Black Friday 90%

Spor la învățat acasă și la grădiniță!

Ce veți găsi în pachetul pentru Nivelul A

• 6 cărți de activități: 1. Primul creion; 2. Primele culori; 3 Primele cercuri; 4. Primele linii; 5. Primele puncte; 6. Primele desene

• 4 cărți de exerciții împărțite tematic: 1. Animale de lângă casă; 2. Animale sălbatice; 3. Fructe și legume; 4. În curte și în alte locuri

• o fișă informativă din care veți afla cum să folosiți Academia juniorilor

Copilul își va îmbunătăți:

• abilitățile motrice

• coordonarea ochi‒mână

• vorbirea și imaginația

• creativitatea

Părinții vor putea:

• să-și petreacă timpul cu copiii

• să pună în aplicare sfaturile practice despre cum să îi învețe pe copii să țină creionul și să termine primele activități

• să lucreze cu un sistem de învățare sigur și adecvat pentru copii

Educatorii vor găsi:

• un program de activități care dezvoltă mai multe tipuri de abilități

• activități și instrumente de învățare adecvate vârstei mici

• materiale educaționale anume concepute pentru copii

CUM A ÎNCEPUT ACADEMIA JUNIORILOR

„Aveți ceva pentru copilul meu care are un an?“, întreabă de obicei tinerele mame. Le arătăm cărțile noastre pentru cei mai mici cititori. El le răsfoiesc, dar nu reușesc să își de seama cu care ar trebui să înceapă. Care carte ar putea să îl ajute pe cel mic să învețe despre creioane, culori și activități?

Așadar ne-am întrebat: care este cea mai mică vârstă la care un copil poate începe să învețe să țină un creion, să deseneze un punct sau o linie, să mâzgălească și să facă activități?

Autoarea Ilona Bakšė, specialistă în educație preșcolară, s-a apucat să caute răspunsul la această întrebare. Are ea însăși trei copii și a petrecut mult timp observându-i pe copiii de grădiniță. Le-a analizat comportamentul, mecanismele de înțelegere, jocurile, abilitatea de a ține creionul, emoțiile, nevoile și a făcut sute de desene împreună cu ei. De asemenea, s-a informat din numeroase publicații științifice despre dezvoltarea copiilor, despre activitatea lor cerebrală și despre abilitățile și capacitățile lor. Împreună cu copiii, Ilona Bakšė a creat primele cărți menite să ușureze procesul de învățare.

Acum avem ce le oferi micuților voștri: un sistem de învățare numit Academia juniorilor, conceput anume pentru părinți și copiii lor isteți.

Chiar și cel mai mic cititor va avea șanse mai mari de reușită cu Academia juniorilor. Cel mai important aspect al acestui sistem este independența pe care o dobândește copilul, ceea ce îi deschide calea spre succes. Geniile se fac, nu se nasc. Când campionii olimpici sunt întrebați cum au reușit, răspunsul lor este antrenamentul. Academia juniorilor reprezintă antrenamentul celor mici: de la desenarea unei linii sau a unui punct și până la învățarea primelor litere și numere.

Un început bun este garanția unui viitor plin de succes!

DE CE SĂ AI ÎNCREDERE ÎN ACADEMIA JUNIORILOR ȘI ÎN CREATORII ACESTUI SISTEM?

Echipa din spatele Academiei juniorilor creează cărți și materiale educaționale pentru copii de la 2 la 4 ani pentru mai bine de 35 de țări. Aceste cifre mereu în creștere ne obligă să fim responsabili și să ne perfecționăm mereu.

În crearea Academiei juniorilor ne-am pus la lucru întreaga experiență și toate cunoștințele despre educație. Academia juniorilor nu e numai un instrument de învățare, este și o modalitate de a-i ajuta pe părinții care vor să se ocupe de timpuriu de educația copiilor lor, dar nu știu de unde să înceapă

La 15 august 1897, corabia Belgica a pornit spre Antarctica, într-o expediție științifică finanțată de guvernul belgian, dar cu echipaj internațional. Pentru importanta misiune de biolog a fost ales tână¬rul oceanograf român Emil Racoviță, proaspăt doctor la Sorbona. După mai bine de o sută de ani, o echipă românească îi aduce un omagiu marelui savant și explorator, refăcându-i traseul.  Reportajul lui Cristian Lascu și Helmut Ignat ne poartă în lumea lui Emil Racoviță și a pionierilor de pe Belgica, dar și în Antarctica secolului XXI – o destinație apărută recent pe hărțile turistice. În cartea lor, fiecare pagină este o călătorie în sine.

„Răsfoind filele acestui volum veți vedea imagini strălucitoare, cu zăpezi imaculate și ghețuri de cristal, alături de fotografii în care personajul principal este întunericul ce învăluie fantomele minerale ale lumii subterane. Orizontul antarctic nemărginit alternează cu cotloanele cioplite de ape în calcar. Între aceste coordonate s-a împlinit destinul lui Emil Racoviță.“ — CRISTIAN LASCU

Ilustrații de Andreea Daniela Olaru

Ioana Scoruș, psihanalist cu experiență îndelungată, s-a hotărât să aștearnă pe hârtie cinci povești terapeutice, numai bune să îi învețe pe copii câte ceva despre emoții și despre suflet. Așa s-a născut Aventuri în Țara lui Strolyx, o carte frumoasă și amuzantă, de citit (și de desenat) împreună cu părinții.

Ați auzit vreodată de strolycși? Nu? Ei bine, sunt niște creaturi tare misterioase. Au o blană pufoasă ca a urşilor polari, își schimbă culoarea când te aștepți mai puțin și se hrănesc cu lere, micole, bezuți și alte poame nemaivăzute. Dar nu ăsta este cel mai ciudat lucru. Mai de mirare este că niciun locuitor al Țării lui Strolyx nu știe ce-i bucuria ori tristețea și nici râsul sau plânsul. 

Noroc cu Mira și Hak, doi copii de vârsta ta, care ajung în acest ținut de basm și, după multe aventuri, îi învață pe strolycși un curcubeu de emoții.

Selecție de texte, prefaţă și note  de Șerban-Liviu Pavelescu

Traducere din franceză  de Alina Pavelescu

„Soldații au plecat, așadar, de pe front în masă, luând cu ei armele și banii statului, caii și vehiculele. Au luat cu asalt trenurile, asupra cărora se năpusteau ca furnicile, sau au plecat pe jos. Cei care reușiseră să pună mâna pe un cal sau pe un vehicul le încărcau cu rezultatele jafurilor lor, pe care uneori le vindeau la prețuri de nimic… Întreaga Moldovă și Basarabia erau pline de cai rusești… Soldații au fost văzuți ducând într-un sat o piesă de artilerie completă, cu tot atelajul ei, pe care au vândut-o pentru 50 sau 60 de franci. Am fost martorul acestei tranzacții, într-un târgușor la 20 de kilometri de Iași.“ – N.A. MONKEVITZ

„A lipsit puțin ca destrămarea armatei ruse în toamna anului 1917 să nu atragă după sine și destrămarea statului român. Generalii Monkevitz și Vinogradski se aflau în corpul de comandă al armatei țariste dislocate pe frontul românesc. Memoriile lor de rãzboi – scrise la cald – descriu în detaliu faptele și atmosfera acelor luni dramatice; ele au fost până acum necunoscute publicului de la noi. Mai mult decât două mărturii despre istoria aceluiași eveniment, Revoluția Rusă, în volumul de față am reunit două viziuni diferite, două perspective complementare asupra întâmplărilor – până atunci nemaivăzute – ce au dus la disoluția uneia dintre cele mai puternice armate participante la Pri¬mul Război Mondial și, foarte rapid, la reconfigurarea istoriei europene.“ – ȘERBAN-LIVIU PAVELESCU

Traducere de Marius Constantin

Un ghid practic unic în felul său, pentru că pornește de la simptome, nu de la diagnostic, cum fac de regulă ghidurile pediatrice pentru părinți. Iar părinții se confruntă în primul rând cu simptome: copilul are febră, copilul tușește, copilul nu aude bine, pe copil îl dor dinții, copilului i-a apărut o erupție pe piele, copilul are diaree sau consti-pație etc. etc. Despre ce poate fi vorba? E grav sau nu? Ce este de făcut repede, înainte să putem ajunge la doctor? Ce trebuie să știm despre afecțiunea copilului, după ce doctorul a stabilit diagnosticul?
Cartea se referă la copiii de 0–12 ani și este în așa fel concepută încât să poată fi consultată rapid, oferindu-i părintelui, cu discernământ (nu așa cum le găsește pe internet...), informațiile atât de necesare. Pentru sănătatea copilului său.

„Multe cărți de îngrijire a copilului bolnav consideră că știți să diagnosticați ce este în neregulă cu copilul, așadar să căutați problema în indicele alfabetic. Acest sistem este adecvat dacă știți că micuțul are astm sau amigdalită sau altă afecțiune clară, dar nu prea folosește dacă habar nu aveți ce se întâmplă.
Aici vă ajută această carte. Capitolele sunt structurate după simptome. Îmi îndrept atenția asupra afecțiunilor care se întâlnesc în viața de zi cu zi și le provoacă părinților cele mai multe griji. Nimeni nu vă poate promite că viața de părinte va fi mai ușoară, dar informațiile clare pe care le veți avea la îndemână vă vor face să vă simțiți mult mai încrezători.“ – DR. DAVID HASLAM

Traducere din engleză și adaptare de Magda Dragu şi Mihaela Miroiu

„De-a lungul istoriei moderne, femeile au luptat să fie recunoscute în totalitate ca ființe umane: moral, intelectual, precum și ca cetățene cu drepturi politice și civile depline. La nivel global, nenumărate femei nu se bucură nici astăzi de cetățenie deplină sau de egalitate de gen. Volumul de față examinează drumul femeilor către cetățenie democratică, așa cum s-a conturat în ultimii 70 de ani în România.“ – MARIA BUCUR, MIHAELA MIROIU

„Prin incursiunile în istorie, în etnografie și în domeniul analizei politice, Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă se constituie într-un adevărat tur de forță. Toți cei interesați de Europa postcomunistă vor dori să citească această carte, care dezbate chestiuni de referință în România, Polonia și Ungaria. Temele sale principale ‒ statutul femeilor, puterea și democrația ‒ se adresează atât cercetătorilor, cât și publicului larg.“ – JEFFREY C. ISAAC, Indiana University, Bloomington

„Când se vorbește despre «Statul paralel», sunt într-o dilemă conceptuală, căci nu știu la cine sau la ce anume se referă. Dar este cert că există două Românii: una a oamenilor care vor lege, justiție și meritocrație și una a celor care vor protecție personală, îmbogățiri ilegale și evitarea răspunderii. Să nu ne mai ascundem după deget: țara noastră colcăie de corupție și incompetență. Iată însă că prin atacul la justiție s-a produs un alt efect decât cel pe care l-au vizat corupții: s-a trezit o conștiință în publicul tânăr care nu mai poate fi adormită. «Justiție, nu corupție!» va răsuna mult timp de acum încolo, ca un mesaj al celor care vor o singură Românie, cea a statului de drept, în care ceea ce guvernează este doar legea menită să ocrotească oamenii onești.“ – CRISTI DAINLEȚ

Traducere de Diana Zotea

Londra, 1831. Viitorul naturalist Charles Darwin se pregăteşte pentru expediţia vieţii lui. Vasul Beagle are să-l poarte peste Atlantic, de-a lungul coastelor Americii de Sud, spre Arhipelagul Galápagos, Noua Zeelandă, Australia şi prin sudul Africii, dându-i prilejul să studieze fascinantele specii de animale care populează pământul şi să descopere fosilele gigantice ale unor ciudate mamifere dispărute. Dar această călătorie, însufleţită de promisiunea unor descoperiri ştiinţifice revoluţionare, nu-i lipsită de încercări, de obstacole şi de peripeţii demne de romanele lui Jules Verne.
La capătul a cinci ani plini de evenimente, vreme în care strânge informaţii esenţiale pentru dezlegarea tainelor naturii, Charles Darwin se întoarce, în sfârşit, acasă, unde va lucra pentru tot restul vieţii la faimoasa teorie despre evoluţia speciilor care va schimba pentru totdeauna mersul ştiinţei.

„Cei care au împărtățit, aidoma nouă, condiția exilului se vor regăsi pe ei, cel puțin în parte, în această corespondență. Prietenia pe care am evocat-o consistă în dorința vie de-a face celuilalt binele; prietenul este, în reciprocitate și oglindă, cel mai devotat și mai spontan dintre terapeuți. În nici un caz el nu îți face morală, în nici un caz nu îți minimizează suferința. Prietenia este un «da» permanent, un «da» neconvențional și lipsit de ipocrizie.“ – ION VIANU

„E interesant că nici Eliade, nici Cioran (Ionescu a fost salvat de partea lui franceză) n-au putut înțelege, nici măcar teoretic, totalitarismul – de dreapta sau de stânga, fascismul (pentru care au avut simpatii) sau comunismul. E, dacă vrei, o formă de iresponsabilitate, și e justificat ca ei să fie acuzați de asta. Noi am fost loviți atât de năprasnic, încât nu am avut prilejul să dăm dovadă nici de responsabilitate, nici de iresponsabilitate; mentalitatea noastră a devenit una de supraviețuitori (în sensul tehnic: cei care au supraviețuit unei catastrofe). Orizontul nostru intelectual-psihologic e acela tipic supraviețuitorului. Eliade, în concluzie, reprezintă generația de imediat dinaintea Potopului (generație care nu-și putea închipui Potopul, deși, indirect – sau chiar direct ‒, putea fi «fascinată» de el); noi suntem cei dintâi de după Potop, scăpați ca prin minune de marea devastare, devastați totuși de însuși faptul că am scăpat. Ar fi de dezvoltat această teorie a «supraviețuirii» (un lucru teribil de trist) ca fenomen generațional.“ – MATEI CALINESCU

PRECOMANDA cu livrare din data de 20.11.2019

„Datoria artistului de a fi martor al timpului său a fost dublată de o conștiință civică fără rest, pentru care arhitectul și omul Andrei Pandele merită respectul și prețuirea noastră.“ – NECULAI CONSTANTIN MUNTEANU

„«Orice lucru e ca o oală cu două toarte: una de care poți să-l apuci, cealaltă de care, apucându-l, te arzi.» Această vorbă a lui Epictet îmi pare că rezumă cel mai bine ajutorul pe care i-l dă cititorului cartea de față. Scrise cu limpezime, paginile lui Wilhelm Tauwinkl răspund în fond la această întrebare: cum pot religia și credința să ne întunece mintea și să ne schimonosească purtarea, în loc să ne ajute și însenineze?
Toată viața, în apropierea celor sfinte, am auzit expresia «e pe placul lui Dumnezeu». Sau «e voia Domnului». Dar, mă întrebam, cum pot fi aflate placul sau voia Domnului cu măsura omului? Există vreun muritor «hăruit» în asemenea măsură încât să pretindă că îi cunoaște lui Dumnezeu, în fiecare clipă și împrejurare, gândul și placul? Apoi, se măsoară iubirea de Dumnezeu neapărat prin mersul la biserică, prin rugăciunea care cere ceva pentru cel ce se roagă, prin pioșenia afișată public? Nu cumva tot ce ține de spațiul credinței se validează mai cu seamă în raport cu fapta cântărită în spațiul moralității umane?
Într-o lume plină de bigotism și superstiție, de o modestă catehizare a credincioșilor și nu întotdeauna de o autentică vocație a unora dintre slujitorii credinței, cartea profesorului Wilhelm Tauwinkl, prin prospețimea ei, face mai inteligentă lumea în care trăim. Rar mi-a fost dat să citesc un text mai dezinhibat scris de un teolog în România.“ – GABRIEL LIICEANU

„Dumnezeu poate fi mituit?
Cu prilejul unor evenimente religioase, publicul e întrebat uneori de reporteri pentru ce se roagă, iar de obicei răspunsurile sună cam așa: «Pentru sănătate, pentru spor în casă, pentru ca băiatul nostru să-și găsească un loc de muncă mai bun…»
Dar ce sens are oare rugăciunea pentru un loc de muncă mai bun? Cel care rostește o astfel de rugăciune egoistă speră că, dacă a aprins o lumânare în cinstea lui, Dumnezeu îi va oferi lui ce și-a dorit, și nu altcuiva, care poate e mai bine pregătit sau are mai mare nevoie. A face acest lucru echivalează cu încercarea de mituire a lui Dumnezeu, ca și cum El, o Ființă desăvârșită, ar putea fi manipulat sau corupt, luând partea cuiva în detrimentul altora.
Atunci de ce să te mai rogi? Din punct de vedere creștin, rugăciunea e în primul rând un mod – printre altele – de a păstra o relație personală cu Dumnezeu și doar în al doilea rând un mod de a-i cere ceva lui Dumnezeu.“ – WILHELM TAUWINKL

Stranii, uneori întunecate, alteori exotice, întâmplările din povestirile lui Andrei Panțu conduc cititorul într-o lume fantastică, populată deopotrivă de animale vorbitoare, făpturi mitologice sau personaje aparent banale, care se trezesc angrenate în evenimente neobișnuite. Fie că e vorba despre dispariții misterioase, inexplicabile alunecări în timp sau intervenții ale unor entități supranaturale, că întâmplările sunt povestite în cheie ironică, macabră sau au intrigă polițistă, universul acestora e perfect conturat, având, de obicei, în centru o enigmă pe care trebuie să o dezlege cititorul.

„Am încercat să tratez mai multe teme care m-au obsedat întotdeauna – singurătatea, nevoia de perfecțiune, dorința de a avea succes, cinismul, gelozia. Am abordat povestirile din perspectivă fantastică, pentru că e registrul de care mă simt cel mai apropiat, şi pe care îl şi stăpânesc cel mai bine. Cu ajutorul fantasticului, am vrut să arunc o lumină nouă asupra acestor teme.“ – ANDREI PANȚU

Ilustrații de Lizzy Stewart
Consultanță de dr. Pippa Kyle
Traducere de Raluca Popescu

Cum creşte un bebeluş dintr-o singură celulă? Când ajunge cât o lămâie? Când îi creşte părul? Şi când începe să audă ce vorbim?

Răspunde-le copiilor la toate întrebările cu ajutorul acestui ghid al sarcinii pe luni, făcut anume ca să fie citit în familie!

• Vezi ce se întâmplă în burtica mamei
• Afli cum se simte mama în fiecare lună
• Înveţi lucruri interesante
• Descoperi cum creşte bebeluşul

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Andrei Pippidi

„O operă în care atitudinea morală şi loialitatea joacă un rol aşa de mare poate părea învechită multor oameni de azi. Solidaritatea naţională pe care N. Iorga a predicat-o necontenit a rămas o formulă convenţională, repetată la festivităţi, în timp ce o fărâmiţează îmbrânceala partidelor şi a intereselor personale.
Se publică astăzi pentru prima oară caietele XX-XXII, care întregesc Memoriile cu perioada de la 25 februarie 1938 la 26 noiembrie 1940, o seară înainte de sfârşitul în faţa unui pluton de execuţie improvizat. Existenţa acestui material inedit a fost complet necunoscută publicului, chiar istoricilor preocupaţi de biografia învăţatului sau de ilustrarea activităţii politice din ultimii ani de pace înainte ca ţara să fie absorbită de-al Doilea Război Mondial. Cititorii părţii precedente a jurnalului vor găsi detalii despre cum a evoluat situaţia şi despre regimul acelor ani, cu care Iorga a colaborat, dar îl vor recunoaşte şi pe el însuşi, chiar dacă unele aspecte – nemulţumire corozivă, resentiment, vanitate – care i-au influenţat relaţiile personale apar aici într-o lumină mai puternică.“ – Andrei Pippidi

Am luptat contra dictaturei şi n-am făcut cârdăşie cu ea. Voiu lupta şi de azi înainte contra ei. Sunt ferm convins că viitorul Statului român nu este nici dictatura, nici comunismul. Sunt alte forme specifice adequate Statului român. Le poate imprima cine cunoaşte profund istoria acestui neam nenorocit.
De viitorul României nu desperez. A trecut ea şi prin altfel de zile decât acestea. Este un mister al dăinuirii noastre peste tot răul ce vreau să ni-l facă alţii, pentru acela pe care din orbirea noastră ni-l facem singuri.

Fotografia de pe copertă: N. Iorga în 1938

Ediţie îngrijită, introducere şi note de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu

Nimăre nu mă gonea, dar mie mi se părea că mă prinde şi mă duce la domnitoru Caragea şi mă pune în ţapă, pentru că adesior sîmbătile punea în ţapă pe hoţi. Am privit şi mă luasi frica; tot sîmbăta pe vinovaţii la puşcărie, la unii tăia mîinile cu satîru, la unii tăia nasu şi urechile, legaţi cu mîinile dindărăt, numai scutura din cap.

Tînărul care își scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborît din Ciocoii vechi și noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit însă de ambiția și de machiavelismul acelora, Tache Merișescu rătăcește printr-o lume nestatornică și plină de primejdii; soarta i-o fac relațiile de familie, bunul-plac al înaltelor obraze și, mai presus de toate, întîmplarea.
Băiat de casă la boier, amant al cuconiței, calfă la București, edecliu la Țarigrad, negustoraș prin porturile Levantului, el ne lasă o mărturie neprețuită din secolul fanariot – secol pe care îl cunoaștem mai mult din scrierile călătorilor străini ori din amintirile cețoase ale nepoților celor care l-au trăit.
Manuscrisul pe care Constanța Vintilă-Ghițulescu îl scoate astăzi la lumină va deveni o piesă de neocolit în istoria literaturii noastre premoderne.

Pe copertă, scenã din Bucureştii începutului de secol XIX: Biserica şi Hanul Greci

„Poate Dumnezeu să trudească? Dacă școala credinței asigură că Dumnezeu este atotputernic și atoateștiutor, oare poate El să trudească, fie și numai pentru a pune lucrurile la punct? A remedia istoria omului, a-și dărui pe mai departe răbdarea, a repune lucrurile pe făgașul cel bun, a descoperi binele chiar și acolo unde răul pare ubicuu sunt câteva dintre specialitățile exclusive ale lui Dumnezeu. Pentru om, a le recunoaște și a le situa în viața proprie înseamnă a primi însăși cheia tainei pe care o presupune truda divină. Renunțarea la imaginea unui «Dumnezeu senin și rece» față de grijile omului devine însă esențială pentru a face descoperirea salutară: într-adevăr, când vine vorba despre mântuirea sufletelor, lui Dumnezeu nu-i este totuna.“ – MIHAI FRĂȚILĂ

Traducere din franceză, studiu introductiv și note de Alina Pavelescu

„Răul de care a suferit România e încă prezent, cerându-şi vindecarea de la orbi şi de la surzi.“ – LOUIS BASSET, mai 1920

„Avem de-a face cu un personaj carismatic, de o inteligență sclipitoare, cu convingeri și principii ferme, deopotrivă sentimental și iremediabil îndrăgostit de România. Iar jurnalul său rămâne un tur de forță profund umanist, un adevărat tratat de teorie și analiză politică pe înțelesul tuturor, străbătut necontenit de valorile morale.“ – ALINA PAVELESCU

Fotografia de pe copertă: placheta aniversară dăruită lui Louis Basset de subordonaţii săi, angajaţii administraţiei Casei Regale, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate (Muzeul Naţional de Istorie a României)

Ilustrații de Rebecca Bagley

Jeremy Strong a scris peste o sută de cărți, vândute în mai multe milioane de exemplare în întreaga lume.

Tatu și Țup locuiesc într-o căsuță din Pădurea Mare. Lui Țup îi place la nebunie să cânte la o tubă care împrățtie în aer brioșe și acadele, baloane, curcubeie și sclipici. Tatu, în schimb, se dă în vânt după sendvișurile cu brânză, pe care uneori le pictează. Cei doi se mai și ciondănesc, așa cum li se întâmplă chiar și celor mai buni prieteni, dar țin tare mult unul la altul și împreună își ajută amicii – Pantera cu dinți ascuțiți, Girafa cu picioare lungi și elegante, invizibila Insectă-Băț – să-și vadă visurile împlinite.

O poveste amuzantă și tandră despre prietenia dintre un tatu și un iepure, care ne dezvăluie că, deși la suprafață suntem diferiți, avem cu toții aceleași visuri și aceleași dorințe.
O lectură excelentă pentru cititorii la început de drum, care vor fi încântați de capitolele scurte și de ilustrațiile nostime, numai bune de imitat și de colorat.

„Noi ne acceptăm eroii abia atunci când şi-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă. Cât sunt vii, preferăm să le împrumutăm urâţenia noastră decât să imităm frumuseţea lor.
Adevărul e că, de peste două decenii, Doina Cornea n-a mai existat pentru noi. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit. Nu i s-a mai cerut părerea, pentru a acompania cu rectitudinea spiritului ei toate strâmbătățile care au pus treptat stăpânire pe noi. Cei care fac opinia publică în țara asta au uitat-o repede și și-au amintit, scurt, de ea abia când a plecat dintre noi.
Făcând ce a făcut, Doina Cornea n-a așteptat nimic de la nimeni. Dialogul ei cu libertatea l-a purtat în absoluta lui gratuitate: fără punerea în scenă a unei parade etice şi fără gândul de a prezenta vreodată nota finală societăţii care beneficiase de pe urma îndrăznelii ei. Disidenţa Doinei Cornea n-a fost, până la urmă, decât expresia publică pe care a căpătat-o, în chip firesc, o devenire interioară.“ – Gabriel Liiceanu

Această carte nu se dorește o incursiune în dreptul dogmatic, ci încearcă să ofere câteva posibile (fără îndoială, nu singurele posibile) răspunsuri la întrebarea fundamentală evocată. Analiza pe care autoarele o pro¬pun este deci meta-conceptuală, căci ea transformă dreptul ca fenomen epistemic (drept – disciplină), hermeneutic (drept – interpretare) și social (drept – cultură) în propriul obiect de studiu, interesându-se, printre altele, cum se predă dreptul, în special în tradiția roma¬no-germanică, cum este gândit dreptul, mai ales de cei care îl cercetează, și cum se poziționează dreptul în raport cu societatea pe care o reglementează.

Sub aparența unui scriitor veleitar, în prezent pensionar inofensiv, retras într-o existență banală, Septimiu Făcăleanu ascunde un trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciarul din orașul S. Prins în mașinăria cinică, necruțătoare a presei, acceptă să-şi dezvăluie adevărata poveste, participând la o discuție televizată cu câțiva foști deținuți politici. Confesiunea lui va declanșa o avalanșă de reacții a unor foști torționari, care vor fi exploatate pe larg de întreaga presă românească, adâncind criza morală a celui care, din vanitate, acceptase șarada jurnalistică.

„Cu mulți ani în urmă, am avut o discuție pasionantă cu un cunoscut istoric al comunismului despre un fel de maladie misterioasă, pe care, iată, o definesc abia acum, în titlul unui roman, drept «sin¬dro¬mul Stavroghin». Acest personaj din Demonii lui Dostoievski m-a fascinat și, într-un fel, mă obseda de multă vreme. Stavroghin cel măcinat de propria luptă interioară, incapabil să se decidă între extazul binelui și hăul înspăimântător al răului satanic, chinuit de imposibilitatea unui echilibru între bine și rău. Azi, cred că știu ce îl înfricoșa pe Stavroghin: nu neputința lumii de a empatiza cu remușcarea lui, ci propria neputință de a traversa deșertul mântuirii. Dacă ai practicat răul până la un punct, întoarcerea la bine nu poate fi altceva decât parcurgerea în sens invers a aceluiași drum demonic. Nu te poți mântui pe căi lăturalnice. A căuta drumuri lăturalnice pentru mântuire e o lașitate la fel de mare ca aceea de a refuza să te pocăiești. Dacă aș fi torționar pocăit în căutarea mântuirii, aș fugi mai ales din calea celor dispuși să mă ierte prea ușor și m-aș ascunde mai ales de aceia care mă aplaudă pentru curajul meu.“ – Alina Pavelescu

Afectat de o stare de insomnie prelungită, un tânăr pasionat de matematică experimentează stări la limita halucinației, în care câteva elemente revin obsesiv: liftul din blocul în care locuiește împreună cu mama lui, câinii pe care un bizar dresor îi pune să facă salturi sinucigașe, o fată de care se îndrăgostește și care apare în cele mai neașteptate locuri. Când după mai multe încercări reușește să se angajeze, instituția se dovedește una aproape kafkiană, iar colegii de serviciu și șefii par să facă parte dintr-o conspirație secretă. Senzația că nici mașina de dormit pe care începe să o folosească la sfatul medicilor nu e altceva decât o modalitate de a-l controla îl face să se afunde într-o lume a obsesiei și nebuniei. Investigarea realității, survolarea limitei dintre vis, halucinație și ceea ce se petrece cu adevărat sunt de fapt pretexte care camuflează adevăratele frământări ale personajului, legate de traume nedepățite, dezamăgire, obsesia fericirii complete, teama de sfârșit.

„Liftul este un roman care s-a așternut aproape singur pe hârtie în intervalul unui an. Ideea mi-a venit aflând că cei doi colegi cu care lucrez într-un laborator de fiabilitate (facem teste pentru produse Huawei) au primit amândoi câte o mașină de dormit concepută pentru persoanele care suferă de apnee (blocaje respiratorii în timpul somnului). Aparatul costă câteva mii de dolari, dar cheltuiala este rambursată aproape în totalitate de guvern (după ce în prealabil pacienților li se face o polisomnografie, o investigație complexă într-un laborator în care pacienții sunt monitorizați în timp ce dorm). Există o mască făcută la comandă pentru configurația feței tale, un tub cu oxigen, senzori de presiune, un motor silențios care asistă pacientul cu un influx de aer numai atunci când e necesar. Mi s-a părut fantastică opțiunea de a conecta mașina wireless pentru trimiterea datelor de evoluție a somnului către baza de date a doctorului specialist în tulburări de somn. Tot ce mi-a rămas de făcut a fost să mă privez intenționat de somn timp de un an, să-mi fac și eu rost de o mașină de dormit și să scriu.“

Traducere de Andrei Bontaș și Ancuța Bontaș

Timp de sute şi mii de ani, lumea părea să fi rămas în aceeaşi matcă. „Nimic nou sub soare“ a fost cuvântul de ordine al celor care identificau ziua de mâine cu cea de azi. Acum însă cunoaşterea, tehnologia şi societatea evoluează într-un ritm care ne somează să ne redefinim identitatea. Colecţia „Paşi peste graniţe“ aduce în atenţia cititorilor perspectivele care se deschid în faţa omului şi societăţii într-un moment de răscruce.

Cu toții suntem produsul unui trecut pe care trebuie să-l descoperim și să-l înțelegem, dar la care nu avem niciodată acces în mod direct. În Povestea secretă a speciei umane, Christine Kenneally cercetează tocmai felul în care cele mai recente descoperiri din genetică, biologie, economie, antropologie, psihologie și istorie ne dezvăluie de unde ne tragem, cine suntem și ce am putea deveni ca specie și ca indivizi.

„Kenneally străbate fără nici o ezitare jungla genomicii, reevaluează practica controversată a genealogiei, dezvăluie realitățile neplăcute ale adopției și supune discuției provocările testelor ADN. O lectură fascinantă și uneori chiar tulburătoare.“ – Nature

„De ce ne pasă de unde venim sau din cine ne tragem? Să fie oare moștenirea lăsată de generațiile anterioare? Ne influențează viețile strămoșilor în vreun fel? Sau e doar o poveste pe care ne place să ne-o spunem? În familia fiecăruia dintre noi există mai multe convingeri ce țin de trăsături, moșteniri și secrete ale asemănării familiale: ea are nasul tatălui ei, el are umorul ireverențios al bunicului, ei doi seamănă ca două picături de apă. Ce este însă real și ce este mit? Ce știm cu adevărat?“ – Christine Kenneally

Povestirile lui Iulian Popa au un aer de stranietate și melancolie, indiferent că vorbesc despre criza din cuplu, singurătatea și debusolarea bătrâneții, despre lipsa de comunicare dintr-o lume alienată, uneori lipsită de speranță. Personajele lui traversează fantasmatic un spațiu bucureștean, în principal, a cărui imagine se recompune în jurul unor evenimente mărunte, trăite, din cauza unor sensibilități exacerbate dramatic și cu consecințe majore. În Guadalajara, gãsim o prozã a observației infinitezimale, uneori preocupată de surprinderea celor mai fine articulații sufletești și morale, alteori de schițarea unor tablouri pline de umor (mai degrabă întunecat), scrise alert, cu dialoguri vii.

„O excelentă carte de sociologie, dar si un thriller politic, așa as defini captivantul și atât de urgentul demers al lui Cătălin Augustin Stoica. Aflăm din volumul său cum s-au constituit centrele de putere economică din România postcomunistă, continuitățile, persistente, frustrante, chiar exasperante, cu vechea profitocrație. Din cercetările lui Cătălin Stoica se desprinde o viziune capabilă să explice, coerent și pătrunzător, atâtea dintre adeseori bizarele cotituri și amețitoarele răsuciri care au marcat trei decenii de postcomunism românesc.“ – Vladimir Tismăneanu

„Cele patru studii ce compun acest volum tratează problema continuităților cu trecutul, pe fondul transformărilor pe care le-a cunoscut România în ultimele șapte decenii. În ciuda dramaticelor schimbări prin care a trecut țara noastră în secolul XX, o serie de elemente, practici şi instituții informale au supraviețuit, s-au adaptat şi continuă să genereze efecte şi azi. Recentele scandaluri de corupție din diferite domenii ne relevă existența unei încrengături de relații ori rețele sociale care nu de puține ori își au originea în perioada de dinainte de 1989.
Capitolul 1 tratează, la nivel micro, temele construcției partidului-stat şi ale constituirii unor noi forme de proprietate. Capitolul 2 vorbește despre felul în care istoria defunctului Partid Comunist Român se reflectă în viața politică actuală. Capitolul 3 tratează un subiect încă foarte familiar majorității cititorilor: pilele, cunoștințele şi relațiile. Ultimul capitol abordează specificul noii ordini economice din România post-comunistă.“ – Cătălin Augustin Stoica

Ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu

„Însemnările lui Costin Petrescu, excelent portretist, inovator al frescei românești interbelice, constituie o mărturie importantă din timpul primei conflagrații mondiale, un document tragic, dar totodată plin de spirit și de farmec, remarcabil prin acuratețea percepțiilor și a informațiilor înregistrate. Ele reflectă exercițiul atent al vizualității și practica variatelor meșteșuguri stăpânite de autor, precum și convingerea sa morală că «faptele trebuiesc bine amintite, ca nu cumva să se uite vreodată».
Peste un timp care s-a rotunjit, ni se oferă astăzi prilejul acelui «mai târziu, târziu de tot» pe care pictorul Costin Petrescu îl anticipa pentru momentul în care vor ieși la lumină însemnările sale din vremea pribegiei.“ – Virginia Barbu

Pe copertă: Costin Petrescu, Autoportret [1916–1917], ulei pe pânză, nesemnat, nedatat. Colecția Dan Costin Petrescu.

Ilustrații de Page Tsou
Design de Winsome d'Abreu
Text de Kate Baker

Traducere de Cristian Negoiță

Paginile 32–33 au fost preluate şi adaptate de la Astronomical Society of the Pacific’s UAYF, după o idee popularizată de Carl Sagan

Un nou festin vizual de la ilustratorul premiat Page Tsou, autorul compendiului De la mic la mare. Atlasul minunilor lumii

Te-ai întrebat vreodată cât de mare e un dinozaur în comparaţie cu piramidele din Egipt? Dar cât de întinsă este Calea Lactee pe lângă cea mai apropiată galaxie, Andromeda? Imagini detaliate desenate la scară, o bogăţie de informaţii şi neaşteptate analogii vizuale te vor ajuta să înţelegi cât de mici sau de mari, cât de aproape sau de departe sunt în realitate toate cele ce ne înconjoară.
Aruncă o privire şi explorează universul de la cel mai mic grăunte de nisip până la marginile lumii cunoscute.

„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“

„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu știi foarte bine, ești scriitor.“

„M-am născut fără certificat de garanție și fără mod de întrebuințare.“

„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simți, de evacuat nu poți s-o evacuezi orice ai face.“

Un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste.

VLAD ZOGRAFI s‑a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica ( 2007, Premiul Uniunii Scriitorilor), Petru (2007, conținând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998. În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Șase povestiri despre om, societate și istorie. În 2016 a publicat romanul Efectele secundare ale vieții (Premiul Observator Lyceum, 2017), apărut în limba cehă (traducere de Jiři Našinec, Editura Havran, Praga, 2019) și în limba sârbă (traducere de Ðura Miočinović, Editura Knjževna radionica Rašić, Belgrad, 2020). În 2018 a publicat romanul Șapte Octombrie.

Traducere de Simona Cioculescu

„Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresați, primul lucru care trebuie făcut este să se obțină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Și iată-i pe purici avansând încet, prostiți; ei pot fi împinși cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar.“