Promotii

Continuarea bestsellerului internaţional Proiectul Rosie

Al doilea roman al „trilogiei Rosie”, în care Don Tillman află că oamenii trebuie să se adapteze împrejurărilor ca să supravieţuiască.

Don şi Rosie sunt de-acum împreună. Proiectul Soţia a luat sfîrşit cu rezultatul aşteptat şi cei doi trăiesc fericiţi în New York, cînd o surpriză le întrerupe ritmul atît de exact al vieţii împreună: Rosie e însărcinată. Încercînd să treacă peste piedicile puse de boala lui genetică, Don caută febril informaţii despre „ce face un tată” şi se-ncurcă în detalii despre hrănire raţională, îngrijire postnatală şi comportamentul copiilor. Din fericire, Gene, vechiul lui prieten, îi e aproape, căci şi-a părăsit soţia şi s-a mutat alături de Don şi Rosie. Şi, în vreme ce Don încă se obişnuieşte cu ideea paternităţii – şi în acelaşi timp face eforturi să-i împace pe Gene şi Claudia, repară frigiderul imens ce-i ocupă jumătate de apartament şi se fereşte de Lydia, asistenta socială cu obsesii nebănuite –, îşi dă seama că e pe cale să rateze tot ce a reuşit să obţină pînă atunci, căci aproape uită de Rosie chiar cînd ea are atîta nevoie de ajutorul lui.

Nefertiti e o pisică mecanică ce trăiește alături de Vincent, băiatul-android, și de cea care, într-un fel sau altul, le-a salvat viaţa: domnişoara Bubble, inventatoarea. Într-o zi, două surori, Noa și Sofi, fug de la școală, speriate de bibliotecara Canișa, și ajung la vila plină de invenţii a domnișoarei Bubble. Aici gustă acadelele-baston ce răsar din pămînt, se sperie de omizile vărgate, se minunează cînd văd inima din aur și pietre preţioase a lui Vincent și încearcă să înţeleagă cum funcţionează mașinăria de împachetat zîmbete și lacrimi. Ce nu știu ele încă este că, din clipa în care domnișoara Bubble și-a făcut apariţia, prin orășel au început să umble tot felul de zvonuri care-i sperie pe locuitori. Inventatoarea a fost văzută prima oară într-o dimineaţă însorită, la volanul unei decapotabile neobișnuite cu trei roţi ce funcţiona cu aburi, și s-a instalat într-o vilă părăsită de ani de zile. Toţi s-au speriat de invenţiile ei ciudate, de felul excentric în care arăta, dar nimeni nu-și închipuia ce se petrece cu adevărat în spatele porţii de fier forjat impunătoare, cu flori și arabescuri, a Vilei Bubble...

Povestea incepe in Italia anilor ’80, in cartierul vechi al orasului Bari, inconjurat de ape, unde stradutele alcatuiesc adevarate labirinturi, o lume cufundata in violenta. Protagonista este Maria, o fata micuta si cu pielea inchisa la culoare, cu gura mare si ochi orientali stralucind ca niste virfuri de ac si un fel de a fi razvratit si obraznic care i-a adus porecla „Soirau”. Mama ei e o femeie blinda si supusa, iar tatal, Antonio, zis si Tony Curtis (cu care seamana izbitor), e un barbat violent, autoritar, de meserie pescar. Maria creste alaturi de cei doi frati ai ei, Giuseppe si Vincenzo, si invata ca sub masca violenta a tatalui ei se ascunde o tandrete pe care doar ea i-o poate vedea citeodata. Singurul lucru de care se agata in viata e prietenia cu Michele, care provine dintr-o familie infama si de care tatal ei ii interzice sa se apropie. Odata deveniti adulti, cei doi descopera ca ceea ce ii leaga e mai mult decit un sentiment fratern. O dragoste imposibila, dar care ii apara de dusmania lumii viciate care-i inconjoara.

Prin Intelegerea textelor si ariile curriculare, Mark Conley, unul dintre principalii cercetatori in domeniul educatiei de astazi, le ofera profesorilor o gama larga de idei, strategii si tehnici care sa-i ajute pe elevi sa-si dezvolte abilitatile de intelegere a unui text – abilitati legate de scris, citit, vorbire, ascultare, intelegere si deprinderile necesare in abordarea diferitelor arii curriculare. Dupa o prezentare a contextului educational actual, in conditiile unei revolutii tehnologice cu implicatii profunde asupra viitorului elevilor, volumul se concentreaza pe specificul modului de planificare si predare, subliniind necesitatea dobindirii de catre elevi a unor abilitati esentiale, precum activarea cunostintelor anterioare, cresterea nivelului de intelegere sau dezvoltarea unei modalitati de invatare pe baza gindirii critice. Sint vizate de asemenea formarea identitatii elevilor sau capacitatea lor de a lua deciziile potrivite, dar si responsabilitatea profesorilor si exigentele tot mai mari cu care se confrunta acestia.

Fiecare povestire din Aş vrea să mă aştepte şi pe mine cineva este astfel gîndită încît soarta fiecărui personaj să se decidă într-un unic moment crucial. În Evenimentul zilei, agentul comercial Jean-Pierre nu află de consecinţele catastrofale ale unui moment de neatenţie decît a doua zi, din paginile ziarului Le Figaro. Personajul feminin central din Catgut îşi decide singur viitorul în cele cîteva secunde urmînd unui incident traumatic. Iar cînd străinul misterios din Mici obiceiuri de pe Saint-Germain îşi verifică mesajele telefonice în timpul primei lor întîlniri, eroina hotărăşte să întrerupă sec o foarte posibilă şi promiţătoare aventură amoroasă. Fiecare povestire este unică şi proaspătă datorită abilităţii autoarei de a surprinde dragostea, dorinţa sau singurătatea condensate tocmai în aceste momente definitorii de maximă claritate, al căror impact trezeşte în cititor regretul că lectura s-a terminat atît de repede.

Emily și Bîlciul din Lună spune povestea unei fetițe descurcărețe care visează să devină mecanic de bîlci. Cînd distracția de pe Luna Bîlciului este amenințată de un monstru de vată de zahăr, o explozie de caramele, un tobogan cu gravitația inversată și alte anomalii care apar chiar în mijlocul unei inspecții importante, Emily face echipă cu eroii ei, doi mecanici experimentați și ciudați, ca să prevină dezastrul. Sarah McIntyre și Philip Reeve au creat o lume plină de personaje pitorești, peripeții și răsturnări de situație spectaculoase, care îi va captiva chiar și pe cei mai reticenți dintre tinerii cititori. Cei mai mici pot lua și ei parte la aventură urmărind ilustrațiile întotdeauna creative și haioase care completează povestea.

Ilustrații de Lizzy Stewart
Consultanță de dr. Pippa Kyle
Traducere de Raluca Popescu

Cum creşte un bebeluş dintr-o singură celulă? Când ajunge cât o lămâie? Când îi creşte părul? Şi când începe să audă ce vorbim?

Răspunde-le copiilor la toate întrebările cu ajutorul acestui ghid al sarcinii pe luni, făcut anume ca să fie citit în familie!

• Vezi ce se întâmplă în burtica mamei
• Afli cum se simte mama în fiecare lună
• Înveţi lucruri interesante
• Descoperi cum creşte bebeluşul

Povestea celor care plecau din Romania in anii ’90 peste Atlantic „doar pentru citiva ani” lipsea pina acum din peisajul literaturii contemporane. Romanul Avalon. Secretele emigrantilor fericiti propune o istorie de inspiratie autobiografica, relatind cu umor si ironie povestea unui tinar care urmeaza un doctorat in matematica la Michigan State University. Protagonistul trece prin incercari la care nu se asteptase si care-l determina sa se adapteze cerintelor unei universitati ce functioneaza diferit de scoala romaneasca, precum si la provocarile competitiei acerbe de pe piata muncii universitare nord-americane. Relatia cu „patria” ramasa in urma e prilej de tensiune si nostalgie pe masura ce se apropie momentul cind protagonistul povestii va trebui sa aleaga. Cit de mult l-au schimbat experientele departarii? Cit de diferit a devenit dupa sase ani dincolo de Atlantic? Care sunt valorile dupa care se ghideaza cind ia o hotarire? Avalon. Secretele emigrantilor fericiti abordeaza o tema de reflectie pentru toti cei interesati de ce se intimpla cind te muti, temporar sau definitiv, in alta tara.

Traducere de Vasile V. Popenaru

Așa cum este în realitate, lumea vie poate fi mai spectaculoasă decât orice plăsmuire. Deschizător de drumuri în zoologie, Konrad Lorenz o demonstrează cu prisosință în această carte, ce a avut drept imbold, conform propriei mărturisiri, mânia pe care i-au stârnit-o „nenumăratele povestiri cu animale prost scrise și pline de minciuni“. Dacă viclenia vulpii, blândețea porumbelului și alte idei de acest fel se dovedesc doar clișee fără vreun temei faptic, cititorului i se oferă în schimb o perspectivă asupra unui univers uimitor. În paginile lui Konrad Lorenz trăiește o lume populată cu personaje memorabile, precum gâsca Martina, vorbăreața cioară Hansl ori stăncuța Tșoc. Deosebirile și asemănările dintre lumea necuvântătoarelor și lumea oamenilor se vădesc deopotrivă de tulburătoare. 
Cartea aceasta i-a adus autorului recunoașterea internațională dincolo de granițele comunității academice.

„Eu sunt om de ştiinţă, nu artist. Aşadar nu îmi voi permite nici un fel de libertăţi şi «stilizări». De altfel cred că nici nu este nevoie. Cred că pentru a-i arăta citito¬rului cât de frumos este animalul e de ajuns să redai faptele, aşa cum se-ntâmplă în cazul unei riguroase lucrări ştiinţifice. Căci adevărurile naturii organice sunt de o frumuseţe îmbietoare şi copleşitoare, şi devin cu atât mai frumoase cu cât îi pătrunzi mai adânc detaliile şi particularităţile specifice.“ – KONRAD LORENZ

O carte nu-i altceva decât o înșiruire de cuvinte, de paragrafe, de întâmplări din viețile altora, fie ei adevărați, în carne și oase, fie închipuiți, iar cuvintele și paragrafele și oamenii ăștia sau zebrele sau pinguinii nu fac altceva decât să pozeze, să înregistreze ceva ce există undeva în stimatul cititor și depinde de el dacă e acasă sau nu pentru o carte sau alta, depinde de el dacă-i deschide ușa și o lasă să-i înregistreze sau nu consumul de energie electrică, depinde de el dacă în timp ce citește i se zbârlește părul pe mâini dintr-o cauză sau din alta ori dacă își zice ia mai lasă-mă, frate, cu prostiile astea ori dacă își aduce aminte de mirosul pielii bunicii atunci când se apleca pe deasupra lui să mai îndese bucățica de cașcaval în marginea mămăligii ori dacă citind își proiectează un viitor fericit cu femeia sau cu bărbatul cu care în urmă cu trei zile a împărțit o conservă de ton în ulei și o bere.

Traducere de Nicolae Constantinescu

14 iunie 2009. Un cîmp din Punjab. Patru femei trudesc la strînsul recoltei pe o căldură înăbuşitoare. Una din ele, Asia Bibi, pleacă la fîntîna cea mai apropiată să aducă apă pentru tovarăşele ei de muncă. Face însă greşeala să-şi astîmpere ea setea mai întîi şi e acuzată că a întinat apa fîntînii, rezervată musulmanelor. Asia este creştină. În disputa care izbucneşte, e învinuită de blasfemie. În Pakistan, aşa ceva înseamnă condamnarea la moarte. Aproape linşată de o mulţime furioasă, este aruncată în temniţă, iar după un an primeşte sentinţa: execuţie prin spînzurare. Guvernatorul musulman al Punjabului şi ministrul creştin al Minorităţilor din Pakistan încearcă să-i vină în ajutor, însă amîndoi sînt asasinaţi de fanaticii religioşi. Cu asistenţa unei jurnaliste franceze, Asia scrie din închisoare această carte în care îşi descrie calvarul. În scurt timp, ea devine un simbol pentru toţi cei care luptă în întreaga lume împotriva violenţelor comise în numele religiei. În 2018, după opt ani de detenţie, este în sfîrşit eliberată.

Traducere de Roxana Cazan, Ioan Bucur şi Dan Bălănescu

Prima lucrare de acest gen în istoriografia românească, cartea explorează o serie largă de fenomene politice – de la încercările de înfiinţare a unor instituţii democratice pluraliste după Primul Război Mondial pînă la deplasarea către guvernarea autoritară în anii ’30, dictaturile militare şi ocupaţia nazistă, dictaturile comuniste şi, în cele din urmă, democraţiile pluraliste cu tendinţe populiste – şi culturale asociate cu memoria celor două războaie mondiale. Examinînd interacţiunea comemorărilor la nivel central şi local, studiul Mariei Bucur porneşte de la diverse opere autobiografice, memorii, istorii orale, filme şi alte forme de producţie culturală, monumente comemorative şi funerare, ritualuri religioase, pentru a analiza cum au înţeles oamenii din comunităţile din România ororile războaielor şi pierderile pe care le-au suferit şi cum au ales să-şi amintească aceste evenimente în relaţie cu propriile înclinaţii morale, spirituale şi ideologice.

„O carte importantă a uneia dintre principalele voci ale studiilor est-europene.” (Charles King, Georgetown University)

„Extraordinar de revelatoare şi superb documentată, cartea Eroi şi victime analizează modul de folosire şi abuzurile memoriei în România secolului XX, înaintea, în timpul şi după comunism. Mai mult decît atît, volumul demonstrează cît de legate au fost una de cealaltă experienţele totalitare din istoria acestei ţări.” (Vladimir Tismăneanu)

Un roman despre cine şi cum a făcut avere după 1989, despre corupţia omniprezentă a clasei politice româneşti şi relaţiile ei ascunse cu fosta Securitate rebotezată în fel şi chip. O mărturie despre jocurile de putere subterane şi lupta pentru cîştigarea unor poziţii dominante în noile ierarhii, fenomene care au măcinat întreaga societate şi au ajuns pînă la cel mai înalt nivel în stat. În tot acest univers halucinant, pe cît de delirant, pe atît de imoral, au fost atraşi şi oameni oneşti, dar naivi, care nu au realizat la timpul potrivit că astfel devin simple unelte mînuite de cei care le trasau destinul, fără ca măcar să-i întrebe, dispreţuindu-i, dar folosindu-se de ei cu cinism. Ca şi personajul principal din romanul lui Cristian Teodorescu, ei s-au lăsat purtaţi de un val ademenitor, au făcut compromisuri şi au sacrificat uneori tot ce aveau mai bun – familie, profesie, idealuri, chiar şi propria conştiinţă – pentru nişte iluzii ce aveau să se dovedească efemere. Idolii cei noi se arată a fi cu mult mai răi decît cei care din trecut, cu chipurile turnate în bronz, ne fac un semn cu ochiul, perfid sau complice, de pe soclurile unor statui. Iar Şoseaua Virtuţii, privită dinspre blocurile cenuşii care o mărginesc, e pentru mulţi drumul celor fără de speranţă, un drum ce duce spre nicăieri.

Nemurire si reincarnare. Doctrine si practici din China, Tibet si India

Cine nu a visat sa fie nemuritor? In Orient, aceasta dorinta profunda si-a gasit expresia in numeroase doctrine, fiecare dintre ele oferind o viziune extrem de elaborata asupra imortalitatii. Pentru tibetanii budisti, moartea nu este decit inceputul unei lungi calatorii pina la o noua reincarnare. Taoismul il face pe omul care tinjeste dupa nemurire sa si-o „fabrice” singur prin exercitii de respiratie si meditatie. In sfirsit, la hindusi, setea de perpetuitate este astimparata de ciclul mortilor si renasterilor. Studiind miturile, credintele si legendele legate de nemurire din culturile chineza, tibetana si indiana, Alexandra David-Neel ne propune o calatorie pe tarimul spiritului, o initiere in intelepciunea orientala in toata profunzimea sa.

Jeremy Schonfield oferă o nouă perspectivă asupra culturii ebraice, axată pe modul în care au fost percepute textul, timpul și teritoriul în ritualurile și gîndirea iudaice de la începuturi pînă în prezent. Analizînd textele liturgice, cartea de rugăciuni și calendarul sărbătorilor ebraice, autorul arată că, deși memoria colectivă evreiască are un caracter sacru, ea este în același timp conectată cu realitatea trăită.

„Dacă «teritoriul», în absența elementului fizic, se confundă metaforic cu însăși Torah, «timpul» – și deci «istoria» – are altă valoare, care se revendică exclusiv de la narațiunea subsumată Pentateuhului. «Istoria» evreilor, așa cum o înțelegem astăzi – ca scriere despre trecut sau ca istoriografie –, e mult mai nouă decît interpretarea rabinică a «timpului» și este exclusiv produsul Iluminismului, cumva sincronă cu istoriografia modernă europeană (adică creștină). Trecutul este o paradigmă a identității și despre aceasta este vorba în rîndurile pe care vi le punem astăzi în față.” (Mihai-Răzvan Ungureanu)

Less este povestea călătoriei lui Arthur prin lume şi prin propriul trecut. Romancier eşuat, el e pe cale să împlinească cincizeci de ani. Într-o zi primeşte prin poştă o invitaţie la nuntă: astfel începe fantezia lui în jurul lumii în optzeci de zile, care îl va duce în Mexic, Italia, Germania, Maroc, India şi Japonia şi va lăsa mii de kilometri între el şi problemele cu care refuză să se confrunte. Ce ar putea  merge prost? Ei bine, Arthur se îndrăgosteşte în Franţa, scapă de moarte ca prin urechile acului la Berlin, supravieţuieşte cu greu unei furtuni de nisip în Sahara şi ajunge în Japonia prea devreme pentru florile de cireş. O poveste de dragoste, uneori cu un ghimpe împotriva „americanului în străinătate”, dar şi o meditaţie inspirată de trecerea timpului şi de simţăminte umane, Less dezvăluie un scriitor cu talentul rar de a înlătura vălul care ascunde comedia umană.

Théo şi Mathis, doi puşti de doisprezece ani, se pitesc sub scara de la cantina şcolii ca să bea pe ascuns. Théo trăieşte în tutelă alternativă, cînd cu tatăl său şomer şi depresiv, cînd cu mama lui isterică. Mathis e copilul unei femei traumatizate de copilăria ei sumbră şi al unui bărbat absent şi prietenul nedezminţit al lui Théo. Hélène, profesoara celor doi, ce trăieşte cu povara bătăilor încasate cînd era mică, bănuieşte că ceva nu e în regulă cu Théo, care îi stîrneşte o senzaţie de déjà-vu, şi încearcă să-l salveze. Cécile, mama lui Mathis, după ce descoperă viaţa dublă a soţului ei fermecător, simte că liniştea familiei se năruie de tot cînd Mathis se întoarce de la şcoală mirosind a alcool. Legămintele, spune Delphine de Vigan, sînt „legăturile invizibile care ne unesc, promisiuni pe care le-am şoptit şi al căror ecou nu-l mai luăm în seamă”. Şi tocmai asemenea legăminte guvernează şi otrăvesc viaţa celor patru personaje ale acestui roman polifonic.

„Chiar aşa mult se pot schimba oamenii? Oare fiecare dintre noi adăposteşte în el ceva de nerostit care iese la iveală într-o zi, la fel cum o cerneală necurată, antipatică, ar ieşi la iveală sub căldura flăcării? Oare fiecare dintre noi ascunde înlăuntrul lui demonul ăsta tăcut, în stare să ducă, ani la rînd, o existenţă de măscărici?”

„Ideea de rasă are o lungă istorie discontinuă şi eterogenă. Şi se reinventează mereu, adesea prin redescoperirea şi combinarea unor ingrediente vechi, uitate, refulate ori cenzurate, prin schimbarea paradigmelor – de la filosofie, lingvistică şi antropologie la antropogeografie, medicină, genetică, eugenism şi biopolitică. Lucrarea semnată de Marius Turda, unul dintre cei mai valoroşi specialişti internaţionali ai acestei problematici, şi de colega sa Maria Sophia Quine este o sinteză istorică şi critică a evoluţiei conceptului de rasă din Epoca Luminilor pînă astăzi. Adică istoricizarea şi contextualizarea unei idei plasate între negare/relativizare constructivistă şi absolutizare esenţialistă, între universal (natura umană) şi particular (ierarhizarea grupurilor şi indivizilor între sublim şi monstruos).” (Sorin Antohi, membru în Academia Europaea)

„Fetiş într-o vreme, tabu într-alta, conceptul de rasă marchează – mai mult decît oricare altul – joncţiunea dintre disciplinele ştiinţifice şi cele umane. Tocmai de aceea, istoria conceptului de rasă este deopotrivă o arheologie a imaginarului ştiinţific şi o incursiune ştiinţifică în imaginarul comun, aşa cum îl sedimentează tradiţia culturală. Departe de a colora doar peisajul (pitoresc) al trecutului, un asemenea exerciţiu ne permite să focalizăm, lucid şi atent, cîteva din marile probleme ale prezentului. Imigraţia – ce readuce în atenţie tema străinului (şi problematizarea identitară) –, pe de o parte, biotehnologiile şi Inteligenţa Artificială – care ne trimit la meditaţia asupra ireductibilului uman –, pe de alta, sînt doar orizontul cel mai vizibil al actualizării dezbaterilor pe care le-a cunoscut istoria conceptului de rasă. Marius Turda şi Maria Sophia Quine ne poartă – cu o erudiţie dublată de un stil clar – printre avatarurile, adesea surprinzătoare, ale acestui concept. Asemenea realităţii pe care pretinde a o numi, «rasa» e cînd ceva evident şi cu neputinţă de definit, cînd ceva bine fixat teoretic, dar imposibil de descoperit în realitate. Această evanescenţă, cu amestecul ei de lumină şi întuneric, irizează deasupra unei istorii ai cărei purtători sîntem. „E raţiunea pentru care cei doi autori ne invită să gîndim şi să asumăm critic moştenirea acestui concept ambiguu (dar inconturnabil) al culturii noastre.” (Mihai Maci, lect.univ.dr., Universitatea din Oradea)

Ce se întîmplă cînd într-un sat din vecinătatea Bucureştiului un pădurar organizează orgii în dricul bisericii, un interlop sîngeros deschide un salon de masaj erotic şi un copil hermafrodit atrage în jurul lui roiuri de lăcuste? Cum devine un preot de ţară un as al resuscitării? Poate un copil crescut printre găinile şi gunoaiele din bătătură, urît şi timid, să devină un mare afacerist, cu mult succes la femei? Cum poţi omorî zeci de oameni şi tot ce se alege de ei să fie un cîmp cultivat cu tutun? Ce legătură există între deschiderea unei fabrici elveţiene pe un islaz şi creşterea apetitului sexual al angajatelor de acolo? Răspunsurile la întrebările de mai sus le puteţi găsi în 8, roman ce inventariază păcatele disfuncţionalei familii Mocoiu şi care se sprijină pe o alegorie biblică scrisă într-un registru realist-noir.

În vremuri tulburi pentru România, la început de secol XX, Vasilica şi Tiberiu, soţ şi soţie, îşi iau avutul pe care au reuşit să-l strîngă în satul lor din Ardeal şi, împreună cu toată familia, pleacă să-şi facă un rost la Bucureşti. Ea, şcolită la Budapesta, devine cea mai cunoscută moaşă din capitală, fiind preferată medicilor din maternitate chiar şi de mai-marii urbei. El, fost institutor care a învăţat latina şi greaca veche la Viena, ajunge să se alăture unui grup de patrioţi care se cred rezistenţa română împotriva ocupaţiei germane. Pe fundalul vieţilor celor doi se conturează tabloul unei epoci de mari frămîntări, încheiate odată cu Marele Război, cu personaje dintre cele mai diferite, de la familia regală, vîrfurile politicii româneşti şi intelectualitate, la oameni din popor care se străduiesc să supravieţuiască într-o lume ce se schimbă cu o viteză ameţitoare. Acte de curaj nebunesc şi fraternizări cu inamicul, prietenii neaşteptate şi trădări dureroase, deziluzia în faţa unei înfrîngeri iminente la sfîrşitul războiului şi euforia Marii Uniri, toate acestea se găsesc în Bucureşti, marea speranţă, un roman-frescă despre începuturile României moderne.

Două femei, ale căror drumuri, fără intervenţia sorţii, nu s-ar fi intersectat niciodată, au destinele strîns legate pînă la capăt, în viaţă şi în moarte. Una e văduvă şi educată, cealaltă e orfană şi a moştenit de la mamă darul de a lecui oasele sfărîmate ale oamenilor, iar amîndouă îşi duc traiul într-un sat de munte care îşi modelează şi remodelează la nesfîrşit locuitorii. Relaţia celor două femei este providenţială la început, dar linia dintre prietenie şi trădare este foarte subţire, secrete întunecate ies la suprafaţă, nedreptăţi imposibil de iertat au fost făcute şi consecinţele nu întîrzie să apară. Un bildungsroman în negativ, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată scoate la lumină o lume în care trăirea în istorie (de)reglează comportamentele, un spaţiu căruia cei din afară îi găsesc cu greu sensul.

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Andrei Pippidi

„O operă în care atitudinea morală şi loialitatea joacă un rol aşa de mare poate părea învechită multor oameni de azi. Solidaritatea naţională pe care N. Iorga a predicat-o necontenit a rămas o formulă convenţională, repetată la festivităţi, în timp ce o fărâmiţează îmbrânceala partidelor şi a intereselor personale.
Se publică astăzi pentru prima oară caietele XX-XXII, care întregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară înainte de sfârşitul în faţa unui pluton de execuţie improvizat. Existenţa acestui material inedit a fost complet necunoscută publicului, chiar istoricilor preocupaţi de biografia învăţatului sau de ilustrarea activităţii politice din ultimii ani de pace înainte ca ţara să fie absorbită de-al Doilea Război Mondial. Cititorii părţii precedente a jurnalului vor găsi detalii despre cum a evoluat situaţia şi despre regimul acelor ani, cu care Iorga a colaborat, dar îl vor recunoaşte şi pe el însuşi, chiar dacă unele aspecte – nemulţumire corozivă, resentiment, vanitate – care i-au influenţat relaţiile personale apar aici într-o lumină mai puternică.“ – Andrei Pippidi

Am luptat contra dictaturei şi n-am făcut cârdăşie cu ea. Voiu lupta şi de azi înainte contra ei. Sunt ferm convins că viitorul Statului român nu este nici dictatura, nici comunismul. Sunt alte forme specifice adequate Statului român. Le poate imprima cine cunoaşte profund istoria acestui neam nenorocit.
De viitorul României nu desperez. A trecut ea şi prin altfel de zile decât acestea. Este un mister al dăinuirii noastre peste tot răul ce vreau să ni-l facă alţii, pentru acela pe care din orbirea noastră ni-l facem singuri.

Fotografia de pe copertă: N. Iorga în 1938

Traducere şi note de Mugur Zlotea

Yu Hua este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori chinezi – atât pentru romanele sale, cât și pentru bestsellerul China în zece cuvinte, care ne împărtășește o perspectivă onestă și curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol.
Reflecțiile lui Yu Hua asupra istoriei și transformărilor sociale care i-au marcat patria continuă în acest volum, în care sunt grupate pentru prima dată 26 de texte scrise între 1999 și 2018. Scopul acestor scurte eseuri este să surprindă rapiditatea și profunzimea schimbărilor prin care trece China în noul mileniu. Cu toate că temele abordate sunt uneori puțin cunoscute cititorului străin, Yu Hua reușește să redea, limpede și cu umor, toate detaliile de care avem nevoie ca să înțelegem societatea chineză aflată într-o continuă schimbare.
Fiecare mini-eseu abordează câte un subiect esențial: cenzura omniprezentă în China și metodele ingenioase ale chinezilor de-a o fenta, corupția endemică, poluarea și efectele ei asupra oamenilor, felul în care este percepută America, sărăcia extremă în care trăiesc tot mai mulți chinezi etc.
Instructive, profunde și câteodată grave, însă niciodată lipsite de umor, textele care compun acest volum spun povestea uneori de succes, alteori de o tristețe copleșitoare a Chinei contemporane așa cum n-a îndrăznit nimeni să o facă până acum.

„Yu Hua surprinde un portret al Chinei moderne atât de incisiv și de pătrunzător cum rareori avem ocazia să vedem.“ – Time

„Yu Hua dezvăluie o față a Chinei diferită de tot ceea ce ați auzit până acum de la cei care au citit despre ea sau au vizitat-o.“– The Wall Street Journal

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu

Nimăre nu mă gonea, dar mie mi se părea că mă prinde şi mă duce la domnitoru Caragea şi mă pune în ţapă, pentru că adesior sîmbătile punea în ţapă pe hoţi. Am privit şi mă luasi frica; tot sîmbăta pe vinovaţii la puşcărie, la unii tăia mîinile cu satîru, la unii tăia nasu şi urechile, legaţi cu mîinile dindărăt, numai scutura din cap.

Tînărul care își scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborît din Ciocoii vechi și noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit însă de ambiția și de machiavelismul acelora, Tache Merișescu rătăcește printr-o lume nestatornică și plină de primejdii; soarta i-o fac relațiile de familie, bunul-plac al înaltelor obraze și, mai presus de toate, întîmplarea.
Băiat de casă la boier, amant al cuconiței, calfă la București, edecliu la Țarigrad, negustoraș prin porturile Levantului, el ne lasă o mărturie neprețuită din secolul fanariot – secol pe care îl cunoaștem mai mult din scrierile călătorilor străini ori din amintirile cețoase ale nepoților celor care l-au trăit.
Manuscrisul pe care Constanța Vintilă-Ghițulescu îl scoate astăzi la lumină va deveni o piesă de neocolit în istoria literaturii noastre premoderne.

Pe copertă, scenã din Bucureştii începutului de secol XIX: Biserica şi Hanul Greci

„Poate Dumnezeu să trudească? Dacă școala credinței asigură că Dumnezeu este atotputernic și atoateștiutor, oare poate El să trudească, fie și numai pentru a pune lucrurile la punct? A remedia istoria omului, a-și dărui pe mai departe răbdarea, a repune lucrurile pe făgașul cel bun, a descoperi binele chiar și acolo unde răul pare ubicuu sunt câteva dintre specialitățile exclusive ale lui Dumnezeu. Pentru om, a le recunoaște și a le situa în viața proprie înseamnă a primi însăși cheia tainei pe care o presupune truda divină. Renunțarea la imaginea unui «Dumnezeu senin și rece» față de grijile omului devine însă esențială pentru a face descoperirea salutară: într-adevăr, când vine vorba despre mântuirea sufletelor, lui Dumnezeu nu-i este totuna.“ – MIHAI FRĂȚILĂ

Traducere din franceză, studiu introductiv și note de Alina Pavelescu

„Răul de care a suferit România e încă prezent, cerându-şi vindecarea de la orbi şi de la surzi.“ – LOUIS BASSET, mai 1920

„Avem de-a face cu un personaj carismatic, de o inteligență sclipitoare, cu convingeri și principii ferme, deopotrivă sentimental și iremediabil îndrăgostit de România. Iar jurnalul său rămâne un tur de forță profund umanist, un adevărat tratat de teorie și analiză politică pe înțelesul tuturor, străbătut necontenit de valorile morale.“ – ALINA PAVELESCU

Fotografia de pe copertă: placheta aniversară dăruită lui Louis Basset de subordonaţii săi, angajaţii administraţiei Casei Regale, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate (Muzeul Naţional de Istorie a României)