Promotii

„Sînt încîntat că ţi-a plăcut cărţulia respectivă. Aşa cum cred că ţi-am mai precizat, am scris-o acum cinci ani, la Paris, pe un dispozitiv numit bidet drept masă de lucru – locuiam cu toţii într-o garsonieră, aşa că trebuia să-mi folosesc baia pe post de birou.” (Vladimir Nabokov către Edmund Wilson)

„Ca orice alt roman semnat Vladimir Nabokov, Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight este o creaţie plină de frumuseţe şi de forţă.” (Flannery O’Connor)

„Cît de lipsit de compromisuri, cît de real, de sclipitor este acest roman al lui Nabokov...” (The New York Times Book Review)

Cînd împlineşte patruzeci de ani, Paolo porneşte într-o călătorie în Himalaya, în regiunea Dolpo, alături de doi prieteni de aceeaşi vîrstă. Expediţia lor este mai mult decît un periplu printr-un loc aspru, maiestuos şi încă ferit de tumultul lumii contemporane. E în primul rînd un parcurs iniţiatic, o redescoperire a sinelui, ce uneori seamănă teribil cu un pelerinaj. Paolo porneşte la drum avînd în rucsac cartea cult a lui Peter Matthiessen, Leopardul de zăpadă, şi străbate aceleaşi locuri ca mentorul său dispărut, fiind frămîntat de aceleaşi întrebări şi confruntat cu aceeaşi măreţie a Himalayei. Aici, în Dolpo, în aerul tăios al înălţimilor, cei trei prieteni, însoţiţi de un grup de localnici, îşi redescoperă sufletul. Frigul, boala, întîlnirile cu călugării budişti sau cu sătenii din regiune, legăturile subtile care se creează între cei trei prieteni şi tovarăşii lor nepalezi sînt descrise de autor într-un ritm alert, ce nu ocoleşte explorările profunde ale propriei conştiinţe. Dar de ce să urci un munte fără să ajungi vreodată în vîrf? Pentru că, spune Cognetti, drumul e mult mai preţios decît piscul. Căci cine a văzut sacrul Kailash de pe creasta neprihănită a Muntelui de Cristal?

„Jurnalul lui Cognetti e o kora tibetană, o călătorie aparent întortocheată spre destinaţie, ce reprezintă de fapt un ritual neîntrerupt al tăcerii şi al singurătăţii celei mai depline... Fără să ajungi vreodată în vîrf. Călătorie în Himalaya ne face să ne identificăm cu acel loc, perceput în lumina explorării autentice, unde natura şi oamenii din jur modelează spiritul călătorului care le contemplă pe toate şi cade sub vraja lor, a forţei lor invincibile.” (Il Messaggero)

„Paolo porneşte la drum cu scopul de a se apropia de Tibetul real, de-acum înglobat de China şi anulat oficial, dar şi din motive personale, vrînd să-şi ia astfel rămas-bun de la «regatul pierdut» al tinereţii odată cu împlinirea vîrstei de patruzeci de ani.” Esquire (Italia)

„Printre oi albastre şi leoparzi nevăzuţi, Cognetti face o călătorie în sînul poeziei aspre a naturii.” (la Repubblica)

Toţi am pierdut la un moment dat pe cineva drag. Sînt pierderi previzibile – ştim că partenerul de viaţă sau prietenul care suferă de o boală incurabilă nu va mai fi mult timp lîngă noi – şi pierderi neaşteptate, ca atunci cînd primim vestea că el a murit într-un accident. Sînt pierderi pe care nu le putem evita şi pierderi pentru care chiar noi sîntem responsabili. Cum ne împăcăm cu ideea dispariţiei celor pe care îi iubim? Cum ne continuăm viaţa fără ei? Pentru a ilustra strategiile prin care oamenii fac faţă suferinţei, Aurora Liiceanu alege trei scriitori – Julian Barnes, Joan Didion şi Joyce Carol Oates – şi un personaj literar – Fermina Daza, protagonista romanului lui García Márquez Dragostea în vremea holerei. Toţi îşi pierd partenerii de viaţă, toţi încearcă să înţeleagă moartea acestora şi să-şi învingă durerea. Deşi diferite, poveştile lor duc la aceeaşi concluzie: odată cu cei dragi moare şi o parte din noi, dar, aşa cum spune o altă scriitoare, Anne Lamott, trebuie să învăţăm să dansăm şchiopi.

Traducere de Marieva Ionescu

Mărturia emoționantă a unei copile abandonate în orfelinatele din România lui Ceaușescu

Măriuca vede lumina zilei în 1976 – unul dintre cei două milioane de copii născuţi în urma decretului prin care Ceauşescu voia să dea un impuls demografiei României. Abandonată de mama ei pe când nu avea nici un an, este plasată într-un orfelinat. Zeci de mii de copii cad victime în aceste adevărate lagăre de concentrare ale dictaturii ceauşiste. Măriuca are însă noroc: este adoptată la 6 ani de către un cuplu de francezi. Majoritatea copiilor din orfelinatele României nu aveau să fie niciodată adoptaţi. Copilul și dictatorul este o carte despre căutarea identităţii, despre căutarea de sine după o copilărie amputată.

„În copilărie, șoptește Marion privind fix spre o ușă, eram foarte marcată de semnele de hospitalism pe care le vedeam la colegii mei. Mi‑au rămas în minte acești copii de o tristețe sfâșietoare, privind temători departe, în gol. Și eu aveam stereotipuri, mă legănam, nu dor­meam bine, nu puteam să fiu atentă și mă temeam de orice «plecare». Cea mai puternică amintire e absența iubirii, a afecțiunii, a prezenței și privirii adulților.“

„O carte remarcabilă despre dragostea necondiţionată dintre părinţi şi copii.” (Publishers Weekly) „Forţa povestirii lui Linn Ullmann, frumuseţea pură, uluitoare şi emoţia extraordinară provin din reconstituirea perspectivei copilului... Tristă şi totuşi infuzată de bucurie, aproape un film.” (L’Obs) „O meditaţie strălucită asupra timpului, mortalităţii şi limitelor memoriei... Superbă şi sfîşietoare.” (Kirkus Reviews) „O tapiserie lirică a amintirilor. Cartea lui Linn Ullmann este, dincolo de durere, o declaraţie de dragoste şi o capodoperă.” (Expressen)

„Deși unele voci critice susțineau că Pnin este mai degrabă o colecție de schițe decît un roman, cartea a demonstrat că Nabokov nu este un autor senzaționalist cu marote pornografice, ci un adevărat artist al scrisului. În două săptămîni de la prima ediție, romanul său avea deja nevoie de al doilea tiraj.” (The Guardian) „Amuzamentul și satira sînt numai o mică parte din darurile pe care le oferă profesorul Pnin. Parcă venit de pe altă planetă, în același timp generos și altruist, «binevoitorul Pnin» este personajul dezorientat care tocmai prin lipsa lui de pragmatism își cîștigă admirația cititorului.” (Chicago Tribune) „Din Pnin transpare tot atîta strălucire cîtă tristețe.” (Graham Greene)

Cuvînt hotărîtor este o pledoarie a lui Averroes pentru lectura textului sacru al religiei islamice pe nivelurile potrivite de înțelegere ale fiecărui auditor. Ideea pluralității sensurilor textului sacru, comună marilor religii monoteiste ale Mediteranei, rodește aici sub forma unei teorii hermeneutice: ea permite coexistența armonioasă a două „surori de lapte”: filosofia și revelația. Primul tratat tradus în limba română din opera arabă a Comentatorului deschide astfel calea spre o reflecție asupra distincției și armoniei dintre confesiune, drept și exercițiul natural al gîndirii demonstrative.

L’amour toujours (1971) spune povestea cîtuşi de puţin inocentă a unui jalnic poliţai însărcinat să-l supravegheze pe Lev Tolstoi. Şipov e un agent secret atît de secret, încît nici măcar nu l-a văzut vreodată pe scriitor. Ce contează! Rapoartele lui, inventate de la cap la coadă într-o stare de ebrietate avansată, alertează întreaga jandarmerie imperială, care decide să ia cu asalt Iasnaia Poliana, moşia lui Tolstoi. Dar, culmea ghinionului, scriitorul nu se află acolo în momentul respectiv... Situat la întîlnirea dintre satiră, ironie nevoalată şi comic, L’amour toujours proiectează întreg ansamblul de motive şi procedee caracteristice genului într-un spaţiu al absurdului. Însă acest absurd aminteşte de Daniil Harms şi e confirmat de realitatea însăşi, structurată în jurul lui L.N. Tolstoi, autorul clasic devenit personaj într-un roman care, excelînd în construirea atmosferei de epocă, surprinde prin modernitate.

O vară de răscruce, povestea unei adolescente din înalta societate newyorkeză a anilor ’40, este primul roman al lui Truman Capote, început în 1943 şi abandonat cinci ani mai tîrziu. Deşi Capote se reîntoarce periodic la manuscris, nu-l finalizează niciodată – mai mult, în 1966, cînd îşi părăseşte locuinţă din Brooklyn, printre obiectele lăsate în urma se numară şi cele patru caiete conţinînd textul şi notele cărţii. Considerate de biografii săi pierdute pentru totdeauna, ele au fost recuperate în 2004, la douazeci de ani de la moartea autorului, pentru ca doi ani mai tîrziu să vadă, în sfîrşit, lumina tiparului. Apariţia, întîrziată cu patru decenii, a ceea ce ar fi trebuit să fie romanul de debut al lui Capote a constituit unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale ultimilor ani, iar destinul lui senzaţional adaugă o ultimă pată de culoare biografiei tumultuoase a autorului său.

Universul a fost creat, are un început, sau a fost dintotdeauna așa cum îl vedem? Cum au fost posibile apariția și evoluția speciilor biologice, pînă la cea mai evoluată dintre ele, omul? Ordinea ce guvernează întregul Univers a fost oare determinată de prezența unei rațiuni? Sînt întrebări pe care marii gînditorii și le-au pus încă din vechime și la care, afirmă profesorul Bourceanu, știința actuală ne poate ajuta să găsim unele răspunsuri. Dacă prima parte a cărții analizează problemele legate de nașterea și evoluția Universului prin prisma rezultatelor obținute de fizică, cosmologie și astrofizică, cea de-a doua își propune să răspundă la întrebări privind apariția și evoluția vieții pe Pămînt. Partea a treia tratează succint starea actuală a biosferei, care se degradează continuu ca urmare a activităților umane, multe dintre ele lipsite atît de rațiune, cît și de morală. Punînd laolaltă perspectivele științei, ale gîndirii filosofice și religiei asupra acestor probleme fundamentale, conchide autorul, vom înțelege că, departe de a se exclude în mod necesar, ele pot converge.

„Cel mai bun punct de plecare pentru a-l cunoaste pe fondatorul bolsevismului este cartea istoricului britanic Robert Service. Service scrie impotriva canonului referitor la Lenin care predomina atit in Est, cit si in Occident.” (New York Review of Books) „Cea mai importanta contributie a cartii sint informatiile de ordin personal. Datorita lor, Lenin apare mai uman, dar si mai inspaimintator. Service nu lasa relatarile sa alunece in sentimentalism si nu uita nici o clipa despre cine vorbeste.” (Wall Street Journal) „Daca, datorita anumitor circumstante, istoria nu s-ar fi intors in favoarea lui, Lenin ar fi putut ramine un exilat anonim. Aceasta biografie superba arata de ce nu s-a intimplat asa.” (Booklist) Robert Service este membru al Academiei Britanice si al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei; de asemenea, este membru al Institutului Hoover de la Universitatea Stanford. A publicat mai multe volume, printre care si elogiatele Stalin: A Biography, Russia: Experiment with a People, Trotsky: A Biography (care a cistigat Premiul Duff Cooper in 2009) si Comrades: A History of World Communism.

Ca şi Pe drum, Vagabonzii Dharma este un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac. Sub numele fictive se ascund identităţile multor prieteni ai scriitorului, printre care se numără poeţii Gary Snyder şi Allen Ginsberg şi prozatorul Neal Cassady. Kerouac însuşi este Ray Smith, un tînăr care-şi caută refugiul în budism, sub îndrumarea unui „maestru” zen charismatic, Japhy Ryder (Gary Snyder), iar contrastul dintre concepţiile despre spiritualitate ale celor doi reprezintă principala temă a romanului. Japhy Ryder este un budist excentric şi flegmatic, care compune haikuuri, organizează ceremonii ale ceaiului şi face sex tantric cu femei frumoase. Ray Smith are principii mult mai stricte: în viziunea lui, viaţa este o luptă necontenită şi înverşunată între dorinţe lumeşti şi puritate. Intensitatea conflictului interior este redată în stilul plastic şi spontan propriu lui Kerouac, totul culminînd cu o călătorie simbolică, de cucerire a unui vîrf de munte.

„Tare greu i-a fost literaturii române să ajungă la romanul Ioanei Bradea, la titlul lui atât de violent provocator. Cartea tinerei prozatoare a făcut un salt disperat, prin care a reușit să corecteze căznitul și – până acum – tristul efort de deblocare a tabuurilor limbajului literar… Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori care experimenteazã debutonarea limbajului care nu pune dorinþa de a epata înaintea nevoii de a scrie… Conversațiile nocturne reconstituite de Ioana Bradea sunt năucitoare. Aici e punctul tare al cărții, pentru că veridicitatea și puterea de impact ale acestor pagini sunt greu de egalat și par plătite cu topirea până la urmă voluntară în această magmă umană irespirabilă. O lume murdară, maculantă din lene, otrãvită din indolență, disperată din neputință se ridică dintre așternuturile jegoase ale prezentului și ne spune, extrem de brutal, unde suntem de fapt.“ – TANIA RADU

„Nu știu să existe mai adâncă plăcere decât aceea de a întrezări, a pipăi, a simți oamenii, faptele, clădirile, fragmentele de oraș, străzile, realitățile cu fantasme sau coșmaruri, clipele sau anotimpurile, pe care apoi să le reconstruiești din litere, să le traduci în cuvinte, să le îmbraci într-o construcție lingvistică – cum ar fi și Băgău, la o adică: o lume fragilă, parfumată sau gustoasă, imperfectă pe alocuri, șubrezită, diformă, căptușită cu spaime, complexe, bolnăvicioase obsesii, iluzorii proiecții, inutile stăruințe, tânjiri, sonorități și fluide gata să devină ruine... Nu știu să existe vreun miracol mai tulburător decât acela de a fi în stare să te bucuri de onoarea de a despica lumea în cuvinte, de a-i dezvălui din taine sau de a-i silabisi misterele… Poate doar dragostea cu care să îmbrățișăm toate acestea…“ – IOANA BRADEA

Ilustrații de Mircea Cantor

„Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu regretele tradiţionalismului – o interogaţie asupra modernităţii suscitată de presimţirea dureroasă că, ori de câte ori ţi se deschide în faţă un drum, altele ţi se închid în spate ori în laterală. Când ne închinăm bigot la minunile modernităţii, cum ne îndeamnă zelatorii modernităţii și delatorii tradiţiei, în sufletele noastre se tânguiesc toate bogăţiile pe care le-am pierdut înlăuntru atunci când trupurile noastre au progresat în afară.
Răul modernităţii nu ţine de răutatea ei proprie, ci de viciul celor care au transformat-o într-un orizont lipsit de alternativă al vieţilor noastre. Ca și marxismul pentru «progresiști», modernitatea și pseudomorfoza sa, postmodernitatea, par a fi devenit pentru cădelniţătorii lor de azi condiţia umană însăși. Tot adevărul instinctelor noastre morale stă chezășie că nu este așa.
Omul recent încearcă să sugereze că, prin ceea ce-i lipsește, modernitatea oferă ceea ce o poate încă salva. Cu o condiţie însă: dacă vom avea inteligenţa să putem regăsi în neghiobia trufașă a timpului pe care îl trăim – întreg, viu, bun și frumos – creștinismul tuturor începuturilor.
Să fim moderni: dar – nihil sine Deo!“ – HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Traducere de Mihnea Gafița

„Răspunsuri realiste pentru părinţi reali şi adolescenţi reali“, scria un recenzent al acestei cărţi. Lipsa permanentă de respect faţă de părinte, fuga de acasă, abuzul de alcool, consumul de droguri, ameninţările cu sinuciderea, graviditatea la fete – dacă întâlniţi unul sau mai multe dintre aceste comportamente (şi lista ar putea continua) la adolescentul dumneavoastră, se prea poate ca el să fi scăpat de sub control.
Ce este de făcut? E cazul să recurgeţi la așa-numita „iubire dură“, spune autorul acestui ghid unic, probabil, pe piaţa noastră editorială. Metoda e dată, pas cu pas, în carte şi este ilustrată cu numeroase exemple.

„Am scris această carte pentru că literatura existentă despre creșterea copiilor și programele de consiliere nu oferă suficiente sfaturi practice și specifice cu privire la adolescenții nu pur și simplu rebeli, ci scăpați de sub control. Strategiile cuprinse în cartea de față nu au izvorât din liniștea cabinetului meu, nu se bazează pe ceea ce m-am gândit eu c-ar putea funcționa. Nu – ele provin nemijlocit de la specialiști reali, de la părinți ca și tine, ai căror copii sunt adolescenți scăpați de sub control și care mi-au spus povestea lor și au testat soluțiile propuse de mine.“ – DR. SCOTT P. SELLS

Traducere de Marius Constantin

Un ghid practic unic în felul său, pentru că pornește de la simptome, nu de la diagnostic, cum fac de regulă ghidurile pediatrice pentru părinți. Iar părinții se confruntă în primul rând cu simptome: copilul are febră, copilul tușește, copilul nu aude bine, pe copil îl dor dinții, copilului i-a apărut o erupție pe piele, copilul are diaree sau consti-pație etc. etc. Despre ce poate fi vorba? E grav sau nu? Ce este de făcut repede, înainte să putem ajunge la doctor? Ce trebuie să știm despre afecțiunea copilului, după ce doctorul a stabilit diagnosticul?
Cartea se referă la copiii de 0–12 ani și este în așa fel concepută încât să poată fi consultată rapid, oferindu-i părintelui, cu discernământ (nu așa cum le găsește pe internet...), informațiile atât de necesare. Pentru sănătatea copilului său.

„Multe cărți de îngrijire a copilului bolnav consideră că știți să diagnosticați ce este în neregulă cu copilul, așadar să căutați problema în indicele alfabetic. Acest sistem este adecvat dacă știți că micuțul are astm sau amigdalită sau altă afecțiune clară, dar nu prea folosește dacă habar nu aveți ce se întâmplă.
Aici vă ajută această carte. Capitolele sunt structurate după simptome. Îmi îndrept atenția asupra afecțiunilor care se întâlnesc în viața de zi cu zi și le provoacă părinților cele mai multe griji. Nimeni nu vă poate promite că viața de părinte va fi mai ușoară, dar informațiile clare pe care le veți avea la îndemână vă vor face să vă simțiți mult mai încrezători.“ – DR. DAVID HASLAM

Cu o introducere a autorului
Prefață de Peter Reed
Traducere și note de Alexandra Coliban

Tabachera din Bagombo reunește povestirile favorite ale lui Kurt Vonnegut din anii de după război, publicate în periodice, care îi dezvăluie inconfundabila voce subversivă. În mare parte scene de viață domestică, oglindind existența cotidiană a unor personaje sufocate de monotonie, de nemulțumiri și neîmpliniri de tot felul, acestea dezvăluie o lume zugrăvită în tușele groase, întunecate ale binecunoscutei ironii vonnegutiene.

Uneori extravagante, alteori absurde, de cele mai multe ori amuzante, tandre chiar și atunci când sunt triste, povestirile din volumul de față vorbesc despre momente de criză din viața unor oameni obișnuiți, cu un umor mai ales amar, cu ironie fină, dar și cu o profundă înțelegere pentru dramele mărunte ale personajelor.

„Unul dintre cei mai buni umoriști și umaniști ai secolului XX, un scriitor care a moștenit imaginația și vizionarismul lui H.G. Wells, precum și darul lui pentru comentariul social.“ – Sunday Times

Latitudine zero este povestea unei mari provocări: aceea de a face singur înconjurul lumii pe linia Ecuatorului. Pe jos, cu bicicleta, cu piroga sau pe micul său trimaran cu vele, pornind în iunie 1999 din Gabon, exploratorul şi aventurierul Mike Horn va urma acest fir invizibil de 40.000 de kilometri fără să se abată niciodată mai mult de 40 de kilometri de la el. Va traversa trei oceane, va escalada două vîrfuri de 6.000 de metri, se va confrunta cu pericolele junglei, cu traficanţii de droguri în Columbia şi cu ororile războiului civil în Africa, trecînd de cîteva ori la un pas de moarte. La capătul acestui periplu, în octombrie 2000, îşi va reîntîlni soţia pe aceeaşi plajă unde se despărţiseră cu 17 luni înainte.

„Educaţia adulţilor din România, asemenea educaţiei pentru adulţi din Europa, este un domeniu educaţional în expansiune constantă, care se bucură de un interes în creştere din partea strategilor şi a politicienilor educaţionali. Educaţia adulţilor. Baze teoretice şi repere practice îşi propune să ofere fiecărui student, masterand, doctorand, practician sau specialist în domeniu, încă din primul capitol, accesul la o sursă de informare comprehensivă, care aduce clarificări teoretice necesare şi constituie o imagine coerentă şi actuală a elaborărilor ştiinţifice şi epistemologice, a problematicilor în domeniu, contribuind la o mai bună înţelegere a acestora, la o necesară compatibilizare terminologică, ideatică şi disciplinară. Informaţiile cuprinse în această carte sînt dense, acoperind probleme diverse, care depăşesc posibilităţile de parcurgere a lor de către studenţi pe parcursul unui semestru. Am abordat o problematică vastă, pentru a acoperi viziuni diferite ale cadrelor didactice universitare asupra a ceea ce este necesar să cunoască viitorii specialiști educaționali care vor lucra cu adulții, dar și pentru a veni în întîmpinarea diversității nevoilor de informare ale practicienilor care interacționează cu adulții în diferite sectoare ale educației pentru adulți și la diferite paliere.” (Coordonatoarele)

Cuvînt-înainte de Amal Clooney Traducere de Irina‑Marina Borţoi Nadia Murad s-a născut și a crescut în Kocho, un sat de fermieri și păstori yazidiți din nordul Irakului. Pe 15 august 2014, cînd Nadia avea doar 21 de ani, viața tihnită din satul natal a luat sfîrșit odată ce acesta a fost ocupat de ISIS. Bărbații care au refuzat să se convertească la islam au fost executați, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusă la Mosul și vîndută ca sclavă. A fost ținută în captivitate, bătută și violată în repetate rînduri, pînă cînd, ca printr-o minune, a reușit să evadeze, găsind adăpost în casa unei familii de musulmani sunniți. Eu voi fi ultima este un apel la acțiune împotriva brutalității Statului Islamic, povestea celui care își dorește să supraviețuiască și o scrisoare de dragoste către o țară pierdută, o comunitate fragilă și o familie destrămată de război. „De cînd o cunosc, Nadia nu doar că s-a făcut auzită, ci a devenit glasul fiecărui yazidit căzut victimă genocidului, al fiecărei femei abuzate, al fiecărui refugiat abandonat. Cei care au crezut că prin cruzimea lor o pot reduce la tăcere s-au înșelat. Spiritul Nadiei Murad nu este frînt, iar vocea ei nu va fi înăbușită. Dimpotrivă, în paginile de față glasul ei este mai puternic ca oricînd.” (Amal Clooney) „Murad ne face să întrevedem atrocitățile care i-au distrus familia și aproape au exterminat fragila ei comunitate. Memoriile ei curajoase sînt un pas important către tragerea la răspundere a celor care au comis aceste crime oribile.” (The Washington Post) „Aceste memorii tulburătoare relatează experiențele prin care a trecut Nadia Murad și ridică întrebări privind complicitatea martorilor care au acceptat tacit suferințele celorlalți.” (The New Yorker) „Povestea curajoasă a Nadiei Murad este o lectură esențială care dă fiori. Oricine vrea să înțeleagă așa-zisul Stat Islamic ar trebui să citească Eu voi fi ultima.” (The Economist) „Un volum devastator, dar care inspiră și îndeamnă urgent la acțiune.” (Kirkus Reviews)

Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Academia politică de la Aiud este rezultatul celei mai ample campanii de culegere de interviuri cu foşti deţinuţi politici din România anilor ’80, iniţiată de Borbély Ernő, el însuşi încarcerat la Aiud în aceeaşi perioadă. Mărturiile reunite aici sînt însoţite de o analiză a contextului care a făcut posibilă detenţia politică, astfel încît cititorul să înţeleagă pe deplin evenimentele relatate. Un volum necesar, care constituie o sursă documentară importantă pentru clarificarea unei părţi a istoriei recente. „În anii ’80, reputaţia nefastă a Penitenciarului Aiud s‑a extins şi în mediul internaţional, unde s‑a aflat că funcţiona ca principal centru de detenţie pentru persoanele arestate şi condamnate pentru diverse culpe de natură politică. Aiudul reprezenta un spaţiu carceral a cărui misiune era nu numai de a‑i izola pe opozanţii şi disidenţii regimului, ci şi de a împiedica un proces de contagiune socială. Cu toate acestea, politicii au transformat chiar şi acest mediu concentraţionar într‑un spaţiu de propagare a unor idei antiregim, de schimb de experienţă şi opinii şi de creare a unor conexiuni cu persoane cu care împărtăşeau aceleaşi viziuni şi idealuri. Volumul de faţă este cu atît mai valoros cu cît, dincolo de aspectele de detenţie, aduce în prim‑plan elemente importante de istorie socială din ultimii 40 de ani, expuse cu francheţe de cei care au avut tăria să ducă pînă la capăt o luptă refuzată de cei mai mulţi dintre compatrioţii lor. Acest lucru se datorează cu precădere ghidului de interviu realizat de Borbély Ernő, care reuşeşte să extragă din experienţele bogate ale intervievaţilor atît esenţele definitorii ale parcursului individual, cît şi pe cele ale societăţii româneşti, de la evoluţiile socialiste ale anilor ’80 pînă la transformarea capitalistă a anilor 2000.” (Dalia Báthory, Andreea Cârstea)

Traducere de Mariana Bărbulescu

Rutina și confortul de pe o insulă turistică din nord sunt tulburate de ivirea la orizont a unei flote misterioase. Pe un sector de frontieră, o întâlnire tensionată se încheie cu un schimb neașteptat. Un client își depozitează mobilierul vechi, din perioada sovietică, în holul unui hotel de lux din Elveția. De la proza autobiografică În buricul pământului până la destinele paralele care se intersectează în preziua unui 11 septembrie, Cătălin Dorian Florescu explorează, pe parcursul a nouă povestiri memorabile, feluritele chipuri ale dezrădăcinării și dislocării. Aflate în cumpănă, personajele din centrul tuturor acestor istorii ilustrează, deopotrivă, rezistența în fața adversităților, fie ele exterioare sau lăuntrice. Povestirea intitulată Eu trebuie Germania din acest volum a fost distinsă, în noiembrie 2019, cu premiul întîi la Concursul Internațional de Literatură „Frontiere/Grenzen“, adresat scriitorilor din spațiul Alpilor.

„Povestirile din acest volum se pot citi independent una de cealaltă, dar și cât se poate de cursiv, grație scriiturii limpezi și talentului aparte al lui C.D. Florescu. Cei care i-au citit romanele sunt familiarizați deja cu abilitatea lui de a spune povești memorabile, care se întind de-a lungul a întregi generații, continente și secole. Personaje și istorii care la prima vedere nu par să aibă nimic în comun sunt conectate și împletite de povestitor cu formidabilă măiestrie. Florescu dovedește cu această carte că stăpânește la perfecţie tehnica prozei scurte. Cititorului i se oferă astfel o lectură agreabilă, care îl va răsplăti pe deplin.“ – Literarische Monat

Traducere din engleză și adaptare de Magda Dragu şi Mihaela Miroiu

„De-a lungul istoriei moderne, femeile au luptat să fie recunoscute în totalitate ca ființe umane: moral, intelectual, precum și ca cetățene cu drepturi politice și civile depline. La nivel global, nenumărate femei nu se bucură nici astăzi de cetățenie deplină sau de egalitate de gen. Volumul de față examinează drumul femeilor către cetățenie democratică, așa cum s-a conturat în ultimii 70 de ani în România.“ – MARIA BUCUR, MIHAELA MIROIU

„Prin incursiunile în istorie, în etnografie și în domeniul analizei politice, Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă se constituie într-un adevărat tur de forță. Toți cei interesați de Europa postcomunistă vor dori să citească această carte, care dezbate chestiuni de referință în România, Polonia și Ungaria. Temele sale principale ‒ statutul femeilor, puterea și democrația ‒ se adresează atât cercetătorilor, cât și publicului larg.“ – JEFFREY C. ISAAC, Indiana University, Bloomington

„Când se vorbește despre «Statul paralel», sunt într-o dilemă conceptuală, căci nu știu la cine sau la ce anume se referă. Dar este cert că există două Românii: una a oamenilor care vor lege, justiție și meritocrație și una a celor care vor protecție personală, îmbogățiri ilegale și evitarea răspunderii. Să nu ne mai ascundem după deget: țara noastră colcăie de corupție și incompetență. Iată însă că prin atacul la justiție s-a produs un alt efect decât cel pe care l-au vizat corupții: s-a trezit o conștiință în publicul tânăr care nu mai poate fi adormită. «Justiție, nu corupție!» va răsuna mult timp de acum încolo, ca un mesaj al celor care vor o singură Românie, cea a statului de drept, în care ceea ce guvernează este doar legea menită să ocrotească oamenii onești.“ – CRISTI DAINLEȚ

Traducere de Liviu Ornea

Nici un alt număr n-a dobândit celebritatea (matematică și nu numai) de care se bucură numărul π, raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul lui. Urmărindu-i destinul încă din antichitatea egipteană și mesopotamiană, Pietro Greco ajunge să refacă, la nivelul evoluției con­ceptelor, o bună parte din istoria matematicii, în care apare personaje marcante: Arhimede, Newton, Euler, Cantor. Și, în același timp, autorul surprinde cu finețe poezia de care se înconjoară acest număr care de milenii ne stimulează imaginația.

„Natura tocmai dezvăluită a raportului dintre circumferinţă şi diametru pare înconjurată de o aură filozofică, iar aceasta ridică imediat constanta la nivelul unui parametru fundamental al universului şi al cercetării raţionale a realităţii. În plus, ne obligă să formulăm o serie de întrebări: care e natura acestui număr? Există cu adevărat ceva profund în constanta asta?“ –PIETRO GRECO