Promotii

Traducere şi note de Luminița Bălan

Roman ecranizat cu titlul I am not Madame Bovary, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián, 2017

„Opera lui Liu Zhenyun se bucură de un succes imens în China şi a fost primită cu entuziasm în întreaga lume. Liu Zhenyun este considerat unul dintre cei mai mari umoriști chinezi.“ – Din discursul de decernare a distincției Chevalier de lʼOrdre des Arts et des Lettres

Li Xuelian, soția lui Qin Yuhe, este însărcinată pentru a doua oară. O veste bună? Nicidecum, ci o infracțiune, deoarece în China încălcarea legii care prevede „un cuplu – un copil“ se pedepseaște drastic. Soluția ar fi să divorțeze și să se recăsătorească după naștere. Nici o lege nu interzice unei mame singure cu un copil să-și refacă viața. Qin Yuhe e de-a dreptul entuziasmat de idee, numai că, după divorț, se însoară cu patroana coaforului din orășelul Cotitura. Li Xuelian vrea să se răzbune și să demonstreze că a fost înșelată, chiar dacă se autoincriminează. Procesul pe care i-l intentează fostului soț declanșează o serie de întâmplări amețitoare, la limita absurdului, de pe urma cărora ea are de suferit cel mai mult. Nu mi-am omorât bărbatul este o satiră savuroasă la adresa sistemului judiciar și a politicienilor corupți, o poveste tragicomică a cărei protagonistă se încăpățânează să îndrepte lucrurile când nimeni nu este interesat de adevăr.

Cuvânt înainte de Cristian Leonte

Este o carte pe care o deschidem cu optimism, ne-o dorim inspirație pentru cei care își doresc să facă binele și model tuturor celor care văd prea multe tonuri închise în viitorul României.

Oamenii care fac binele sunt eroii acestei cărți. Oameni care s-au ridicat deasupra propriei condiții, unii deasupra vremurilor, și și-au dus tot mai sus visul, familia, comunitatea. Ei și ele au harul de a-i ajuta pe alții – în suferință sau în nevoie –, au darul și norocul să devină lideri în munca lor. Ei și ele sunt dovezi că se poate, că voința și munca aduc rezultate, împlinire și chiar fericirea, după 30 de ani în care prea mulți români au fost alungați din țară de lipsa oportunităților oneste, de incompetenți sau ticăloși instalați peste noapte în posturi de decizie, de proiecte veșnic neîncepute vândute ca promisiuni ferme. Volumul acesta le este închinat oamenilor care împing lucrurile înainte în jurul lor, celor care luptă să schimbe lucruri ce se încăpățânează să rămână neschimbate.

Traducere de Diana Zotea

Londra, 1831. Viitorul naturalist Charles Darwin se pregăteşte pentru expediţia vieţii lui. Vasul Beagle are să-l poarte peste Atlantic, de-a lungul coastelor Americii de Sud, spre Arhipelagul Galápagos, Noua Zeelandă, Australia şi prin sudul Africii, dându-i prilejul să studieze fascinantele specii de animale care populează pământul şi să descopere fosilele gigantice ale unor ciudate mamifere dispărute. Dar această călătorie, însufleţită de promisiunea unor descoperiri ştiinţifice revoluţionare, nu-i lipsită de încercări, de obstacole şi de peripeţii demne de romanele lui Jules Verne.
La capătul a cinci ani plini de evenimente, vreme în care strânge informaţii esenţiale pentru dezlegarea tainelor naturii, Charles Darwin se întoarce, în sfârşit, acasă, unde va lucra pentru tot restul vieţii la faimoasa teorie despre evoluţia speciilor care va schimba pentru totdeauna mersul ştiinţei.

„Imaginați-vă că am trăi într-o lume ca o bilă mică. Asta ar însemna că spațiul este curb. Acum, să presupunem că eu aș întinde mâna înainte. Dacă sfera lumii noastre ar fi foarte mică, știți ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. La rigoare, într-un univers sferic de dimensiuni suficient de reduse, având adică o curbură îndeajuns de mare, pentru a-mi scărpina ceafa ar trebui să întind mâna în față. Asta e vestea bună. Vestea proastă este că, într-o astfel de lume, în fața mea s-ar afla mereu un om necioplit care, neam prost, ar sta numai cu spatele la mine – iar acesta aș fi chiar eu!
Dar se mai întâmplă ceva, independent de faptul că spațiul este sferic ori nu. Ceea ce eu văd atunci când mă uit drept în față nu este o situație contemporană cu mine, ci una care s-a petrecut în trecut: mi-aș vedea, dacă spațiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineață, să zicem, nu ceafa de acum. Atunci când privim cerul înstelat de deasupra noastră, noi nu vedem prezentul, ci trecutul situațiilor stelare la care ne uităm: orice privire în adâncul cerului este de fapt o privire aruncată în trecut, și anume, cu cât mai departe ne uităm în spațiu, cu atât mai la început – spre începutul timpului – pătrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui să fie originea universului. Această afirmație, corectă în cosmologia modernă, ne readuce imediat în minte descrierea făcută de Dante lumii văzute de el în ascensiunea sa. Căci Dante se îndreaptă constant spre Dumnezeu, adică spre izvorul, spre originea lumii: una din descrierile posibile ale lumii pe care Dante ne-o prezintă, la care sunt sigur că ar subscrie, este aceea în care Pământul este centrul unei enorme sfere pline, a cărei circumferință reprezintă chiar originea timpului și spațiului – adică Dumnezeu.“ – HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

Traducere de Justina Bandol

Colson Whitehead, al cărui roman Ruta subterană, încununat cu Pulitzer Prize, e tradus în peste 40 de țări, a avut un debut fulminant, ingenios și de o originalitate izbitoare. Romanul Intuiționista a apărut în 1999 și a fost comparat cu Catch-22 de Joseph Heller, V de Thomas Pynchon și Ochiul cel mai albastru de Toni Morrison. A primit Quality Paperback Book Club New Voices Award și a fost finalist la PEN/Hemingway Award.

Provocator, de un umor subversiv livrat cu maximă gravitate, Intuiționista îi are ca protagoniști pe inspectorii de ascensoare dintr-un oraș american semănând cu New Yorkul, într-o perioadă nedefinită. Alegorie a rasei, a societății moderne, sau pur și simplu a naturii umane, cartea jonglează cu procedee stilistice și structurale ale romanului noir, ale genului detectivistic, ale criticii sociale naturaliste, chiar ale distopiei. Whitehead creează o lume perfect credibilă pornind de la elemente aparent neverosimile, un fel de labirint borgesian în care strălucește Lila Mae Watson, una dintre cele mai fascinante eroine din ficțiunea contemporană.

„Cei care au împărtățit, aidoma nouă, condiția exilului se vor regăsi pe ei, cel puțin în parte, în această corespondență. Prietenia pe care am evocat-o consistă în dorința vie de-a face celuilalt binele; prietenul este, în reciprocitate și oglindă, cel mai devotat și mai spontan dintre terapeuți. În nici un caz el nu îți face morală, în nici un caz nu îți minimizează suferința. Prietenia este un «da» permanent, un «da» neconvențional și lipsit de ipocrizie.“ – ION VIANU

„E interesant că nici Eliade, nici Cioran (Ionescu a fost salvat de partea lui franceză) n-au putut înțelege, nici măcar teoretic, totalitarismul – de dreapta sau de stânga, fascismul (pentru care au avut simpatii) sau comunismul. E, dacă vrei, o formă de iresponsabilitate, și e justificat ca ei să fie acuzați de asta. Noi am fost loviți atât de năprasnic, încât nu am avut prilejul să dăm dovadă nici de responsabilitate, nici de iresponsabilitate; mentalitatea noastră a devenit una de supraviețuitori (în sensul tehnic: cei care au supraviețuit unei catastrofe). Orizontul nostru intelectual-psihologic e acela tipic supraviețuitorului. Eliade, în concluzie, reprezintă generația de imediat dinaintea Potopului (generație care nu-și putea închipui Potopul, deși, indirect – sau chiar direct ‒, putea fi «fascinată» de el); noi suntem cei dintâi de după Potop, scăpați ca prin minune de marea devastare, devastați totuși de însuși faptul că am scăpat. Ar fi de dezvoltat această teorie a «supraviețuirii» (un lucru teribil de trist) ca fenomen generațional.“ – MATEI CALINESCU

„Am învăţat multe din cărţi – spunea cineva – dar am învăţat totul de la câţiva oameni.“

 Suntem, în bună mă­sură, suma întâlnirilor de care am avut parte. În ce mă priveşte, am fost norocos. Parcursul de-a lungul căruia s-a alcătuit biografia mea privată şi publică mi-a prilejuit o sumedenie de contacte umane, a căror ''urmă“ m-a modelat, într-un fel sau altul, de la croială până la cusătură. Şi mă simt îndemnat să dau seamă de această şansă. Am, în plus, convingerea că portretele care urmează pot fi, dincolo de ceea ce înseamnă ele pentru mine, şi foarte utile documente de epocă. (Andrei Pleşu)

 Am ales din cuprinsul cărţii câteva categorii de portrete, ca să vă faceţi o idee mai clară:

MARGINALI, PUŞCĂRIAŞI, MAEŞTRI: Alexandru Dragomir, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Alexandru Paleologu, Andrei Scrima, Şora, Corneliu Coposu, Marin Tarangul, Ion Frunzetti, Alice Voinescu, Toto Enescu , Radu Bogdan

APROAPELE DE DEPARTE: Soljeniţîn, Václav Havel, Helmut Kohl, Bronisław Geremek

OAMENII DILEMEI: Cosaşu, Mircea Vasilescu, Tita Chiper, Zigu, Lena, Leo, Adrian Cioroianu

GAZETĂRIE DE TRANZIŢIE : Emil Hurezeanu, Ion Cristoiu, Cu laptopul pe maidan, O impostură, O meserie ingrată: analist politic, Omul nepotrivit, Moderator, Tehnici ale interviului

POLITICIENI ÎN TRANZIŢIE: Monica Macovei, Mihai-Răzvan Ungureanu, Un politician second-hand, Portrete fără chip, Adrian Păunescu, Sfătuitorii de campanie, „Intelectuali“ şi „politicieni“, Manele şi politică

EXIL ROMÂNESC: Emil Cioran, Monica Lovinescu şi Paul Miron, Mircea Eliade, Neagu Djuvara, Herta Müller, Exil românesc

CÂŢIVA PRIETENI: Gabriel Liiceanu, Petru. Petru Creţia, Wolf Lepenies, Adam Michnik, Dan Setlacec, Dan Sluşanschi, Edmund Pollak, Victor Rebengiuc, Johnny Răducanu, Profesorul Cajal, Mihai Botez, Mircea Dinescu

Textele au mai apărut fie în prefeţele sau postfeţele celor portretizaţi, fie prin Dilema, Dilema Veche şi Adevărul, fie prin alte culegeri de texte. Trei portrete sunt inedite: Mihai Şora, Gabriel Liiceanu şi primul text despre Noica.

PRECOMANDA cu livrare din data de 20.11.2019

„Datoria artistului de a fi martor al timpului său a fost dublată de o conștiință civică fără rest, pentru care arhitectul și omul Andrei Pandele merită respectul și prețuirea noastră.“ – NECULAI CONSTANTIN MUNTEANU

„«Orice lucru e ca o oală cu două toarte: una de care poți să-l apuci, cealaltă de care, apucându-l, te arzi.» Această vorbă a lui Epictet îmi pare că rezumă cel mai bine ajutorul pe care i-l dă cititorului cartea de față. Scrise cu limpezime, paginile lui Wilhelm Tauwinkl răspund în fond la această întrebare: cum pot religia și credința să ne întunece mintea și să ne schimonosească purtarea, în loc să ne ajute și însenineze?
Toată viața, în apropierea celor sfinte, am auzit expresia «e pe placul lui Dumnezeu». Sau «e voia Domnului». Dar, mă întrebam, cum pot fi aflate placul sau voia Domnului cu măsura omului? Există vreun muritor «hăruit» în asemenea măsură încât să pretindă că îi cunoaște lui Dumnezeu, în fiecare clipă și împrejurare, gândul și placul? Apoi, se măsoară iubirea de Dumnezeu neapărat prin mersul la biserică, prin rugăciunea care cere ceva pentru cel ce se roagă, prin pioșenia afișată public? Nu cumva tot ce ține de spațiul credinței se validează mai cu seamă în raport cu fapta cântărită în spațiul moralității umane?
Într-o lume plină de bigotism și superstiție, de o modestă catehizare a credincioșilor și nu întotdeauna de o autentică vocație a unora dintre slujitorii credinței, cartea profesorului Wilhelm Tauwinkl, prin prospețimea ei, face mai inteligentă lumea în care trăim. Rar mi-a fost dat să citesc un text mai dezinhibat scris de un teolog în România.“ – GABRIEL LIICEANU

„Dumnezeu poate fi mituit?
Cu prilejul unor evenimente religioase, publicul e întrebat uneori de reporteri pentru ce se roagă, iar de obicei răspunsurile sună cam așa: «Pentru sănătate, pentru spor în casă, pentru ca băiatul nostru să-și găsească un loc de muncă mai bun…»
Dar ce sens are oare rugăciunea pentru un loc de muncă mai bun? Cel care rostește o astfel de rugăciune egoistă speră că, dacă a aprins o lumânare în cinstea lui, Dumnezeu îi va oferi lui ce și-a dorit, și nu altcuiva, care poate e mai bine pregătit sau are mai mare nevoie. A face acest lucru echivalează cu încercarea de mituire a lui Dumnezeu, ca și cum El, o Ființă desăvârșită, ar putea fi manipulat sau corupt, luând partea cuiva în detrimentul altora.
Atunci de ce să te mai rogi? Din punct de vedere creștin, rugăciunea e în primul rând un mod – printre altele – de a păstra o relație personală cu Dumnezeu și doar în al doilea rând un mod de a-i cere ceva lui Dumnezeu.“ – WILHELM TAUWINKL

Concepție grafică și colaje de Angela Rotaru

„Nu mai țin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum. E bine să te cațeri din când în când pe acoperișul lumii, mi-am spus, și să râzi de tine și de alții, cu dorința de a scăpa măcar o clipă de masca gravă pe care ți-au întipărit-o pe figură filozofia, textele speculative și scrisul «încruntat».
Știam însă că riscul de a te face de râs propunându-ți să-i faci pe alții să râdă era mare. De altfel, un autor al editurii, cel puțin la fel de «serios» ca și mine, ratase experiența evadării în registrul comic. Culmea e că tocmai eu îl sfătuisem să renunțe la ideea publicării! Nu mă ascultase. La capătul eșecului, fără să-mi poarte pică, îmi spusese obidit că e mai ușor să faci un cititor să plângă decât să râdă.
Dacă voi păţi şi eu la fel? m-am întrebat, după ce am pus laolaltă cele 14 texte care se voiau pline de haz...“ – GABRIEL LIICEANU

„Vă închipuiți cât de mare mi-a fost uluirea să văd, în toamnă, deși spusesem clar că mi-am retras cartea, vitrina librăriei Humanitas de la Cișmigiu plină cu exemplare ale volumului Ludice. Exerciții de umor criptic. Eram compromis pe vecie! Am sunat-o pe doamna directoare a editurii, care, jenată, mi-a povestit că, după cearta crâncenă dintre mine și editor, editorul insistase ca volumul să fie totuși publicat, «ca să nu vă pierdem ca autor». Am anunțat-o că, pentru acest afront echivalent cu o tentativă de compromitere, voi da editura în judecată și voi cere despăgubiri de un milion de euro.
Așadar nu uita, dragă cititorule: acest volum a apărut fără acordul autorului. Aceste pagini nu mă reprezintă! De altfel, în locul meu ca autor, contractul cu editura a fost semnat de Liiceanu ca editor. Nu mă îndoiesc că acest șiretlic va fi scos la lumină de instanță. Voi cere și expertiză grafologică, deși, semnăturile fiindu-ne identice, nu știu cum vor ieși din încurcătură doamnele și domnii judecători.“

Coaja de nuca este o poveste clasica despre crima si tradare, relatata din perspectiva unui narator cu o viziune si o voce unice in literatura ultimilor ani – un fetus a carui mama si-a inselat sotul cu fratele acestuia si acum planuieste sa-l otraveasca. Dar un fetus inzestrat cu constiinta, perfect ancorat in actualitatea acuta a atentatelor teroriste din inima Europei, a noului razboi rece dintre Rusia si SUA, a tragediei refugiatilor. Un thriller psihologic plin de suspans, Coaja de nuca este o dovada de virtuozitate literara si, totodata, un omagiu adus lui William Shakespeare la 400 de ani de la moartea acestuia.

Traducere din limba engleza si note de Dan Croitoru

Ce inseamna in esenta a fi compatriot? Din punctul meu de vedere, a trai pe teritoriul aceleiasi tari cu cineva nu este singura conditie pentru a fi compatriot cu persoana respectiva. A impartasi aceeasi cultura este un criteriu poate chiar mai important. Asadar, ca sa raminem compatrioti chiar si atunci cind traim vieti rupte unele de altele, in locuri diferite, unde ne-am adaptat la culturi diferite, trebuie sa ne dam mina si sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a pastra legaturile afective dintre noi. Distanta fizica e si asa destul de mare, sa incercam deci sa le diminuam pe celelalte. Am scris aceasta carte in anul 2006 cu o perspectiva fundamental pesimista in ce priveste visul de a reface relatiile rupte, pe care la acea vreme le consideram pierdute. Evenimentele din anii urmatori si strigatul de libertate al celor ramasi in patrie mi-au aratat ca aceste legaturi sint inca solide si deosebit de strinse. In aceasta carte am incercat sa abordez cele mai dure acuzatii pe care cele doua tabere si le arunca una celeilalte si cu siguranta ambele grupuri vor fi deranjate de acest lucru, dar ce e de facut? Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume si sa privim realitatea in fata. Poate asa vom reusi sa ne judecam mai just unii pe altii, in mai mare cunostinta de cauza. Poate asa ne vom intelege mai bine si, la greu, ne vom da mina cu prietenie si vom striga intr-un singur glas lucrul pe care ni-l dorim cu totii. - Parinoush Saniee

Traducere şi note de Radu Paraschivescu

Strălucitul roman al lui James Salter relevă, din perspectiva personajului Philip Bowman, marile șocuri și micile plăceri ale vieții. Scriitorul american povestește – și te acaparează astfel complet – istoria unui bărbat fără istorie. Viața cotidiană în misterul și singurătatea ei, redată în tușe reci ca la Edward Hopper, simpla frumusețe a lucrurilor sau fragilitatea iubirilor sunt evocate de un mare stilist aflat la apogeul creației sale.

Philip Bowman este singur în mijlocul unei lumi forfotitoare și, paradoxal, relațiile în care intră îi accentuează singurătatea în loc să i-o destrame. El încearcă să se adapteze și să facă reglajele cuvenite, însă viața îi servește surpriză după surpriză. Marea iubire e o iluzie, nimic altceva. Ecuația fericirii? Prea multe necunoscute. Locul cel mai bun sub soare? O enigmă fără răspuns. Ar putea fi Londra, Sevilla, Siena sau Paris, ar putea fi New York, după cum ar putea fi la fel de bine un locșor pe malul unui râu din America natală. Protagonistul romanului Tot ce este rătăcește prin cancelariile propriei minți și, în paralel, înăuntrul unei geografii personale. O geografie al cărei relief are multe vârfuri literare, de la Hemingway la Ezra Pound și de la García Lorca la Susan Sontag.

Inca un roman al lui Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai valorosi scriitori romani, una si aceeasi persoana cu marele regizor al nostru de cinema. Sfumato e un soi de road fiction, un road novel, asa cum Cursa fusese un road movie: impreuna cu sotia, protagonistul, imbatrinit, pleaca la drum pentru o interventie oculistica, insa va calatori (la figurat) si-n propria biografie, patetic si comic deopotriva, de parca am avea de-a face cu o retrospectie proustiana si, simultan, cu o parodie a ei. Ca-ntotdeauna la Daneliuc, scriitura e iute, colorata, argotica, pentru ca dincolo de atare suprafata acrosanta sa se-ntrevada treptat straturile de profunzime, semnificatiile simbolice si parabolice. Suprapunerea de straturi de culoare defineste – de altfel – si tehnica picturala a sfumato-ului arborat ironic in frontispiciul cartii. Pe deasupra, termenul mai inseamna (in italieneste) si "aburos", "fumegos": intr-adevar, personajul a suferit un dublu transplant de cornee si inca nu vede bine... Cit intelege din ce-a trait, din ce i se intimpla?! Exceptional scriitor – Mircea Daneliuc. - Ion Bogdan Lefter

Fiindca exista atit de multe biografii ale unor morti, aceasta carte trebuia sa fie biografia unui viu. De pe urma ei, naratorul – cu aspiratii de scriitor – urmareste sa scoata niste bani. Intentia era ca publicul din Romania – mai ales cel tinar, poate lipsit de modele, poate suprasaturat de „modele” – sa afle povestea reusitei lui Sandel. Dar, dupa o prima varianta scrisa pe baza a peste o mie de fotografii in care Sandel apare mai mult sau mai putin, naratorul isi da seama c-a gresit abordarea si-si propune sa plece pe urmele lui, din Lume in Nelume, pentru a-i cunoaste pe oamenii cu care acesta s-a intilnit si locurile in care si-a construit cariera; numai ca apare problema de a face rost de bani pentru calatoriile de documentare, asa ca recurge la diverse metode, cum ar fi „cersuiala” si campania de stringere de fonduri online, care insa se dovedesc a fi niste esecuri. Cu dezinvoltura si umor, naratorul persevereaza si izbuteste sa ajunga in Africa (Casablanca si Marrakech) si in Asia Centrala, dar ramine de vazut daca, dupa incheierea calatoriilor, „cartea cu Sandel” va fi in continuare despre Sandel.

Dupa ce a petrecut zece ani in Anglia, Bill Bryson vrea sa-si rememoreze copilaria, asa ca pleaca din locul in care s-a nascut, Des Moines, Iowa, intr-o calatorie prin 38 dintre statele americane, pe care o documenteaza cu mult umor. Autorul spera sa se reintilneasca cu peisajele idilice ale copilariei sale, insa gaseste lanuri nesfirsite de porumb, benzinarii, moteluri si localuri care arata peste tot aproape la fel si sunt populate de oameni care seamana uimitor de mult unul cu altul. Un jurnal de calatorie despre o lume mai putin cunoscuta, un amestec imprevizibil de kitsch si frumusete, cartea lui Bill Bryson combina descrieri ale vietii din micile orase in care ajunge autorul cu povestiri despre tineretea lui si despre America si americani, toate insotite de comentariile lui sarcastice inegalabile.

O serie integrala in 10 volume care contine nu mai putin de 75 de romane si 28 de povestiri ce il au ca protagonist pe unul dintre cei mai celebri detectivi si totodata unul dintre cele mai memorabile personaje ale literaturii franceze din secolul trecut, comisarul Maigret.

Lumea e un stabiliment de boli psihice, arondat unui birou de intrebari ridicole, fara raspuns, prin care bintuie personaje stranii. Ian, om de serviciu intr-un hotel din Paris (curata toalete, emite panseuri existentiale, inspirate de urmele de fecale), bintuie si el prin aceasta lume, grabindu-se spre Craiova si Bucuresti, ca sa prinda incinerarea mamei sale, cu care converseaza la telefon pe drum (m-au incuiat in capela, a trebuit sa ies pe geam ca sa fumez. Pina cind ma vor incinera, sint inca mama ta). Mama lui Ian, aflam din primele pagini, s-a trezit moarta – o metafora tutelara, ce dirijeaza desfasurarea naratiunii, detectind puseurile de iluminare din proximitatea mortii. Calatoria lui Ian este o bucla, care tinde sa-l intoarca spre sine si spre originea materna. Prin acest al doilea roman, conceput in acelasi registru magic grotesc-morbid ca precedentul, Dan Ciupureanu isi consolideaza locul printre cei mai valorosi prozatori romani ai momentului. - Radu Aldulescu

La rugamintea unei jurnaliste, Vasilica Buburuz isi rememoreaza viata in fata unui reportofon. E ultima confesiune a unei femei care din copilarie este imobilizata intr-un scaun cu rotile, handicap ce nu o impiedica sa traiasca asemenea oamenilor valizi, tintuiti, la rindul lor, in fata computerelor si dominati de prejudecati de tot felul. Isi doreste sa danseze, sa-i creasca aripi si sa-si ia zborul, sa se elibereze de boli si suferinte macar in vis. Cu o origine modesta, considerata de parinti un esec al vietii lor si de aceea lipsita de afectiune, fata infirma studiaza, termina doua facultati, se poate intretine singura. Gratioasa si fragila, dar cu resorturi inimaginabile, traieste si povesti de dragoste, si multe deziluzii, depasite in numele iubirii. Marturia ei de o cruda sinceritate creioneaza portretul unei fiinte greu incercate – o luptatoare optimista si perseverenta, care se dedica alinarii suferintelor celor din jur si, cu o vitalitate extraordinara, reuseste sa se bucure de fiecare noua zi.

Petra vrea sa fie scriitoare, Petrei i-e frica sa fie mama. Pentru o protagonista feminina in literatura romana, Petra e deosebit de antipatica. O inchipuita. Dar literatura romana a zilelor noastre are tot mai multe scriitoare gata sa darime, cu scrisul lor, mitul maternitatii ca binecuvintare, ceas magic si predestinare. Niciuna dintre mamele cartii de fata (tinere sau batrine) nu e, filtrata prin ochii «rai» ai Petrei, o sfinta, fiindca lumea (a noastra) pe care o descrie Maria Manolescu e o lume a barbatilor, doriti, rasfatati, idealizati in varianta lor eroica si inaccesibila de cuceritori. Pentru ca ne plac vinatorii, nu culegatorii, luptele scurte, nu cultivatul cu rabdare. Din fericire, Maria Manolescu are simtul umorului si al grotescului, iar Petra supravietuieste scriitoriceste propriilor inchipuiri. Petra, aceasta voce care se povesteste la persoana a III-a in romanul Mariei Manolescu, scrie piese de teatru, cu titluri care se tot schimba, si e fascinata de teatru, pe cale de mostenire de familie si din dor de tatal-actor disparut. In textele inserate in roman e vorba si despre teatrul politic care-salveaza-lumea (not) si mai ales despre specialitatea semideclarata a romancierei, relatiile de iubire si de cuplu (acum, si la maturitate). Daca n-o cunoasteti pe Maria Manolescu dramaturga, Vinatori-culegatori e introducerea ideala, intr-o confruntare prieteneasca la gratar sta o viata-ntreaga de visuri ratate. - Iulia Popovici

Cuvantul si conditia umana. Reflectii, proiectii si regasiri

Fiecare cuvant poarta un mesaj explicit, dar si unul implicit, in anumite contexte aureolat cu o doza de mister, sacralitate sau miraculos. Cuvantul poarta si o incarcatura emotionala, care ii permite sa declanseze anumite reactii la cel care il rosteste sau la cel care il primeste. Altfel spus, cuvintele pot rani sau vindeca, pot sminti sau indrepta, pot demola sau construi; depinde din ce inima izvorasc, ce emotie poarta si cum sunt percepute. Pornind de la aceste premise, volumul de fata se adreseaza cititorului dornic sa se opreasca din tumultul si agitatia vietii cotidiene, sa se lase provocat de invitatia la reflectie si autoanaliza, sa afle cateva momente de relaxare, regasire si liniste interioara, sa descopere ca viata are si alte laturi sau aspecte care merita sa fie valorizate si sa-si ofere libertatea de a-si manifesta vocatia. - Alois Ghergut

Managementul institutiilor si serviciilor pentru persoane cu cerinte speciale

Elaborat si structurat ca un ghid practic, volumul reflecta preocupari si experiente de data recenta din domeniul reformelor de politica sociala vizind persoanele cu diferite tipuri de nevoi speciale din tara, in perspectiva alinierii la sistemele europene de servicii specializate. Atent la reconfigurarile si evolutiile din domeniul managementului serviciilor sociale, autorul analizeaza cele mai noi practici de interventie, ocrotire si asistenta sociala, dar si metodele inovative de educatie, instruire si profesionalizare pentru copii si persoane cu dizabilitati. Lucrarea este un reper important pentru mai multe categorii de specialisti, de la managerii si personalul din domeniul psihopedagogic, din asistenta sociala, serviciile de recuperare si reabilitare a persoanelor cu dizabilitati, psihologi, psihopedagogi, asistenti sociali, cadre didactice si pina la studentii de la facultatile de profil.

Din cuprins: Functiile managementului serviciilor sociale • Managementul resurselor umane in serviciile sociale • Tendinte si orientari in dezvoltarea si promovarea serviciilor sociale • Managementul schimbarii in serviciile educationale pentru copiii cu cerinte speciale • Managementul proiectelor in serviciile sociale • Voluntariatul – forma de activitate in serviciile sociale

Traducere de Despina Jderu

Premiul Goncourt – alegerea României

Povestea asta este despre Sarah a fost nominalizată pentru Premiul Goncourt și pentru Premiul Goncourt al liceenilor. A primit Premiul librarilor din Nancy – Le Point și Premiul „Envoyé par la Poste”. A obținut Premiul Goncourt – alegerea Poloniei, Premiul Goncourt – alegerea României, Premiul Goncourt – alegerea Suediei. A obținut, de asemenea, Prix du Style și Premiul studenților France Culture-Télérama.

Povestea asta este despre Sarah surprinde iubirea incandescentă dintre o tânără profesoară și o violonistă de o frumusețe misterioasă, având ca decor un Paris cultural, încântător. Debusolată și îndrăgostită de Sarah cea copilăroasă și imprevizibilă, naratoarea trăiește o mare pasiune. Conceput în două părți, romanul mizează pe opozițiile viață și moarte, corpul fremătând și corpul bolnav, febra iubirii și ruptura. După momentul întâlnirii, al fuziunii – un fel de epifanie erotică –, al obsesiei mistuitoare, urmează momentul separării, al căderii, al convalescenței ca un doliu.

În general, străinii nu ştiu foarte multe despre România. Cunoştinţele lor se limitează la mitul vampirului din Transilvania şi la cîteva generalităţi despre folclor. De obicei ignorată, dacă nu chiar dispreţuită de unii, această ţară este obiectul multor prejudecăţi. De aceea, Grégory Rateau, de formaţie cineast, a vrut să-şi facă o idee nouă. A străbătut România de la Bucureşti pînă în zone rurale izolate, din pădurile Carpaţilor pînă pe plajele din Delta Dunării. Alături de el veţi descoperi lucruri uimitoare şi, poate, veţi privi România cu alţi ochi.

De ce unii aşteaptă ani la rînd să fie alături de persoana iubită, în timp ce alţii nu au răbdare şi îşi continuă viaţa fără să mai privească în urmă? Încercînd să înţeleagă aşteptarea ca alegere voluntară care ne modelează destinul, Aurora Liiceanu se îndreaptă către lumea literaturii şi pune sub lupă cîteva personaje a căror viaţă a fost marcată de aşteptare, dar şi personaje grăbite, care nu ştiu să aştepte. Poveştile fascinante pe care le relatează îi au ca protagonişti, între alţii, pe Penelopa, mitica soţie a lui Ulise, pe Ernest Hemingway şi pe prima lui soţie, Hadley, pe Gatsby al lui Scott Fitzgerald, pe cunoscutul niponolog Donald Keene şi pe Florentino Ariza, eroul lui García Márquez din Dragostea în vremea holerei.