Promotii

Traducere de Tudor Călin Zarojanu

„Lumea viitorului va fi o luptă încă mai istovitoare cu limitele inteligenței noastre, iar nu un hamac confortabil în care să lenevim, așteptând să fim serviți de sclavii noștri roboți." - Norbert Wiener

Norbert Wiener, numit, pe drept cuvânt, părintele ciberneticii, și-a sintetizat ideile și perspectiva asupra noii științe în această carte-testament, care pune în lumină punctele de coliziune dintre cibernetică și întrebările fundamentale ale religiei.
Dumnezeu şi Golemul este o carte cu valențe profetice, care ne proiectează într-un viitor distopic, unde inteligența artificială va schimba dramatic evoluția umanității. Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa, atunci robotul nu este și el o creație după chipul și asemănarea omului? Să fie omul ucenicul vrăjitor care și-a devansat deja Creatorul, dar care, la rândul său, este predestinat să fie depășit de propria creație, un golemmodern? Întrebările formulate de Wiener sunt, astăzi, mai actuale ca oricând.

Afectat de o stare de insomnie prelungită, un tânăr pasionat de matematică experimentează stări la limita halucinației, în care câteva elemente revin obsesiv: liftul din blocul în care locuiește împreună cu mama lui, câinii pe care un bizar dresor îi pune să facă salturi sinucigașe, o fată de care se îndrăgostește și care apare în cele mai neașteptate locuri. Când după mai multe încercări reușește să se angajeze, instituția se dovedește una aproape kafkiană, iar colegii de serviciu și șefii par să facă parte dintr-o conspirație secretă. Senzația că nici mașina de dormit pe care începe să o folosească la sfatul medicilor nu e altceva decât o modalitate de a-l controla îl face să se afunde într-o lume a obsesiei și nebuniei. Investigarea realității, survolarea limitei dintre vis, halucinație și ceea ce se petrece cu adevărat sunt de fapt pretexte care camuflează adevăratele frământări ale personajului, legate de traume nedepățite, dezamăgire, obsesia fericirii complete, teama de sfârșit.

„Liftul este un roman care s-a așternut aproape singur pe hârtie în intervalul unui an. Ideea mi-a venit aflând că cei doi colegi cu care lucrez într-un laborator de fiabilitate (facem teste pentru produse Huawei) au primit amândoi câte o mașină de dormit concepută pentru persoanele care suferă de apnee (blocaje respiratorii în timpul somnului). Aparatul costă câteva mii de dolari, dar cheltuiala este rambursată aproape în totalitate de guvern (după ce în prealabil pacienților li se face o polisomnografie, o investigație complexă într-un laborator în care pacienții sunt monitorizați în timp ce dorm). Există o mască făcută la comandă pentru configurația feței tale, un tub cu oxigen, senzori de presiune, un motor silențios care asistă pacientul cu un influx de aer numai atunci când e necesar. Mi s-a părut fantastică opțiunea de a conecta mașina wireless pentru trimiterea datelor de evoluție a somnului către baza de date a doctorului specialist în tulburări de somn. Tot ce mi-a rămas de făcut a fost să mă privez intenționat de somn timp de un an, să-mi fac și eu rost de o mașină de dormit și să scriu.“

Jane, sotia lui Marlon Mont, un fost corector de scenarii de film, a fost diagnosticata cu Alzheimer la doar 45 de ani. Din acest moment, Marlon renunta la slujba si se dedica aproape in totalitate ingrijirii ei, nestiind ce imensa provocare il asteapta. Primeste sprijin financiar de la sora acesteia, Miriam, o femeie bogata si mereu suspicioasa, iar Rachel, asistenta, il ajuta in chestiunile mai delicate, dar si la supravegherea bolnavei. Ca sa-si mai rascumpere din pacate (si sint destule, unele mai grave decit altele), Marlon se deghizeaza si cerseste (la inceput o data, apoi de doua ori pe saptamina), iar banii pe care-i stringe ii trimite unei asociatii pentru copii orfani. In acelasi timp, vrind sa-si faca viata un pic mai suportabila, are si o amanta, o femeie mult mai tinara decit el, casatorita la rindul ei, cu care se vede in fiecare miercuri. Urmarind toate fetele vietii protagonistului, Zilele lui MM reprezinta o cronica detaliata a deteriorarii lui Jane si a modului in care cei doi soti incearca sa faca fata situatiei, fiecare in felul lui.

Continuare a poemului-roman Aleea Zorilor, volumul Si fericirea era obligatorie navigheaza, in stilul deja consacrat al lui Andrei Craciun, pe marea memoriei. In carte ii intilnim pe sotii Ceausescu in caleasca Reginei Angliei, cu consecinte neprevazute, sint prezenti intunecatii ani ’80, apar securistii si primii imbogatiti ai tranzitiei, dar si alte personaje extraordinare, precum tiganul intelept si orb care are puterea sa vada viitorul sau tinara dintr-o familie de mafioti din sudul Italiei. Povestitorul este un ziarist care colinda pamintul in cautarea adevarului din spatele unei vechi balade maghiare ce avea forta sa-i aduca pe oameni in pragul suicidului. Calator care umbla prin porturi si pe strazi laturalnice, el cauta neincetat subiecte de reportaj in locuri aflate la marginile lumii, chinuit fiind de o ingrozitoare melancolie dupa paradisul pierdut de pe Aleea Zorilor, strada copilariei. Si fericirea era obligatorie este o carte despre promisiunile inceputurilor, despre comunism si postcomunism, ziare si inimi zdrobite, dragoste si moarte.

Oedipa Maas, numita co-executor al testamentului lasat de un fost iubit, isi paraseste locuinta provinciala si viata monotona de casnica pentru a porni intr-o calatorie menita sa-i dezvaluie fetele necunoscute ale imensei averi pe care trebuie sa o gestioneze. Treptat, stapinita de o adevarata obsesie a interpretarii, Oedipa transforma toate indiciile pe care le intilneste in cale in semne ce se cer descifrate si in spatele carora se ascunde o uriasa conspiratie care urmareste instaurarea unui sistem de comunicatii alternativ. La baza acestuia se afla un vechi serviciu postal secret, denumit Tristero/Trystero, care prefigureaza internetul zilelor noastre. Romanul reevalueaza critic distanta dintre cultura inalta si cea de consum, prin utilizarea unor referinte dintre cele mai diverse, de la muzica clasica la soap-operas si de la cele mai indraznete experimente stiintifice la tabloide.

Roman nominalizat la prestigioasele Man Booker International Prize 2016 si International Dublin Literary Award 2017

Cind ajunge in valea in care-si va petrece intreaga viata, Andreas Egger e un orfan de vreo patru ani – nimeni nu-i stie cu precizie virsta. Crescind, devine argat cu experienta la ferma familiei lui adoptive, apoi se alatura unei echipe de muncitori care construieste unul dintre primele teleferice din Austria si care, odata cu electricitatea, aduce in vale lumina si agitatia. Dupa o vreme, vine ziua cind Egger o intilneste pe Marie, iubirea vietii lui. Multi ani mai tirziu, cind pleaca la drum pentru ultima oara, ea-i iese din nou in cale. Iar el, peste care timpul a trecut, priveste in urma cu uimire la anii ce s-au scurs. Romanul O viata de om este povestea sensibila si tulburatoare a relatiei dintre fiinta umana si un peisaj stravechi, o poveste despre singuratate, despre aparitia lumii moderne si, mai presus de toate, despre momentele banale sau pline de insemnatate care ne fac ceea ce sintem.

Una dintre revelatiile anului. O poveste impresionanta, sfisietoare, un intreg univers al schimbarilor, pierderii si curajului in fata sortii. - Anuradha Roy

Robert Seethaler ne arata cum chiar pentru omul obisnuit viata e o aventura extraordinara – si face acest lucru intr-o maniera plina de delicatete, absolut memorabila. - Mail on Sunday

Romanul lui Seethaler evita orice forma de narcisism suspect, ca si orice nombrilism national-literar. Atrocitatile secolului XX sint prezente in naratiune, dar
n-o transforma intr-o parabola istorica. Avem de-a face cu o carte care nu vrea sa explice lumea, ci doar sa povesteasca o viata. - Die Zeit

Traducere din limba germana de Andrei Anastasescu

Roman a carui ecranizare a fost premiata cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes

Parintele Donissan slujeste intr-o mica parohie din Artois, in nordul Frantei. In jurul lui se aduna fiinte nefericite supuse greselii, in cautarea mintuirii. Obsedat de pacat si indoindu-se de vocatia lui ecleziastica, el traieste in rugaciune si asceza, mortificindu-se cu salbaticie, angajat intr-o lupta miraculoasa, violenta si disperata impotriva diavolului. Prada ideala pentru Satan, intilnirea lor este iminenta si pregateste confruntarea viitorului Sfint din Lumbres cu esenta raului, intrupata in adolescenta vicioasa si criminala Mouchette, devotata ingerului cazut. Aceasta intilnire memorabila, intr-o lume inghetata, irationala si haotica, in care tinarul preot, ratacit in noapte, este supus ispitei si sarutului luciferic, este o marturie despre puterea si ajutorul credintei in lupta cu fortele raului. Sub soarele lui Satan, „carte nascuta din razboi”, cum o numeste Bernanos, este un roman intens mistic in care diavolul gotic, detronat din postura romantica de print al intunericului, este transformat in print al lumii, al unei lumi pe cale de a pierde teama de sacrilegiu si sentimentul divinitatii.

Noutatea prozei lui Bernanos tine de impetuozitatea unei simfonii: glorificarea furibunda a lui Dumnezeu, exorcizarea furibunda a unui Rau inepuizabil. Bernanos incearca sa scrie poemul sacerdotiului, deci al supranaturalului. Subiectul nu se schimba, insa personajul dispare. Chiar si ce mai pastrase din el Dostoievski. - Andre Malraux

O voce strapunge, trece magnifica, ne loveste direct in inima. Patetismul, elocventa naturala ale acestei voci nu sint contestate de nimeni. Dar unii se mira de audienta pe care o inregistreaza. Asta fiindca autoritatea lui Bernanos a depasit cu mult tema credintei religioase sau pe cea a politicii, teme carora le-a fost mesager. Faptul ca Bernanos a fost ascultat chiar si de cei care nu-i impartaseau nici credinta supranaturala in mintuire, nici nostalgia dupa un trecut idilic, dar care uneori au facut-o mai mult decit altii, la fel si faptul ca, fara efort, cuvintul sau s-a inaltat, capatind un soi de autoritate fundamentala si universala: iata misterul, iata scandalul. - Gaetan Picon

Traducere din limba franceza si note de Madalina Ghiu

Traducere de Andrei Bontaș și Ancuța Bontaș

Timp de sute şi mii de ani, lumea părea să fi rămas în aceeaşi matcă. „Nimic nou sub soare“ a fost cuvântul de ordine al celor care identificau ziua de mâine cu cea de azi. Acum însă cunoaşterea, tehnologia şi societatea evoluează într-un ritm care ne somează să ne redefinim identitatea. Colecţia „Paşi peste graniţe“ aduce în atenţia cititorilor perspectivele care se deschid în faţa omului şi societăţii într-un moment de răscruce.

Cu toții suntem produsul unui trecut pe care trebuie să-l descoperim și să-l înțelegem, dar la care nu avem niciodată acces în mod direct. În Povestea secretă a speciei umane, Christine Kenneally cercetează tocmai felul în care cele mai recente descoperiri din genetică, biologie, economie, antropologie, psihologie și istorie ne dezvăluie de unde ne tragem, cine suntem și ce am putea deveni ca specie și ca indivizi.

„Kenneally străbate fără nici o ezitare jungla genomicii, reevaluează practica controversată a genealogiei, dezvăluie realitățile neplăcute ale adopției și supune discuției provocările testelor ADN. O lectură fascinantă și uneori chiar tulburătoare.“ – Nature

„De ce ne pasă de unde venim sau din cine ne tragem? Să fie oare moștenirea lăsată de generațiile anterioare? Ne influențează viețile strămoșilor în vreun fel? Sau e doar o poveste pe care ne place să ne-o spunem? În familia fiecăruia dintre noi există mai multe convingeri ce țin de trăsături, moșteniri și secrete ale asemănării familiale: ea are nasul tatălui ei, el are umorul ireverențios al bunicului, ei doi seamănă ca două picături de apă. Ce este însă real și ce este mit? Ce știm cu adevărat?“ – Christine Kenneally

Aglaja Veteranyi este autoarea bestsellerului De ce fierbe copilul in mamaliga

Iarna lui ’89 am petrecut-o in fata televizorului. Toate tarile transmiteau acelasi lucru. O camera. O masa. Un barbat, o femeie. Geniul Carpatilor si Mama tuturor copiilor. Un barbat cu o pusca. Femeia tipa. Tipa din piele. Filmul se intrerupe. In momentul impuscarii, operatorului i s-a rupt filmul. Scena urmatoare. Linga un zid zac, morti, barbatul si femeia. Am folosit emotia ca sa ies din locuinta mamei, iar matusa a facut cerere de cetatenie. Fara pasaport nu ma intorc, spuse ea, aia ma opresc acolo. De ce nu ne arata cum l-au impuscat pe cizmar? Ala cu siguranta mai traieste, impuscatura e trucata. (Fragment din carte)

Cu un cuvint lamuritor de Werner Locher-Lawrence si Jens Nielsen
Postfata de Rodica Binder

Traducere de Wilhelm Tauwinkl

Dacă ideea de agape este ca un pârâu care, în istoria creștinismului, curge pe un făgaș extrem de îngust, iar uneori pare că se pierde cu totul, eros-ul este fluviul larg ce se revarsă din albie, mătură totul în urma lui și, de aceea, nici nu poate fi stăvilit teoretic și încadrat sistematic, iar când pătrunde în creștinism caută să clatine agapeși să-i ia locul.
Istoria motivului creștin al iubirii nu se poate schița drept o singură linie continuă. Dimpotrivă, e un proces în decursul căruia motivul agape întâlnește mereu și mereu motivul eros, iar ițele lor sunt atât de întrețesute, încât e aproape cu neputință să le despărțim clar.
Istoria ideii de agape se află în fața noastră ca o dramă plină de suspans, care, s-ar putea spune, alcătuiește povestea de culise a istoriei creștinismului.

Eros-ul e dorință, năzuință, agape e jertfă.
Eros-ul tinde în sus, agape coboară.
Eros-ul e calea omului spre Dumnezeu, agape e calea lui Dumnezeu spre om.
Eros-ul e strădanie, agape e har.
Eros-ul e iubire egocentrică, cea mai înaltă, mai nobilă și mai sublimată afirmare de sine a omului, agape e iubire dezinteresată, „nu caută ale sale“, e dăruire de sine.
Eros-ul vrea să-și câștige viața, să devină divin, nemuritor, agape trăiește viața lui Dumnezeu, îndrăznește „să-și piardă viața“.
Eros-ul e în primul rând iubirea omului, ale cărui chip și asemănare le poartă; agape poartă chipul și asemănarea iubirii lui Dumnezeu, căci „Dumnezeu este agape “.
Eros-ul își are temeiul în calitatea, frumusețea și valoarea obiectului său, nu e spontan, ci dobândit și motivat; agape e suverană față de obiectul ei, se îndreaptă „și spre cei răi, și spre cei buni“, e o iubire spontană, curgătoare, lipsită de motivație.
Eros-ul constată valoarea obiectului său și-l iubește, agape își iubește obiectul și prin asta îi creează valoarea.
Ce nu va fi cucerit de iubirea-agape care se dăruiește necondiționat nu poate fi cucerit deloc. – ANDERS NYGREN

Marele merit al lui Nygren este, după părerea mea, faptul că ne-a dat un nou instrument de gândire: e atât de convenabil și de edificator să putem vorbi (și deci gândi) despre cele două elemente ale iubirii sub forma Eros și agape. – C.S. LEWIS

Pe copertă: Gian Lorenzo Bernini, Extazul Sfintei Tereza (detaliu)

Traducere de Cristian Ionescu

Inclus de The Times pe lista celor mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945, Hanif Kureishi este un prozator, dramaturg și scenarist multipremiat: a câștigat prestigiosul Whitbread Award și a primit două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun scenariu. Opera lui este tradusă în 36 de limbi. Cel mai recent roman al lui Kureishi, Nimicul, este o fantezie strălucită în jurul triunghiului soț-soție-amant, în care până și jocul referințelor literare și cinematografice te acaparează.

„Cel de-al șaptelea roman al lui Hanif Kureishi are un umor diabolic: sex, gelozie, escrocherii sentimentale, neajunsurile vârstei, autodistrugere, scatologie — toate sunt concentrate în Nimicul, o carte despre un triunghi conjugal cu o intrigă de film noir. […] În universul închis și claustrofobic al casei sale, arogantul Waldo pune în scenă ultima lui capodoperă. În răzbunarea bătrânului regizor simțim «piesa în piesă» a lui Hamlet, capacitatea de manipulare a lui Iago, gelozia lui Othello și puterile supranaturale ale lui Prospero.“ – The Times

În toamna anului 1917, meșterul tîmplar Cristian David sosește în Prisăcani, un sătuc de la granița cu Austro‑Ungaria, pentru a repara lemnăria bisericii. Deși România e devastată de război, în acest loc uitat de lume oamenii trăiesc în tihnă. Dar răul e omniprezent și nu iartă pe nimeni, așa că suferințele și iminența morții vor răscoli pe neașteptate și micul paradis montan. Prins în rama a două evenimente epocale ale secolului XX, romanul Apocalipsis e conceput ca un labirint narativ în care timpurile și oamenii se intersectează surprinzător și reproiectează analogic istoria, cu toate vinile ei tragice. Avem de‑a face cu o Evanghelie eretică alcătuită din vagi surse orale − o uriașă parabolă despre rău, despre sacrificiul inevitabil și despre jocurile stranii ale omnipotenței divine. Evenimentele se succedă în varii forme, îngăduite de sus, de Marele Ochi, care își folosește astfel tainica‑i pedagogie. Cu ea se confruntă și locuitorii din Prisăcani, plătind, ca de fiecare dată, prețul cuvenit.

Cu ilustraţiile autorului

Într-o iarnă cumplită din negura vremurilor, din falnicii munţi sicilieni (care astăzi nu mai există!), flămînzi şi înfriguraţi, urşii coboară printre oameni. Îi conduce regele lor, Leonte, care nădăjduieşte în taină să-şi regăsească fiul pierdut. Pe urşi îi aşteaptă o călătorie aventuroasă, plină de neprevăzut şi răsturnări de situaţie, presărată cu bătălii, popasuri în castele înfricoşătoare şi întîlniri cu monştri. Şi, în fine, intrarea în marele oraş cu palate de marmură, grădini înmiresmate şi turle aurite. Va reuşi bravul Leonte să-l găsească pe ursuleţul Toni? Şi cum se vor împăca oamenii şi urşii în noua lor viaţă împreună?

Surprizele se ţin lanţ în această poveste emoţionantă despre speranţă şi dor, prietenie şi trădare, bine şi rău scrisă de Dino Buzzati în 1945, care va aduce multe zîmbete şi uneori şi cîte o lacrimă în ochii micilor cititori şi ai părinţilor lor.

Aflat în pragul vîrstei a treia sau chiar în mijlocul ei, fiecare narator din volumul de povestiri al Ioanei Scoruș face o confesiune, fie autoironic, fie cinic, deseori înflăcărat, dar mereu însoțit de o mult mai tînără femeie, căci nedreptatea îmbătrînirii poate fi amăgită doar alături de o parteneră în floarea vîrstei. Uneori, totul se face țăndări, precum cupa de cleștar a unui împărat al Japoniei, păstrată într‑un muzeu londonez și furată pentru a‑i oferi iubitei un ceai verde japonez. Alteori, viața continuă chiar și în urma unei tragedii: din disperarea morții soției însărcinate se naște o carte semnată de autor cu un pseudonim feminin. Dar ce te faci cînd pseudonimul prinde viață și afli că femeia respectivă chiar există? Și ce te faci cînd știi totul despre Pound, cînd regizezi un mare spectacol pentru a‑ți impresiona iubita, ea însăși scriitoare, dar nu ai reușit să‑i înțelegi cartea? Povestire cu povestire, Freud Museum explorează relația de unu la unu, singura capabilă să revitalizeze interesul pentru viață.

Ruslan cel credincios urmărește povestea unui ciobănesc caucazian folosit drept cîine de pază într-un lagăr de concentrare sovietic. Viața lui e condusă de reguli stricte și ceea ce-l caracterizează mai presus de orice este devotamentul. Odată cu închiderea lagărului, pentru că nu mai e nevoie de el, stăpînul (unul dintre gardieni) încearcă să-l ucidă. Dar Ruslan se ferește din calea morții și rătăcește prin taigaua siberiană. În cele din urmă va realiza cu durere că stăpînul l-a trădat; va găsi însă un alt stăpîn, o siluetă zdrențăroasă care se dovedește a fi un fost prizonier din lagăr. Un roman cu tentă alegorică, un roman concentraționar, Ruslan cel credincios este povestea unui popor incapabil să se desprindă din ghearele persecuției.

Noul volum al Florinei Ilis este, precum cartea lui Moise, un „recensamint” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe structura Numerilor – carte despre ascultare si razvratire, despre pocainta si binecuvintare –, romanul este o sinecdoca a destinului Romaniei, ambitionindu-se sa cuprinda cit mai multe evenimente cruciale ale secolului XX si sa sintetizeze o etno-istorie perfect verosimila. Printr-o tehnica insolita, naratorul isi provoaca personajele sa-si depene amintirile pentru a reconstitui un arbore genealogic secular, adinc infipt in pamint, plasmuit din imaginatie, pe ramuri cu nume pe care istoria nu le-a inregistrat, cu destine intersectate, aflate sub semnul iubirii, al bucuriei, al nasterii si al mortii, dar si al tradarii, al minciunii si compromisului. Nonconformista fata de rigorile epicului traditional, puterea de seductie a Cartii numerilor sta in varietatea personajelor si a intimplarilor in care oricine poate identifica profiluri, personalitati si experiente din istoria personala.

Daca, din lipsa de documente scrise, date fiind imprejurarile, voi imagina acolo unde informatiile prea putine nu-mi ajung, cititorul, ingaduitor, ma va ierta, fiindca in cartea numelor, pentru ca numele sa nu se topeasca in uitare, devenind asemeni crucilor innegrite de timp, strimbe si mute, m-am straduit sa iscodesc oamenii si lucrurile, facind din nimic si citeva metafore mai mult si, sporind cu toate cite le-am auzit si le-am crezut, voi face ca si putinul despre neamul meu si despre neamul nostru sa nu se piarda si sa nu fie de paguba celor ce vin. Fara a uita totusi ca nu fac altceva decit literatura, voi apela la cercetare si documente doar cit sa nu omor povestea si, pentru a inainta putin cite putin in trecutul care nu-mi da pace, ma voi lasa in voia placerii de a povesti si ma voi servi de amintirile tuturor, nadajduind sa aflu cit mai mult, toate detaliile, chiar corelatiile nevazute, secrete, care exista intre lucruri si pe care, la o privire prea grabita sau numai obiectiva, nu le observam. - Florina Ilis

Fragment din cartea "Cartea numerilor", de Florina Ilis

"Pe tata nu l-au arestat totusi din cauza strabunicului. E adevarat ca o astfel de pata la dosar se sterge greu sau deloc. Totusi. Eu Eusebiu, fiul lui Titus Illea - cred ca ceea ce a contribuit cu adevarat la arestarea tatalui meu a fost numai si numai caracterul lui. Avea (are) o fire reactionara. Reactioneaza la orice. Turbulent chiar si fara motiv. Orice ar face, este vesnic in opozitie cu restul. Fiindca are principii, se justifica el in chip orgolios. Imi inchipui ca asa trebuie sa fi fost si ca student. Adica pe vremea cand l-au arestat. Principial si reactionar. In loc sa stea cuminte, sa astepte sa se limpezeasca lucrurile si sa aiba grija de sotia lui, gravida, el s-a ridicat la o sedinta pe facultate si a spus ca nu este de acord cu reverificarea dosarelor studentilor. Era imediat dupa revoltele din Ungaria. Ca nu i se pare principial ca un student, odata declarat admis, sa fie verificat din nou! Aceasta fraza (respectiv cuvantul principial) l-a costat teribil. Dosarul lui a fost reverificat printre primele, dovedindu-se ca mintise la chestionarul cu situatia familiala. Probabil ca, si daca ar fi tacut, soarta lui ar fi fost aceeasi. In inchisoare s-a facut rapid cunoscut ca unul care avea principii. Ba, tu ala cu principii, il strigau gardienii, reclamatiile tale cu conditiile din inchisoare au ajuns la Geneva. Se sterg americanii la cur cu ele! Ha, ha, ha! Vrei sa le vezi?! Ti le-au trimis inapoi, cu stampila de cacat post-restant! De aceea, intr-una din inchisorile prin care a trecut (la Gherla), ca sa-l enerveze (sau sa-l testeze) pe tata, care era (este) un barbat cu principii, il izolau, la subsol, in celula inundata de apa, alaturi de un barbat fara principii. Unul era crestin (tata), celalalt ateu (fost comunist ilegalist), marxist si agitator. Unul era intelectual (tata), celalalt proletar si, in ciuda mult trambitatei stergeri a diferentelor de clasa (tarani, muncitori, intelectuali), antagonismele ieseau la lumina acolo unde nu te asteptai (in inchisoare, de pilda). Toate astea le-am aflat mult mai tarziu, cand, la cincisprezece ani dupa revolutie, tata si-a publicat cartea de memorii din inchisoare. L-au incuiat, scrie tata, si in celula neagra, unde era complet bezna, un loc atat de stramt incat abia putea sa se miste un singur individ, dar el, chiar si aici, dezvolta o discutie filosofica cu Celalalt. Presupun ca imaginara, de vreme ce celula neagra era pentru izolare."

Supuse sau rebele. Doua versiuni ale feminitatii. Editia a II-a

Hadley Hemingway si Zelda Fitzgerald par sa aiba in comun un singur lucru: amindoua au fost casatorite cu scriitori celebri. In rest, sint complet diferite: Hadley e o femeie care a asimilat valorile mediului din care provine si nu isi doreste decit o viata linistita alaturi de sot si de copii; Zelda e autonoma, excentrica, incalca toate regulile si incearca mereu sa se desprinda de personajele feminine create de celebrul ei sot, care o foloseste ca sursa de inspiratie pentru cartile sale. Comparind personalitatile si relatiile lor cu partenerii de cuplu, Aurora Liiceanu ne arata ca Hadley si Zelda reprezinta de fapt doua tipuri feminine pe care le putem recunoaste cu usurinta si astazi, daca privim atent in jurul nostru.

Educatia la Centenar reuneste perspectivele a 61 de cadre didactice din mediul academic, specialisti din diverse domenii si clerici ai Bisericii Ortodoxe Romane si ai Bisericii Romano‑Catolice asupra transformarilor prin care a trecut sistemul de invatamint romanesc sub influenta evenimentelor istorice nationale si europene din ultima suta de ani. Sint evocate personalitati precum Andrei Saguna, Spiru Haret, Dimitrie Gusti, Cristofor Simionescu, Ion Jalea, George Vaideanu, Onisifor Ghibu si Stefan Barsanescu, care si‑au pus amprenta asupra educatiei in perioada premergatoare Marii Uniri si ulterior. Pe parcurs sint prezentate genealogii ale principiilor si valorilor ce au constituit repere pentru invatamintul romanesc, dar si explicatii privind provocarile cu care se confrunta acesta in prezent.

Luanda, 1975. Ludovica, sau Ludo, personajul fascinant imaginat de Jose Eduardo Agualusa, isi zideste un perete in fata usii, separindu-si apartamentul de restul cladirii in care locuieste. Ea da astfel nastere unei povesti in care simtul umorului serveste drept antidot pentru tragica istorie a Angolei. Izolata de restul lumii, inconjurata de carti, in compania unui ciine, Ludo se trezeste asediata de intimplari aparent fara legatura unele cu altele, dar care mai tirziu vor ajunge sa-i bata la usa, personaje in carne si oase, desi ar putea la fel de bine sa vina dintr-un vis. Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Jose Eduardo Agualusa, Teoria generala a uitarii vorbeste despre frica de celalalt, despre absurdul rasismului, despre iubire si capacitatea de a ne salva sufletele.

Luanda este personajul principal in Teoria generala a uitarii. Celalalt este o batrina doamna portugheza, Ludovica, cea inspaimintata de oras si de locuitorii lui, care se zideste in interiorul unui apartament. Tema romanului este frica de celalalt. Mi se pare, din nefericire, o tema mai de actualitate azi decit in vremea in care am scris cartea. In timpurile confuze pe care le traim, intr-o lume in cautarea unei gindiri politice noi si a unor noi idei, frica de celalalt e un fel de incendiu care ameninta sa ne devoreze pe toti. In romanul meu, Ludo e salvata de un baiat care o face sa vada ceea ce este evident – nu exista Celalalt. Celalalt sintem tot noi. Fiecare om este intreaga omenire. - Jose Eduardo Agualusa

Precum scriitorul portughez Fernando Pessoa, precum argentinianul Jorge Luis Borges, portughez-angolezul Jose Eduardo Agualusa e un trickster literar care copleseste cu constructele lui fictionale. Agualusa este un maestru al dialogului intre genurile literare, care se distreaza schimbind registrul de la romanul de spionaj la proza pastorala sau la fluxul constiintei, este un autor care tine la personajele lui. - Star Tribune

Un povestitor innascut. - Washington Independent Review of Books

Traducere din limba portugheza de Simina Popa

Note de Simina Popa si Iolanda Vasile

Roman laureat al International IMPAC Dublin Literary Award 2017

Roman finalist in 2012 al Man Booker International Prize

La finele Evului Mediu, in Moldova secolului al XVII-lea, un tinar dandy, jurnalist londonez, debarca la Galati cu scopul de a pune pe picioare o tipografie pe aceste meleaguri fermecatoare si imbelsugate, unde este convins ca se va imbogati. Din nefericire, chiar la coborire, hamalul care ii cara cufarul cu laba teascului de tiparit, corpurile de litera, drugii de plumb si cositor se pravaleste in Dunarea inghetata. Din acest moment incepe o poveste captivanta, care nu va surprinde prin fapte de glorie, ci prin maruntul fapt divers, prin atmosfera si limbaj, prin obiceiurile, superstitiile si peripetiile personajelor. Refugiindu-se din realitatea cotidiana in istorie si in fantastic, Cezar Amariei cladeste o punte spre prezent si aduce in discutie probleme ramase nesolutionate de mai bine de 300 de ani.

Povestea lui Mihai incepe in 1986, in ziua fatidica in care face cunostinta cu Bristena, colega de liceu, fiica unui securist, frumoasa, inteligenta, dar si alintata, orgolioasa si de o cruzime inimaginabila uneori. Inevitabil, este fermecat pe loc si intra fara sa stea pe ginduri in rindul admiratorilor care ar face orice pentru ea. Astfel incepe o aventura de peste trei decenii, cu suisuri si coborisuri. Mihai participa la Revolutie, se apuca de bisnita in anii ’90, cu deplasari pline de peripetii in Turcia, apoi trece la nivelul urmator, incercind piata din Polonia. In tot acest timp, nu doar Bristena, ci intreaga ei familie profita de naivitatea lui, insa nimic nu il poate opri sa o urmeze peste tot, fie ca e vorba de Budapesta, unde devine colector de deseuri si in timpul liber ii scrie lucrarea de masterat, sau muntii Romaniei, unde ii serveste drept ghid, ori Paris, unde, cind nu lucreaza ca salahor, incearca sa o protejeze de iubitul ei. Purtindu-ne prin tara si prin Europa, scris cu umorul negru caracteristic lui Mihai Buzea, Jimmy este romanul unei iubiri toxice, a carei implinire pare sa fie mereu dupa colt, dar nu e niciodata cu adevarat palpabila.

In Romania anilor 1980, membrii unui grup coral specializat in cintari bisericesti cauta sa scape din robia unor confesiuni care nu-i multumesc, in incercarea de a descoperi adevarata credinta. Apartinind initial cultului baptist, trec la penticostali, apoi la adventisti, iar in cele din urma se circumcid si se convertesc la iudaism. Astfel ajung sa emigreze in Israel, unde fiecare se descurca cum poate. Insa Jac, Corneliu si Beni, cei trei conducatori si ultimii reprezentanti ai grupului, nu isi gasesc nici aici linistea sufleteasca: Beni ajunge sa imbratiseze doctrina mesianica, devenind rabin, in vreme ce Jac si Corneliu se intorc dupa 1990 in Romania, unde pun bazele unui cult iudeo-crestin, Sarbatoarea Corturilor, convinsi fiind, dupa ani de peregrinari, de un singur lucru: "Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde Il cautam”.

Roman distins cu Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2016

Sapte zile, plus una. Mircea Mihaies in dialog cu Ilie Stepan

Se poate trai fara compromis, fara sa te injosesti? Se poate, asa cum s-a putut si in comunism. Nu toti au facut compromisuri. Unii au facut compromisuri si au dus-o mai bine. Au avut avantaje. Se fac si azi compromisuri jenante, dizgratioase. Cum se poate face arta fara compromis? Simplu: facind arta in care crezi. Si stringind din dinti pentru ca nu ai banii pe care-i are X sau Y. Sigur ca as fi tentat sa-i spun unui tinar artist de azi sa mearga inainte si sa rupa norii. Daca se poate, asta trebuie sa faca. Dar fara niciun compromis. I-as sfatui pe tineri sa aiba verticalitate si sa incerce sa discute, dimineata, cu ei insisi. In intimitatea diminetii. Daca atunci cind te uiti in oglinda poti sa te privesti inseamna ca e bine. Trebuie sa stii sa renunti si sa urmezi drumul pe care ti-l propui. Drumul cel mai sanatos este cel in care faci ceea ce stii, atit cit stii sa faci. Acesta ar fi idealul. Urmeaza-ti drumul. - Ilie Stepan

Un centenar si mai multe teme pentru acasa. Ce au invatat si ce nu au invatat romanii din ultimul secol de istorie

In lumea militarilor de cariera exista o vorba: "Amatorii discuta mai ales despre strategie, dar profesionistii sunt mult mai atenti la logistica". 
Incerc, in acest volum, sa pun in discutie atit perioada de dinainte de 1918 (pentru a intelege cum s-a ajuns la Marea Unire), cit si pe cea de dupa, catre noi. Volumul a plecat dintr-o simpla constatare: am avut revelatia, pe care probabil si alti romani au avut-o inaintea mea, ca la noi nu strategii lipsesc, ci responsabilii cu logistica. Romanii, de cel putin o suta de ani, au un apetit real de a vorbi despre viitor, dar planurile au fost cel mai adesea programe politice de partid. Drept urmare, am avut partide care au aratat constant un viitor mai bun decit prezentul (de genul: «sa dam drept de vot tuturor romanilor», "sa dam pamint tuturor romanilor", "sa cautam luminita de la capatul tunelului" etc., spuse intr-o forma sau alta), iar dictaturile mai lungi sau mai scurte prin care am trecut ne-au semnalat ca viitorul este la un sacrificiu sau doua distanta si ca este incomparabil mai bun decit trecutul si prezentul la un loc. Desi nu epuizeaza lista domeniilor care s-ar preta unei analize centenare, acest tom acopera o sfera ampla – de la armata la scoala, de la arhive istorice la planificare strategica, de la benzi desenate la practica guvernarii. - Adrian Cioroianu

Un barbat scrie un scenariu stufos despre viata lui Herman Melville, dar nici un producator nu e interesat sa-l transforme in film. Intr-o zi cineva ii face rost de numarul de telefon al marelui regizor american Michael Cimino, producatorul celebru al filmelor The Deer Hunter si Heaven’s Gate. Se intilnesc la New York, unde Cimino ii citeste manuscrisul. Romanul descrie o serie de aventuri rocambolesti desfasurate intre Muzeul Vinatorii si al Naturii, in Paris, Ellis Island, in New York, si Lacul Nemi, in Italia. Trecind dintr-un spatiu intr-altul, o cunoastem pe Isabelle Huppert, dam peste zeita Diana, un dalmatian pe nume Sabbat, un vecin demonic, peste doi mustaciosi suspecti, o studenta la doctorat, o portareasa perfida si un sef de sala foarte agresiv, ce pare o sosie a lui Emmanuel Macron. Povestea incredibila si subtila a romanului Apara-ti coroana, un titlu ca un indemn biblic ce l-a inspirat cindva pe Proust, construieste o punte intre cinema si literatura intr-o maniera incintatoare si totodata patrunzatoare. Spectacolul vietii noastre ascunde o poveste sacra: romanul lui Yannick Haenel se afla in cautarea ei.

Un roman nebunesc, genial, acaparator, cu o poetica sumbra. Yannick Haenel isi apara propria odisee. - Le Figaro

Yannick Haenel scrie ca impins de nevoia unui miracol, cu dorinta de fabulos si chemare pentru sublim. - Le Journal du Dimanche

Un roman extraordinar, un creuzet de imagini uluitoare. - L’Obs

Scrisa pe muchie de cutit, intr-o tensiune continua, aceasta carte profunda si halucinanta este un adevarat foc de artificii. - Le Canard Enchaine

Traducere de Laurentiu Malomfalean

Cum am impuscat un elefant reuneste o suma de eseuri literare ce ofera cititorilor o perspectiva cuprinzatoare asupra vietii si operei lui George Orwell. Unele incercari, precum „O executie prin spinzurare” sau „Cum am impuscat un elefant”, descriu intimplari din perioada petrecuta de scriitor in colonii, ca angajat al Politiei Imperiale Indiene; altele, precum „Azilul de noapte” sau „La zdup”, reiau experiente din anii de saracie pe care Orwell si i-a impus dupa intoarcerea din Birmania. Dar cele mai multe au drept subiect detalii ale vietii londonezilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial – de la bombardamente sau rationalizarea alimentelor la bucataria englezeasca sau arta de a pregati un ceai bun – si politica interna si externa dezastruoasa a diferitelor guverne care s-au succedat in aceasta perioada. Nu sunt ocolite nici viata cazona si experientele prin care a trecut Orwell ca voluntar in Razboiul Civil din Spania sau vocatia de scriitor si motivele care l-au determinat sa urmeze cariera literara. Diverse prin substanta, avind in fundal un puternic filon autobiografic, ironice si cuceritoare, eseurile lui George Orwell se imbina ca piesele unui puzzle ce intregeste imaginea oferita de romanele sale. 

Anglia nu este insula batuta in pietre scumpe din fragmentul shakespearian, nici infernul infatisat de Dr. Goebbels. Mai degraba seamana cu o familie, o familie victoriana cam inchistata, fara prea multe oi negre, dar cu dulapurile dind pe dinafara de schelete. Are limbajul ei secret si amintirile ei comune, iar cind se apropie un dusman, stringe rindurile. O familie la cirma careia se afla membrii nepotriviti – asta este, poate, cea mai apropiata descriere pe care i-o poti face Angliei intr-o fraza. - George Orwell

Orwell a reusit sa ajunga la un echilibru perfect intre claritatea prozei si originalitatea perspectivei, efect pe care l-a obtinut fara sa sacrifice vreo farima din inteligenta lui taioasa si glaciala. - Sunday Herald

O cariera ca a lui Orwell ar fi greu de urmat astazi. Totusi, pentru orice tinar scriitor dispus sa faca o incercare, aceste eseuri nu se pastreaza doar ca artefacte istorice si capodopere literare. Datorita deschiderii lui Orwell fata de lume si staruintei de a ramine fidel propriului crez, eseurile lui arata cititorilor si scriitorilor din orice epoca ce inseamna sa traiesti prin vocatie. - George Packer

Traduceri din limba engleza si note de Mihaela Ghita si Ciprian Siulea

Povestirile lui Iulian Popa au un aer de stranietate și melancolie, indiferent că vorbesc despre criza din cuplu, singurătatea și debusolarea bătrâneții, despre lipsa de comunicare dintr-o lume alienată, uneori lipsită de speranță. Personajele lui traversează fantasmatic un spațiu bucureștean, în principal, a cărui imagine se recompune în jurul unor evenimente mărunte, trăite, din cauza unor sensibilități exacerbate dramatic și cu consecințe majore. În Guadalajara, gãsim o prozã a observației infinitezimale, uneori preocupată de surprinderea celor mai fine articulații sufletești și morale, alteori de schițarea unor tablouri pline de umor (mai degrabă întunecat), scrise alert, cu dialoguri vii.

„O excelentă carte de sociologie, dar si un thriller politic, așa as defini captivantul și atât de urgentul demers al lui Cătălin Augustin Stoica. Aflăm din volumul său cum s-au constituit centrele de putere economică din România postcomunistă, continuitățile, persistente, frustrante, chiar exasperante, cu vechea profitocrație. Din cercetările lui Cătălin Stoica se desprinde o viziune capabilă să explice, coerent și pătrunzător, atâtea dintre adeseori bizarele cotituri și amețitoarele răsuciri care au marcat trei decenii de postcomunism românesc.“ – Vladimir Tismăneanu

„Cele patru studii ce compun acest volum tratează problema continuităților cu trecutul, pe fondul transformărilor pe care le-a cunoscut România în ultimele șapte decenii. În ciuda dramaticelor schimbări prin care a trecut țara noastră în secolul XX, o serie de elemente, practici şi instituții informale au supraviețuit, s-au adaptat şi continuă să genereze efecte şi azi. Recentele scandaluri de corupție din diferite domenii ne relevă existența unei încrengături de relații ori rețele sociale care nu de puține ori își au originea în perioada de dinainte de 1989.
Capitolul 1 tratează, la nivel micro, temele construcției partidului-stat şi ale constituirii unor noi forme de proprietate. Capitolul 2 vorbește despre felul în care istoria defunctului Partid Comunist Român se reflectă în viața politică actuală. Capitolul 3 tratează un subiect încă foarte familiar majorității cititorilor: pilele, cunoștințele şi relațiile. Ultimul capitol abordează specificul noii ordini economice din România post-comunistă.“ – Cătălin Augustin Stoica