Prințul nemilos

în stoc
SKU
a172236
58.14 LEI

Detalii

Un bestseller New York Times încă de la apariție.

„Firește că vreau să fiu ca ei. Sunt frumoși ca niște săbii făurite într-un foc divin. Vor trăi veșnic. Iar Cardan e chiar mai frumos decât ceilalți. Pe el îl urăsc cel mai mult. Îl urăsc atât de mult, încât uneori, când mă uit la el, abia mai pot să respir.”

Jude avea șapte ani când părinții ei au fost uciși iar ea și cele două surori ale ei au fost răpite și duse să trăiască în înșelătoarea Înaltă Curte a Tărâmului zânelor. Au trecut zece ani și acum Jude își dorește mai mult decât orice să-și găsească locul aici, în ciuda condiției sale de muritoare. Însă multe dintre zâne detestă oamenii. Mai ales Prințul Cardan, fiul cel mai mic și mai nemilos al Înaltului Rege. Ca să-și câștige locul la Curte, Jude este nevoită să-l sfideze și să suporte consecințele.

Luxuriantă, plină de pericol, o carte ca o bijuterie întunecată. Lumea lui Black este amețitoare, pătrunsă de un sentiment neîndurător de pericol. M-a captivat capitol cu capitol, pe tot parcursul aventurii lui Jude, care este o eroină de care te atașezi imediat – curajoasă, dar practică, întru totul umană. Această poveste savuroasă vă va seduce și vă va face să tânjiți mereu după încă o pagină.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Storia Books
Colecție Fiction
ISBN 978-606-94493-4-9
Traducător Bogdan Voiculescu
Număr de pagini 432
Formatul cărţii 13.5x20.5
Tip copertă broșată
Data apariției 2018

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Prințul nemilos