Promotii

Traducere de Cristian Ionescu

Inclus de The Times pe lista celor mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945, Hanif Kureishi este un prozator, dramaturg și scenarist multipremiat: a câștigat prestigiosul Whitbread Award și a primit două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun scenariu. Opera lui este tradusă în 36 de limbi. Cel mai recent roman al lui Kureishi, Nimicul, este o fantezie strălucită în jurul triunghiului soț-soție-amant, în care până și jocul referințelor literare și cinematografice te acaparează.

„Cel de-al șaptelea roman al lui Hanif Kureishi are un umor diabolic: sex, gelozie, escrocherii sentimentale, neajunsurile vârstei, autodistrugere, scatologie — toate sunt concentrate în Nimicul, o carte despre un triunghi conjugal cu o intrigă de film noir. […] În universul închis și claustrofobic al casei sale, arogantul Waldo pune în scenă ultima lui capodoperă. În răzbunarea bătrânului regizor simțim «piesa în piesă» a lui Hamlet, capacitatea de manipulare a lui Iago, gelozia lui Othello și puterile supranaturale ale lui Prospero.“ – The Times

În toamna anului 1917, meșterul tîmplar Cristian David sosește în Prisăcani, un sătuc de la granița cu Austro‑Ungaria, pentru a repara lemnăria bisericii. Deși România e devastată de război, în acest loc uitat de lume oamenii trăiesc în tihnă. Dar răul e omniprezent și nu iartă pe nimeni, așa că suferințele și iminența morții vor răscoli pe neașteptate și micul paradis montan. Prins în rama a două evenimente epocale ale secolului XX, romanul Apocalipsis e conceput ca un labirint narativ în care timpurile și oamenii se intersectează surprinzător și reproiectează analogic istoria, cu toate vinile ei tragice. Avem de‑a face cu o Evanghelie eretică alcătuită din vagi surse orale − o uriașă parabolă despre rău, despre sacrificiul inevitabil și despre jocurile stranii ale omnipotenței divine. Evenimentele se succedă în varii forme, îngăduite de sus, de Marele Ochi, care își folosește astfel tainica‑i pedagogie. Cu ea se confruntă și locuitorii din Prisăcani, plătind, ca de fiecare dată, prețul cuvenit.

Cu ilustraţiile autorului

Într-o iarnă cumplită din negura vremurilor, din falnicii munţi sicilieni (care astăzi nu mai există!), flămînzi şi înfriguraţi, urşii coboară printre oameni. Îi conduce regele lor, Leonte, care nădăjduieşte în taină să-şi regăsească fiul pierdut. Pe urşi îi aşteaptă o călătorie aventuroasă, plină de neprevăzut şi răsturnări de situaţie, presărată cu bătălii, popasuri în castele înfricoşătoare şi întîlniri cu monştri. Şi, în fine, intrarea în marele oraş cu palate de marmură, grădini înmiresmate şi turle aurite. Va reuşi bravul Leonte să-l găsească pe ursuleţul Toni? Şi cum se vor împăca oamenii şi urşii în noua lor viaţă împreună?

Surprizele se ţin lanţ în această poveste emoţionantă despre speranţă şi dor, prietenie şi trădare, bine şi rău scrisă de Dino Buzzati în 1945, care va aduce multe zîmbete şi uneori şi cîte o lacrimă în ochii micilor cititori şi ai părinţilor lor.

Aflat în pragul vîrstei a treia sau chiar în mijlocul ei, fiecare narator din volumul de povestiri al Ioanei Scoruș face o confesiune, fie autoironic, fie cinic, deseori înflăcărat, dar mereu însoțit de o mult mai tînără femeie, căci nedreptatea îmbătrînirii poate fi amăgită doar alături de o parteneră în floarea vîrstei. Uneori, totul se face țăndări, precum cupa de cleștar a unui împărat al Japoniei, păstrată într‑un muzeu londonez și furată pentru a‑i oferi iubitei un ceai verde japonez. Alteori, viața continuă chiar și în urma unei tragedii: din disperarea morții soției însărcinate se naște o carte semnată de autor cu un pseudonim feminin. Dar ce te faci cînd pseudonimul prinde viață și afli că femeia respectivă chiar există? Și ce te faci cînd știi totul despre Pound, cînd regizezi un mare spectacol pentru a‑ți impresiona iubita, ea însăși scriitoare, dar nu ai reușit să‑i înțelegi cartea? Povestire cu povestire, Freud Museum explorează relația de unu la unu, singura capabilă să revitalizeze interesul pentru viață.

Ruslan cel credincios urmărește povestea unui ciobănesc caucazian folosit drept cîine de pază într-un lagăr de concentrare sovietic. Viața lui e condusă de reguli stricte și ceea ce-l caracterizează mai presus de orice este devotamentul. Odată cu închiderea lagărului, pentru că nu mai e nevoie de el, stăpînul (unul dintre gardieni) încearcă să-l ucidă. Dar Ruslan se ferește din calea morții și rătăcește prin taigaua siberiană. În cele din urmă va realiza cu durere că stăpînul l-a trădat; va găsi însă un alt stăpîn, o siluetă zdrențăroasă care se dovedește a fi un fost prizonier din lagăr. Un roman cu tentă alegorică, un roman concentraționar, Ruslan cel credincios este povestea unui popor incapabil să se desprindă din ghearele persecuției.

Noul volum al Florinei Ilis este, precum cartea lui Moise, un „recensamint” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe structura Numerilor – carte despre ascultare si razvratire, despre pocainta si binecuvintare –, romanul este o sinecdoca a destinului Romaniei, ambitionindu-se sa cuprinda cit mai multe evenimente cruciale ale secolului XX si sa sintetizeze o etno-istorie perfect verosimila. Printr-o tehnica insolita, naratorul isi provoaca personajele sa-si depene amintirile pentru a reconstitui un arbore genealogic secular, adinc infipt in pamint, plasmuit din imaginatie, pe ramuri cu nume pe care istoria nu le-a inregistrat, cu destine intersectate, aflate sub semnul iubirii, al bucuriei, al nasterii si al mortii, dar si al tradarii, al minciunii si compromisului. Nonconformista fata de rigorile epicului traditional, puterea de seductie a Cartii numerilor sta in varietatea personajelor si a intimplarilor in care oricine poate identifica profiluri, personalitati si experiente din istoria personala.

Daca, din lipsa de documente scrise, date fiind imprejurarile, voi imagina acolo unde informatiile prea putine nu-mi ajung, cititorul, ingaduitor, ma va ierta, fiindca in cartea numelor, pentru ca numele sa nu se topeasca in uitare, devenind asemeni crucilor innegrite de timp, strimbe si mute, m-am straduit sa iscodesc oamenii si lucrurile, facind din nimic si citeva metafore mai mult si, sporind cu toate cite le-am auzit si le-am crezut, voi face ca si putinul despre neamul meu si despre neamul nostru sa nu se piarda si sa nu fie de paguba celor ce vin. Fara a uita totusi ca nu fac altceva decit literatura, voi apela la cercetare si documente doar cit sa nu omor povestea si, pentru a inainta putin cite putin in trecutul care nu-mi da pace, ma voi lasa in voia placerii de a povesti si ma voi servi de amintirile tuturor, nadajduind sa aflu cit mai mult, toate detaliile, chiar corelatiile nevazute, secrete, care exista intre lucruri si pe care, la o privire prea grabita sau numai obiectiva, nu le observam. - Florina Ilis

Fragment din cartea "Cartea numerilor", de Florina Ilis

"Pe tata nu l-au arestat totusi din cauza strabunicului. E adevarat ca o astfel de pata la dosar se sterge greu sau deloc. Totusi. Eu Eusebiu, fiul lui Titus Illea - cred ca ceea ce a contribuit cu adevarat la arestarea tatalui meu a fost numai si numai caracterul lui. Avea (are) o fire reactionara. Reactioneaza la orice. Turbulent chiar si fara motiv. Orice ar face, este vesnic in opozitie cu restul. Fiindca are principii, se justifica el in chip orgolios. Imi inchipui ca asa trebuie sa fi fost si ca student. Adica pe vremea cand l-au arestat. Principial si reactionar. In loc sa stea cuminte, sa astepte sa se limpezeasca lucrurile si sa aiba grija de sotia lui, gravida, el s-a ridicat la o sedinta pe facultate si a spus ca nu este de acord cu reverificarea dosarelor studentilor. Era imediat dupa revoltele din Ungaria. Ca nu i se pare principial ca un student, odata declarat admis, sa fie verificat din nou! Aceasta fraza (respectiv cuvantul principial) l-a costat teribil. Dosarul lui a fost reverificat printre primele, dovedindu-se ca mintise la chestionarul cu situatia familiala. Probabil ca, si daca ar fi tacut, soarta lui ar fi fost aceeasi. In inchisoare s-a facut rapid cunoscut ca unul care avea principii. Ba, tu ala cu principii, il strigau gardienii, reclamatiile tale cu conditiile din inchisoare au ajuns la Geneva. Se sterg americanii la cur cu ele! Ha, ha, ha! Vrei sa le vezi?! Ti le-au trimis inapoi, cu stampila de cacat post-restant! De aceea, intr-una din inchisorile prin care a trecut (la Gherla), ca sa-l enerveze (sau sa-l testeze) pe tata, care era (este) un barbat cu principii, il izolau, la subsol, in celula inundata de apa, alaturi de un barbat fara principii. Unul era crestin (tata), celalalt ateu (fost comunist ilegalist), marxist si agitator. Unul era intelectual (tata), celalalt proletar si, in ciuda mult trambitatei stergeri a diferentelor de clasa (tarani, muncitori, intelectuali), antagonismele ieseau la lumina acolo unde nu te asteptai (in inchisoare, de pilda). Toate astea le-am aflat mult mai tarziu, cand, la cincisprezece ani dupa revolutie, tata si-a publicat cartea de memorii din inchisoare. L-au incuiat, scrie tata, si in celula neagra, unde era complet bezna, un loc atat de stramt incat abia putea sa se miste un singur individ, dar el, chiar si aici, dezvolta o discutie filosofica cu Celalalt. Presupun ca imaginara, de vreme ce celula neagra era pentru izolare."

Supuse sau rebele. Doua versiuni ale feminitatii. Editia a II-a

Hadley Hemingway si Zelda Fitzgerald par sa aiba in comun un singur lucru: amindoua au fost casatorite cu scriitori celebri. In rest, sint complet diferite: Hadley e o femeie care a asimilat valorile mediului din care provine si nu isi doreste decit o viata linistita alaturi de sot si de copii; Zelda e autonoma, excentrica, incalca toate regulile si incearca mereu sa se desprinda de personajele feminine create de celebrul ei sot, care o foloseste ca sursa de inspiratie pentru cartile sale. Comparind personalitatile si relatiile lor cu partenerii de cuplu, Aurora Liiceanu ne arata ca Hadley si Zelda reprezinta de fapt doua tipuri feminine pe care le putem recunoaste cu usurinta si astazi, daca privim atent in jurul nostru.

Educatia la Centenar reuneste perspectivele a 61 de cadre didactice din mediul academic, specialisti din diverse domenii si clerici ai Bisericii Ortodoxe Romane si ai Bisericii Romano‑Catolice asupra transformarilor prin care a trecut sistemul de invatamint romanesc sub influenta evenimentelor istorice nationale si europene din ultima suta de ani. Sint evocate personalitati precum Andrei Saguna, Spiru Haret, Dimitrie Gusti, Cristofor Simionescu, Ion Jalea, George Vaideanu, Onisifor Ghibu si Stefan Barsanescu, care si‑au pus amprenta asupra educatiei in perioada premergatoare Marii Uniri si ulterior. Pe parcurs sint prezentate genealogii ale principiilor si valorilor ce au constituit repere pentru invatamintul romanesc, dar si explicatii privind provocarile cu care se confrunta acesta in prezent.

Luanda, 1975. Ludovica, sau Ludo, personajul fascinant imaginat de Jose Eduardo Agualusa, isi zideste un perete in fata usii, separindu-si apartamentul de restul cladirii in care locuieste. Ea da astfel nastere unei povesti in care simtul umorului serveste drept antidot pentru tragica istorie a Angolei. Izolata de restul lumii, inconjurata de carti, in compania unui ciine, Ludo se trezeste asediata de intimplari aparent fara legatura unele cu altele, dar care mai tirziu vor ajunge sa-i bata la usa, personaje in carne si oase, desi ar putea la fel de bine sa vina dintr-un vis. Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Jose Eduardo Agualusa, Teoria generala a uitarii vorbeste despre frica de celalalt, despre absurdul rasismului, despre iubire si capacitatea de a ne salva sufletele.

Luanda este personajul principal in Teoria generala a uitarii. Celalalt este o batrina doamna portugheza, Ludovica, cea inspaimintata de oras si de locuitorii lui, care se zideste in interiorul unui apartament. Tema romanului este frica de celalalt. Mi se pare, din nefericire, o tema mai de actualitate azi decit in vremea in care am scris cartea. In timpurile confuze pe care le traim, intr-o lume in cautarea unei gindiri politice noi si a unor noi idei, frica de celalalt e un fel de incendiu care ameninta sa ne devoreze pe toti. In romanul meu, Ludo e salvata de un baiat care o face sa vada ceea ce este evident – nu exista Celalalt. Celalalt sintem tot noi. Fiecare om este intreaga omenire. - Jose Eduardo Agualusa

Precum scriitorul portughez Fernando Pessoa, precum argentinianul Jorge Luis Borges, portughez-angolezul Jose Eduardo Agualusa e un trickster literar care copleseste cu constructele lui fictionale. Agualusa este un maestru al dialogului intre genurile literare, care se distreaza schimbind registrul de la romanul de spionaj la proza pastorala sau la fluxul constiintei, este un autor care tine la personajele lui. - Star Tribune

Un povestitor innascut. - Washington Independent Review of Books

Traducere din limba portugheza de Simina Popa

Note de Simina Popa si Iolanda Vasile

Roman laureat al International IMPAC Dublin Literary Award 2017

Roman finalist in 2012 al Man Booker International Prize

La finele Evului Mediu, in Moldova secolului al XVII-lea, un tinar dandy, jurnalist londonez, debarca la Galati cu scopul de a pune pe picioare o tipografie pe aceste meleaguri fermecatoare si imbelsugate, unde este convins ca se va imbogati. Din nefericire, chiar la coborire, hamalul care ii cara cufarul cu laba teascului de tiparit, corpurile de litera, drugii de plumb si cositor se pravaleste in Dunarea inghetata. Din acest moment incepe o poveste captivanta, care nu va surprinde prin fapte de glorie, ci prin maruntul fapt divers, prin atmosfera si limbaj, prin obiceiurile, superstitiile si peripetiile personajelor. Refugiindu-se din realitatea cotidiana in istorie si in fantastic, Cezar Amariei cladeste o punte spre prezent si aduce in discutie probleme ramase nesolutionate de mai bine de 300 de ani.

Povestea lui Mihai incepe in 1986, in ziua fatidica in care face cunostinta cu Bristena, colega de liceu, fiica unui securist, frumoasa, inteligenta, dar si alintata, orgolioasa si de o cruzime inimaginabila uneori. Inevitabil, este fermecat pe loc si intra fara sa stea pe ginduri in rindul admiratorilor care ar face orice pentru ea. Astfel incepe o aventura de peste trei decenii, cu suisuri si coborisuri. Mihai participa la Revolutie, se apuca de bisnita in anii ’90, cu deplasari pline de peripetii in Turcia, apoi trece la nivelul urmator, incercind piata din Polonia. In tot acest timp, nu doar Bristena, ci intreaga ei familie profita de naivitatea lui, insa nimic nu il poate opri sa o urmeze peste tot, fie ca e vorba de Budapesta, unde devine colector de deseuri si in timpul liber ii scrie lucrarea de masterat, sau muntii Romaniei, unde ii serveste drept ghid, ori Paris, unde, cind nu lucreaza ca salahor, incearca sa o protejeze de iubitul ei. Purtindu-ne prin tara si prin Europa, scris cu umorul negru caracteristic lui Mihai Buzea, Jimmy este romanul unei iubiri toxice, a carei implinire pare sa fie mereu dupa colt, dar nu e niciodata cu adevarat palpabila.

In Romania anilor 1980, membrii unui grup coral specializat in cintari bisericesti cauta sa scape din robia unor confesiuni care nu-i multumesc, in incercarea de a descoperi adevarata credinta. Apartinind initial cultului baptist, trec la penticostali, apoi la adventisti, iar in cele din urma se circumcid si se convertesc la iudaism. Astfel ajung sa emigreze in Israel, unde fiecare se descurca cum poate. Insa Jac, Corneliu si Beni, cei trei conducatori si ultimii reprezentanti ai grupului, nu isi gasesc nici aici linistea sufleteasca: Beni ajunge sa imbratiseze doctrina mesianica, devenind rabin, in vreme ce Jac si Corneliu se intorc dupa 1990 in Romania, unde pun bazele unui cult iudeo-crestin, Sarbatoarea Corturilor, convinsi fiind, dupa ani de peregrinari, de un singur lucru: "Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde Il cautam”.

Roman distins cu Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2016

Sapte zile, plus una. Mircea Mihaies in dialog cu Ilie Stepan

Se poate trai fara compromis, fara sa te injosesti? Se poate, asa cum s-a putut si in comunism. Nu toti au facut compromisuri. Unii au facut compromisuri si au dus-o mai bine. Au avut avantaje. Se fac si azi compromisuri jenante, dizgratioase. Cum se poate face arta fara compromis? Simplu: facind arta in care crezi. Si stringind din dinti pentru ca nu ai banii pe care-i are X sau Y. Sigur ca as fi tentat sa-i spun unui tinar artist de azi sa mearga inainte si sa rupa norii. Daca se poate, asta trebuie sa faca. Dar fara niciun compromis. I-as sfatui pe tineri sa aiba verticalitate si sa incerce sa discute, dimineata, cu ei insisi. In intimitatea diminetii. Daca atunci cind te uiti in oglinda poti sa te privesti inseamna ca e bine. Trebuie sa stii sa renunti si sa urmezi drumul pe care ti-l propui. Drumul cel mai sanatos este cel in care faci ceea ce stii, atit cit stii sa faci. Acesta ar fi idealul. Urmeaza-ti drumul. - Ilie Stepan

Un centenar si mai multe teme pentru acasa. Ce au invatat si ce nu au invatat romanii din ultimul secol de istorie

In lumea militarilor de cariera exista o vorba: "Amatorii discuta mai ales despre strategie, dar profesionistii sunt mult mai atenti la logistica". 
Incerc, in acest volum, sa pun in discutie atit perioada de dinainte de 1918 (pentru a intelege cum s-a ajuns la Marea Unire), cit si pe cea de dupa, catre noi. Volumul a plecat dintr-o simpla constatare: am avut revelatia, pe care probabil si alti romani au avut-o inaintea mea, ca la noi nu strategii lipsesc, ci responsabilii cu logistica. Romanii, de cel putin o suta de ani, au un apetit real de a vorbi despre viitor, dar planurile au fost cel mai adesea programe politice de partid. Drept urmare, am avut partide care au aratat constant un viitor mai bun decit prezentul (de genul: «sa dam drept de vot tuturor romanilor», "sa dam pamint tuturor romanilor", "sa cautam luminita de la capatul tunelului" etc., spuse intr-o forma sau alta), iar dictaturile mai lungi sau mai scurte prin care am trecut ne-au semnalat ca viitorul este la un sacrificiu sau doua distanta si ca este incomparabil mai bun decit trecutul si prezentul la un loc. Desi nu epuizeaza lista domeniilor care s-ar preta unei analize centenare, acest tom acopera o sfera ampla – de la armata la scoala, de la arhive istorice la planificare strategica, de la benzi desenate la practica guvernarii. - Adrian Cioroianu

Un barbat scrie un scenariu stufos despre viata lui Herman Melville, dar nici un producator nu e interesat sa-l transforme in film. Intr-o zi cineva ii face rost de numarul de telefon al marelui regizor american Michael Cimino, producatorul celebru al filmelor The Deer Hunter si Heaven’s Gate. Se intilnesc la New York, unde Cimino ii citeste manuscrisul. Romanul descrie o serie de aventuri rocambolesti desfasurate intre Muzeul Vinatorii si al Naturii, in Paris, Ellis Island, in New York, si Lacul Nemi, in Italia. Trecind dintr-un spatiu intr-altul, o cunoastem pe Isabelle Huppert, dam peste zeita Diana, un dalmatian pe nume Sabbat, un vecin demonic, peste doi mustaciosi suspecti, o studenta la doctorat, o portareasa perfida si un sef de sala foarte agresiv, ce pare o sosie a lui Emmanuel Macron. Povestea incredibila si subtila a romanului Apara-ti coroana, un titlu ca un indemn biblic ce l-a inspirat cindva pe Proust, construieste o punte intre cinema si literatura intr-o maniera incintatoare si totodata patrunzatoare. Spectacolul vietii noastre ascunde o poveste sacra: romanul lui Yannick Haenel se afla in cautarea ei.

Un roman nebunesc, genial, acaparator, cu o poetica sumbra. Yannick Haenel isi apara propria odisee. - Le Figaro

Yannick Haenel scrie ca impins de nevoia unui miracol, cu dorinta de fabulos si chemare pentru sublim. - Le Journal du Dimanche

Un roman extraordinar, un creuzet de imagini uluitoare. - L’Obs

Scrisa pe muchie de cutit, intr-o tensiune continua, aceasta carte profunda si halucinanta este un adevarat foc de artificii. - Le Canard Enchaine

Traducere de Laurentiu Malomfalean

Cum am impuscat un elefant reuneste o suma de eseuri literare ce ofera cititorilor o perspectiva cuprinzatoare asupra vietii si operei lui George Orwell. Unele incercari, precum „O executie prin spinzurare” sau „Cum am impuscat un elefant”, descriu intimplari din perioada petrecuta de scriitor in colonii, ca angajat al Politiei Imperiale Indiene; altele, precum „Azilul de noapte” sau „La zdup”, reiau experiente din anii de saracie pe care Orwell si i-a impus dupa intoarcerea din Birmania. Dar cele mai multe au drept subiect detalii ale vietii londonezilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial – de la bombardamente sau rationalizarea alimentelor la bucataria englezeasca sau arta de a pregati un ceai bun – si politica interna si externa dezastruoasa a diferitelor guverne care s-au succedat in aceasta perioada. Nu sunt ocolite nici viata cazona si experientele prin care a trecut Orwell ca voluntar in Razboiul Civil din Spania sau vocatia de scriitor si motivele care l-au determinat sa urmeze cariera literara. Diverse prin substanta, avind in fundal un puternic filon autobiografic, ironice si cuceritoare, eseurile lui George Orwell se imbina ca piesele unui puzzle ce intregeste imaginea oferita de romanele sale. 

Anglia nu este insula batuta in pietre scumpe din fragmentul shakespearian, nici infernul infatisat de Dr. Goebbels. Mai degraba seamana cu o familie, o familie victoriana cam inchistata, fara prea multe oi negre, dar cu dulapurile dind pe dinafara de schelete. Are limbajul ei secret si amintirile ei comune, iar cind se apropie un dusman, stringe rindurile. O familie la cirma careia se afla membrii nepotriviti – asta este, poate, cea mai apropiata descriere pe care i-o poti face Angliei intr-o fraza. - George Orwell

Orwell a reusit sa ajunga la un echilibru perfect intre claritatea prozei si originalitatea perspectivei, efect pe care l-a obtinut fara sa sacrifice vreo farima din inteligenta lui taioasa si glaciala. - Sunday Herald

O cariera ca a lui Orwell ar fi greu de urmat astazi. Totusi, pentru orice tinar scriitor dispus sa faca o incercare, aceste eseuri nu se pastreaza doar ca artefacte istorice si capodopere literare. Datorita deschiderii lui Orwell fata de lume si staruintei de a ramine fidel propriului crez, eseurile lui arata cititorilor si scriitorilor din orice epoca ce inseamna sa traiesti prin vocatie. - George Packer

Traduceri din limba engleza si note de Mihaela Ghita si Ciprian Siulea

Povestirile lui Iulian Popa au un aer de stranietate și melancolie, indiferent că vorbesc despre criza din cuplu, singurătatea și debusolarea bătrâneții, despre lipsa de comunicare dintr-o lume alienată, uneori lipsită de speranță. Personajele lui traversează fantasmatic un spațiu bucureștean, în principal, a cărui imagine se recompune în jurul unor evenimente mărunte, trăite, din cauza unor sensibilități exacerbate dramatic și cu consecințe majore. În Guadalajara, gãsim o prozã a observației infinitezimale, uneori preocupată de surprinderea celor mai fine articulații sufletești și morale, alteori de schițarea unor tablouri pline de umor (mai degrabă întunecat), scrise alert, cu dialoguri vii.

„O excelentă carte de sociologie, dar si un thriller politic, așa as defini captivantul și atât de urgentul demers al lui Cătălin Augustin Stoica. Aflăm din volumul său cum s-au constituit centrele de putere economică din România postcomunistă, continuitățile, persistente, frustrante, chiar exasperante, cu vechea profitocrație. Din cercetările lui Cătălin Stoica se desprinde o viziune capabilă să explice, coerent și pătrunzător, atâtea dintre adeseori bizarele cotituri și amețitoarele răsuciri care au marcat trei decenii de postcomunism românesc.“ – Vladimir Tismăneanu

„Cele patru studii ce compun acest volum tratează problema continuităților cu trecutul, pe fondul transformărilor pe care le-a cunoscut România în ultimele șapte decenii. În ciuda dramaticelor schimbări prin care a trecut țara noastră în secolul XX, o serie de elemente, practici şi instituții informale au supraviețuit, s-au adaptat şi continuă să genereze efecte şi azi. Recentele scandaluri de corupție din diferite domenii ne relevă existența unei încrengături de relații ori rețele sociale care nu de puține ori își au originea în perioada de dinainte de 1989.
Capitolul 1 tratează, la nivel micro, temele construcției partidului-stat şi ale constituirii unor noi forme de proprietate. Capitolul 2 vorbește despre felul în care istoria defunctului Partid Comunist Român se reflectă în viața politică actuală. Capitolul 3 tratează un subiect încă foarte familiar majorității cititorilor: pilele, cunoștințele şi relațiile. Ultimul capitol abordează specificul noii ordini economice din România post-comunistă.“ – Cătălin Augustin Stoica

Ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu

„Însemnările lui Costin Petrescu, excelent portretist, inovator al frescei românești interbelice, constituie o mărturie importantă din timpul primei conflagrații mondiale, un document tragic, dar totodată plin de spirit și de farmec, remarcabil prin acuratețea percepțiilor și a informațiilor înregistrate. Ele reflectă exercițiul atent al vizualității și practica variatelor meșteșuguri stăpânite de autor, precum și convingerea sa morală că «faptele trebuiesc bine amintite, ca nu cumva să se uite vreodată».
Peste un timp care s-a rotunjit, ni se oferă astăzi prilejul acelui «mai târziu, târziu de tot» pe care pictorul Costin Petrescu îl anticipa pentru momentul în care vor ieși la lumină însemnările sale din vremea pribegiei.“ – Virginia Barbu

Pe copertă: Costin Petrescu, Autoportret [1916–1917], ulei pe pânză, nesemnat, nedatat. Colecția Dan Costin Petrescu.

Ilustrații de Page Tsou
Design de Winsome d'Abreu
Text de Kate Baker

Traducere de Cristian Negoiță

Paginile 32–33 au fost preluate şi adaptate de la Astronomical Society of the Pacific’s UAYF, după o idee popularizată de Carl Sagan

Un nou festin vizual de la ilustratorul premiat Page Tsou, autorul compendiului De la mic la mare. Atlasul minunilor lumii

Te-ai întrebat vreodată cât de mare e un dinozaur în comparaţie cu piramidele din Egipt? Dar cât de întinsă este Calea Lactee pe lângă cea mai apropiată galaxie, Andromeda? Imagini detaliate desenate la scară, o bogăţie de informaţii şi neaşteptate analogii vizuale te vor ajuta să înţelegi cât de mici sau de mari, cât de aproape sau de departe sunt în realitate toate cele ce ne înconjoară.
Aruncă o privire şi explorează universul de la cel mai mic grăunte de nisip până la marginile lumii cunoscute.

România, te iubesc! a fost o idee care a crescut natural în redacţia Ştirilor PRO TV. Un format de reportaje, anchete şi investigaţii de calitate mereu mai bună, cu standarde mereu mai mari. 2018 este un nou capitol în istoria emisiunii. „Cum să facem scris din imagine?“ Aveam cu toţii în minte imagini superbe sau dezolante, fragmente de interviuri în care participanţii puteau fi premiaţi pentru jocul artistic, scene dense şi rapide în care totul era în mişcare. Cum să le descrii, ca să rămână la fel de valoroase ca la televizor? Forma fizică, firească în care se aşază faptele şi imaginile înainte de a deveni un reportaj finit este totuşi scrisul. Materialele „au trecut sticla“, după cum ne arată reacţiile publicului care ne urmăreşte. Suntem acum pe un teritoriu nou, curioşi dacă universul creat de personalităţile corespondenţilor prinde viaţă încă o dată, în mintea cititorului de data aceasta.

Apelind la surse dintre cele mai diverse, de la literatura stiintifica la povesti reale, Aurora Liiceanu analizeaza acest raport complicat dintre doua femei care concureaza pentru dragostea aceluiasi barbat: una ca mama care nu vrea sa-si piarda copilul, cealalta ca partenera care si-l doreste doar pentru ea.

Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta

Creatorul celebrului serial Mad Men şi producătorul executiv al serialului Clanul Soprano

Mark şi Karen Breakstone formează un cuplu tipic din clasa înstărită newyorkeză. Cei doi duc o viaţă liniştită, prosperă şi destul de ternă pînă în momentul cînd li se naşte unicul copil, Heather, o fată de o frumuseţe şi o inteligenţă ieşite din comun. La vîrsta adolescenţei, Heather ajunge să vadă fragilitatea şi superficialitatea legăturii dintre părinţii ei. În acelaşi timp, într-un orăşel din New Jersey se naşte şi creşte Bobby Klasky, fiul unei mame dependente de droguri şi al unui tată necunoscut. Crescut printre sticle de băutură, droguri şi scrumiere pline de chiştoace, Bobby pare sortit unei vieţi sordide, în ghetou sau chiar în puşcărie. Nici el, nici Heather nu au habar că destinele lor se vor intersecta. Scris cu mînă sigură, Heather, cu totul ilustrează cu o remarcabilă economie de mijloace o realitate contemporană sumbră, concentrată într-o poveste cu puţine personaje şi multă forţă emoţională, al cărei final are o puternică încărcătură simbolică.

„Un roman straniu, cutremurător, neliniştitor şi tulburător de captivant.” (USA Today)

„Weiner redă bizareria schimbărilor produse în viaţa de zi cu zi şi ne înfioară reamintindu-ne cît de instabil e pămîntul ce pare ferm şi solid sub picioarele noastre.” (NPR)

„În Heather... îl recunoaştem pe creatorul serialului Mad Men în viziunea profundă şi complexă asupra personajelor. Atenţia lui Weiner pentru micile detalii specifice transformă stereotipul ilustrat iniţial de fiecare personaj într-o făptură umană reală.” (The Millions)

Scrise în perioada 2013-2018 şi publicate în Weekend Adevărul, textele Laviniei Bălulescu din prima parte a cărţii sînt crîmpeie de viaţă în care se poate regăsi oricine dintre noi. Reunite, formează un jurnal personal, cu amintiri mai vechi sau mai noi pe care autoarea a decis să ni le împărtăşească. În centru se află chiar Terasa Fericirii, locul de întîlnire al oamenilor simpli din cartier, unde, mereu cu un pahar în mînă, se dezbat cele mai presante probleme ale zilei, de la politică la evenimente sportive. Nu lipsesc nici poveşti din copilărie şi experienţe ale Laviniei în calitate de călătoare profesionistă cu tramvaiul 36, cu taxiurile bucureştene sau cu trenurile CFR. În a doua parte sînt surprinse momente şi dialoguri fulgerătoare de pe terasă, din mijloacele de transport sau de pe stradă, multe aflate la limita dintre tragedie şi umor spumos involuntar. Terasa Fericirii, o carte a devenirii, spune povestea unei fete din Drobeta-Turnu Severin care a reuşit să înţeleagă Bucureştiul şi să-şi creeze o relaţie de acceptare reciprocă cu el.

În Vergo se petrec o seamă de lucruri care bulversează halucinant traiul locuitorilor. Dintr-odată, în oraş nu mai moare nimeni. Şi nici nu se mai naşte nimeni. Căutarea unor explicaţii logice nu duce la nici un rezultat. În lipsa acestora, aproape toată suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile şi dezmăţul. Cutumele, ordinea, chiar şi credinţa intră în disoluţie. Oraşul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac. Un personaj cu o malformaţie anatomică fără precedent în cazuistica medicală, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo. Un alt personaj, marchizul, o minte sistematică, încearcă să pună într-o ecuaţie existenţială elementele care marchează noua condiţie umană a vergonilor. Nu izbuteşte, dar conturează în viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor. La rîndul său, autorul nu propune nici o rezolvare, pentru că scopul său a fost să formuleze probleme, nu să dea răspunsuri. Cititorii însă vor încerca să găsească unele.

În calitate de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și, mai apoi, deputat european, Cristian Preda a ajuns, pentru întîlniri oficiale sau ca membru al unor echipe de observatori electorali, în țări dintre cele mai exotice. În prima parte a volumului, el relatează experiențele sale din state aflate în plin proces de democratizare, precum Bhutan, Kîrgîzstan, Madagascar, Nepal, Gabon, Coasta de Fildeș, Bolivia, Mauritania sau Guatemala. Autorul descrie procese electorale și aspecte ale vieții politice prea puțin cunoscute europenilor, schițînd portretele unor politicieni specializați în lovituri de stat, schimbări de constituții sau manevre care au aruncat țări întregi în haos. A doua parte reunește două extrase din jurnalul lui Cristian Preda, din 2007 și 2012, cînd au avut loc cele două suspendări ale lui Traian Băsescu, o perioadă de mari frămîntări și incertitudini politice. Împreună, cele două secțiuni ale cărții ne arată – cu exemple concrete – cît de greu se construiește o democrație și, odată obținută, cît de ușor poate fi pusă în pericol.

„Regina poporului baoulé a tăcut, fiind preocupată de o scobitoare pe care a ţinut-o permanent în gură în timpul audienţei. După care s-a ridicat şi mi-a întins mîna stîngă.”

„EBA îmi spune că ieri, cînd Curtea a luat decizia referitoare la a doua suspendare a preşedintelui, acesta a stat toată ziua în casă şi s-a uitat la filme cu Batman...”

„Am discutat cu premierul kîrgîz şi cu şefa Comisiei Electorale Centrale şi i-am întrebat cît costă un vot. Între 15 şi 85 de dolari, mi-au spus ei.”

„În Bangladesh, toţi oamenii politici cu care te întîlneşti îţi prezintă filme cu atrocităţile comise de adversarii lor. Te aşezi la masă, ţi se oferă un ceai, după care vine inevitabil întrebarea: «Aveţi timp pentru un film, nu?».”

„Preşedinta Camerei din Bolivia: de ce ar vrea nişte europeni care ajung în La Paz să viziteze o închisoare? Cînd călătoresc în Europa, mă duc la Luvru sau la Colosseum, în niciun caz la vreo puşcărie.”

„Am pus-o pe una dintre colaboratoarele mele să caute teza de doctorat a lui Ponta şi să verifice dacă nu cumva a comis vreun plagiat. Flerul de profesor îmi spune că e vorba despre unul dintre cei care ar face aşa ceva.”

„Choummaly Sayasone, preşedintele Laosului, mi-a zis că sînt al doilea român pe care-l întîlneşte, primul fiind Ceauşescu. Ah, ce onoare!”

Traducere din limba japoneză de Florentina Toma

Roman ecranizat în 2016 în regia lui Martin Scorsese

O carte despre credinţă şi îndoială, Tăcere descrie persecuţiile la care erau supuşi creştinii în Japonia secolului al XVII-lea, în timpul shogunatului Tokugawa. Trimis să verifice zvonurile despre apostazia mentorului său, Cristóvão Ferreira, unul dintre cei mai de seamă membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastian Rodrigues descoperă în această ţară mai multe comunităţi clandestine de creştini. Asistînd neputincios la martiriul acestora, Rodrigues îşi vede propria credinţă pusă la încercare şi începe să se îndoiască de un Dumnezeu care răspunde la suferinţele credincioşilor săi doar printr-o tăcere indiferentă. Vîndut la rîndul lui autorităţilor, supus la torturi cumplite şi silit să se dezică de credinţa sa, Rodrigues are conştiinţa dureroasă a eşecului, dar şi revelaţia faptului că Dumnezeu este prezent întotdeauna, chiar şi în tăcere.

„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“

„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu știi foarte bine, ești scriitor.“

„M-am născut fără certificat de garanție și fără mod de întrebuințare.“

„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simți, de evacuat nu poți s-o evacuezi orice ai face.“

Un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste.

VLAD ZOGRAFI s‑a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica ( 2007, Premiul Uniunii Scriitorilor), Petru (2007, conținând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998. În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Șase povestiri despre om, societate și istorie. În 2016 a publicat romanul Efectele secundare ale vieții (Premiul Observator Lyceum, 2017), apărut în limba cehă (traducere de Jiři Našinec, Editura Havran, Praga, 2019) și în limba sârbă (traducere de Ðura Miočinović, Editura Knjževna radionica Rašić, Belgrad, 2020). În 2018 a publicat romanul Șapte Octombrie.