„De două decenii încoace, învăț să trăiesc în Palatul Elisabeta, învăț să îl prețuiesc și să îl înțeleg și știu că am reușit, alături de părinții mei și, apoi, împreună cu soțul meu, să punem amprenta noastră înăuntrul lui, în spiritul continuității Coroanei și a tradiției românești. Cu toate acestea, oricât de mult vom munci și trăi în el, chiar până la sfârșitul vieții, nu suntem decât niște păstrători ai lui.“
Majestatea Sa Margareta a României
Sper că românii își dau seama cât sunt de norocoși să aibă în generația prezentă a tradiției regale o atât de rară fuziune a Europei Occidentale cu cea Răsăriteană, a vechiului cu noul, a formalismului cu inteligența spontană. Discuțiile noastre au scos la lumină grija cuplului regal pentru trecutul națiunii și al continentului, combinată cu un umanism vizionar îndreptat către viitor.
Palatul Elisabeta merită din plin să-i fie dedicat un album, fiind una dintre cele mai simbolice și mai cu vocație clădiri din București. El este o oază de liniște în plin centru al unei capitale europene.
Un loc ce aduce, arhitectural, cu casele maure spaniole, dar care are un aer profund neaoș, prin stilul lui brâncovenesc. Un loc făcut pentru a servi drept casă particulară și care nu a avut niciodată această destinație. Un loc alienat între anii 1948 și 1989, pângărit între anii 1989 și 2001 și transformat apoi în reședința oficială a unei familii regale dintr-o republică.