Promotii

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 241-270 din 1025

  • Rezervația
    15.86 LEI

    „Proza lui George Cornilă e o infirmare eclatantă a acelui clișeu care spune că proza română de după 2000 e musai autobiografistă și minimalistă. Dimpotrivă, în proza lui Cornilă nu transpare nimic fățiș autobiografic; iar mizele lui țin de temele maximaliste ale ficțiunii. Povestea de dragoste din prima proză, de pildă, pune în intertext nimic mai puțin decât Apocalipsa și Divina Comedie; iar proza care închide volumul trimite simultan înspre Poe și Tournier. E o enormă încredere în literatură în scrisul lui George Cornilă, în frumusețea ei – și în posibilitatea ei de a ne salva. Câtă vreme mai există scriitori tineri care cred astfel în literatură, viitorul ei e asigurat.” (Radu Vancu)

  • Vremea minunilor
    Preț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI

    Premiul Chamisso al Academiei Bavareze, 2002

    „Un roman picaresc modern, al cărui erou visător, Alin, este un frate mai mic al piticului Oskar Matzerath din Toba de tinichea.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

    „În Vremea minunilor, scriitorul elvețian de origine română Cătălin Dorian Florescu creează din amintirile sale despre țara natală și despre călătoria în Italia și America un mozaic narativ dens și plin de viață. Romanul este o școală a iubirii și a vieții.“ — CHARLES LINSMAYER

    „O relatare nepretențioasă și realistă a unei maturități timpurii, ce-și dă măsura în detaliile observate cu precizie și în gesturile mici; prin urmare, cu atât mai autentică.“ — Frankfurter Rundschau

    „Acest debut face dovada unui povestitor original, foarte talentat, cu o voce autentică, dinamic și plin de umor, debordând de imagini și idei, pe care ne-ar plăcea să-l ascultăm povestind încă în multe pagini de-acum înainte.“ — Der Bund

    „Cătălin Dorian Florescu este Ian McEwan în tinerețe, dar cu mult mai mult umor, cu ironie, cu mai multă sare și piper.“ — New Books in German

    Vremea minunilor este, în același timp, un elogiu adus tatălui, dar și lumii părăsite de autor în plină adolescență. Este o lume din care a ieșit gata înarmat pentru lupta scrisului.“ — MIRCEA MIHĂIEŞ

  • La Caracas va fi mereu noapte
    15.86 LEI

    În Caracas, Venezuela, Adelaida Falcón îşi înmormântează mama – singura familie pe care a avut-o vreodată – şi se teme că, la lăsarea nopţii, hoţii vor jefui mormântul. Nici măcar morţii nu-şi pot afla liniştea aici. Adelaida a copilărit într-o Venezuelă prosperă, care primea imigranţi în căutarea unei vieţi mai bune, locuind împreună cu mama ei într-un apartament modest. Dar acum? În fiecare zi se aşază la coadă la pâine, care se termină invariabil înainte să ajungă la casă. În fiecare noapte îşi astupă ferestrele cu bandă adezivă ca să nu intre gazele lacrimogene împrăştiate de forţele de ordine asupra protestatarilor. Când nişte femei care se dau drept revoluţionare îi ocupă apartamentul, Adelaida se vede nevoită să ia o serie de decizii îngrozitoare pentru a putea supravieţui într-o ţară ce alunecă în anarhie, unde cetăţenii par tot mai învrăjbiţi unii împotriva altora. Dar cât de departe este dispusă să meargă? Romanul Karinei Sainz Borgo este o odă adusă poporului venezuelean şi un memento terifiant al felului în care lumea aşa cum o ştim se poate dezintegra într-o clipă sub ochii noştri.

    „O poveste tulburătoare, scrisă cu mare forţă, pe cât de disperată, pe atât de actuală.” (Kirkus Reviews)

    „Proza admirabilă a Karinei Sainz Borgo dezminte realitatea brutală a prăbuşirii societăţii civile pe care o dezvăluie în această puternică perspectivă literară asupra Venezuelei sfâşiate de conflicte.” (Booklist)

    „O poveste universală… Cu o voce care păstrează un echilibru perfect între răceală şi melancolie, ca a unei jurnaliste care caută şi descoperă realitatea în ficţiune, Karina Sainz Borgo spune o poveste care nu mai este a ei, ci a devenit deja a noastră.” (la Repubblica)

    „Vocea unei conştiinţe… Un roman scris într-un stil sobru, concis, direct, de o extraordinară forţă expresivă. Pur şi simplu magistral.” (Fernando Aramburu, El Mundo)

  • Borgo Sud
    9.99 LEI

    Adriana e ca vântul, intră pe neaşteptate în viaţa surorii sale mai mari, iar intrarea ei are de fiecare dată forţa unei revelaţii. Când erau mici, cele două erau răzvrătite şi unite. Adulte, trăiesc departe una de alta, dar ambele duc povara unei grele moşteniri: cea a cuvintelor nerostite şi a lipsei de afecţiune şi atenţie. Fiecare trăieşte în felul ei o poveste de dragoste absolută, însă zdruncinată şi, în final, nimicită ireparabil. Numai că uneori durerea trăită deplin, până la ultima picătură, ne poate ajuta să pătrundem în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Astfel ne putem construi propriul scut de apărare în faţa sentimentelor, prin acceptarea lor şi ocrotirea legăturilor intime pe care ne-am construit devenirea. Asta pare să ne transmită Donatella Di Pietrantonio, cu înţelepciunea şi naturaleţea marilor scriitori. Ea ne oferă un buchet multicolor de emoţii rostite în şoaptă, care ne va stărui multă vreme în memorie. Romanul Borgo Sud, unde autoarea merge pe firul poveştii începute în Cea care se întoarce, a fost nominalizat la Premiul Strega (2021), cel mai prestigios premiu literar din Italia.

    „Cititorii romanului Cea care se întoarce al Donatellei Di Pietrantonio se vor bucura să o regăsească pe Adriana, sora mai mică, «o floare neaşteptată, crescută pe o mână de pământ, pe-o stâncă»... Celor care încep călătoria cu acest roman nou şi complet autonom le vor rămâne în minte cele două femei pline de dezamăgiri şi speranţe noi, care au întipărite în fiinţa lor ura şi dragostea pentru satul din Abruzzo ce le-a crescut sălbatic şi le-a făcut să plece departe: una să studieze, să profite de şansa unei schimbări în viaţă, iar cealaltă să plece pur şi simplu, să trăiască, să evadeze, să iubească.” (Il Foglio)

    „A şti că viaţa implică o atrocitate iremediabilă nu înseamnă a ceda în faţa acelei atrocităţi. Este lecţia oferită de marea literatură italiană a secolului XX, de la Elsa Morante la Primo Levi. Borgo Sud reflectă pe deplin această tragică efemeritate.” (la Repubblica)

    „Cu stilul ei concis, Di Pietrantonio se numără printre autorii care nu se tem să privească durerea în faţă, să o atingă, să o arate aşa cum este... Poate de aceea paginile ei pătrund în conştiinţa cititorului mai întâi ca nişte spini înfipţi în piept şi apoi ca semne ale unei posibile mântuiri.” (il Fatto Quotidiano)

  • Scrisori către Taisia
    15.86 LEI

    Ajuns la vârsta senectuții, Adrian Doltu recurge la un insolit mod de analiză a propriei vieți. O viață care a traversat atât regimul comunist totalitar, cât și perioada de tranziție postdecembristă și care i-a fost influențată în mare măsură de întâmplările din propria familie. Cele douăzeci și una de scrisori pe care i le trimite fostei sale iubite constituie tot atâtea imersiuni în trecutul problematic al personajului, dar și prilejul unui examen sever al propriilor compromisuri. În cele din urmă, nemaiavând nimic de pierdut, constată că frica de viață l-a dedicat unui destin pasiv, iar prin raportare la istoria recentă, reflecțiile sale se extind asupra unei întregi generații. Cu un ușor subtext polemic, romanul Scrisori către Taisia pune în oglindă predestinarea și consecințele deciziilor personale, instinctul de supraviețuire și recuperarea prin jertfă a demnității umane.

  • Băgău
    Preț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI

    „Tare greu i-a fost literaturii române să ajungă la romanul Ioanei Bradea, la titlul lui atât de violent provocator. Cartea tinerei prozatoare a făcut un salt disperat, prin care a reușit să corecteze căznitul și – până acum – tristul efort de deblocare a tabuurilor limbajului literar… Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori care experimenteazã debutonarea limbajului care nu pune dorinþa de a epata înaintea nevoii de a scrie… Conversațiile nocturne reconstituite de Ioana Bradea sunt năucitoare. Aici e punctul tare al cărții, pentru că veridicitatea și puterea de impact ale acestor pagini sunt greu de egalat și par plătite cu topirea până la urmă voluntară în această magmă umană irespirabilă. O lume murdară, maculantă din lene, otrãvită din indolență, disperată din neputință se ridică dintre așternuturile jegoase ale prezentului și ne spune, extrem de brutal, unde suntem de fapt.“ – TANIA RADU

    „Nu știu să existe mai adâncă plăcere decât aceea de a întrezări, a pipăi, a simți oamenii, faptele, clădirile, fragmentele de oraș, străzile, realitățile cu fantasme sau coșmaruri, clipele sau anotimpurile, pe care apoi să le reconstruiești din litere, să le traduci în cuvinte, să le îmbraci într-o construcție lingvistică – cum ar fi și Băgău, la o adică: o lume fragilă, parfumată sau gustoasă, imperfectă pe alocuri, șubrezită, diformă, căptușită cu spaime, complexe, bolnăvicioase obsesii, iluzorii proiecții, inutile stăruințe, tânjiri, sonorități și fluide gata să devină ruine... Nu știu să existe vreun miracol mai tulburător decât acela de a fi în stare să te bucuri de onoarea de a despica lumea în cuvinte, de a-i dezvălui din taine sau de a-i silabisi misterele… Poate doar dragostea cu care să îmbrățișăm toate acestea…“ – IOANA BRADEA

  • Focul, limbajul, frumusețea, timpul. Cum au depășit oamenii legile firești ale evoluției
    Preț special 12.95 LEI Preț standard 51.80 LEI

    Autoare distinsă cu Royal Society Science Book Prize

    Ce imbold misterios i-a împins pe strămoșii noștri hominizi să guste din pomul cunoașterii, să privească dincolo de zare, depășindu-și condiția și devenind creatori de artă, știință, civilizație? De ce nu s-au mulțumit cu fructele căzute din copaci, ci au călătorit tot mai departe, până în spațiul cosmic? Cum a fost cu putință ca urmașii lor să devină stăpânii cuvântului, ai focului, ai frumuseții, ai timpului și ai întregii planete, iar acum năzuiesc să preia chiar frâiele evoluției vieții? Gaia Vince ne oferă răspunsuri surprinzătoare în această nouă istorie a omului, făcându-ne să înțelegem că nu s-a spus încă totul, și nici nu se va putea spune. Doar cunoscând istoria biologică, socială, economică și culturală a speciei noastre ne vom înțelege pe noi înșine, ce ne separă și ce ne unește. ai, mai ales, vom reuși să ne integrăm armonios în noul superorganism global spre care evoluează omenirea, Homo omnis, omul total, omul atotputernic.

    „În această epopee a evoluției omenești, Gaia Vince face salturi istorice amețitoare, întrezărind legături neașteptate între arheologie, antropologie, genetică și psihologie.“ — TOM WHIPPLE, Times of London

    „Foarte bine informată cu privire la ultimele cercetări din domeniu, Gaia Vince ne invită într-un periplu plin de culoare prin istoria speciei noastre, de la Big Bang la iminenta epocă a hipercooperării.“ — RICHARD WRANGHAM, profesor de antropologie la Universitatea Harvard

    „Am scris această carte pentru a răspunde unei întrebări pe care o consider fundamentală: Cum am ajuns să fim așa de diferiți față de celelalte animale și cum am reușit să ne schimbăm destinul – și nu doar destinul nostru, ci și pe cel al întregii vieți de pe Pământ?“ — GAIA VINCE

  • Supraviețuitorii
    Preț special 11.73 LEI Preț standard 39.12 LEI

    Bestseller internațional tradus în 33 de țări

     

    Supraviețuitorii dezvăluie povestea a trei frați care se întorc la casa în care și-au petrecut verile pe când erau copii și unde, cu mai bine de 20 de ani în urmă, un accident devastator le-a schimbat viețile. Deși înstrăinați unul de celălalt, Benjamin, Pierre și Nils revin pentru a îndeplini ultima dorință a mamei, despre care află în seara dinaintea înmormântării sale: cenușa să-i fie împrăștiată la casa de lângă lac. Scris cu un farmec aparte și neliniștitor în felul în care dezvăluie treptat când copilăria fraților, când viața lor adultă, de o melancolie deopotrivă delicată și crudă, construit abil, pivotând între un fir narativ ce aparține trecutului și urcă spre finalul inimaginabil, și un altul care coboară dinspre momentul morții mamei către întâmplarea traumatizantă, Supraviețuitorii este un roman intens și profund senzorial despre copilărie, cu toate secretele și, mai cu seamă, cu dramele care lasă urme adânci.

  • Estetica bucuriei. Puterea extraordinară a lucrurilor obișnuite de a aduce fericire
    Preț special 12.42 LEI Preț standard 49.68 LEI

    Oare de ce oamenii – indiferent de sex, vârstă, cultură sau etnie – nu se pot abține să nu zâmbească atunci când văd strălucirea curcubeului, o explozie de confetti ori un mănunchi de baloane colorate? Sau de ce un anumit decor ne face să ne simțim anxioși, iar altul ne dă un sentiment de bucurie și încântare?  Ingrid Fetell Lee răspunde la aceste întrebări punând la îndoială concepția convențională potrivit căreia bucuria lăuntrică nu depinde de lumea din jur și ne arată cum putem duce o viață mai sănătoasă și împlinită.  Bucuria se găsește pretutindeni: iată un adevăr simplu, care ne poate elibera, schimbându-ne viaţa.

    „Bucuria este elementul de bază al fericirii, iar această carte fascinantă ne dezvăluie unde să o găsim și cum să o creăm. Acest volum de debut, care a avut un mare succes, ne va deschide ochii către toate locurile unde se ascunde bucuria.“ — ADAM GRANT

    Estetica bucuriei are puterea de a schimba totul! Cu profunzime, înțelepciune și perspicacitate, Ingrid Fetell Lee ne împărtășește tot ceea ce trebuie să știm pentru a avea parte de un mediu înconjurător care să dea naștere bucuriei lăuntrice.“ — SUSAN CAIN

  • Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi. Visul unei nopți de vară • Cum vă place
    9.99 LEI

    Visul unei nopți de vară și Cum vă place folosesc aceeași schemă dramatică: refugiul în pădure, rezolvarea conflictului, revenirea în civilizație, nunțile necesare. Natura nu e însă doar balsam pentru cei oropsiți în cetate. Mortalitatea s-a insinuat și în Arcadia din Arden, ceasul ticăie, nebunia omenească e doar atenuată. În pădurea din marginea Atenei, noaptea înșelătoare e bîntuită de spirite: amorul se face și se desface ca o vrajă, nălucile sînt la tot pasul, pe umeri de idioți cresc țeste de măgar, pasiunile sînt fantastice și crude. Noaptea din Vis e bezna minții, ignoranța neînstelată a celor care nu realizează că, rîzînd la comediile lui Shakespeare, rîd de propria nebunie. Aceasta este valoarea terapeutică a teatrului, pe care o teoretizează melancolicul Jaques în Cum vă place, dublul pastoral al comediei fantastice din toiul unei nopți de vară.

     

    Volumul face parte dintr-o serie care își propune să analizeze întreaga operă dramatică și lirică a lui Shakespeare.

  • Cercul închis
    10.56 LEI

    Continuarea celebrului roman Clubul putregaiurilor

  • Prada
    9.99 LEI

    Prada, cel de-al doilea roman din celebrul ciclu Familia Rougon-Macquart al scriitorului naturalist Émile Zola, zugrăveşte criza morală, dar şi identitară pe care o traversează Franţa în perioada celui de-al Doilea Imperiu. Aristide Rougon, mărunt funcţionar la primărie, urcă rapid pe scara socială datorită slujbei sale ce îi oferă acces la planurile de înfrumuseţare a Parisului întocmite de baronul Haussmann la ordinele lui Napoleon al III-lea. Luându-şi numele de Aristide Saccard, acesta ia parte, fără nici un fel de scrupule, la dezmembrarea oraşului de către speculanţi şi strânge o avere fabuloasă cumpărând pe nimic imobile întregi şi revânzându-le la preţuri piperate primăriei, care intenţionează să le demoleze pentru a construi bulevardele largi de astăzi. Critica necruţătoare a lui Zola la adresa corupţiei din epocă a stârnit un adevărat scandal, autorului recomandându-i-se chiar să întrerupă publicarea romanului în foileton.

    Romanul Prada a fost ecranizat în 1966, în regia lui Roger Vadim, cu Jane Fonda, Michel Piccoli şi Peter McEnery în rolurile principale.

  • Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi
    10.56 LEI

    Romanul are drept temă centrală ironia: faţă de romanul clasic, faţă de temele lui majore, faţă de literatură, în general. Protagonistul, un tânăr mereu în căutarea nefericirii, pentru a găsi motivaţia autocompătimirii, este prins în diverse situaţii ce pendulează între comic şi tragic, trecând prin grotesc, iar personajele care-l secondează ascund poveşti asemenea. Rezultatul e o carte ce se citeşte dintr-o suflare – o proză despre voluptatea ratării şi despre comedia suferinţei.

    „De mult n-am mai râs aşa citind un roman. Iar cine nu râde citind povestea studentului (ar putea fi oricare dintre noi) care se alcoolizează zi de zi ca să uite marea iubire pentru o hipioată (pe care o întâlneşte la un pahar şi cu care se culcă după doar câteva ore!) are grave probleme cu simţul umorului! Şi dacă doar umorul ar fi elementul care să ţină cartea, şi tot ar fi destul: însă substanţa vine din uşurinţa cu care parodiază clişee grosolane, tipuri de roman, atitudini şi chiar genuri literare. Boema intelectuală iese şifonată din povestea asta, la fel poza teribilist-studenţească, în general personajele cool – răzvrătiţii, însinguraţii, băieţii răi, underground-ul cu tot ce are el mai... under! Apoi, ideea de amor, cu tot cu discursul de rigoare, maimuţărit în toată splendoarea lui. Ce iese e o peltea lungă de patetisme, de un haz nebun!” (Florina Pîrjol)

  • Legea copiilor
    9.99 LEI

    Romanul a fost ecranizat în 2017, în regia lui Richard Eyre, cu Emma Thompson, Stanley Tucci şi Fionn Whitehead în rolurile principale.

  • Educaţia copilului meu în 25 de tehnici (care nu dau greş)
    Preț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI

    Tehnici?! Sună cam inginerește, dar nu există cuvânt mai potrivit pentru ce trebuie să faci ca părinte în diverse situații (ce să spui, cum să te porți) ca să-ți educi bine copilul: Lasă copilul, controlează-te tu! (tehnica nr. 1), Când a făcut o prostie, începe cu punctele lui forte (tehnica nr. 8), Dacă suferă o pierdere, lasă-l să fie trist (tehnica nr. 22), Nu uita să-ți ceri scuze (tehnica nr. 24), Iartă-te (tehnica nr. 25).

    Partea cea mai plăcută și mai interesantă a acestui ghid foarte sistematizat sunt ilustrările fiecărei tehnici pentru vârstele-cheie ale copilului: 4, 8-9 și 12 ani. E vorba de fapt despre niște povestioare simple, niște mici scenarii-tip având ca personaje copilul și părintele, mai instructive decât orice teorie.

  • Ecuațiile emoționale. Câteva formule simple pentru o viață fericită și plină de succes
    Preț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI

    Chip Conley, antreprenor de mare succes și avid căutător de sens în viața personală și profesională, pornește de la bogata lui experiență de viață – dublată de solide lecturi științifice și nu numai – pentru a crea un nou limbaj vizual al emoțiilor. Formulele pe care le discută ne pot ajuta să înțelegem componentele fiecărei emoții pentru a face, astfel, ordine în tumultul interior cu care ne confruntăm zi de zi. Rigoarea matematică îmblânzește în cartea de față nărăvașele afecte care de multe ori ne complică viața. Calea pe care ne-o propune Chip Conley este simplă și eficientă: dacă abordăm rațional emoțiile sau trăirile mai complexe, precum anxietatea, invidia, disperarea, narcisismul, dependența de muncă, dar și bucuria, autenticitatea, credința sau înțelepciunea, vom fi mai stăpâni pe noi înșine și ne vom bucura mai mult de viață.

  • Stephen Hawking. O viață dedicată științei
    Preț special 12.95 LEI Preț standard 51.80 LEI

    Stephen Hawking nu este un om de știință obișnuit. El a reușit, poate mai mult decât oricine altcineva, să ne ajute să descifrăm enigmele universului. Cercetările sale cu privire la găurile negre și nașterea universului au fost cu adevărat revoluționare, iar boala care l-a țintuit într-un scaun cu rotile nu i-a limitat în nici un fel strălucirea intelectuală și cariera științifică. Mai mult, Hawking a contribuit din plin la popularizarea științei, iar cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare în toată lumea.

    Stephen Hawking: O viață dedicată științei are darul de a prezenta pe larg atât ideile științifice care l-au făcut un veritabil star la nivel internațional, cât și viața sa personală, cel puțin la fel de pasionantă din multe puncte de vedere.

  • Cazul Ponta. Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României
    Preț special 9.25 LEI Preț standard 37.00 LEI

    Cu un Scurt cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu

    „Există, în paginile Emiliei Șercan, o pasiune a adevărului care vrea să trezească și care izvorăște din nevoia morală a jurnalistului de a deveni observator angajat al epocii sale. Cu toate riscurile, inclusiv cu acela al amenințării cu moartea. Pe care autoarea o amintește la un moment dat în treacăt, ca și cum nu pe ea ar privi-o, lăsând societatea să judece felul în care trebuie să-și apere mărturisitorii.“ — GABRIEL LIICEANU

    „În esență, povestea tezei de doctorat a fostului premier reprezintă originea și esența răului sistemic în privința sancționării plagiatului în România, iar tot ce s-a întâmplat în legătură cu studiile doctorale după 2012 poartă «stigmatul Ponta». Așa am hotărât să reconstitui episodul care, cred eu, reprezintă momentul zero al compromiterii ideii de onestitate, integritate, moralitate și onoare în viața politică și în mediul academic.“ — EMILIA ȘERCAN

  • Fluviul Amur. Între Rusia și China
    15.00 LEI

    Fluviul Amur e cvasinecunoscut. Cu toate acestea, e al zecelea fluviu ca lungime din lume, izvorând din munții Mongoliei, străbătând Siberia și vărsându-se în Pacific. Pe o lungime de aproape 1.800 de kilometri, reprezintă granița marcată de tensiuni dintre Rusia și China, fiind cea mai fortificată frontieră de pe glob. La 80 de ani, Colin Thubron – celebru pentru Redescoperind Drumul Mătăsii – călătorește de-a lungul fluviului Amur, de la izvorul său ascuns până la uriașa gură de vărsare, pe o distanță de aproape 5.000 de kilometri. Chinuit de răni și arestat de poliția locală, Thubron își croiește drum pe ambele maluri, pornind pe un cal mongol, apoi făcând autostopul și călătorind pe vasele braconierilor și în cele din urmă cu expresul transsiberian. Vorbitor de rusă și mandarină, discută cu toți oamenii pe care îi întâlnește, de la comercianți chinezi la pescari ruși, de la călugări la localnici, și ne zugrăvește un tablou uluitor, împletind magistral observația cu lirismul. 

  • Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)
    Preț special 29.59 LEI Preț standard 37.00 LEI

    „Noi suntem români“ este titlul unui cântec patriotic. „Nimeni nu-i perfect“ este ultima replică din filmul Unora le place jazzul. Chiar dacă pare straniu, cele două enunţuri nu se bat cap în cap. Între ele există de fapt o legătură pe care viaţa în România de azi o strânge de la o zi la alta. Desfăşuraţi în paralel cu musicalul de mare succes „Mama Pandemia“, ultimii doi ani de viaţă românească te pun în situaţia de-a duce frecvent mâinile la cap: fie pentru atingerea frunţii fierbinţi, fie pentru smulgerea părului. Tragicomedia naţională e surprinsă aici în câteva zeci de texte din care scot capul tovarăşi de drum mai vechi sau mai noi: excepţionalismul, reflexul de obedienţă, ciubucul, discursul urii, bunul-plac şi prostul-gust. De râs şi de plâns. De citit şi de căzut pe gânduri.

  • Cazul scriitorului dispărut
    Preț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI

    Dispariția inexplicabilă a unui scriitor devine obiectul investigației fostului său traducător și a unui detectiv, acum polițist pensionat. Cei doi vor încerca să afle ce s-a întâmplat cu bătrânul autor, despre a cărui moarte nimeni nu deține nici o informație – nici poliția, nici Uniunea Scriitorilor –, dar care ar trebui să aibă o vârstă neverosimilă, de 113 ani, dacă printr-o minune s-ar mai afla în viață. O intrigă complicată, plină de suspans, condimentată cu elemente de fantastic îl poartă pe cititor, într-un ritm alert, printr-un București eliadesc, misterios, către un deznodământ surprinzător, care deschide perspective neașteptate de interpretare a poveștii. Fals policier, Cazul scriitorului dispărut pune, la un nivel de profunzime, inclusiv problema raportării autorului la textul său, dar și a traducătorului la textul pe care-l traduce, cel din urmă nefiind întotdeauna onest și introducând deseori ceva din propria gândire în ceea ce ar trebui să fie transpunerea pură a textului altcuiva.

  • Semnez și răspund în fața legii!
    15.86 LEI

    „Acest volum este un catalog al ororilor trăite de evreii ieșeni în iunie-iulie 1941 în oraș și în cele două trenuri ale morții. Mărturiile supraviețuitorilor înregistrate la tribunal oglindesc sălbăticia asasinilor și torționarilor, militari români și germani, și a civililor, vecini sau cunoscuți. Pogromul de la Iași rămâne o pată oribilă și de neșters în istoria criminală a regimului Antonescu.” (Radu Ioanid)

    „Din curtea noastră se pornesc nouă bărbați. Din casa mea numai patru. Socrul meu, care avea 57 de ani, tatăl meu, care avea 59 de ani, fratele meu în vârstă de 29 de ani și soțul meu, care avea 34 ani. Nici unul nu s-a mai întors. Socrul meu a fost mitraliat în curtea Chesturii. Tata și fratele au ajuns morți la Podu Iloaiei, unde au ajuns de nerecunoscut, după spusele cumnatului meu, care era concentrat acolo și făcea parte din echipa de ajutor ca farmacist. Soțul meu a ajuns puțin mai departe. El a putut rezista până la Mircești, județul Roman. Acolo mi s-a spus că a fost aruncat din tren. Vai, cum mă doare de tinerețea lui, de tinerețea lor. Ceilalți bărbați din curtea noastră, de asemenea, nici unul nu s-a mai întors.” (Cilly Miscovici, 1945)

    „Soțul îi arată un bilet dat de la Chestură că-i liber, dar Bocancea îl rupe și adaugă că nu-i bun. Și soțul meu a plecat, urmat de sergentul Bocancea, și de atunci nu l-am mai văzut. Pe gardianul Bocancea însă l-am văzut timp de patru ani, liber, și de câte ori îmi apărea parcă vedeam cadavrul soțului meu. Azi îl văd din nou și tot… liber. Și mă întreb: de ce? Oare n-a sosit momentul să se pedepsească crimele din 29 iunie 1941? Cu această întrebare vă salut cu supus respect.” (Perla Pulver, 1 noiembrie 1944)

  • Totdeauna singură. Nefericiri paralele
    9.99 LEI

    Ce ar putea avea în comun o intelectuală de la începutul secolului XX și o femeie modernă? Catherine Pozzi, cu un tată celebru – medicul Samuel-Jean Pozzi, admirat în epocă, dar și în zilele noastre –, prezentă constant în saloanele pariziene, prietenă cu Rilke și Anna de Noailles, a fost nefericită în tumultuoasa ei legătură amoroasă cu Paul Valéry. Astăzi, Claudia este prinsă de câțiva ani într-o relație toxică, ciudată, încâlcită. Deși le desparte un secol, cele două par să aibă aceeași poveste de dragoste tristă. De ce? Există, oare, un fel de genă a nefericirii, rebelă, autonomă și, mai mult, specifică femeilor? E greu de spus, însă poveștile colaterale din carte arată că există multe alte femei care trăiesc un fel de nefericire foarte asemănătoare. Femei de demult și de acum.

  • Răpirea Parisiei și alte povestiri
    10.57 LEI

    Polițiști corupți, avari incurabili, agenți imobiliari cu tendințe de vampiri sau adepți anonimi ai celor mai diverse teorii ale conspirației, nicio categorie reprezentativă pentru peisajul românesc al zilelor noastre nu lipsește din această satiră acidă. Prinse într-un cerc vicios al infamiei, al ignoranței și al aparențelor care dizolvă esența, personajele devin oglinzi ce reflectă cu o precizie aproape chirurgicală mentalitățile și caracterele care bântuie scena politică și spațiul public din România. Uneori absurdă, alteori tragică tocmai prin comedia amară pe care o aduce în prim-plan, narațiunea unește punctele roșii de pe traseul degradării morale, iar în spatele zâmbetului ironic smuls cititorului, drama constă în faptul că figurile care populează universul construit de Mihai Găinușă nu au fost, probabil, niciodată cu adevărat bune, ci forțate chiar din prima clipă să se adapteze mediului pentru a supraviețui. Corectă sau nu, viața lor se derulează mereu în jurul acelorași evenimente și ajunge, în ultimă instanță, încă o rotiță în marele mecanism al indiferenței și resemnării.

  • O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă
    9.99 LEI

    „Scriitor matur, cu experiență deja consacrată în genuri multiple – poezie, roman sau eseistică literară –, Horia Corcheș revine cu un volum în care ficțiunea autobiografică se întâlnește fertil cu moduri narative contemporane. Volumul e emoționant prin montajul memoriei afective și problematizant prin lipsa de încrâncenare anticomunistă (incursiunea în anii ’80-’90 conține o privire echilibrată ideologic asupra epocii, nu o denunță, nici nu o idilizează). Cartea este extrem de actuală și prin surprinderea deopotrivă empatică și critică a masculinității angoasate. Memoria caldă a familiei, trecutul recent ca totalitate socială difuză, iubiri dezamăgitoare, fapte și fantasme erotice. Sunt sigur că, prin toate acestea, vocea narativă a lui Horia Corcheș își va găsi rolul și locul în istoria literaturii române contemporane.” (Claudiu Turcuș)

    „Nostalgia, sentimentalismul și candoarea tutelează volumul lui Horia Corcheș. Dar nici funcționalitatea narativă nu este previzibilă, nici imaginarul nu este deloc tipic. În prima parte, rememorarea copilăriei din anii ’80 se înstrăinează de seria inflaționistă de autoficțiuni «roz»/«negre» consacrate vieții în comunism pentru a facilita reflectarea unor medii sociale – ale așa-numitului «proletariat îmburghezit» – pe cât de definitorii pentru epocă, pe atât de puțin explorate. Intrigile erotice din a doua secțiune, plasate în perioada posttranziției, evită clasicele scenarii ale dezabuzării zgomotos-autenticiste și dau seama de o anesteziere sentimentală epidemică, întinsă din săli profesorale în birouri corporatiste, din capitală în provincie, din urbanul care-și trăiește vanitos occidentalizarea până în zona precariatului rural sau de periferie.” (Cosmin Borza)

  • Thera
    10.56 LEI

    Ella Müller, protagonista romanului Thera, este o femeie care se hotărăşte pe neaşteptate să-şi părăsească soţul şi paşnica viaţă familială pentru a se regăsi şi a experimenta libertatea şi independenţa. Numai că se izbeşte de o realitate dureroasă: dezaprobarea celor apropiaţi, care nu înţeleg motivele acestei decizii, îndoielile şi remuşcările, sentimentul de vinovăţie şi problemele de adaptare la o nouă viaţă ale fiului ei o împing să tânjească tocmai după siguranţa şi liniştea, acum idealizate, ale familiei a cărei iluzie fragilă de stabilitate ea însăşi a destrămat-o.

  • Vulcan. Lumina vine de la Asfințit
    9.99 LEI

    Iosif Vulcan, fiul lui Nicolae Vulcan şi al Viktóriei Irinyi, s-a născut pe 31 martie 1841 la Holod, atunci parte din Regatul Ungariei. În 1871 s-a căsătorit cu Aurelia Popovici, care i-a fost mereu alături şi l-a susţinut în toate proiectele întreprinse. A urmat cursurile liceului romano-catolic din Oradea (1851-1859) şi ale Facultăţii de Drept din Budapesta (1859-1863). A ales însă o carieră mult mai dificilă şi a început să lucreze în presa de limbă română de la Budapesta, la diferite publicaţii (ConcordiaAurora românăUmoristul), unde şi-a făcut ucenicia de ziarist, reporter, editor şi secretar de redacţie. În 1865 şi-a lansat propria revistă (Familia), pe care a mutat-o ulterior la Oradea (1880). Timp de 42 de ani, în paginile Familiei au fost publicate articole, poezii şi nuvele ale scriitorilor din Imperiul Austro-Ungar şi din Regatul României. În 1866, pe adresa redacţiei a sosit o scrisoare cu poezia „De-aş avea...”, semnată Mihail Eminovici, pe care Vulcan a hotărât să o publice, dar cu numele românizat Eminescu. Din acest motiv este considerat „naşul literar” al poetului. A pus bazele Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, care a avut un rol important în dezvoltarea dramaturgiei româneşti. A publicat numeroase volume, printre care romane, poezii, piese de teatru, nuvele, jurnale de călătorie (în urma voiajelor întreprinse în Germania, Franţa, România, Imperiul Otoman sau Imperiul Austro-Ungar), dar şi un important volum istoric, Panteonul Roman. A tradus romane de succes ale autorilor Xavier de Montépin, Claire de Chandeneux şi Jules Verne. A fost ales membru al Societăţii Kisfaludy (1871) şi al Academiei Române (1891). A fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai culturii române din acea perioadă, într-un context politic foarte complicat, reuşind să sprijine prin acţiunile lui oameni din toate artele româneşti. S-a stins din viaţă pe 8 septembrie 1907, la Oradea.

    „Mă întreb dacă ar fi putut fi altfel. Iosif şi cu mine să trăim fericiţi, fără revistă, departe de luminile notorietăţii. Să fim noi doi, pur şi simplu, fără vreo «luptă naţională», fără strădaniile de ridicare a poporenilor, fără participările la întruniri şi fără onorurile publice care au venit cu timpul. Multă vreme am visat la aşa ceva, la un Iosif altfel, care să stea numai cu mine şi să mă iubească, iar eu să mă bucur de el. Am fost o proastă, o femeie proastă. Un om ca Iosif nu şade pe cuptor, aşteptând să treacă timpul, dar nu de asta am fost o proastă, ci pentru că nu mă cunoşteam pe mine însămi. Dacă nu făcea ce-a făcut, eu nu l-aş fi iubit. M-aş fi plictisit repede de el. Pentru că nu pot iubi un bărbat fără un vis. Atunci nu ştiam cum eram, dar acum ştiu: o molie care zboară spre torţă. O molie norocoasă, care a stins trei torţe până să se stingă ea însăşi, dar uite că nu m-am stins de tot şi n-am să mă sting până nu termin de scris ce trebuie scris. Dacă nu eu, cine?
    De ar fi să pun pe hârtie chiar totul, nu mi-ar ajunge o viaţă, iar eu nu mai am la dispoziţie decât câteva zile, poate o săptămână, poate o lună, nu ştiu. Datorită lui Iosif am cunoscut mii de oameni în aceşti 36 de ani de căsnicie, iar pe câţiva, poate cei mai importanţi, i-am cunoscut după ce el s-a dus. Am urmat fără teamă drumul pe care mi l-a lăsat cu limbă de moarte, am făcut tot ce trebuia făcut, tot ce a crezut Iosif că trebuia făcut, dar, din păcate, drumul n-a dus nicăieri, iar războiul le-a stricat pe toate. De planul lui Iosif s-a ales praful, ca şi de revistă, ca şi de mine, ca şi de toată lumea noastră, care s-a risipit ca fumul. Oamenii de acum nu au habar, nu pentru ei las mărturia aceasta, ci pentru urmaşii urmaşilor lor, ca adevărul să se afle şi să se ştie. Poate că le va fi de folos, poate că nu, dar asta să decidă ei.”

  • Roboții din familia mea. Revoluția roboților
    21.03 LEI

    Serie BESTSELLER NEW YORK TIMES

    Ce poate fi mai palpitant decât să ai o mulțime de prieteni... electronici? Ei bine, pentru Sammy este palpitant, dar și complicat. Când mama lui este cu totul absorbită de un nou proiect secret și nu se mai ocupă de roboții din familie, băiatul se confruntă cu o adevărată revoluție în rândul amicilor lui neobișnuiți, iar aliat îi este E – odinioară cel mai enervant robot din lume, acum îi este ca un frate.

    Dichiseală, Micdejunătorul, Tândală, McAport, Blitz, Drona Malona, Geoffrey, Brittney 13 și chiar și mașina inteligentă Suvi simt lipsa atenției și a îngrijirii primite din partea mamei. Cu toate că Sammy și Maddie, sora lui, încearcă să preia din îndatoririle ei și să se ocupe de roboții familiei, lucrurile scapă de sub control în cel mai îngrijorător și mai... amuzant fel!

    Ce se întâmplă cu mama? Este un mare mister – nu se știe decât că lucrează la un proiect super secret și mega important, care va schimba în bine viața lui Maddie; fetița este țintuită în casă din cauza unei boli ce o face teribil de vulnerabilă în fața microbilor.

    Sammy, Maddie și E, fra-botul lor, trebuie să fie curajoși, răbdători și creativi... Iar așteptarea va merita, cu siguranță!

    „În spatele chicotelilor și al umorului spumos al cărții se află învățăminte importante despre prietenie, compasiune și familie, îndeosebi în ceea ce privește devotamentul lui Sammy față de surioara lui și relația tot mai profundă cu «fra-botul» lui.” Publishers Weekly

    „Povestea unui robot extraordinar, care merge la ore, ca orice puști de rând, și în cele din urmă schimbă soarta școlii și a elevilor ei pentru totdeauna! O poveste minunată despre încercările prin care trec adolescenții și despre dorința lor de a-și găsi locul.” National Parenting Publications Award

  • Un joc și o desfătare
    Preț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI

    Phillip Dean, fost student eminent la Universitatea Yale, pe care a abandonat-o fără scrupule, călătorește la întâmplare prin Europa într-o limuzină împrumutată, aproape lefter. Într-o zi își amintește că o cunoștință i-a povestit despre orășelul Autun, de lângă Dijon, și decide să-i facă o vizită acolo. La Autun o întâlnește pe Anne-Marie Costallat, o tânără vânzătoare, și ceea ce ar fi trebuit să fie o ședere de numai câteva zile se transformă într-o poveste de dragoste în același timp inocentă și intens carnală, o lungă aventură care lui îi dezvăluie Franța profundă și îl pune față în față cu propriul destin. Sofisticată în simplitatea ei, dezinhibata Anne-Marie devine pentru Phillip întruchiparea Franței, obiect al dorinței și al visării fără scăpare, arhetip feminin căruia el nu poate decât să-i sucombe.

    Povestea lor ne este spusă, într-un joc tragic și înșelător al revelării/ocultării adevărului, de cel care-l găzduiește pe Phillip la Autun, amicul nenumit, Naratorul, personaj el însuși al unui joc de lumini și umbre în fundalul intrigii principale.

    Desăvârșit stilistic și memorabil, Un joc și o desfătare este unul dintre primele mari romane americane care vorbește cu franchețe despre dorința erotică și despre aspirația către o pasiune eliberată de rușine și de vinovăție, dar în egală măsură despre relația ambiguă și dificilă dintre realitate și ficțiune.

  • porc și sentimental, înțelept și rău
    10.56 LEI

    Cu ilustrații de Ioana Drogeanu

    „Vocea mea e cea a omului mediu, a unui fel de mostră socială, bărbatul tipic bucureştean de 40 de ani, oarecum educat, dar nu un intelectual, poate un proletar intelectual, căruia îi place şi la mall, şi la un joint cu băieţii, senzualist, cum s-ar fi zis cândva, moştenitor al socialismului şi al tranziţiei capitaliste, oleacă vulgărel în raport cu standardele ridicole de distincţie, fără limbaj privat sau idiosincrazii extraordinare, comun deci, întru câtva, deşi ştie ce-i aia aliteraţie, totuşi, porc şi sentimental, înţelept şi rău – dar mai sunt eu aşa? Nu prea, majoritatea poeziilor de aici sunt scrise cu ani în urmă. Nici nu eram chiar aşa, mai degrabă făceam un rol, o voce democrată, pornind de la ceva adevărat din mine şi prin opoziţie cu arhetipul poetului prea sublim pentru lumea asta. O dilemă a mea după ce m-am născut iar, cum ştiu că am fost, în sens religios – ce fac cu ce am scris înainte, cu porcărioarele şi cinismele. N-am stat mult să mă frământ, totuşi, mi-am amintit cum a găsit bunică-miu în butoiul cu zăr un şoarece mort. A păstrat zărul – «doar n-o s-arunc atâta zăr bun pentru un şoarece». Şi nici nu era mort de mult, nu apucase să se împută.” (Dan Sociu)

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura