AudioBooks

S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

CD 1 Intro 00:31 / Scurt cuvânt înainte 04:31 / Sfârșitul lui Noica 22:15 / Absența lui Horia Bernea 19:16

CD 2 Moartea lui Cioran 20:14 / Monica Lovinescu. În căutarea mamei 40:52

Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.

„Scriind paginile acestui jurnal de idei, nu m-am putut desprinde de imaginea «spiritului universal» ca activitate a unui uriaș creier al omenirii traversat fără încetare de ideile celor care, de-a lungul câtorva mii de ani, au gândit în beneficiul speciei noastre. Ramificațiile ideilor exprimate de fiecare dată altfel, adăpostite de acest mega-creier, reprezintă cultura lumii.
Urmărirea acestor zig zaguri și ricoșeuri mintale, fie că e vorba de recunoștință și ingratitudine, de nevoia de a te compara, de uitare, de prostie, de calomnie, de remușcare, de invidie, ură și crimă, de ticăloșie, de cruzime, de iubirea care nu așteaptă nimic, mă rog, de toate temele pe care omenirea le macină la nesfârșit de două-trei milenii în filozofie și literatură, mi-a produs mari satisfacții, m-a făcut să mă simt bine citind și notând deopotrivă, m-a făcut să nu mă plictisesc niciodată.
Am ajuns în final să sper că paginile mele i-ar putea convinge și pe alții că splendoarea este la îndemână: nu trebuie decât să deschizi un volum de pe un raft și să te lași purtat de ceea ce am numit undeva «dans cu o carte». Cei ce au lăsat în scris aceste idei au devenit, fără să știe, prietenii mei, toți prietenii mei.“ – Gabriel Liiceanu

„Mi se întâmplă rar. Din ce în ce mai rar. De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Şi totuşi, fără motiv aparent, fără iluzii şi fără speranţe utopice, mă trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii.

S-ar spune, pe scurt, că lumea stă într-o tolerabilă cumpănă. Relele ei nu prevalează semnificativ asupra părţilor ei bune. Putem încă să ne aşezăm într-un unghi convenabil faţă de hărţuiala zilnică, să o interpretăm pedagogic şi, la limită, să ne salvăm, luând, faţă de tot şi de toate, o relativizantă distanţă. Cât va mai dura însă această cumpănă? Şi ce e de făcut pentru a întreţine statica ei precară?“ (Andrei PLEȘU)

„De câte ori mă uit la cer, îl aud râzând pe Micul Prinț și știu că oaia nu a mâncat floarea." Oana Pellea

„Ne mandrim in asemenea masura cu Eminescu, incat aproape ca nu mai simtim nevoia sa-l citim. Ni se pare ca il cunoaștem. Nu e el ilustrarea suprema a virtutilor nationale? Nu e el justificarea noastra in absolut? Numai ca, redus la efigie, la poza de manual, poetul risca sa fie uitat. Eminescu nu inseamna doar Luceafarul, Scrisoarea a III-a, Somnoroase pasarele sau Pe linga plopii fara sot. E mult mai mult si e altfeldecat l-am fixat in memoria noastra. E grav, dar se si joaca, e trist, dar poate fi si binedispus, e solemn si profetic, dar poate sa fie si ironic sau plictisit. Asta am incercat sa arat prin versurile pe care am ales sa le citesc pentru dumneavoastra.“ (Andrei Plesu)

11 autori Humanitas citesc cele mai frumoase pagini

O antologie Humanitas 25 de ani

Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu

„Nu era, oare, viaţa în sine un bun, indiferent dacă e sau nu configurată în aşa fel încât să i se spună «fericită»? Johannes Friedemann simţea acest lucru şi îi era dragă viaţa. Nimeni nu înţelege cu cată grijă profundă ştia să deguste bucuriile care-i erau accesibile, el, care renunţase la cea mai mare fericire ce ne poate fi dăruită. Ajunse să înţeleagă că merită să te bucuri de toate lucrurile şi că este aproape o neghiobie să împărţi întâmplările vieţii în fericite şi nefericite. Accepta bucuros toate simţămintele şi dispoziţiile sufleteşti şi le cultiva, atât pe cele triste, cât şi pe cele vesele, chiar şi dorinţele neîmplinite – nostalgia. Le îndrăgea pentru ele însele şi-şi spunea că odată cu împlinirea lor s-ar pierde ceea ce era mai de preţ. Da, era un epicurean micul domn Friedemann!“

Încă de la apariţie, în 1948, în revista Sur a Victoriei Ocampo, romanul Tunelul s-a bucurat, de aprecierile elogioase ale unor mari scriitori ca Thomas Mann, Graham Greene şi Albert Camus, autorul fiind considerat un „clasic existenţialist“.

Iubirea este pentru Milan Kundera altceva decât blânda visare sau suspin abisal, ceva mult mai palpabil, „epidermic“ aproape.

"Jurnalul Annei Frank" este un audiobook in lectura Anei Ularu.

Lectura: Marius Manole

"Numai ruşii au această dimensiune a spaţiului infinit, a ţinutului ăstuia întins acoperit de zăpadă, de zăpezile astea care cad mereu, care astupă şi bune, şi rele, şi vieţi, şi moarte, şi sânge, şi dragoste, şi piane, şi compoziţii, şi tot.
Am citit cu mare plăcere, cu o profundă bucurie Muzica unei vieţi. O muzică pe care am auzit-o şi eu, pe care mulţi dintre noi au trăit-o. Muzica unei vieţi pe care încă nu am uitat-o, pe care încă ne-o amintim şi care, într-un fel, încă ne mai determină destinul, existenţa.
Nuvela aceasta este absolut cutremurătoare şi o recomand din tot sufletul tuturor celor care vor să ia cunoştinţă de o operă deosebită." Victor Rebengiuc

19 momente şi schiţe semnate I.L. Caragiale in lectura actorilor: Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Dan Rădulescu, Irina Petrescu, Marius Manole, Mihai Constantin, Ion Caramitru

Lirică simbolistă.

„Eroul povestirilor care urmează a trăit cu adevărat. S-a născut în orăşelul Bodenwerder, din Saxonia de jos, la 11 mai 1720 şi a murit în Hanovra, 22 februarie 1797. Se numea Karl-Friederich Hyeronimus von Münchhausen, era baron[...] era pasionat de vânătoare şi-i plăceau, pesemne, călătoriile.[...] Dacă, printre amicii săi, Münchhausen se va fi dovedit cel mai inspirat, cel mai înzestrat cu imaginaţie şi, totodată, cu darul povestirii, atunci nu este de mirare că s-au găsit condeie care să le pună pe hârtie, mai luând, poate, şi de la alţii..." Barbu Cioculescu

Ghidul nesimtitului poate fi citit ca un fals tratat de proasta crestere, in masura in care ofera cai de perfectionare celor care nu au ajuns la nivelul suprem de nesimtire.

Confesiunile unui cafegiu, care se încheie cu evenimente din zilele noastre, fac inteligibilă o lume - lumea din care s-a născut realitatea de azi.

„Nu vă ascund faptul că acest audiobook reprezintă o premieră şi pentru mine. Am încercat să citesc acest volum aşa cum aş fi citit pentru fratele meu în vârstă de 8 ani şi m-am lăsat furat de poveste fără niciun regret. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră, cei care ţineţi acum audiobook-ul în mână şi vă întrebaţi: Să-l ascult, să nu-l ascult?. Dacă nu aveţi timp să citiţi, ascultaţi!” (Mihai Bendeac)

„Dacă Bolintineanu ar fi avut acces la lumea de curăţii geometrice cărora li se închina Ion Barbu? Dacă pe Eminescu l-ar fi mişcat zbuciumul din sufletul unui Manoil? Dacă lui Arghezi i-ar fi venit gustul să rescrie el Ţiganiada? Dacă ar fi presimţit paşoptiştii noştri că se va ivi pe meleagurile române un tiran fără pereche şi porneau să-l ia în tărbacă, aşa cum ştiau ei, cu cântecele comice şi monoloage autodemascatoare? Dacă ar învia epopeea?

Toate acestea par doar ipoteze fanteziste pentru spiritul modern, convins că după revoluţiile poetice, a căror iniţiativă a avut-o, nu se mai poate scrie ca înainte. Osteneală degeaba, Philosophie des als ob.
Numai că în artă fantezia va avea mereu ultimul cuvânt. Iar Vaihinger rămâne oricând la modă. Ne-o dovedeşte Mircea Cărtărescu, compunând Levantul, formidabilă reactivare de forţe latente ale poeziei româneşti din cele mai vechi timpuri pânã azi, adevărat manifest literar postmodern, în care vedem pe viu cum o întreagă experienţă lirică e reluată cu uimitoare inventivitate şi lucrează ca să dea un asemenea produs încântător. Sunt aici jocuri de oglinzi fascinante, mari aripi ale imaginaţiei bătând nebuneşte spre absolut, humor şi înfiorări spirituale profunde, altoiuri fecunde şi inovaţii temerare, candoare şi savanterie. Ba poate chiar atâta farmec încât să împace cu poezia şi pe cei care au renunţat să o mai citească." (Ovid S. CROHMÃLNICEANU)

despre miracolul întâlnirii * despre iubire * despre speranţă * despre trufie * despre toleranţă * despre frică * de ce citim * parabolele răului şi judecăţii * parabolele pierderii şi regăsirii * despre umor