diverse

Continuarea bestsellerului internaţional Proiectul Rosie

Al doilea roman al „trilogiei Rosie”, în care Don Tillman află că oamenii trebuie să se adapteze împrejurărilor ca să supravieţuiască.

Don şi Rosie sunt de-acum împreună. Proiectul Soţia a luat sfîrşit cu rezultatul aşteptat şi cei doi trăiesc fericiţi în New York, cînd o surpriză le întrerupe ritmul atît de exact al vieţii împreună: Rosie e însărcinată. Încercînd să treacă peste piedicile puse de boala lui genetică, Don caută febril informaţii despre „ce face un tată” şi se-ncurcă în detalii despre hrănire raţională, îngrijire postnatală şi comportamentul copiilor. Din fericire, Gene, vechiul lui prieten, îi e aproape, căci şi-a părăsit soţia şi s-a mutat alături de Don şi Rosie. Şi, în vreme ce Don încă se obişnuieşte cu ideea paternităţii – şi în acelaşi timp face eforturi să-i împace pe Gene şi Claudia, repară frigiderul imens ce-i ocupă jumătate de apartament şi se fereşte de Lydia, asistenta socială cu obsesii nebănuite –, îşi dă seama că e pe cale să rateze tot ce a reuşit să obţină pînă atunci, căci aproape uită de Rosie chiar cînd ea are atîta nevoie de ajutorul lui.

Nefertiti e o pisică mecanică ce trăiește alături de Vincent, băiatul-android, și de cea care, într-un fel sau altul, le-a salvat viaţa: domnişoara Bubble, inventatoarea. Într-o zi, două surori, Noa și Sofi, fug de la școală, speriate de bibliotecara Canișa, și ajung la vila plină de invenţii a domnișoarei Bubble. Aici gustă acadelele-baston ce răsar din pămînt, se sperie de omizile vărgate, se minunează cînd văd inima din aur și pietre preţioase a lui Vincent și încearcă să înţeleagă cum funcţionează mașinăria de împachetat zîmbete și lacrimi. Ce nu știu ele încă este că, din clipa în care domnișoara Bubble și-a făcut apariţia, prin orășel au început să umble tot felul de zvonuri care-i sperie pe locuitori. Inventatoarea a fost văzută prima oară într-o dimineaţă însorită, la volanul unei decapotabile neobișnuite cu trei roţi ce funcţiona cu aburi, și s-a instalat într-o vilă părăsită de ani de zile. Toţi s-au speriat de invenţiile ei ciudate, de felul excentric în care arăta, dar nimeni nu-și închipuia ce se petrece cu adevărat în spatele porţii de fier forjat impunătoare, cu flori și arabescuri, a Vilei Bubble...

Povestea incepe in Italia anilor ’80, in cartierul vechi al orasului Bari, inconjurat de ape, unde stradutele alcatuiesc adevarate labirinturi, o lume cufundata in violenta. Protagonista este Maria, o fata micuta si cu pielea inchisa la culoare, cu gura mare si ochi orientali stralucind ca niste virfuri de ac si un fel de a fi razvratit si obraznic care i-a adus porecla „Soirau”. Mama ei e o femeie blinda si supusa, iar tatal, Antonio, zis si Tony Curtis (cu care seamana izbitor), e un barbat violent, autoritar, de meserie pescar. Maria creste alaturi de cei doi frati ai ei, Giuseppe si Vincenzo, si invata ca sub masca violenta a tatalui ei se ascunde o tandrete pe care doar ea i-o poate vedea citeodata. Singurul lucru de care se agata in viata e prietenia cu Michele, care provine dintr-o familie infama si de care tatal ei ii interzice sa se apropie. Odata deveniti adulti, cei doi descopera ca ceea ce ii leaga e mai mult decit un sentiment fratern. O dragoste imposibila, dar care ii apara de dusmania lumii viciate care-i inconjoara.

Prin Intelegerea textelor si ariile curriculare, Mark Conley, unul dintre principalii cercetatori in domeniul educatiei de astazi, le ofera profesorilor o gama larga de idei, strategii si tehnici care sa-i ajute pe elevi sa-si dezvolte abilitatile de intelegere a unui text – abilitati legate de scris, citit, vorbire, ascultare, intelegere si deprinderile necesare in abordarea diferitelor arii curriculare. Dupa o prezentare a contextului educational actual, in conditiile unei revolutii tehnologice cu implicatii profunde asupra viitorului elevilor, volumul se concentreaza pe specificul modului de planificare si predare, subliniind necesitatea dobindirii de catre elevi a unor abilitati esentiale, precum activarea cunostintelor anterioare, cresterea nivelului de intelegere sau dezvoltarea unei modalitati de invatare pe baza gindirii critice. Sint vizate de asemenea formarea identitatii elevilor sau capacitatea lor de a lua deciziile potrivite, dar si responsabilitatea profesorilor si exigentele tot mai mari cu care se confrunta acestia.

Fiecare povestire din Aş vrea să mă aştepte şi pe mine cineva este astfel gîndită încît soarta fiecărui personaj să se decidă într-un unic moment crucial. În Evenimentul zilei, agentul comercial Jean-Pierre nu află de consecinţele catastrofale ale unui moment de neatenţie decît a doua zi, din paginile ziarului Le Figaro. Personajul feminin central din Catgut îşi decide singur viitorul în cele cîteva secunde urmînd unui incident traumatic. Iar cînd străinul misterios din Mici obiceiuri de pe Saint-Germain îşi verifică mesajele telefonice în timpul primei lor întîlniri, eroina hotărăşte să întrerupă sec o foarte posibilă şi promiţătoare aventură amoroasă. Fiecare povestire este unică şi proaspătă datorită abilităţii autoarei de a surprinde dragostea, dorinţa sau singurătatea condensate tocmai în aceste momente definitorii de maximă claritate, al căror impact trezeşte în cititor regretul că lectura s-a terminat atît de repede.

Emily și Bîlciul din Lună spune povestea unei fetițe descurcărețe care visează să devină mecanic de bîlci. Cînd distracția de pe Luna Bîlciului este amenințată de un monstru de vată de zahăr, o explozie de caramele, un tobogan cu gravitația inversată și alte anomalii care apar chiar în mijlocul unei inspecții importante, Emily face echipă cu eroii ei, doi mecanici experimentați și ciudați, ca să prevină dezastrul. Sarah McIntyre și Philip Reeve au creat o lume plină de personaje pitorești, peripeții și răsturnări de situație spectaculoase, care îi va captiva chiar și pe cei mai reticenți dintre tinerii cititori. Cei mai mici pot lua și ei parte la aventură urmărind ilustrațiile întotdeauna creative și haioase care completează povestea.

Povestea celor care plecau din Romania in anii ’90 peste Atlantic „doar pentru citiva ani” lipsea pina acum din peisajul literaturii contemporane. Romanul Avalon. Secretele emigrantilor fericiti propune o istorie de inspiratie autobiografica, relatind cu umor si ironie povestea unui tinar care urmeaza un doctorat in matematica la Michigan State University. Protagonistul trece prin incercari la care nu se asteptase si care-l determina sa se adapteze cerintelor unei universitati ce functioneaza diferit de scoala romaneasca, precum si la provocarile competitiei acerbe de pe piata muncii universitare nord-americane. Relatia cu „patria” ramasa in urma e prilej de tensiune si nostalgie pe masura ce se apropie momentul cind protagonistul povestii va trebui sa aleaga. Cit de mult l-au schimbat experientele departarii? Cit de diferit a devenit dupa sase ani dincolo de Atlantic? Care sunt valorile dupa care se ghideaza cind ia o hotarire? Avalon. Secretele emigrantilor fericiti abordeaza o tema de reflectie pentru toti cei interesati de ce se intimpla cind te muti, temporar sau definitiv, in alta tara.

Traducere de Nicolae Constantinescu

14 iunie 2009. Un cîmp din Punjab. Patru femei trudesc la strînsul recoltei pe o căldură înăbuşitoare. Una din ele, Asia Bibi, pleacă la fîntîna cea mai apropiată să aducă apă pentru tovarăşele ei de muncă. Face însă greşeala să-şi astîmpere ea setea mai întîi şi e acuzată că a întinat apa fîntînii, rezervată musulmanelor. Asia este creştină. În disputa care izbucneşte, e învinuită de blasfemie. În Pakistan, aşa ceva înseamnă condamnarea la moarte. Aproape linşată de o mulţime furioasă, este aruncată în temniţă, iar după un an primeşte sentinţa: execuţie prin spînzurare. Guvernatorul musulman al Punjabului şi ministrul creştin al Minorităţilor din Pakistan încearcă să-i vină în ajutor, însă amîndoi sînt asasinaţi de fanaticii religioşi. Cu asistenţa unei jurnaliste franceze, Asia scrie din închisoare această carte în care îşi descrie calvarul. În scurt timp, ea devine un simbol pentru toţi cei care luptă în întreaga lume împotriva violenţelor comise în numele religiei. În 2018, după opt ani de detenţie, este în sfîrşit eliberată.

Traducere de Roxana Cazan, Ioan Bucur şi Dan Bălănescu

Prima lucrare de acest gen în istoriografia românească, cartea explorează o serie largă de fenomene politice – de la încercările de înfiinţare a unor instituţii democratice pluraliste după Primul Război Mondial pînă la deplasarea către guvernarea autoritară în anii ’30, dictaturile militare şi ocupaţia nazistă, dictaturile comuniste şi, în cele din urmă, democraţiile pluraliste cu tendinţe populiste – şi culturale asociate cu memoria celor două războaie mondiale. Examinînd interacţiunea comemorărilor la nivel central şi local, studiul Mariei Bucur porneşte de la diverse opere autobiografice, memorii, istorii orale, filme şi alte forme de producţie culturală, monumente comemorative şi funerare, ritualuri religioase, pentru a analiza cum au înţeles oamenii din comunităţile din România ororile războaielor şi pierderile pe care le-au suferit şi cum au ales să-şi amintească aceste evenimente în relaţie cu propriile înclinaţii morale, spirituale şi ideologice.

„O carte importantă a uneia dintre principalele voci ale studiilor est-europene.” (Charles King, Georgetown University)

„Extraordinar de revelatoare şi superb documentată, cartea Eroi şi victime analizează modul de folosire şi abuzurile memoriei în România secolului XX, înaintea, în timpul şi după comunism. Mai mult decît atît, volumul demonstrează cît de legate au fost una de cealaltă experienţele totalitare din istoria acestei ţări.” (Vladimir Tismăneanu)

Un roman despre cine şi cum a făcut avere după 1989, despre corupţia omniprezentă a clasei politice româneşti şi relaţiile ei ascunse cu fosta Securitate rebotezată în fel şi chip. O mărturie despre jocurile de putere subterane şi lupta pentru cîştigarea unor poziţii dominante în noile ierarhii, fenomene care au măcinat întreaga societate şi au ajuns pînă la cel mai înalt nivel în stat. În tot acest univers halucinant, pe cît de delirant, pe atît de imoral, au fost atraşi şi oameni oneşti, dar naivi, care nu au realizat la timpul potrivit că astfel devin simple unelte mînuite de cei care le trasau destinul, fără ca măcar să-i întrebe, dispreţuindu-i, dar folosindu-se de ei cu cinism. Ca şi personajul principal din romanul lui Cristian Teodorescu, ei s-au lăsat purtaţi de un val ademenitor, au făcut compromisuri şi au sacrificat uneori tot ce aveau mai bun – familie, profesie, idealuri, chiar şi propria conştiinţă – pentru nişte iluzii ce aveau să se dovedească efemere. Idolii cei noi se arată a fi cu mult mai răi decît cei care din trecut, cu chipurile turnate în bronz, ne fac un semn cu ochiul, perfid sau complice, de pe soclurile unor statui. Iar Şoseaua Virtuţii, privită dinspre blocurile cenuşii care o mărginesc, e pentru mulţi drumul celor fără de speranţă, un drum ce duce spre nicăieri.

Nemurire si reincarnare. Doctrine si practici din China, Tibet si India

Cine nu a visat sa fie nemuritor? In Orient, aceasta dorinta profunda si-a gasit expresia in numeroase doctrine, fiecare dintre ele oferind o viziune extrem de elaborata asupra imortalitatii. Pentru tibetanii budisti, moartea nu este decit inceputul unei lungi calatorii pina la o noua reincarnare. Taoismul il face pe omul care tinjeste dupa nemurire sa si-o „fabrice” singur prin exercitii de respiratie si meditatie. In sfirsit, la hindusi, setea de perpetuitate este astimparata de ciclul mortilor si renasterilor. Studiind miturile, credintele si legendele legate de nemurire din culturile chineza, tibetana si indiana, Alexandra David-Neel ne propune o calatorie pe tarimul spiritului, o initiere in intelepciunea orientala in toata profunzimea sa.

Jeremy Schonfield oferă o nouă perspectivă asupra culturii ebraice, axată pe modul în care au fost percepute textul, timpul și teritoriul în ritualurile și gîndirea iudaice de la începuturi pînă în prezent. Analizînd textele liturgice, cartea de rugăciuni și calendarul sărbătorilor ebraice, autorul arată că, deși memoria colectivă evreiască are un caracter sacru, ea este în același timp conectată cu realitatea trăită.

„Dacă «teritoriul», în absența elementului fizic, se confundă metaforic cu însăși Torah, «timpul» – și deci «istoria» – are altă valoare, care se revendică exclusiv de la narațiunea subsumată Pentateuhului. «Istoria» evreilor, așa cum o înțelegem astăzi – ca scriere despre trecut sau ca istoriografie –, e mult mai nouă decît interpretarea rabinică a «timpului» și este exclusiv produsul Iluminismului, cumva sincronă cu istoriografia modernă europeană (adică creștină). Trecutul este o paradigmă a identității și despre aceasta este vorba în rîndurile pe care vi le punem astăzi în față.” (Mihai-Răzvan Ungureanu)

Less este povestea călătoriei lui Arthur prin lume şi prin propriul trecut. Romancier eşuat, el e pe cale să împlinească cincizeci de ani. Într-o zi primeşte prin poştă o invitaţie la nuntă: astfel începe fantezia lui în jurul lumii în optzeci de zile, care îl va duce în Mexic, Italia, Germania, Maroc, India şi Japonia şi va lăsa mii de kilometri între el şi problemele cu care refuză să se confrunte. Ce ar putea  merge prost? Ei bine, Arthur se îndrăgosteşte în Franţa, scapă de moarte ca prin urechile acului la Berlin, supravieţuieşte cu greu unei furtuni de nisip în Sahara şi ajunge în Japonia prea devreme pentru florile de cireş. O poveste de dragoste, uneori cu un ghimpe împotriva „americanului în străinătate”, dar şi o meditaţie inspirată de trecerea timpului şi de simţăminte umane, Less dezvăluie un scriitor cu talentul rar de a înlătura vălul care ascunde comedia umană.

Théo şi Mathis, doi puşti de doisprezece ani, se pitesc sub scara de la cantina şcolii ca să bea pe ascuns. Théo trăieşte în tutelă alternativă, cînd cu tatăl său şomer şi depresiv, cînd cu mama lui isterică. Mathis e copilul unei femei traumatizate de copilăria ei sumbră şi al unui bărbat absent şi prietenul nedezminţit al lui Théo. Hélène, profesoara celor doi, ce trăieşte cu povara bătăilor încasate cînd era mică, bănuieşte că ceva nu e în regulă cu Théo, care îi stîrneşte o senzaţie de déjà-vu, şi încearcă să-l salveze. Cécile, mama lui Mathis, după ce descoperă viaţa dublă a soţului ei fermecător, simte că liniştea familiei se năruie de tot cînd Mathis se întoarce de la şcoală mirosind a alcool. Legămintele, spune Delphine de Vigan, sînt „legăturile invizibile care ne unesc, promisiuni pe care le-am şoptit şi al căror ecou nu-l mai luăm în seamă”. Şi tocmai asemenea legăminte guvernează şi otrăvesc viaţa celor patru personaje ale acestui roman polifonic.

„Chiar aşa mult se pot schimba oamenii? Oare fiecare dintre noi adăposteşte în el ceva de nerostit care iese la iveală într-o zi, la fel cum o cerneală necurată, antipatică, ar ieşi la iveală sub căldura flăcării? Oare fiecare dintre noi ascunde înlăuntrul lui demonul ăsta tăcut, în stare să ducă, ani la rînd, o existenţă de măscărici?”

„Ideea de rasă are o lungă istorie discontinuă şi eterogenă. Şi se reinventează mereu, adesea prin redescoperirea şi combinarea unor ingrediente vechi, uitate, refulate ori cenzurate, prin schimbarea paradigmelor – de la filosofie, lingvistică şi antropologie la antropogeografie, medicină, genetică, eugenism şi biopolitică. Lucrarea semnată de Marius Turda, unul dintre cei mai valoroşi specialişti internaţionali ai acestei problematici, şi de colega sa Maria Sophia Quine este o sinteză istorică şi critică a evoluţiei conceptului de rasă din Epoca Luminilor pînă astăzi. Adică istoricizarea şi contextualizarea unei idei plasate între negare/relativizare constructivistă şi absolutizare esenţialistă, între universal (natura umană) şi particular (ierarhizarea grupurilor şi indivizilor între sublim şi monstruos).” (Sorin Antohi, membru în Academia Europaea)

„Fetiş într-o vreme, tabu într-alta, conceptul de rasă marchează – mai mult decît oricare altul – joncţiunea dintre disciplinele ştiinţifice şi cele umane. Tocmai de aceea, istoria conceptului de rasă este deopotrivă o arheologie a imaginarului ştiinţific şi o incursiune ştiinţifică în imaginarul comun, aşa cum îl sedimentează tradiţia culturală. Departe de a colora doar peisajul (pitoresc) al trecutului, un asemenea exerciţiu ne permite să focalizăm, lucid şi atent, cîteva din marile probleme ale prezentului. Imigraţia – ce readuce în atenţie tema străinului (şi problematizarea identitară) –, pe de o parte, biotehnologiile şi Inteligenţa Artificială – care ne trimit la meditaţia asupra ireductibilului uman –, pe de alta, sînt doar orizontul cel mai vizibil al actualizării dezbaterilor pe care le-a cunoscut istoria conceptului de rasă. Marius Turda şi Maria Sophia Quine ne poartă – cu o erudiţie dublată de un stil clar – printre avatarurile, adesea surprinzătoare, ale acestui concept. Asemenea realităţii pe care pretinde a o numi, «rasa» e cînd ceva evident şi cu neputinţă de definit, cînd ceva bine fixat teoretic, dar imposibil de descoperit în realitate. Această evanescenţă, cu amestecul ei de lumină şi întuneric, irizează deasupra unei istorii ai cărei purtători sîntem. „E raţiunea pentru care cei doi autori ne invită să gîndim şi să asumăm critic moştenirea acestui concept ambiguu (dar inconturnabil) al culturii noastre.” (Mihai Maci, lect.univ.dr., Universitatea din Oradea)

Ce se întîmplă cînd într-un sat din vecinătatea Bucureştiului un pădurar organizează orgii în dricul bisericii, un interlop sîngeros deschide un salon de masaj erotic şi un copil hermafrodit atrage în jurul lui roiuri de lăcuste? Cum devine un preot de ţară un as al resuscitării? Poate un copil crescut printre găinile şi gunoaiele din bătătură, urît şi timid, să devină un mare afacerist, cu mult succes la femei? Cum poţi omorî zeci de oameni şi tot ce se alege de ei să fie un cîmp cultivat cu tutun? Ce legătură există între deschiderea unei fabrici elveţiene pe un islaz şi creşterea apetitului sexual al angajatelor de acolo? Răspunsurile la întrebările de mai sus le puteţi găsi în 8, roman ce inventariază păcatele disfuncţionalei familii Mocoiu şi care se sprijină pe o alegorie biblică scrisă într-un registru realist-noir.

În vremuri tulburi pentru România, la început de secol XX, Vasilica şi Tiberiu, soţ şi soţie, îşi iau avutul pe care au reuşit să-l strîngă în satul lor din Ardeal şi, împreună cu toată familia, pleacă să-şi facă un rost la Bucureşti. Ea, şcolită la Budapesta, devine cea mai cunoscută moaşă din capitală, fiind preferată medicilor din maternitate chiar şi de mai-marii urbei. El, fost institutor care a învăţat latina şi greaca veche la Viena, ajunge să se alăture unui grup de patrioţi care se cred rezistenţa română împotriva ocupaţiei germane. Pe fundalul vieţilor celor doi se conturează tabloul unei epoci de mari frămîntări, încheiate odată cu Marele Război, cu personaje dintre cele mai diferite, de la familia regală, vîrfurile politicii româneşti şi intelectualitate, la oameni din popor care se străduiesc să supravieţuiască într-o lume ce se schimbă cu o viteză ameţitoare. Acte de curaj nebunesc şi fraternizări cu inamicul, prietenii neaşteptate şi trădări dureroase, deziluzia în faţa unei înfrîngeri iminente la sfîrşitul războiului şi euforia Marii Uniri, toate acestea se găsesc în Bucureşti, marea speranţă, un roman-frescă despre începuturile României moderne.

Două femei, ale căror drumuri, fără intervenţia sorţii, nu s-ar fi intersectat niciodată, au destinele strîns legate pînă la capăt, în viaţă şi în moarte. Una e văduvă şi educată, cealaltă e orfană şi a moştenit de la mamă darul de a lecui oasele sfărîmate ale oamenilor, iar amîndouă îşi duc traiul într-un sat de munte care îşi modelează şi remodelează la nesfîrşit locuitorii. Relaţia celor două femei este providenţială la început, dar linia dintre prietenie şi trădare este foarte subţire, secrete întunecate ies la suprafaţă, nedreptăţi imposibil de iertat au fost făcute şi consecinţele nu întîrzie să apară. Un bildungsroman în negativ, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată scoate la lumină o lume în care trăirea în istorie (de)reglează comportamentele, un spaţiu căruia cei din afară îi găsesc cu greu sensul.

Intr-o tara europeana cu un arc muntos in mijloc, strabatuta de un fluviu si avind iesire la mare, sosesc pe rind trei calatori. Unul aduce moartea, altul traieste impreuna cu ea, in vreme ce al treilea incearca sa o evite. Personajele intra in scena ca niste pasageri care urca la bordul unui pachebot de lux, isi gasesc cabinele, isi despacheteaza bagajele si incearca sa se pregateasca pentru calatoria ce va urma. Treptat, ritmul se inteteste si pune in miscare mici si mari teme ale lumii in care traim. Supravegherea electronica, social media, propaganda, oamenii temuti de alti oameni temuti, refugiatii, turismul sexual, toate amestecate cu discutii molcome despre vinuri fine, sport, trabucuri rare sau mincare in exces. Dar daca toate acestea nu sint decit o perdea de fum? In romanul lui Bogdan Teodorescu nimeni nu este ceea ce pare.

Este o poveste de iubire intre doi tineri sasi, ea ramasa in Sighisoara, el deportat la Stalino, sau povestea unuia dintre cei mai tragici ani ai secolului XX? In fapt, cele doua fire epice se sustin reciproc in acest roman in care totul sta sub semnul dublului: surorile, fratii, albul troienelor de zapada si negrul carbunelui, nazismul si comunismul... Una dintre putinele carti din literatura romana din care se pot afla amanunte despre viata unei comunitati sasesti transilvane, sever diminuate numeric dupa al Doilea Razboi Mondial, in timpul regimului Ceausescu si in anii ’90, Dincoace si dincolo de tunel este un roman despre multiculturalitate si memorie.

Premiul PEN România 2020, acordat (post-mortem) lui Vintilă Mihăilescu

„O carte densă, în care Vintilă Mihăilescu a îndesat, cu grijă însă, atît gîndurile lui, fiind el însuşi propriul său psihanalist, cît şi tot ce a căutat (cu o ambiţie demnă de cel mai onest şi harnic cercetător) să ştie încercînd să înţeleagă ce sînt viaţa, boala şi moartea. O întreprindere la care nu s-ar fi angajat dacă nu ar fi avut ghinion – căci boala este un mare ghinion, care l-a adus în situaţia de a pătrunde într-un univers complicat, inedit: spitalul. Pe care, dincolo, dar şi în paralel cu autoanaliza lui, a încercat să-l vadă, să-l descifreze cu ochii observatorului social, evidenţiind relaţii dictate de statutul celui spitalizat, de reacţiile sale, dar şi de mecanismele de apărare – ale lui şi ale celor care-l înconjoară, familie, prieteni, doctori, colegi de suferinţă. Această carte, care ne priveşte pe fiecare dintre noi, este scrisă de cineva care s-a uitat fix şi încăpăţînat în ochii vieţii şi, plecîndu-se elegant în faţa misterelor ei, aduce un minunat omagiu condiţiei umane.” (Aurora Liiceanu)

Cele două corpuri de acasă • Drumul spre spital • Spitalizarea • Domesticirea spitalului • Relaţia medic-bolnav • Boală, spital şi mecanisme de apărare • În-chipuiri ale corpului

Orizonturile reflectiilor din aceasta carte sint deschise de analiza cauzelor obiective si a motivelor subiective care impiedica sau stimuleaza realizarea unei educatii de calitate pentru toti. Dintr-o perspectiva interdisciplinara din cadrul stiintelor sociale, sint oferite indicii si experiente reprezentative pentru construirea si afirmarea unei educatii care sa sporeasca puterea economica, tehnologica si culturala a cetatenilor si natiunii. Unele sectiuni celebreaza forta actuala sau potentiala a inovatiilor si a gandirii critice din educatie, altele se apleaca asupra unor nonsensuri pretioase, conservatoare sau pur si simplu inselatoare. Insa de fiecare data sint cautate raspunsuri la aceeasi intrebare: cum se poate ajunge la a beneficia individual si social de o educatie mai buna? Demonstratiile sint doar tangentiale cu ideea sau strategia de transformare a sistemului si educatiei romanesti. Abia intr-un volum ce va urma vor fi oferite solutii de transformare, ameliorare si eventuala evadare din starea actuala de criza a educatiei romanesti. Atunci va fi prospectata educatia pe care am putea s-o avem, desigur, pornind de la premisele statuate in acest prim volum despre educatia pe care inca nu o avem. - Lazar Vlasceanu