Recomandări

S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

CD 1 Intro 00:31 / Scurt cuvânt înainte 04:31 / Sfârșitul lui Noica 22:15 / Absența lui Horia Bernea 19:16

CD 2 Moartea lui Cioran 20:14 / Monica Lovinescu. În căutarea mamei 40:52

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „O scriitură unică la nivel mondial.“ — Die Zeit „N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală). Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

Raymond Carver definea talentul unui scriitor prin „darul de a vedea ceea ce oricine a văzut, dar a vedea cu mai multă claritate, din toate unghiurile”. Antologia de faţă oferă 26 de priviri, din toate unghiurile, asupra lumii în care trăim și a trecuturilor ei.

„Despre ce trecuturi e vorba în cele 32 de povestiri ale antologiei? În primul rând, despre trecuturile personale: scene, întâmplări și drame din copilărie, istorii, secrete și decese de familie, iubiri și experienţe de tinereţe. Însă mai e vorba și de trecuturi marcate nu doar istoric, dar inclusiv geografic: expediţii în Antarctica secolului trecut, întoarceri în interbelicul bucureștean, momente din comunismul românesc și cel bulgar, călătorii în Sicilia secolului trecut, în Ierusalimul anilor ’60 și în Veneţia anilor ’90, aventuri în Islamul medieval, în timpul dictaturii Mozambicului sfârșitului anilor ’80 și în Turcia anilor 2000. Câteva proze se desfășoară pe drum, iar acele drumuri sunt și străbateri ale unui timp anume, creând trecutul recent. Alte proze au în centrul lor plecări în străinătate sau preumblări, reale sau imaginare, prin orașe noi (Basel, Berlin, București, Silicon Valley, Lausanne, Lisabona, Londra, Madrid, New Orleans, Valencia), iar aceste deplasări semnifică ruperi de trecut, mai ales când e vorba de migraţie.” (Marius Chivu)

Cristian Boricean, Ileana Vornicu, Richard Ford, Julien Britnic, Mia Couto, Adrian Georgescu, Gheorghi Gospodinov, Ioana Morpurgo, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sven Popović, Adriana Neagoe, Will Self, Livia Popescu, Burhan Sönmez, Alex. Leo Șerban, Ana Maria Sandu, Ali Smith, Cristina Ștefan, Wells Tower, Adela Greceanu, Cristian Crisbășan, Ruxandra Burcescu, David Means, Cristina Chira, Lena Pop, Doru Vatavului

Câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice

„Edificatoare şi terifiantă. O lectură obligatorie.” (Peter Frankopan)

Din anii 2000, ascensiunea liderilor de mână forte a devenit o caracteristică principală a politicii globale. Epoca liderului cu mână de fier a început cu venirea la putere a lui Vladimir Putin în Rusia. În SUA, deşi a pierdut alegerile din 2020, Donald Trump continuă să fie influent. Prin Xi Jinping şi Narendra Modi, China şi India, superputerile emergente ale secolului XXI, au căzut amândouă pradă politicii autoritare. La graniţa estică a Uniunii Europene, Turcia are în frunte un lider de factură similară. Iar prin Viktor Orbán şi Jarosław Kaczyński, stilul autoritar în politică şi-a făcut intrarea şi în UE. În America de Sud, Jair Bolsonaro şi Andrés Manuel López Obrador, deşi sunt de culori politice complet diferite, se încadrează amândoi în şablonul liderului autoritar.

Cel mai adesea, astfel de lideri sunt naţionalişti şi conservatori din punct de vedere cultural. În ţară, pretind că iau apărarea poporului împotriva elitelor „globaliste”. În străinătate, pozează drept întruchiparea naţiunilor pe care le conduc. Oriunde merg, încurajează un cult al personalităţii. Instinctele lor îi plasează deasupra legii şi a instituţiilor, pe care deseori le nesocotesc. Politica lor se dezvoltă pornind de la o retorică a forţei. Pe 24 februarie 2022, retorica aceasta s-a transformat în realitate odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, care a declanşat cel mai grav conflict armat desfăşurat în Europa din 1945 încoace.

„Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au fost copii ai timpului lor la fel de mult ca politicienii sau intelectualii de frunte. Dar despre BOR se știu foarte puține lucruri. Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României. Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.

Ca istoric, am ales, firește, o abordare istoriografică mai degrabă decât teologică și am urmărit Biserica Ortodoxă Română în contextul dezvoltării statului român și a societății românești de la 1918 încoace. E o carte care se referă la BOR ca instituție, care urmărește detaliile împletirii dintre BOR și politică și înfățișează luptele pentru putere din Biserică. Accentul cade în aceste pagini pe relașia Biserică–stat–națiune, pe analiza acestei legături care continuă să exercite o influență însemnată asupra țării și a cetățenilor săi.“ — OLIVER JENS SCHMITT

„Prin Bucurie, Manuel Vilas sărbătorește reîntoarcerea la viață.“ Le Monde

„Fericirea este o noțiune care are legătură cu accepțiunea societății asupra succesului. Dar bucuria este întotdeauna privată, personală. Un om fără casă, care locuiește pe străzi, nu poate spune că e fericit. Dar poate fi bucuros. Fericirea reprezintă succesul în viață. Bucuria este un sentiment intim, primitiv, atavic. Este o relație cu viața de dinaintea civilizației. De aceea, pentru mine, bucuria este un mare mister. Eu caut să înțeleg această relație misterioasă. Din acest motiv, titlul noii mele cărți este Bucurie. Kafka spunea că bucuria este o obligație. Bucuria este revoluționară, fiindcă nu implică succesul. Iar asta e ceva miraculos. Oamenii care nu au avut succes profesional, economic, social pot fi bucuroși. Pentru că ei văd viața, își mișcă mâinile, văd lumina, se uită la copaci. Iar lucrul acesta este revoluționar.“ Manuel Vilas

„Grădinile Finzi-Contini” reprezintă cea mai cunoscută poveste de dragoste din literatura italiană a secolului XX, dar și romanul dispariției unei lumi. Frumoasa, inteligenta, dar și periculoasa Micόl este unul dintre marile personaje ale literaturii universale, simbol al misterului primei iubiri. Comunitatea iudaică din Ferrara, sinagogile ei, dar și domeniul înconjurat de Ziduri al bogatei familii Finzi-Contini sunt Readuse la viață de memoria lui Bassani, ce reconstituie ultimii ani de dinaintea Holocaustului prin ochii unui tânăr îndrăgostit. Romanul a avut parte de o tulburătoare ecranizare, în regia lui Vittorio De Sica.

Premiul Pulitzer

National Book Critics Circle Award

American Book Award

Povestirile lui John Cheever se numără printre cele mai iscusite realizări ale prozei scurte din secolul XX. Ademenite de capcanele bogăţiei, la voia întâmplării în deşertăciunea prosperităţii americane, personajele lui se trezesc în mijlocul unor drame care, oricât de comice, ridică întrebări profunde despre conformism şi clasă, plăcere şi decenţă sau despre direcţia şi sensul unei vieţi individuale. În acelaşi timp, povestirile dezvăluie faptul că autorul lor este un maestru a cărui proză e deopotrivă precisă şi senzuală şi al cărui ochi ager pentru detaliul social este dublat de o sensibilitate lirică faţă de lume în ansamblu.

„John Cheever se află, în literatura americană, undeva între Scott Fitzgerald şi John Updike. El scrie în povestirile lui despre dragoste şi nefericire, într-o lume în care trecătoarele momente de frumuseţe sunt înghiţite de haosul istoriei.” (Malcolm Bradbury)

Premiul Pulitzer

National Book Critics Circle Award

American Book Award

Povestirile lui John Cheever oferă o viziune de ansamblu asupra societăţii americane din a doua jumătate a secolului XX. Scrise în acelaşi stil ironic, care îmblânzeşte tonurile sumbre ale unei lumi marcate de război, acestea împletesc, în mod deliberat, destinele aceloraşi personaje angajate în relaţii amoroase sau afaceri eşuate, încercând să facă faţă snobismului suburbiilor de lux, crizei individualităţii într-un spaţiu dominat de rutină şi convenţionalism sau sentimentului dezrădăcinării, resimţit, în mod deloc întâmplător, în decorul oraşelor cu cel mai pronunţat caracter turistic. Umorul pare să fi rămas singurul aliat în obsesiva căutare a unei ordini fireşti a vieţii, în ciuda absurdului şi sărăciei existenţei cotidiene.

Ediție îngrijită de Mihai-Răzvan Ungureanu

Golda Meir, prima femeie prim-ministru în Israel, a fost adulată și contestată deopotrivă. Autobiografia ei intitulată Viața mea a devenit imediat după publicare, în 1975, un bestseller. Și așa rămâne până astăzi, figurând în toate clasamentele comerciale, indiferent de epocă sau de referințe culturale. Însă nu este cartea doveditoare a unui succes, ci mărturia unei continue lupte.

„La un moment dat, mi-a spus: «Ați vrea să facem o fotografie, domnule senator?» Am răspuns onorat, «Da, doamnă», ușile s-au deschis, am ieșit din birou, iar fotografii, care așteptau, și-au pus aparatele în mișcare. Presupun că arătam îngrijorat pentru că, fără să-și ia ochii de la fotografi, mi s-a adresat: «Domnule senator, păreți atât de îngrijorat». I-am răspuns «Doamnă prim-ministru, mi-ați descris o imagine… Dumnezeule!», și ea mi-a zis: «Oh, nu vă faceți griji. Avem o armă secretă în conflictul nostru cu arabii…». M-am întors către ea, crezând că îmi va face o destăinuire, și am întrebat-o: «Care este aceasta, doamnă prim-ministru?». Mi-a spus: «Vedeți, noi nu avem unde să plecăm de aici».”

Joe Biden, Președintele SUA, după întâlnirea cu Golda Meir din 1973

Catalog coordonat de Camille Morando (Centre Pompidou)

Co-editat de Arta Grafică și Art Encounters

Cu ocazia Timișoara–Capitală Europeană a Culturii 2023, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește în perioada 17 februarie – 28 mai cea mai importantă și cuprinzătoare expoziție din Europa de Est dedicată artistului de origine română Victor Brauner – cea dintâi retrospectivă în țara sa de origine.

Catalogul Victor Brauner: Invenții și magie este o apariție inedită în spațiul editorial românesc, care, împreună cu această importantă expoziție retrospectivă, ne oferă o mai bună cunoaștere a lui Victor Brauner în țara sa natală.

Cele cinci eseuri sunt consacrate locului pe care Brauner îl ocupă în România, de la începuturile sale în anii 1920 la București până la posibilele sale influențe asupra scenei actuale. Cu o intenție didactică, treisprezece texte ale Irinei Cărăbaş şi Camille Morando descriu lucrările prezentate în expoziţie şi analizează influenţele şi invenţiile desenelor, picturilor şi sculpturilor, evocând contextul istoric, biografic şi artistic al lui Victor Brauner, în România şi Franța, de la începutul anilor 1920 până în 1965. În anexe, biografia ilustrată a fost stabilită din fonduri de arhivă pentru a relata viața și opera artistului (1903–1966). Notele biografice îi prezintă pe prietenii români ai lui Victor Brauner (Théodore Brauner, Benjamin Fondane, Jacques Hérold, Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun, Jules Perahim, Hedda Sterne, Tristan Tzara și Ilarie Voronca), a căror creație mărturisește influența excepțională a avangardismului românesc și producțiile abundente în România și Franța.

Motivele pentru care oamenii mor s-au schimbat ireversibil în timp. În doar câteva secole, omenirea a evoluat de la o lume în care bolile și violența puteau doborî pe oricine și la orice vârstă, iar foametea secera milioane de vieți, la una în care în multe țări excesul de mâncare a devenit o problemă mai mare decât lipsa ei. De ce și cum s-au schimbat cauzele deceselor atât de mult într-un timp atât de scurt? De ce cu doar puține secole în urmă bolile infecțioase făceau ravagii, pe când astăzi principalele cauze sunt bolile coronariene și atacul cerebral? Și ce ne spun toate aceste schimbări despre felul cum au trăit înaintașii noștri? Profesorul Andrew Doig de la Universitatea din Manchester răspunde acestor întrebări și ne oferă o edificatoare istorie universală a cauzelor morții cu informații de natură socială, demografică și medicală despre cum a reușit omenirea să învingă numeroase boli. „Trupul nostru muritor” este o poveste captivantă a cuceririlor din domeniul medicinei și al organizării sociale, o istorie scrisă cu mult talent de un autor atent la cele mai fine detalii și care știe cum să privească cu optimism către viitor.

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

În 1632, într-o comunitate de ursuline din orășelul Loudun încep să apară cazuri de pretinsă posedare demonică. Exorcizările publice practicate asupra călugărițelor stârnesc vâlvă și atrag o sumedenie de curioși din Franța și din străinătate. Denunțat de stareța Jeanne des Anges, care nu-i putuse ierta refuzul de a deveni duhovnicul mănăstirii, chipeșul preot Urbain Grandier e acuzat că, în înțelegere cu diavolul, le-ar fi sedus spiritual și sexual pe călugărițe. Spre nenorocul lui, Grandier, ambițios și lipsit de scrupule, își făcuse deja dușmani puternici, printre care însuși cardinalul Richelieu. Drept urmare, va fi condamnat, supus torturilor și ars pe rug pentru vrăjitorie. Deși mai puțin cunoscută decât alte cărți ale sale, Diavolii din Loudun, remarcabilă analiză a acestui scandal faimos în epocă, este considerată una dintre cele mai bune lucrări non-ficționale ale lui Aldous Huxley.

Viata Profetului Muhammad de Martin Lings este cea mai citita biografie a Profetului fiind tradusa deja in peste 12 limbi. Cercetarea lui Martin Lings pentru Viata Profetului Muhammad s-a bazat pe cele mai vechi si pretioase surse autorizate din literatura islamica: Sirat Rasûl Allah, document de sec. IX, in care Ibn Ishaq a reunit toate informatiile biografice traditionale despre Profet, transmise pe cale orala; cronicile campaniilor desfasurate de Profet, transmise de Waqidi si colectia de Hadith consemnata de Bukhari.

Într-o dimineață din anul 1941, un sătuc lituanian este smuls din somn de sosirea intempestivă a armatei sovietice. Algis, un băiat de 13 ani, este deportat în Siberia împreună cu mama și sora sa. La plecare, reușește să ia de acasă un album de fotografii, câteva mere și pe gânsacul Martin. Este începutul unui haiku siberian – un jurnal poetic al exilului și al omeniei.

Cum primește Algis frigul, foamea și puricii? Cum supraviețuiește dorului de tată? Cum se îndrăgostește? Inspirată de povestea adevărată a tatălui autoarei, „Haiku siberian” este jurnalul unei călătorii de suferință și, în același timp, de vindecare. Dincolo de jurnalul micului Algis, ne regăsim bunicii și istoria noastră recentă, care se poate vindeca doar prin neuitare.

Cartea „Haiku siberian” a obținut numeroase premii încă de la apariția sa, în 2017. În 2021 a câștigat prestigiosul Premiu de Literatură germană pentru Tineret (DeutscherJugendliteratur preis).

„Autobuzul rătăcitor” este unul dintre cele mai populare romane scrise de John Steinbeck, cartea fiind tipărită în milioane de exemplare. Conceput ca pseudodramă de moravuri, romanul ne înfăţişează o suită de personaje prinse în capcana propriilor ipocrizii şi afundate în noroiul lipsei de libertate. Aceşti oameni vor să ajungă din California în Mexic, în Sudul aproape mitic al libertăţii virginale, sacre (căci totul acolo, ni se spune, se află sub ocrotirea Fecioarei din Guadalupe). Nevoiţi să parcurgă acest drum într-un autobuz rablagit botezat „Iubita”, ce seamănă izbitor de mult cu chitul care l-a înghiţit pe Iona, protagoniştii îşi dau arama pe faţă, exhibându-şi diferitele forme de minciună existenţială pe care le întrupează – căsnicia mincinoasă, falsa etică în afaceri, mirajul traiului confortabil, sexualitatea reprimată, prostia şi răutatea de sub masca inocenţei. Drumul le este întrerupt de tot felul de obstacole ce par să îndeplinească funcţia de „vămi ale văzduhului”: căci Mexicul, Sudul paradiziac în care vor toţi să ajungă, nu le permite accesul ipocriţilor şi celor care-şi trăiesc vieţile în minciună. Mai mult, ne sugerează romanul, pe tărâmul libertăţii nu pot păşi cei care nu ştiu să-şi găsească singuri fericirea şi lâncezesc în balta milei de sine.

Adele Faber și Elaine Mazlish, consilieri de parenting cu experiență îndelungată și mame, abordează în această carte un subiect complex și mereu actual: relația dintre frați. Deși de multe ori o sursă nesecată de conflicte și rivalități, dinamica dintre copiii unei familii reprezintă totodată și o șansă unică de a învăța unii despre alții și unii de la alții.

Acest ghid practic, interactiv și empatic, le oferă părinților metode eficiente prin care să aplaneze certurile dintre frați și să încurajeze cooperarea. Exemplele culese din viața de zi cu zi a multor familii obișnuite, examinate cu umor și înțelepciune, ne ajută să înțelegem cum ne putem ajuta la rândul nostru copiii să-și gestioneze emoțiile, cum să evităm comparațiile între frați și mai ales cum să-i călăuzim spre a-și rezolva singuri neînțelegerile și a-și construi o relație armonioasă pentru tot restul vieții.

Un tânăr scriitor bulgar decide să scrie un roman al începuturilor, un „roman natural" compus din fragmente de realitate cotidiană. În centrul acestui roman se află povestea emoționantă a divorțului unui bărbat care află că soția sa este însărcinată cu un altul. Însă în romanul-cadru apare și un dublu, un anarhist-grădinar care analizează o iminentă Apocalipsă din balansoarul său de răchită. De la analiza inscripțiilor din veceurile publice, trecând printr-un complex elogiu al muștei și până la filmele lui Tarantino, „Un roman natural” este o adevărată enciclopedie a tristeții bulgare. Debut în proză al lui Gheorghi Gospodinov, romanul l-a propulsat pe prima scenă a literaturii bulgare, dar și pe cea a literaturii europene, fiind tradus în peste douăzeci de limbi.

Volum nominalizat la International Booker Prize 2021 și National Book Award 2021

„Când nu mai înțelegem lumea” este o meditație asupra legăturilor complicate dintre descoperirile din lumea fizicii și a matematicii și tendința umanității de a se autodistruge. Un melanj de investigație biografică și imaginație ce amintește în mod șocant de stilul lui W.G. Sebald, cartea lui Labatut plonjează în viața unor personalități reale, precum Fritz Haber, Alexander Grothendieck, Werner Heisenberg, Erwin Schrödinger, ale căror descoperiri geniale fie au influențat definitiv viața în bine, fie au dat naștere, fără intenția autorilor, unor suferințe inimaginabile. Tema lui Labatut este nevoia umană imperioasă de a împinge limitele cunoașterii spre infinit, dar și pericolul ce pândește acolo.

Îndrăgitul star din Friends ne conduce în culisele acestui serial de succes și povestește despre lupta cu dependența în stilul său inconfundabil, amuzant și ingenuu, prin acest memoir plin de speranță.

„Bună, mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi spun Matty. Și ar cam trebui să fiu mort.”

Zugrăvindu-se ca pe un ratat, protagonistul romanului Dezumanizat de Osamu Dazai narează o viaţă aparent normală, cu toate că se simte incapabil să înţeleagă fiinţele umane. Încercările lui Oba Yozo de a se reconcilia cu lumea din jurul său încep din copilărie, continuă pe durata liceului, când devine un „clovn” pentru a-şi masca înstrăinarea, iar în cele din urmă conduc la o tentativă eşuată de suicid la maturitate. Fără pic de sentimentalism, eroul consemnează cruzimile obişnuite ale vieţii şi clipele ei trecătoare de tandreţe şi conexiune umană. Semiautobiografic, Dezumanizat a ajuns să „dea glas sentimentelor tineretului” (Hiroshi Ando, The Mainichi Daily News) din Japonia postbelică până în societatea tehnologică postmodernă, fiind o explorare puternică a înstrăinării unui individ de societate.

O carte emoționantă și cu o amploare istorică ambițioasă, care se întinde pe opt decenii. În 1946, Gretel, în vârstă de 15 ani, fuge din Germania la Paris ca să înceapă o nouă viaţă, această încercare fiind prima dintr-o serie de încercări de a se ascunde pe care le-a înfruntat de-a lungul vieţii. Gretel este însă sora lui Bruno, eroul din Băiatul cu pijamale în dungi. Cititorii o pot urmări pe Gretel din copilărie până la vârsta de 92 de ani. Romanul explorează vinovăția și complicitatea, iar autorul se întreabă dacă a cunoaște este o formă de vinovăție. Ea evită să aibă de-a face cu vânătorii de naziști și cu tribunalele internaționale, în ciuda informațiilor utile pe care le-ar putea împărtăși; petrece o viață închisă de minciuni. Chiar și după mai bine de 60 de ani petrecuți la Londra, se teme de denunț.

De secole ne tot spunem o poveste simplistă despre originile societăţilor umane şi ale inegalităţilor sociale: în cea mai mare parte a existenţei lor pe pământ, oamenii au trăit în cete de vânători-culegători. Apoi au intrat în scenă agricultura şi, odată cu ea, proprietatea privată. În cele din urmă s-au născut oraşele, marcând nu doar apariţia civilizaţiei, ci şi a războaielor, birocraţiei, patriarhatului şi sclaviei. Dar această poveste ridică o problemă serioasă: e falsă. Propunându-şi „să pună bazele unei noi istorii a lumii”, David Graeber şi David Wengrow ne invită să renunţăm la ideile preconcepute şi să încercăm să înţelegem ce societăţi încercau să creeze de fapt strămoşii noştri. O carte de sinteză, în răspăr cu istoriografia tradiţională, care porneşte de la preistorie pentru a demonta numeroasele mituri încă prezente în manuale, precum egalitarismul aşa-zisei „comune primitive” ori mitul rousseauist al „nobilului sălbatic”, şi încearcă să răspundă marilor întrebări ale istoriei omenirii în lumina numeroaselor dovezi arheologice descoperite recent.

Născut într-un oraş de graniţă, Omar Khayyam Shakil nu reuşeşte să se ridice la înălţimea numelui pe care-l poartă, căci „nici un rubaiat nu avea să izvorască vreodată din condeiul lui”, însă are parte de un destin nu mai puţin fabulos. Crescut de trei surori ciudate, fără să ştie care dintre ele îi este mamă şi fără să-şi cunoască tatăl, Omar Khayyam îşi duce viaţa într-un conac retras, deopotrivă regat şi închisoare, unde i se interzice categoric să simtă vreodată ruşine. Plecat la studii departe de casă, devine un imunolog de renume internaţional şi se trezeşte prins în conflictul neîntrerupt dintre Raza Hyder şi Iskander Harappa, dintre imigrant şi indigen, militar şi civil, cucernic şi necredincios. În spatele lor trăiesc – tăcute, izolate şi acoperite de văluri – femei a căror personalitate puternică schimbă cursul istoriei şi al căror mesager este soţia lui, Sufiya Zinobia, purtătoarea sentimentelor refulate ale tuturor, care transformă, sub această povară, ruşinea ce paralizează în violenţa care ucide. Rushdie descrie magistral, într-un stil impregnat de cel mai pur realism magic, o lume sfîşiată între onoare şi umilinţă, între neruşinare şi ruşine – „rădăcinile violenţei”.

O cronică documentată a războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. O carte esențială pentru înțelegerea evenimentelor tragice și eroice din prima lună de război, în care știrile zilnice, rapoartele din surse oficiale și discursurile președintelui Ucrainei sunt prezentate cronologic.

Cartea aceasta reamintește comunității internaționale că războiul declanșat de Rusia continuă și că ucrainenii apără prosperitatea și pacea Europei cu arma în mână și cu prețul vieții celor mai buni dintre ei.

 

„Încă din prima zi a invaziei, acest om a fost excepțional, fără doar și poate. Din prima zi, din primul ceas, a reușit să se ridicela înălțimea evenimentelor. S-a dovedit a fi un erou peste noapte. Mi-am amintit de Churchill, la Londra, în anul 1940… N-am văzut niciodată o asemenea metamorfoză la un șef de stat nor­mal, neconfigurat pentru un destin tragic. Sentimentul meu este că Zelenski nu era pregătit pentru asta. Și, totuși, transformarea s-a petrecut peste noapte. El a întrupat rezistența poporului său și a devenit un erou pur.

Dacă există astăzi în Europa o imagine a eroismului, el este. Dacă există astăzi o întruchipare a vechilor valori europene ale cavalerismului, el este… Acest tânăr este astăzi unul dintre părinții fondatori ai Europei. A refondat, într-un fel, Europa, cu curajul său, cu spiritul său de rezistență, cu angajamentul său față de valorile europei…“ — BERNARD-HENRI LÉVY

Ediție bilingvă

Studiu introductivde Cristian Bejan

„Cei doi înţelepţi, cei mai mari, ai Antichităţii crepusculare: Epictet și Marc Aureliu, un sclav și un împărat.” (Emil Cioran)

„Cu Epictet, Porticul ajunge să demonstreze concret faptul că până și un sclav poate să fie filosof și poate să rămână liber mult mai mult decât oamenii liberi, în sensul comun al termenului, și anume liber în spirit.” (Giovanni Reale)

„Desigur, Epictet consideră, în termeni foarte stoici, că omul trebuie să se supună sorţii sale. Manualul îl îndeamnă pe cititorul său: nu cere ca ceea ce survine să se petreacă cum vrei tu, ci dorește ceea ce se întâmplă așa cum se întâmplă, căci astfel vei duce o viaţă fericită.” (Eugen Cizek)

„Epictet, așadar, promovează o filosofie dinamică și fortificatoare, bazată pe cercetarea naturii, pe cunoașterea de sine și pe libertatea asumată, în cadrul determinismului cosmic și social. De aceea, Epictet este un filosof peren și contemporan cu noi.” (Traian Diaconescu)

„Considerat alături de Seneca și Marcus Aurelius cel mai de seamă reprezentant al ultimei perioade a stoicismului, numită și «stoicismul imperial», Epictet face parte din categoria filosofilor care, în ciuda faptului că nu au lăsat nimic scris, au avut un impact deosebit asupra filosofiei antice. Dialogul cu maestrul, așa cum apare el în Conversaţii, se dovedea a fi un exerciţiu spiritual care se practica în grup și care invita la examenul de conștiinţă, la atenţie asupra sinelui, pe scurt, la faimosul «Cunoaște‑te pe tine însuţi!», la un raport de la sine la sine, care este fundamentul oricărui exerciţiu spiritual. În aceste dialoguri, să te cunoști pe tine însuţi reprezintă fie să te cunoști ca iubitor de înţelepciune, fie să descoperi în fiinţa ta ceea ce este cu adevărat al tău, fie să‑ţi cunoști adevărata stare morală, adică să‑ţi examinezi propria conștiinţă. Atunci când Epictet iniţiază un dialog cu un discipol, acesta nu devine un expozeu teoretic și dogmatic, ci un examen concret și practic, întrucât nu este vorba de expunerea unei doctrine, ci de îndrumarea interlocutorului spre o atitudine mentală. Dovedindu‑se un adevărat exerciţiu spiritual, dialogul cu Epictet îl conduce – discret, dar sigur – la convertire pe interlocutorul său, cu condiţia ca acesta să‑și dorească cu adevărat să dialogheze, adică să‑și dorească în mod real să găsească adevărul.” (Cristian Bejan)

„Omule, tu ai o facultate de a alege, care în mod natural nu poate fi împiedicată și nici supusă vreunui obstacol. Acest lucru este scris aici, în măruntaie. Eu ţi-l voi demonstra mai întâi în ceea ce privește domeniul asentimentului. Poate oare cineva să te împiedice să-ţi dai asentimentul unui lucru adevărat? Nimeni. Poate oare cineva să te forţeze să accepţi falsul? Nimeni. Vezi că în acest domeniu alegerea ta deliberată este de neîmpiedicat, nesupusă nici unui obstacol și lipsită de capcane. Ei bine, în domeniul dorinţei și al impulsului, lucrurile stau altfel? Cine poate să învingă un impuls, dacă nu un nou impuls? Cine poate să învingă o dorinţă sau o aversiune, dacă nu o nouă dorinţă și o nouă aversiune?” (Conversaţii, I, 17, 21-24)

 

România nu are o singură poveste. Are milioane. Milioane de versiuni, câte una pentru fiecare persoană care a vizitat-o cu adevărat și a văzut-o dintr-un unghi unic, pe care nimeni altcineva nu l-a observat. Ele sunt poveștile care merită spuse. Sunt unghiurile care merită împărtășite. Sunt versiunile care puse cap la cap alcătuiesc imaginea completă a României.

Albumul Romania NOW reunește 26 cele mai reușite imagini înscrise în concursul omonim, desfășurat de Fundația Nordis împreună cu Nordis Group în noiembrie 2021.

„Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“ — CORESPONDENŢA DINTRE MARX ȘI ENGELS

„Istoria este judecătorul, proletariatul este călăul.“ — MARX

„Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul.“ — MARX

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“ — MARX

„Comisariatul pentru justiție este «Comisariatul pentru exterminare socială».“ — LENIN

„În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele mai josnice.“ — BAKUNIN

„Spiritul de distrugere e asemenea celui de creație.“ — BAKUNIN

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“ — SARTRE