Recomandări

Ilustrații de Andreea Dobreci Faceţi cunoştinţă cu trei prieteni plimbăreţi şi iubitori de aventură: furnica din capătul ăsta al Lumii, care-i din cale-afară de ordonată, dar cam uităreaţă, drept care scrie liste peste liste cu lucruri de făcut, furnica de la celălalt capăt al Lumii, prietena ei cea mai bună, care-i, dimpotrivă, veselă şi fără griji, şi are un căţel nostim şi o livadă de portocali în jurul casei, şi elefantul, mereu cu capul în nori, cam strănutăcios, pasionat de diete şi de dans, care le ajută să călătorească între cele două capete ale Lumii atunci când vor să se viziteze. Şi cum drumul care face ocolul pământului nu-i tocmai scurt, cei trei au parte de o mulţime de surprize şi peripeţii: merg la plajă şi fac cunoştinţă cu un dromader amator de snorkeling, se duc la muzeul de artă şi rămân impresionaţi de mustăţile lui Salvador Dalí, vor să facă paraşutism şi se urcă din greşeală în avionul de Paraguay, al cărui pilot miop face probabil trafic cu găini, şi câte şi mai câte. Nu-i de mirare că după atâtea aventuri cei trei vor să se mute împreună ca să se distreze tot timpul. Întrebarea este dacă o să reuşească.

BESTSELLER GAUDEAMUS 2023 „Explicația că latinofonii – proto-românii – se retrăgeau în munți vreme de secole în timpul «invaziilor» este de o absurditate atât de mare, încât e uluitor că a putut fi acceptată de-atâta timp. Pentru ca o populație compactă să trăiască secole în munți, ar trebui să avem așezări atestate arheologic, fortărețe și drumuri. Carpații nu pot fi străbătuți de-a lungul crestelor altfel zis, nici astăzi, cu excepția unor alpiniști puși pe record, nu s-ar putea merge de la sud la nord, de-a lungul piscurilor, din trecătoarea Brașovului spre Bucovina. O populație sărăcită, fugită în munți vreme de secole, și-ar pierde rapid unitatea lingvistică și am avea azi nații romanice distincte între Făgăraș și Maramureș. Apoi, îngustele văi ale Carpaților nu prezintă, arheologic, absolut deloc urmele unei ocupări vechi din partea unei populații masive. La fel cum toponimia și hidronimia munților Carpați nu sunt romanice, ci majoritar slave. Misterioasa populație a strămoșilor noștri care de-a lungul «mileniului de tăcere» (271–1241) e presupusă a fi trăit în munți, în vreme ce câmpia a fost ocupată secole la rând de goți, slavi și cumani, nu a lăsat nici o urmă!“ —DAN ALEXE

„O reuniune de douăzeci de ani de la terminarea liceului este punctul de pornire al unui șir de evenimente, reașezări interioare și descoperiri de sine în care, probabil, mulți dintre noi se vor regăsi. Tăceri vinovate care acoperă traume, căsnicii cu nefericirile ascunse de ochii lumii, iluzii de care se agață personajele din teama de a înfrunta adevărul, caruseluri de emoții care ajung să genereze frustrări și să le perpetueze.
În romanul său de debut, Nu-i ușor să fugi de fericire, Laura Frunză reușește să-și captiveze cititorul mai ales prin protagoniștii săi cu care este ușor de empatizat. Ileana este o fotografă de renume internațional, frământată de nesiguranțe pe care le maschează sub o aparență de femeie dezinhibată și liberă. Puterea ei stă în lipsa rădăcinilor și a oricăror legături afective profunde. Dar reapariția în viața ei a lui Bogdan, fostul coleg de liceu, dezvăluie faptul că aceasta nu este de fapt o putere, ci mai degrabă o slăbiciune. De cealaltă parte, Bogdan este un polițist ușor atipic, care se străduiește să-și crească singur cele două fetițe și care, bazându-se mai mult pe intuiție și pe perseverență, reușește să forțeze granițele strâmte ale fricii de viață a Ilenei.
O carte care propune și apoi rezolvă destine complicate, noduri dureroase în viețile familiilor sau diferite tipuri de abandon – fizic și emoțional. Prin acest debut frumos, ambițios prin temele abordate, cu o sinceritate și o căldură a stilului care te apropie de personaje și le face ușor de îndrăgit, Laura Frunză ne provoacă să ne întrebăm dacă înțelegem oare ceva din traumele prin care trecem și pe care, de multe ori, le perpetuăm la rândul nostru către generația următoare." Simona Antonescu

Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru, pe care o recomand pentru claritatea și forța convingerii care o animă, este, pe de o parte, rezultatul studiilor. Pe de altă parte, încorporează precipitatul experiențelor de viață și de psihoterapeut ale autorului. De aceea consider inspirată alegerea sa de a comunica la persoana întâi o ideație în care se îmbină fericit experiența de viață, experiența spirituală și cea de psihoterapeut jungian (analiza personală și activitatea de cabinet).
Vasile Dem. Zamfirescu

Această istorie a poporului sârb, publicată inițial în colecția The Peoples of Europe a prestigioasei edituri britanice Blackwell din Oxford, debutează cu venirea și stabilirea slavilor în Peninsula Balcanică în sec. al VII-lea și se încheie cu destrămarea Iugoslaviei la sfârşit de secol XX. În baza propriilor cercetări și a unei bogate bibliografii contemporane, academicianul Sima M. Cirkovic reușeşte să prezinte evoluția poporului sârb de-a lungul timpului în lupta sa pentru independență față de Bizanț, faţă de jugul de veacuri al stăpânirii otomane, transformându-se într-un stat modern dintr-o regiune zbuciumată din sud-estul Europei.

În anii 1820, cei care erau de partea grecilor răsculați împotriva stăpânirii otomane se numeau „filoeleni“. Filoelen se consideră și eroul principal al romanului Focul grecesc, subcăpitanul în retragere Grigori Mosțepanov, un rebel el însuși, hotărât să dea în vileag abuzurile de la fabrica metalurgică din Nijni Taghil, oraș din Ural. Mosțepanov încearcă în același timp să propună țarului Alexandru I un instrument secret care ar contribui la victoria grecilor asupra turcilor, dar demersurile lui rămân fără rezultat și el însuși e cât pe ce să fie surghiunit în Siberia. Scăpând printr-o întâmplare, Mosțepanov ajunge în Grecia și se alătură unui batalion de filoeleni, urmând să joace – din nou, mai degrabă accidental – un rol important în desfășurarea Războiului de Independență al grecilor.

Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Marina Vazaca

„Lungi dune sălbatice şi pure! Sărbătoare a apei, dimineaţa atât de neagră, la amiază atât de limpede, iar seara, călduţă şi aurie. Lungi dimineţi pe dună şi printre trupuri goale, amiază apăsătoare, şi ar trebui repetat tot restul, ar trebui spus încă o dată ce s‑a mai spus. Asta era tinereţea. Asta e tinereţea şi, la 30 de ani, nu doresc nimic altceva decât să continui această tinereţe. Dar...”

„Opera mea în timpul acestor două cicluri [absurdul şi revolta]: fiinţe fără minciuni, deci nereale. Nu există pe lume. De asta, desigur, nici până în prezent nu sunt un romancier în sensul obişnuit al cuvântului. Ci, mai degrabă, un artist care creează mituri pe măsura pasiunii şi angoasei sale. Şi tot de asta fiinţele care m-au entuziasmat în lumea noastră au fost întotdeauna cele care aveau forţa şi exclusivitatea acestor mituri.” (Albert Camus)

O carte remarcabilă scrisă de un artist militant, care înțelege că este în cea mai bună formă a lui când învață cum să se dezvăluie. Sincopat și ireverențios, introspectiv și edificator, volumul Surrender este povestea vieții lui Bono, structurată – nu foarte ordonat – în jurul a 40 de melodii aparținând trupei U2.

Publicată pentru a sărbători cea de-a 10-a aniversare a trupei BTS, cartea ne dezvăluie povești pe care nu le știam inclusiv fotografii nepublicate până acum, coduri QR ale videoclipurilor și toate informațiile despre albumul aniversar BTS.

După debutul din 13 iunie 2013, BTS sărbătorește în iunie 2023 cea de-a 10-a aniversare. În această perioadă semnificativă, trupa a ajuns la apogeu, devenind un artist iconic la nivel mondial, iar în prima sa carte oficială privește înapoi la drumul parcurs. Astfel, BTS continuă să construiască zile mai luminoase și alege să facă încă un pas pe o cale neabordată de nimeni până acum.

„Bazat pe cercetare de arhivă şi etnografică, volumul aduce la lumină episoade mai puţin cunoscute din istoria acestui cartier, începând cu negocierile dintre arhitecţi, arheologi şi guvernul comunist despre valoarea de patrimoniu a zonei şi până la transformarea lui mai recentă într‑un brand turistic, sub numele de «centru istoric». Dar cartea nu este doar o monografie a unui loc. Este şi o încercare de a înţelege mai bine cum au reflectat schimbările urbane diverse schimbări sociale şi de atitudine; care istorii au contat şi care au fost uitate; care viziuni estetice şi urbane au prevalat şi care au dispărut; ce grupuri sociale şi profesionale au reuşit să îşi impună valorile şi în ce condiţii. Cu alte cuvinte, ce naraţiuni, obiecte, forme estetice şi stiluri de viaţă devin valorificate ca patrimoniu – şi care dintre ele sunt marginalizate, abandonate, distruse.” (Emanuela Grama)

„Grama îi provoacă pe cititori să înţeleagă jocurile complexe pe care elitele diferitelor regimuri politice le-au practicat cu clădirile, ruinele istorice şi infrastructura cartierului, a cărui compoziţie socială şi etnică s-a schimbat dramatic după al Doilea Război Mondial.” (Irina Livezeanu, University of Pittsburgh)

„În această etnografie istorică minunat prezentată, Centrul Vechi al Bucureştiului prinde viaţă.” (Doug Rogers, Yale University)

În 1986, Paul Newman și cel mai apropiat prieten al său, scenaristul Stewart Stern, au început un proiect ambițios. Stewart urma să realizeze o istorie orală, rugându-i pe cei din familia lui Newman, pe prieteni și pe cei care lucraseră îndeaproape cu el să vorbească despre viața actorului. Apoi Newman avea să lucreze cu Stewart ca să-și prezinte propriul punct de vedere despre poveste. Singura cerință a fost ca oricine era înregistrat vorbind să fie complet sincer. Aceeași cerință a fost valabilă și în cazul lui Newman. Proiectul a durat cinci ani.

Construit ca o parabolă modernă, ,,Fraţii noştri neaşteptaţi" (2021) urmăreşte declinul omenirii care se îndreaptă cu paşi repezi spre dezastru şi trage un semnal de alarmă în legătură cu situaţia politică actuală. Alec, un ilustrator de cincizeci şi ceva de ani, şi Ève, o romancieră pe care publicarea unei singure cărţi a făcut-o pe cât de faimoasă, pe atât de controversată, sunt singurii locuitori ai insuliţei Antioche din Oceanul Atlantic. Cei doi nu se prea întâlnesc până în ziua în care toate sistemele de comunicaţii se întrerup inexplicabil, iar ei sunt siliţi să iasă din propriile singurătăţi...

Delta Dunării – 233 de imagini spectaculoase ale Deltei, realizate de fotograful Daniel Petrescu. Locul trei în lume în ceea ce privește diversitatea biologică, după Marea Barieră de Corali din Australia și Arhipelagul Galapagos din Ecuador. Despre Deltă ne vorbește expertul în biodiversitate Atena Groza, într-un text trilingv (română, engleză și franceză) care vă invită la o călătorie în imagini prin sufletul unuia dintre cele mai frumoase și vizitate teritorii românești. Obiectiv natural din patrimoniul UNESCO, are cea mai vastă suprafață compactă cu stuf din lume, în care și-au găsit adăpost mii de specii, multe dintre ele pe cale de dispariție și protejate la nivel mondial. În drumul către mare, Dunărea se despletește în 3 mari brațe: Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe, care comunică între ele printr-un labirint de canale, lacuri, japșe și gârle. Tulcea este punctul de plecare în voiajul oricărui călător prin Deltă, oraș situat pe cele 7 coline de pe malul drept al Dunării.

Pe tine, cititorule pasionat de natură, te așteptăm în călătoria în acest tărâm mirific, în care nuferii, crinul de baltă și săgeata apei își scot frunzele la soare, transformându-se în gazde primitoare pentru gâze și melci. Cu puțin noroc, după sălciile plângătoare și prin scorburi poți să dai peste un bot umed de nurcă sau de vidră, nevăstuicile și hermelina lăsându-se văzute mai ales când pescuiesc. Dintre cele 300 de specii de pești din Europa și 185 din România, prin labirintul tulpinilor de apă viețuiesc 133. Ele constituie o legătură puternică între Delta Dunării și oameni, locuitorii fiind, în primul rând, pescari. Iar nicăieri în Europa nu întâlnești o diversitate atât de mare de specii de păsări, mai ales acvatice: cea mai mare colonie de pelicani din Europa, cele mai multe colonii de gâște. Egretele, lopătarii și stârcii își au aici o parte dintre locurile de cuibărit. Doar vulpile și mistreții mai stârnesc uneori panica printre miile de păsări ce și-au găsit adăpost printre ape…

Deși se văd semne ale modernizării, păstrarea obiceiurilor bătrânești și măreția peisajelor te fac să te simți în alte vremuri. Și asta în ciuda faptului că te afli, de fapt, pe cel mai tânăr pământ românesc.

 

S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

CD 1 Intro 00:31 / Scurt cuvânt înainte 04:31 / Sfârșitul lui Noica 22:15 / Absența lui Horia Bernea 19:16

CD 2 Moartea lui Cioran 20:14 / Monica Lovinescu. În căutarea mamei 40:52

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „O scriitură unică la nivel mondial.“ — Die Zeit „N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală). Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

Raymond Carver definea talentul unui scriitor prin „darul de a vedea ceea ce oricine a văzut, dar a vedea cu mai multă claritate, din toate unghiurile”. Antologia de faţă oferă 26 de priviri, din toate unghiurile, asupra lumii în care trăim și a trecuturilor ei.

„Despre ce trecuturi e vorba în cele 32 de povestiri ale antologiei? În primul rând, despre trecuturile personale: scene, întâmplări și drame din copilărie, istorii, secrete și decese de familie, iubiri și experienţe de tinereţe. Însă mai e vorba și de trecuturi marcate nu doar istoric, dar inclusiv geografic: expediţii în Antarctica secolului trecut, întoarceri în interbelicul bucureștean, momente din comunismul românesc și cel bulgar, călătorii în Sicilia secolului trecut, în Ierusalimul anilor ’60 și în Veneţia anilor ’90, aventuri în Islamul medieval, în timpul dictaturii Mozambicului sfârșitului anilor ’80 și în Turcia anilor 2000. Câteva proze se desfășoară pe drum, iar acele drumuri sunt și străbateri ale unui timp anume, creând trecutul recent. Alte proze au în centrul lor plecări în străinătate sau preumblări, reale sau imaginare, prin orașe noi (Basel, Berlin, București, Silicon Valley, Lausanne, Lisabona, Londra, Madrid, New Orleans, Valencia), iar aceste deplasări semnifică ruperi de trecut, mai ales când e vorba de migraţie.” (Marius Chivu)

Cristian Boricean, Ileana Vornicu, Richard Ford, Julien Britnic, Mia Couto, Adrian Georgescu, Gheorghi Gospodinov, Ioana Morpurgo, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sven Popović, Adriana Neagoe, Will Self, Livia Popescu, Burhan Sönmez, Alex. Leo Șerban, Ana Maria Sandu, Ali Smith, Cristina Ștefan, Wells Tower, Adela Greceanu, Cristian Crisbășan, Ruxandra Burcescu, David Means, Cristina Chira, Lena Pop, Doru Vatavului

Câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice

„Edificatoare şi terifiantă. O lectură obligatorie.” (Peter Frankopan)

Din anii 2000, ascensiunea liderilor de mână forte a devenit o caracteristică principală a politicii globale. Epoca liderului cu mână de fier a început cu venirea la putere a lui Vladimir Putin în Rusia. În SUA, deşi a pierdut alegerile din 2020, Donald Trump continuă să fie influent. Prin Xi Jinping şi Narendra Modi, China şi India, superputerile emergente ale secolului XXI, au căzut amândouă pradă politicii autoritare. La graniţa estică a Uniunii Europene, Turcia are în frunte un lider de factură similară. Iar prin Viktor Orbán şi Jarosław Kaczyński, stilul autoritar în politică şi-a făcut intrarea şi în UE. În America de Sud, Jair Bolsonaro şi Andrés Manuel López Obrador, deşi sunt de culori politice complet diferite, se încadrează amândoi în şablonul liderului autoritar.

Cel mai adesea, astfel de lideri sunt naţionalişti şi conservatori din punct de vedere cultural. În ţară, pretind că iau apărarea poporului împotriva elitelor „globaliste”. În străinătate, pozează drept întruchiparea naţiunilor pe care le conduc. Oriunde merg, încurajează un cult al personalităţii. Instinctele lor îi plasează deasupra legii şi a instituţiilor, pe care deseori le nesocotesc. Politica lor se dezvoltă pornind de la o retorică a forţei. Pe 24 februarie 2022, retorica aceasta s-a transformat în realitate odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, care a declanşat cel mai grav conflict armat desfăşurat în Europa din 1945 încoace.

„Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au fost copii ai timpului lor la fel de mult ca politicienii sau intelectualii de frunte. Dar despre BOR se știu foarte puține lucruri. Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României. Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.

Ca istoric, am ales, firește, o abordare istoriografică mai degrabă decât teologică și am urmărit Biserica Ortodoxă Română în contextul dezvoltării statului român și a societății românești de la 1918 încoace. E o carte care se referă la BOR ca instituție, care urmărește detaliile împletirii dintre BOR și politică și înfățișează luptele pentru putere din Biserică. Accentul cade în aceste pagini pe relașia Biserică–stat–națiune, pe analiza acestei legături care continuă să exercite o influență însemnată asupra țării și a cetățenilor săi.“ — OLIVER JENS SCHMITT

„Prin Bucurie, Manuel Vilas sărbătorește reîntoarcerea la viață.“ Le Monde

„Fericirea este o noțiune care are legătură cu accepțiunea societății asupra succesului. Dar bucuria este întotdeauna privată, personală. Un om fără casă, care locuiește pe străzi, nu poate spune că e fericit. Dar poate fi bucuros. Fericirea reprezintă succesul în viață. Bucuria este un sentiment intim, primitiv, atavic. Este o relație cu viața de dinaintea civilizației. De aceea, pentru mine, bucuria este un mare mister. Eu caut să înțeleg această relație misterioasă. Din acest motiv, titlul noii mele cărți este Bucurie. Kafka spunea că bucuria este o obligație. Bucuria este revoluționară, fiindcă nu implică succesul. Iar asta e ceva miraculos. Oamenii care nu au avut succes profesional, economic, social pot fi bucuroși. Pentru că ei văd viața, își mișcă mâinile, văd lumina, se uită la copaci. Iar lucrul acesta este revoluționar.“ Manuel Vilas

„Grădinile Finzi-Contini” reprezintă cea mai cunoscută poveste de dragoste din literatura italiană a secolului XX, dar și romanul dispariției unei lumi. Frumoasa, inteligenta, dar și periculoasa Micόl este unul dintre marile personaje ale literaturii universale, simbol al misterului primei iubiri. Comunitatea iudaică din Ferrara, sinagogile ei, dar și domeniul înconjurat de Ziduri al bogatei familii Finzi-Contini sunt Readuse la viață de memoria lui Bassani, ce reconstituie ultimii ani de dinaintea Holocaustului prin ochii unui tânăr îndrăgostit. Romanul a avut parte de o tulburătoare ecranizare, în regia lui Vittorio De Sica.

Premiul Pulitzer

National Book Critics Circle Award

American Book Award

Povestirile lui John Cheever se numără printre cele mai iscusite realizări ale prozei scurte din secolul XX. Ademenite de capcanele bogăţiei, la voia întâmplării în deşertăciunea prosperităţii americane, personajele lui se trezesc în mijlocul unor drame care, oricât de comice, ridică întrebări profunde despre conformism şi clasă, plăcere şi decenţă sau despre direcţia şi sensul unei vieţi individuale. În acelaşi timp, povestirile dezvăluie faptul că autorul lor este un maestru a cărui proză e deopotrivă precisă şi senzuală şi al cărui ochi ager pentru detaliul social este dublat de o sensibilitate lirică faţă de lume în ansamblu.

„John Cheever se află, în literatura americană, undeva între Scott Fitzgerald şi John Updike. El scrie în povestirile lui despre dragoste şi nefericire, într-o lume în care trecătoarele momente de frumuseţe sunt înghiţite de haosul istoriei.” (Malcolm Bradbury)

Premiul Pulitzer

National Book Critics Circle Award

American Book Award

Povestirile lui John Cheever oferă o viziune de ansamblu asupra societăţii americane din a doua jumătate a secolului XX. Scrise în acelaşi stil ironic, care îmblânzeşte tonurile sumbre ale unei lumi marcate de război, acestea împletesc, în mod deliberat, destinele aceloraşi personaje angajate în relaţii amoroase sau afaceri eşuate, încercând să facă faţă snobismului suburbiilor de lux, crizei individualităţii într-un spaţiu dominat de rutină şi convenţionalism sau sentimentului dezrădăcinării, resimţit, în mod deloc întâmplător, în decorul oraşelor cu cel mai pronunţat caracter turistic. Umorul pare să fi rămas singurul aliat în obsesiva căutare a unei ordini fireşti a vieţii, în ciuda absurdului şi sărăciei existenţei cotidiene.

Ediție îngrijită de Mihai-Răzvan Ungureanu

Golda Meir, prima femeie prim-ministru în Israel, a fost adulată și contestată deopotrivă. Autobiografia ei intitulată Viața mea a devenit imediat după publicare, în 1975, un bestseller. Și așa rămâne până astăzi, figurând în toate clasamentele comerciale, indiferent de epocă sau de referințe culturale. Însă nu este cartea doveditoare a unui succes, ci mărturia unei continue lupte.

„La un moment dat, mi-a spus: «Ați vrea să facem o fotografie, domnule senator?» Am răspuns onorat, «Da, doamnă», ușile s-au deschis, am ieșit din birou, iar fotografii, care așteptau, și-au pus aparatele în mișcare. Presupun că arătam îngrijorat pentru că, fără să-și ia ochii de la fotografi, mi s-a adresat: «Domnule senator, păreți atât de îngrijorat». I-am răspuns «Doamnă prim-ministru, mi-ați descris o imagine… Dumnezeule!», și ea mi-a zis: «Oh, nu vă faceți griji. Avem o armă secretă în conflictul nostru cu arabii…». M-am întors către ea, crezând că îmi va face o destăinuire, și am întrebat-o: «Care este aceasta, doamnă prim-ministru?». Mi-a spus: «Vedeți, noi nu avem unde să plecăm de aici».”

Joe Biden, Președintele SUA, după întâlnirea cu Golda Meir din 1973

Catalog coordonat de Camille Morando (Centre Pompidou)

Co-editat de Arta Grafică și Art Encounters

Cu ocazia Timișoara–Capitală Europeană a Culturii 2023, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește în perioada 17 februarie – 28 mai cea mai importantă și cuprinzătoare expoziție din Europa de Est dedicată artistului de origine română Victor Brauner – cea dintâi retrospectivă în țara sa de origine.

Catalogul Victor Brauner: Invenții și magie este o apariție inedită în spațiul editorial românesc, care, împreună cu această importantă expoziție retrospectivă, ne oferă o mai bună cunoaștere a lui Victor Brauner în țara sa natală.

Cele cinci eseuri sunt consacrate locului pe care Brauner îl ocupă în România, de la începuturile sale în anii 1920 la București până la posibilele sale influențe asupra scenei actuale. Cu o intenție didactică, treisprezece texte ale Irinei Cărăbaş şi Camille Morando descriu lucrările prezentate în expoziţie şi analizează influenţele şi invenţiile desenelor, picturilor şi sculpturilor, evocând contextul istoric, biografic şi artistic al lui Victor Brauner, în România şi Franța, de la începutul anilor 1920 până în 1965. În anexe, biografia ilustrată a fost stabilită din fonduri de arhivă pentru a relata viața și opera artistului (1903–1966). Notele biografice îi prezintă pe prietenii români ai lui Victor Brauner (Théodore Brauner, Benjamin Fondane, Jacques Hérold, Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun, Jules Perahim, Hedda Sterne, Tristan Tzara și Ilarie Voronca), a căror creație mărturisește influența excepțională a avangardismului românesc și producțiile abundente în România și Franța.

Motivele pentru care oamenii mor s-au schimbat ireversibil în timp. În doar câteva secole, omenirea a evoluat de la o lume în care bolile și violența puteau doborî pe oricine și la orice vârstă, iar foametea secera milioane de vieți, la una în care în multe țări excesul de mâncare a devenit o problemă mai mare decât lipsa ei. De ce și cum s-au schimbat cauzele deceselor atât de mult într-un timp atât de scurt? De ce cu doar puține secole în urmă bolile infecțioase făceau ravagii, pe când astăzi principalele cauze sunt bolile coronariene și atacul cerebral? Și ce ne spun toate aceste schimbări despre felul cum au trăit înaintașii noștri? Profesorul Andrew Doig de la Universitatea din Manchester răspunde acestor întrebări și ne oferă o edificatoare istorie universală a cauzelor morții cu informații de natură socială, demografică și medicală despre cum a reușit omenirea să învingă numeroase boli. „Trupul nostru muritor” este o poveste captivantă a cuceririlor din domeniul medicinei și al organizării sociale, o istorie scrisă cu mult talent de un autor atent la cele mai fine detalii și care știe cum să privească cu optimism către viitor.

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

În 1632, într-o comunitate de ursuline din orășelul Loudun încep să apară cazuri de pretinsă posedare demonică. Exorcizările publice practicate asupra călugărițelor stârnesc vâlvă și atrag o sumedenie de curioși din Franța și din străinătate. Denunțat de stareța Jeanne des Anges, care nu-i putuse ierta refuzul de a deveni duhovnicul mănăstirii, chipeșul preot Urbain Grandier e acuzat că, în înțelegere cu diavolul, le-ar fi sedus spiritual și sexual pe călugărițe. Spre nenorocul lui, Grandier, ambițios și lipsit de scrupule, își făcuse deja dușmani puternici, printre care însuși cardinalul Richelieu. Drept urmare, va fi condamnat, supus torturilor și ars pe rug pentru vrăjitorie. Deși mai puțin cunoscută decât alte cărți ale sale, Diavolii din Loudun, remarcabilă analiză a acestui scandal faimos în epocă, este considerată una dintre cele mai bune lucrări non-ficționale ale lui Aldous Huxley.

Viata Profetului Muhammad de Martin Lings este cea mai citita biografie a Profetului fiind tradusa deja in peste 12 limbi. Cercetarea lui Martin Lings pentru Viata Profetului Muhammad s-a bazat pe cele mai vechi si pretioase surse autorizate din literatura islamica: Sirat Rasûl Allah, document de sec. IX, in care Ibn Ishaq a reunit toate informatiile biografice traditionale despre Profet, transmise pe cale orala; cronicile campaniilor desfasurate de Profet, transmise de Waqidi si colectia de Hadith consemnata de Bukhari.

„Autobuzul rătăcitor” este unul dintre cele mai populare romane scrise de John Steinbeck, cartea fiind tipărită în milioane de exemplare. Conceput ca pseudodramă de moravuri, romanul ne înfăţişează o suită de personaje prinse în capcana propriilor ipocrizii şi afundate în noroiul lipsei de libertate. Aceşti oameni vor să ajungă din California în Mexic, în Sudul aproape mitic al libertăţii virginale, sacre (căci totul acolo, ni se spune, se află sub ocrotirea Fecioarei din Guadalupe). Nevoiţi să parcurgă acest drum într-un autobuz rablagit botezat „Iubita”, ce seamănă izbitor de mult cu chitul care l-a înghiţit pe Iona, protagoniştii îşi dau arama pe faţă, exhibându-şi diferitele forme de minciună existenţială pe care le întrupează – căsnicia mincinoasă, falsa etică în afaceri, mirajul traiului confortabil, sexualitatea reprimată, prostia şi răutatea de sub masca inocenţei. Drumul le este întrerupt de tot felul de obstacole ce par să îndeplinească funcţia de „vămi ale văzduhului”: căci Mexicul, Sudul paradiziac în care vor toţi să ajungă, nu le permite accesul ipocriţilor şi celor care-şi trăiesc vieţile în minciună. Mai mult, ne sugerează romanul, pe tărâmul libertăţii nu pot păşi cei care nu ştiu să-şi găsească singuri fericirea şi lâncezesc în balta milei de sine.