diverse

„Aceasta carte nu e despre cancer, desi s-ar putea crede ca am dezvoltat o monomanie literara legata de el. Nu cred ca e ceva glorios in a literaturiza boala, mai ales cind te afli in pozitia confortabila de a scrie despre ea si atit. Povestirile sunt despre fragilitate in toate formele ei, despre nesigurantele femeilor tinere, ale mamelor, ale fiicelor care isi pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezradacinatilor, despre micile sau marile suferinte care populeaza birourile sticloase ale corporatiilor. Cu toate astea, vreau sa cred ca Papa Nicolau…, in ciuda titlului, poate fi o lectura tonica.” (Roxana Dumitrache)

Traducere din limba italiană de Florin Chiriţescu

Clelia, o creatoare de modă de succes, se întoarce la Torino, oraşul ei natal, unde urmează să supravegheze deschiderea unui salon. Aici, ea este atrasă într-un cerc de tineri mondeni, într-o lume a restaurantelor şi a marilor cazinouri, a artiştilor şi a petrecerilor. În mijlocul acestei mulţimi de oameni care încearcă să scape de plictiseală, Clelia o întîlneşte pe singuratica Rosetta, o femeie enigmatică şi depresivă, a cărei sinucidere din finalul poveştii anunţă tragic chiar sfîrşitul aceluia care a gîndit personajul: sinuciderea lui Pavese. Femei singure, publicat cu doi ani înainte ca Cesare Pavese să se sinucidă, a primit cel mai apreciat premiu italian pentru literatură: Premiul Strega. Considerat unul dintre momentele importante ale realismului italian, romanul surprinde melancolia şi vidul ce macină o societate prinsă între spleenul decadenţei şi nebuniile hedonismului.

La 8 mai 1945, Germania nazistă capitulează. Hitler se sinucisese cu o săptămînă înainte în buncărul său subteran. Englezii, americanii și sovieticii sărbătoresc împreună victoria. Aceasta este versiunea oficială. A existat însă mereu și o altă versiune: Hitler ar fi scăpat din Berlinul asediat și ar fi supraviețuit războiului. Care este adevărul? Răspunsul s‑ar putea afla în arhivele serviciilor secrete ale fostei Uniuni Sovietice. După doi ani de negocieri cu autoritățile ruse, Jean‑Christophe Brisard și Lana Parshina au reușit să obțină accesul la dosarele secrete legate de căutarea rămășițelor pămîntești ale lui Hitler de către agenții sovietici. Examinînd conținutul arhivelor – inclusiv un fragment de craniu și un maxilar prezentate ca fiind ale liderului nazist – și apelînd la mijloacele științei moderne, cei doi autori realizează o anchetă fascinantă care aruncă o lumină nouă asupra ultimelor zile ale lui Hitler.

Volumul Emanuelei Costantini ne oferă o amplă și excelent documentată prezentare a dezvoltării orașului București pe fundalul formării și consolidării statului român însuşi. Evoluția Bucureştiului e văzută ca o oglindă a istoriei naţionale, fiind descrisă din multiple puncte de vedere – social, economic, arhitectonic ori urbanistic –, cu accent asupra momentului Marii Unirii.

„Insolitul este inseparabil de iubire, el prezidează la revelarea sa atît în ceea ce are ea individual, cît și în ceea ce are ea colectiv. Sexul bărbatului și cel al femeii nu sînt atrase magnetic unul spre altul decît introducînd între ele o urzeală de incertitudini mereu reînnoite, adevărată proliferare de păsări-muscă ce se vor fi ducînd pînă-n infern ca să-și curețe penele. Presupunînd că problema vieții materiale a bărbatului s-a rezolvat – s-a rezolvat în acest cadru, îmi place mie să cred – incertitudinile de care vorbeam îmi par eclatante, pentru o clipă nu vreau să am ochi decît pentru ele. Dragostea mea pentru tine n-a făcut decît să crească din prima zi: sub smochinul imperial, ea tremură și rîde-n scînteile tuturor forjelor sale cotidiene. Și pentru că tu ești unică, tu nu poți să nu fii pentru mine întotdeauna alta, o altă tu însăți. Prin felurimea acestor flori de negîndit, pe tine, cea schimbătoare, te iubesc acolo, în cămașă roșie, goală, în cămașă gri.” (André Breton)

„O mai văzusem de două sau trei ori intrînd în local: evenimentul mi‑a fost anunțat de fiecare dată, înainte ca tînăra să pătrundă‑n raza mea vizuală, printr‑un fel de mișcare ondulîndă de umeri ce străbătea cafeneaua de la ușă pînă la mine. O astfel de mișcare, atunci cînd, tulburînd o asistență vulgară, capătă aproape instantaneu un caracter ostil, atît în viață, cît și în artă, mi‑a semnalat întotdeauna prezența frumosului... Oamenii se descurajează stupid în privința dragostei – mi s‑a‑ntîmplat și mie –, trăiesc dominați de ideea că dragostea se află întotdeauna în urma lor, niciodată înainte: secolele au trecut, dar minciuna iubirii se‑ntîmplă mereu numai la douăzeci de ani. Ei suportă (se resemnează, mai degrabă) să admită că dragostea nu‑i pentru ei – cu cortegiul său de transparențe, cu o privire peste lume la care participă toți ochii clarvăzătorilor. Ei șchioapătă de amintiri înșelătoare, pe seama cărora pun pînă și originea unei căderi imemoriale, ca să nu se recunoască prea vinovați. Și totuși, promisiunea de viitor din fiece clipă conține, pentru fiecare, întregul secret al vieții, gata să se‑arate întîmplător într‑o zi într‑o altă ființă.” (André Breton)

Lucrare distinsa cu Grand Prix de la Biographie Politique 2018 si Grand Prix du Livre d’Histoire 2018

Contrar tendintei multa vreme predominante de a-l reabilita pe Lenin pentru a-l covirsi cu acuzatii pe Stalin, Courtois arata ca Vladimir Ilici Ulianov a dorit, a conceput si apoi a instaurat o dictatura ideologica nemiloasa, inventind conceptele si instrumentele totalitarismului de tip comunist. Lenin se distinge de ceilalti adversari interni ai tarismului, opunindu-se nu doar liberalilor si democratilor, ci si tuturor curentelor socialiste, pe care le critica fara crutare in scrierile si discursurile sale. Ajutat de o forta de convingere neobisnuita, el alege sa se sprijine pe o minoritate de revolutionari de profesie, si nu pe mase. Va reusi astfel sa pregateasca in umbra preluarea puterii in Rusia prin lovitura de stat din octombrie 1917, putere pe care o va extinde ulterior printr-o recurgere sistematica la violenta imbinata cu un oportunism politic rar intilnit.

Billie si Franck zac pe fundul unei prapastii, intr-o vagauna din Muntii Cevennes, iar Franck si-a pierdut cunostinta. Ca sa-si salveze cel mai bun prieten, alaturi de care a trecut prin lungul sir de peripetii ce a fost viata lor de pina atunci, Billie face singurul lucru care-i trece prin cap: ii tine stelutei sale norocoase o pledoarie insufletita, dezarmant de sincera si adesea ireverentioasa in favoarea prieteniei lor. Ii povesteste cum au reusit sa se scoata unul pe celalalt de pe fundul prapastiei care fusese copilaria lor din „lumea a patra”, marcata, pe de o parte, de un tata intolerant si cu idei extremiste si o mama abrutizata de bautura si, pe de alta, de mizeria unei vieti traite linga groapa de gunoi, intr-o familie abuziva si nepasatoare. Ii descrie micile explozii de fericire si frumusete aduse de muzica sau carti, dar si ranile de nevindecat provocate de oameni, capriciile si greselile fiecaruia si curajul de a-si lua viata in propriile miini, construind, cu o tandrete stingace si un umor exuberant, uneori deocheat, un manual de supravietuire prin iubire.a

„Dupa plans nu este o carte ca oricare alta, ci o texterapie, o forma narativa de o intensitate aparte, care surprinde cu mare acuitate sinuosul drum al revenirii la sine parcurs de naratorul personaj. Sofisticat si inteligent, romanul lui Cristian Fulas spune povestea unui Orfeu contemporan scufundat in Infernul generat de propriile slabiciuni, dar capabil sa descopere, prin scris, o cale de iesire si de regasire.” (Carmen Musat)

Această carte cuprinde un inedit dialog zilnic, anume desfăşurat pe durata Anului Centenar 2018. Cronică implicită a unui rar moment de istorie, volumul atacă simultan temele permanente (legate de identitate, devenire, religie, cultură şi valori), prilejuind comentarii neconvenţionale, la confluenţa dintre inteligenţa tradiţiei şi intuiţia viitorului. Cititorul ei va descoperi deopotrivă frenezia detectivă a celui care întreabă şi portretul secret al celui care răspunde: doi scriitori români ai veacului nostru complicat, care continuă să crediteze fecunditatea gîndirii libere, virtutea exprimării limpezi şi darul comuniunii spirituale.

Teodor Baconschi se află la confluenţa a două tărîmuri. Ca intelectual, el vine din Lumea Veche, a adevărurilor dăltuite în bronzul tradiţiei, cu mîndrie şi umilinţă. Ca scriitor, stilistic, e un avangardist al ideii şi un retorician al exprimării seducătoare, învăluită în catifea şi mătase. Citindu-l, înţelegi de ce exerciţiul spiritual înnobilează în chip spontan şi ireversibil. Scrisul său atrage ca un magnet şi te ţine în prizonieratul ameţitor al culturii înalte, care instruieşte, nelinişteşte, intrigă şi provoacă în egală măsură. (Mircea Mihăieş) Chiar dacă epoca noastră mizează din nou pe timpul circular, nu-mi pot imagina restul timpului – cel care mă separă de moarte – decît în termenii vectoriali, tensionaţi eshatologic, pe care i-am pus în ecuaţia mea personală prin actul infinit deschis al credinţei. Asemenea unui Rutilius Namatianus, rămîn un „om vechi”, convins că istoria are o finalitate transcendentă, că Occidentul are un destin global şi că progresul în cunoaştere depinde de conceptul adevărului. Chiar dacă Lyotard a îngropat „marile naraţiuni” şi Vattimo teoretizează „ştiinţa slabă”, cred într-o dinamică a Revelaţiei, deci mă despart de acel deus otiosus al deismului iluminist, din „tăcerea” căruia au ieşit ideologiile, utopiile şi excesele modernităţii, îmbăiate acum în nihilismul deconstrucţiilor de tot soiul. Rămîn de bunăvoie la termenii pariului pascalian...

Editie bilingva: araba -romana

Majoritatea textelor din acest volum recompun in jur de 20 de ani de exercitii, evocari si articole de atitudine cu miza culturala, scrise de Petru Cimpoesu, unul dintre prozatorii actuali de prima linie. Alaturi de ele se regasesc patru povestiri inedite, ecouri de roman, fiecare dintre ele lasind cite o usa intredeschisa imaginatiei cititorului. Barbati fara degete si alte amintiri penibile este o carte ce reconstituie o lume si in acelasi timp depune marturie despre forta si datoria scriitorului de a rezista prin poveste, indiferent de timpul istoric pe care il traverseaza.

Poveste de dragoste plasata in ultimul deceniu de comunism, In apele facerii reda atmosfera acelui timp fara ostentatie, prin existenta unor tineri intelectuali prinsi in capcana istoriei. Povestea unui erou fara nume este completata de trei voci diferite care preiau alternativ firul narativ, ilustrind realitatea cruda, visurile si utopiile protagonistilor. Simtindu-se intr-o inchisoare existentiala, antieroul acestei carti decide ca nu s-a nascut inca. Nu s-a nascut pentru ca inca nu a facut nimic important, nu are la ce sa priveasca in viitor si ce sa lase in urma. Parabola este insa si o fronda impotriva sistemului, o forma de rezistenta la alienarea politica in speranta gasirii unui sens al vietii. Tabloul Bucurestiului din anii ’80 este condimentat cu relatii amoroase, cu scene din viata nomenclaturistilor, dar si a boemei artistice, cu o buna observatie a realitatii si o analiza lucida, fara incrincenare, a acelor vremuri.

Unul dintre cele mai citite romane ale secolului XX, O calatorie in India se inspira din momentele de glorie ale expansiunii coloniale britanice, dar si din tensiunile rasiale ce marcheaza fiecare moment al vietii in colonii. Pe acest fundal, Adela Quested si prietena ei, doamna Moore, turiste britanice in Chandrapore, descopera ca, in ciuda legaturilor puternice cu comunitatea coloniala locala, isi doresc sa se apropie mai mult de savoarea si de povestile nestiute ale Indiei. Dar, cind destinul le aduce alaturi de Cyril Fielding si de prietenul lui din partea locului, doctorul Aziz, spiritele comunitatii din Chandrapore isi pierd linistea si vietile tuturor, colonist sau colonizator, isi schimba dramatic ritmul.

Despre cărțile lui Vladimir Nabokov, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, s-a scris mult. Dar și viața lui personală i-a preocupat pe cercetători: provenind dintr-o familie aristocratică, a părăsit Rusia natală de teama bolșevicilor și a locuit în Germania, Franța și Statele Unite înainte să se stabilească definitiv în Elveția.

Bancile centrale, criza si postcriza. Romania si Uniunea Europeana incotro? - Daniel Daianu

Daniel Daianu ne ofera o noua carte scrisa intr-un stil atragator si eliberat de statistici greoaie. Preocupat de viitorul Romaniei si al Uniunii Europene, de conditiile aderarii la zona euro, el subliniaza necesitatea ca Romania sa invinga piedici si inertii interne pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice in mod durabil si pentru o dezvoltare robusta si competitiva. Autorul reliefeaza apele involburate ale Uniunii Economice si Monetare Europene, nevoia de reforme, dar si pericolul ca proiectul european sa fie prins in capcanele unor dispute si curente eurosceptice, centrifuge. In opinia lui Daniel Daianu, bancile centrale, alaturi de alte institutii responsabile, pot si trebuie sa joace un rol activ in stingerea cauzelor care nasc asemenea curente si actiuni amenintatoare. - Academician Aurel Iancu

Jane, sotia lui Marlon Mont, un fost corector de scenarii de film, a fost diagnosticata cu Alzheimer la doar 45 de ani. Din acest moment, Marlon renunta la slujba si se dedica aproape in totalitate ingrijirii ei, nestiind ce imensa provocare il asteapta. Primeste sprijin financiar de la sora acesteia, Miriam, o femeie bogata si mereu suspicioasa, iar Rachel, asistenta, il ajuta in chestiunile mai delicate, dar si la supravegherea bolnavei. Ca sa-si mai rascumpere din pacate (si sint destule, unele mai grave decit altele), Marlon se deghizeaza si cerseste (la inceput o data, apoi de doua ori pe saptamina), iar banii pe care-i stringe ii trimite unei asociatii pentru copii orfani. In acelasi timp, vrind sa-si faca viata un pic mai suportabila, are si o amanta, o femeie mult mai tinara decit el, casatorita la rindul ei, cu care se vede in fiecare miercuri. Urmarind toate fetele vietii protagonistului, Zilele lui MM reprezinta o cronica detaliata a deteriorarii lui Jane si a modului in care cei doi soti incearca sa faca fata situatiei, fiecare in felul lui.

Continuare a poemului-roman Aleea Zorilor, volumul Si fericirea era obligatorie navigheaza, in stilul deja consacrat al lui Andrei Craciun, pe marea memoriei. In carte ii intilnim pe sotii Ceausescu in caleasca Reginei Angliei, cu consecinte neprevazute, sint prezenti intunecatii ani ’80, apar securistii si primii imbogatiti ai tranzitiei, dar si alte personaje extraordinare, precum tiganul intelept si orb care are puterea sa vada viitorul sau tinara dintr-o familie de mafioti din sudul Italiei. Povestitorul este un ziarist care colinda pamintul in cautarea adevarului din spatele unei vechi balade maghiare ce avea forta sa-i aduca pe oameni in pragul suicidului. Calator care umbla prin porturi si pe strazi laturalnice, el cauta neincetat subiecte de reportaj in locuri aflate la marginile lumii, chinuit fiind de o ingrozitoare melancolie dupa paradisul pierdut de pe Aleea Zorilor, strada copilariei. Si fericirea era obligatorie este o carte despre promisiunile inceputurilor, despre comunism si postcomunism, ziare si inimi zdrobite, dragoste si moarte.

Oedipa Maas, numita co-executor al testamentului lasat de un fost iubit, isi paraseste locuinta provinciala si viata monotona de casnica pentru a porni intr-o calatorie menita sa-i dezvaluie fetele necunoscute ale imensei averi pe care trebuie sa o gestioneze. Treptat, stapinita de o adevarata obsesie a interpretarii, Oedipa transforma toate indiciile pe care le intilneste in cale in semne ce se cer descifrate si in spatele carora se ascunde o uriasa conspiratie care urmareste instaurarea unui sistem de comunicatii alternativ. La baza acestuia se afla un vechi serviciu postal secret, denumit Tristero/Trystero, care prefigureaza internetul zilelor noastre. Romanul reevalueaza critic distanta dintre cultura inalta si cea de consum, prin utilizarea unor referinte dintre cele mai diverse, de la muzica clasica la soap-operas si de la cele mai indraznete experimente stiintifice la tabloide.

Roman nominalizat la prestigioasele Man Booker International Prize 2016 si International Dublin Literary Award 2017

Cind ajunge in valea in care-si va petrece intreaga viata, Andreas Egger e un orfan de vreo patru ani – nimeni nu-i stie cu precizie virsta. Crescind, devine argat cu experienta la ferma familiei lui adoptive, apoi se alatura unei echipe de muncitori care construieste unul dintre primele teleferice din Austria si care, odata cu electricitatea, aduce in vale lumina si agitatia. Dupa o vreme, vine ziua cind Egger o intilneste pe Marie, iubirea vietii lui. Multi ani mai tirziu, cind pleaca la drum pentru ultima oara, ea-i iese din nou in cale. Iar el, peste care timpul a trecut, priveste in urma cu uimire la anii ce s-au scurs. Romanul O viata de om este povestea sensibila si tulburatoare a relatiei dintre fiinta umana si un peisaj stravechi, o poveste despre singuratate, despre aparitia lumii moderne si, mai presus de toate, despre momentele banale sau pline de insemnatate care ne fac ceea ce sintem.

Una dintre revelatiile anului. O poveste impresionanta, sfisietoare, un intreg univers al schimbarilor, pierderii si curajului in fata sortii. - Anuradha Roy

Robert Seethaler ne arata cum chiar pentru omul obisnuit viata e o aventura extraordinara – si face acest lucru intr-o maniera plina de delicatete, absolut memorabila. - Mail on Sunday

Romanul lui Seethaler evita orice forma de narcisism suspect, ca si orice nombrilism national-literar. Atrocitatile secolului XX sint prezente in naratiune, dar
n-o transforma intr-o parabola istorica. Avem de-a face cu o carte care nu vrea sa explice lumea, ci doar sa povesteasca o viata. - Die Zeit

Traducere din limba germana de Andrei Anastasescu

Roman a carui ecranizare a fost premiata cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes

Parintele Donissan slujeste intr-o mica parohie din Artois, in nordul Frantei. In jurul lui se aduna fiinte nefericite supuse greselii, in cautarea mintuirii. Obsedat de pacat si indoindu-se de vocatia lui ecleziastica, el traieste in rugaciune si asceza, mortificindu-se cu salbaticie, angajat intr-o lupta miraculoasa, violenta si disperata impotriva diavolului. Prada ideala pentru Satan, intilnirea lor este iminenta si pregateste confruntarea viitorului Sfint din Lumbres cu esenta raului, intrupata in adolescenta vicioasa si criminala Mouchette, devotata ingerului cazut. Aceasta intilnire memorabila, intr-o lume inghetata, irationala si haotica, in care tinarul preot, ratacit in noapte, este supus ispitei si sarutului luciferic, este o marturie despre puterea si ajutorul credintei in lupta cu fortele raului. Sub soarele lui Satan, „carte nascuta din razboi”, cum o numeste Bernanos, este un roman intens mistic in care diavolul gotic, detronat din postura romantica de print al intunericului, este transformat in print al lumii, al unei lumi pe cale de a pierde teama de sacrilegiu si sentimentul divinitatii.

Noutatea prozei lui Bernanos tine de impetuozitatea unei simfonii: glorificarea furibunda a lui Dumnezeu, exorcizarea furibunda a unui Rau inepuizabil. Bernanos incearca sa scrie poemul sacerdotiului, deci al supranaturalului. Subiectul nu se schimba, insa personajul dispare. Chiar si ce mai pastrase din el Dostoievski. - Andre Malraux

O voce strapunge, trece magnifica, ne loveste direct in inima. Patetismul, elocventa naturala ale acestei voci nu sint contestate de nimeni. Dar unii se mira de audienta pe care o inregistreaza. Asta fiindca autoritatea lui Bernanos a depasit cu mult tema credintei religioase sau pe cea a politicii, teme carora le-a fost mesager. Faptul ca Bernanos a fost ascultat chiar si de cei care nu-i impartaseau nici credinta supranaturala in mintuire, nici nostalgia dupa un trecut idilic, dar care uneori au facut-o mai mult decit altii, la fel si faptul ca, fara efort, cuvintul sau s-a inaltat, capatind un soi de autoritate fundamentala si universala: iata misterul, iata scandalul. - Gaetan Picon

Traducere din limba franceza si note de Madalina Ghiu

Aglaja Veteranyi este autoarea bestsellerului De ce fierbe copilul in mamaliga

Iarna lui ’89 am petrecut-o in fata televizorului. Toate tarile transmiteau acelasi lucru. O camera. O masa. Un barbat, o femeie. Geniul Carpatilor si Mama tuturor copiilor. Un barbat cu o pusca. Femeia tipa. Tipa din piele. Filmul se intrerupe. In momentul impuscarii, operatorului i s-a rupt filmul. Scena urmatoare. Linga un zid zac, morti, barbatul si femeia. Am folosit emotia ca sa ies din locuinta mamei, iar matusa a facut cerere de cetatenie. Fara pasaport nu ma intorc, spuse ea, aia ma opresc acolo. De ce nu ne arata cum l-au impuscat pe cizmar? Ala cu siguranta mai traieste, impuscatura e trucata. (Fragment din carte)

Cu un cuvint lamuritor de Werner Locher-Lawrence si Jens Nielsen
Postfata de Rodica Binder

În toamna anului 1917, meșterul tîmplar Cristian David sosește în Prisăcani, un sătuc de la granița cu Austro‑Ungaria, pentru a repara lemnăria bisericii. Deși România e devastată de război, în acest loc uitat de lume oamenii trăiesc în tihnă. Dar răul e omniprezent și nu iartă pe nimeni, așa că suferințele și iminența morții vor răscoli pe neașteptate și micul paradis montan. Prins în rama a două evenimente epocale ale secolului XX, romanul Apocalipsis e conceput ca un labirint narativ în care timpurile și oamenii se intersectează surprinzător și reproiectează analogic istoria, cu toate vinile ei tragice. Avem de‑a face cu o Evanghelie eretică alcătuită din vagi surse orale − o uriașă parabolă despre rău, despre sacrificiul inevitabil și despre jocurile stranii ale omnipotenței divine. Evenimentele se succedă în varii forme, îngăduite de sus, de Marele Ochi, care își folosește astfel tainica‑i pedagogie. Cu ea se confruntă și locuitorii din Prisăcani, plătind, ca de fiecare dată, prețul cuvenit.

Cu ilustraţiile autorului

Într-o iarnă cumplită din negura vremurilor, din falnicii munţi sicilieni (care astăzi nu mai există!), flămînzi şi înfriguraţi, urşii coboară printre oameni. Îi conduce regele lor, Leonte, care nădăjduieşte în taină să-şi regăsească fiul pierdut. Pe urşi îi aşteaptă o călătorie aventuroasă, plină de neprevăzut şi răsturnări de situaţie, presărată cu bătălii, popasuri în castele înfricoşătoare şi întîlniri cu monştri. Şi, în fine, intrarea în marele oraş cu palate de marmură, grădini înmiresmate şi turle aurite. Va reuşi bravul Leonte să-l găsească pe ursuleţul Toni? Şi cum se vor împăca oamenii şi urşii în noua lor viaţă împreună?

Surprizele se ţin lanţ în această poveste emoţionantă despre speranţă şi dor, prietenie şi trădare, bine şi rău scrisă de Dino Buzzati în 1945, care va aduce multe zîmbete şi uneori şi cîte o lacrimă în ochii micilor cititori şi ai părinţilor lor.

Aflat în pragul vîrstei a treia sau chiar în mijlocul ei, fiecare narator din volumul de povestiri al Ioanei Scoruș face o confesiune, fie autoironic, fie cinic, deseori înflăcărat, dar mereu însoțit de o mult mai tînără femeie, căci nedreptatea îmbătrînirii poate fi amăgită doar alături de o parteneră în floarea vîrstei. Uneori, totul se face țăndări, precum cupa de cleștar a unui împărat al Japoniei, păstrată într‑un muzeu londonez și furată pentru a‑i oferi iubitei un ceai verde japonez. Alteori, viața continuă chiar și în urma unei tragedii: din disperarea morții soției însărcinate se naște o carte semnată de autor cu un pseudonim feminin. Dar ce te faci cînd pseudonimul prinde viață și afli că femeia respectivă chiar există? Și ce te faci cînd știi totul despre Pound, cînd regizezi un mare spectacol pentru a‑ți impresiona iubita, ea însăși scriitoare, dar nu ai reușit să‑i înțelegi cartea? Povestire cu povestire, Freud Museum explorează relația de unu la unu, singura capabilă să revitalizeze interesul pentru viață.

Ruslan cel credincios urmărește povestea unui ciobănesc caucazian folosit drept cîine de pază într-un lagăr de concentrare sovietic. Viața lui e condusă de reguli stricte și ceea ce-l caracterizează mai presus de orice este devotamentul. Odată cu închiderea lagărului, pentru că nu mai e nevoie de el, stăpînul (unul dintre gardieni) încearcă să-l ucidă. Dar Ruslan se ferește din calea morții și rătăcește prin taigaua siberiană. În cele din urmă va realiza cu durere că stăpînul l-a trădat; va găsi însă un alt stăpîn, o siluetă zdrențăroasă care se dovedește a fi un fost prizonier din lagăr. Un roman cu tentă alegorică, un roman concentraționar, Ruslan cel credincios este povestea unui popor incapabil să se desprindă din ghearele persecuției.

Noul volum al Florinei Ilis este, precum cartea lui Moise, un „recensamint” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe structura Numerilor – carte despre ascultare si razvratire, despre pocainta si binecuvintare –, romanul este o sinecdoca a destinului Romaniei, ambitionindu-se sa cuprinda cit mai multe evenimente cruciale ale secolului XX si sa sintetizeze o etno-istorie perfect verosimila. Printr-o tehnica insolita, naratorul isi provoaca personajele sa-si depene amintirile pentru a reconstitui un arbore genealogic secular, adinc infipt in pamint, plasmuit din imaginatie, pe ramuri cu nume pe care istoria nu le-a inregistrat, cu destine intersectate, aflate sub semnul iubirii, al bucuriei, al nasterii si al mortii, dar si al tradarii, al minciunii si compromisului. Nonconformista fata de rigorile epicului traditional, puterea de seductie a Cartii numerilor sta in varietatea personajelor si a intimplarilor in care oricine poate identifica profiluri, personalitati si experiente din istoria personala.

Daca, din lipsa de documente scrise, date fiind imprejurarile, voi imagina acolo unde informatiile prea putine nu-mi ajung, cititorul, ingaduitor, ma va ierta, fiindca in cartea numelor, pentru ca numele sa nu se topeasca in uitare, devenind asemeni crucilor innegrite de timp, strimbe si mute, m-am straduit sa iscodesc oamenii si lucrurile, facind din nimic si citeva metafore mai mult si, sporind cu toate cite le-am auzit si le-am crezut, voi face ca si putinul despre neamul meu si despre neamul nostru sa nu se piarda si sa nu fie de paguba celor ce vin. Fara a uita totusi ca nu fac altceva decit literatura, voi apela la cercetare si documente doar cit sa nu omor povestea si, pentru a inainta putin cite putin in trecutul care nu-mi da pace, ma voi lasa in voia placerii de a povesti si ma voi servi de amintirile tuturor, nadajduind sa aflu cit mai mult, toate detaliile, chiar corelatiile nevazute, secrete, care exista intre lucruri si pe care, la o privire prea grabita sau numai obiectiva, nu le observam. - Florina Ilis

Fragment din cartea "Cartea numerilor", de Florina Ilis

"Pe tata nu l-au arestat totusi din cauza strabunicului. E adevarat ca o astfel de pata la dosar se sterge greu sau deloc. Totusi. Eu Eusebiu, fiul lui Titus Illea - cred ca ceea ce a contribuit cu adevarat la arestarea tatalui meu a fost numai si numai caracterul lui. Avea (are) o fire reactionara. Reactioneaza la orice. Turbulent chiar si fara motiv. Orice ar face, este vesnic in opozitie cu restul. Fiindca are principii, se justifica el in chip orgolios. Imi inchipui ca asa trebuie sa fi fost si ca student. Adica pe vremea cand l-au arestat. Principial si reactionar. In loc sa stea cuminte, sa astepte sa se limpezeasca lucrurile si sa aiba grija de sotia lui, gravida, el s-a ridicat la o sedinta pe facultate si a spus ca nu este de acord cu reverificarea dosarelor studentilor. Era imediat dupa revoltele din Ungaria. Ca nu i se pare principial ca un student, odata declarat admis, sa fie verificat din nou! Aceasta fraza (respectiv cuvantul principial) l-a costat teribil. Dosarul lui a fost reverificat printre primele, dovedindu-se ca mintise la chestionarul cu situatia familiala. Probabil ca, si daca ar fi tacut, soarta lui ar fi fost aceeasi. In inchisoare s-a facut rapid cunoscut ca unul care avea principii. Ba, tu ala cu principii, il strigau gardienii, reclamatiile tale cu conditiile din inchisoare au ajuns la Geneva. Se sterg americanii la cur cu ele! Ha, ha, ha! Vrei sa le vezi?! Ti le-au trimis inapoi, cu stampila de cacat post-restant! De aceea, intr-una din inchisorile prin care a trecut (la Gherla), ca sa-l enerveze (sau sa-l testeze) pe tata, care era (este) un barbat cu principii, il izolau, la subsol, in celula inundata de apa, alaturi de un barbat fara principii. Unul era crestin (tata), celalalt ateu (fost comunist ilegalist), marxist si agitator. Unul era intelectual (tata), celalalt proletar si, in ciuda mult trambitatei stergeri a diferentelor de clasa (tarani, muncitori, intelectuali), antagonismele ieseau la lumina acolo unde nu te asteptai (in inchisoare, de pilda). Toate astea le-am aflat mult mai tarziu, cand, la cincisprezece ani dupa revolutie, tata si-a publicat cartea de memorii din inchisoare. L-au incuiat, scrie tata, si in celula neagra, unde era complet bezna, un loc atat de stramt incat abia putea sa se miste un singur individ, dar el, chiar si aici, dezvolta o discutie filosofica cu Celalalt. Presupun ca imaginara, de vreme ce celula neagra era pentru izolare."

Supuse sau rebele. Doua versiuni ale feminitatii. Editia a II-a

Hadley Hemingway si Zelda Fitzgerald par sa aiba in comun un singur lucru: amindoua au fost casatorite cu scriitori celebri. In rest, sint complet diferite: Hadley e o femeie care a asimilat valorile mediului din care provine si nu isi doreste decit o viata linistita alaturi de sot si de copii; Zelda e autonoma, excentrica, incalca toate regulile si incearca mereu sa se desprinda de personajele feminine create de celebrul ei sot, care o foloseste ca sursa de inspiratie pentru cartile sale. Comparind personalitatile si relatiile lor cu partenerii de cuplu, Aurora Liiceanu ne arata ca Hadley si Zelda reprezinta de fapt doua tipuri feminine pe care le putem recunoaste cu usurinta si astazi, daca privim atent in jurul nostru.