Humanitas75

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 94

  • Timpul renăscut. De la criza fizicii la viitorul universului
    Preț special 12.42 LEI Preț standard 49.68 LEI
    Lui Lee Smolin, fără îndoială, nu-i lipsește nici curajul intelectual, nici creativitatea. Dacă mulți fizicieni (între care Carlo Rovelli) consideră că la nivel fundamental timpul nu există, că apare abia la scara experienței noastre, Smolin se situează pe poziția opusă. Pentru el, timpul e singurul lucru real, iar la această idee ajunge pornind de la cosmologie – în încercarea de a găsi legile fizicii care se aplică întregului univers, nu numai unei părți a lui bine delimitate. Smolin crede că legile fizicii evoluează în timp, urmând un tipar asemănător evoluției din biologie. În șirul raționamentelor sale, se încumetă să conteste valabilitatea teoriei relativității la scara întregului univers și, în privința mecanicii cuantice, să adopte o perspectivă care se abate de la interpretările standard. Ca o contrapondere însă la caracterul profund speculativ al ideilor lui, Smolin e permanent preocupat de posibilitatea ca ele să fie efectiv testate, iar problemele pe care le pune țin deopotrivă de fizică și de filozofie. „Timpul renăscut” este una dintre cele mai incitante cărți de știință apărute în ultimele decenii.
  • Medina infinită. Călătorii la întâmplare și întâmplări de călătorie
    Preț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI

    Cu fotografiile autorului

    „Un celebru «autor de călătorii» din Antichitate, Platon, vizitează o peșteră ai cărei locuitori sunt legați în lanțuri, cu spatele la un foc. Aceștia nu pot vedea, deci, decât umbrele de pe perete, despre care își închipuie că sunt realitatea. Atunci când sunt eliberați, își dau seama de sărăcia și distorsiunea umbrelor pe care le luau drept realitate. Dincolo de sensurile filozofice ale alegoriei, fiecare dintre noi avem peștera și lanțurile noastre, fie că se numesc apartament, țară, rutină zilnică sau carantină. Ieșirea din ea e pe alocuri dureroasă, fiindcă avem, precum «turiștii» lui Platon, ochii plini de întuneric. E important însă să scăpăm de lanțuri, să ne dezlănțuim, și să ne uităm puțin în jur. A cunoaște lumea la întâmplare e neprețuit, fiindcă nu presupune căutarea unor confirmări. Și tocmai lipsa unui vis director ne face mai expuși la lucruri și, în cele din urmă, mai bogați.“ — IULIAN COMĂNESCU

  • Și fetițele pot fi răutăcioase
    Preț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI

    Prima carte de specialitate dedicată problemelor de socializare ale fetelor de școală primară.

    Autoarele cărții sunt specialiste în psihologia dezvoltării și mame de fete. Pe parcursul carierei lor, precum și din experiențele propriilor fiice, au observat o înmulțire dramatică a cazurilor de bullying în rândul fetițelor de școală primară, dar și apariția unor forme mai subtile de agresivitate: tachinarea, amenințarea cu excluderea din gașcă, prieteniile de tip yo-yo, manipularea, șantajul emoțional, bârfitul și altele. Dacă și fiica ta se confruntă cu astfel de situații și nu știi cum să o ajuți, această carte îți pune la dispoziție un cadru conceptual practic, dezvoltat de autoare pe baza celor mai noi cercetări din domeniul educației. Planul în Patru Pași le oferă părinților, dar și copiilor, o metodã sim­plă și eficientă prin intermediul căreia să identifice, să gestioneze și să elimine conflictele dintre prietene, agresivitatea relațională și bullyingul.

  • Corespondența de la București (1866–1867)
    Preț special 14.27 LEI Preț standard 57.09 LEI
    „S-a spus despre Émile Picot că era spion francez din partea lui Napoleon III. Scrisorile îi deschid cititoru­lui de azi o fereastră spre societatea românească, spre lumea diplomatică și politică a vremii, cu deliciile, grozăviile și perplexitățile vieții de fiecare zi în slujba principelui german, aflat la un început încă nesigur al domniei sale. Document istoric, roman epistolar și cronică despre oameni, instituții și apucături ro­mânești, corespondența întregește, cu talentul și spiritul de observație ale acestui francez atașat de România, memoria istorică a domniei lui Carol I.“ — TATIANA NICULESCU
  • Regatul Pernelor Încâlcite. Prinţesa și Creatura Păroasă
    Preț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI
    Ilustrații de Adela Maria Calistru A fost odată ca niciodată un regat care era atât de departe de celelalte regate, încât primea vizitatori doar atunci când niciodată se întâlnea cu odată. Acest regat se numea Regatul Pernelor Încâlcite. Aici trăia o prinţesă cum nu se mai află alta nici pe lume, nici în cărţile de basme: își petrecea timpul pe la grajduri, cu caii cu șase picioare ai Regelui, sau pe la bucătărie, unde gătea mai ceva ca un chef. Și, fiindcă rochiile lungi mai mult o încurcau, prefera să umble în armură și cu bascheţi. O chema Prinţesa Eca și era frumoasă, deșteaptă și curajoasă. Cu toate acestea, după atâtea calităţi cu care o înzestraseră, ursitoarele îi hărăziseră să spună întotdeauna adevărul și numai adevărul, așa încât prinţesa noastră nu se pricepea deloc nici la relaţii externe, nici la diplomaţie. Imaginaţi-vă, așadar, ce s-a întâmplat când în Regat a poposit o creatură neobișnuită, iar Eca i-a ieșit în întâmpinare. Nu puteţi? Nu vă faceţi griji, cronica evenimentelor e consemnată în această carte.
  • Să fii bărbat
    Preț special 10.55 LEI Preț standard 42.18 LEI
    Volum câștigător al Wingate Literary Prize 2022 • În 2020, inclus printre cele mai bune cărți ale anului în publicațiile Times, O, The Oprah Magazine, Time Magazine, Financial Times, Esquire, Bustle, Lit Hub, Electric Literature, Library Journal și „Editors’ Choice“ în New York Times Book Review • În curs de traducere în 20 de țări.
  • Perestroika la Paris
    Preț special 10.55 LEI Preț standard 42.18 LEI

    Autoare laureată a Premiului  Pulitzer

    Bestseller național 2021 în Statele Unite • Roman finalist la American Library in Paris Book Award 2021

    „Indiferent dacă veți aborda acest roman ca pe o fabulă sau o alegorie, ca pe o carte de aventuri sau ca pe un studiu despre bunătate, ba chiar și ca pe o imagine magică a Parisului, veți descoperi o scriitură și o artă de a povesti de mâna întâi. Mulți critici au descris Perestroika la Paris ca pe un antidot la timpurile neliniștite pe care le trăim. Au dreptate. Citind acest roman, cei mai mulți nu se vor putea sustrage unei înalte stări de bine de la prima pagină până la sfârșitul inevitabil.“ — New York Journal of Books

    Perestroika, sau Paras, pentru cei care ajung să o cunoască mai bine, este numele pe care i l-au dat oamenii, căci oamenii, după cum ea însăși o spune, nu se prea pricep să recunoască un cal, în tot cazul nu așa cum se recunosc caii între ei. Nici chiar atunci când vine vorba despre un cal de curse ca ea, premiat și îndrăgit. Inocentă, ar putea-o descrie noii ei prieteni din Paris – Frida, bracul german care o învață regulile traiului pe străzile Orașului Luminilor, Raoul, corbul mândru și sfătos, cu un pedigree cel puțin la fel de lustruit ca al lui Paras, sau cuplul gălăgios de rațe Sid și Nancy –, plină de nerv și isteață, ar eticheta-o antrenorii. Poate că toate acestea laolaltă au făcut-o să părăsească hipodromul și să pornească într-o aventură prin Paris, o aventură care celebrează curiozitatea, ingenuitatea și dorința oricărei făpturi de a trăi în libertate și în armonie cu lumea.

    „Un tribut absolut extraordinar adus Parisului.“ — National Public Radio

    „După ce a scris cea mai strălucitoare și feroce literatură din ultimii patruzeci de ani, Jane Smiley se îndreaptă, cu Perestroika la Paris, spre o tonalitate mai blândă. Un ton genial și mai pătrunzător ca niciodată. […] Dincolo de umorul debordant al romanului răzbate o atmosferă de singurătate, o tânjire după compania semenilor, resimțite de oameni și animale deopotrivă.“ — Boston Globe

    „O fabulă elegantă, pe cât de captivantă, pe atât de surprinzătoare.“ — The Mail on Sunday

    „Este cu adevărat un dar, într-o epocă asaltată de polarizări și chiar de tribalism agresiv, să descoperi un roman în care personajele, din specii diferite, cu dorințe și instincte diferite, construiesc împreună o comunitate.“ — Los Angeles Times

  • Prima lună de război. Cronica evenimentelor. Discursurile președintelui Volodimir Zelenski
    Preț special 13.19 LEI Preț standard 52.75 LEI

    O cronică documentată a războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. O carte esențială pentru înțelegerea evenimentelor tragice și eroice din prima lună de război, în care știrile zilnice, rapoartele din surse oficiale și discursurile președintelui Ucrainei sunt prezentate cronologic.

    Cartea aceasta reamintește comunității internaționale că războiul declanșat de Rusia continuă și că ucrainenii apără prosperitatea și pacea Europei cu arma în mână și cu prețul vieții celor mai buni dintre ei.

     

    „Încă din prima zi a invaziei, acest om a fost excepțional, fără doar și poate. Din prima zi, din primul ceas, a reușit să se ridicela înălțimea evenimentelor. S-a dovedit a fi un erou peste noapte. Mi-am amintit de Churchill, la Londra, în anul 1940… N-am văzut niciodată o asemenea metamorfoză la un șef de stat nor­mal, neconfigurat pentru un destin tragic. Sentimentul meu este că Zelenski nu era pregătit pentru asta. Și, totuși, transformarea s-a petrecut peste noapte. El a întrupat rezistența poporului său și a devenit un erou pur.

    Dacă există astăzi în Europa o imagine a eroismului, el este. Dacă există astăzi o întruchipare a vechilor valori europene ale cavalerismului, el este… Acest tânăr este astăzi unul dintre părinții fondatori ai Europei. A refondat, într-un fel, Europa, cu curajul său, cu spiritul său de rezistență, cu angajamentul său față de valorile europei…“ — BERNARD-HENRI LÉVY

  • Malina
    Preț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI

    Postfață și note de Ramona Trufin

    Capodoperă vizionară a literaturii europene, romanul Malina, publicat pentru prima oară în 1971 și tradus în 30 de limbi, a fost ecranizat în 1991 de regizorul Werner Schroeter, cu Isabelle Huppert în rolul principal. Scenariul poartă semnătura scriitoarei Elfriede Jelinek.

    Viena. O femeie între doi bărbați. Unul din ei, Ivan (amantul), este obiectul unei iubiri pătimașe, dar mereu subminate. Celălalt, Malina (soțul sau prietenul), cerebral, distant, înțelege și controlează totul. Cel mai neobișnuit „triunghi“ din câte se pot imagina: doi dintre cei implicați sunt în realitate una și aceeași persoană, iar fiecare persoană este la rândul ei dublul celorlalte. Există însă și „al treilea bărbat“–figura supradimensionată a unui tată distructiv, demascat într-un lung șir de scene coșmarești din copilăria protagonistei. O tensiune insuportabilă. Un „eu“ ce se destramă lent și, în final, dispare la propriu, atunci când Ivan se retrage din fața pasiunii delirante stârnite chiar de el. Romanul se precipită amețitor spre ultima sa propoziție, dar nu-și trădează enigma: „A fost crimă“.

    „Crimă sau sinucidere? Nu există martori. O femeie și doi bărbați. Ultima ei mare pasiune. Peretele din cameră, traversat de o fisură imperceptibilă. Testamentul dispărut. Niște ochelari rupți, o ceașcă de cafea lipsă. Coșul de hârtii în care nu răscolește nimeni. Urme șterse. Pași. Deci cineva încă se plimbă de colo-colo prin acest apartament – ore-n șir: Malina.“ — INGEBORG BACHMANN despre Malina, pe coperta primei ediții a cărții

  • Luna de la Kiev
    Preț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI

    Ilustraţii de Beatrice Alemagna

    Veniturile din vânzarea cărţii vor fi donate organizaţiei Salvați Copiii pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina.

     

    Gianni Rodari, unul dintre cei mai iubiţi autori pentru copii şi cel de sub a cărui pană au ieşit Aventurile lui Cepelică, a scris în anii de vârf ai carierei un poem tandru şi emoţionant, care îndemna la solidaritate între oameni. Astăzi, Luna de la Kiev, poemul de demult, capătă noi şi puternice înţelesuri şi poartă cu sine un mesaj urgent şi necesar.

    „O poezie scrisă acum şase decenii devine virală: citată, împărtăşită, relansată. În timpul săptămânilor de război, Luna de la Kiev a lui Gianni Rodari a devenit un talisman, o rugăciune, un simbol. Rodari ar fi putut evoca – în loc de Kiev – orice alt oraş, orice alt loc, aşa cum, în ultimele versuri ale poemului, evocă India şi Peru. Dar a scris despre Kiev, iar mesajul său de pace devine actual. Adevărul este că avem nevoie, în deznădejdea noastră, de cuvinte. Iar dacă un poet al «lexicului nostru familiar», cum este Rodari, ni le oferă din trecut, ne par a fi cele pe care le căutam. Cele corecte.“ — Paolo Di Paolo, La Repubblica

  • Primul copil din lume
    Preț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI

    Paola Capriolo are în palmares, între altele, Premiul Giuseppe Berto şi Premiul Rapallo Carige, fiind, de asemenea, finalistă la prestigioasele premii Campiello şi Grinzane Cavour. Cărţile sale sunt publicate în peste cincisprezece ţări.

    Dacă ar trebui să-i dau un nume destinului meu, i-aş zice simplu: Abel. Fratele meu Abel.

    Cel care ne povesteşte această versiune a începutului lumii, una dintre multele posibile, e Cain. S-a născut la scurtă vreme de la alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, iar chipul său luminos îi consolează pe cei doi pentru pierderea paradisului. După şapte ani vine pe lume Abel, şi totul se schimbă. Abel e blând, naiv şi se mulţumeşte cu ceea ce-i oferă pământul pe care îl munceşte cu dăruire. Mistuit de gelozie, Cain ridică mâna asupra lui, şi astfel, primul copil din lume devine primul ucigaş, iar fapta sa se propagă în timp precum cercurile pe care le face o piatră aruncată în apă.

    Aşa începe epopeea lui Cain, pedepsit să trăiască veşnic, hăituit de propria faptă. Vreme de sute şi sute de ani, fuge fără oprire şi fără putinţa de a se ascunde de el însuşi, cunoaşte preţ de o străfulgerare iubirea, e martor neputincios la mersul lumii şi trăieşte într-o clipă cât alţii într-un veac. Pe măsură ce pământul se populează, Cain îşi vede trecutul oglindit în întâmplările prezentului şi, în vremea regelui Nimrod, la piciorul Turnului Babel, ajunge să stea de vorbă cu propriul urmaş, care poartă pe chip pecetea vechii crime.

    O rescriere convingătoare şi emoţionantă a originii fiinţei umane, care pune în prim-plan greutatea imensă a responsabilităţii şi sfâşierea sufletului între mândrie, gelozie şi vinovăţie.

  • Cum devenim părinți mai buni. Ghid practic
    Preț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI

    Un ghid celebru, care pornește de la ideea că nu e suficient să ne iubim copiii ca să-i educăm bine - trebuie să învățăm „meseria de părinte”. O „meserie” sintetizată în această carte în cele 50 de probleme cu care ne confruntăm cel mai des ca părinți și soluțiile lor practice. De exemplu: Tăndăleala, Crizele de nervi, Răspunsurile obraznice, TV-mania, Notele proaste, Mofturile la mâncare.

    Porbleme privesc copiii de 3-4 ani până la 12-13 ani. Soluțiile sunt verificate, funcționează. Manualul e sistematizat, concis și are un ingredient care n-ar trebui să-i lipsească nici unui părinte: umorul.

  • Vremea minunilor
    Preț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI

    Premiul Chamisso al Academiei Bavareze, 2002

    „Un roman picaresc modern, al cărui erou visător, Alin, este un frate mai mic al piticului Oskar Matzerath din Toba de tinichea.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

    „În Vremea minunilor, scriitorul elvețian de origine română Cătălin Dorian Florescu creează din amintirile sale despre țara natală și despre călătoria în Italia și America un mozaic narativ dens și plin de viață. Romanul este o școală a iubirii și a vieții.“ — CHARLES LINSMAYER

    „O relatare nepretențioasă și realistă a unei maturități timpurii, ce-și dă măsura în detaliile observate cu precizie și în gesturile mici; prin urmare, cu atât mai autentică.“ — Frankfurter Rundschau

    „Acest debut face dovada unui povestitor original, foarte talentat, cu o voce autentică, dinamic și plin de umor, debordând de imagini și idei, pe care ne-ar plăcea să-l ascultăm povestind încă în multe pagini de-acum înainte.“ — Der Bund

    „Cătălin Dorian Florescu este Ian McEwan în tinerețe, dar cu mult mai mult umor, cu ironie, cu mai multă sare și piper.“ — New Books in German

    Vremea minunilor este, în același timp, un elogiu adus tatălui, dar și lumii părăsite de autor în plină adolescență. Este o lume din care a ieșit gata înarmat pentru lupta scrisului.“ — MIRCEA MIHĂIEŞ

  • Băgău
    Preț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI

    „Tare greu i-a fost literaturii române să ajungă la romanul Ioanei Bradea, la titlul lui atât de violent provocator. Cartea tinerei prozatoare a făcut un salt disperat, prin care a reușit să corecteze căznitul și – până acum – tristul efort de deblocare a tabuurilor limbajului literar… Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori care experimenteazã debutonarea limbajului care nu pune dorinþa de a epata înaintea nevoii de a scrie… Conversațiile nocturne reconstituite de Ioana Bradea sunt năucitoare. Aici e punctul tare al cărții, pentru că veridicitatea și puterea de impact ale acestor pagini sunt greu de egalat și par plătite cu topirea până la urmă voluntară în această magmă umană irespirabilă. O lume murdară, maculantă din lene, otrãvită din indolență, disperată din neputință se ridică dintre așternuturile jegoase ale prezentului și ne spune, extrem de brutal, unde suntem de fapt.“ – TANIA RADU

    „Nu știu să existe mai adâncă plăcere decât aceea de a întrezări, a pipăi, a simți oamenii, faptele, clădirile, fragmentele de oraș, străzile, realitățile cu fantasme sau coșmaruri, clipele sau anotimpurile, pe care apoi să le reconstruiești din litere, să le traduci în cuvinte, să le îmbraci într-o construcție lingvistică – cum ar fi și Băgău, la o adică: o lume fragilă, parfumată sau gustoasă, imperfectă pe alocuri, șubrezită, diformă, căptușită cu spaime, complexe, bolnăvicioase obsesii, iluzorii proiecții, inutile stăruințe, tânjiri, sonorități și fluide gata să devină ruine... Nu știu să existe vreun miracol mai tulburător decât acela de a fi în stare să te bucuri de onoarea de a despica lumea în cuvinte, de a-i dezvălui din taine sau de a-i silabisi misterele… Poate doar dragostea cu care să îmbrățișăm toate acestea…“ – IOANA BRADEA

  • Focul, limbajul, frumusețea, timpul. Cum au depășit oamenii legile firești ale evoluției
    Preț special 12.95 LEI Preț standard 51.80 LEI

    Autoare distinsă cu Royal Society Science Book Prize

    Ce imbold misterios i-a împins pe strămoșii noștri hominizi să guste din pomul cunoașterii, să privească dincolo de zare, depășindu-și condiția și devenind creatori de artă, știință, civilizație? De ce nu s-au mulțumit cu fructele căzute din copaci, ci au călătorit tot mai departe, până în spațiul cosmic? Cum a fost cu putință ca urmașii lor să devină stăpânii cuvântului, ai focului, ai frumuseții, ai timpului și ai întregii planete, iar acum năzuiesc să preia chiar frâiele evoluției vieții? Gaia Vince ne oferă răspunsuri surprinzătoare în această nouă istorie a omului, făcându-ne să înțelegem că nu s-a spus încă totul, și nici nu se va putea spune. Doar cunoscând istoria biologică, socială, economică și culturală a speciei noastre ne vom înțelege pe noi înșine, ce ne separă și ce ne unește. ai, mai ales, vom reuși să ne integrăm armonios în noul superorganism global spre care evoluează omenirea, Homo omnis, omul total, omul atotputernic.

    „În această epopee a evoluției omenești, Gaia Vince face salturi istorice amețitoare, întrezărind legături neașteptate între arheologie, antropologie, genetică și psihologie.“ — TOM WHIPPLE, Times of London

    „Foarte bine informată cu privire la ultimele cercetări din domeniu, Gaia Vince ne invită într-un periplu plin de culoare prin istoria speciei noastre, de la Big Bang la iminenta epocă a hipercooperării.“ — RICHARD WRANGHAM, profesor de antropologie la Universitatea Harvard

    „Am scris această carte pentru a răspunde unei întrebări pe care o consider fundamentală: Cum am ajuns să fim așa de diferiți față de celelalte animale și cum am reușit să ne schimbăm destinul – și nu doar destinul nostru, ci și pe cel al întregii vieți de pe Pământ?“ — GAIA VINCE

  • Estetica bucuriei. Puterea extraordinară a lucrurilor obișnuite de a aduce fericire
    Preț special 12.42 LEI Preț standard 49.68 LEI

    Oare de ce oamenii – indiferent de sex, vârstă, cultură sau etnie – nu se pot abține să nu zâmbească atunci când văd strălucirea curcubeului, o explozie de confetti ori un mănunchi de baloane colorate? Sau de ce un anumit decor ne face să ne simțim anxioși, iar altul ne dă un sentiment de bucurie și încântare?  Ingrid Fetell Lee răspunde la aceste întrebări punând la îndoială concepția convențională potrivit căreia bucuria lăuntrică nu depinde de lumea din jur și ne arată cum putem duce o viață mai sănătoasă și împlinită.  Bucuria se găsește pretutindeni: iată un adevăr simplu, care ne poate elibera, schimbându-ne viaţa.

    „Bucuria este elementul de bază al fericirii, iar această carte fascinantă ne dezvăluie unde să o găsim și cum să o creăm. Acest volum de debut, care a avut un mare succes, ne va deschide ochii către toate locurile unde se ascunde bucuria.“ — ADAM GRANT

    Estetica bucuriei are puterea de a schimba totul! Cu profunzime, înțelepciune și perspicacitate, Ingrid Fetell Lee ne împărtășește tot ceea ce trebuie să știm pentru a avea parte de un mediu înconjurător care să dea naștere bucuriei lăuntrice.“ — SUSAN CAIN

  • Educaţia copilului meu în 25 de tehnici (care nu dau greş)
    Preț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI

    Tehnici?! Sună cam inginerește, dar nu există cuvânt mai potrivit pentru ce trebuie să faci ca părinte în diverse situații (ce să spui, cum să te porți) ca să-ți educi bine copilul: Lasă copilul, controlează-te tu! (tehnica nr. 1), Când a făcut o prostie, începe cu punctele lui forte (tehnica nr. 8), Dacă suferă o pierdere, lasă-l să fie trist (tehnica nr. 22), Nu uita să-ți ceri scuze (tehnica nr. 24), Iartă-te (tehnica nr. 25).

    Partea cea mai plăcută și mai interesantă a acestui ghid foarte sistematizat sunt ilustrările fiecărei tehnici pentru vârstele-cheie ale copilului: 4, 8-9 și 12 ani. E vorba de fapt despre niște povestioare simple, niște mici scenarii-tip având ca personaje copilul și părintele, mai instructive decât orice teorie.

  • Ecuațiile emoționale. Câteva formule simple pentru o viață fericită și plină de succes
    Preț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI

    Chip Conley, antreprenor de mare succes și avid căutător de sens în viața personală și profesională, pornește de la bogata lui experiență de viață – dublată de solide lecturi științifice și nu numai – pentru a crea un nou limbaj vizual al emoțiilor. Formulele pe care le discută ne pot ajuta să înțelegem componentele fiecărei emoții pentru a face, astfel, ordine în tumultul interior cu care ne confruntăm zi de zi. Rigoarea matematică îmblânzește în cartea de față nărăvașele afecte care de multe ori ne complică viața. Calea pe care ne-o propune Chip Conley este simplă și eficientă: dacă abordăm rațional emoțiile sau trăirile mai complexe, precum anxietatea, invidia, disperarea, narcisismul, dependența de muncă, dar și bucuria, autenticitatea, credința sau înțelepciunea, vom fi mai stăpâni pe noi înșine și ne vom bucura mai mult de viață.

  • Stephen Hawking. O viață dedicată științei
    Preț special 12.95 LEI Preț standard 51.80 LEI

    Stephen Hawking nu este un om de știință obișnuit. El a reușit, poate mai mult decât oricine altcineva, să ne ajute să descifrăm enigmele universului. Cercetările sale cu privire la găurile negre și nașterea universului au fost cu adevărat revoluționare, iar boala care l-a țintuit într-un scaun cu rotile nu i-a limitat în nici un fel strălucirea intelectuală și cariera științifică. Mai mult, Hawking a contribuit din plin la popularizarea științei, iar cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare în toată lumea.

    Stephen Hawking: O viață dedicată științei are darul de a prezenta pe larg atât ideile științifice care l-au făcut un veritabil star la nivel internațional, cât și viața sa personală, cel puțin la fel de pasionantă din multe puncte de vedere.

  • Cazul Ponta. Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României
    Preț special 9.25 LEI Preț standard 37.00 LEI

    Cu un Scurt cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu

    „Există, în paginile Emiliei Șercan, o pasiune a adevărului care vrea să trezească și care izvorăște din nevoia morală a jurnalistului de a deveni observator angajat al epocii sale. Cu toate riscurile, inclusiv cu acela al amenințării cu moartea. Pe care autoarea o amintește la un moment dat în treacăt, ca și cum nu pe ea ar privi-o, lăsând societatea să judece felul în care trebuie să-și apere mărturisitorii.“ — GABRIEL LIICEANU

    „În esență, povestea tezei de doctorat a fostului premier reprezintă originea și esența răului sistemic în privința sancționării plagiatului în România, iar tot ce s-a întâmplat în legătură cu studiile doctorale după 2012 poartă «stigmatul Ponta». Așa am hotărât să reconstitui episodul care, cred eu, reprezintă momentul zero al compromiterii ideii de onestitate, integritate, moralitate și onoare în viața politică și în mediul academic.“ — EMILIA ȘERCAN

  • Cazul scriitorului dispărut
    Preț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI

    Dispariția inexplicabilă a unui scriitor devine obiectul investigației fostului său traducător și a unui detectiv, acum polițist pensionat. Cei doi vor încerca să afle ce s-a întâmplat cu bătrânul autor, despre a cărui moarte nimeni nu deține nici o informație – nici poliția, nici Uniunea Scriitorilor –, dar care ar trebui să aibă o vârstă neverosimilă, de 113 ani, dacă printr-o minune s-ar mai afla în viață. O intrigă complicată, plină de suspans, condimentată cu elemente de fantastic îl poartă pe cititor, într-un ritm alert, printr-un București eliadesc, misterios, către un deznodământ surprinzător, care deschide perspective neașteptate de interpretare a poveștii. Fals policier, Cazul scriitorului dispărut pune, la un nivel de profunzime, inclusiv problema raportării autorului la textul său, dar și a traducătorului la textul pe care-l traduce, cel din urmă nefiind întotdeauna onest și introducând deseori ceva din propria gândire în ceea ce ar trebui să fie transpunerea pură a textului altcuiva.

  • Un joc și o desfătare
    Preț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI

    Phillip Dean, fost student eminent la Universitatea Yale, pe care a abandonat-o fără scrupule, călătorește la întâmplare prin Europa într-o limuzină împrumutată, aproape lefter. Într-o zi își amintește că o cunoștință i-a povestit despre orășelul Autun, de lângă Dijon, și decide să-i facă o vizită acolo. La Autun o întâlnește pe Anne-Marie Costallat, o tânără vânzătoare, și ceea ce ar fi trebuit să fie o ședere de numai câteva zile se transformă într-o poveste de dragoste în același timp inocentă și intens carnală, o lungă aventură care lui îi dezvăluie Franța profundă și îl pune față în față cu propriul destin. Sofisticată în simplitatea ei, dezinhibata Anne-Marie devine pentru Phillip întruchiparea Franței, obiect al dorinței și al visării fără scăpare, arhetip feminin căruia el nu poate decât să-i sucombe.

    Povestea lor ne este spusă, într-un joc tragic și înșelător al revelării/ocultării adevărului, de cel care-l găzduiește pe Phillip la Autun, amicul nenumit, Naratorul, personaj el însuși al unui joc de lumini și umbre în fundalul intrigii principale.

    Desăvârșit stilistic și memorabil, Un joc și o desfătare este unul dintre primele mari romane americane care vorbește cu franchețe despre dorința erotică și despre aspirația către o pasiune eliberată de rușine și de vinovăție, dar în egală măsură despre relația ambiguă și dificilă dintre realitate și ficțiune.

  • Spune-mi o poveste, te rooog! Ghid practic pentru părinții care cred în puterea cuvintelor
    Preț special 11.37 LEI Preț standard 45.45 LEI

    Poveștile sunt vitale pentru dezvoltarea copiilor, fie că e vorba de echilibrul lor emoțional, de bogăția limbii, de capacitatea de adaptare sau de sentimentul de apartenență. Secretul stă în bucuria de a vorbi cu copilul tău, în plăcerea de a citi o carte sau de a istorisi povești împreună. Elaine Reese, psiholog de formație, cercetătoare și mamă la rândul ei, prezintă în această carte rezultatele studiilor realizate de ea pe teren, cu sute de copii și părinți, de-a lungul a nu mai puțin de 15 ani. Sunt detaliate aici tehnicile care funcționează cel mai bine în fiecare etapă de dezvoltare în parte, de la copii foarte mici până la adolescenți, inclusiv copii cu întârzieri de învățare sau cu temperament dificil. Găsim sfaturi chibzuite pentru părinții care se confruntă cu probleme foarte actuale: cum pot beneficia totuși copiii de pe urma poveștilor cu care se intersectează inevitabil, prin intermediul internetului și al tehnologiei de tot felul? În ce măsură diferă poveștile istorisite fetelor, respectiv băieților, și de ce? Cum se pot bucura copiii de povești împreună cu părinții lor, în cazul în care aceștia se separă sau divorțează? Vom vedea apoi că părinții pot și trebuie să cultive încontinuu ritualul poveștilor în familie chiar și după ce copiii cresc – și mai ales după ce aceștia devin ei înșiși părinți. Sunt îndrumări bine întemeiate, general valabile și la îndemâna oricui, motiv pentru care această carte merită un loc în biblioteca fiecărui părinte.

  • Rețelele de informație și misterul vieții
    Preț special 12.42 LEI Preț standard 49.68 LEI

    Apariția vieții și capacitatea sa de a genera ordine din haos sunt enigme care încă nu au primit un răspuns definitiv. Renumitul fizician Paul Davies susține că, pentru a lămuri aceste enigme, trebuie mai întâi să răspundem la o întrebare mai adâncă: „Ce este informația?“ Ca să înțelegem natura și originea vieții, Davies ne propune să adoptăm o perspectivă asupra biologiei potrivit căreia fundamentele vieții sunt asemănătoare sistemelor cibernetice, în sensul în care viața așa cum o cunoaștem ar trebui să fie considerată un fenomen asemănător stocării și gestionării informației. Pătrunzând în adevărata mecanică a fenomenelor din lumea fizică obișnuită, Davies ne arată cum procesele biologice, de la fotosinteză la capacitatea de orientare a păsărilor, se bazează pe mecanica cuantică, și cum fizica cuantică și procesarea informației ar putea constitui cheia dezlegării misterului vieții de pe Pământ. Folosind un limbaj accesibil, Rețelele de informație și misterul vieții expune diferite teorii interdisciplinare pentru a ne purta într-o călătorie edificatoare către țelul suprem al științei: unificarea tuturor teoriilor din biologie și fizică, astfel încât omenirea să poată înțelege locul pe care îl ocupă în univers.

  • O viață minunată. Cum să găsim un sens al existenței
    Preț special 7.67 LEI Preț standard 30.66 LEI

    De când există omenirea, medităm la sensul vieții și la scopul nostru în viață. Este oare fericirea un țel care trebuie urmărit? Ce înseamnă viața într-o societate laică? În aceste pagini, cercetătorul și filozoful Frank Martela oferă o perspectivă unică în încercarea de a afla ce anume conferă semnificație existenței noastre, de ce suntem nemulțumiți de prezent și de ce avem mereu dorința de a depăși etapa în care ne aflăm.  Frank Martela răspunde la aceste întrebări – și la multe altele – pe un ton relaxat și plin de umor, plasând câteva dintre cele mai mari teme și dileme filozofice ale vieții într-un context modern, accesibil. O viață minunată este o călăuză neprețuită pentru toți cei care își caută locul în lume și scopul în viață.

  • …și toate zilele de azi
    Preț special 8.99 LEI Preț standard 35.94 LEI

    George C. Dumitru s-a născut la 26 februarie 1978 în Constanța. A terminat Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică în București. A lucrat în domeniul IT ca programator și manager de proiect. În 2005 a fondat compania de tehnologie DirectVision, pe care o conduce în prezent. A debutat în 2003 în cadrul antologiei de proză scurtă Respiro, apărută la Editura Dacia. Alte povestiri au apărut în revistele literare TomisOglinda LiterarăCronica VecheViața RomâneascăTiuk,Revista de suspansOpt MotiveVatraLiternautica și în antologiile Cele mai frumoase proze ale anului (Adenium, 2014) și Orașul (Gestalt Books, 2016). În 2010, povestirea „Opulență“ a fost tradusă și inclusă în antologia Pensi che ci saremmo potuti conoscere in un bar?, coordonată de Editura Caravan Edizioni din Italia. A publicat volumele de proză scurtă Poveste cu o fată (Vremea, 2010), Sub mâinile mele (Herg Benet, 2014), Tenebre (Cartea Românească, 2017) și romanul Mișcarea de rezistență (Paralela 45, 2013).

  • Li mie' foll' occhi. Rime / Nebunii ochi ai mei. Rime
    Preț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI
  • Proiectul Barnabus
    Preț special 11.90 LEI Preț standard 47.57 LEI
  • Prietena mea Natalia
    Preț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI

    LAURA LINDSTEDT s-a născut la Kajaani, în Finlanda, în 1976. A studiat literatura, filozofia, limba franceză, istoria artei și semiotica la Universitatea din Helsinki, de unde a obținut doctoratul cu o teză despre scriitoarea Nathalie Sarraute. Numită de presă „steaua rock“ a literaturii finlandeze, Lindstedt a debutat în 2007 cu romanul Sasket (Foarfecile), nominalizat la prestigiosul premiu Finlandia, pe care l-a câștigat în 2015 cu cel de-al doilea roman, Oneiron, apărut în același an. Acesta a mai fost distins cu premiul Toisinkoinen și nominalizat la Marele Premiu pentru Literatură al Consiliului Nordic și la premiile Runenberg și Flame Bearer. Drepturile de publicare pentru cel mai recent roman al sau, Prietena mea Natalia (Ystäväni Natalia, 2019; Humanitas Fiction, 2021) au fost vândute în 20 de țări, cartea fiind considerată o revelație atât în Europa, cât și în Statele Unite, unde a fost declarată New York Times Editor’s Choice și Entertainment Weekly’s Best Book of The Month.

     

    Fotografia autoarei © Jarkko Mikkonen

  • Exercițiu de încredere
    Preț special 8.99 LEI Preț standard 35.94 LEI

    SUSAN CHOI s-a născut la South Bend, Indiana, tatăl său fiind de origine coreeană. A obținut licența în literatură la Yale University și un master la Cornell University. Primul ei roman, The Foreign Student (1998; Studentul străin, în pregătire la Humanitas Fiction) a câștigat Asian-American Literary Award for Fiction și a fost finalist la Discover Great New Writers Award oferit de Barnes&Noble. În 2003 publică cel de-al doilea roman, American Woman, care ajunge finalist la Pulitzer Prize pentru literatură 2004. Cu cel de-al treilea roman, A Person of Interest (2009), Susan Choi câștigă PEN/W.G. Sebald Award, acesta fiind de asemenea finalist la PEN/Faulkner Award, în anul publicării. În 2014 îi apare My Education, cu care câștigă Lamda Literary Award. Cel mai recent roman al său, Exercițiu de încredere (Trust Exercise; Humanitas Fiction 2021) e publicat în 2019 și câștigă National Book Award. Tot în 2019 apare și prima ei carte pentru copii, Camp Tiger. În 2020, împreună cu David Remnick, Choi a editat o antologie de proză scurtă cu titlul Wonderful Town: New York Stories from The New Yorker. În prezent, predă scriere creativă la Yale University.

Filter by

Editura