Promotii
-
La Iasi, in timpul razboiului, 1916–1917Preț special 3.39 LEI Preț standard 33.83 LEIEpuizat din stoc
Ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu
„Însemnările lui Costin Petrescu, excelent portretist, inovator al frescei românești interbelice, constituie o mărturie importantă din timpul primei conflagrații mondiale, un document tragic, dar totodată plin de spirit și de farmec, remarcabil prin acuratețea percepțiilor și a informațiilor înregistrate. Ele reflectă exercițiul atent al vizualității și practica variatelor meșteșuguri stăpânite de autor, precum și convingerea sa morală că «faptele trebuiesc bine amintite, ca nu cumva să se uite vreodată».
Peste un timp care s-a rotunjit, ni se oferă astăzi prilejul acelui «mai târziu, târziu de tot» pe care pictorul Costin Petrescu îl anticipa pentru momentul în care vor ieși la lumină însemnările sale din vremea pribegiei.“ – Virginia BarbuPe copertă: Costin Petrescu, Autoportret [1916–1917], ulei pe pânză, nesemnat, nedatat. Colecția Dan Costin Petrescu.
-
De la Pamant la stelePreț special 6.03 LEI Preț standard 60.26 LEIEpuizat din stoc
Ilustrații de Page Tsou
Design de Winsome d'Abreu
Text de Kate BakerTraducere de Cristian Negoiță
Paginile 32–33 au fost preluate şi adaptate de la Astronomical Society of the Pacific’s UAYF, după o idee popularizată de Carl Sagan
Un nou festin vizual de la ilustratorul premiat Page Tsou, autorul compendiului De la mic la mare. Atlasul minunilor lumii
Te-ai întrebat vreodată cât de mare e un dinozaur în comparaţie cu piramidele din Egipt? Dar cât de întinsă este Calea Lactee pe lângă cea mai apropiată galaxie, Andromeda? Imagini detaliate desenate la scară, o bogăţie de informaţii şi neaşteptate analogii vizuale te vor ajuta să înţelegi cât de mici sau de mari, cât de aproape sau de departe sunt în realitate toate cele ce ne înconjoară.
Aruncă o privire şi explorează universul de la cel mai mic grăunte de nisip până la marginile lumii cunoscute. -
Romania, te iubesc!Preț special 15.83 LEI Preț standard 52.75 LEI
România, te iubesc! a fost o idee care a crescut natural în redacţia Ştirilor PRO TV. Un format de reportaje, anchete şi investigaţii de calitate mereu mai bună, cu standarde mereu mai mari. 2018 este un nou capitol în istoria emisiunii. „Cum să facem scris din imagine?“ Aveam cu toţii în minte imagini superbe sau dezolante, fragmente de interviuri în care participanţii puteau fi premiaţi pentru jocul artistic, scene dense şi rapide în care totul era în mişcare. Cum să le descrii, ca să rămână la fel de valoroase ca la televizor? Forma fizică, firească în care se aşază faptele şi imaginile înainte de a deveni un reportaj finit este totuşi scrisul. Materialele „au trecut sticla“, după cum ne arată reacţiile publicului care ne urmăreşte. Suntem acum pe un teritoriu nou, curioşi dacă universul creat de personalităţile corespondenţilor prinde viaţă încă o dată, în mintea cititorului de data aceasta. -
Soacre şi nurori. La cine este cheia?9.99 LEI
Apelind la surse dintre cele mai diverse, de la literatura stiintifica la povesti reale, Aurora Liiceanu analizeaza acest raport complicat dintre doua femei care concureaza pentru dragostea aceluiasi barbat: una ca mama care nu vrea sa-si piarda copilul, cealalta ca partenera care si-l doreste doar pentru ea.
-
Heather, cu totul10.56 LEI
Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta
Creatorul celebrului serial Mad Men şi producătorul executiv al serialului Clanul Soprano
Mark şi Karen Breakstone formează un cuplu tipic din clasa înstărită newyorkeză. Cei doi duc o viaţă liniştită, prosperă şi destul de ternă pînă în momentul cînd li se naşte unicul copil, Heather, o fată de o frumuseţe şi o inteligenţă ieşite din comun. La vîrsta adolescenţei, Heather ajunge să vadă fragilitatea şi superficialitatea legăturii dintre părinţii ei. În acelaşi timp, într-un orăşel din New Jersey se naşte şi creşte Bobby Klasky, fiul unei mame dependente de droguri şi al unui tată necunoscut. Crescut printre sticle de băutură, droguri şi scrumiere pline de chiştoace, Bobby pare sortit unei vieţi sordide, în ghetou sau chiar în puşcărie. Nici el, nici Heather nu au habar că destinele lor se vor intersecta. Scris cu mînă sigură, Heather, cu totul ilustrează cu o remarcabilă economie de mijloace o realitate contemporană sumbră, concentrată într-o poveste cu puţine personaje şi multă forţă emoţională, al cărei final are o puternică încărcătură simbolică.
„Un roman straniu, cutremurător, neliniştitor şi tulburător de captivant.” (USA Today)
„Weiner redă bizareria schimbărilor produse în viaţa de zi cu zi şi ne înfioară reamintindu-ne cît de instabil e pămîntul ce pare ferm şi solid sub picioarele noastre.” (NPR)
„În Heather... îl recunoaştem pe creatorul serialului Mad Men în viziunea profundă şi complexă asupra personajelor. Atenţia lui Weiner pentru micile detalii specifice transformă stereotipul ilustrat iniţial de fiecare personaj într-o făptură umană reală.” (The Millions)
-
Terasa Fericirii10.56 LEIEpuizat din stoc
Scrise în perioada 2013-2018 şi publicate în Weekend Adevărul, textele Laviniei Bălulescu din prima parte a cărţii sînt crîmpeie de viaţă în care se poate regăsi oricine dintre noi. Reunite, formează un jurnal personal, cu amintiri mai vechi sau mai noi pe care autoarea a decis să ni le împărtăşească. În centru se află chiar Terasa Fericirii, locul de întîlnire al oamenilor simpli din cartier, unde, mereu cu un pahar în mînă, se dezbat cele mai presante probleme ale zilei, de la politică la evenimente sportive. Nu lipsesc nici poveşti din copilărie şi experienţe ale Laviniei în calitate de călătoare profesionistă cu tramvaiul 36, cu taxiurile bucureştene sau cu trenurile CFR. În a doua parte sînt surprinse momente şi dialoguri fulgerătoare de pe terasă, din mijloacele de transport sau de pe stradă, multe aflate la limita dintre tragedie şi umor spumos involuntar. Terasa Fericirii, o carte a devenirii, spune povestea unei fete din Drobeta-Turnu Severin care a reuşit să înţeleagă Bucureştiul şi să-şi creeze o relaţie de acceptare reciprocă cu el.
-
Ambitus10.56 LEI
În Vergo se petrec o seamă de lucruri care bulversează halucinant traiul locuitorilor. Dintr-odată, în oraş nu mai moare nimeni. Şi nici nu se mai naşte nimeni. Căutarea unor explicaţii logice nu duce la nici un rezultat. În lipsa acestora, aproape toată suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile şi dezmăţul. Cutumele, ordinea, chiar şi credinţa intră în disoluţie. Oraşul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac. Un personaj cu o malformaţie anatomică fără precedent în cazuistica medicală, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo. Un alt personaj, marchizul, o minte sistematică, încearcă să pună într-o ecuaţie existenţială elementele care marchează noua condiţie umană a vergonilor. Nu izbuteşte, dar conturează în viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor. La rîndul său, autorul nu propune nici o rezolvare, pentru că scopul său a fost să formuleze probleme, nu să dea răspunsuri. Cititorii însă vor încerca să găsească unele.
-
Insemnari din vremuri tulburi si tinuturi exotice10.56 LEI
În calitate de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și, mai apoi, deputat european, Cristian Preda a ajuns, pentru întîlniri oficiale sau ca membru al unor echipe de observatori electorali, în țări dintre cele mai exotice. În prima parte a volumului, el relatează experiențele sale din state aflate în plin proces de democratizare, precum Bhutan, Kîrgîzstan, Madagascar, Nepal, Gabon, Coasta de Fildeș, Bolivia, Mauritania sau Guatemala. Autorul descrie procese electorale și aspecte ale vieții politice prea puțin cunoscute europenilor, schițînd portretele unor politicieni specializați în lovituri de stat, schimbări de constituții sau manevre care au aruncat țări întregi în haos. A doua parte reunește două extrase din jurnalul lui Cristian Preda, din 2007 și 2012, cînd au avut loc cele două suspendări ale lui Traian Băsescu, o perioadă de mari frămîntări și incertitudini politice. Împreună, cele două secțiuni ale cărții ne arată – cu exemple concrete – cît de greu se construiește o democrație și, odată obținută, cît de ușor poate fi pusă în pericol.
„Regina poporului baoulé a tăcut, fiind preocupată de o scobitoare pe care a ţinut-o permanent în gură în timpul audienţei. După care s-a ridicat şi mi-a întins mîna stîngă.”
„EBA îmi spune că ieri, cînd Curtea a luat decizia referitoare la a doua suspendare a preşedintelui, acesta a stat toată ziua în casă şi s-a uitat la filme cu Batman...”
„Am discutat cu premierul kîrgîz şi cu şefa Comisiei Electorale Centrale şi i-am întrebat cît costă un vot. Între 15 şi 85 de dolari, mi-au spus ei.”
„În Bangladesh, toţi oamenii politici cu care te întîlneşti îţi prezintă filme cu atrocităţile comise de adversarii lor. Te aşezi la masă, ţi se oferă un ceai, după care vine inevitabil întrebarea: «Aveţi timp pentru un film, nu?».”
„Preşedinta Camerei din Bolivia: de ce ar vrea nişte europeni care ajung în La Paz să viziteze o închisoare? Cînd călătoresc în Europa, mă duc la Luvru sau la Colosseum, în niciun caz la vreo puşcărie.”
„Am pus-o pe una dintre colaboratoarele mele să caute teza de doctorat a lui Ponta şi să verifice dacă nu cumva a comis vreun plagiat. Flerul de profesor îmi spune că e vorba despre unul dintre cei care ar face aşa ceva.”
„Choummaly Sayasone, preşedintele Laosului, mi-a zis că sînt al doilea român pe care-l întîlneşte, primul fiind Ceauşescu. Ah, ce onoare!”
-
Tăcere10.56 LEIEpuizat din stoc
Traducere din limba japoneză de Florentina Toma
Roman ecranizat în 2016 în regia lui Martin Scorsese
O carte despre credinţă şi îndoială, Tăcere descrie persecuţiile la care erau supuşi creştinii în Japonia secolului al XVII-lea, în timpul shogunatului Tokugawa. Trimis să verifice zvonurile despre apostazia mentorului său, Cristóvão Ferreira, unul dintre cei mai de seamă membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastian Rodrigues descoperă în această ţară mai multe comunităţi clandestine de creştini. Asistînd neputincios la martiriul acestora, Rodrigues îşi vede propria credinţă pusă la încercare şi începe să se îndoiască de un Dumnezeu care răspunde la suferinţele credincioşilor săi doar printr-o tăcere indiferentă. Vîndut la rîndul lui autorităţilor, supus la torturi cumplite şi silit să se dezică de credinţa sa, Rodrigues are conştiinţa dureroasă a eşecului, dar şi revelaţia faptului că Dumnezeu este prezent întotdeauna, chiar şi în tăcere.
-
Șapte octombriePreț special 4.12 LEI Preț standard 41.23 LEI
„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“
„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu știi foarte bine, ești scriitor.“
„M-am născut fără certificat de garanție și fără mod de întrebuințare.“
„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simți, de evacuat nu poți s-o evacuezi orice ai face.“
Un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste.
VLAD ZOGRAFI s‑a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica ( 2007, Premiul Uniunii Scriitorilor), Petru (2007, conținând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998. În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Șase povestiri despre om, societate și istorie. În 2016 a publicat romanul Efectele secundare ale vieții (Premiul Observator Lyceum, 2017), apărut în limba cehă (traducere de Jiři Našinec, Editura Havran, Praga, 2019) și în limba sârbă (traducere de Ðura Miočinović, Editura Knjževna radionica Rašić, Belgrad, 2020). În 2018 a publicat romanul Șapte Octombrie.
-
Prezent trecut, trecut prezentPreț special 4.12 LEI Preț standard 41.23 LEIEpuizat din stoc
Traducere de Simona Cioculescu
„Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresați, primul lucru care trebuie făcut este să se obțină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Și iată-i pe purici avansând încet, prostiți; ei pot fi împinși cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar.“
-
Independența copiluluiPreț special 3.91 LEI Preț standard 39.12 LEIEpuizat din stoc
Fie că suntem sau nu părinți, mămici, tătici, bunici sau educatori, atunci când încercăm să înțelegem copiii mici, adolescenții și pe noi înșine ne ajută pe toți descoperirea parcursului dezvoltării întru independență.
Împreună putem să ne mirăm, să ne amintim, să explorăm și să ne întrebăm:
• Cum ajunge mama să fie un mediu de supraviețuire pentru copilul ei?
• Cum sprijinim, prin joc, controlul sfincterian al copilului?
• Ce semnificații profunde au tulburările alimentare?
• Ce rol are limba maternă în echilibrul afectiv?
• Ce înseamnă abandonul?
• Ce trăiesc părinții adoptivi?
• În ce constă rolul civilizator al tatălui?
• Cum ne influențează societatea în care trăim, comunitatea și grupurile?
• Cum să ne raportăm la lene, la cumințenie, la hiperactivitate, la lipsa de control?
• Cum formăm rezistența la frustrare?
• Ce rol au interdicțiile, impunerile și hotărârile adulților?
• Cât de serios este jocul pentru formarea unei personalități independente? -
Un anume domn PiekielnyPreț special 7.49 LEI Preț standard 29.97 LEI
Traducere și note de Adina Dinițoiu
Roman prezent pe toate listele marilor premii literare franceze în 2017 (Goncourt, Renaudot, Femina, Médicis, Interallié, Grand Prix du roman de l’Académie française, Prix Jean Giono), Un anume domn Piekielny a obținut, în 2017, Premiul Goncourt – Alegerea României, iar în Franța a câștigat, în același an, Marele Premiu de literatură al orașului Saint-Étienne.
Roman poetic și picaresc în egală măsură, ironic și livresc, autobiografic pe alocuri, Un anume domn Piekielny este o pledoarie seducătoare pentru literatură, o mărturie care atestă puterea extraordinară a ficțiunii de a crea personaje vii, ce sar din pagină, abolind granița dintre imaginar și real. Sfârșitul lui Piekielny într-o groapă comună unde au fost aruncați evrei uciși de naziști devine un simbol pentru mulțimea acestor destine anonime întrerupte de atrocitățile istoriei.
François-Henri Désérable se reîntoarce în romanul său, cu pasiune, pe urmele celebrului scriitor Romain Gary (Roman Kacew, pe numele său adevărat), al cărui roman autobiografic Promisiunea zorilor l-a marcat, iremediabil, literar și biografic. Fascinat de un personaj misterios care apare în cartea lui Gary, autorul (şi personajul) F.-H. Désérable pornește în căutarea adevăratei identități a domnului Piekielny, vecin de imobil (după spusele lui Gary) cu micul Roman Kacew, pe vremea când locuia în Vilnius, înainte de emigra împreună cu mama sa, Mina. Cine era oare acest domn Piekielny, mărunt și modest, care semăna cu un „șoarec trist“?
-
Scene de viață provincialăPreț special 15.83 LEI Preț standard 52.75 LEI
Traducere revizuită şi note de Irina Horea
Puțini scriitori se bucură de o asemenea apreciere critică internațională și de atât de mulți admiratori în lumea literară ca J.M. Coetzee. Și totuși laureatul Premiului Nobel pentru literatură a vorbit rar despre sine înainte de publicarea volumului Copilărie, în 1997, o poveste strălucit scrisă, evocând rădăcinile și începuturile unui tânăr autor. Au urmat apoi Tinerețe, intens, cu multe aspecte sensibile, și Miezul verii, inovator și surprinzător de amuzant. Trei volume de memorii ficționalizate, acum revizuite de J.M. Coetzee și reunite sub un singur titlu, Scene de viață provincială, se constituie într-un portret sfâșietor, deși adesea comic, al artistului care se luptă să-și găsească propriul drum, dezamăgit de relațiile amoroase, lumea universitară și climatul politic încins din Cape Town în epoca apartheidului, un portret realizat de unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii.
Nici o tragedie nu marchează primii ani ai micului John, nici o traumă nu îi umbrește copilăria. Totuși, băiatul se simte — și apoi, din orgoliu, alege să fie — singur și la școală, și în familie. Dar lipsa de comunicare și comuniune are un pandant: privirea lucidă asupra realității. Drumul spre adevărata înțelegere și dreapta judecată nu este însă ușor, mai cu seamă în regimul de apartheid al Africii de Sud. Împins de dorința de a deveni poet, tânărul absolvent al facultății de matematică fuge la Londra. Aici trăiește acut sentimentul imposturii și se adâncește într-o depresie care îi seacă energiile. Într-un univers fără perspective, dominat de aceleași automatisme care îi definesc lui însuși existența cotidiană, rareori întrerupte de experiențe erotice sordide, eșecul pare să-i guverneze orice încercare de a comunica. Ca și aparenta incapacitate de a-și înțelege semenii, așa cum reiese din mărturisirile câtorva persoane care i-au fost aproape în varii momente ale vieții — patru femei și un bărbat —, intervievate de un jurnalist acreditat să-i închege biografia regretatului scriitor John Coetzee. Apare astfel portretul unei sensibilități exacerbate, lipsite de alinare atât în mediul edenic al fermei bunicilor, cât și alături de femeile în prezența cărora a îndrăznit să-și abandoneze masca taciturnului. Cinci interviuri câtuși de puțin măgu¬litoare, chiar șocante, ce iluminează noi fațete ale personajului Coetzee, dar enigma persistă, căci ele nu-i întregesc niciodată portretul.
-
Cox sau Mersul timpuluiPreț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI
Pe fundalul Chinei secolului al XVIII-lea, cu tablouri ce zugrăvesc fastul imperial, rafinamentul sadic al execuțiilor ori strălucirea metalică a râurilor otrăvite cu mercur, Christoph Ransmayr ne oferă un roman magistral, stratificat tematic: de la stranietatea unei lumi exotice dominate de frică și experiențele extreme de durere și clarificare interioară, până la o reflecție filozofică asupra timpului.
Faimosul ceasornicar și constructor de automate Alister Cox este invitat la Curtea sa de Qianlong, marele Împărat al Chinei, spre a inventa mecanisme care să poată măsura timpul interior: al fericirii, al iubirii, dar și al bolii, decrepitudinii și morții. În Orașul Interzis, dispunând de resurse nelimitate și având libertatea să folosească oricâte nestemate și metale există în trezorerii și în mine, Cox și asistenții lui creează automatele cele mai uimitoare. Numai că Împăratul se dovedește a împărtăși, pentru o clipă, visul maestrului și-i cere acestuia să construiască un ceas care măsoară însăși eternitatea.
-
HippiePreț special 7.83 LEI Preț standard 39.12 LEI
,,DACĂ VREI SĂ ȘTII CINE EȘTI, ÎNVAȚĂ SĂ PRIVEȘTI ÎN JURUL TĂU.''
„Am nevoie să redescopăr frumuseţea, atâta tot. Să ştiu că, deşi o să mă întorc într-o zi, încă mai sunt multe lucruri pe care nu le-am văzut şi nu le-am încercat. Încotro să se ducă inima mea, dacă eu încă nu cunosc destul de multe drumuri? Care să fie următoarea mea destinaţie, dacă încă nu am plecat de aici, aşa cum trebuia? Ce culmi să cuceresc, dacă nu văd nici o frânghie pe care s-o apuc?“
Hippie
„Minunat scrisă... O carte care inspiră.“
People
„Adevărata dragoste a lui Coelho este spiritualitatea.“
The Financial Express
„Un romancier care scrie cu adevărat într-un limbaj universal.“
The New York Times
-
Ghid de conversatie roman-japonez15.86 LEIEpuizat din stoc
Ghidul de conversaţie român-japonez constituie un instrument deosebit de util, care vă va permite să vă descurcaţi în orice împrejurare şi să faceţi faţă celor mai neprevăzute situaţii.
formule uzuale • vremea • la cumpărături • la restaurant • manifestări culturale • sport
-
Apocalipsa10.56 LEIEpuizat din stoc
Apocalipsa, următorul roman din trilogia halucinantă despre viaţa de apoi şi sfîrşitul lumii ce începe cu Blestemaţi, continuă povestea lui Madison Spencer, fetiţa moartă la treisprezece ani şi condamnată să-şi petreacă veşnicia în compania unei găşti pestriţe de demoni şi suflete proscrise. Ratînd ora stingerii în noaptea de Halloween, Maddy rămîne să bîntuie pe pămînt, chinuită de vinovăţie din cauza întîmplărilor de coşmar care i-au adus damnarea şi urmărită de un vînător de fantome drogat, angajat de părinţii ei miliardari. Madison află cu groază că părinţii ei au pus bazele unei religii universale pornind de la sfaturi date de ea în glumă de pe lumea cealaltă şi au construit un continent de un alb imaculat din deşeurile aglutinate ce plutesc în Marele Vortex din Pacific. Strînşi cu toţii acolo, prozeliţii se roagă la Templul lui Madison, în aşteptarea sfîrşitului lumii, care va veni cu siguranţă cînd Madlantida cea albă, propulsată de iahturi de lux, va lovi America de Nord şi celelalte continente. Damnarea sau mîntuirea întregii omeniri par să atîrne numai de micuţa Maddy, năucită de vorbele unui Dumnezeu intransigent şi de ale unui Diavol deghizat în şofer de taxi, care se pretind amîndoi a-i fi creatori.
-
Intimitate si alte povestiriPreț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI
Inclus de The Times pe lista celor mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945, Hanif Kureishi este un prozator, dramaturg și scenarist multipremiat: a câștigat prestigiosul Whitbread Award și a primit două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun scenariu. Opera lui este tradusă în 36 de limbi.
Una dintre cele mai bune cărți ale lui Hanif Kureishi, Intimitate pune în lumină, cu sinceritate dusă până la cruzime, temerile și dorințele care îl pot determina pe un bărbat să-și părăsească partenera și copiii. Alături de „Licărire“, „Străini când ne întâlnim“ și „Spleen“, cele trei povestiri incluse în volum, romanul stă la baza filmului Intimitate, regizat de Patrice Chéreau, cu Mark Rylance și Kerry Fox în rolurile principale.
-
Scene dintr-o casnicie. Dupa repetitie15.86 LEI
Ediţie aniversară, cu prilejul Centenarului Ingmar Bergman
„Lucrînd la Scene dintr-o căsnicie, înainte să apuc să-mi dau seama, aveam deja şase dialoguri distincte despre iubire, căsătorie şi tot felul de alte lucruri care vin odată cu ele. Johan şi Marianne, sau Marianne şi Johan, şi-au dat voie să fie laşi, curajoşi, fericiţi, furioşi, îndrăgostiţi, nesiguri, satisfăcuţi, ipocriţi, perfizi, răutăcioşi, copilăroşi, mizerabili, afectuoşi, nemiloşi, proşti, neajutoraţi – pe scurt, fiinţe umane.” (Ingmar Bergman)
„După repetiţie este o reprezentare a artistului la apogeul carierei sale, aflat în culmea gloriei, pentru care arta – teatrul şi locul lui pe scenă – este viaţă, iar orice altceva este iluzie.” (The New York Times)
-
Porci15.86 LEI
Într-o Românie închisă pentru străini, într-un viitor îndepărtat, Marele Vătaf conduce cu mînă de fier. Savanţii au făcut descoperiri epocale sub înţeleapta lui îndrumare şi au reuşit să prelungească viaţa oamenilor cu sute de ani, iar porcii au un rol crucial pentru tinereţea veşnică. Totul se obţine însă cu sudoarea frunţii, iar fiecare român trebuie să muncească pînă la epuizare pentru a trăi în acest paradis. Vătaful are şi opt Căluşari care veghează la bunul mers al lucrurilor, vînează Cuiburile de Iele, în care se plănuieşte răsturnarea ordinii naţionale cu ajutorul nucilor şi al rîşilor, şi stîrpesc răul din faşă. Dar ceva se întîmplă în Gruiu, sat aflat sub autoritatea falnicului Căluşar al Ilfovului, favoritul Vătafului, şi o înaltă trădare se conturează chiar în locul în care inocenţa ar fi trebuit să fie la ea acasa... Jocuri-pasiune pentru adulţi, drone, o nouă religie, porci şi porcari, dictatori şi disidenţi, lupte pe viaţă şi pe moarte – toate acestea sunt mici piese angrenate în monstruoasa maşinărie creată de Tudor Ganea în Porci, o distopie cu accente etno ce debordează de fantastic şi fantezie.
-
Sistematica poeziei15.86 LEI
În Sistematica poeziei, criticul şi teoreticianul Eugen Negrici reuşeşte să demonteze, printr-o remarcabilă operă de sinteză, mecanismele subtile ale producerii textului poetic, să identifice şi să definească atitudinile fundamentale ale eului producător în raport cu existentul. Este vorba despre procesul facerii poemului, bazat pe trei posibile modele generative, şi de felul în care funcţionează acestea. Parcurgînd această „gramatică generativă” a poeziei, poeţii îşi pot cunoaşte posibilităţile şi pot afla, mai ales, cum nu ar trebui să scrie.
Din cuprins: Posibilitatea sistematizării experienţelor poetice • Sistematizarea poeziei prin implicarea diacroniei • Aspectele luate de existent în procesul producerii formei • Atitudinile posibile ale creatorului faţă de existent • Elementele existentului • Starea de spirit a eului producător • Definirea procesului de producere • Direcţiile structurării • Relaţia cu destinatarul. Efecte scontate
-
Ultima dorință. Comédii10.56 LEI
„Îi cunosc bine pe toţi care se bălăcesc în burta caşalotului în care trăim. Pe cei de azi şi pe cei de ieri: preşedinţi, prim-miniştri, înalţi demnitari – leadership-ul, cum i se spune acum. Au făcut şi continuă să facă tot ce este în puterile lor ca lucrurile să rămînă pe pămîntul ăsta aşa cum sunt de cînd e lumea. Nu le-a fost uşor: mai tot timpul au fost tentative ale unora şi ale altora să ne destabilizeze, să ne colonizeze, să ne facă să ne mişcăm în rînd cu ceilalţi. Nu au reuşit şi nu vor reuşi în veci. Pentru că mereu şi mereu se ridică un «nou val» de români verzi care îşi iubesc ţara şi duc mai departe lupta de rezistenţă.” Radu F. Alexandru
„Scriitor, dramaturg, scenarist, eseist, dar şi om politic angajat în apărarea valorilor demnităţii umane, Radu F. Alexandru este astăzi şi cel mai răsfăţat dramaturg al scenelor bucureştene. Piesele lui, viu aplaudate, fac săli pline. Plac în egală măsură publicului şi criticii, performanţă rară, pentru că, de regulă, criteriile celor două tabere nu se prea întîlnesc.” Manuela Cernat
„Nu avem mulţi dramaturgi care să-şi fi însuşit atît de bine limbajul acestui dificil gen artistic. Radu F. Alexandru îl cunoaşte ca pe o limbă maternă, astfel încît se şi joacă folosindu-l. Răsturnările de situaţie, paradoxurile, umorul de idei, dizolvarea neaşteptată a frivolităţii în tragism şi depăşirea disperării prin amuzament, toate aceste manifestări ale unei mobilităţi intelectuale ieşite din comun fac ca piesele de teatru să fie imprevizibile şi captivante. Nu întîmplător, după ce urmăresc un spectacol care are la bază un text de Radu F. Alexandru, îi aplaud pe actori, îl aplaud pe regizor, dar vreau neapărat să-l aplaud şi pe dramaturg.” Alex. Ştefănescu
„Cele cinci piese din «Ultima dorinţă» alcătuiesc deopotrivă un volum puternic şi tulburător de literatură, care abordează cu umor amărui crizele omului contemporan, şi o ofertă de repertoriu de nerefuzat pentru scenele noastre. Arta lui Radu F. Alexandru de a vedea universalul în spatele deambulărilor clipei prezente mi se pare magistrală, venind direct din marea tradiţie caragialiană.” Răzvan Voncu
-
Rasul10.56 LEI
„Din echipa de aur a Opiniei studenţeşti, revista ieşeană cu faimă naţională după decembrie ’89, făcea parte şi o zgîtie de fată, cam fragilă pentru o meserie practicată în vremuri atît de tulburi. Aparenţele erau înşelătoare. Zgîtia s-a ţinut scai de minerii care plantau flori, cu bîta, în Piaţa Universităţii, fără să ia bătaie. O lună mai tîrziu se afla în Valea Jiului, înnopta în casa unui miner şi intra în abataj, să vadă cum trăiesc minerii. În gaşca aia de golani, cum ar fi zis Ion Iliescu, toţi talentaţi, inteligenţi şi hotărîţi să termine cu trecutul, scrisul ei avea câteva date clare. Orice temă ar fi abordat, intra în subiect direct, simplu, fără fasoane, fără inhibiţii. Lucru şi mai neobişnuit, punea punct articolelor la fel de brusc, cam pieziş, cam şui, acolo unde considera că orice cuvînt în plus nu-şi avea rostul. Apoi, ştia să facă personaje din oamenii, vestiţi sau iluştri necunoscuţi, despre care vorbea. În fine, mai avea şi darul de a povesti cu umor şi cu olecuţă de autoironie, cît să facă suportabilă viaţa la vreme de restrişte. Toate acestea m-au făcut să-mi zic că în tînăra domniţă doarme un scriitor. Aşa că nu m-am mirat că pînă la urmă chiar a scris o carte. Asta pe care o aveţi în mînă. Şi care, deloc întîmplător, se cheamă Râsul. Cu douăsprezece povestiri rupte din viaţă. Dorina Rusu îmi pare un povestaş plin de farmec. Povestaş în sensul alegoriei prin care Mario Vargas Llosa desemna scriitorul. Adică un om cu darul de a duce şi de a aduce veştile şi poveştile cu oameni şi despre oameni. De citit.” (Neculai Constantin Munteanu)
-
Insemnari dintr-o tara mare. Visul american vazut de aproape15.86 LEI
Bill Bryson are un adevărat talent de a fi depăşit de situaţie oriunde se duce – chiar şi (sau mai ales) în locul unde s-a născut. Revenind în SUA după două decenii petrecute în Marea Britanie, redescoperă cu bucurie comori de mult uitate ale copilăriei: glorioasa toamnă din New England, ţinuta caraghioasă a oamenilor în pantaloni scurţi şi camerele de motel în care poţi conta pe faptul că vei fi trezit în toiul nopţii de un ţipăt pătrunzător, urmat de o voce de femeie care imploră: „Lasă pistolul, Vinnie! Fac orice vrei”. Fie că discută despre inestimabila utilitate a tocătorului de resturi menajere, despre exotismul faptului că alimentele îţi sînt puse în pungă la supermarket sau despre emisiunile TV deplorabile, Bill Bryson face uz de umorul său inegalabil pentru a descrie unul dintre cele mai stranii fenomene: modul de viaţă american.
„Povestiri încîntătoare, pline de afecţiune şi în acelaşi timp expunînd remarcabil de succint ridicolul... Aceasta nu e o carte pe care s-o citeşti dintr-o răsuflare. E o carte pe care să o savurezi.” (The Times)
-
In definitiv ... Ioana Scorus in dialog cu Ion Vianu10.56 LEIEpuizat din stocNu poti fi scriitor daca nu scrii tot timpul. N-as zice ca e un viciu, fiindca viciile te darima, te distrug. A scrie devine un obicei necesar supravietuirii, asa cum am spus. Fara scris te pierzi, te ratacesti, sint ani de cind nu fac decit asta, sa scriu, si sint constient ca asta ma tine-n viata. Nu glumesc.(Ion Vianu)Imi este cu mult mai greu sa justific in fata cititorului invitatia pe care i-am facut-o lui Ion Vianu de a purta un dialog. Uneori, lucrurile au un sens al lor care-ti scapa. As putea insira o multime de argumente tari, in virtutea carora am vazut necesitatea acestei carti, dar imi dau seama ca ar fi doar un discurs gol, chiar daca intemeiat... Ion Vianu imi facuse din nou onoarea de a-mi prilejui un dialog cu unul dintre cei din urma descendenti ai unei aristocratii veritabile, din alte vremuri, o aristocratie care nu tine cont de culoarea singelui, ci de valorile pe care si bunicii, si parintii mei mi le-au dat si pe care, fara indoiala, si Ion Vianu le-a dat mai departe copiilor si nepotilor sai. Innobilata de contactul cu Ion Vianu, am speranta ca si altii se vor simti innobilati citind aceasta carte. (Ioana Scorus)
-
Aceasta povestePreț special 7.67 LEI Preț standard 30.66 LEI
Această poveste, poate romanul cel mai muzical al lui Alessandro Baricco, impregnat de tonuri și ritmuri de o mare varietate, ne poartă într-o cursă amețitoare prin secolul XX.
Această poveste îi aparține lui Ultimo Parri. Personajul are cinci ani când vede pentru prima dată un automobil în satul său piemontez, nouăsprezece în ziua înfrângerii de la Caporetto, în 1917, și douăzeci și cinci când își întâlnește marea dragoste în America. Visul lui Ultimo, acela de a construi o pistă circulară de curse cu optsprezece curbe, leagă mai multe povești într-una singură, primordială, o poveste despre fidelitate, iubire, prietenie, război și, mai ales, despre dorința de a restabili ordinea în lume. Romanul este deopotrivă unul al sunetelor. Auzim zgomotele guturale ale primelor automobile, îl auzim pe Ultimo strigându-și numele când mașina gâfâie urcând movila din Piassebene, apoi exploziile și împușcăturile de pe câmpul de luptă, o auzim pe Elizaveta cântând la pian, apoi melodia transmisă la radio în timp ce o femeie și-un bărbat fac dragoste în bucătăria unui local și auzim motorul Jaguarului în care, după o viață de așteptare, Elizaveta atinge visul lui Ultimo și reușește să parcurgă pista circulară.
Pe copertă: Felix Vallotton, L’attente (detaliu)
-
Zugzwang sau Strada cu o singura iesire10.56 LEI
Un șahist imbatabil transformă un oraș într-o imensă tablă de șah, iar locuitorii lui devin regi, regine, nebuni, cai, pioni, într-o competiție absurdă care macină destinele tuturor. Un scriitor dispare din mediul său, atras de mirajul depărtărilor, de chemarea iubirii, a „tinereții fără bătrînețe”. Cînd se întoarce, după mai bine de 40 de ani, descoperă că misterul dispariției sale îl propulsase între clasicii literaturii din țara sa natală și pe lista pentru Premiul Nobel. Un individ primește moștenire o bibliotecă fabuloasă, o „casă a vîntului“, care îl ia captiv și îl transformă în ficțiune. Un critic literar este răpit de autorii mediocri pe care îi desființează și este constrîns, într-un text de un comic savuros, să-și schimbe discursul critic pentru a deveni poetically correct. Un prunc se naște cu darul de a înfuleca și a secătui de viață tot ce iubește, altul are darul de a potoli foamea celor care doar îi rostesc nu-mele. De la Facerea lumii, fiecare nume are în spate o istorie, demonstrează Adrian Alui Gheorghe, iar fiecare ființă de pe pă-mînt are o rădăcină fantastică din care se poate naște, din fantezia unui povestaș inspirat, o nouă poveste.
„Rămas fără o slujbă certă, am fost angajat să spun povești unui om care se împotmolise în orizontul patului de suferință. O suferință mută pe care povestea o putea atenua, o făcea suportabilă. Astfel am văzut cum acționează cuvîntul asupra minții, inimii și sufletului omenesc, ca un fel de neurohormon al fericirii, care se insinuează în creier. De asta, nu vă îndemn să vă îndepărtați de realitatea imediată, care vă asigură echilibrul pe planetă, dar vă îndemn să nu vă îndepărtați mai ales de poveste, de literatură, care vă asigură echilibrul în univers. Fiecare om e o poveste cu final previzibil, numai că pînă la final sînt o mulțime de imprevizibilități. Asta e literatura, de fapt. În poveste viața fiecăruia capătă sens, în afara ei e mai mult un element statistic. Vorba cuiva: sîntem ceea ce citim. Dar, dacă nu citim, cine sîntem?“ (Adrian Alui Gheorghe)
-
Mihai Botez. Trei schite de portret. Documente10.56 LEI
„Critic moderat al regimului comunist din România, Mihai Botez a testat cu relativ succes limitele acestuia. Dar disidenţa lui Botez, care nu a fost imaculată, nu ar fi durat fără sprijinul guvernului SUA şi al Europei Libere. Documentele accesibile în arhivele guvernamentale româneşti, fragmentare şi relativ puţine, sînt insuficiente reconstituirii parcursului său. Evoluţia lui Botez poate fi acum mai bine revelată prin recentele desecretizări ale documentelor aflate în arhivele guvernamentale din SUA, la Departamentul de Stat, FBI, INS şi la diferitele biblioteci prezidenţiale, la care se adaugă documentele din arhiva Europei Libere. Reunind cele mai semnificative dintre aceste documente inedite, cartea oferă cititorului posibilitatea unor noi lecturi în privinţa personalităţii lui Botez.” (Radu Ioanid)
„Celor care nu au trăit într‑un sistem cu partid unic le este greu să evalueze măsura în care se amestecă un asemenea regim în viaţa cetăţenilor. Opoziţia era ghidată de o analiză a riscurilor – ce risca oponentul dacă înfrunta regimul? În unele cazuri, se punea în balanţă şi ce ar putea avea disidentul de cîştigat. Unde îl plasăm pe Mihai Horia Botez în acest spectru al analizei? Iată sarcina pe care şi‑o asumă Radu Ioanid în admirabilul şi convingătorul lui studiu de caz.” (Dennis Deletant)
-
Acum nici tăcerea nu-ţi mai aparţine10.56 LEI
După tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, scriitoarea turcă Aslı Erdogan a fost arestată şi închisă. Vina sa era că scrisese pentru publicaţia pro-kurdă Özgür Gündem texte în care denunţa diverse acţiuni îndreptate împotriva libertăţii de opinie. A stat patru luni în închisoare, însă, deşi a fost eliberată, a devenit ţinta persecuţiilor şi în cele din urmă a fost constrînsă să părăsească Turcia. Volumul reuneşte o parte dintre articolele care i-au atras ostilitatea regimului. Sînt cronici politice, reflecţii asupra scrisului şi a exilului, eseuri despre acţiunile represive ale guvernului turc, despre povara mentalităţilor şi stereotipurilor arhaice în Turcia modernă pagini încărcate de emoţie, în care inspiraţia poetică se îmbină cu luciditatea activistei pentru drepturile omului şi literatura cu jurnalismul.
„«Libertatea este un cuvînt care refuză să tacă», iată una dintre frazele fulgurante ale lui Aslı Erdoğan. E lupta cotidiană a unei femei împotriva oricărei forme de opresiune.” (France Culture)
„O concentrare a principiilor şi cauzelor pe care Aslı Erdoğan le-a apărat, a multitudinii de victime şi oprimaţi pentru care s-a mobilizat, a tuturor formelor de represiune condamnate de pana sa de o mare sensibilitate. Pagină după pagină, sîntem zguduiţi împreună cu şi pentru această luptătoare neobosită. Căci zîmbim rareori şi nu rîdem deloc, nici măcar forţat, nici măcar ironic, pe parcursul lecturii.” (Libération)
De formaţie fiziciană, Aslı Erdoğan (n. 1967, Istanbul) a lucrat la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva, apoi a făcut studii de antropologie la Rio de Janeiro, unde a scris primul său roman (Omul cochilie, 1994). Revine la Istanbul în 1996 şi se consacră literaturii (cu romanul Mandarinul miraculos) şi jurnalismului. În 1998 a început o rubrică într-unul dintre cele mai influente ziare turceşti, cotidianul Radikal. Articolele în care pledează pentru drepturile femeii şi tratează subiecte tabu vorbind de închisori, tortură, chestiunea kurdă au atras asupra ei, în aceeaşi măsură, faimă, dar şi tribulaţii, culminînd cu concedierea, în 2001. Cartea care i-a adus celebritatea, Oraşul în mantie purpurie, a apărut în 1998 şi a fost tradusă în numeroase limbi, printre care franceză, norvegiană, germană, bosniacă, arabă, bulgară, suedeză şi engleză. Arestată şi închisă în august 2016 împreună cu colegii din redacţia ziarului de opoziţie la care scria (Özgür Gündem), este eliberată după mai bine de patru luni şi judecată în stare de libertate condiţionată. În 2017 i s-a decernat Premiul pentru Pace Erich Maria Remarque, iar în 2018, Premiul Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor. În prezent trăieşte în exil, în Graz, Austria. Textele ei au fost adaptate şi pentru teatru, balet clasic, radio şi film. Alături de alţi şase scriitori, printre care Orhan Pamuk şi Yaşar Kemal, a fost subiectul unui documentar regizat de Osman Okkan.