Promotii

Roman tradus în peste 30 de limbi • finalist la National Book Award • New York Times Book Review: cele mai bune 10 cărți din 2012 • bestseller New York Times • bestseller #1 San Francisco Chronicle • bestseller Indiebound, MPIBA (Mountains & Plains), Denver Post • ecranizat (2016), în regia lui Tom Tykwer, cu Tom Hanks în rolul principal.

„În "O hologramă pentru rege" – un fel de "Moartea unui comis voiajor" globalizat –, plin de compasiune și umanism, Eggers face un nou salt în proza lui, oferind cititorului un roman cu totul neașteptat, diferit“. (New York Times Book Review)

Alan Clay e un consultant de 54 de ani care lucrează pe cont propriu, divorțat și tatăl unei fete, Kit, studentă, căreia trebuie să-i plătească taxele școlare. Un proiect grandios, dedicat așa-numitului Oraș Economic al regelui Abdullah (KAEC) și un sistem de teleconferințe holografic pe care Alan urmează să-l prezinte regelui, îl duc într-o zonă deșertică a Arabiei Saudite, unde urmează să se ridice o așezare spectaculoasă. Regele însă întârzie să apară, iar Alan și cei trei tineri care fac parte din echipa lui își petrec zilele într-un cort alb, lipsiți chiar și de conexiune la Internet. Singurul prieten al lui Alan se dovedește a fi un tânăr saudit, Yousef, șoferul său, care îl inițiază în obiceiurile locale. Tot el este cel care îl însoțește la spital când Alain își descoperă o excrescență ciudată la ceafă și se suspectează de o boală fatală. Pe acest fundal, angoasele încep să se acutizeze și lucrurile iau o întorsătură cu totul neașteptată.

 Oamenii au fost dintotdeauna captivati de viata amoroasa a celor care ii conduc — imparati, regi sau dictatori. De-a lungul secolelor, casatoriile, adulterele si divorturile acestora au avut imense implicatii politice.

"Săptămâni la rând, memoriile ei au ocupat prima poziție în clasamentul bestsellerurilor în Franța. Cartea este publicată în 18 limbi, inclusiv în limba maternă, araba.” NICHOLAS KRISTOF, New York Times

„Cea mai buna carte despre Venetia care s-a scris vreodata” (The Sunday Times)

Considerata una dintre cele mai frumoase descrieri ale Venetiei din toate timpurile, cartea lui Jan Morris ne propune o incursiune in viata acestui oras unic in lume. Temperamentul locuitorilor, canalele si podurile, palatele, turistii, mirosurile, sunetele, luminile si culorile sint explorate in cursul unui periplu care ne poarta prin toate coltisoarele orasului si lagunei, dar si prin istoria lor milenara. O carte care le va trezi amintiri pline de nostalgie celor care au vizitat Venetia, iar celor care inca nu au ajuns acolo, dorinta arzatoare de a o vedea.

„Pentru cei care pastreaza Venetia doar in amintire, pentru cei care se pregatesc s-o viziteze si chiar pentru cei care o vad doar ca pe un vis frumos, tabloul complet oferit de aceasta carte, acoperind mii de ani din viata celei mai complexe, mai originale si mai active comunitati ce a existat vreodata, este de mare interes.” (The Guardian)

Din cuprins:
Stilul venetian • Despre femei • Minoritatile • „Strazile acoperite de apa” • Pietrele Venetiei • Arabescuri • Ce mai e nou pe Rialto • Curiozitati • A saptea mare • Navigatia • Oraselele insulare • Apele sfinte • Bastioanele sacre • Pierduti prin laguna

O poveste despre mituri, revolutie si dragoste in Africa secolului XX, spusa de un gigant al literaturii kenyene
Considerat capodopera lui Ngugi wa Thiong’o, romanul "Un bob de griu" urmareste destinele unui grup de sateni chiar inainte de proclamarea independentei Kenyei fata de Imperiul Britanic, in 1963, dupa revolta Mau Mau. In centrul povestii se afla Mugo, un om bintuit de un secret teribil. Personajele care-l inconjoara se afla intr-o strinsa legatura cu momentele importante prin care trece Kenya si, dupa cum o arata numele lor, sint purtatoarele unor simboluri cu o mare incarcatura istorica: batrinul Warui (riul), care face legatura intre marile etape din evolutia poporului; Gikonyo (buricul), in care ceilalti vad cordonul ombilical ce leaga generatiile intre ele, si nevasta sa, Mumbi, numita astfel dupa mama simbolica a poporului gikuyu. Mugo insusi poarta numele unuia dintre cei mai venerati profeti ai comunitatii si este onorat in roman ca mintuitor al poporului sau. Pe masura ce ni se dezvaluie destinele intortocheate ale satenilor, intr-o naratiune in care miturile se impletesc cu trimiteri la personaje istorice reale, sub ochii nostri ia nastere o poveste despre compromisuri inevitabile, prietenii tradate si iubiri puse la incercare.

„Un bob de griu", romanul in care istoria isi aduce faptele la viata, este o carte nascuta din echilibru, cu resurse nebanuite, care confirma cu asupra de masura calitatea de scriitor a lui Ngugi wa Thiong’o.” (The Guardian)
„Ngugi wa Thiong’o scrie cu pasiune despre fiecare forma sau culoare pe care o ia puterea.” (The Sunday Times)
„Cind scrii, ar trebui sa auzi toate soaptele, toate strigatele, toate vocile care pling sau isi spun dragostea, toate glasurile care-si urla ura din negura trecutului.” (Ngugi wa Thiong’o)

„Arhiva tradarii si a miniei este o poveste cu multe ramificatii, comedia tragica, uneori grotesca, a unui secol de singe si de rusine in care gloriosi apar numai invinsii.” (Ion Vianu)

Ce poti face pentru a iesi din rutina zilnica? Cum scapi de perspectiva unei vieti plictisitoare in spatele unui birou? Cauti sponsori, impachetezi strictul necesar intr-un rucsac pe care il pui in spate si decolezi spre India. Iar cind te intorci, o iei de la capat, din nou si din nou, pina cind ajungi sa devii dependent de modul acesta de a trai. Alaturi de prieteni ori pe cont propriu, Desiree si-a dorit sa exploreze cit mai mult, sa inteleaga cultura de acolo, sa experimenteze tot ce se poate experimenta. Asa a ajuns sa isi faca un tatuaj, sa incerce bhang, sa petreaca zece zile in deplina tacere la un centru de meditatie vipassana si sa jongleze cu ricsarii si soferii de ocazie in cautare de turisti naivi. Plecata sa cunoasca misterioasa tara a contrastelor, pe cit de infricosatoare, pe atit de fermecatoare, a ajuns sa se descopere pe sine. "Spatiul dintre nori" este marturia unei calatorii fara sfirsit, un drum catre regasirea de sine si libertatea pe care o obtii doar atunci cind faci ceva cu pasiune. 

„India, cu esentele ei tari, imbatatoare sau pestilentiale, cu prospetimea si cu putreziciunea ei, cu sclipici si mizerie, cu logica ei aparte, care o contrazice mereu pe a ta, cu provocarile pe care ti le arunca la tot pasul, cu aura ei mistica si aerul de bilci, cu farmecul si cu grotescul ei, fascinanta si agasanta, numai indiferent nu te poate lasa. Ori o iubesti, ori o urasti. Desiree iubeste India si India o iubeste pe Desiree, o iubire cu nabadai din care s-au nascut 21 de povestioare savuros condimentate, numai bune sa-ti faca pofta de luat rucsacul in spate si de avintat cu el peste mari si tari si nori, in spatiul acela de la capatul pamintului, departe de casa si totusi… acasa.” (Sega, autorul volumelor Namaste) 

„Cu Desiree distantele dispar. Cu Desiree vezi miliardele de ochi ai Indiei clipind printre rinduri. Cu Desiree simti mirosurile si gusturile subcontinentului la fiecare pagina. Desiree te-a bagat in rucsacul ei si te-a dus acolo, in haosul din care s-a nascut civilizatia. Si la fiecare fila intoarsa te molipsesti incet, dar sigur de bucuria de a pleca de nebun in lume. Spatiul dintre nori este o carte-fertilizator, care hraneste nomadul din tine.” (Raluca Feher, autoarea volumelor America dezgolita de la briu in jos)

„Spatiul dintre nori" este o scriere aparte, o minunata incursiune in subcontinentul indian, o poveste savuroasa si adevarata, o experienta initiatica in care se regasesc majoritatea celor care au intrat in contact cu lumea fascinanta si plina de mistere a Indiei.” (Mihaela Gligor, director Cluj Center for Indian Studies, UBB) 

„Jurnalul scris de Desiree in India are aroma de curry, huruit de ricsa, limpezime de Himalaya, zgirie pielea ca nisipul din Goa si da peste cap planuri de viitor, ca indragostirile predestinate sa se intimple atunci cind te astepti mai putin.” (Ana Hogas, autoarea volumului "Oyibo. 2 oameni, 1 motocicleta, 14 luni in Africa")

„Mă uit în jur, răsfoiesc ziare, stau la televizor şi constat că problemele dintotdeauna ale vieţii omeneşti au fost evacuate. Despre dramă se vorbeşte mai curând în cheie telenovelistică, despre suferinţă, în cheie clinic profilactică, despre idealuri şi reuşită — în cheie pragmatic corporatistă. Avem puzderie de «manuale» care ne învaţă (în doi, trei, sau zece paşi) cum să obţinem bunăstarea lăuntrică şi succesul profesional, avem nenumărate compendii de buzunar pentru deprinderea «tehnicilor» Zen, Yoga, Sufi, Reiki, Osho etc., dar, în realitate, atenţia noastră, reflexivitatea noastră au alte priorităţi. Dincolo de o generală nevoie de «reţetar», viaţa noastră interioară e pustie, amuţită de urgenţe, de oboseală, de gata-făcutul unei exteriorităţi sufocante, oferite, până la indigestie, de scena publică.
Am ajuns să evacuăm din spaţiul nostru de comunicare tot ce priveşte tulburarea noastră lăuntrică, zbaterea cotidiană, mereu nemărturisită, pe care suferinţele, iubirile, spaimele noastre o întreţin mocnit, dincoace de cuvinte. Nu ne ruşinăm să «consumăm», la lumina zilei, secrete de alcov «dezvăluite» de tabloide, sau de «picante» emisiuni de divertisment, dar suntem pudici cu sentimentele noastre, cu depresiile noastre, cu euforiile şi neliniştile noastre.“ (Andrei PLEȘU)

L-am început în 1987, cred că era primăvară. Eram un amărât de profesor la o şcoală generală din fundul Colentinei, proaspăt căsătorit şi cu o proaspătă fetiţă în cărucior. Am început "Levantul" pe un colţ de masă de bucătărie acoperită cu muşama, bătând la maşină cu o mână, iar cu cealaltă împingând căruţul înainte şi-napoi pe vinilinul murdar al bucătăriei. Timp de un an şi jumătate am scris vreo şapte mii de versuri lăsându-mă, pur şi simplu, purtat de „zefirii“ stilurilor şi-ai prozodiei. După vreo trei cânturi am ştiut că poemul avea să fie o epopee clasică, în douăsprezece părţi, şi că va cuprinde o lume autosuficientă şi completă, cu geografia şi istoria ei, cu poveştile ei amoroase şi politiceşti, cu intrigile şi trădările ei, cu filozofia şi fantasmele ei. Ultimele părţi, tot mai transparent pamfletare, le-am scris cu urechea lipită de radio, ascultând, ca toată lumea, Europa Liberă. Vodă „şi al lui perfect orând“ mai aveau foarte puţin de trăit…
Am terminat poemul prin toamna lui 1989, cu câteva luni înainte de „revoluţiunea“ ce-avea să se dovedească la fel de suspectă ca şi cea din poema mea: „Ştiu, e un eşec penibil, ştiu, ţaruki şi paluki…“

„M-am tot intrebat, dupa ce am citit extraordinarul «scenariu» de George Balaita sub titlul Invoiala, in ce raport exact sta el cu "Povestea lui Stan Patitul" a lui Creanga, dupa care se pretinde a fi fost scris. Cum oricine isi poate da seama, Balaita a inventat o poveste paralela cu aceea a lui Creanga, plina de viata, cu amanunte autentice, vii, pitoresti, cu personaje memorabile. Aceasta poveste este un adevarat roman taranesc, realist si fabulos totodata, ceea ce povestea lui Creanga nu voia sa fie. De aici diferenta principala si care, cum sugeram, nu tine de deosebirile faptice, ci de altceva, mai profund, si anume de sensul intregului. Povestea lui Creanga este, in felul celor populare, paradigmatica, ilustrarea propozitiei ca barbatului neinsurat pina la 30 de ani «numai dracu-i vine de hac» (evident, intrupat intr-o femeie care poseda una sau mai multe dintre coastele necesare); si nu stiu daca nu cumva numele de Stan Patitul i se trage mai curind eroului de la experienta lui matrimoniala tardiva decit de la Chirica, dracul, care mai mult l-a ajutat. Scenariul lui Balaita este mai complex si nu poate fi redus la o singura idee (era sa spun coasta de drac), cum ar fi bunaoara aceea (inexistenta la Creanga) ca nu e om fara ceva diavolesc in sine, dupa cum nu e diavol fara capacitate de umanizare. Personajul principal nu mai este, cred, Stan, ca la Creanga, ci Chirica (sau, ma rog, cei doi ajung pe picior de egalitate, frati). Acest Chirica impatimit de jocuri de noroc si papusarii, ba chiar cazind in ispite erotice, este delicios, profund si totodata insesizabil, un personaj complet nou. Chirica si Stan sint asemanatori, iar de la un punct isi fac unul altuia pandant. Aici este originalitatea scenariului, care transforma o opera dupa Creanga intr-una noua, inedita, personala.” (Nicolae Manolescu)

Ciinele galben • Vacanta lui Maigret • Prietenul meu Maigret • Maigret se amuza • Maigret calatoreste • Maigret ezita • Maigret si femeia nebuna • Maigret si domnul Charles

„Prin prezenta ediţie bilingvă ne propunem să facem accesibil cercetătorilor filozofiei antice, studenţilor şi publicului român interesat de filozofie unul dintre cele mai valoroase instrumente de studiu al patrimoniului gândirii greceşti – lucrarea Stoicorum Veterum Fragmenta (1903–1905), prin care Hans von Arnim a realizat, pentru reconstituirea operelor pierdute ale stoicismului vechi, ceea ce contemporanul său Hermann Diels realizase pentru începuturile filozofiei greceşti prin celebra sa culegere Fragmentele presocraticilor. La mai bine de un secol de la apariţie, culegerea lui Arnim îşi păstrează relevanţa şi actualitatea.
Urmând structura culegerii lui Arnim, acest prim volum este dedicat fondatorului şcolii stoice, Zenon din Kition, şi discipolilor săi, iar următoarele două vor fi dedicate lui Chrysippos. Volumul I începe cu traducerea prefeţei latineşti a lui Hans von Arnim – de fapt o micromonografie dedicată celor mai dificile probleme ale surselor filozofiei lui Chrysippos, în care perspicacitatea, spiritul critic şi precizia neegalată a demonstraţiilor dau o impresionantă mărturie despre nivelul filologiei clasice germane aflate la apogeul înfloririi sale.“ (Filotheia BOGOIU şi Cristian BEJAN)

„În lucrarea de faţă am schiţat un tablou pe cât am putut de precis şi complet al filozofiei lui Chrysippos, iar lui Zenon şi Cleanthes le-am atribuit numai cele cuprinse în sursele care îi citează nominal; conţinutul primului volum va fi deci clarificat prin celelalte două care-i urmează. Tot ceea ce mi-am propus a fost să aşez fundamentele pe care să se sprijine cercetările ulterioare în această direcţie. Căci am alcătuit această culegere de fragmente doar pentru a înlesni accesul la substanţa propriu-zisă a tradiţiei stoice.“ (Hans von ARNIM)

Ce forta economica a capatat antreprenoriatul feminin? Cine sint reprezentantele sale? Cum au reusit intr-o competitie feroce a mediului de afaceri? Iata citeva dintre intrebarile la care incearca sa raspunda acest volum, o continuare fireasca a celui aparut in urma cu cinci ani, in care era pusa in discutie forta politica a femeilor. De data aceasta au fost invitate sa dea o parte din raspunsuri, dar si sa impartaseasca cititorilor din experienta lor unele dintre cele mai de succes femei din domeniul afacerilor. Dupa o parte introductiva, in care sint prezentate principalele repere ale initiativei private feminine in Romania, instrumentele de sprijinire si politicile publice de interes pentru antreprenoriatul feminin, 56 de afaceriste din numeroase domenii de activitate relateaza succint modul in care au pus bazele firmei, esecurile si piedicile cu care s-au confruntat, precum si recomandari deosebit de utile pentru femeile care doresc sa porneasca o afacere, dar si pentru politicieni, in vederea crearii unui mediu economic mai fluid si mai eficient.

• Raspunsuri la teste

„O carte fascinanta care pleaca de la premisa ca, pentru a supravietui sub un regim opresiv in care guvernul considera ca are dreptul sa se amestece chiar si in cele mai intime aspecte ale vietii cetatenilor, esti obligat sa minti... O descriere intr-un stil minunat a vietii oamenilor din Teheran – «maestri in manipularea adevarului», spune Ramita Navai –, chiar in momentul in care tara lor pare sa se mai deschida.” (The Sunday Times)

Scris de Anthony Burgess în ultimul său an de viață, 1993, romanul Moartea la Deptford este un pandant la Ochii doamnei mele (dedicat Marelui Will) și reconstituie, pe fundalul Angliei elisabetane, viața tumultuoasă a lui Christopher Marlowe, dramaturg, poet și traducător adulat de Shakespeare și de mulți dintre contemporanii săi, dar și agent secret al Coroanei.

Provenit din modesta familie a unui ciubotar din Canterbury, Kit Marlin ajunge student bursier la Cambridge, este recrutat ca agent secret al Coroanei și duce o existentă dublă, pendulând între lumea teatrului și a poeziei și nenumăratele misiuni primejdioase pe care se vede silit să le îndeplinească. Devenit membru al faimoasei Școli a Nopții, prezidate de Sir Walter Raleigh (în realitate un grup de rafinați intelectuali care încearcă să armonizeze dogma religioasă cu descoperirile știintei), suspectat de ateism și homosexualitate, de practici oculte și satanism și, în ultimă instantă, de trădare, Kit se trezește prins în menghina fortelor politice antagoniste ale epocii elisabetane, sfârșind în împrejurări dubioase.

Bestseller New York Times

După bestesellerul Demonul amiezii, Andrew Solomon revine pe scena publicistică americană cu o carte dedicată familiei şi problemelor sale. Potrivit autorului, esenţa condiţiei noastre rezidă în caracterul de excepţie al fiinţei umane, în ceea ce ne diferenţiază pe unii de ceilalţi, unindu-ne în acelaşi timp. Familiile despre care scrie psihiatrul american se confruntă cu probleme precum surditatea, nanismul, sindromul Down, autismul, schizofrenia, cu problema copiilor afectaţi de dizabilităţi de tot soiul, a celor superdotaţi, născuţi în urma unui viol sau delincvenţi, a celor care aleg să-şi schimbe genul. Toate acestea pot duce la izolarea oamenilor, când nu de-a dreptul la excluderea lor din societate. Investigând însă un mare număr de familii afectate de asemenea probleme, şi neocolind nici o clipă caracterul dramatic al situaţiilor cu care se confruntă, Solomon arată că de foarte multe ori dragostea înfrânge prejudecăţile, ducând la întărirea legăturilor în cadrul familiei şi al comunităţilor create prin mişcări de solidaritate orizontală.

„Timp de mulţi ani, identitatea mea principală a fost cea de istoric al tristeţii. Imaginile disperării sunt admirate de cei mai mulţi, iar pustiirea sufletească completă este în general considerată o răsfrângere a integrităţii autorului. Dar când am încercat să scriu despre fericire, am avut revelaţia inversă, respectiv că nu poţi scrie despre ea fără să pari superfcial.
Scriitorul realist William Dean Howells i-a scris la un moment dat lui Edith Wharton că «publicul american îşi doreşte tot timpul o tragedie cu final fericit». Implicaţia acestei observaţii era că nu putem digera imaginea regelui Lear, umblând nebun pe dealuri, fără posibilitatea izbăvirii la orizont. Eu aş vrea să ofer o interpretare diferită. Aş zice că ne stă din ce în ce mai mult în fire să căutăm transformarea. Oamenii afectează adesea o fericire pe care n-o simt; oamenii a căror nevroză s-a transformat în nefericire nu sunt doar nefericiţi, ci şi convinşi că au eşuat. Partea vitală a acestei înclinaţii spre lumină este însă convingerea de nezdruncinat că dezastrele îşi găsesc până la urmă rezolvarea, că tragediile sunt adesea doar o fază, nu şi sfârşitul jocului.
Cartea de faţă caută să scoată la lumină nobleţea ascunsă sub ponegrirea lui Howells. Se bazează pe o idee şi mai optimistă chiar, respectiv că finalurile fericite ale tragediilor au o demnitate mai presus de cea a finalurilor fericite ale comediilor, că nu numai transcend sentimentalismul la care face Howells aluzie, ci chiar oferă o satisfacţie mai preţioasă decât una necălită prin suferinţă. Aşa cum crestele zimţate ale Alpilor sunt sublime pentru romantic, la fel este şi bucuria aceasta neobişnuită pentru caracterul acestor familii: aproape imposibilă, teribilă şi teribil de frumoasă.“ (Andrew SOLOMON)

Batrinul care citea romane de dragoste a fost ecranizat in anul 2001, in regia lui Rolf de Heer, cu Richard Dreyfuss in rolul principal.
 
Antonio Jose Bolívar, ramas vaduv inca de tinar, isi cauta linistea intr-un sat indepartat din padurea ecuatoriala, El Idilio. Isi petrece timpul la vinatoare si, pe masura ce inainteaza in virsta, cauta alinarea in lectura. Citeste romane de dragoste aduse de amicul sau, un dentist care, la randu-i, le ia de la una dintre prostituatele pe care le frecventeaza. Impartit intre viata normala pe care a lasat-o in urma si jungla pe care vrea fara succes s-o cunoasca, intre siguranta civilizatiei si intelepciunea traditiei, intre solitudine si chemarea semenilor, Antonio nu-si vede viata implinita, caci nu poate urma pe deplin nici una dintre caile pe care le alege. 

In vara lui 2012, la marele accelerator de particule de langa Geneva a fost descoperit bosonul Higgs, a carui existenta fusese prezisa cu o jumatate de secol in urma. Evenimentul a creat mare valva, mai ales ca bosonul Higgs devenise celebru fiind numit „particula lui Dumnezeu“, din moment ce cu ajutorul lui putea fi explicat felul in care particulele de materie dobandeau masa – era privit ca un „creator“ al materiei. Miza reala a descoperirii era confirmarea si completarea Modelului Standard, cel care descrie sistematic ansamblul particulelor cunoscute, pe baza teoriilor actuale din fizica.