„T.S. Eliot e cel care a contribuit, în cele din urmă, la slăbirea influenţei «moderniştilor» asupra culturii engleze: nu numai că a afirmat rolul public şi «utilitatea socială» ale scriitorului într-o manieră aproape asemănătoare cu cea a secolului al XIX-lea, dar a susţinut de asemenea că principiile derivate din credinţele sale religioase erau mai durabile decât cele literare şi critice. El a contribuit prin poezia lui «dificilă» la ideea creării unei mişcări moderne, apoi a asistat la îngroparea ei. Acesta este talentul său extraordinar: alegerile şi obsesiile sale intime au devenit emblematice pentru întreaga tradiţie a secolului XX, determinând într-un anumit sens felul nostru de a înţelege.“ (Peter ACKROYD)
„Respect, şi pe cale de consecință accept implicit aserțiunea lui T.S. Eliot potrivit căreia «poezia este ea însăşi, şi nu e altceva». Dar el credea şi că poezia nu există izolată de alte forme ale activității umane: deşi poe-mul se naşte din lupta creativă însingurată a poetului, el exprimă totodată spaimele şi aspirațiile epocii, deşi într-o modalitate mult mai profundă decât cea indicată de chemările imature la «relevanță pentru contemporaneitate». Găsesc pe de-a-ntregul admirabilă convingerea lui Eliot că poetul, oricât ar fi de erudit şi dedicat meseriei sale, este dator să participe la un şir cât mai larg de activități care-l caracterizează pe omul civilizat: că trebuie să-l citească pe Dante şi să frecventeze sălile de concert, că trebuie să fie interesat de filozofie, religie, sociologie şi politică, de balet şi educație.“ (Bernard BERGONZI)
„Respect, şi pe cale de consecință accept implicit aserțiunea lui T.S. Eliot potrivit căreia «poezia este ea însăşi, şi nu e altceva». Dar el credea şi că poezia nu există izolată de alte forme ale activității umane: deşi poe-mul se naşte din lupta creativă însingurată a poetului, el exprimă totodată spaimele şi aspirațiile epocii, deşi într-o modalitate mult mai profundă decât cea indicată de chemările imature la «relevanță pentru contemporaneitate». Găsesc pe de-a-ntregul admirabilă convingerea lui Eliot că poetul, oricât ar fi de erudit şi dedicat meseriei sale, este dator să participe la un şir cât mai larg de activități care-l caracterizează pe omul civilizat: că trebuie să-l citească pe Dante şi să frecventeze sălile de concert, că trebuie să fie interesat de filozofie, religie, sociologie şi politică, de balet şi educație.“ (Bernard BERGONZI)