Promotii

Universul a fost creat, are un început, sau a fost dintotdeauna așa cum îl vedem? Cum au fost posibile apariția și evoluția speciilor biologice, pînă la cea mai evoluată dintre ele, omul? Ordinea ce guvernează întregul Univers a fost oare determinată de prezența unei rațiuni? Sînt întrebări pe care marii gînditorii și le-au pus încă din vechime și la care, afirmă profesorul Bourceanu, știința actuală ne poate ajuta să găsim unele răspunsuri. Dacă prima parte a cărții analizează problemele legate de nașterea și evoluția Universului prin prisma rezultatelor obținute de fizică, cosmologie și astrofizică, cea de-a doua își propune să răspundă la întrebări privind apariția și evoluția vieții pe Pămînt. Partea a treia tratează succint starea actuală a biosferei, care se degradează continuu ca urmare a activităților umane, multe dintre ele lipsite atît de rațiune, cît și de morală. Punînd laolaltă perspectivele științei, ale gîndirii filosofice și religiei asupra acestor probleme fundamentale, conchide autorul, vom înțelege că, departe de a se exclude în mod necesar, ele pot converge.

„Cel mai bun punct de plecare pentru a-l cunoaste pe fondatorul bolsevismului este cartea istoricului britanic Robert Service. Service scrie impotriva canonului referitor la Lenin care predomina atit in Est, cit si in Occident.” (New York Review of Books) „Cea mai importanta contributie a cartii sint informatiile de ordin personal. Datorita lor, Lenin apare mai uman, dar si mai inspaimintator. Service nu lasa relatarile sa alunece in sentimentalism si nu uita nici o clipa despre cine vorbeste.” (Wall Street Journal) „Daca, datorita anumitor circumstante, istoria nu s-ar fi intors in favoarea lui, Lenin ar fi putut ramine un exilat anonim. Aceasta biografie superba arata de ce nu s-a intimplat asa.” (Booklist) Robert Service este membru al Academiei Britanice si al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei; de asemenea, este membru al Institutului Hoover de la Universitatea Stanford. A publicat mai multe volume, printre care si elogiatele Stalin: A Biography, Russia: Experiment with a People, Trotsky: A Biography (care a cistigat Premiul Duff Cooper in 2009) si Comrades: A History of World Communism.

Ca şi Pe drum, Vagabonzii Dharma este un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac. Sub numele fictive se ascund identităţile multor prieteni ai scriitorului, printre care se numără poeţii Gary Snyder şi Allen Ginsberg şi prozatorul Neal Cassady. Kerouac însuşi este Ray Smith, un tînăr care-şi caută refugiul în budism, sub îndrumarea unui „maestru” zen charismatic, Japhy Ryder (Gary Snyder), iar contrastul dintre concepţiile despre spiritualitate ale celor doi reprezintă principala temă a romanului. Japhy Ryder este un budist excentric şi flegmatic, care compune haikuuri, organizează ceremonii ale ceaiului şi face sex tantric cu femei frumoase. Ray Smith are principii mult mai stricte: în viziunea lui, viaţa este o luptă necontenită şi înverşunată între dorinţe lumeşti şi puritate. Intensitatea conflictului interior este redată în stilul plastic şi spontan propriu lui Kerouac, totul culminînd cu o călătorie simbolică, de cucerire a unui vîrf de munte.

„Tare greu i-a fost literaturii române să ajungă la romanul Ioanei Bradea, la titlul lui atât de violent provocator. Cartea tinerei prozatoare a făcut un salt disperat, prin care a reușit să corecteze căznitul și – până acum – tristul efort de deblocare a tabuurilor limbajului literar… Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori care experimenteazã debutonarea limbajului care nu pune dorinþa de a epata înaintea nevoii de a scrie… Conversațiile nocturne reconstituite de Ioana Bradea sunt năucitoare. Aici e punctul tare al cărții, pentru că veridicitatea și puterea de impact ale acestor pagini sunt greu de egalat și par plătite cu topirea până la urmă voluntară în această magmă umană irespirabilă. O lume murdară, maculantă din lene, otrãvită din indolență, disperată din neputință se ridică dintre așternuturile jegoase ale prezentului și ne spune, extrem de brutal, unde suntem de fapt.“ – TANIA RADU

„Nu știu să existe mai adâncă plăcere decât aceea de a întrezări, a pipăi, a simți oamenii, faptele, clădirile, fragmentele de oraș, străzile, realitățile cu fantasme sau coșmaruri, clipele sau anotimpurile, pe care apoi să le reconstruiești din litere, să le traduci în cuvinte, să le îmbraci într-o construcție lingvistică – cum ar fi și Băgău, la o adică: o lume fragilă, parfumată sau gustoasă, imperfectă pe alocuri, șubrezită, diformă, căptușită cu spaime, complexe, bolnăvicioase obsesii, iluzorii proiecții, inutile stăruințe, tânjiri, sonorități și fluide gata să devină ruine... Nu știu să existe vreun miracol mai tulburător decât acela de a fi în stare să te bucuri de onoarea de a despica lumea în cuvinte, de a-i dezvălui din taine sau de a-i silabisi misterele… Poate doar dragostea cu care să îmbrățișăm toate acestea…“ – IOANA BRADEA

Traducere de Mihnea Gafița

„Răspunsuri realiste pentru părinţi reali şi adolescenţi reali“, scria un recenzent al acestei cărţi. Lipsa permanentă de respect faţă de părinte, fuga de acasă, abuzul de alcool, consumul de droguri, ameninţările cu sinuciderea, graviditatea la fete – dacă întâlniţi unul sau mai multe dintre aceste comportamente (şi lista ar putea continua) la adolescentul dumneavoastră, se prea poate ca el să fi scăpat de sub control.
Ce este de făcut? E cazul să recurgeţi la așa-numita „iubire dură“, spune autorul acestui ghid unic, probabil, pe piaţa noastră editorială. Metoda e dată, pas cu pas, în carte şi este ilustrată cu numeroase exemple.

„Am scris această carte pentru că literatura existentă despre creșterea copiilor și programele de consiliere nu oferă suficiente sfaturi practice și specifice cu privire la adolescenții nu pur și simplu rebeli, ci scăpați de sub control. Strategiile cuprinse în cartea de față nu au izvorât din liniștea cabinetului meu, nu se bazează pe ceea ce m-am gândit eu c-ar putea funcționa. Nu – ele provin nemijlocit de la specialiști reali, de la părinți ca și tine, ai căror copii sunt adolescenți scăpați de sub control și care mi-au spus povestea lor și au testat soluțiile propuse de mine.“ – DR. SCOTT P. SELLS

Traducere de Marius Constantin

Un ghid practic unic în felul său, pentru că pornește de la simptome, nu de la diagnostic, cum fac de regulă ghidurile pediatrice pentru părinți. Iar părinții se confruntă în primul rând cu simptome: copilul are febră, copilul tușește, copilul nu aude bine, pe copil îl dor dinții, copilului i-a apărut o erupție pe piele, copilul are diaree sau consti-pație etc. etc. Despre ce poate fi vorba? E grav sau nu? Ce este de făcut repede, înainte să putem ajunge la doctor? Ce trebuie să știm despre afecțiunea copilului, după ce doctorul a stabilit diagnosticul?
Cartea se referă la copiii de 0–12 ani și este în așa fel concepută încât să poată fi consultată rapid, oferindu-i părintelui, cu discernământ (nu așa cum le găsește pe internet...), informațiile atât de necesare. Pentru sănătatea copilului său.

„Multe cărți de îngrijire a copilului bolnav consideră că știți să diagnosticați ce este în neregulă cu copilul, așadar să căutați problema în indicele alfabetic. Acest sistem este adecvat dacă știți că micuțul are astm sau amigdalită sau altă afecțiune clară, dar nu prea folosește dacă habar nu aveți ce se întâmplă.
Aici vă ajută această carte. Capitolele sunt structurate după simptome. Îmi îndrept atenția asupra afecțiunilor care se întâlnesc în viața de zi cu zi și le provoacă părinților cele mai multe griji. Nimeni nu vă poate promite că viața de părinte va fi mai ușoară, dar informațiile clare pe care le veți avea la îndemână vă vor face să vă simțiți mult mai încrezători.“ – DR. DAVID HASLAM

Cu o introducere a autorului
Prefață de Peter Reed
Traducere și note de Alexandra Coliban

Tabachera din Bagombo reunește povestirile favorite ale lui Kurt Vonnegut din anii de după război, publicate în periodice, care îi dezvăluie inconfundabila voce subversivă. În mare parte scene de viață domestică, oglindind existența cotidiană a unor personaje sufocate de monotonie, de nemulțumiri și neîmpliniri de tot felul, acestea dezvăluie o lume zugrăvită în tușele groase, întunecate ale binecunoscutei ironii vonnegutiene.

Uneori extravagante, alteori absurde, de cele mai multe ori amuzante, tandre chiar și atunci când sunt triste, povestirile din volumul de față vorbesc despre momente de criză din viața unor oameni obișnuiți, cu un umor mai ales amar, cu ironie fină, dar și cu o profundă înțelegere pentru dramele mărunte ale personajelor.

„Unul dintre cei mai buni umoriști și umaniști ai secolului XX, un scriitor care a moștenit imaginația și vizionarismul lui H.G. Wells, precum și darul lui pentru comentariul social.“ – Sunday Times

Latitudine zero este povestea unei mari provocări: aceea de a face singur înconjurul lumii pe linia Ecuatorului. Pe jos, cu bicicleta, cu piroga sau pe micul său trimaran cu vele, pornind în iunie 1999 din Gabon, exploratorul şi aventurierul Mike Horn va urma acest fir invizibil de 40.000 de kilometri fără să se abată niciodată mai mult de 40 de kilometri de la el. Va traversa trei oceane, va escalada două vîrfuri de 6.000 de metri, se va confrunta cu pericolele junglei, cu traficanţii de droguri în Columbia şi cu ororile războiului civil în Africa, trecînd de cîteva ori la un pas de moarte. La capătul acestui periplu, în octombrie 2000, îşi va reîntîlni soţia pe aceeaşi plajă unde se despărţiseră cu 17 luni înainte.

„Educaţia adulţilor din România, asemenea educaţiei pentru adulţi din Europa, este un domeniu educaţional în expansiune constantă, care se bucură de un interes în creştere din partea strategilor şi a politicienilor educaţionali. Educaţia adulţilor. Baze teoretice şi repere practice îşi propune să ofere fiecărui student, masterand, doctorand, practician sau specialist în domeniu, încă din primul capitol, accesul la o sursă de informare comprehensivă, care aduce clarificări teoretice necesare şi constituie o imagine coerentă şi actuală a elaborărilor ştiinţifice şi epistemologice, a problematicilor în domeniu, contribuind la o mai bună înţelegere a acestora, la o necesară compatibilizare terminologică, ideatică şi disciplinară. Informaţiile cuprinse în această carte sînt dense, acoperind probleme diverse, care depăşesc posibilităţile de parcurgere a lor de către studenţi pe parcursul unui semestru. Am abordat o problematică vastă, pentru a acoperi viziuni diferite ale cadrelor didactice universitare asupra a ceea ce este necesar să cunoască viitorii specialiști educaționali care vor lucra cu adulții, dar și pentru a veni în întîmpinarea diversității nevoilor de informare ale practicienilor care interacționează cu adulții în diferite sectoare ale educației pentru adulți și la diferite paliere.” (Coordonatoarele)

Cuvînt-înainte de Amal Clooney Traducere de Irina‑Marina Borţoi Nadia Murad s-a născut și a crescut în Kocho, un sat de fermieri și păstori yazidiți din nordul Irakului. Pe 15 august 2014, cînd Nadia avea doar 21 de ani, viața tihnită din satul natal a luat sfîrșit odată ce acesta a fost ocupat de ISIS. Bărbații care au refuzat să se convertească la islam au fost executați, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusă la Mosul și vîndută ca sclavă. A fost ținută în captivitate, bătută și violată în repetate rînduri, pînă cînd, ca printr-o minune, a reușit să evadeze, găsind adăpost în casa unei familii de musulmani sunniți. Eu voi fi ultima este un apel la acțiune împotriva brutalității Statului Islamic, povestea celui care își dorește să supraviețuiască și o scrisoare de dragoste către o țară pierdută, o comunitate fragilă și o familie destrămată de război. „De cînd o cunosc, Nadia nu doar că s-a făcut auzită, ci a devenit glasul fiecărui yazidit căzut victimă genocidului, al fiecărei femei abuzate, al fiecărui refugiat abandonat. Cei care au crezut că prin cruzimea lor o pot reduce la tăcere s-au înșelat. Spiritul Nadiei Murad nu este frînt, iar vocea ei nu va fi înăbușită. Dimpotrivă, în paginile de față glasul ei este mai puternic ca oricînd.” (Amal Clooney) „Murad ne face să întrevedem atrocitățile care i-au distrus familia și aproape au exterminat fragila ei comunitate. Memoriile ei curajoase sînt un pas important către tragerea la răspundere a celor care au comis aceste crime oribile.” (The Washington Post) „Aceste memorii tulburătoare relatează experiențele prin care a trecut Nadia Murad și ridică întrebări privind complicitatea martorilor care au acceptat tacit suferințele celorlalți.” (The New Yorker) „Povestea curajoasă a Nadiei Murad este o lectură esențială care dă fiori. Oricine vrea să înțeleagă așa-zisul Stat Islamic ar trebui să citească Eu voi fi ultima.” (The Economist) „Un volum devastator, dar care inspiră și îndeamnă urgent la acțiune.” (Kirkus Reviews)

Această carte a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Academia politică de la Aiud este rezultatul celei mai ample campanii de culegere de interviuri cu foşti deţinuţi politici din România anilor ’80, iniţiată de Borbély Ernő, el însuşi încarcerat la Aiud în aceeaşi perioadă. Mărturiile reunite aici sînt însoţite de o analiză a contextului care a făcut posibilă detenţia politică, astfel încît cititorul să înţeleagă pe deplin evenimentele relatate. Un volum necesar, care constituie o sursă documentară importantă pentru clarificarea unei părţi a istoriei recente. „În anii ’80, reputaţia nefastă a Penitenciarului Aiud s‑a extins şi în mediul internaţional, unde s‑a aflat că funcţiona ca principal centru de detenţie pentru persoanele arestate şi condamnate pentru diverse culpe de natură politică. Aiudul reprezenta un spaţiu carceral a cărui misiune era nu numai de a‑i izola pe opozanţii şi disidenţii regimului, ci şi de a împiedica un proces de contagiune socială. Cu toate acestea, politicii au transformat chiar şi acest mediu concentraţionar într‑un spaţiu de propagare a unor idei antiregim, de schimb de experienţă şi opinii şi de creare a unor conexiuni cu persoane cu care împărtăşeau aceleaşi viziuni şi idealuri. Volumul de faţă este cu atît mai valoros cu cît, dincolo de aspectele de detenţie, aduce în prim‑plan elemente importante de istorie socială din ultimii 40 de ani, expuse cu francheţe de cei care au avut tăria să ducă pînă la capăt o luptă refuzată de cei mai mulţi dintre compatrioţii lor. Acest lucru se datorează cu precădere ghidului de interviu realizat de Borbély Ernő, care reuşeşte să extragă din experienţele bogate ale intervievaţilor atît esenţele definitorii ale parcursului individual, cît şi pe cele ale societăţii româneşti, de la evoluţiile socialiste ale anilor ’80 pînă la transformarea capitalistă a anilor 2000.” (Dalia Báthory, Andreea Cârstea)

Traducere de Mariana Bărbulescu

Rutina și confortul de pe o insulă turistică din nord sunt tulburate de ivirea la orizont a unei flote misterioase. Pe un sector de frontieră, o întâlnire tensionată se încheie cu un schimb neașteptat. Un client își depozitează mobilierul vechi, din perioada sovietică, în holul unui hotel de lux din Elveția. De la proza autobiografică În buricul pământului până la destinele paralele care se intersectează în preziua unui 11 septembrie, Cătălin Dorian Florescu explorează, pe parcursul a nouă povestiri memorabile, feluritele chipuri ale dezrădăcinării și dislocării. Aflate în cumpănă, personajele din centrul tuturor acestor istorii ilustrează, deopotrivă, rezistența în fața adversităților, fie ele exterioare sau lăuntrice. Povestirea intitulată Eu trebuie Germania din acest volum a fost distinsă, în noiembrie 2019, cu premiul întîi la Concursul Internațional de Literatură „Frontiere/Grenzen“, adresat scriitorilor din spațiul Alpilor.

„Povestirile din acest volum se pot citi independent una de cealaltă, dar și cât se poate de cursiv, grație scriiturii limpezi și talentului aparte al lui C.D. Florescu. Cei care i-au citit romanele sunt familiarizați deja cu abilitatea lui de a spune povești memorabile, care se întind de-a lungul a întregi generații, continente și secole. Personaje și istorii care la prima vedere nu par să aibă nimic în comun sunt conectate și împletite de povestitor cu formidabilă măiestrie. Florescu dovedește cu această carte că stăpânește la perfecţie tehnica prozei scurte. Cititorului i se oferă astfel o lectură agreabilă, care îl va răsplăti pe deplin.“ – Literarische Monat

Traducere din engleză și adaptare de Magda Dragu şi Mihaela Miroiu

„De-a lungul istoriei moderne, femeile au luptat să fie recunoscute în totalitate ca ființe umane: moral, intelectual, precum și ca cetățene cu drepturi politice și civile depline. La nivel global, nenumărate femei nu se bucură nici astăzi de cetățenie deplină sau de egalitate de gen. Volumul de față examinează drumul femeilor către cetățenie democratică, așa cum s-a conturat în ultimii 70 de ani în România.“ – MARIA BUCUR, MIHAELA MIROIU

„Prin incursiunile în istorie, în etnografie și în domeniul analizei politice, Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă se constituie într-un adevărat tur de forță. Toți cei interesați de Europa postcomunistă vor dori să citească această carte, care dezbate chestiuni de referință în România, Polonia și Ungaria. Temele sale principale ‒ statutul femeilor, puterea și democrația ‒ se adresează atât cercetătorilor, cât și publicului larg.“ – JEFFREY C. ISAAC, Indiana University, Bloomington

„Când se vorbește despre «Statul paralel», sunt într-o dilemă conceptuală, căci nu știu la cine sau la ce anume se referă. Dar este cert că există două Românii: una a oamenilor care vor lege, justiție și meritocrație și una a celor care vor protecție personală, îmbogățiri ilegale și evitarea răspunderii. Să nu ne mai ascundem după deget: țara noastră colcăie de corupție și incompetență. Iată însă că prin atacul la justiție s-a produs un alt efect decât cel pe care l-au vizat corupții: s-a trezit o conștiință în publicul tânăr care nu mai poate fi adormită. «Justiție, nu corupție!» va răsuna mult timp de acum încolo, ca un mesaj al celor care vor o singură Românie, cea a statului de drept, în care ceea ce guvernează este doar legea menită să ocrotească oamenii onești.“ – CRISTI DAINLEȚ

Traducere de Liviu Ornea

Nici un alt număr n-a dobândit celebritatea (matematică și nu numai) de care se bucură numărul π, raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul lui. Urmărindu-i destinul încă din antichitatea egipteană și mesopotamiană, Pietro Greco ajunge să refacă, la nivelul evoluției con­ceptelor, o bună parte din istoria matematicii, în care apare personaje marcante: Arhimede, Newton, Euler, Cantor. Și, în același timp, autorul surprinde cu finețe poezia de care se înconjoară acest număr care de milenii ne stimulează imaginația.

„Natura tocmai dezvăluită a raportului dintre circumferinţă şi diametru pare înconjurată de o aură filozofică, iar aceasta ridică imediat constanta la nivelul unui parametru fundamental al universului şi al cercetării raţionale a realităţii. În plus, ne obligă să formulăm o serie de întrebări: care e natura acestui număr? Există cu adevărat ceva profund în constanta asta?“ –PIETRO GRECO

Traducere şi note de Luminița Bălan

Roman ecranizat cu titlul I am not Madame Bovary, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián, 2017

„Opera lui Liu Zhenyun se bucură de un succes imens în China şi a fost primită cu entuziasm în întreaga lume. Liu Zhenyun este considerat unul dintre cei mai mari umoriști chinezi.“ – Din discursul de decernare a distincției Chevalier de lʼOrdre des Arts et des Lettres

Li Xuelian, soția lui Qin Yuhe, este însărcinată pentru a doua oară. O veste bună? Nicidecum, ci o infracțiune, deoarece în China încălcarea legii care prevede „un cuplu – un copil“ se pedepseaște drastic. Soluția ar fi să divorțeze și să se recăsătorească după naștere. Nici o lege nu interzice unei mame singure cu un copil să-și refacă viața. Qin Yuhe e de-a dreptul entuziasmat de idee, numai că, după divorț, se însoară cu patroana coaforului din orășelul Cotitura. Li Xuelian vrea să se răzbune și să demonstreze că a fost înșelată, chiar dacă se autoincriminează. Procesul pe care i-l intentează fostului soț declanșează o serie de întâmplări amețitoare, la limita absurdului, de pe urma cărora ea are de suferit cel mai mult. Nu mi-am omorât bărbatul este o satiră savuroasă la adresa sistemului judiciar și a politicienilor corupți, o poveste tragicomică a cărei protagonistă se încăpățânează să îndrepte lucrurile când nimeni nu este interesat de adevăr.

Cuvânt înainte de Cristian Leonte

Este o carte pe care o deschidem cu optimism, ne-o dorim inspirație pentru cei care își doresc să facă binele și model tuturor celor care văd prea multe tonuri închise în viitorul României.

Oamenii care fac binele sunt eroii acestei cărți. Oameni care s-au ridicat deasupra propriei condiții, unii deasupra vremurilor, și și-au dus tot mai sus visul, familia, comunitatea. Ei și ele au harul de a-i ajuta pe alții – în suferință sau în nevoie –, au darul și norocul să devină lideri în munca lor. Ei și ele sunt dovezi că se poate, că voința și munca aduc rezultate, împlinire și chiar fericirea, după 30 de ani în care prea mulți români au fost alungați din țară de lipsa oportunităților oneste, de incompetenți sau ticăloși instalați peste noapte în posturi de decizie, de proiecte veșnic neîncepute vândute ca promisiuni ferme. Volumul acesta le este închinat oamenilor care împing lucrurile înainte în jurul lor, celor care luptă să schimbe lucruri ce se încăpățânează să rămână neschimbate.

Traducere de Diana Zotea

Londra, 1831. Viitorul naturalist Charles Darwin se pregăteşte pentru expediţia vieţii lui. Vasul Beagle are să-l poarte peste Atlantic, de-a lungul coastelor Americii de Sud, spre Arhipelagul Galápagos, Noua Zeelandă, Australia şi prin sudul Africii, dându-i prilejul să studieze fascinantele specii de animale care populează pământul şi să descopere fosilele gigantice ale unor ciudate mamifere dispărute. Dar această călătorie, însufleţită de promisiunea unor descoperiri ştiinţifice revoluţionare, nu-i lipsită de încercări, de obstacole şi de peripeţii demne de romanele lui Jules Verne.
La capătul a cinci ani plini de evenimente, vreme în care strânge informaţii esenţiale pentru dezlegarea tainelor naturii, Charles Darwin se întoarce, în sfârşit, acasă, unde va lucra pentru tot restul vieţii la faimoasa teorie despre evoluţia speciilor care va schimba pentru totdeauna mersul ştiinţei.

Traducere de Justina Bandol

Colson Whitehead, al cărui roman Ruta subterană, încununat cu Pulitzer Prize, e tradus în peste 40 de țări, a avut un debut fulminant, ingenios și de o originalitate izbitoare. Romanul Intuiționista a apărut în 1999 și a fost comparat cu Catch-22 de Joseph Heller, V de Thomas Pynchon și Ochiul cel mai albastru de Toni Morrison. A primit Quality Paperback Book Club New Voices Award și a fost finalist la PEN/Hemingway Award.

Provocator, de un umor subversiv livrat cu maximă gravitate, Intuiționista îi are ca protagoniști pe inspectorii de ascensoare dintr-un oraș american semănând cu New Yorkul, într-o perioadă nedefinită. Alegorie a rasei, a societății moderne, sau pur și simplu a naturii umane, cartea jonglează cu procedee stilistice și structurale ale romanului noir, ale genului detectivistic, ale criticii sociale naturaliste, chiar ale distopiei. Whitehead creează o lume perfect credibilă pornind de la elemente aparent neverosimile, un fel de labirint borgesian în care strălucește Lila Mae Watson, una dintre cele mai fascinante eroine din ficțiunea contemporană.

„Cei care au împărtățit, aidoma nouă, condiția exilului se vor regăsi pe ei, cel puțin în parte, în această corespondență. Prietenia pe care am evocat-o consistă în dorința vie de-a face celuilalt binele; prietenul este, în reciprocitate și oglindă, cel mai devotat și mai spontan dintre terapeuți. În nici un caz el nu îți face morală, în nici un caz nu îți minimizează suferința. Prietenia este un «da» permanent, un «da» neconvențional și lipsit de ipocrizie.“ – ION VIANU

„E interesant că nici Eliade, nici Cioran (Ionescu a fost salvat de partea lui franceză) n-au putut înțelege, nici măcar teoretic, totalitarismul – de dreapta sau de stânga, fascismul (pentru care au avut simpatii) sau comunismul. E, dacă vrei, o formă de iresponsabilitate, și e justificat ca ei să fie acuzați de asta. Noi am fost loviți atât de năprasnic, încât nu am avut prilejul să dăm dovadă nici de responsabilitate, nici de iresponsabilitate; mentalitatea noastră a devenit una de supraviețuitori (în sensul tehnic: cei care au supraviețuit unei catastrofe). Orizontul nostru intelectual-psihologic e acela tipic supraviețuitorului. Eliade, în concluzie, reprezintă generația de imediat dinaintea Potopului (generație care nu-și putea închipui Potopul, deși, indirect – sau chiar direct ‒, putea fi «fascinată» de el); noi suntem cei dintâi de după Potop, scăpați ca prin minune de marea devastare, devastați totuși de însuși faptul că am scăpat. Ar fi de dezvoltat această teorie a «supraviețuirii» (un lucru teribil de trist) ca fenomen generațional.“ – MATEI CALINESCU

PRECOMANDA cu livrare din data de 20.11.2019

„Datoria artistului de a fi martor al timpului său a fost dublată de o conștiință civică fără rest, pentru care arhitectul și omul Andrei Pandele merită respectul și prețuirea noastră.“ – NECULAI CONSTANTIN MUNTEANU

„«Orice lucru e ca o oală cu două toarte: una de care poți să-l apuci, cealaltă de care, apucându-l, te arzi.» Această vorbă a lui Epictet îmi pare că rezumă cel mai bine ajutorul pe care i-l dă cititorului cartea de față. Scrise cu limpezime, paginile lui Wilhelm Tauwinkl răspund în fond la această întrebare: cum pot religia și credința să ne întunece mintea și să ne schimonosească purtarea, în loc să ne ajute și însenineze?
Toată viața, în apropierea celor sfinte, am auzit expresia «e pe placul lui Dumnezeu». Sau «e voia Domnului». Dar, mă întrebam, cum pot fi aflate placul sau voia Domnului cu măsura omului? Există vreun muritor «hăruit» în asemenea măsură încât să pretindă că îi cunoaște lui Dumnezeu, în fiecare clipă și împrejurare, gândul și placul? Apoi, se măsoară iubirea de Dumnezeu neapărat prin mersul la biserică, prin rugăciunea care cere ceva pentru cel ce se roagă, prin pioșenia afișată public? Nu cumva tot ce ține de spațiul credinței se validează mai cu seamă în raport cu fapta cântărită în spațiul moralității umane?
Într-o lume plină de bigotism și superstiție, de o modestă catehizare a credincioșilor și nu întotdeauna de o autentică vocație a unora dintre slujitorii credinței, cartea profesorului Wilhelm Tauwinkl, prin prospețimea ei, face mai inteligentă lumea în care trăim. Rar mi-a fost dat să citesc un text mai dezinhibat scris de un teolog în România.“ – GABRIEL LIICEANU

„Dumnezeu poate fi mituit?
Cu prilejul unor evenimente religioase, publicul e întrebat uneori de reporteri pentru ce se roagă, iar de obicei răspunsurile sună cam așa: «Pentru sănătate, pentru spor în casă, pentru ca băiatul nostru să-și găsească un loc de muncă mai bun…»
Dar ce sens are oare rugăciunea pentru un loc de muncă mai bun? Cel care rostește o astfel de rugăciune egoistă speră că, dacă a aprins o lumânare în cinstea lui, Dumnezeu îi va oferi lui ce și-a dorit, și nu altcuiva, care poate e mai bine pregătit sau are mai mare nevoie. A face acest lucru echivalează cu încercarea de mituire a lui Dumnezeu, ca și cum El, o Ființă desăvârșită, ar putea fi manipulat sau corupt, luând partea cuiva în detrimentul altora.
Atunci de ce să te mai rogi? Din punct de vedere creștin, rugăciunea e în primul rând un mod – printre altele – de a păstra o relație personală cu Dumnezeu și doar în al doilea rând un mod de a-i cere ceva lui Dumnezeu.“ – WILHELM TAUWINKL

Concepție grafică și colaje de Angela Rotaru

„Nu mai țin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum. E bine să te cațeri din când în când pe acoperișul lumii, mi-am spus, și să râzi de tine și de alții, cu dorința de a scăpa măcar o clipă de masca gravă pe care ți-au întipărit-o pe figură filozofia, textele speculative și scrisul «încruntat».
Știam însă că riscul de a te face de râs propunându-ți să-i faci pe alții să râdă era mare. De altfel, un autor al editurii, cel puțin la fel de «serios» ca și mine, ratase experiența evadării în registrul comic. Culmea e că tocmai eu îl sfătuisem să renunțe la ideea publicării! Nu mă ascultase. La capătul eșecului, fără să-mi poarte pică, îmi spusese obidit că e mai ușor să faci un cititor să plângă decât să râdă.
Dacă voi păţi şi eu la fel? m-am întrebat, după ce am pus laolaltă cele 14 texte care se voiau pline de haz...“ – GABRIEL LIICEANU

„Vă închipuiți cât de mare mi-a fost uluirea să văd, în toamnă, deși spusesem clar că mi-am retras cartea, vitrina librăriei Humanitas de la Cișmigiu plină cu exemplare ale volumului Ludice. Exerciții de umor criptic. Eram compromis pe vecie! Am sunat-o pe doamna directoare a editurii, care, jenată, mi-a povestit că, după cearta crâncenă dintre mine și editor, editorul insistase ca volumul să fie totuși publicat, «ca să nu vă pierdem ca autor». Am anunțat-o că, pentru acest afront echivalent cu o tentativă de compromitere, voi da editura în judecată și voi cere despăgubiri de un milion de euro.
Așadar nu uita, dragă cititorule: acest volum a apărut fără acordul autorului. Aceste pagini nu mă reprezintă! De altfel, în locul meu ca autor, contractul cu editura a fost semnat de Liiceanu ca editor. Nu mă îndoiesc că acest șiretlic va fi scos la lumină de instanță. Voi cere și expertiză grafologică, deși, semnăturile fiindu-ne identice, nu știu cum vor ieși din încurcătură doamnele și domnii judecători.“

Coaja de nuca este o poveste clasica despre crima si tradare, relatata din perspectiva unui narator cu o viziune si o voce unice in literatura ultimilor ani – un fetus a carui mama si-a inselat sotul cu fratele acestuia si acum planuieste sa-l otraveasca. Dar un fetus inzestrat cu constiinta, perfect ancorat in actualitatea acuta a atentatelor teroriste din inima Europei, a noului razboi rece dintre Rusia si SUA, a tragediei refugiatilor. Un thriller psihologic plin de suspans, Coaja de nuca este o dovada de virtuozitate literara si, totodata, un omagiu adus lui William Shakespeare la 400 de ani de la moartea acestuia.

Traducere din limba engleza si note de Dan Croitoru

Ce inseamna in esenta a fi compatriot? Din punctul meu de vedere, a trai pe teritoriul aceleiasi tari cu cineva nu este singura conditie pentru a fi compatriot cu persoana respectiva. A impartasi aceeasi cultura este un criteriu poate chiar mai important. Asadar, ca sa raminem compatrioti chiar si atunci cind traim vieti rupte unele de altele, in locuri diferite, unde ne-am adaptat la culturi diferite, trebuie sa ne dam mina si sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a pastra legaturile afective dintre noi. Distanta fizica e si asa destul de mare, sa incercam deci sa le diminuam pe celelalte. Am scris aceasta carte in anul 2006 cu o perspectiva fundamental pesimista in ce priveste visul de a reface relatiile rupte, pe care la acea vreme le consideram pierdute. Evenimentele din anii urmatori si strigatul de libertate al celor ramasi in patrie mi-au aratat ca aceste legaturi sint inca solide si deosebit de strinse. In aceasta carte am incercat sa abordez cele mai dure acuzatii pe care cele doua tabere si le arunca una celeilalte si cu siguranta ambele grupuri vor fi deranjate de acest lucru, dar ce e de facut? Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume si sa privim realitatea in fata. Poate asa vom reusi sa ne judecam mai just unii pe altii, in mai mare cunostinta de cauza. Poate asa ne vom intelege mai bine si, la greu, ne vom da mina cu prietenie si vom striga intr-un singur glas lucrul pe care ni-l dorim cu totii. - Parinoush Saniee