Recomandări

Adele Faber și Elaine Mazlish, consilieri de parenting cu experiență îndelungată și mame, abordează în această carte un subiect complex și mereu actual: relația dintre frați. Deși de multe ori o sursă nesecată de conflicte și rivalități, dinamica dintre copiii unei familii reprezintă totodată și o șansă unică de a învăța unii despre alții și unii de la alții.

Acest ghid practic, interactiv și empatic, le oferă părinților metode eficiente prin care să aplaneze certurile dintre frați și să încurajeze cooperarea. Exemplele culese din viața de zi cu zi a multor familii obișnuite, examinate cu umor și înțelepciune, ne ajută să înțelegem cum ne putem ajuta la rândul nostru copiii să-și gestioneze emoțiile, cum să evităm comparațiile între frați și mai ales cum să-i călăuzim spre a-și rezolva singuri neînțelegerile și a-și construi o relație armonioasă pentru tot restul vieții.

Un tânăr scriitor bulgar decide să scrie un roman al începuturilor, un „roman natural" compus din fragmente de realitate cotidiană. În centrul acestui roman se află povestea emoționantă a divorțului unui bărbat care află că soția sa este însărcinată cu un altul. Însă în romanul-cadru apare și un dublu, un anarhist-grădinar care analizează o iminentă Apocalipsă din balansoarul său de răchită. De la analiza inscripțiilor din veceurile publice, trecând printr-un complex elogiu al muștei și până la filmele lui Tarantino, „Un roman natural” este o adevărată enciclopedie a tristeții bulgare. Debut în proză al lui Gheorghi Gospodinov, romanul l-a propulsat pe prima scenă a literaturii bulgare, dar și pe cea a literaturii europene, fiind tradus în peste douăzeci de limbi.

Volum nominalizat la International Booker Prize 2021 și National Book Award 2021

„Când nu mai înțelegem lumea” este o meditație asupra legăturilor complicate dintre descoperirile din lumea fizicii și a matematicii și tendința umanității de a se autodistruge. Un melanj de investigație biografică și imaginație ce amintește în mod șocant de stilul lui W.G. Sebald, cartea lui Labatut plonjează în viața unor personalități reale, precum Fritz Haber, Alexander Grothendieck, Werner Heisenberg, Erwin Schrödinger, ale căror descoperiri geniale fie au influențat definitiv viața în bine, fie au dat naștere, fără intenția autorilor, unor suferințe inimaginabile. Tema lui Labatut este nevoia umană imperioasă de a împinge limitele cunoașterii spre infinit, dar și pericolul ce pândește acolo.

Îndrăgitul star din Friends ne conduce în culisele acestui serial de succes și povestește despre lupta cu dependența în stilul său inconfundabil, amuzant și ingenuu, prin acest memoir plin de speranță.

„Bună, mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi spun Matty. Și ar cam trebui să fiu mort.”

Zugrăvindu-se ca pe un ratat, protagonistul romanului Dezumanizat de Osamu Dazai narează o viaţă aparent normală, cu toate că se simte incapabil să înţeleagă fiinţele umane. Încercările lui Oba Yozo de a se reconcilia cu lumea din jurul său încep din copilărie, continuă pe durata liceului, când devine un „clovn” pentru a-şi masca înstrăinarea, iar în cele din urmă conduc la o tentativă eşuată de suicid la maturitate. Fără pic de sentimentalism, eroul consemnează cruzimile obişnuite ale vieţii şi clipele ei trecătoare de tandreţe şi conexiune umană. Semiautobiografic, Dezumanizat a ajuns să „dea glas sentimentelor tineretului” (Hiroshi Ando, The Mainichi Daily News) din Japonia postbelică până în societatea tehnologică postmodernă, fiind o explorare puternică a înstrăinării unui individ de societate.

O carte emoționantă și cu o amploare istorică ambițioasă, care se întinde pe opt decenii. În 1946, Gretel, în vârstă de 15 ani, fuge din Germania la Paris ca să înceapă o nouă viaţă, această încercare fiind prima dintr-o serie de încercări de a se ascunde pe care le-a înfruntat de-a lungul vieţii. Gretel este însă sora lui Bruno, eroul din Băiatul cu pijamale în dungi. Cititorii o pot urmări pe Gretel din copilărie până la vârsta de 92 de ani. Romanul explorează vinovăția și complicitatea, iar autorul se întreabă dacă a cunoaște este o formă de vinovăție. Ea evită să aibă de-a face cu vânătorii de naziști și cu tribunalele internaționale, în ciuda informațiilor utile pe care le-ar putea împărtăși; petrece o viață închisă de minciuni. Chiar și după mai bine de 60 de ani petrecuți la Londra, se teme de denunț.

De secole ne tot spunem o poveste simplistă despre originile societăţilor umane şi ale inegalităţilor sociale: în cea mai mare parte a existenţei lor pe pământ, oamenii au trăit în cete de vânători-culegători. Apoi au intrat în scenă agricultura şi, odată cu ea, proprietatea privată. În cele din urmă s-au născut oraşele, marcând nu doar apariţia civilizaţiei, ci şi a războaielor, birocraţiei, patriarhatului şi sclaviei. Dar această poveste ridică o problemă serioasă: e falsă. Propunându-şi „să pună bazele unei noi istorii a lumii”, David Graeber şi David Wengrow ne invită să renunţăm la ideile preconcepute şi să încercăm să înţelegem ce societăţi încercau să creeze de fapt strămoşii noştri. O carte de sinteză, în răspăr cu istoriografia tradiţională, care porneşte de la preistorie pentru a demonta numeroasele mituri încă prezente în manuale, precum egalitarismul aşa-zisei „comune primitive” ori mitul rousseauist al „nobilului sălbatic”, şi încearcă să răspundă marilor întrebări ale istoriei omenirii în lumina numeroaselor dovezi arheologice descoperite recent.

Născut într-un oraş de graniţă, Omar Khayyam Shakil nu reuşeşte să se ridice la înălţimea numelui pe care-l poartă, căci „nici un rubaiat nu avea să izvorască vreodată din condeiul lui”, însă are parte de un destin nu mai puţin fabulos. Crescut de trei surori ciudate, fără să ştie care dintre ele îi este mamă şi fără să-şi cunoască tatăl, Omar Khayyam îşi duce viaţa într-un conac retras, deopotrivă regat şi închisoare, unde i se interzice categoric să simtă vreodată ruşine. Plecat la studii departe de casă, devine un imunolog de renume internaţional şi se trezeşte prins în conflictul neîntrerupt dintre Raza Hyder şi Iskander Harappa, dintre imigrant şi indigen, militar şi civil, cucernic şi necredincios. În spatele lor trăiesc – tăcute, izolate şi acoperite de văluri – femei a căror personalitate puternică schimbă cursul istoriei şi al căror mesager este soţia lui, Sufiya Zinobia, purtătoarea sentimentelor refulate ale tuturor, care transformă, sub această povară, ruşinea ce paralizează în violenţa care ucide. Rushdie descrie magistral, într-un stil impregnat de cel mai pur realism magic, o lume sfîşiată între onoare şi umilinţă, între neruşinare şi ruşine – „rădăcinile violenţei”.

Ediție bilingvă

Studiu introductivde Cristian Bejan

„Cei doi înţelepţi, cei mai mari, ai Antichităţii crepusculare: Epictet și Marc Aureliu, un sclav și un împărat.” (Emil Cioran)

„Cu Epictet, Porticul ajunge să demonstreze concret faptul că până și un sclav poate să fie filosof și poate să rămână liber mult mai mult decât oamenii liberi, în sensul comun al termenului, și anume liber în spirit.” (Giovanni Reale)

„Desigur, Epictet consideră, în termeni foarte stoici, că omul trebuie să se supună sorţii sale. Manualul îl îndeamnă pe cititorul său: nu cere ca ceea ce survine să se petreacă cum vrei tu, ci dorește ceea ce se întâmplă așa cum se întâmplă, căci astfel vei duce o viaţă fericită.” (Eugen Cizek)

„Epictet, așadar, promovează o filosofie dinamică și fortificatoare, bazată pe cercetarea naturii, pe cunoașterea de sine și pe libertatea asumată, în cadrul determinismului cosmic și social. De aceea, Epictet este un filosof peren și contemporan cu noi.” (Traian Diaconescu)

„Considerat alături de Seneca și Marcus Aurelius cel mai de seamă reprezentant al ultimei perioade a stoicismului, numită și «stoicismul imperial», Epictet face parte din categoria filosofilor care, în ciuda faptului că nu au lăsat nimic scris, au avut un impact deosebit asupra filosofiei antice. Dialogul cu maestrul, așa cum apare el în Conversaţii, se dovedea a fi un exerciţiu spiritual care se practica în grup și care invita la examenul de conștiinţă, la atenţie asupra sinelui, pe scurt, la faimosul «Cunoaște‑te pe tine însuţi!», la un raport de la sine la sine, care este fundamentul oricărui exerciţiu spiritual. În aceste dialoguri, să te cunoști pe tine însuţi reprezintă fie să te cunoști ca iubitor de înţelepciune, fie să descoperi în fiinţa ta ceea ce este cu adevărat al tău, fie să‑ţi cunoști adevărata stare morală, adică să‑ţi examinezi propria conștiinţă. Atunci când Epictet iniţiază un dialog cu un discipol, acesta nu devine un expozeu teoretic și dogmatic, ci un examen concret și practic, întrucât nu este vorba de expunerea unei doctrine, ci de îndrumarea interlocutorului spre o atitudine mentală. Dovedindu‑se un adevărat exerciţiu spiritual, dialogul cu Epictet îl conduce – discret, dar sigur – la convertire pe interlocutorul său, cu condiţia ca acesta să‑și dorească cu adevărat să dialogheze, adică să‑și dorească în mod real să găsească adevărul.” (Cristian Bejan)

„Omule, tu ai o facultate de a alege, care în mod natural nu poate fi împiedicată și nici supusă vreunui obstacol. Acest lucru este scris aici, în măruntaie. Eu ţi-l voi demonstra mai întâi în ceea ce privește domeniul asentimentului. Poate oare cineva să te împiedice să-ţi dai asentimentul unui lucru adevărat? Nimeni. Poate oare cineva să te forţeze să accepţi falsul? Nimeni. Vezi că în acest domeniu alegerea ta deliberată este de neîmpiedicat, nesupusă nici unui obstacol și lipsită de capcane. Ei bine, în domeniul dorinţei și al impulsului, lucrurile stau altfel? Cine poate să învingă un impuls, dacă nu un nou impuls? Cine poate să învingă o dorinţă sau o aversiune, dacă nu o nouă dorinţă și o nouă aversiune?” (Conversaţii, I, 17, 21-24)

 

România nu are o singură poveste. Are milioane. Milioane de versiuni, câte una pentru fiecare persoană care a vizitat-o cu adevărat și a văzut-o dintr-un unghi unic, pe care nimeni altcineva nu l-a observat. Ele sunt poveștile care merită spuse. Sunt unghiurile care merită împărtășite. Sunt versiunile care puse cap la cap alcătuiesc imaginea completă a României.

Albumul Romania NOW reunește 26 cele mai reușite imagini înscrise în concursul omonim, desfășurat de Fundația Nordis împreună cu Nordis Group în noiembrie 2021.

„Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“ — CORESPONDENŢA DINTRE MARX ȘI ENGELS

„Istoria este judecătorul, proletariatul este călăul.“ — MARX

„Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul.“ — MARX

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“ — MARX

„Comisariatul pentru justiție este «Comisariatul pentru exterminare socială».“ — LENIN

„În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele mai josnice.“ — BAKUNIN

„Spiritul de distrugere e asemenea celui de creație.“ — BAKUNIN

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“ — SARTRE

Primul album de fotojurnalism editat de agenția de presă Inquam Photos, o trecere cronologică prin nouă ani de istorie recentă cu ajutorul a peste 400 de imagini din fluxul Inquam.

Cartea perfectă pentru orice iubitor de cărți

Într-o clipă magică a copilăriei tale, pagina unei cărți – acel șir de simboluri confuze și străine – a căpătat sens și universuri întregi ți s-au deschis. Ai devenit, irevocabil, un cititor.

Cunoscutul eseist și editor Alberto Manguel pornește de la acest moment esențial pentru a explora conversația începută acum 6.000 de ani între cuvinte și acel erou fără de care cartea ar fi un obiect lipsit de viață: cititorul. Manguel abordează cu măiestrie cititul ca seducție, ca rebeliune și ca obsesie, urmărind istoria bizară și fascinantă a progresului cititorului de la tăblița de lut la pergament, de la codex la cărțile digitale.

Acest studiu al istoriei lecturii pornește de la cele mai vechi texte inscripționate pe tăblițe de lut în scrierea cuneiformă din Mesopotamia și hieroglifică din Egiptul antic, trece prin cluburile de lectură din Franța medievală formate ad-hoc la sesiunile de tors ale femeilor, inventarea tiparului în secolul XV, obiceiul pierdut al lecturilor cu voce tare (care și-au dobândit repede reputația de a fi subversive), apariția colecțiilor moderne de cărți, până la nașterea unui public cititor vast și revoluția digitală de astăzi.

Istoria lecturii este, astfel, o carte care își propune să provoace cititorul și să-l integreze într-o lungă tradiție a bibliofiliei.

 

„O minunată îmbinare de erudiție și eseu biografic... Manguel scrie atât de frumos și de încântător, încât ne molipsește neîncetat cu entuziasmul său.“
PHILIP LOPATE

„Manguel a abordat subiectul copleșitor al pasiunii noastre pentru cărți și a reușit să-l transforme într-o carte în care se întrevede propria-i pasiune.“
MICHIKO KAKUTANI, The New York Times

O biografie fascinantă a fostului cancelar german Angela Merkel, acest volum prezintă parcursul politic al celei mai puternice – și mai enigmatice – femei din lume.

Fiică a unui pastor din Germania de Est controlată de sovietici, Angela Merkel a intrat în lumea politică după căderea Zidului Berlinului, dar, în cincisprezece ani, a devenit cancelar al Germaniei și, în scurt timp, liderul neoficial al Occidentului.

Autoarea Kati Marton pătrunde misterul care o înconjoară pe Angela Merkel. Având acces la cercul intim al cancelarului și la documente abia recent scoase la lumină, Marton prezintă cititorului geniul politic unic care a fost secretul succesului lui Merkel. Nici un alt lider modern nu s-a confruntat la fel de abil cu agresiunea regimului de la Moscova, nu a propus politici sociale mai îndrăznețe și nu a unit cu mai mult calm un întreg continent într-o epocă în care țările devin tot mai scindate. În nenumărate rânduri, Merkel a dobândit un avantaj în fața unor lideri precum Putin sau Trump și a legat alianțe complicate cu parteneri precum Obama și Macron.

Protejându-și foarte bine viața privată, Angela Merkel este un model de urmat pentru oricine dorește să câștige și să păstreze puterea, fără să-și sacrifice convingerile morale. O biografie politică fascinantă, un portret intim uman și o privire revelatoare, acest volum ne permite să o înțelegem mai bine pe această femeie extraordinară a epocii noastre.

De ce vorbim despre sfânta Rusie și Rusia eternă, de ce folosim atât de des expresia „sufletul rus“ când analizăm un roman de Tolstoi, o piesă de Cehov sau un balet de Ceaikovski? De ce spunem că acest suflet este mistic? Alain Besançon urmărește destinul complicat al acestor idei de-a lungul secolelor, încercând să vorbească în cunoștință de cauză despre un popor și o cultură adesea judecate în funcție de clișee sau de pasiuni falsificatoare. Rusia nu trebuie admirată sau detestată decât pentru ceea ce este ea cu adevărat.

„Alain Besançon a studiat toată viaţa Rusia, iar cea mai recentă carte a lui este o bijuterie de echilibru şi sinteză. Deconstruieşte toate miturile, de la cel al Rusiei care se ia pe sine drept icoană până la mitul sovietismului distrugător. O lecţie superbă.“ — Le Figaro

„Rusia este o prismă în care distingem o parte esențială din identitatea noastră de europeni. Eseul lui Alain Besançon, aflat la intersecția dintre istoria politică, istoria mentalităților și istoria religiei, sondează această prismă, reușind să depășească limitele tradiționale ale cercetării universitare și deschizând spațiul unei dezbateri inedite și provocatoare.“ — L’Osservatore Romano

„Occidentul a fost fascinat de Rusia. Din prima clipă când a luat contact cu ea, s-a întrebat cu cine are de-a face. A fost atras și s-a temut de ea. A încercat s-o includă în lumea lui, a încercat s-o expulzeze; n-a reușit nici una, nici alta. Rusia a încercat să dea «străinilor» o imagine falsă despre ea însăși. Așa-numiții străini s-au plâns dintotdeauna de «minciuna rusească». «Am fost păcăliți» este însă o explicație prea simplă, ba chiar simplistă, a erorilor pe care le-au făcut.“ — ALAIN BESANÇON

Într-un sat cu numai trei străzi, situat în teritoriul disputat de forțe ucrainene loialiste și separatiste, au mai rămas doar doi locuitori: Serghei Sergheici, un inspector de protecția muncii pensionar, devenit apicultor, și „dușmanul său din copilărie“, Pașka. Existența celor doi e marcată de privațiuni și de absurdul războiului. Pentru Serghei însă, cât timp ciclul natural nu se întrerupe, iar primăvara se apropie, universul și viața încă mai au un sens. Misiunea pe care și-o asumă este aceea de a-și duce albinele cât mai departe de zona de conflict, astfel încât să poată culege polenul în pace. În periplul său, Sergheici întâlnește combatanți și civili de pe ambele părți ale liniei frontului –
ruși, ucraineni, tătari din Crimeea –, dezarmându-i prin inocența sa și prin structura
sa morală.

Prin personajele sale, dialogurile vii și umorul fin, Andrei Kurkov ne propune un roman impresionant și actual despre viața oamenilor simpli care caută să se adapteze războiului, așa cum s-ar strădui să se obișnuiască cu un vecin scandalagiu și bețivan. Sau, mai simplu spus, un roman despre pace în vreme de război.

Fie că asculți Bach, The Beatles sau Eminem, muzica joacă un rol esențial în viața ta – chiar dacă nu ți-ai dat seama niciodată de asta. Cum se face că muzica îți evocă emoții atât de puternice? Răspunsul începe să devină mai clar mulțumită progreselor din cadrul neuroștiințelor și al psihologiei evoluționiste. Creierul nostru muzical oferă cititorului nespecialist o viziune de ansamblu asupra studiilor din domeniu, răspunzând totodată unor întrebări foarte diverse: sunt preferințele noastre muzicale dobândite în perioada intrauterină? Există o limită de vârstă dincolo de care nu-ți mai poți schimba gusturile în materie de muzică? Diferă plăcerea ascultării unei melodii de celelalte plăceri?

Pentru a oferi o viziune cât mai cuprinzătoare asupra muzicii, Levitin o abordează din perspective diferite, descriind culturi în care cântatul este considerat o capacitate umană fundamentală și în care toți membrii comunității cântă în mod regulat – spre deosebire de societățile moderne, unde interpretarea muzicii a devenit apanajul unor cunoscători. Studiile asupra pacienților cu boli neurologice care îi împiedică să guste muzica și asupra persoanelor înzestrate cu ureche muzicală absolută, care pot reproduce o compoziție după o singură audiție, oferă și ele numeroase detalii despre cum anume transformă creierul nostru vibrațiile instrumentelor în sunete și melodii.

Foarte bine documentată și scrisă într-un limbaj accesibil, cartea de față este un omagiu adus frumuseții muzicii în toate formele ei, de la ritmurile tribale până la rock și hip-hop, propunându-și să elucideze modul în care datele noastre biologice se îmbină cu educația pentru a da naștere experienței muzicale.

Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România o are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie.” Dan Dinu

Torino, 1704

Există lucruri despre care nu se poate vorbi decât sub ocrotirea Sfinților, pentru că Omul Crucii este mereu la vânătoare de suflete și ar putea oricând să asculte. Prezențe misterioase cutreieră străzile când se lasă noaptea, iar cadavre mutilate sunt găsite în dimineața următoare.

Dar există cu adevărat Omul Cruce? Și ce este el: om, diavol sau doar o legendă?

„Mereu a fost obsedat de soldaţi. Mereu i s‑a părut că şi poezia e o boală grea. Tot o condamnare la moarte. Soldatul îşi părăseşte viaţa şi pleacă pe front. Meseria lui e moartea. El îşi pune trupul în faţa glonţului ca să îi apere pe ceilalţi. Dar şi poetul îşi pune trupul în faţa morţii. Ca să ce? Tot ca să‑i apere pe ceilalţi. Ca să‑i apere de ei înşişi, poate. Nici poet nu poţi fi oricum. Poezia trebuie trăită până la capăt. Şi asumată, cu toată otrava ei. E pe viaţă şi pe moarte. Meseria soldatului este moartea de glonţ. Meseria poetului este moartea de sine însuşi. Poetul ca şi soldatul nu are viaţă personală. Nu e nici o metaforă. E cât se poate de concret. Nu ne pasă de viaţa lor personală. Unul trebuie să moară pentru ceilalţi, civilii. Celălalt trebuie să scrie pentru ceilalţi, nepoeţii. Şi scrisul e tot o formă de moarte. Laşi din tine tot mai mult, până nu mai rămâne mare lucru. Toţi visează la gloria poetului. Dar cine ar accepta să ducă viaţa poetului? Cine ar vrea să trăiască aşa cum a trăit el? Poezia înseamnă autodistrugere. Hybris. Intensitate. Altfel nu e poezie. Toţi ar vrea să aibă cărţile lui Dostoievski, dar cine ar accepta să fie condamnat la moarte? Toţi ar vrea să poată scrie ei poezia lui Eminescu, dar cine şi‑ar dori viaţa lui? Toţi ar vrea să aibă 11 elegii, dar cine şi‑ar da drumul în gol cum a făcut‑o el? Boala profesională a soldatului este moartea de glonţ. Vărsarea sângelui. Boala profesională a poetului este moartea de sine însuşi. El se lasă ucis de viaţa pe care trebuie să o ducă, pentru a‑şi putea scrie poezia. Sângele lui care împroaşcă peretele e ca sângele soldatului care se scurge în tranşee. Asta e moralitatea lui.”

„Margaret MacMillan a scris încă o carte de referință… Are dreptate când afirmă că trebuie, mai mult ca niciodată, să reflectăm la război. Și ne-a arătat cum să o facem, în această carte strălucită, elegant scrisă.“ — H.R. McMaster

Este pacea un nonsens?
Autoarea bestsellerurilor Făuritorii păcii, Războiul care a pus capăt păcii și Oamenii istoriei ne oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității.

„Un istoric eminent explorează una dintre forțele centrale ale istoriei omenirii. Această lucrare, ce oferă o lectură plăcută și convingătoare, este încă un tur de forță semnat Margaret MacMillan!“ – Joseph S. Nye, Jr.

„Clausewitz a scris Despre război pentru a-i instrui pe militarii de profesie; Margaret MacMillan a scris Războiul pentru a explica acest «mister tulburător și neliniștitor» celorlalți dintre noi. Ea investighează, cu franchețe și umanitate, teroarea și fascinația pe care o emană acest subiect, precum și anvergura și persistența lui. Numai un istoric cu știința amplă, cunoașterea aprofundată a surselor istorice, claritatea de gândire și măiestria stilistică a lui MacMillan ar putea reuși să cuprindă atât de strălucit o temă atât de vastă într-un singur volum.“ – Robert B. Zoellick

„O discuție erudită despre modul în care cultura și societatea au fost modelate de război de-a lungul istoriei… plină de culoare și dens țesută precum o carpetă persană… MacMillan scrie cu o extraordinară ușurință și practic fiecare pagină a cărții este interesantă, captivantă chiar… Marile delectări ale acestei lucrări sunt anecdotele istorice, episoadele și citatele pe care MacMillan le invocă aproape la fiecare pagină pentru a-și ilustra argumentația.“ – The New York Times Book Review

Din Alexandria secolului al VI-lea la Bagdadul secolului al IX-lea, din Córdoba musulmană într-un Toledo catolic, din Mesopotamia abbasidă la Spania andaluză, de la școala de medicină medievală din Salerno până la Palermo și, în cele din urmă, la Veneția renascentistă, unde marile tiparnițe ale orașului negustoresc aveau să permită geometriei lui Euclid, sistemului astronomic conceput de Ptolemeu și tezaurului de lucrări de medicină scrise de Galen să se răspândească într-o lume frământată și avidă de cunoaștere.

O vânătoare de comori epopeică prin neașteptatul labirint al cunoașterii, străbătând vremuri, credințe și continente cu îndrăzneală erudită și meticulozitate entuziastă, într-o subtilă rapsodie a învățaților.

Urmând traseul acestor fire fragile de inițiere de la secol la secol, de la est la vest și de la nord la sud, Violet Moller dezvăluie, în toată splendoarea ei, rețeaua de legături dintre lumea islamică și creștinism, fluxul și refluxul  cunoașterii, schimbul liber de idei între religii și culturi cât mai diferite, toate semne distinctive ale lumii moderne care aveau să transforme matematica, astronomia și medi­cina de la începutul Evului Mediu până în Renaștere.

Johnny și-a luat pușca nu este un roman obișnuit. Este șocant, violent, înfiorător, lipsit de remușcări și macabru…, așa cum este războiul. Este povestea lui Joe, tânăr soldat american din Primul Război Mondial, a cărui viață se schimbă dramatic după ce își pierde mâinile, picioarele, ochii, precum și capacitatea de a auzi, mirosi sau de a vorbi. Publicat prima dată în septembrie 1939, astăzi este romanul cel mai cunoscut al lui Dalton Trumbo, dar și cel mai apreciat de critica literară internațională. La sfârșitul anilor 1950 a devenit un adevărat manifest împotriva războiului al societății americane. A câștigat importante premii internaționale și, în 1971, volumul a fost ecranizat la Hollywood, Trumbo fiind scenarist și regizor. Trupa Metallica a cumpărat drepturile de autor ale filmului pentru a folosi imagini în videoclipul „One“. În 2015 s-a lansat filmul Trumbo, regizat de Jay Roach și scris de John McNamara despre viața și activitatea lui Dalton Trumbo. Filmul îi are în rolurile principale pe Bryan Cranston, Diane Lane, Helen Mirren, Louis C.K., Elle Fanning, John Goodman. Despre autor: DALTON TRUMBO (1905-1976) a fost un romancier și scenarist American. În 1947, pentru opiniile sale politice, Dalton Trumbo a fost investigat de Comitetul pentru activități antiamericane din Congresul SUA. A refuzat să depună mărturie, iar în 1950 a fost închis timp de 11 luni pentru sfidarea Congresului, fiind totodată trecut pe lista neagră a scenariștilor și scriitorilor americani interziși la Hollywood. A fost reabilitat în 1960 cu sprijinul regizorului Otto Preminger și al actorului Kirk Douglas. Este autorul a numeroase scenarii de film, două dintre ele fiind obținând premiul Oscar. Filmul Johnny Got His Gun a obținut Marele Premiul al Juriului de la Cannes (1971) și Premiul Fipresci (1971).

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.

Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuţi istorici britanici, este Milbank Family Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford University), Senior Fellow la Center for European Studies (Harvard University) şi Visiting Professor la Tsinghua University, Beijing. Este autorul a cincisprezece volume, printre care The House of Rothschild, Empire, The War of the World, The Ascent of Money, The Great Degeneration şi Kissinger, 1923-1968: The Idealist. A primit numeroase distincţii, inclusiv Benjamin Franklin Prize for Public Service (2010), Hayek Prize for Lifetime Achievement (2012), Ludwig Erhard Prize for Economic Journalism (2013) şi Council on Foreign Relations Arthur Ross Prize (2016). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Civilizaţia. Vestul şi Restul (2011, 2014, 2017), Istorie virtuală. Evoluţii alternative şi ipoteze contrafactuale (coord., 2013), Marele Declin. Cum decad instituţiile şi mor economiile (2014), Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii (2016), Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă (2018) şi Piaţa şi turnul. Reţele, ierarhii şi lupta pentru putere (2018).

Jurnalista norvegiană Erika Fatland este specialistă în antropologie socială. Cărțile ei sunt traduse în peste zece limbi. De aceeași autoare, vă recomandăm și Sovietstan. O călătorie prin Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan, Kîrgîzstan și Uzbekistan, o incursiune captivantă într-o lume a contrastelor, cu o cultură veche și bogată, marcată profund de deceniile de dominație sovietică.

Jhumpa Lahiri s-a nascut la Londra in 1967, numele sau real fiind Nilanjana Sudeshna. Si-a petrecut copilaria in South Kingstown, Rhode Island. Crescuta in America printre carti, de un tata bibliotecar si de o mama care a dorit sa-si educe copiii in spiritul identitatii lor indiene, si-a descoperit inca de mica mostenirea culturala bengaleza. In anul 1989 a absolvit Barnard College, specializandu-se in literatura engleza, dupa care si-a aprofundat studiile la mai multe universitati, obtinand titlul de doctor cu o teza despre Renastere. In anul 2001 s-a casatorit cu Alberto Vourvoulias-Bush, coordinator al editiei din America Latina a revistei TIME. Au doi copii, pe care i-au crescut in Brooklyn, inainte de a se muta la Roma.

Interpreter of Maladies, volumul de proza scurta cu care a debutat, atragand imediat atentia lumii literare, a castigat Premiul PEN/ Hemingway Award (Best Fiction Debut of the Year). Un an mai tarziu, tinerei scriitoare i-a revenit Premiul Pulizer pentru fictiune si premiul pentru debut al revistei The New Yorker pentru aceeasi carte. In 2003, a publical romanul The Namesake, ecranizat in 2006. A urmat in 2008 volumul de povestiri Unaccustomed Earth, recompensat cu Frank O’Connor International Short Story Award. Distanta dintre noi (The Lowland, 2012) este cea mai recenta carte a sa, editata in 2012 si nominalizata la Premiul Man Booker si la National Book Award for Fiction. In acelasi an, scriitoarea a devenit membra a American Academy of Arts and Letters. Presedintele SUA Barack Obama a desemnat-o membra a comisiei sale pentru arta si umanioare.

Explorand conflictele intre civilizatii si generatii, angoasele omului contemporan, rupt intre identitatile din care este alcatuit, precum si efectele globalizarii, proza semnata de Jhumpa Lahiri se axeaza pe viata in exil, pe trauma, inadaptare si alienare, cercetand cu finete vietile frante ale unor personaje aflate in cautarea fericirii, care este niciodata acasa. Scriitoarea a tinut cursuri de creative writing la Boston University si Princeton University, precum si la alte institutii.