Răzvan Pricop s-a născut pe 25 iunie 1987, la Constanța. Nu a absolvit cursurile Facultății de Litere din București, dar a absolvit Institutul Național al Magistraturii, tot din București, în anul 2013. A debutat continuu, publicând versuri în revistele Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineață și Acolada. În timp, a dezvoltat un atașament egal pentru toate generațiile poetice și reprezentanții lor. "retrovizor" , colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.
„Poet excelent este. La 26 de ani, deplin in/format, cu lecturi multiple, scrie cult, precis, proaspăt. […] Expresiv fără şarjarea expresivităţii, strunit existenţial la limita tatonării unei abisale resemnări tensionate, rafinat şi deopotrivă ingenuu (etimologic: născut liber), Răzvan Pricop mi se pare o certitudine, caz rar de apariţie/evoluţie discretă… Obsesia acestui june jude, ce se reclamă liric din O’Hara, dar şi din „aura formativă a Constanţei Buzea”, dar şi, deloc surprinzător, din Fati – da, Vasile Petre Fati, cel cu Zidul şi pălăria –, este, dincolo de pierderea purităţii aurorale, procesualitatea existenţei, misterul căreia ni-l livrează scris filmic în fotograme rulate pe un nerv tematic acut, întins uneori, dar cu câtă fineţe, până la maximum. Calmul paradoxal, perfid-înşelător, al tonului se insinuează „savant”, vorba acelui Rimbaud, prin distribuţia-alternanţa accentelor patetic-cabrate, cu surprinzătoare pauze de respiraţie sau goluri de animaţie, hipnotic-gratuite – artă subtilă, îndelung exersată.” (Marian Drăghici)
„Ieri, 14 octombrie 2015, am recitit manuscrisul volumului "retrovizor" cu voce tare: e incredibil de bun, de emoționant, însetat de frumusețe & puritate. Un adevărat manifest literar, lipsit (în mod miraculos, misterios, neverosimil astăzi) de meschinăria și duritatea în care își îmbracă mesajul masculii alfa ai diverselor generații. De aproape un deceniu nu am mai citit un debut așa dens, original, unde sintaxa și imagistica strălucesc pe fiecare pagină. Iar flirtul cu cinema-ul și cu tristețea, nostalgia infinită a imaginii filmice m-a uns la suflet. O carte cum le-ar plăcea, sunt sigur, lui Radu Cosașu și Lukas Moodysson. La care ar fi vibrat Pasolini și, iarăși sunt sigur, Alex. Leo Șerban.” (Ștefan Manasia)
„Cum ar fi dacă, într-un cinematograf în ruine, am fi martorii unui dialog în care detaliile esențiale sunt conținute în intenționalitatea omisiunii lor? Te poți baza pe capacitățile vizionare, fiindu-ți confortabil un alt tip de certitudine? Răzvan Pricop reușește ceva rar: ne face conștienți că reversibilitatea memoriei, în care trăiește fiecare dintre noi, este posibilă; că „singura realitate e amintirea”; că detaliile umplu forme nelocuite până acum.” (Andra Rotaru)