diverse

Educatia la Centenar reuneste perspectivele a 61 de cadre didactice din mediul academic, specialisti din diverse domenii si clerici ai Bisericii Ortodoxe Romane si ai Bisericii Romano‑Catolice asupra transformarilor prin care a trecut sistemul de invatamint romanesc sub influenta evenimentelor istorice nationale si europene din ultima suta de ani. Sint evocate personalitati precum Andrei Saguna, Spiru Haret, Dimitrie Gusti, Cristofor Simionescu, Ion Jalea, George Vaideanu, Onisifor Ghibu si Stefan Barsanescu, care si‑au pus amprenta asupra educatiei in perioada premergatoare Marii Uniri si ulterior. Pe parcurs sint prezentate genealogii ale principiilor si valorilor ce au constituit repere pentru invatamintul romanesc, dar si explicatii privind provocarile cu care se confrunta acesta in prezent.

Luanda, 1975. Ludovica, sau Ludo, personajul fascinant imaginat de Jose Eduardo Agualusa, isi zideste un perete in fata usii, separindu-si apartamentul de restul cladirii in care locuieste. Ea da astfel nastere unei povesti in care simtul umorului serveste drept antidot pentru tragica istorie a Angolei. Izolata de restul lumii, inconjurata de carti, in compania unui ciine, Ludo se trezeste asediata de intimplari aparent fara legatura unele cu altele, dar care mai tirziu vor ajunge sa-i bata la usa, personaje in carne si oase, desi ar putea la fel de bine sa vina dintr-un vis. Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Jose Eduardo Agualusa, Teoria generala a uitarii vorbeste despre frica de celalalt, despre absurdul rasismului, despre iubire si capacitatea de a ne salva sufletele.

Luanda este personajul principal in Teoria generala a uitarii. Celalalt este o batrina doamna portugheza, Ludovica, cea inspaimintata de oras si de locuitorii lui, care se zideste in interiorul unui apartament. Tema romanului este frica de celalalt. Mi se pare, din nefericire, o tema mai de actualitate azi decit in vremea in care am scris cartea. In timpurile confuze pe care le traim, intr-o lume in cautarea unei gindiri politice noi si a unor noi idei, frica de celalalt e un fel de incendiu care ameninta sa ne devoreze pe toti. In romanul meu, Ludo e salvata de un baiat care o face sa vada ceea ce este evident – nu exista Celalalt. Celalalt sintem tot noi. Fiecare om este intreaga omenire. - Jose Eduardo Agualusa

Precum scriitorul portughez Fernando Pessoa, precum argentinianul Jorge Luis Borges, portughez-angolezul Jose Eduardo Agualusa e un trickster literar care copleseste cu constructele lui fictionale. Agualusa este un maestru al dialogului intre genurile literare, care se distreaza schimbind registrul de la romanul de spionaj la proza pastorala sau la fluxul constiintei, este un autor care tine la personajele lui. - Star Tribune

Un povestitor innascut. - Washington Independent Review of Books

Traducere din limba portugheza de Simina Popa

Note de Simina Popa si Iolanda Vasile

Roman laureat al International IMPAC Dublin Literary Award 2017

Roman finalist in 2012 al Man Booker International Prize

La finele Evului Mediu, in Moldova secolului al XVII-lea, un tinar dandy, jurnalist londonez, debarca la Galati cu scopul de a pune pe picioare o tipografie pe aceste meleaguri fermecatoare si imbelsugate, unde este convins ca se va imbogati. Din nefericire, chiar la coborire, hamalul care ii cara cufarul cu laba teascului de tiparit, corpurile de litera, drugii de plumb si cositor se pravaleste in Dunarea inghetata. Din acest moment incepe o poveste captivanta, care nu va surprinde prin fapte de glorie, ci prin maruntul fapt divers, prin atmosfera si limbaj, prin obiceiurile, superstitiile si peripetiile personajelor. Refugiindu-se din realitatea cotidiana in istorie si in fantastic, Cezar Amariei cladeste o punte spre prezent si aduce in discutie probleme ramase nesolutionate de mai bine de 300 de ani.

Povestea lui Mihai incepe in 1986, in ziua fatidica in care face cunostinta cu Bristena, colega de liceu, fiica unui securist, frumoasa, inteligenta, dar si alintata, orgolioasa si de o cruzime inimaginabila uneori. Inevitabil, este fermecat pe loc si intra fara sa stea pe ginduri in rindul admiratorilor care ar face orice pentru ea. Astfel incepe o aventura de peste trei decenii, cu suisuri si coborisuri. Mihai participa la Revolutie, se apuca de bisnita in anii ’90, cu deplasari pline de peripetii in Turcia, apoi trece la nivelul urmator, incercind piata din Polonia. In tot acest timp, nu doar Bristena, ci intreaga ei familie profita de naivitatea lui, insa nimic nu il poate opri sa o urmeze peste tot, fie ca e vorba de Budapesta, unde devine colector de deseuri si in timpul liber ii scrie lucrarea de masterat, sau muntii Romaniei, unde ii serveste drept ghid, ori Paris, unde, cind nu lucreaza ca salahor, incearca sa o protejeze de iubitul ei. Purtindu-ne prin tara si prin Europa, scris cu umorul negru caracteristic lui Mihai Buzea, Jimmy este romanul unei iubiri toxice, a carei implinire pare sa fie mereu dupa colt, dar nu e niciodata cu adevarat palpabila.

In Romania anilor 1980, membrii unui grup coral specializat in cintari bisericesti cauta sa scape din robia unor confesiuni care nu-i multumesc, in incercarea de a descoperi adevarata credinta. Apartinind initial cultului baptist, trec la penticostali, apoi la adventisti, iar in cele din urma se circumcid si se convertesc la iudaism. Astfel ajung sa emigreze in Israel, unde fiecare se descurca cum poate. Insa Jac, Corneliu si Beni, cei trei conducatori si ultimii reprezentanti ai grupului, nu isi gasesc nici aici linistea sufleteasca: Beni ajunge sa imbratiseze doctrina mesianica, devenind rabin, in vreme ce Jac si Corneliu se intorc dupa 1990 in Romania, unde pun bazele unui cult iudeo-crestin, Sarbatoarea Corturilor, convinsi fiind, dupa ani de peregrinari, de un singur lucru: "Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde Il cautam”.

Roman distins cu Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2016

Sapte zile, plus una. Mircea Mihaies in dialog cu Ilie Stepan

Se poate trai fara compromis, fara sa te injosesti? Se poate, asa cum s-a putut si in comunism. Nu toti au facut compromisuri. Unii au facut compromisuri si au dus-o mai bine. Au avut avantaje. Se fac si azi compromisuri jenante, dizgratioase. Cum se poate face arta fara compromis? Simplu: facind arta in care crezi. Si stringind din dinti pentru ca nu ai banii pe care-i are X sau Y. Sigur ca as fi tentat sa-i spun unui tinar artist de azi sa mearga inainte si sa rupa norii. Daca se poate, asta trebuie sa faca. Dar fara niciun compromis. I-as sfatui pe tineri sa aiba verticalitate si sa incerce sa discute, dimineata, cu ei insisi. In intimitatea diminetii. Daca atunci cind te uiti in oglinda poti sa te privesti inseamna ca e bine. Trebuie sa stii sa renunti si sa urmezi drumul pe care ti-l propui. Drumul cel mai sanatos este cel in care faci ceea ce stii, atit cit stii sa faci. Acesta ar fi idealul. Urmeaza-ti drumul. - Ilie Stepan

Un centenar si mai multe teme pentru acasa. Ce au invatat si ce nu au invatat romanii din ultimul secol de istorie

In lumea militarilor de cariera exista o vorba: "Amatorii discuta mai ales despre strategie, dar profesionistii sunt mult mai atenti la logistica". 
Incerc, in acest volum, sa pun in discutie atit perioada de dinainte de 1918 (pentru a intelege cum s-a ajuns la Marea Unire), cit si pe cea de dupa, catre noi. Volumul a plecat dintr-o simpla constatare: am avut revelatia, pe care probabil si alti romani au avut-o inaintea mea, ca la noi nu strategii lipsesc, ci responsabilii cu logistica. Romanii, de cel putin o suta de ani, au un apetit real de a vorbi despre viitor, dar planurile au fost cel mai adesea programe politice de partid. Drept urmare, am avut partide care au aratat constant un viitor mai bun decit prezentul (de genul: «sa dam drept de vot tuturor romanilor», "sa dam pamint tuturor romanilor", "sa cautam luminita de la capatul tunelului" etc., spuse intr-o forma sau alta), iar dictaturile mai lungi sau mai scurte prin care am trecut ne-au semnalat ca viitorul este la un sacrificiu sau doua distanta si ca este incomparabil mai bun decit trecutul si prezentul la un loc. Desi nu epuizeaza lista domeniilor care s-ar preta unei analize centenare, acest tom acopera o sfera ampla – de la armata la scoala, de la arhive istorice la planificare strategica, de la benzi desenate la practica guvernarii. - Adrian Cioroianu

Un barbat scrie un scenariu stufos despre viata lui Herman Melville, dar nici un producator nu e interesat sa-l transforme in film. Intr-o zi cineva ii face rost de numarul de telefon al marelui regizor american Michael Cimino, producatorul celebru al filmelor The Deer Hunter si Heaven’s Gate. Se intilnesc la New York, unde Cimino ii citeste manuscrisul. Romanul descrie o serie de aventuri rocambolesti desfasurate intre Muzeul Vinatorii si al Naturii, in Paris, Ellis Island, in New York, si Lacul Nemi, in Italia. Trecind dintr-un spatiu intr-altul, o cunoastem pe Isabelle Huppert, dam peste zeita Diana, un dalmatian pe nume Sabbat, un vecin demonic, peste doi mustaciosi suspecti, o studenta la doctorat, o portareasa perfida si un sef de sala foarte agresiv, ce pare o sosie a lui Emmanuel Macron. Povestea incredibila si subtila a romanului Apara-ti coroana, un titlu ca un indemn biblic ce l-a inspirat cindva pe Proust, construieste o punte intre cinema si literatura intr-o maniera incintatoare si totodata patrunzatoare. Spectacolul vietii noastre ascunde o poveste sacra: romanul lui Yannick Haenel se afla in cautarea ei.

Un roman nebunesc, genial, acaparator, cu o poetica sumbra. Yannick Haenel isi apara propria odisee. - Le Figaro

Yannick Haenel scrie ca impins de nevoia unui miracol, cu dorinta de fabulos si chemare pentru sublim. - Le Journal du Dimanche

Un roman extraordinar, un creuzet de imagini uluitoare. - L’Obs

Scrisa pe muchie de cutit, intr-o tensiune continua, aceasta carte profunda si halucinanta este un adevarat foc de artificii. - Le Canard Enchaine

Traducere de Laurentiu Malomfalean

Cum am impuscat un elefant reuneste o suma de eseuri literare ce ofera cititorilor o perspectiva cuprinzatoare asupra vietii si operei lui George Orwell. Unele incercari, precum „O executie prin spinzurare” sau „Cum am impuscat un elefant”, descriu intimplari din perioada petrecuta de scriitor in colonii, ca angajat al Politiei Imperiale Indiene; altele, precum „Azilul de noapte” sau „La zdup”, reiau experiente din anii de saracie pe care Orwell si i-a impus dupa intoarcerea din Birmania. Dar cele mai multe au drept subiect detalii ale vietii londonezilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial – de la bombardamente sau rationalizarea alimentelor la bucataria englezeasca sau arta de a pregati un ceai bun – si politica interna si externa dezastruoasa a diferitelor guverne care s-au succedat in aceasta perioada. Nu sunt ocolite nici viata cazona si experientele prin care a trecut Orwell ca voluntar in Razboiul Civil din Spania sau vocatia de scriitor si motivele care l-au determinat sa urmeze cariera literara. Diverse prin substanta, avind in fundal un puternic filon autobiografic, ironice si cuceritoare, eseurile lui George Orwell se imbina ca piesele unui puzzle ce intregeste imaginea oferita de romanele sale. 

Anglia nu este insula batuta in pietre scumpe din fragmentul shakespearian, nici infernul infatisat de Dr. Goebbels. Mai degraba seamana cu o familie, o familie victoriana cam inchistata, fara prea multe oi negre, dar cu dulapurile dind pe dinafara de schelete. Are limbajul ei secret si amintirile ei comune, iar cind se apropie un dusman, stringe rindurile. O familie la cirma careia se afla membrii nepotriviti – asta este, poate, cea mai apropiata descriere pe care i-o poti face Angliei intr-o fraza. - George Orwell

Orwell a reusit sa ajunga la un echilibru perfect intre claritatea prozei si originalitatea perspectivei, efect pe care l-a obtinut fara sa sacrifice vreo farima din inteligenta lui taioasa si glaciala. - Sunday Herald

O cariera ca a lui Orwell ar fi greu de urmat astazi. Totusi, pentru orice tinar scriitor dispus sa faca o incercare, aceste eseuri nu se pastreaza doar ca artefacte istorice si capodopere literare. Datorita deschiderii lui Orwell fata de lume si staruintei de a ramine fidel propriului crez, eseurile lui arata cititorilor si scriitorilor din orice epoca ce inseamna sa traiesti prin vocatie. - George Packer

Traduceri din limba engleza si note de Mihaela Ghita si Ciprian Siulea

Apelind la surse dintre cele mai diverse, de la literatura stiintifica la povesti reale, Aurora Liiceanu analizeaza acest raport complicat dintre doua femei care concureaza pentru dragostea aceluiasi barbat: una ca mama care nu vrea sa-si piarda copilul, cealalta ca partenera care si-l doreste doar pentru ea.

Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta

Creatorul celebrului serial Mad Men şi producătorul executiv al serialului Clanul Soprano

Mark şi Karen Breakstone formează un cuplu tipic din clasa înstărită newyorkeză. Cei doi duc o viaţă liniştită, prosperă şi destul de ternă pînă în momentul cînd li se naşte unicul copil, Heather, o fată de o frumuseţe şi o inteligenţă ieşite din comun. La vîrsta adolescenţei, Heather ajunge să vadă fragilitatea şi superficialitatea legăturii dintre părinţii ei. În acelaşi timp, într-un orăşel din New Jersey se naşte şi creşte Bobby Klasky, fiul unei mame dependente de droguri şi al unui tată necunoscut. Crescut printre sticle de băutură, droguri şi scrumiere pline de chiştoace, Bobby pare sortit unei vieţi sordide, în ghetou sau chiar în puşcărie. Nici el, nici Heather nu au habar că destinele lor se vor intersecta. Scris cu mînă sigură, Heather, cu totul ilustrează cu o remarcabilă economie de mijloace o realitate contemporană sumbră, concentrată într-o poveste cu puţine personaje şi multă forţă emoţională, al cărei final are o puternică încărcătură simbolică.

„Un roman straniu, cutremurător, neliniştitor şi tulburător de captivant.” (USA Today)

„Weiner redă bizareria schimbărilor produse în viaţa de zi cu zi şi ne înfioară reamintindu-ne cît de instabil e pămîntul ce pare ferm şi solid sub picioarele noastre.” (NPR)

„În Heather... îl recunoaştem pe creatorul serialului Mad Men în viziunea profundă şi complexă asupra personajelor. Atenţia lui Weiner pentru micile detalii specifice transformă stereotipul ilustrat iniţial de fiecare personaj într-o făptură umană reală.” (The Millions)

Scrise în perioada 2013-2018 şi publicate în Weekend Adevărul, textele Laviniei Bălulescu din prima parte a cărţii sînt crîmpeie de viaţă în care se poate regăsi oricine dintre noi. Reunite, formează un jurnal personal, cu amintiri mai vechi sau mai noi pe care autoarea a decis să ni le împărtăşească. În centru se află chiar Terasa Fericirii, locul de întîlnire al oamenilor simpli din cartier, unde, mereu cu un pahar în mînă, se dezbat cele mai presante probleme ale zilei, de la politică la evenimente sportive. Nu lipsesc nici poveşti din copilărie şi experienţe ale Laviniei în calitate de călătoare profesionistă cu tramvaiul 36, cu taxiurile bucureştene sau cu trenurile CFR. În a doua parte sînt surprinse momente şi dialoguri fulgerătoare de pe terasă, din mijloacele de transport sau de pe stradă, multe aflate la limita dintre tragedie şi umor spumos involuntar. Terasa Fericirii, o carte a devenirii, spune povestea unei fete din Drobeta-Turnu Severin care a reuşit să înţeleagă Bucureştiul şi să-şi creeze o relaţie de acceptare reciprocă cu el.

În Vergo se petrec o seamă de lucruri care bulversează halucinant traiul locuitorilor. Dintr-odată, în oraş nu mai moare nimeni. Şi nici nu se mai naşte nimeni. Căutarea unor explicaţii logice nu duce la nici un rezultat. În lipsa acestora, aproape toată suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile şi dezmăţul. Cutumele, ordinea, chiar şi credinţa intră în disoluţie. Oraşul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac. Un personaj cu o malformaţie anatomică fără precedent în cazuistica medicală, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo. Un alt personaj, marchizul, o minte sistematică, încearcă să pună într-o ecuaţie existenţială elementele care marchează noua condiţie umană a vergonilor. Nu izbuteşte, dar conturează în viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor. La rîndul său, autorul nu propune nici o rezolvare, pentru că scopul său a fost să formuleze probleme, nu să dea răspunsuri. Cititorii însă vor încerca să găsească unele.

În calitate de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și, mai apoi, deputat european, Cristian Preda a ajuns, pentru întîlniri oficiale sau ca membru al unor echipe de observatori electorali, în țări dintre cele mai exotice. În prima parte a volumului, el relatează experiențele sale din state aflate în plin proces de democratizare, precum Bhutan, Kîrgîzstan, Madagascar, Nepal, Gabon, Coasta de Fildeș, Bolivia, Mauritania sau Guatemala. Autorul descrie procese electorale și aspecte ale vieții politice prea puțin cunoscute europenilor, schițînd portretele unor politicieni specializați în lovituri de stat, schimbări de constituții sau manevre care au aruncat țări întregi în haos. A doua parte reunește două extrase din jurnalul lui Cristian Preda, din 2007 și 2012, cînd au avut loc cele două suspendări ale lui Traian Băsescu, o perioadă de mari frămîntări și incertitudini politice. Împreună, cele două secțiuni ale cărții ne arată – cu exemple concrete – cît de greu se construiește o democrație și, odată obținută, cît de ușor poate fi pusă în pericol.

„Regina poporului baoulé a tăcut, fiind preocupată de o scobitoare pe care a ţinut-o permanent în gură în timpul audienţei. După care s-a ridicat şi mi-a întins mîna stîngă.”

„EBA îmi spune că ieri, cînd Curtea a luat decizia referitoare la a doua suspendare a preşedintelui, acesta a stat toată ziua în casă şi s-a uitat la filme cu Batman...”

„Am discutat cu premierul kîrgîz şi cu şefa Comisiei Electorale Centrale şi i-am întrebat cît costă un vot. Între 15 şi 85 de dolari, mi-au spus ei.”

„În Bangladesh, toţi oamenii politici cu care te întîlneşti îţi prezintă filme cu atrocităţile comise de adversarii lor. Te aşezi la masă, ţi se oferă un ceai, după care vine inevitabil întrebarea: «Aveţi timp pentru un film, nu?».”

„Preşedinta Camerei din Bolivia: de ce ar vrea nişte europeni care ajung în La Paz să viziteze o închisoare? Cînd călătoresc în Europa, mă duc la Luvru sau la Colosseum, în niciun caz la vreo puşcărie.”

„Am pus-o pe una dintre colaboratoarele mele să caute teza de doctorat a lui Ponta şi să verifice dacă nu cumva a comis vreun plagiat. Flerul de profesor îmi spune că e vorba despre unul dintre cei care ar face aşa ceva.”

„Choummaly Sayasone, preşedintele Laosului, mi-a zis că sînt al doilea român pe care-l întîlneşte, primul fiind Ceauşescu. Ah, ce onoare!”

Traducere din limba japoneză de Florentina Toma

Roman ecranizat în 2016 în regia lui Martin Scorsese

O carte despre credinţă şi îndoială, Tăcere descrie persecuţiile la care erau supuşi creştinii în Japonia secolului al XVII-lea, în timpul shogunatului Tokugawa. Trimis să verifice zvonurile despre apostazia mentorului său, Cristóvão Ferreira, unul dintre cei mai de seamă membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastian Rodrigues descoperă în această ţară mai multe comunităţi clandestine de creştini. Asistînd neputincios la martiriul acestora, Rodrigues îşi vede propria credinţă pusă la încercare şi începe să se îndoiască de un Dumnezeu care răspunde la suferinţele credincioşilor săi doar printr-o tăcere indiferentă. Vîndut la rîndul lui autorităţilor, supus la torturi cumplite şi silit să se dezică de credinţa sa, Rodrigues are conştiinţa dureroasă a eşecului, dar şi revelaţia faptului că Dumnezeu este prezent întotdeauna, chiar şi în tăcere.

Ghidul de conversaţie român-japonez constituie un instrument deosebit de util, care vă va permite să vă descurcaţi în orice împrejurare şi să faceţi faţă celor mai neprevăzute situaţii.

formule uzuale • vremea • la cumpărături • la restaurant • manifestări culturale • sport

Apocalipsa, următorul roman din trilogia halucinantă despre viaţa de apoi şi sfîrşitul lumii ce începe cu Blestemaţi, continuă povestea lui Madison Spencer, fetiţa moartă la treisprezece ani şi condamnată să-şi petreacă veşnicia în compania unei găşti pestriţe de demoni şi suflete proscrise. Ratînd ora stingerii în noaptea de Halloween, Maddy rămîne să bîntuie pe pămînt, chinuită de vinovăţie din cauza întîmplărilor de coşmar care i-au adus damnarea şi urmărită de un vînător de fantome drogat, angajat de părinţii ei miliardari. Madison află cu groază că părinţii ei au pus bazele unei religii universale pornind de la sfaturi date de ea în glumă de pe lumea cealaltă şi au construit un continent de un alb imaculat din deşeurile aglutinate ce plutesc în Marele Vortex din Pacific. Strînşi cu toţii acolo, prozeliţii se roagă la Templul lui Madison, în aşteptarea sfîrşitului lumii, care va veni cu siguranţă cînd Madlantida cea albă, propulsată de iahturi de lux, va lovi America de Nord şi celelalte continente. Damnarea sau mîntuirea întregii omeniri par să atîrne numai de micuţa Maddy, năucită de vorbele unui Dumnezeu intransigent şi de ale unui Diavol deghizat în şofer de taxi, care se pretind amîndoi a-i fi creatori.

Ediţie aniversară, cu prilejul Centenarului Ingmar Bergman

„Lucrînd la Scene dintr-o căsnicie, înainte să apuc să-mi dau seama, aveam deja şase dialoguri distincte despre iubire, căsătorie şi tot felul de alte lucruri care vin odată cu ele. Johan şi Marianne, sau Marianne şi Johan, şi-au dat voie să fie laşi, curajoşi, fericiţi, furioşi, îndrăgostiţi, nesiguri, satisfăcuţi, ipocriţi, perfizi, răutăcioşi, copilăroşi, mizerabili, afectuoşi, nemiloşi, proşti, neajutoraţi – pe scurt, fiinţe umane.” (Ingmar Bergman)

„După repetiţie este o reprezentare a artistului la apogeul carierei sale, aflat în culmea gloriei, pentru care arta – teatrul şi locul lui pe scenă – este viaţă, iar orice altceva este iluzie.” (The New York Times)

Într-o Românie închisă pentru străini, într-un viitor îndepărtat, Marele Vătaf conduce cu mînă de fier. Savanţii au făcut descoperiri epocale sub înţeleapta lui îndrumare şi au reuşit să prelungească viaţa oamenilor cu sute de ani, iar porcii au un rol crucial pentru tinereţea veşnică. Totul se obţine însă cu sudoarea frunţii, iar fiecare român trebuie să muncească pînă la epuizare pentru a trăi în acest paradis. Vătaful are şi opt Căluşari care veghează la bunul mers al lucrurilor, vînează Cuiburile de Iele, în care se plănuieşte răsturnarea ordinii naţionale cu ajutorul nucilor şi al rîşilor, şi stîrpesc răul din faşă. Dar ceva se întîmplă în Gruiu, sat aflat sub autoritatea falnicului Căluşar al Ilfovului, favoritul Vătafului, şi o înaltă trădare se conturează chiar în locul în care inocenţa ar fi trebuit să fie la ea acasa... Jocuri-pasiune pentru adulţi, drone, o nouă religie, porci şi porcari, dictatori şi disidenţi, lupte pe viaţă şi pe moarte – toate acestea sunt mici piese angrenate în monstruoasa maşinărie creată de Tudor Ganea în Porci, o distopie cu accente etno ce debordează de fantastic şi fantezie.

În Sistematica poeziei, criticul şi teoreticianul Eugen Negrici reuşeşte să demonteze, printr-o remarcabilă operă de sinteză, mecanismele subtile ale producerii textului poetic, să identifice şi să definească atitudinile fundamentale ale eului producător în raport cu existentul. Este vorba despre procesul facerii poemului, bazat pe trei posibile modele generative, şi de felul în care funcţionează acestea. Parcurgînd această „gramatică generativă” a poeziei, poeţii îşi pot cunoaşte posibilităţile şi pot afla, mai ales, cum nu ar trebui să scrie.

Din cuprins: Posibilitatea sistematizării experienţelor poetice • Sistematizarea poeziei prin implicarea diacroniei • Aspectele luate de existent în procesul producerii formei • Atitudinile posibile ale creatorului faţă de existent • Elementele existentului • Starea de spirit a eului producător • Definirea procesului de producere • Direcţiile structurării • Relaţia cu destinatarul. Efecte scontate

„Îi cunosc bine pe toţi care se bălăcesc în burta caşalotului în care trăim. Pe cei de azi şi pe cei de ieri: preşedinţi, prim-miniştri, înalţi demnitari – leadership-ul, cum i se spune acum. Au făcut şi continuă să facă tot ce este în puterile lor ca lucrurile să rămînă pe pămîntul ăsta aşa cum sunt de cînd e lumea. Nu le-a fost uşor: mai tot timpul au fost tentative ale unora şi ale altora să ne destabilizeze, să ne colonizeze, să ne facă să ne mişcăm în rînd cu ceilalţi. Nu au reuşit şi nu vor reuşi în veci. Pentru că mereu şi mereu se ridică un «nou val» de români verzi care îşi iubesc ţara şi duc mai departe lupta de rezistenţă.” Radu F. Alexandru

„Scriitor, dramaturg, scenarist, eseist, dar şi om politic angajat în apărarea valorilor demnităţii umane, Radu F. Alexandru este astăzi şi cel mai răsfăţat dramaturg al scenelor bucureştene. Piesele lui, viu aplaudate, fac săli pline. Plac în egală măsură publicului şi criticii, performanţă rară, pentru că, de regulă, criteriile celor două tabere nu se prea întîlnesc.” Manuela Cernat

„Nu avem mulţi dramaturgi care să-şi fi însuşit atît de bine limbajul acestui dificil gen artistic. Radu F. Alexandru îl cunoaşte ca pe o limbă maternă, astfel încît se şi joacă folosindu-l. Răsturnările de situaţie, paradoxurile, umorul de idei, dizolvarea neaşteptată a frivolităţii în tragism şi depăşirea disperării prin amuzament, toate aceste manifestări ale unei mobilităţi intelectuale ieşite din comun fac ca piesele de teatru să fie imprevizibile şi captivante. Nu întîmplător, după ce urmăresc un spectacol care are la bază un text de Radu F. Alexandru, îi aplaud pe actori, îl aplaud pe regizor, dar vreau neapărat să-l aplaud şi pe dramaturg.” Alex. Ştefănescu

„Cele cinci piese din «Ultima dorinţă» alcătuiesc deopotrivă un volum puternic şi tulburător de literatură, care abordează cu umor amărui crizele omului contemporan, şi o ofertă de repertoriu de nerefuzat pentru scenele noastre. Arta lui Radu F. Alexandru de a vedea universalul în spatele deambulărilor clipei prezente mi se pare magistrală, venind direct din marea tradiţie caragialiană.” Răzvan Voncu

„Din echipa de aur a Opiniei studenţeşti, revista ieşeană  cu faimă naţională după  decembrie ’89, făcea parte şi o zgîtie de fată, cam fragilă pentru o meserie practicată în vremuri atît de tulburi. Aparenţele erau înşelătoare. Zgîtia s-a ţinut scai de minerii care plantau flori, cu bîta, în Piaţa Universităţii, fără să ia bătaie. O lună mai tîrziu se afla în Valea Jiului, înnopta în casa unui miner şi intra în abataj, să vadă   cum trăiesc minerii. În gaşca aia de golani, cum ar fi zis Ion Iliescu, toţi talentaţi, inteligenţi şi hotărîţi să termine cu trecutul, scrisul ei avea câteva date clare. Orice temă ar fi abordat, intra în subiect direct, simplu, fără   fasoane, fără inhibiţii. Lucru şi mai neobişnuit, punea punct articolelor la fel de brusc, cam pieziş, cam şui, acolo unde considera că orice cuvînt în plus nu-şi avea rostul. Apoi, ştia să facă personaje din oamenii, vestiţi sau iluştri necunoscuţi, despre care vorbea. În fine, mai avea şi darul de a povesti cu umor şi cu olecuţă de autoironie, cît să facă   suportabilă viaţa la vreme de restrişte. Toate acestea m-au făcut să-mi zic că în tînăra domniţă doarme un scriitor. Aşa că nu m-am mirat că pînă la urmă chiar a scris o carte. Asta pe care o aveţi în mînă. Şi care, deloc întîmplător, se cheamă Râsul. Cu douăsprezece povestiri rupte din viaţă. Dorina Rusu îmi pare un povestaş plin de farmec. Povestaş în sensul alegoriei prin care Mario Vargas Llosa desemna scriitorul. Adică un om cu darul de a duce şi de a aduce veştile şi poveştile cu oameni şi despre oameni. De citit.” (Neculai Constantin Munteanu)

Bill Bryson are un adevărat talent de a fi depăşit de situaţie oriunde se duce – chiar şi (sau mai ales) în locul unde s-a născut. Revenind în SUA după două decenii petrecute în Marea Britanie, redescoperă cu bucurie comori de mult uitate ale copilăriei: glorioasa toamnă din New England, ţinuta caraghioasă a oamenilor în pantaloni scurţi şi camerele de motel în care poţi conta pe faptul că vei fi trezit în toiul nopţii de un ţipăt pătrunzător, urmat de o voce de femeie care imploră: „Lasă pistolul, Vinnie! Fac orice vrei”. Fie că discută despre inestimabila utilitate a tocătorului de resturi menajere, despre exotismul faptului că alimentele îţi sînt puse în pungă la supermarket sau despre emisiunile TV deplorabile, Bill Bryson face uz de umorul său inegalabil pentru a descrie unul dintre cele mai stranii fenomene: modul de viaţă american.

„Povestiri încîntătoare, pline de afecţiune şi în acelaşi timp expunînd remarcabil de succint ridicolul... Aceasta nu e o carte pe care s-o citeşti dintr-o răsuflare. E o carte pe care să o savurezi.” (The Times)

Un șahist imbatabil transformă un oraș într-o imensă tablă de șah, iar locuitorii lui devin regi, regine, nebuni, cai, pioni, într-o competiție absurdă care macină destinele tuturor. Un scriitor dispare din mediul său, atras de mirajul depărtărilor, de chemarea iubirii, a „tinereții fără bătrînețe”. Cînd se întoarce, după mai bine de 40 de ani, descoperă că misterul dispariției sale îl propulsase între clasicii literaturii din țara sa natală și pe lista pentru Premiul Nobel. Un individ primește moștenire o bibliotecă fabuloasă, o „casă a vîntului“, care îl ia captiv și îl transformă în ficțiune. Un critic literar este răpit de autorii mediocri pe care îi desființează și este constrîns, într-un text de un comic savuros, să-și schimbe discursul critic pentru a deveni poetically correct. Un prunc se naște cu darul de a înfuleca și a secătui de viață tot ce iubește, altul are darul de a potoli foamea celor care doar îi rostesc nu-mele. De la Facerea lumii, fiecare nume are în spate o istorie, demonstrează Adrian Alui Gheorghe, iar fiecare ființă de pe pă-mînt are o rădăcină fantastică din care se poate naște, din fantezia unui povestaș inspirat, o nouă poveste.

„Rămas fără o slujbă certă, am fost angajat să spun povești unui om care se împotmolise în orizontul patului de suferință. O suferință mută pe care povestea o putea atenua, o făcea suportabilă. Astfel am văzut cum acționează cuvîntul asupra minții, inimii și sufletului omenesc, ca un fel de neurohormon al fericirii, care se insinuează în creier. De asta, nu vă îndemn să vă îndepărtați de realitatea imediată, care vă asigură echilibrul pe planetă, dar vă îndemn să nu vă îndepărtați mai ales de poveste, de literatură, care vă asigură echilibrul în univers. Fiecare om e o poveste cu final previzibil, numai că pînă la final sînt o mulțime de imprevizibilități. Asta e literatura, de fapt. În poveste viața fiecăruia capătă sens, în afara ei e mai mult un element statistic. Vorba cuiva: sîntem ceea ce citim. Dar, dacă nu citim, cine sîntem?“ (Adrian Alui Gheorghe)

„Critic moderat al regimului comunist din România, Mihai Botez a testat cu relativ succes limitele acestuia. Dar disidenţa lui Botez, care nu a fost imaculată, nu ar fi durat fără sprijinul guvernului SUA şi al Europei Libere. Documentele accesibile în arhivele guvernamentale româneşti, fragmentare şi relativ puţine, sînt insuficiente reconstituirii parcursului său. Evoluţia lui Botez poate fi acum mai bine revelată prin recentele desecretizări ale documentelor aflate în arhivele guvernamentale din SUA, la Departamentul de Stat, FBI, INS şi la diferitele biblioteci prezidenţiale, la care se adaugă documentele din arhiva Europei Libere. Reunind cele mai semnificative dintre aceste documente inedite, cartea oferă cititorului posibilitatea unor noi lecturi în privinţa personalităţii lui Botez.” (Radu Ioanid)

„Celor care nu au trăit într‑un sistem cu partid unic le este greu să evalueze măsura în care se amestecă un asemenea regim în viaţa cetăţenilor. Opoziţia era ghidată de o analiză a riscurilor – ce risca oponentul dacă înfrunta regimul? În unele cazuri, se punea în balanţă şi ce ar putea avea disidentul de cîştigat. Unde îl plasăm pe Mihai Horia Botez în acest spectru al analizei? Iată sarcina pe care şi‑o asumă Radu Ioanid în admirabilul şi convingătorul lui studiu de caz.” (Dennis Deletant)

După tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, scriitoarea turcă Aslı Erdogan a fost arestată şi închisă. Vina sa era că scrisese pentru publicaţia pro-kurdă Özgür Gündem texte în care denunţa diverse acţiuni îndreptate împotriva libertăţii de opinie. A stat patru luni în închisoare, însă, deşi a fost eliberată, a devenit ţinta persecuţiilor şi în cele din urmă a fost constrînsă să părăsească Turcia. Volumul reuneşte o parte dintre articolele care i-au atras ostilitatea regimului. Sînt cronici politice, reflecţii asupra scrisului şi a exilului, eseuri despre acţiunile represive ale guvernului turc, despre povara mentalităţilor şi stereotipurilor arhaice în Turcia modernă pagini încărcate de emoţie, în care inspiraţia poetică se îmbină cu luciditatea activistei pentru drepturile omului şi literatura cu jurnalismul.

„«Libertatea este un cuvînt care refuză să tacă», iată una dintre frazele fulgurante ale lui Aslı Erdoğan. E lupta cotidiană a unei femei împotriva oricărei forme de opresiune.” (France Culture) 

„O concentrare a principiilor şi cauzelor pe care Aslı Erdoğan le-a apărat, a multitudinii de victime şi oprimaţi pentru care s-a mobilizat, a tuturor formelor de represiune condamnate de pana sa de o mare sensibilitate. Pagină după pagină, sîntem zguduiţi împreună cu şi pentru această luptătoare neobosită. Căci zîmbim rareori şi nu rîdem deloc, nici măcar forţat, nici măcar ironic, pe parcursul lecturii.” (Libération)

De formaţie fiziciană, Aslı Erdoğan (n. 1967, Istanbul) a lucrat la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva, apoi a făcut studii de antropologie la Rio de Janeiro, unde a scris primul său roman (Omul cochilie, 1994). Revine la Istanbul în 1996 şi se consacră literaturii (cu romanul Mandarinul miraculos) şi jurnalismului. În 1998 a început o rubrică într-unul dintre cele mai influente ziare turceşti, cotidianul Radikal. Articolele în care pledează pentru drepturile femeii şi tratează subiecte tabu vorbind de închisori, tortură, chestiunea kurdă au atras asupra ei, în aceeaşi măsură, faimă, dar şi tribulaţii, culminînd cu concedierea, în 2001. Cartea care i-a adus celebritatea, Oraşul în mantie purpurie, a apărut în 1998 şi a fost tradusă în numeroase limbi, printre care franceză, norvegiană, germană, bosniacă, arabă, bulgară, suedeză şi engleză. Arestată şi închisă în august 2016 împreună cu colegii din redacţia ziarului de opoziţie la care scria (Özgür Gündem), este eliberată după mai bine de patru luni şi judecată în stare de libertate condiţionată. În 2017 i s-a decernat Premiul pentru Pace Erich Maria Remarque, iar în 2018, Premiul Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor. În prezent trăieşte în exil, în Graz, Austria. Textele ei au fost adaptate şi pentru teatru, balet clasic, radio şi film. Alături de alţi şase scriitori, printre care Orhan Pamuk şi Yaşar Kemal, a fost subiectul unui documentar regizat de Osman Okkan.

Numeroasele atentate teroriste din ultimii ani ne-ar putea face să credem că terorismul constituie o caracteristică a lumii contemporane. Dimpotrivă, au fost rare perioadele din istorie și regiunile care nu l-au cunoscut. Cu colaborarea unor reputați specialiști, Gérard Chaliand și Arnaud Blin descriu și analizează fenomenul terorist în toată complexitatea sa, urmărind diferitele tipuri de terorism cu care s-a confruntat lumea de-a lungul secolelor, din Antichitate și pînă în epoca modernă și contemporană. Înțelegem astfel rădăcinile islamismului radical, apariția spectaculoasă a terorismului islamist odată cu al-Qaida, viitorul mișcării islamiste, operațiunile sinucigașe, amenințarea terorismului după 11 septembrie, precum și jihadismul din perioada Daesh. Volumul include de asemenea discursurile și manifestele actorilor principali ai terorismului, de la Bakunin și ayatollahul Khomeini la Osama bin Laden.

„Trebuie să înăbușim dușmanii dinăuntru și din afară ai republicii ori să pierim împreună cu ea. Or, în această situație, cea dintîi maximă a politicii voastre trebuie să fie că poporul se conduce prin rațiune, iar dușmanii poporului, prin teroare. Dacă resortul guvernării populare pe timp de pace este virtutea, resortul guvernării populare în vreme de revoluție îl constituie simultan virtutea și teroarea; virtutea, fără de care teroarea e funestă; teroarea, fără de care virtutea e neputincioasă.” Maximilien de Robespierre, Discurs în fața Convenției din 5 februarie 1794 

„Teroristul este nobil, teribil și exercită o fascinație irezistibilă, căci îmbină în el cele două culmi sublime ale măreției umane: martirul și eroul. Din ziua în care jură, din adîncul inimii, să‑și dezrobească poporul și patria, știe că e sortit morții.” Serghei Stepniak Kravcinski, Rusia clandestină (1863)

În această a treia carte dedicată femeilor contemporane din România, Andreea Paul s-a lăsat inspirată de „realitățile românești emoționante care au transformat răul în bine și greul în ușor prin implicare civică” și a reușit să adune poveștile a nu mai puțin de 100 de coautoare. Volumul își concentrează atenția asupra unei conștiințe feminine treze, care nu dă niciodată vina pe soartă, sărăcie sau guvern, ci caută să genereze schimbarea pornind din interior și construind treptat o lume mai bună. Fiecare poveste a acestor femei este un exemplu de succes obținut prin eforturi susținute și dorința fermă de a realiza ceva pentru ele, pentru cei apropiați lor și, mai presus de orice, pentru comunitate. Aceste doamne activează în domenii variate și susțin proiecte dintre cele mai diverse, dar la baza tuturor mărturiilor stau aceleași noțiuni de curaj, pasiune, generozitate, iubire, putere.

Volumul cuprinde texte semnate de: Angela Achiţei • Nata Albot • Gabriela Alexandrescu • Violeta Alexandru • Liliana Angheluţă • Victoria Asanache • Angela Baciu • Cristina Balaban • Oana Băluţă • Marinela Bănică • Magda Bei • Simona Bişboacă • Atena Boca • Georgeta Bucur • Magda Cârneci • Daniela Ceredeev • Adela Chirică • Raluca Chişu • Teia Ciulacu • Nadia Comăneci • Dana Cristescu • Maria Culescu • Dorica Dan • Elena-Manuela David • Simona David Crisbăşanu • Crina Decusară-Bocşan • Ditta Depner • Ana Dragu • Daniela Drăghici • Roxana Dumitrache • Sandra Ecobescu • Roxana Gabor-Iliescu • Erika Garnier • Diana Gămulescu • Valentina Geamănă • Mihaela Geoană • Ligia Georgescu Goloşoiu • Anca Elena Gheorghică • Monica Gheorghiu • Carmen Ghercă • Cosmina Grigore • Cristina Guseth • Adela Hanafi • Elena Hâncu • Camelia Ionescu • Cristiana Ionescu • Gabriela Ionescu • Micaela Jugravu • Rozalina Lăpădatu • Dana Lupşa • Meryem Mambet • Alina Marin • Aurora Martin • Cristiana Mateoiu • Ana Măiţă • Melania Medeleanu • Mihaela Mihăescu • Mirabela Miron • Corina Murafa • Elena Cristina Nastasă • Nicoleta Nedelcu • Mirela Nemţanu • Andreea Mihaela Niţă • Alina I. Novac • Andreea Ogăraru • Mihaela Olaru • Mirela Oprea • Florentina Opriş • Cristina Otovescu • Liliana Pagu • Daniela Palade Teodorescu • Andreea Paul • Osnat Peled • Eleonora Pokola • Oana Popa • Daniela Popescu • Elena Preda • Camelia Proca • Monica Radu • Doris-Gabriela Rai • Lavinia Răducanu • Pamela Roussos Raţiu • Mihaela Rus • Gabriela Saulea • Mihaela Săsărman • Irina Sorescu • Raluca-Ioana van Staden • Petruţa Stănescu • Prinţesa Marina Sturdza • Karmen Suciu • Nicoleta Talpeş • Daniela Tontsch • Cristina Tudor • Mădălina Turza • Natalia Ungureanu • Daniela Vişoianu • Liana Maria Vîslan • Diana Maria Voicu • Oana Voiculeţ • Nadine Voindrouh Apostolescu • Valentina Paula Zaharia • Angela Zarojanu