Volum distins cu Pulitzer Prize, National Books Critics Circle Award şi American Book Award.
John Cheever este unul dintre cei mai importanţi prozatori americani ai secolului XX, supranumit de criticii de peste Ocean „Cehov al suburbiilor”.
„Vocea lui John Cheever este aceea a unui realist magic, iar în povestiri şi în romane precum Bullet Parksau Falconer este la fel de bogată şi de distinctă precum a oricărui scriitor din literatura americană postbelică.” (Philip Roth)
''Poveştile de faţă datează din vremea în care fusesem lăsat la vatră, cu toate onorurile, după cel de-al Doilea Război Mondial. Ordinea lor este, din câte am reuşit să-mi amintesc, cronologică, iar lucrările stânjenitor de imature au fost excluse. Aceste poveşti par uneori să fie poveşti ale unei lumi de mult dispărute, pe când oraşul New York era încă străbătut de un râu de lumină, pe când puteai să asculţi Benny Goodman în cvartet de jazz la radioul magazinului din colţ şi aproape toată lumea purta pălărie. Iată aici ultima generaţie de fumători înrăiţi, care trezeau lumea din somn dimineaţa cu tusea lor, obişnuiau să se ameţească zdravăn la petrecerile de după-amiază şi să se prezinte cu cei mai uluitori şi inovativi paşi de step – „The Cleveland Chicken”– sau să o ia spre Europa cu vaporul, să fie cu adevărat nostalgici după vremurile iubirilor şi a fericirii şi să creadă în nişte zei la fel de vechi ca ai mei şi ai voştri, oricine veţi fi voi.
Constantele pe care le caut în toate aceste nimicuri dichisite, uneori datate, sunt nevoia de lumină şi nevoia acerbă de a găsi o însemnătate morală în lanţul vieţii. Calvin n-a jucat nici un rol în educaţia mea religioasă, dar prezenţa lui pare încă să zăbovească în leagănul copilăriei mele şi să-mi fi lăsat un gust amar inoportun. Multe dintre poveştile acestea au apărut în revista The New Yorker, unde Harold Ross, Gus Lobrano şi William Maxwell mi-au oferit, sub forma unor cadouri inestimabile, un grup mare de cititori, receptivi şi cu discernământ, şi suficienţi bani să-mi hrănesc familia şi să-mi cumpăr câte un costum nou din an în an. „Asta este o revistă de familie, ce naiba!”, ţipa Ross la cea mai mică aluzie că urmau să se strecoare şi nişte porniri erotice în text. El însuşi nefiind neapărat un pudibond, dimpotrivă, când a descoperit că sar în sus de fiecare dată când îl auzeam folosind cuvântul „fuck” la masa de prânz, a căpătat obiceiul de a-l folosi cât mai frecvent ca să mă vadă cum sar în sus. Lipsa lui de convenţionalism era, de fapt, foarte pronunţată şi dacă, de exemplu, anticipa vreun partener de poker lipsit de coloratură, se ducea la toaletă şi se întorcea cu urechile îndesate cu hârtie igienică.
Desigur, acest tip de comportament nu transpărea niciodată şi în revistă. Dar ar fi putut să ne înveţe, sunt sigur, că eticheta, politeţurile erau doar o formă a limbajului, la fel de profundă şi plină de conotaţii ca oricare alta, diferită nu în conţinut, ci ca sintaxă şi imaginar. Din moment ce oamenii pe care îi încuraja erau nimeni alţii decât Irwin Shaw sau Vladimir Nabokov, părea să facă mai mult bine decât orice altceva.'' (John Cheever)
John Cheever este unul dintre cei mai importanţi prozatori americani ai secolului XX, supranumit de criticii de peste Ocean „Cehov al suburbiilor”.
„Vocea lui John Cheever este aceea a unui realist magic, iar în povestiri şi în romane precum Bullet Parksau Falconer este la fel de bogată şi de distinctă precum a oricărui scriitor din literatura americană postbelică.” (Philip Roth)
''Poveştile de faţă datează din vremea în care fusesem lăsat la vatră, cu toate onorurile, după cel de-al Doilea Război Mondial. Ordinea lor este, din câte am reuşit să-mi amintesc, cronologică, iar lucrările stânjenitor de imature au fost excluse. Aceste poveşti par uneori să fie poveşti ale unei lumi de mult dispărute, pe când oraşul New York era încă străbătut de un râu de lumină, pe când puteai să asculţi Benny Goodman în cvartet de jazz la radioul magazinului din colţ şi aproape toată lumea purta pălărie. Iată aici ultima generaţie de fumători înrăiţi, care trezeau lumea din somn dimineaţa cu tusea lor, obişnuiau să se ameţească zdravăn la petrecerile de după-amiază şi să se prezinte cu cei mai uluitori şi inovativi paşi de step – „The Cleveland Chicken”– sau să o ia spre Europa cu vaporul, să fie cu adevărat nostalgici după vremurile iubirilor şi a fericirii şi să creadă în nişte zei la fel de vechi ca ai mei şi ai voştri, oricine veţi fi voi.
Constantele pe care le caut în toate aceste nimicuri dichisite, uneori datate, sunt nevoia de lumină şi nevoia acerbă de a găsi o însemnătate morală în lanţul vieţii. Calvin n-a jucat nici un rol în educaţia mea religioasă, dar prezenţa lui pare încă să zăbovească în leagănul copilăriei mele şi să-mi fi lăsat un gust amar inoportun. Multe dintre poveştile acestea au apărut în revista The New Yorker, unde Harold Ross, Gus Lobrano şi William Maxwell mi-au oferit, sub forma unor cadouri inestimabile, un grup mare de cititori, receptivi şi cu discernământ, şi suficienţi bani să-mi hrănesc familia şi să-mi cumpăr câte un costum nou din an în an. „Asta este o revistă de familie, ce naiba!”, ţipa Ross la cea mai mică aluzie că urmau să se strecoare şi nişte porniri erotice în text. El însuşi nefiind neapărat un pudibond, dimpotrivă, când a descoperit că sar în sus de fiecare dată când îl auzeam folosind cuvântul „fuck” la masa de prânz, a căpătat obiceiul de a-l folosi cât mai frecvent ca să mă vadă cum sar în sus. Lipsa lui de convenţionalism era, de fapt, foarte pronunţată şi dacă, de exemplu, anticipa vreun partener de poker lipsit de coloratură, se ducea la toaletă şi se întorcea cu urechile îndesate cu hârtie igienică.
Desigur, acest tip de comportament nu transpărea niciodată şi în revistă. Dar ar fi putut să ne înveţe, sunt sigur, că eticheta, politeţurile erau doar o formă a limbajului, la fel de profundă şi plină de conotaţii ca oricare alta, diferită nu în conţinut, ci ca sintaxă şi imaginar. Din moment ce oamenii pe care îi încuraja erau nimeni alţii decât Irwin Shaw sau Vladimir Nabokov, părea să facă mai mult bine decât orice altceva.'' (John Cheever)