Promotii

Cu ilustrații de Tunet Pieptănat

Vîrsta recomandată 10+

Anii ’60, în Rusia. Dintr-un laborator din Moscova răsună un strigăt de fericire: „Ura, frate!”. Un tînăr chimist de care n-auzise nimeni pînă atunci tocmai descoperise cea de-a patra stare de agregare a apei. Dar, după un timp, descoperirea e dezmințită: moleculele aparent deosebite de H2O se dovedesc a fi... urme de transpirație!

Dacă crezi că asemenea gafe nu se întîmplă prea des, pregătește-te pentru o călătorie printre greșelile științei, alături de mine și de Tunet Pieptănat. Vei descoperi că, la fel ca în viață, erorile sînt utile pentru că prilejuiesc descoperiri incredibile.

Așa că suflecă-ți mînecile: următoarea eroare care va revoluționa știința ar putea fi comisă chiar de tine.

Știința poate greși? Răspunsul este DA! Nu numai că poate greși, ba chiar trebuie să greșească. Dacă vrei să ajungi om de știință, pregătește-te pentru tot soiul de gafe (și avertizează-ți părinții ca să se obișnuiască și ei cu ideea). De fapt, secretul nu e să fim infailibili, ci să nu ne dăm bătuți niciodată. O știu prea bine oamenii de știință din această carte, de la marele Einstein la genialul Marconi și pînă la astronomul Schiaparelli, care ne-au băgat în ceață, și-ncă cum!

Pregătește-te pentru o călătorie printre asteroizii celor mai flagrante rateuri ale științei, la bordul unei navete spațiale pilotate de Luca Perri, un star al astrofizicii, cu ilustraţii realizate de Tunet Pieptănat.

Ediția a III-a

„Lucian Dan Teodorovici e un maestru al circului suicidar, al bufonadelor patibulare. În pofida deriziunii însă, cartea lui Teodorovici e tristă, ca existenţialismul de cîrciumă şi gang. Tristeţe amărîtă şi sordidă, insidioasă ca o igrasie care-l îmbibă, finalmente, pe ipocritul spectator, ce moţăie în tihna dulce a unei «bune conştiinţe».” (Şerban Foarţă)

„O umanitate dezabuzată, cu inşi cretini şi femei epileptice care cad în biserică, un peisaj cu loseri jalnici şi curve de doi bani, cu blocuri şi vecini de un burlesc agresiv, totul adunat în persoana de existenţialism parodiat a Naratorului («ca întotdeauna, şi astăzi vreau să mă sinucid») în care – dacă vrei – simţi vag greaţa sartriană, «serviciile» inutile ale lui Clémence din Căderea camusiană, umbra Solitarului ionescian ş.a.m.d., trecuţi prin demonia de carnaval a liniei Gogol-Sologub-Bulgakov.” (Dan C. Mihăilescu)

„Un roman care se citeşte dintr-o răsuflare, cu dialoguri spumoase, meditaţii pe măsură şi întîmplări relativ puţine care, chiar dacă lasă uneori impresia că acţiunea trenează, plac prin amestecul inteligent de umor, inedit şi absurd gratuit.” (Marius Chivu)

Al patrulea volum al Enciclopediei imaginariilor are în vedere imaginarul religios al românilor. Antropologii contemporani privesc religiile drept sisteme autonome și autosuficiente, capabile să ofere o înțelegere funcțională și completă asupra lumii, care dau specificul identitar al comunităților. Analiza credințelor religioase din România, de la cultele Antichității la creștinismul cu toate formele și confesiunile sale, nu reprezintă doar o modalitate de conservare a diversității culturale, ci și o formă de practică socială pentru învățarea respectului reciproc și pentru acceptarea diferenței. De asemenea, demersul face posibilă nu doar evaluarea patrimoniului religios spiritual, ci și a celui material, constituit din așezăminte, icoane, vitralii, fresce, biblii, manuscrise sau texte imprimate.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

Roman nominalizat la Premiul Strega 2019

O carte nostalgică şi melancolică, de o sensibilitate rară, Adio, fantasme este povestea unei întoarceri şi a unei eliberări de traumele trecutului. Revenită în oraşul ei natal, Messina, pentru a-şi ajuta mama la renovarea locuinţei, Ida Laquidara retrăieşte în memorie toate despărţirile dinaintea plecării ei definitive la Roma – tatăl dispărut misterios în urmă cu douăzeci şi trei de ani, dar niciodată uitat, înflăcărata prietenie adolescentină cu Sara, destrămată pe nesimţite, conflictele cu mama ei. Toate poverile sufleteşti ale Idei o copleşesc cu o forţă reînnoită şi o împing să înfrunte în sfîrşit realitatea. În calea Idei apare şi tînărul Nikos, un meşter de origine greacă ce lucrează la renovarea apartamentului familiei şi care ascunde el însuşi trauma unei iubiri pierdute. Iar acum, cînd casa copilăriei şi adolescenţei o asaltează cu fantomele ei, Ida trebuie să găsească o modalitate de a-şi trăi viaţa mai departe, rupînd vraja ce o ţine legată de peste două decenii.

„Un tată decide să plece pentru totdeauna. Şi dispariţia sa voluntară subminează viaţa fiicei lui chiar mai mult decît moartea... Nadia Terranova ştie să descrie durerea cu precizia chirurgicală a celor care o cunosc. Şi nu se mai teme de ea.” (la Repubblica)

„O carte cathartică atît pentru autoare, cît şi pentru cititori, prin puterea sa de-a da viaţă fantasmelor, tuturor fantasmelor, nu doar celor personale, scrisă într-un limbaj evocator, superb în concreteţea sa.” (RAI Cultura)

„În timp ce scriam romanul, m-am întrebat dacă sînt fantasme de la care trebuie să-mi iau rămas-bun, dar mi-am dat seama că nu există aşa ceva, că nu poţi spune adio la nimic. Trebuie doar să le înfrunţi şi să retrăieşti relaţia cu ele într-un mod diferit. Căci pînă la urmă timpul nu vindecă nimic, timpul pur şi simplu trece.” (Nadia Terranova)

Ediţie îngrijită şi prefaţă de Vincent Debaene

Recuperînd o perioadă importantă din evoluţia gîndirii lui Lévi-Strauss anterioară faimoasei Antropologii structurale (1958), volumul reuneşte articole scrise între 1941 şi 1947 la New York, unde autorul se refugiase din calea războiului. Cele 17 texte care îl compun, majoritatea publicate iniţial în engleză şi devenite astăzi aproape de negăsit, abordează subiecte de o mare diversitate: de la evoluţia şi realizările din epocă ale sociologiei franceze pînă la „politica externă” a unei societăţi primitive şi de la organizarea dualistă a triburilor din Brazilia pînă la arta indienilor de pe coasta de nord-vest a Americii, trecînd printr-o critică a societăţii americane şi a tehnicii ei de a asigura fericirea indivizilor. Atent selectate, excelent prefaţate, ele conturează o adevărată preistorie a antropologiei structurale şi justifică întru totul titlul volumului.

Cu ilustrații de Chiara Coccorese

Vîrsta recomandată 10+

Într-o zi micuţa Claire, încercînd să scape de certurile părinţilor, se retrage în spatele casei, unde descoperă o oglinjoară spartă ce exercită o stranie atracţie asupra ei. Deși e doar un ciob de sticlă, are puterea magică de-a transforma pînă și realitatea cea mai urîtă într-o lume fabuloasă. Răsfrînt în oglindă, cerul cenușiu devine de azur, iar casa modestă de la periferie în care locuiește Claire se preschimbă într-un castel cu turnuri falnice, împodobit cu scoici. Timpul trece, iar Claire crește, avînd mereu cu ea oglinda magică, în care își poate vedea chipul neatins de semnele pubertăţii și relaţia dintre părinţii ei plină de armonie. Însă oglinjoara creează doar iluzii, iar Claire, furioasă, vrea s-o arunce. Peter, un fost coleg de școală, o oprește. Dar, cînd el o invită într-o seară în spatele casei, Claire rămîne uluită: Peter a găsit la rîndul lui un ciob de oglindă, ce se dovedește a fi o piesă dintr-un puzzle mult mai mare.

O poveste despre trecerea de la lumea visurilor, refugiul copilăriei, la visurile lumii, care se pot împlini dacă toţi își unesc forţele.

Roman ecranizat de Arnaud des Pallières, într-un film nominalizat la Palme d’Or (2013), cu Mads Mikkelsen în rolul principal

Pînă la vîrsta de treizeci de ani, Michael Kohlhaas pare să fie un model pentru toţi oamenii din micul sat de pe malul rîului Havel ce îi poartă numele. Negoţul îi asigură un trai îmbelşugat, el însuşi e un om cinstit, mărinimos şi drept. Dar tocmai această din urmă virtute, simţul exacerbat al dreptăţii, înclină rapid balanţa destinului său singular în favoarea răului cînd legea îi întoarce spatele. Michael Kohlhaas este arhetipul omului mărunt împins dincolo de limitele suportabilităţii, a cărui răzbunare se dezlănţuie cu o violenţă înspăimîntătoare. Bazată în linii mari pe viaţa personajului real Hans Kohlhase din secolul al XVI-lea, Legenda lui Michael Kohlhaas anticipează cu aproape un veac, prin infinita ambiguitate şi prin simţul acut al inutilităţii, romanul modern. Operele unor scriitori precum Kafka, Beckett sau Gombrowicz ar fi de neimaginat fără exemplul lui Kleist.

Volum coordonat de Elena Platon
Consultant științific: Gheorghe Chivu
Coordonator general: Corin Braga

Al doilea volum al Enciclopediei imaginariilor explorează patrimoniul și imaginarul lingvistic din România. Autorii abordează limba română ca un element esențial în definirea identității naționale și colective și ca un instrument important de conservare a moștenirii „imateriale”, spirituale, a unei comunități. Cercetarea îmbină inovativ două perspective asupra limbii, cea patrimonială și cea a imaginarului lingvistic, cu scopul de a releva etapele fundamentale ale devenirii limbii române, precum și cîteva dintre reprezentările asupra acesteia. Volumul oferă o sinopsă istorică comprehensivă, structurată pe fluxuri imaginare transversale, care depășesc interpretările clasice ale faptelor de limbă, deschizînd noi căi de analiză.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

Cu ilustrații de Barbara Scholz

Vîrsta recomandată 6+

Ce faci dacă un elefant îţi bate în geam seara tîrziu? Şi dacă acest elefant a fugit de la grădina zoologică pentru a-şi vizita familia numeroasă din Africa? Şi dacă nici măcar nu ştie unde-i Africa? Pui în rucsac nişte mere, nişte prăjiturele şi un glob pămîntesc, laşi un bilet pentru părinţi şi-l însoţeşti. Exact asta fac Joscha şi Marie. Africa nu poate fi departe, îşi zic ei şi pornesc într-o călătorie care întrece orice imaginaţie.

Un client vinovat de un accident de mașină i se confesează, invocînd secretul profesional, unui tînăr avocat de succes, al cărui destin se va schimba radical din clipa aceea. Cu o structură și așa depresiv-melancolică, nemulțumit de „prestația” palidă a existenței sale vulnerabile de pînă acum, juristul de douăzeci și cinci de ani își va asuma acea faptă străină, care-l va ajuta să-și clameze ferm propria filosofie de viață: „Sentimentul cel mai glorificat de omenire” – spune el – „e pe nedrept glorificat! Iubirea pălește în fața frisonului pe care ți-l dă vinovăția! Chiar și-atunci cînd vinovăția nu-i a ta”. Dincolo de vinovăția de împrumut, din prezent, discursul protagonistului ne va revela o alta, profundă, lucidă, reală, care-l bîntuie încă de la naștere.

„Scrisul borderline al Dorei Pavel apare ca rezultatul fecund al unor interferențe culturale cu literatura occidentală anglofonă. Aceste interferențe situează ideatic thrillerele abisale și metafizice ale romancierei sub zodia unor autori precum Ian McEwan, Patrick McGrath sau Joyce Carol Oates, care aparțin, la rîndul lor, galaxiei eclectice a neogoticului postmodern. Hiperconcentrată și minimalistă, pe de o parte, iar pe de altă parte marcată adînc de sedimentări epice dense, cumulative, proza Dorei Pavel înglobează o formă particulară de neogotic. Un gotic hibridizat, ivit dintr-un psihism sumbru și fragmentat, dar nu mai puțin unul rezidual, remodelat și proiectat într-un nou organism paradoxal: ceea ce voi numi un neurogotic.” (Giovanni Magliocco, Università degli Studi di Bari Aldo Moro)

„O relatare bine scrisă, care te pune pe gînduri, despre actuala criză a globalizării. Nu toată lumea va fi de acord cu interpretarea lui Eyal, dar puțini vor rămîne indiferenți.” (Yuval Noah Harari, autor al bestsellerului Sapiens)

Combinație de reportaj, viniete pătrunzătoare și analize originale, Revolta arată că stînga și dreapta au multe în comun. Străbătînd lumea de la un capăt la celălalt, Eyal stă de vorbă cu mineri dezamăgiți din Pennsylvania, grupuri anarhiste de la periferia Atenei și neonaziști germani și relatează despre un oraș japonez unde ratele natalității se prăbușesc și despre familii de refugiați sirieni pe care le-a însoțit de pe țărmurile Greciei pînă la destinația lor, în Germania. În aceste relatări la timpul prezent, Eyal împletește lecții ale trecutului, de la Războaiele Opiului din China pînă la colonialismul din Haiti și Planul Marshall. Prin aceste legături istorice, el arată că rădăcinile revoltei au fost mereu adînci și puternice și că, în loc să privim răzvrătirile actuale ca făcînd parte dintr-un fenomen trecător, ar trebui să recunoaștem că revolta este noul statu-quo al lumii globalizate în care trăim.

„Revolta care frămîntă lumea de azi va ajunge să-l obsedeze pe cititorul acestei convingătoare și pătrunzătoare epopei despre criza globalizării și a ordinii liberale, rodul gîndirii profunde a lui Eyal, un scriitor integru și foarte talentat. O lectură obligatorie pentru orice cititor serios.” (Ehud Barak, fost prim-ministru al Israelului)

O istorie inedită a politicii românești pornind de la versurile închinate domnitorilor și președinților, șefilor de partide și cetățenilor, miniștrilor corupți și deputaților somnoroși din regimurile care s-au succedat de la Regulamentele Organice pînă astăzi. O istorie extrasă din ziare, epigrame și broșuri electorale, recuperată din foile volante distribuite la mari evenimente, din Moftul Român al lui Caragiale și din postările de pe Facebook din zilele noastre. Veți descoperi cum au fost contestate cu virulență mari personalități ale istoriei noastre, dar și laudele deșănțate la adresa unor politicieni ridicoli, veți citi extrase din articole despre dueluri sau din poezii despre bătăuși electorali de profesie. Cartea înfățișează o lume românească plină de viață, grăbită mereu să-i denigreze pe politicieni, dar și să le ridice statui după trecerea lor în neființă.

Drept e oare, buni amici,
Ca noi ăștia, cei mici,
Cu patriotism în pept,
Să nu gustăm din buget?
*
Indignat pe-un veac năuc
Și pe cei ce se despoaie,
Domnul Iorga intră-n baie
În manta de cauciuc.
*
Ceaușescu, cine ești?
Un tiran din Scornicești.

Traducere şi note de Vali Florescu

Romanul Frankissstein. O poveste de iubire a fost nominalizat Man Booker Prize în 2019, la Polari Prize și la Comedy Women in Print Prize în 2020.

„Odată făcut, monstrul nu mai poate fi desfăcut. Ce se va întâmpla a început deja.“ Cuvinte care răsună la fel și în 1816, când Mary Shelley scrie povestea gotică a monstrului Frankenstein, dar și în era inteligenței artificiale, când elanul prometeic al științei pune în pericol echilibrul umanității. Reluând tema savantului care cochetează cu statutul de demiurg, Jeanette Winterson ne îndeamnă să reflectăm  dacă nu cumva, de data aceasta, omul va fi izgonit de propria creație din paradisul terestru pe care l-a distrus.

„O meditație asupra responsabilităților creației, posibilităților inteligenței artificale și implicațiilor transsexualității și transumanismului. […]. Un roman solid și ingenios construit, conținând toate temele predilecte ale lui Winterson – genul, limbajul, sexualitatea, limitele libertății individuale și viața ideilor.“ - The Guardian

„Un roman volubil, isteț, anarhic și foarte sexy. Winterson joacă după propriile reguli.“ -The New York Times

„Jeanette Winterson reușește să omagieze pasiunea și viziunea lui Mary Shelley făcând în același timp dovada extraordinarei sale creativități.“ - The Washington Post

„Frankissstein evoluează în mai multe lumi, arătându-ne cum, de-a lungul timpului, conceptele de existență, identitate și inteligență emoțională s-au schimbat radical – sau deloc.“ - Wired

Fa Ying, pescăriță thailandeză, își începe călătoria spirituală prin lunca unui fluviu muribund. Ariel Jolie este o regină aztecă: ea aleargă să cunoască gloria tocmai la Budapesta, capitala mondială a filmelor XXX. Iar Edi este un băiețel atipic din stirpea inițiatorilor: într-un orășel din est vede Idi i smotri la cinema și are „revelația”, cam în același timp cu Bruno Farhadi, starul grunge din Seattle, care se luptă cu depresia și cu impulsul suicidal. Despre toate acestea scrie un bărbat divorțat, retras într-un buncăr cu plante și pești tropicali, ca tînărul din Twin Peaks în sera cu orhidee...

„Ștefan Manasia e la fel de neînseriabil în proză ca în poezie: autoficțiune realistă deviată în discurs hipnagogic, narațiune paranoidă, distopie cu accente eco, fals tratat despre conviețuirea umanului și a non-umanului în același biotop, toate aceste dimensiuni compun un volum experimental, pe care nu orice cititor îl poate digera. Dar de care literatura română de azi – prea puțin dedicată unor astfel de proiecte – are încă nevoie.” (Alex Goldiș)

Daniel Martin, eroul ce dă numele romanului lui John Fowles, este un dramaturg britanic devenit scenarist la Hollywood, care în urma acestei metamorfoze ajunge să se îndoiască de propriile valori şi principii. Revenit în Anglia pentru a-şi vizita un prieten bolnav, Daniel Martin se confruntă cu trecutul său îngropat, redescoperindu-şi adevărata identitate. Secrete de familie, întrebări rămase fără răspuns, fuga de responsabilitate şi de povara realităţii, dar şi evoluţia Angliei postbelice, dispariţia unei societăţi şi relaţiile dintre fapt şi ficţiune formează substanţa unui roman ce rămîne una dintre realizările remarcabile ale lui Fowles.

„Daniel Martin reactualizează toate virtuţile romanului proteic: naraţiunea incitantă, culoarea, dramatismul, pasiunea, simţul peisajului şi, mai presus de orice, dimen-siunea socială. Fowles a construit nu numai un roman de mare anvergură, ci şi unul copleşitor din punct de vedere emoţional şi intelectual, o poveste complexă şi vie.” (Newsday)

Primul volum al Enciclopediei imaginariilor este dedicat cercetării imaginarului literar din România, o componentă fundamentală a moștenirii culturale și a identității noastre naționale și locale. Metodologic, volumul propune o abordare a literaturii pornind de la teoria imaginarului, creată de filosofi francezi precum Gaston Bachelard, Gilbert Durand sau Jean-Jacques Wunenburger, o teorie mai profundă și mai fertilă decît definițiile uneori peiorative date imaginației și fanteziei. Spre deosebire de diversele istorii ale literaturii române, originalitatea volumului constă în structurarea materialului pe baza conceptului de „bazin semantic”, care permite analiza constelațiilor de imagini și simboluri ce traversează mai multe epoci, depășind împărțirea tradițională pe secole și grupuri de scriitori.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Avînd în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sînt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, cîmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

Autoarea bestsellerului Legămintele

Să spui mulţumesc. Să primeşti recunoştinţa celuilalt. Pare foarte simplu. „Însă, uneori, este foarte complicat”, ne asigură scriitoarea Delphine de Vigan, ea însăşi protagonista unei drame asemănătoare celei din roman, mama ei fiind internată într-o instituţie de boli mintale. Recunoştinţă urmăreşte destinele a trei personaje: Michka, o bătrînă doamnă odinioară sclipitoare, reporter şi corector la reviste de prestigiu, căreia bătrîneţea îi răpeşte încet-încet independenţa şi limbajul, silind-o să se interneze într-un cămin de bătrîni; Marie, tînăra care a fost crescută de Michka, pentru că mama ei a eşuat lamentabil, şi care, dintr-odată, vede că nu mai are timp să-şi exprime recunoştinţa; şi Jérôme, tînărul ortofonist de la căminul de bătrîni, care-şi face meseria cu dăruire şi compasiune, fiind absorbit în valsul acesta al recunoştinţelor. Ceea ce-i leagă sînt amintirile din copilărie şi acel „mulţumesc” pe care n-au mai apucat să-l spună, trecutul care se întoarce şi le determină viaţa de mai tîrziu. Îi urmărim rînd pe rînd, descoperindu-le secretele şi rănile vii, necicatrizate. Pe fundalul dramatic al pierderii implacabile, autoarea proiectează un fascinant joc al cuvintelor: Michka, afazică, îşi pierde cuvintele şi inventează altele noi, răvăşind şi orientînd vorbirea în direcţii neaşteptate, adesea amuzante, dar mai cu seamă înduioşătoare.

„Delphine de Vigan îi priveşte cu o imensă empatie pe cei foarte în vîrstă, atunci cînd viaţa devine o flacără firavă, care se poate stinge în orice clipă. […] Locuit de tăceri copleşitoare, acest roman luminos, scris într-un stil simplu şi tandru la fel ca personajele sale, ne aminteşte că există atît de multă recunoştinţă, încît avem nevoie de ani buni înainte s-o putem exprima.” (La Croix)

„Într-o lume în care discursul urii se dezlănţuie pe ecranele noastre, romanul lui Delphine de Vigan pare să aibă asupra Franţei efectul unui balsam.” (Le Devoir)

„Ne-am putea imagina o relaţie apropiată între loialitate şi recunoştinţă – să fii conştient de ce datorezi cuiva, să-i fii recunoscător, nu e acesta punctul de plecare al loialităţii? La un an după ce a consacrat un roman primului concept, Delphine de Vigan, care pare hotărîtă să dedice un ciclu de texte scurte legăturilor ce unesc oamenii, trece la al doilea, scoţînd la iveală o carte foarte diferită.” (Le Monde)

Roman ecranizat în 1970, în regia lui Nicolae Breban, cu Dan Nuţu, Ion Caramitru, Mircea Albulescu, Ion Dichiseanu, Ion Besoiu şi Emilia Dobrescu

„Odată cu Animale bolnave, Nicolae Breban revine la realism, într-un roman de acţiune vie, palpitantă, cu personaje clasic conturate, de la detectivi la profeţi, roman ce nu-ţi refuză scene de maximă violenţă, anchete brutale, violuri, crime şi, în acelaşi timp, prefirat subtil, cu elemente suav halucinatorii, urme ale antirealismului vizionar de care se arătase mînat altădată.” (Ion Negoiţescu)

Traducere și note de Justina Bandol

Roman distins cu premiul Iasnaia Poliana 2019 – Alegerea cititorilor

Prefațat cu entuziasm de Evgheni Vodolazkin și încununat în Rusia cu două mari premii, Zilele lui Savelie este un roman al pierderii și despărțirii, dar și al iubirii și frumuseții etern supraviețuitoare. El convinge prin limbajul rafinat și fluid, prin flexibilitatea și lejeritatea cu care autorul își manevrează structura narativă și prin complexitatea sa tematică și de gen: e în același timp pseudobiografie scrisă cu un zâmbet în colțul gurii, frescă a Moscovei de azi și de ieri și, nu în ultimul rând, metaforă a vieții omenești.

Secțiunea allegro din concertul L’amoroso de Antonio Vivaldi, o cutie de banane Chiquita, parfumul de aglică – iată primele amintiri ale lui Savelie din copilăria petrecută în grădina imobilului delabrat al Morozovilor, în vechiul cartier negustoresc Taganka. Savva, cum îl alintă mama și surorile sale, e un motan moscovit căruia nu-i scapă nici o șansă din cele pe care un destin fast i le scoate în cale. Din ziua în care Vitea decide să-l ia la el acasă, existența lui Savelie se schimbă, iar aventurile se înșiră una după alta: conviețuiește cu un papagal nebun și narcisist într-un apartament de bloc, devine angajat oficial al Galeriei Tretiakov, ia parte la o comună pisicească în curtea catedralei din Elohovo... Apoi, în viața lui intră Greta, „moale ca mușchiul, neagră ca noaptea“, iar iubita sa Moscovă devine astfel cel mai bun loc din lume. Savelie învață să dea un nume fiecărei senzații și fiecărui sentiment care-i încearcă sufletul felin: nostalgie, dragoste, prietenie, recunoștință, pierdere, acceptare, regret.

Al 27-lea oraş este un roman deosebit de puternic, ambiţios şi bine conceput. Cu o luciditate adeseori impregnată de cinism, Franzen descrie, într-o manieră ce îmbină realismul şi fantezia, evoluţia – sau, mai degrabă, involuţia – oraşului său natal, St. Louis, devenit miza unor jocuri de putere pe cât de complexe, pe atît de periculoase.

„Al 27-lea oraş ar trebui descris nu ca un roman de debut, ci mai degrabă ca un adevărat tur de forţă, o imagine detaliată şi nemiloasă a societăţii americane din anii ’80.” (The Seattle Times)

„O poveste despre ambiție, putere, corupţie, politică şi apatie în America zilelor noastre.” (People)

„Un roman neliniştitor şi vizionar, pe care nu-l poţi nici ignora, nici uita.” (The Washington Post)

Traducere şi note de Diana Yüksel

Ficțiune istorică și poveste de dragoste cu elemente de roman de spionaj, Eu și Marilyn surprinde tragedia Războiului Coreean, numit „războiul uitat“. În februarie 1954, la șase luni după armistițiu, Marilyn Monroe este invitată să țină câteva concerte la Seul în fața trupelor americane. Fapt real, în jurul căruia Ji-min Lee construiește un roman despre traumele provocate de război, despre supraviețuire, suferință și neașteptată alinare.

Apariție meteorică, senzuală și neverosimilă în rochia ei de mătase, cu umerii goi, Marilyn cântă despre iubire și seducție, vrăjindu-i pe soldați și pe localnici deopotrivă. Dintre toți, numai Alice J. Kim, o tânără care, lucrând ca dactilografă pentru armata americană, ajunge să-i fie translatoare, îi intuiește fragilitatea. Cu părul albit prematur, o nălucă într-un oraș-fantomă, aceasta face parte dintr-o generație de sacrificiu, chinuită de deciziile pe care le-a luat, de amintirea celor pe care i-a lăsat în urmă, de ororile cărora le-a fost martoră. Alice recunoaște în Marilyn un spirit înrudit și se regăsește în onestitatea ei abia disimulată, care o face atât de ușor de rănit. Drumurile tinerei căreia războiul i-a luat până și numele adevărat și ale divei hollywoodiene se intersectează, se separă, iar fiecare iese schimbată din scurta lor întâlnire.

Al treilea volum al Enciclopediei imaginariilor se apleacă asupra imaginarului istoric al românilor. Mai mult decât celelalte reprezentări colective, imaginarul istoric ia naștere din întâlnirea imaginației cu acțiunea umană în plan politic, social sau cultural. Din acest motiv, el poate fi considerat un subiect central, iar investigarea sa, cartografierea, înțelegerea și explicarea mecanismelor care îl guvernează, în timp și în spațiu, reprezintă o sarcină obligatorie a cercetării științifice românești din domeniul umanist. Imaginarul istoric oferă un bilanț și o sinteză inovatoare ale principalelor reprezentări ale istoriei noastre, de la mitul originilor și tema identității naționale până la mitologiile istoriografice, temele istorice recurente, imaginarul rasial și etnic sau reprezentările istorice confesionale concurente.

„Enciclopedia imaginariilor din România își propune să ofere o perspectivă sinoptică asupra moștenirii culturale și a identităților spirituale din România. Având în centru conceptul de imaginar cultural și social, proiectul folosește mai multe metodologii multidisciplinare pentru a pune în evidență principalele domenii ale reprezentărilor colective românești. Conceptele științifice directoare sunt: cercetarea imaginarului, bazine semantice, câmpuri culturale și lingvistice, constelații de imagini, identitate fractală. Această imagine panoramică a patrimoniului cultural și spiritual românesc dorește să facă posibile aprofundarea și cultivarea identităților naționale, locale și de grup, în cadrul interculturalismului european.” (Corin Braga)

Texte colective • Interviuri • Corespondență

Volum îngrijit de Simona Popescu, Sebastian Reichmann şi Dan Stanciu

Prefaţă de Simona Popescu

„În acest volum final al Operelor se desfășoară în fața noastră un întreg parcurs literar și de viață: un tînăr poet suprarealist într-un grup de poeți suprarealiști, prin anii ’40, apoi un «individualist feroce», cineva pentru care suprarealismul nu (mai) e legat de un timp anume, ci destin. Și-l «vedem» scriindu-le Lygiei, jumătatea lui, și prietenilor, îl «auzim» răspunzînd unor întrebări, el însuși fiind propriul său «întrebător», stînd de vorbă cu alții sau cu el însuși prin alții, cum spunea uneori. Așadar, texte scrise de Gellu Naum în colaborare cu prietenii săi, adresate lor, interviuri, scrisori, discursuri. Cu o sintagmă care-i aparține, tot ce s-a strîns aici se adaugă la «completarea labirintului».” (Simona Popescu)

„Să privesc cerul, inacceptabil încă și sărac în fulgere, care acoperă sumbra condiție umană? Groapa care separă visul de acțiune nu rămîne mai puțin deschisă și trebuie recunoscut că puțina parte de poezie admisă (cer să nu fie luat prea cu ușurință acest cuvînt) se prăbușește în fața unor calcule a căror simplitate nu e întrecută decît de ferocitatea lor... Vorbesc despre poet, despre imensa lui responsabilitate în complicatul joc de izbucniri și de sugrumări care nu a început și nu se va termina cu el, în măsura în care viața lui nu începe în zori și nu se termină seara; vorbesc despre poet, despre acela care în strălucitorul lui gest oglindește gestul uman în întreaga lui obiectivitate, despre influența lui necesară, profundă și vivifiantă, depășind cu mult primul pretext ocazional care îl face vizibil, afirmînd și impunînd conștiința necesității.” (Gellu Naum)

După ce a publicat cîteva romane importante, iată-l pe Dragomán revenind la proza scurtă, pe care o scrie din adolescenţă. Corul leilor este o selecţie de prima mînă din rodul a nu mai puţin de treisprezece ani de creaţie. Ceea ce insuflă viaţă povestirilor este ritmul lor, protagoniştii învingîndu-şi prin muzică temerile, doliul, suferinţele din dragoste, aleanul. În fiecare frază pulsează muzica, răsună jazzul, baladele latino, heavy metalul barbar sau valsurile nobile şi sentimentale, duduie manelele şi popul coreean, bătăile inimii se amplifică, paşii în alergare bat darabana pe pavajul de piatră. În povestirea ce dă titlul volumului, rîsul bunicului care-şi consolează nepotul face obiectele ce se odihnesc în sertarele comodei să se cutremure, dînd naştere unei polifonii, de parcă toate capetele de leu ce o împodobesc s-ar fi apucat să mîrîie în cor. Lumea este privită din multiple puncte de vedere, iar în povestiri monologhează cînd un băiat sau o fetiţă, cînd o femeie sau un bărbat în toată firea. Fiecare cîntă pe vocea lui, dar toate cîntecele au un izvor comun: pasiunea şi curajul de a fi – precum şi o rafinată, dulce melancolie.

„Acest volum de proză scurtă este cu adevărat o carte a curajului, ce explorează posibilităţile confruntării. În dificila competiţie, protagoniştii sînt susţinuţi de muzică, fie ca solişti, fie ca simple voci din cor. Puterea muzicii îi ajută atît pe ei, cît şi pe cititori să creadă într-un happy-end.” (Bárka)

„Modul ingenios în care György Dragomán foloseşte forma naraţiunii scurte pentru a sonda abisurile psihicului uman este cu adevărat impresionant.” (Süddeutsche Zeitung)

„În noul său volum de proză scurtă, György Dragomán a ales să abordeze lucrurile dintr-o perspectivă ce aparţine îndeobşte copilului. Povestirile sale, uneori cu accente suprarealiste, trimit adesea la muzică şi la istoria României, iar structura frazelor este asemănătoare unor căderi de apă.” (Deutschlandfunk)

„Corul leilor este o carte a iertării, cu un lung şir de păcate şi poveştile din umbra lor, ce le justifică iertarea. E acolo povestea alcoolicului, a cleptomanului, a spărgătorului de bănci, a dependentului de muncă. Povestea omului. A unei lumi în care nu există decît adevăruri fundamentale şi în care toţi caută mîntuirea.” (Perspektíva)

Un tînăr nobil european, contemporan cu Voltaire şi Casanova, ajunge în Siberia  şi apoi în China, Franţa şi SUA, dar şi în alte locuri din jurul lumii, devenind în cele din urmă regale Madagascarului. Sub pana lui Jean-Christophe Rufin, această istorie reală capătă amploarea  şi şarmul unei poveşti orientale, dintre acelea atît de faimoase  şi citite în secolul al XVIII-lea.  Iar la toate acestea se adaugă o foarte frumoasă poveste de dragoste ce la fiecare pas pare  sortită eşecului şi un periplu prin societatea şi moravurile epocii.

„M-a pasionat imediat destinul acestui aventurier, explorator exilat în inima Siberiei înainte să colinde toate oceanele lumii şi să devină regele Madagascarului. De douăzeci de ani vreau să-i spun povestea într-o carte. Benjowski însuşi şi-a scris Memoriile în 1791. Prin urmare, am fost nevoit să găsesc un artificiu romanesc pentru a evita să vin cu altă naraţiune istorică. Şi cel care mi l-a oferit a fost Benjamin Franklin.” (Jean-Christophe Rufin, L’Express)

„Un roman istoric cinematografic, deopotrivă o relatare a unei călătorii uluitoare şi o poveste de dragoste palpitantă.” (RTL)

„Un roman magnific! Jean-Christophe Rufin ne poartă în alte lumi, în alte timpuri, explorînd cu măiestrie tărîmurile umanului.” (Madame Figaro)

„O aventură incitantă, care duce cu gîndul la Barry Lyndon şi Paul şi Virginia.” (Lire)

„Dacă îţi pasă de planetă şi de oamenii şi animalele care trăiesc pe ea, există două moduri în care poţi judeca problema: să speri în continuare că de fapt catastrofa poate fi împiedicată şi să te simţi din ce în ce mai frustrat sau mai înfuriat de pasivitatea oamenilor; sau să accepţi că dezastrul e inevitabil şi să începi să te gîndeşti la ce mai poţi spera.
Dacă speranţa voastră pentru viitor depinde de un scenariu nebunesc de optimist, ce-o să faceţi peste zece ani, cînd scenariul o să devină nefuncţional chiar şi în plan teoretic? O să renunţaţi cu totul la planetă? Eu aş recomanda, apelînd la limbajul analiştilor financiari, un portofoliu mai echilibrat de speranţe, unele dintre ele pe termen mai lung, iar altele pe termen mai scurt. E foarte bine să lupţi împotriva limitărilor naturii umane, sperînd să diminuezi răul extrem din viitor, dar e la fel de important să lupţi la o scară mai redusă, să porţi mai multe bătălii locale, în care ai speranţe mai realiste de victorie.” (Jonathan Franzen)

Prin Băieții de la Nickel, câștigător al prestigioaselor Pulitzer Prize și Orwell Prize în 2020, Colson Whitehead, autorul romanului Ruta subterană, încununat de asemenea cu Pulitzer Prize în 2017, și-a consolidat poziția de lider al generației de romancieri americani lansați la cumpăna dintre milenii. În iulie 2020, Whitehead devine cel mai tânăr scriitor american căruia Library of Congress a anunțat că îi decernează premiul pentru întreaga operă literară.

În tulburătorul său roman Băieții de la Nickel, Whitehead rescrie istoria unei jumătăți de veac pornind de la un fapt real: descoperirea, în anul 2014, a unui sinistru cimitir secret în care erau îngropați copiii negri uciși într-o școală de corecție din Florida. Personaje imaginare, plasate în situații imaginare, într-o școală de corecție imaginară, reconstituie segregația rasială, cu abuzurile și persecuțiile suferite de populația de culoare din statele sudiste, dar și corupția generalizată din sistemul penitenciar american, inclusiv cel juvenil, într-o poveste copleșitoare, în care granița dintre ficțiune și realitate se estompează până la completa dispariție. Acțiune ne poartă din Florida anilor 1962-1963 în New York-ul anilor 60, 70 și 80 ai secolului trecut, până spre zilele noastre, regalându-ne, ca de fiecare dată în romanele lui Colson Whitehead, cu un final neașteptat.

„Rod al preocupărilor constante și al colaborării exemplare între cei trei autori, lucrarea de față ne propune un tablou aproape exhaustiv legat de formarea personalului didactic, pornind de la dinamica normativă, referențialul de competențe profesionale, structurarea, administrarea și monitorizarea programelor de formare, profilul și structura curriculară, determinantele și rezultatele activităților de formare psihopedagogică ale celor care slujesc educația și învățămîntul. Cartea este concepută în manieră teoretic-reflexivă și aplicativ-practică și are virtuți de ghidare pentru responsabili sau entități preocupate de conceperea și implementarea unor programe de formare în registru didactic. Aducînd în atenție modele și paradigme de formare din plan internațional, se deschid perspective comparativiste care facilitează o mai bună semnificare a cadrajului autohton de formare a profesorilor. Pledoaria autorilor ne convinge de nevoia de a-i întări profesorului contemporan demnitatea și identitatea profesională și de importanța construirii unui profil profesional complex pentru societatea de astăzi sau de mîine.” (Constantin Cucoș)

„Unul dintre dezideratele adînci ale acestei cărți este căutarea prestigiului profesiei/ carierei didactice printr-un management performant al sistemului de formare continuă. Problematica lucrării este convertită într-o manieră aplicată, iar analizele asupra realităților românești pun în prim-plan sistemul de pregătire profesională pentru a-i reliefa nevoia de formare continuă de calitate. Volumul este structurat la nivelul unui ghid practic foarte atractiv, inspirațional și util, iar experiența autorilor e o «garanție de bună execuție». Nu credem că formarea cadrelor didactice mai poate fi lăsată în afara unor cadre specifice de profesionalizare și salutăm această propunere concretă de a profesionaliza sistemul de management al programelor de formare continuă.” (Romiță Iucu)