diverse

„Scriitor matur, cu experiență deja consacrată în genuri multiple – poezie, roman sau eseistică literară –, Horia Corcheș revine cu un volum în care ficțiunea autobiografică se întâlnește fertil cu moduri narative contemporane. Volumul e emoționant prin montajul memoriei afective și problematizant prin lipsa de încrâncenare anticomunistă (incursiunea în anii ’80-’90 conține o privire echilibrată ideologic asupra epocii, nu o denunță, nici nu o idilizează). Cartea este extrem de actuală și prin surprinderea deopotrivă empatică și critică a masculinității angoasate. Memoria caldă a familiei, trecutul recent ca totalitate socială difuză, iubiri dezamăgitoare, fapte și fantasme erotice. Sunt sigur că, prin toate acestea, vocea narativă a lui Horia Corcheș își va găsi rolul și locul în istoria literaturii române contemporane.” (Claudiu Turcuș)

„Nostalgia, sentimentalismul și candoarea tutelează volumul lui Horia Corcheș. Dar nici funcționalitatea narativă nu este previzibilă, nici imaginarul nu este deloc tipic. În prima parte, rememorarea copilăriei din anii ’80 se înstrăinează de seria inflaționistă de autoficțiuni «roz»/«negre» consacrate vieții în comunism pentru a facilita reflectarea unor medii sociale – ale așa-numitului «proletariat îmburghezit» – pe cât de definitorii pentru epocă, pe atât de puțin explorate. Intrigile erotice din a doua secțiune, plasate în perioada posttranziției, evită clasicele scenarii ale dezabuzării zgomotos-autenticiste și dau seama de o anesteziere sentimentală epidemică, întinsă din săli profesorale în birouri corporatiste, din capitală în provincie, din urbanul care-și trăiește vanitos occidentalizarea până în zona precariatului rural sau de periferie.” (Cosmin Borza)

Ella Müller, protagonista romanului Thera, este o femeie care se hotărăşte pe neaşteptate să-şi părăsească soţul şi paşnica viaţă familială pentru a se regăsi şi a experimenta libertatea şi independenţa. Numai că se izbeşte de o realitate dureroasă: dezaprobarea celor apropiaţi, care nu înţeleg motivele acestei decizii, îndoielile şi remuşcările, sentimentul de vinovăţie şi problemele de adaptare la o nouă viaţă ale fiului ei o împing să tânjească tocmai după siguranţa şi liniştea, acum idealizate, ale familiei a cărei iluzie fragilă de stabilitate ea însăşi a destrămat-o.

Iosif Vulcan, fiul lui Nicolae Vulcan şi al Viktóriei Irinyi, s-a născut pe 31 martie 1841 la Holod, atunci parte din Regatul Ungariei. În 1871 s-a căsătorit cu Aurelia Popovici, care i-a fost mereu alături şi l-a susţinut în toate proiectele întreprinse. A urmat cursurile liceului romano-catolic din Oradea (1851-1859) şi ale Facultăţii de Drept din Budapesta (1859-1863). A ales însă o carieră mult mai dificilă şi a început să lucreze în presa de limbă română de la Budapesta, la diferite publicaţii (Concordia, Aurora română, Umoristul), unde şi-a făcut ucenicia de ziarist, reporter, editor şi secretar de redacţie. În 1865 şi-a lansat propria revistă (Familia), pe care a mutat-o ulterior la Oradea (1880). Timp de 42 de ani, în paginile Familiei au fost publicate articole, poezii şi nuvele ale scriitorilor din Imperiul Austro-Ungar şi din Regatul României. În 1866, pe adresa redacţiei a sosit o scrisoare cu poezia „De-aş avea...”, semnată Mihail Eminovici, pe care Vulcan a hotărât să o publice, dar cu numele românizat Eminescu. Din acest motiv este considerat „naşul literar” al poetului. A pus bazele Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, care a avut un rol important în dezvoltarea dramaturgiei româneşti. A publicat numeroase volume, printre care romane, poezii, piese de teatru, nuvele, jurnale de călătorie (în urma voiajelor întreprinse în Germania, Franţa, România, Imperiul Otoman sau Imperiul Austro-Ungar), dar şi un important volum istoric, Panteonul Roman. A tradus romane de succes ale autorilor Xavier de Montépin, Claire de Chandeneux şi Jules Verne. A fost ales membru al Societăţii Kisfaludy (1871) şi al Academiei Române (1891). A fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai culturii române din acea perioadă, într-un context politic foarte complicat, reuşind să sprijine prin acţiunile lui oameni din toate artele româneşti. S-a stins din viaţă pe 8 septembrie 1907, la Oradea.

„Mă întreb dacă ar fi putut fi altfel. Iosif şi cu mine să trăim fericiţi, fără revistă, departe de luminile notorietăţii. Să fim noi doi, pur şi simplu, fără vreo «luptă naţională», fără strădaniile de ridicare a poporenilor, fără participările la întruniri şi fără onorurile publice care au venit cu timpul. Multă vreme am visat la aşa ceva, la un Iosif altfel, care să stea numai cu mine şi să mă iubească, iar eu să mă bucur de el. Am fost o proastă, o femeie proastă. Un om ca Iosif nu şade pe cuptor, aşteptând să treacă timpul, dar nu de asta am fost o proastă, ci pentru că nu mă cunoşteam pe mine însămi. Dacă nu făcea ce-a făcut, eu nu l-aş fi iubit. M-aş fi plictisit repede de el. Pentru că nu pot iubi un bărbat fără un vis. Atunci nu ştiam cum eram, dar acum ştiu: o molie care zboară spre torţă. O molie norocoasă, care a stins trei torţe până să se stingă ea însăşi, dar uite că nu m-am stins de tot şi n-am să mă sting până nu termin de scris ce trebuie scris. Dacă nu eu, cine?
De ar fi să pun pe hârtie chiar totul, nu mi-ar ajunge o viaţă, iar eu nu mai am la dispoziţie decât câteva zile, poate o săptămână, poate o lună, nu ştiu. Datorită lui Iosif am cunoscut mii de oameni în aceşti 36 de ani de căsnicie, iar pe câţiva, poate cei mai importanţi, i-am cunoscut după ce el s-a dus. Am urmat fără teamă drumul pe care mi l-a lăsat cu limbă de moarte, am făcut tot ce trebuia făcut, tot ce a crezut Iosif că trebuia făcut, dar, din păcate, drumul n-a dus nicăieri, iar războiul le-a stricat pe toate. De planul lui Iosif s-a ales praful, ca şi de revistă, ca şi de mine, ca şi de toată lumea noastră, care s-a risipit ca fumul. Oamenii de acum nu au habar, nu pentru ei las mărturia aceasta, ci pentru urmaşii urmaşilor lor, ca adevărul să se afle şi să se ştie. Poate că le va fi de folos, poate că nu, dar asta să decidă ei.”

Serie BESTSELLER NEW YORK TIMES

Ce poate fi mai palpitant decât să ai o mulțime de prieteni... electronici? Ei bine, pentru Sammy este palpitant, dar și complicat. Când mama lui este cu totul absorbită de un nou proiect secret și nu se mai ocupă de roboții din familie, băiatul se confruntă cu o adevărată revoluție în rândul amicilor lui neobișnuiți, iar aliat îi este E – odinioară cel mai enervant robot din lume, acum îi este ca un frate.

Dichiseală, Micdejunătorul, Tândală, McAport, Blitz, Drona Malona, Geoffrey, Brittney 13 și chiar și mașina inteligentă Suvi simt lipsa atenției și a îngrijirii primite din partea mamei. Cu toate că Sammy și Maddie, sora lui, încearcă să preia din îndatoririle ei și să se ocupe de roboții familiei, lucrurile scapă de sub control în cel mai îngrijorător și mai... amuzant fel!

Ce se întâmplă cu mama? Este un mare mister – nu se știe decât că lucrează la un proiect super secret și mega important, care va schimba în bine viața lui Maddie; fetița este țintuită în casă din cauza unei boli ce o face teribil de vulnerabilă în fața microbilor.

Sammy, Maddie și E, fra-botul lor, trebuie să fie curajoși, răbdători și creativi... Iar așteptarea va merita, cu siguranță!

„În spatele chicotelilor și al umorului spumos al cărții se află învățăminte importante despre prietenie, compasiune și familie, îndeosebi în ceea ce privește devotamentul lui Sammy față de surioara lui și relația tot mai profundă cu «fra-botul» lui.” Publishers Weekly

„Povestea unui robot extraordinar, care merge la ore, ca orice puști de rând, și în cele din urmă schimbă soarta școlii și a elevilor ei pentru totdeauna! O poveste minunată despre încercările prin care trec adolescenții și despre dorința lor de a-și găsi locul.” National Parenting Publications Award

Cu ilustrații de Ioana Drogeanu

„Vocea mea e cea a omului mediu, a unui fel de mostră socială, bărbatul tipic bucureştean de 40 de ani, oarecum educat, dar nu un intelectual, poate un proletar intelectual, căruia îi place şi la mall, şi la un joint cu băieţii, senzualist, cum s-ar fi zis cândva, moştenitor al socialismului şi al tranziţiei capitaliste, oleacă vulgărel în raport cu standardele ridicole de distincţie, fără limbaj privat sau idiosincrazii extraordinare, comun deci, întru câtva, deşi ştie ce-i aia aliteraţie, totuşi, porc şi sentimental, înţelept şi rău – dar mai sunt eu aşa? Nu prea, majoritatea poeziilor de aici sunt scrise cu ani în urmă. Nici nu eram chiar aşa, mai degrabă făceam un rol, o voce democrată, pornind de la ceva adevărat din mine şi prin opoziţie cu arhetipul poetului prea sublim pentru lumea asta. O dilemă a mea după ce m-am născut iar, cum ştiu că am fost, în sens religios – ce fac cu ce am scris înainte, cu porcărioarele şi cinismele. N-am stat mult să mă frământ, totuşi, mi-am amintit cum a găsit bunică-miu în butoiul cu zăr un şoarece mort. A păstrat zărul – «doar n-o s-arunc atâta zăr bun pentru un şoarece». Şi nici nu era mort de mult, nu apucase să se împută.” (Dan Sociu)

Carte de memorialistică, biografie şi, totodată, un erudit exerciţiu de istorie şi critică literară, Trei inele spune poveştile a trei scriitori exilaţi care, analizând opere clasice ale literaturii, au creat la rândul lor capodopere: Erich Auerbach, filologul evreu refugiat din Germania lui Hitler la Istanbul, unde şi-a scris principalul studiu asupra literaturii occidentale, Mimesis, François Fénelon, arhiepiscopul francez din secolul al XVII-lea care a fost repudiat din cauza Peripeţiilor lui Telemah, o ingenioasă continuare a Odiseei şi cea mai citită carte în Europa timp de o sută de ani, şi W.G. Sebald, romancierul german autoexilat în Anglia ale cărui naraţiuni sinuoase explorează temele odiseice ale dislocării, nostalgiei şi despărţirii de casă. Acestor trei istorii li se adaugă povestea celor două cărţi scrise de Daniel Mendelsohn despre saga familiei sale marcate de Holocaust şi de aceeaşi Odisee. O carte despre exil şi destin ca temă literară, despre felul cum experienţa personală a exilului se transformă în poveste, într-o naraţiune exemplară.

„Trei inele aminteşte de Jorge Luis Borges, Italo Calvino, Walter Benjamin şi Hannah Arendt. Mendelsohn este unul dintre foarte puţinii specialişti şi critici care acordă aproape aceeaşi importanţă cunoaşterii şi sentimentelor. Rezultatul e o carte pe atât de subtilă, profundă şi bine documentată pe cât e de sinceră, directă, dureroasă şi emoţionant de umană.” (The Times Literary Supplement)

„Trei inele nu este doar o continuare a volumului O odisee, simplă dezvoltare a unei teme. Ceva s-a schimbat. Putem spune că între O odisee şi Trei inele construcţia circulară se transformă dintr-o preocupare literară într-una metafizică. Aici miza e mai mare: nu vorbim numai de mecanismele povestirii, ci şi de alcătuirea cosmosului.” (James K.A. Smith, Literary Hub)

În anul 2020, la cererea revistei Paris Match și a altor publicații internaționale, Bernard-Henri Lévy realizează o serie de reportaje pe opt teatre de conflict care, inclusiv din cauza pandemiei de Covid-19, au trecut în planul doi al știrilor. Călătorind în Nigeria însângerată de acțiunile teroriștilor Boko Haram, în Kurdistanul sirian și cel irakian, în Ucraina, în Somalia pradă războiului civil și în Bangladeshul amenințat de schimbările climatice, în insulele grecești cu tabere de refugiați, în Libia și în Afganistan, filosoful și jurnalistul francez ne reamintește că în toate aceste locuri uitate oamenii continuă să lupte, să sufere și să moară.
Ca o introducere la aceste reportaje dramatice, prima parte a cărții cuprinde câteva eseuri în care autorul arată cum au luat naștere gustul pentru aventură, convingerile și idealurile ce l-au făcut să devină un filosof care cutreieră lumea pentru a da mărturie despre războaie uitate sau ignorate.

Bernhard Schlink este autorul bestsellerului Cititorul.

Poveşti despre despărţirile care ne strivesc, despre cele care ne eliberează, despre izbânzile şi eşecurile în dragoste, despre încredere şi trădare, despre amintiri ameninţătoare şi copleşitoare, despre felul cum lucrul potrivit survine într-o viaţă greşită şi lucrul nepotrivit, într-o viaţă corectă. Poveşti despre oameni aflaţi în diferite faze ale vieţii, despre speranţele şi complicaţiile lor sentimentale. „Iubeşte şi fă ce vrei” nu este o reţetă pentru happy-end, ci răspunsul atunci când toate celelalte răspunsuri dau greş. Sunt poveşti care ne surprind, care ne tulbură, care ne încântă.

„Bernhard Schlink ştie să toarne o întreagă viaţă în forma restrânsă a unei povestiri.” (Ruhr Nachrichten)

„Schlink are un simţ infailibil pentru răsturnările neaşteptate de situaţie, pentru dramatism şi suspans.” (Rheinische Post)

„Proza lui Schlink este accesibilă oricărui cititor; e scrisă într-un limbaj limpede, curgător, care nu are nevoie de efecte stilistice.” (Deutschlandfunk Kultur)

„Volumul radiază o cunoaştere psihologică a oamenilor şi a idealurilor (adesea trădate) ale acestora, precum şi o artă a esenţialului.” (Münchner Merkur)

Acest volum reunește romanele Paramnezii și Necredinciosul.

„Romanul lui Ion Vianu are un fir epic limpede. În același timp, nu puține sunt pasajele cu o încărcătură sapiențială succint și misterios formulată, care dau stilului lui Ion Vianu o tensiune aforistică și poematică. Asemenea pasaje mi-au sugerat că autorul știe despre om și abisurile lui, precum și despre lumea sacrului o mulțime de taine și că deține nu puține certitudini. Unele module ale romanului chiar asta sunt, meditații ori interogații pe teme biblice... Directă și frumoasă, emoționantă prin ceea ce spune și prin ceea ce sugerează, Paramneziile lui Ion Vianu este o carte «coaptă» ca un fruct pe creangă. Ea distilează o experiență de viață în care biograficul și livrescul sunt contopite și ne pune în contact cu o personalitate de o mare distincție sufletească și de o mare îngăduință față de tot ce înseamnă fenomenul uman.” (Marta Petreu)

„Necredinciosul – o jucărie romanescă despre alteritate și despre procesul integrării eului. Prozatorul rotunjește un ghem de semne și sensuri și aruncă cititorului un dumicat ispititor, incitant, rezistent la interpretări ultime, greu de ruminat fără rest... Povestitorul se joacă nestăpânit și inteligent cu ascultătorul‑cititor și îl implică în amestecul inepuizabil de povești reale și inventate. De la arta deducției la arta seducției, Ion Vianu este, el însuși, un admirabil cuceritor. De Curte‑Veche.” (Irina Petraș)

„Dacă traiectoria unui singur destin confirmă un Jurnal, aceea a mai multora trimite la mai complexa țesătură a unui roman. În Paramnezii, trei alte destine se intersectează cu al povestitorului, închipuind figuri însetate de absolut – a prietenului care se sinucide în detenție, spre a nu accepta eliberarea pe cauțiune turnătoriei, a lui Djamil, apoi, pacientul magrebian care, de asemenea, se sinucide, când înțelege a fi intrat într-o fundătură fără ieșire, în fine a amicului swițerian care, cu înaintarea în vârstă, dă tot mai mult curs instinctelor totalitare. Sunt cazuri-limită pe care surprinderea unei vieți în punctul de trecere spre starea seniorală a senectuții și le însușește, întru completarea propriei personalități. Or, tocmai evoluția acesteia, străbătând straturile de timp prin evocarea unor segmente existențiale, decide pigmentul final, dă respirație narațiunii, dincolo de suflul ei secret, după noi, mai prețios încă. «Ce curioase sunt disperările dostoievskiene în decor alpin!», exclamă eroul din Paramnezii, până la ultimul rând rămas fără nume. În fapt, ele îl urmăresc pretutindeni pe cel plecat. Chiar când se întoarce. Fiind cel care-și lasă în urmă umbra...” (Barbu Cioculescu)

„Romanul Necredinciosul al lui Ion Vianu este o carte ale cărei sensuri rezonează în straturile cele mai ascunse ale conștiinței. Un roman psihologic al timpurilor noastre, percutant, cu umbre grave. Un roman despre căutarea Sinelui în spatele măștilor, mai mult sau mai puțin transparente, pe care le poartă fiecare dintre noi, conștient sau nu.” (Dana Pîrvan-Jenaru)

Un roman memorabil despre dragoste și război, inspirat din fapte reale

Adolescentul evreu Tholdi, care aspiră să devină muzician, o întâlneşte pentru prima dată pe prostituata romă Liuba, o fată frumoasă şi misterioasă, în ziua în care împlineşte şaisprezece ani. Câteva săptămâni mai târziu, Armata Română, aliata Germaniei naziste, ocupă Cernăuţiul, oraşul său natal. Tholdi reuşeşte să-şi facă rost de o slujbă la fosta fabrică de textile a tatălui său. E în culmea fericirii, asta până când află că Radu şi Grigore, cei doi fraţi care conduc acum fabrica, sunt colaboratori ai naziştilor. Printr-o întorsătură a sorţii, Tholdi şi Liuba se reîntâlnesc în momentul în care adolescentul descoperă că ea este amanta lui Radu. În încercarea de a-şi salva familia de la trimiterea într-un lagăr de concentrare, Tholdi îi ajută să-şi ţină relaţia secretă. O instalează pe Liuba într-un apartament din cartierul evreiesc, vizavi de locuinţa familiei lui, se îngrijește să aibă tot ce îi trebuie şi, în cursul lecţiilor de pian pe care i le predă noaptea, între cei doi se înfiripă o prietenie foarte preţioasă. Liuba este cheia supravieţuirii lor, însă iubirea lui Tholdi se poate preschimba oricând într-o obsesie periculoasă ce le-ar aduce moartea.

Gheorghe Ursu (1926‑1985), inginer constructor, scriitor și disident român. Din 1950 a lucrat la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. În 1944 a debutat în literatură în cotidianul Ecoul, în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion. În 1971, Editura Litera i‑a publicat volumul de versuri Mereu doi, cu un cuvânt înainte semnat de Nina Cassian. În perioada 1969‑1982 a făcut mai multe excursii în Occident, în timpul cărora a intrat în legătură cu disidenți români, printre care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. În toți acești ani a devenit un critic vocal al abuzurilor regimului comunist, inclusiv prin scrisori care au fost citite la postul de radio Europa Liberă. Pe 21 septembrie 1985 a fost arestat pe motiv că ar fi deținut valută. De fapt, a continuat să fie anchetat violent de Securitate pentru „intensă activitate de propagandă dușmănoasă prin acțiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propagandă reacționară din străinătate”. Pentru că a refuzat să se dezică de criticile aduse lui Nicolae Ceaușescu în scrisorile respective și să‑și trădeze prietenii, pe 17 noiembrie 1985 a fost ucis, prin tortură, de doi anchetatori din Direcția a VI‑a Cercetări Penale a Securității. Jurnalul intim care a stat la baza anchetei și pe care plănuia să‑l prelucreze literar și ulterior să‑l publice a fost confiscat și distrus de anchetatori împreună cu alte manuscrise (jurnalul cuprindea 61 de caiete cu însemnări zilnice din perioada 1949‑1984).

De la autoarea bestsellerurilor # 1 New York Times Marile minciuni nevinovate şi
Când vina ne desparte

Nouă persoane ajung într-un centru de relaxare izolat, unele dintre ele pentru că vor să slăbească, unele ca să-și schimbe stilul de viață, altele din motive pe care nu le pot recunoaște nici chiar față de ele însele. Însă niciunul dintre oaspeți nu-și imaginează ce vor însemna cele zece zile de lux, meditație și consiliere pentru care au plătit.
Scriitoarea Frances Weltry vine la Tranquillum House în căutare de leacuri pentru o durere de spate, o inimă frântă și o tăietură sâcâitoare la deget. O intrigă ceilalți oaspeți, însă charismatica directoare a centrului este cea care îi trezește cel mai tare curiozitatea.
Ar putea deține ea răspunsurile pe care Frances nici măcar nu știe că le caută? Ar trebui să lase deoparte îndoielile și să se bucure de Tranquillum House sau ar trebui să fugă cât mai poate.

„O încântare pentru fanii Marilor minciuni nevinovate… Spirituală și pătrunzătoare, scriitura lui Moriarty face toți banii." – People

„Moriarty revine cu încă o carte pe care n-o poți lăsa din mână." – Time

„Fiecare dezvăluire este o surpriză savuroasă… Nouă străini este atât de bine scrisă și de inteligent construită, încât pare să se termine prea repede." – Booklist

„O carte plină de un umor negru care sfidează orice clasificare. Reușește să fie grozav de amuzantă și să aibă și încărcătură emoțională în același timp, dovedind că autoarea Marilor minciuni nevinovate încă mai are multe de oferit cititorilor ei." – Bustle

Liane Moriarty (n. 1966) și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei citind. Nu-și mai amintește când a scris prima sa povestire, dar ține minte perfect primul contract pentru o carte: tatăl ei a angajat-o să scrie un volum despre el și i-a plătit un avans de un dolar. După terminarea studiilor, Liane a lucrat în publicitate și marketing. S-a apucat serios de scris după ce sora ei, Jaclyn Moriarty, a anunțat-o că-și va publica prima carte. Romanul său de debut, Three Wishes, scris la finalul masterului literar de la Macquarie University din Sydney, a fost publicat de Pan Macmillan. De atunci, a mai scris șapte romane care au ajuns bestselleruri, fiind traduse în 39 de limbi și vândute în peste 14 milioane de exemplare în întreaga lume.
O puteți vizita online la lianemoriarty.com.
La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Marile minciuni nevinovate (care a stat la baza unui serial de excepție produs de HBO), Secretul soțului (vândut în peste trei milioane de exemplare la nivel mondial), Am uitat să fim fericiți, Când vina ne desparte și Ultima aniversare.

Macarie Drăgoi (la Botez, Marius-Dan), născut la 9 mai 1977 în Căianu Mic, jud. Bistriţa-Năsăud. Absolvent al Facultății de Teologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1996-2000); studii aprofundate, secţia Teologie-Istorie, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (2000-2001) şi studii de specializare la universităţile Leeds şi Durham (2004-2005). Doctor în Teologie și în Istorie. A fost secretar al mitropolitului Bartolomeu Anania (1998-2003), redactor la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca (1999-2002) şi Radio Reîntregirea din Alba Iulia (2003-2005). În perioada studiilor în Anglia a întemeiat prima parohie românească din nordul Marii Britanii, la Mirfield-Leeds. La 5 martie 2008 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sfântul Sinod al BOR. În prezent, îi păstorește pe românii ortodocși din Europa de Nord, pentru care a înființat noi parohii cu mai multe biserici proprii și centre cultural-catehetice. A întemeiat Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, Centrul de pelerinaje „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești” și alte centre social-filantropice. A pus bazele noii reviste eparhiale bilingve Candela Nordului și ale editurii Felicitas, a înființat distincția pentru mireni și clerici „Crucea Nordului” și alte decorații episcopale. În 2010, împreună cu ierarhii și teologii ortodocși din Stockholm, a întemeiat Centrul de Studii Ortodoxe din capitala Suediei, cu o editură proprie, Anastasis. A publicat numeroase studii pe teme teologice, istorice şi etnologice, precum şi articole, recenzii şi interviuri în periodice bisericeşti şi de cultură.

Ştefan Agopian (n. 1947) a debutat editorial cu romanul Ziua mâniei (Cartea Românească, 1979). A publicat: Tache de catifea (Cartea Românească, 1981; Ararat, 1995; Gramar, 1999; Polirom, 2004, 2012); Tobit (Eminescu, 1983; Polirom, 2005, 2014; traducere în limba germană, Kriterion, 1989; Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Manualul întâmplărilor (Cartea Românească, 1984; Humanitas, 1993; Polirom, 2014; traducere în limba italiană, Felici Editore, 2012; traducere în limba germană, Verbrecher, 2018; Premiul Uniunii Scriitorilor); Sara (Eminescu, 1987; Paideia, 1991; Polirom, 2006; traducere în limba franceză, Actes Sud, 2015; Premiul revistei Amfiteatru pentru cea mai bună scriere beletristică a anului); Însemnări din Sodoma (Eminescu, 1993); Republica pe eşafod (Cartea Românească, 2000; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Fric (Polirom, 2003; Premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookarest 2004 şi Premiul revistei Cuvântul la categoria „Superlativele anului 2003”). La Editura Polirom au mai apărut volumele Opere I. Însemnări din Sodoma, Drumul, Republica pe eşafod, Ziua mâniei, Manualul întâmplărilor, Tache de catifea (2008), Opere II. Sara, Tobit, Fric (2009) şi Scriitor în comunism (nişte amintiri) (2013; Premiul special al juriului USR şi Premiul revistei Observator Cultural, secţiunea „Memorialistică”).

Saul Kripke (n. 1940, New York) a început să arate o înzestrare matematică deosebită și un interes puternic pentru întrebări filosofice la o vârstă fragedă. La 15 ani a dezvoltat o semantică pentru logica modală cuantificată, iar demonstrația sa a completitudinii semanticii modale a apărut în The Journal of Symbolic Logic, atunci când avea 19 ani.

A primit o diplomă de bachelor în matematică la Harvard în 1962 și a fost ales membru al Harvard Society of Fellows în 1963. Devine apoi lecturer la Princeton (1965 și 1966) și la Harvard (1966‑1968). Este numit profesor asociat (conferențiar) la The Rockefeller University în 1968 (apoi profesor în 1972) și McCosh Professor of Philosophy la Princeton University în 1977. Actualmente este profesor emerit la City University of New York. Kripke a fost cea mai tânără persoană invitată vreodată să susțină Prelegerile John Locke (1973) la Oxford și, datorită reputației sale extraordinare în comunitatea academică internațională, a primit multe titluri onorifice.

Kripke este unul dintre cei mai importanți și mai influenți filosofi analitici din ultima parte a secolului XX. Este totodată unul dintre logicienii matematicieni de frunte, care a adus contribuții epocale în domeniul logicii modale (este inventatorul „semanticii lumilor posibile”), al logicii intuiționiste și în teoria mulțimilor. Principalele contribuții ale lui Kripke se înscriu în aria metafizicii, filosofiei limbajului, epistemologiei, filosofiei minții, filosofiei logicii și matematicii. A propus de asemenea o nouă teorie a adevărului care urmărește să evite problema paradoxelor semantice, cum ar fi paradoxul „mincinosului”.

Lucrări principale: „A Completeness Theorem in Modal Logic” (1959), „Semantical Considerations on Modal Logic” (1963), Naming and Necessity (1972), „Outline of a Theory of Truth” (1975), „A Puzzle About Belief” (1979), Wittgenstein on Rules and Private Language (1982), Philosophical Troubles. Collected Papers (vol. I, 2011), Reference and Existence (2013).

Alice Pantermüller și-a dorit din școala generală să devină „scriitoare de cărți” sau profesoară. S-a format ca profesor, a predat germana ca limbă străină în Scoția și a absolvit un curs de librar. A devenit cunoscută prin cărțile pentru copii pe care le-a scris, în special prin seriile Bendix Brodersen și Jurnalul Lottei.

Daniela Kohl și-a câștigat de mică bani de buzunar vânzându-și desenele colegilor de clasă, mătușilor și bunicilor. A studiat comunicare și design la Fachhochschule München, iar din 2001 lucrează cu plăcere ca grafician și ilustrator freelancer. Împreună cu soțul, câinele și broasca sa țestoasă locuiește deasupra acoperișurilor din München.

Zeruya Shalev s‑a născut în 1959, în kibbutzul Kinneret din Israel. A absolvit un masterat în studii biblice şi a lucrat ca redactor la Editura Keter. Şi‑a făcut debutul literar cu un volum de poezii, dar s‑a orientat curând spre proză, publicând până acum mai multe romane şi o carte pentru copii. Cărţile sale sunt foarte apreciate de critica literară şi traduse în întreaga Europă. Dintre acestea menţionăm: Viaţa amoroasă (1997), bestsellerul Soţ şi soţie (2000; Polirom, 2008, 2012), distins cu Corine Internationaler Buchpreis (2001), Thera (2005; Polirom, 2010), Fărâme de viaţă (2011; Polirom, 2012), pentru care i s‑au decernat Welt Literaturpreis (2012) şi Prix Femina étranger (2014), şi Durere (2015; Polirom, 2016), distins cu Premiul Jan Michalski (2019). Zeruya Shalev este de asemenea câştigătoare a Premiului de Aur şi a Premiului de Platină ale Asociaţiei Editorilor din Israel şi a premiilor Amphi (2003), ACUM (obţinut de trei ori, în 1997, 2003 şi 2005) şi Wizo (2007).

Răzvan Petrescu (n. 1956) a absolvit Facultatea de Medicină din București și a profesat opt ani ca medic. Din 1990, a renunțat la medicină și a lucrat la revistele Cuvântul și Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All și Curtea Veche Publishing. La Cartea Românească i-au apărut volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989, Premiul Fundației „Liviu Rebreanu”), Eclipsa (1993, Premiul orașului Târgoviște), Într-o după-amiază de vineri (1997, Premiul Cartea Anului la Salonul Național de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului și Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București) și metajurnalul Foxtrot XX (2008, Premiul Radio România Cultural). În 2013, i-a fost publicată cartea de interviuri în proză Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini la Curtea Veche Publishing – unde i-au mai apărut un volum epistolar, Scrisori către Mihai (2014), Ursulețul lui Freud, cronici ficțional-literare (2015), și Mandarina, proză scurtă (2017, Premiul Observator cultural, Premiul Național Ziarul de Iași și Premiul „Iocan” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2017). A scris două piese de teatru: Farsa (1994, Unitext, Premiul UNITER) și Primăvara la bufet (1995, Expansion, Marele Premiu la Concursul Național de Dramaturgie „Camil Petrescu”, ediția I, și Premiul Uniunii Scriitorilor). A fost tradus în Spania, Anglia, Israel, Suedia, Germania, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Franța și SUA.

Luis Sepúlveda (1949-2020) a fost unul dintre cei mai faimoşi şi mai apreciaţi scriitori chilieni. A explorat încă de foarte tânăr teritoriile posibile ale geografiei şi utopiei, din selva amazoniană în deşertul Saharei, din Patagonia până la Hamburg, din celulele dictatorului Pinochet pe navele organizaţiei ecologiste Greenpeace. Din această viaţă extrem de agitată a dat la iveală povestiri şi romane care l‑au impus imediat drept unul dintre cei mai înzestraţi prozatori sud‑americani. A debutat cu un volum de versuri, pe când avea doar şaptesprezece ani. Trei ani mai târziu îi apărea prima carte de povestiri, intitulată Cronicile lui Pedro Nimeni (1969). I‑au urmat romanele Bătrânul care citea romane de dragoste (1989, distins cu Premiul Tigre Juan şi ecranizat în 2001), Lumea de la capătul lumii (1989), Nume de toreador (1994), Povestea unei pescăruşe şi a motanului care a învăţat-o să zboare (1996), Jurnalul unui killer sentimental. Yacaré (1998), Hot Line (2002), volumele de povestiri Patagonia Express (1995), Neîntâlniri (1997) şi Istorii marginale (2000), acestea din urmă apărute mai întâi în ziarul spaniol El País. A fost distins cu premii literare de mare prestigiu în lumea hispanică şi tradus în numeroase ţări.

Sofi Oksanen s-a născut în 1977 la Jyväskylä, în Finlanda. A studiat literatura şi dramaturgia la Helsinki şi a devenit cunoscută odată cu publicarea romanelor Stalinin lehmät (Vacile lui Stalin, 2003; Polirom, 2012) şi Baby Jane (2005). În 2007 a scris piesa de teatru Puhdistus (Purificare), ce s-a bucurat de un mare succes pe scena Teatrului Naţional Finlandez şi a stat la baza romanului omonim, publicat în 2008 (Polirom, 2012, 2013, 2021). După apariţie, Purificare a urcat rapid în topul bestsellerurilor finlandeze şi a fost distins cu numeroase premii prestigioase precum Finlandia Prize (2008), Nordic Council Literature Prize (2010), Prix Femina étranger (2010) sau Prix du Roman FNAC (2010). I-au urmat romanele Kun kyyhkyset katosivat (Ziua când au dispărut porumbeii, 2012; Polirom, 2013) şi Norma (2015). Sofi Oksanen a scris şi alte piese de teatru foarte apreciate de public, iar două dintre romanele ei, Baby Jane şi Purificare, au fost ecranizate. În 2013 scriitoarei i s-a decernat Nordic Prize, unul dintre cele mai importante premii acordate de Academia Suedeză, iar în 2018 a primit din partea statului francez titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.

Dion Leonard este un ultramaratonist și speaker motivațional australian care trăiește în Edinburgh. A participat la unele dintre cele mai dure ultramaratoane din lume, în regiuni inospitaliere, inclusiv în nemilosul deșert Sahara din Maroc și în deșertul Kalahari din sudul Africii. Întâlnirea cu Gobi a fost un punct de cotitură în viața sa sportivă. În afară de cărțile care o au ca protagonistă pe Gobi, a scris o carte despre o pisică – Lara the Runaway Cat (2019).

Sophie Hardcastle s-a născut în 1993, la Sydney. Părinţii ei erau marinari de profesie, participând la întreceri nautice pe iahturi, iar Sophie a învăţat la rândul ei navigaţia şi surfingul competitiv. Şi-a luat diploma în arte vizuale la Sydney College of the Arts, specializându-se în pictură. Este scriitoare, artistă, scenaristă şi cercetătoare. A publicat un volum de memorii, Running like China (2015), centrat pe experienţele ei ca persoană diagnosticată tardiv cu tulburare bipolară. Este şi autoarea unui roman pentru adolescenţi de mare succes, Breathing Under Water (2016). În 2018 a studiat literatura engleză ca bursieră la Worcester College, University of Oxford, perioadă în care a scris Sub punte, pentru care s-a inspirat din propriile experienţe pe mare, în Antarctica, precum şi din două episoade dureroase de violenţă sexuală suferite în adolescenţă şi la vârsta de douăzeci şi trei de ani. În prezent lucrează ca asistent de cercetare la University of Oxford. Sophie Hardcastle este coscenaristă şi coregizoare a miniserialului online Cloudy River.

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Studii de engleză, franceză (Iaşi) şi istorie (Paris). A predat la University of Michigan, Ann Arbor; Universitatea din Bucureşti; Central European University, Budapesta (unde a fost şi prorector academic, şef de departament, director fondator al Pasts, Inc., Center for Historical Studies) etc.; cercetări la institute de studii avansate (Bielefeld, Stanford, Berlin, Essen, Viena), în alte universităţi şi instituţii. A coordonat proiecte şi reţele de cercetare, colecţii de carte; a fost în conducerea unor instituţii, organisme profesionale (membru în biroul Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice), publicaţii, fundaţii; a (co)organizat conferinţe, colocvii, seminare, şcoli de vară etc. A publicat între altele cinci volume de autor (unul la Paris), şase de convorbiri, şapte coordonate (unele în colaborare), şapte traduse din franceză şi engleză (cu Mona Antohi). Membru în Academia Europaea.

Jean‑Jacques Askenasy (n. 1929) este profesor de neurologie la Facultatea de Medicină Sackler şi la Facultatea de Drept Buchmann ale Universităţii din Tel Aviv. A fost elev la Paris şi Craiova, a studiat Medicina la Timişoara şi Cluj, şi‑a luat doctoratul la Bucureşti. S‑a perfecţionat după emigrare în Israel, New York şi Paris. A părăsit România în 1972, dar revine frecvent aici din anii 1990. Este membru în conducerea a numeroase societăţi internaţionale, comitete editoriale şi asociaţii de profil, a primit decoraţii, premii şi distincţii în mai multe state. Membru de onoare al Academiei Române. Specialist cu reputaţie internaţională, cu o practică clinică vastă (pacienţii săi de toate naţionalităţile şi confesiunile sunt şi oameni săraci, şi milionari; şi militari răniţi, şi preşedinţi de stat etc.) şi o carieră savantă îndelungată, a publicat în cele mai importante reviste medicale, semnând şi numeroase cărţi de biosemiotică, despre somn, creier, violenţă şi conştiinţă, teoria relaţiei cunoaştere‑conştiinţă, memorii, publicistică.

Mila s-a născut în departamentul francez Isère. În momentul cînd a izbucnit „scandalul Mila” (18 ianuarie 2020), avea 16 ani şi era elevă la liceul Léonard de Vinci din Villefontaine. În prezent, trăieşte împreună cu părinţii ei sub protecţia poliţiei.

Sofi Oksanen s-a născut în 1977, la Jyväskylä, în Finlanda. A studiat literatura şi dramaturgia la Helsinki, devenind cunoscută odată cu romanele Stalinin lehmät (Vacile lui Stalin, 2003; Polirom, 2012) şi Baby Jane (2005). În 2007 a scris piesa de teatru Puhdistus (Purificare), ce s-a bucurat de mare succes pe scena Teatrului Naţional Finlandez şi a stat la baza romanului cu acelaşi titlu, publicat în 2008. Purificare a ajuns în topul bestsellerurilor finlandeze şi i s-au decernat numeroase premii de prestigiu, printre care Nordic Council Literature Prize (2010), Prix Femina étranger (2010), A Barnes & Noble Summer 2010 Discover Title (2010), European Book Prize (2010) şi Prix du Roman FNAC (2010). I-au urmat romanele Kun kyyhkyset katosivat (Ziua când au dispărut porumbeii, 2012; Polirom, 2013), Norma (2015) şi Koirapuisto (Parcul pentru câini, 2019; în curs de apariţie la Editura Polirom), care i-au confirmat valoarea de-a lungul timpului şi au propulsat-o printre cei mai buni scriitori finlandezi contemporani.

Adelbert von Chamisso (1781‑1838), pe numele său complet Louis Charles Adélaïde de Chamissot de Boncourt, a fost un poet, prozator şi botanist german de origine franceză, devenit faimos mai ales pentru nuvela sa Extraordinara poveste a lui Peter Schlemihl. Născut în Champagne, a fost nevoit să emigreze la vîrsta de nouă ani, cu întreaga familie, ca urmare a Revoluţiei din 1789, stabilindu‑se la Berlin. A frecventat cercurile literare berlineze, fiind unul din reprezentanţii de seamă ai romantismului german, dar şi cercul literar condus de Madame de Staël. Ciclul său de poeme Frauenliebe und ‑leben („Dragoste şi viaţă de femeie”) a stat la baza ciclului de lieduri cu acelaşi titlu compus de Robert Schumann. Din 1829 a fost coeditor al Deutscher Musenalmanach. Între 1815 şi 1819 întreprinde o călătorie pe mare în scopuri ştiinţifice, editîndu‑şi apoi jurnalul sub titlul Reise um die Welt (1836, „Călătorie în jurul lumii”). A fost cercetător şi custode al Grădinii Botanice din Berlin şi a publicat studii în domeniul ştiinţelor naturale şi al limbilor austroneziene.

Jean-Louis (Jack) Kerouac (1922-1969) s-a născut în Lowell, Massachusetts, într-o familie canadiano-franceză. La terminarea liceului a obţinut o bursă la Columbia University şi a plecat la New York împreună cu întreaga familie, dar în scurtă vreme şi-a întrerupt studiile şi s-a înrolat în Marina Militară. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, viitorul scriitor a fost lăsat la vatră, considerîndu-se că ar avea un comportament schizoid. A lucrat o perioadă în Marina Comercială, apoi a pornit într-un şir de călătorii prin Statele Unite şi Mexic. Primul său roman, The Town and the City, a apărut în 1950, în timp ce romanul Pe drum, incluzînd numeroase elemente autobiografice, considerat adesea marca „generaţiei beat”, a fost publicat abia în 1957. Printre cărţile publicate ulterior de Jack Kerouac se numără Vagabonzii Dharma (1958), Tristessa (1960), Big Sur (1962), Visions of Gerard (1963). După moartea sa au mai fost publicate cîteva volume reprezentative, dar rămase în manuscris, printre care şi hipopotamii au fiert în bazinul lor, scris în 1945 împreună cu William S. Burroughs şi apărut în 2008, şi Oceanul e fratele meu, scris în 1942. La Editura Polirom au apărut: Pe drum, Vagabonzii Dharma, şi hipopotamii au fiert în bazinul lor, Oceanul e fratele meu şi Cartea trezirii. Viaţa lui Buddha.

Ian McEWAN, unul dintre cei mai faimoși scriitori britanici contemporani, este autorul romanelor Gîndacul, Mașinării ca mine, Coajă de nucă, Legea copiilor, Operațiunea Sweet Tooth, Solar, Pe plaja Chesil, Sîmbătă, Ispășire (laureat al National Book Critics Circle Award și W.H. Smith Literary Award), Amsterdam (distins cu Booker Prize), Durabila iubire, Inocentul, Copilul furat (pentru care a primit Whitbread Award), Cîinii negri, Mîngîieri străine (ambele nominalizate la Booker Prize) și Grădina de ciment. A scris și volumele de povestiri Prima dragoste, ultimele ritualuri (cîștigător al Somerset Maugham Award) și În așternuturi. În anul 2011 i-a fost acordat Premiul Tîrgului de carte de la Ierusalim.