Cărți

Roman cu o puternică încărcătură autobiografică, Când o să te faci mare aduce în prim-plan povestea unei familii de imigranți români din Spania, văzută prin ochii protagonistului de numai nouă ani. Perspectiva sa inocentă și totuși atotcuprinzătoare ne poartă printr-o poveste despre supraviețuire și căutare, într-o lume în care fuga de sărăcie aduce cu sine noi greutăți. Marcat de un profund spirit poetic, debutul în proză al lui Miguel Gane își poartă cititorii, cu tandrețe și fermitate deopotrivă, prin dramele inerente emigrării și prin vicisitudinile începutului unei noi vieți.

„Simțeam că, pur și simplu, trebuie să spun povestea a milioane de români care au fost nevoiți să-și lase în urmă țara.” Miguel Gane, intervievat de Alba Martín, The Pocket Magazine

„Trebuie să vorbim despre Când o să te faci mare, această carte care a prins formă în sufletul autorului și care a ajuns în mâinile noastre ca să ne facă să deschidem ochii și, poate, să vărsăm și o lacrimă.” El periódico

„Înduioșător, dur, real: așa poate fi descris primul roman al lui Miguel Gane.” El lector

„Poate ceea ce ne impresionează cel mai tare la această carte sunt eleganța și simplitatea cu care Miguel Gane adultul dispare ca să-i dea cuvântul unui băiețel de nouă ani.” De lector a lector

„A fi imigrant înseamnă a pierde, iar primul lucru care m-a părăsit a fost numele.” Miguel Gane

Miguel Gane (născut George Mihăiță Gane, 1993, în satul Lerești din județul Argeș) este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani de limbă spaniolă. Locuiește la Madrid din 2002, este dublu licențiat (Drept și Administrarea Afacerilor), are două masterate (Proprietate intelectuală și Avocatură) și și-a susținut, în 2018, examenul național de primire în avocatură organizat de statul spaniol, dar a renunțat la această profesie în favoarea scrisului. A devenit cunoscut prin volumele sale de poezie, vândute în zeci de mii de exemplare în Spania și mai multe țări din America Latină (Con tal de verte volar, 2016; Ahora que ya bailas, 2018; La piel en los labios, 2020; Ojos de Sol, 2022; Puedes hacerme lo que quieras, 2023), iar versurile sale au ajuns simboluri ale mai multor mișcări feministe în țări din întreaga lume. La fel de bine primite de public au fost și primele sale romane, Cuando seas mayor (2019) și Alguien a quien querer (2025).

„Ceea ce mă fascinează la Bocai sunt naratorii lui straniu de inocenți și de asexuați, spectatori dezîncarnați ai vieții lor, cu o singurătate atât de profundă și confortabilă, încât nimic nu o poate sparge: pe scurt, Salinger meets Camus. În Revărsatul zorilor, naratorul se aruncă în labirintul erosului, explorându-și sexualitatea atât cu femei, cât și cu bărbați, dar fără a scăpa o secundă de strania lui alienare (sau inocență). Fiecare întâlnire e analizată cu aceeași detașare clinică, chirurgicală, ca și cum ar studia o specie necunoscută. Volumul este o ilustrare splendidă a imposibilității noastre de a trăi cu adevărat, chiar și atunci când atingem o altă ființă umană.“ - Adi Schiop

„E mereu la fel în relațiile lungi: întâi dispare dorința, apoi dispare blândețea. Poți să supraviețuiești primei dispariții din obișnuință sau din datorie ori poate chiar din prietenie, dar, ajuns la a doua, se vede întotdeauna sfârșitul și știu că trebuie să mă pregătesc pentru el încă dinainte să-l conștientizez cu totul. Primul semn de cruzime sau de indiferență îl anunță și de acolo nu mai e decât o chestiune de timp până-ți faci curaj să pleci, deși uneori poate dura ani buni până se dezleagă.“ - Iulian Bocai

Iulian Bocai (n. 1986) este scriitor și cercetător, cu un doctorat summa cum laude în filologie la Universitatea din București. A publicat până în prezent două romane, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (Polirom, 2018, Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Primului Roman Chambéry, Franța; tradus în neerlandeză în 2025 la editura De Geus) și Constantin (Polirom, 2019, Premiul Tânărul Scriitor), precum și o istorie intelectuală a instituționalizării studiului literar în Europa, Filologii (Tracus Arte, 2020, Premiul ALGCR pentru teorie și Premiul „Alexandru Piru“ al Muzeului Național al Literaturii Române). Scrie eseuri (are o colecție apărută în 2023 cu titlul Eseuri) și, din 2022, ține o rubrică de cronica ideilor pentru „Scena9“.

Michel Labrecque a vizitat Republica Moldova de trei ori: în 1991, imediat după declararea independenței, în 2006, pentru a vedea unde a ajuns Moldova în cincisprezece ani, și în 2023, după un an de război în Ucraina. De fiecare dată, l-a întâlnit pe Mihai Fusu, un jurnalist și dramaturg moldovean care i-a fost ghid înainte de a-i deveni prieten.
Inițial, Labrecque nu știa nimic despre această țară. Dar „afecțiunea sa pentru țările mici sau teritoriile care încearcă să se mențină pe linia de plutire în uraganul globalizării” l-a făcut să se îndrăgostească de Moldova. Întrucât am aceeași afecțiune, am apreciat enorm călătoria pe care am întreprins-o citind cartea sa. (Louis CORNELLIER)

Michel LABRECQUE este jurnalist și scriitor. Angajat la Radio-Canada din 1982. S-a remarcat în principal ca reporter radio internațional. A fost corespondent în America Latină, călătorind prin lume și explorând probleme sociale, politice, economice, culturale și umane majore. În 1991, a fost trimis la Moscova și Kîiv pentru a relata despre evenimentele-cheie din jurul prăbușirii URSS.
Este unul dintre puținii jurnaliști care s-au interesat de soarta Moldovei după ce fosta republică sovietică a devenit independentă, revenind aici în mai multe rânduri pentru a relata despre evoluțiile acesteia. În Moldova, l-a întâlnit pe Mihai Fusu, jurnalist, regizor și dramaturg care l-a ghidat prin țară și i-a rămas de atunci un prieten apropiat. De-a lungul a trei decenii, Michel Labrecque a rămas un martor atent și privilegiat al tensiunilor intense care zguduie Moldova și slăbesc viitorul cetățenilor săi.
În 2024, a publicat la Septembre Éditeur cartea La Moldavie dans l’oeil du cyclone russe, un eseu despre schimbările sociale și politice din Republica Moldova de-a lungul a mai bine de trei decenii.

Volumul Douăsprezece zile reconstituie desfășurarea unui eveniment istoric marcant din perioada Războiului Rece – Revoluția Ungară din toamna anului 1956. Intensă și reprimată cu brutalitate, a reprezentat un puternic moment de contestare a stăpânirii sovietice asupra țărilor Europei de Est.

Victor Sebestyen, jurnalist a cărui familie a fugit din Ungaria, oferă o nouă perspectivă istorică, folosind documente oficiale recent desecretizate, jurnale din propria familie și mărturii ale unora dintre participanți. 

Astfel, sunt descrise zilele de început ale Revoluției, când, înarmați doar cu câteva puști, cocktailuri Molotov și cu un curaj disperat, locuitorii Budapestei s-au răsculat împotriva ocupanților sovietici și aproape că au reușit să-i alunge. În timp ce lumea întreagă urmărea cu uimire confruntarea, maghiarii păreau încrezători în victoria asupra Imperiului Roșu. Numai că sovieticii nu au ezitat să recurgă la acțiuni violente, trecute cu vederea de puterile occidentale, implicate în Criza Suezului.

Dinamic și cutremurător, Douăsprezece zile este un volum de neratat pentru cei interesați de istorie și care vor să afle mai multe despre un episod istoric crucial din a doua jumătate a secolului al XX-lea, petrecut la granița cu România.

„Această carte captivantă poate fi citită ca roman de aventură, dar și ca descriere a unor fapte de o calitate morală înălțătoare.” - ANDREW ROBERTS, Evening Standard

„Victor Sebestyen a scris o relatare magistrală, pe deplin captivantă și originală despre nobila, violenta și condamnata Revoluție Ungară. Este o poveste despre crime și bătălii pe străzile din Budapesta și din temnițele KGB-ului, cu intrigi de la Casa Albă până la Kremlin. Mai presus de toate, reprezintă o mărturie a curajului și demnității poporului maghiar.” - SIMON SEBAG MONTEFIORE, autorul cărții Stalin. Curtea țarului roșu

„Aceasta este o relatare vie, sfâșietoare, despre zdrobirea brutală a primei insurecții armate împotriva ocupației sovietice. Douăsprezece zile devine, astfel, o lectură obligatorie pentru a înțelege marile riscuri pe care oamenii și le pot asuma în numele libertății.” - KATI MARTON, autoarea cărții The Great Escape

„Sebestyen reușește să aducă desăvârșit la viață momentul Revoluției.” - STEFAN WAGSTYL, Financial Times

Premiul MONTYON acordat de Academia Franceză (în 2013)

A propune o imagine a sinelui presupune deopotrivă un control asupra identității proprii și asupra expresiei care îi corespunde. Însă acest dublu control impune o cunoașterea singularității care le ridică probleme filosofilor antici: identitatea e închisă în condiția ei tautologică, iar individul în singularitatea sa monadică. Numai universalul poate fi cunoscut așa cum se reflectă în individ, nu individul în unitatea sa indestructibilă cu el însuși. La acestea se adaugă obstacolul logic sau juridic al veracității: imposibilitatea de a da mărturie despre sine sau de a înlocui dovada printr-o reprezentare proprie. Cum putem da seama atunci de singular? Reflexivitatea, înscrisă la rădăcina identității, deschide mai multe căi de acces către singularitatea ființei individuale. Provenind din practica inaugurală a filosofiei, cea a cunoașterii de sine, textele analizate aici prezintă imagini ale conștiinței unicității și universalității ființei ce a depășit conflictul tragic al ego-ului, fără a avea încă îndrăzneala de a identifica sinele cu cogito-ul. În imaginea sa, omul descoperă o alteritate fraternă. Recunoscându-se, el poate dărui semenilor expresia proprie a acelei transcendențe intime pe care o împarte cu ei. De la Apuleius și Plutarh la Grigorie de Nazianz, trecând prin scrieri ale lui Plotin, Porfir, Grigorie de Nyssa și Iulian Împăratul, această carte prezintă studii de caz în care conștiința sinelui se manifestă într-un cuvânt rostit în nume propriu sau în oglinda răsturnată a unui portret refuzat.

„Patru studii consacrate unor texte din Antichitatea târzie încearcă să răspundă la o întrebare recurentă: de ce particularul nu se închide în identitatea cu sine, ci, dimpotrivă, ne permite să gândim unitatea cu universalul în fiecare fiinţă vie? Mai mult, cum ne permite să gândim această unitate fără a ne pierde în ea, păstrându‑ne în acelaşi timp singularitatea şi arătându‑ne astfel celorlalţi, unici, dar recognoscibili? Cum de individul poate sesiza în sine relaţia sa intimă cu specia căreia îi aparţine? Altfel spus, cum ştie un om că este om şi cum îi permite această relaţie intimă să gândească universalul şi, de asemenea, să surprindă universalul în sine? Răspunsul este că această relaţie intimă are loc prin medierea propriei imagini, a unei imagini a sinelui care permite omului deopotrivă să se reprezinte şi să se prezinte, situându‑se faţă de el însuşi la distanţa necesară pentru ca expresia identităţii sale să apară de la sine.” Anca Vasiliu

„Noul roman al lui Dumitru Crudu – Tu și alte femei – adună toate trăsăturile prozei lui de până acum, împingându-le însă spre o caricaturizare diabolică. Circularitatea gogoliană (în lectura lui Nabokov), lipsa coșmarescă a oricărei satisfacții (fie ea erotică, sentimentală, artistică), excesul sau hiperabundența sexualității, goana continuă după o figură feminină aflată în continuă metamorfoză, un dinamism psihotic, toate acestea semnalizează existența unui fond profund melancolic, a unui dor de liniște aproape metafizic. Romanul lui Dumitru Crudu este, în această lectură, unul al protestului, pentru că toată viermuiala umană pe care o pune în scenă nu este decât negativul filmului pe care și-l dorește a-l proiecta: unul al absenței războiului, al existenței iubirii și al artei revalorizate. Prin natura aceasta militantă a prozei sale, Dumitru Crudu să dovedește a fi, încă o dată, ce a fost, romantic.” Bogdan-Alexandru Stănescu

„Oxana, Iulia, Nina, Livia. Tanța, Sveta, Gagarin, Artur, Serhii sunt doar o parte dintre eroii lui Dumitru Crudu, la fel cum Flutura, Chișinău, Tbilisi, Stepanakert, Brașov, Balcic, Odesa sunt doar câteva dintre orașele în care se desfășoară numeroasele povești ale acestui roman atipic, aluvionar, cu scene dramatice, cu observații acut poetice, cu o chestionare permanentă asupra celui captiv într-un spațiu sfâșiat de conflicte, cu pagini care rămân în mintea cititorului mult după închiderea cărții. De la iubirea candidă, superb prinsă în capitolele despre adolescență, se ajunge la dragostea contorsionată din studenție, când bandele de interlopi fac legea, sau la cea sfâșietoare din căminul studențesc devenit peste noapte teatru de război, unde se moare nu doar de foame, ci și în urma violurilor și a bestialității greu de închipuit. Eroul, când Mircea, când Dumitru, alunecă prin măruntaiele unei realități pe care n-o poate ocoli, precum soldatul de hârtie dintr-un cântec de Bulat Okudjava, încercând să rămână la suprafață, luptându-se să nu «ardă» cu totul. Iar cititorul, dornic să afle deznodământul, nu lasă cartea din mână.” Ioana Nicolaie

Kontinental '25 este scenariul filmului omonim, semnat de Radu Jude și premiat cu Ursul de Argint la Berlinale 2025. Volumul include o introducere semnată de autor și o postfață de Andrei Gorzo, care plasează textul în dialog cu Europa '51 al lui Rossellini.

„Kontinental '25 nu e deloc un film cinic, deși e unul sardonic (ca tot ce face Jude, e funny) și complet lipsit de speranță“ – spune Andrei Gorzo în postfața volumului.

Ion, un cerșetor de pe străzile Clujului, nevoit să evacueze apartamentul de la subsol în care locuia ilegal, se sinucide. Orsolya, executorul judecătoresc care îi prezentase somația cu termenul de evacuare, trece printr-o criză de conștiință. Îmbinând drama cu comedia, scenariul disecă, cu un bisturiu ascuțit, problema accesului la locuire, economia post-socialistă, naționalismul și puterea limbajului de a conserva statutul social.

Radu Jude (n. 1977) a început ca asistent de regie, apoi a regizat mai multe scurtmetraje înainte de a debuta în lungmetraj cu Cea mai fericită fată din lume. A realizat apoi alte lungmetraje și documentare apreciate, printre care Aferim!, Inimi cicatrizate, Tipografic Majuscul, și Ieșirea trenurilor din gară. Lungmetrajul său Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a câștigat Ursul de Aur la Berlinale 2021 și Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii a fost distins cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Locarno. În prezent, finalizează lungmetrajul Dracula, care va avea premiera în 2025.

„Poe nu e un scriitor american tipic; uneori el se detaşează nu doar de literatura americană a timpului său, ci şi de literatura engleză a timpului său şi de cea care a urmat. El este un european care a cunoscut Europa doar în imaginaţie. Te duce într-o lume diferită de cea a oricărui alt poet. Şi are integritatea de a nu încerca să scrie despre nimic în afara propriei sale lumi sau de a face ceva ce alţi poeţi au făcut deja. Deşi conţinutul poeziilor sale nu este de natură intelectuală, atitudinea sa faţă de poezie a fost extrem de intelectuală. Poezia sa este originală. Adică viziunea sa asupra vieţii, deşi limitată, era particulară şi coerentă, iar idiomul său inconfundabil. Poezia sa este semnificativă: ea transformă mişcarea romantică şi prevesteşte o fază ulterioară a acesteia. Poe alege să apară nu ca un om inspirat, ci ca un meşteşugar.“ (T.S. Eliot)

„Poezia lui Poe e o poezie a visului, a nopţii, a morţii.“ (Charles Baudelaire)

„Aşa cum în arta poeziei aduce un sentiment viu al formei, o minte analitică, din impulsul lăuntric de a construi structura versului pe legi poetice la fel de exacte ca acelea care guvernează mişcarea planetelor, în critica literară, Poe insuflă un spirit novator bazat «exclusiv pe regulile cele mai pure ale Artei», reînnodând firele tradiţiei aristotelice. Prin interesul faţă de problemele compoziţiei şi ale expresiei literare, faţă de muzicalitatea, valoarea sugestivă şi caracterul indefinit ale poeziei, Poe anunţă simbolismul, prima mişcare postromantică de anvergură. Idealul «poeziei pure», descins din «cea mai înaltă ordine a intelectului imaginativ», va deveni imperativul central al noii doctrine estetice, iar Poe - necontestatul ei precursor.“ (Liviu Cotrău)

Edgar ALLAN POE (1809-1849) este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori americani ai secolului al XIX-lea. Şi-a început cariera literară ca poet şi a publicat mai multe volume de poezii. Singurul său roman finalizat, Povestea lui Arthur Gordon Pym, a apărut în 1838 (Polirom, 2013), fiind urmat de câteva volume de povestiri ce i-au adus faima de „părinte al prozei poliţiste” şi de „precursor al romanului SF şi horror”. Romanele şi povestirile sale au fost publicate la Editura Polirom grupate în următoarele volume: Masca Morţii Roşii şi alte povestiri (2003, 2012), Misterul lui Marie Rogęt şi alte povestiri (2005, 2008), Călătorii imaginare (2008), Cărăbuşul de aur şi alte povestiri (2011), Prăbuşirea Casei Usher şi alte povestiri (2018) şi Pisica neagră şi alte povestiri de groază (2019, 2022).

„Nimic la tine nu m-a lăsat indiferentă! Nici poporul tău, atât de călduros și capabil să cucerească orice inimă odată ce a pășit peste timiditatea inițială, oameni minunați, primitori, gata să danseze hora cu orice ocazie, dacă jinu’ îi bun! Nici verdeața străzilor tale, nici parcurile tale, adevărate oaze pe timp de arșiță! Nici piața ta centrală atât de colorată și tarabele ei pline de fructe și de legume cu un gust incomparabil! Nici umbra teraselor de vară, nici curțile tale cu viața lor proprie! Nici vechile uși vopsite de zeci de ori, unele veșnic încuiate peste secrete grele, nici casele abandonate, ruine, sublime mărturii ale vremurilor dinaintea exilului, dorit sau impus! Nici măcar trotuarele tale pline de gropi care se refac de fiecare dată când revin în vizită! Și nici măcar mormanele de zăpadă la poalele copacilor după furtunile tale homerice de iarnă! Și cu siguranță nici cerul albastru pe care ni-l oferi 200 de zile pe an! Ai reușit să atingi fiecare coardă sensibilă din emoțiile mele și vei rămâne pentru totdeauna în inima mea, Chișinău, mon amour!” (Veronique North-Minca)

PRIX RENAUDOT 2024

Ce secrete ascunde în umbra sa jacaranda, copacul preferat al Stellei? Prietenul ei, Milan, va avea nevoie de ani buni pentru a le descoperi. Ani întregi pentru a răzbate prin tăcerile din Rwanda, devastată după genocidul împotriva populației tutsi. Redându-le vocea celor dispăruți, tinerii vor scăpa de singurătate și își vor găsi liniștea. De-a lungul a patru generații, cu blândețea sa unică, Gaël Faye deapănă povestea cumplită a unei țări care, în ciuda a toate, se străduiește să descopere calea dialogului și a iertării. Ca un copac care se ridică între tenebre și lumină, Jacaranda celebrează umanitatea, paradoxală, iubitoare, vie.

„Jacaranda e o reflecție asupra felului în care trauma se transmite de la o generație la alta. Cum spui ceea ce nu poate fi spus? Cum își poate reveni cineva după o tragedie? Cartea de față răspunde nuanțat unor astfel de întrebări universale.“ – Actualitte literaire.fr

„Jacaranda este o poveste despre atașament și prietenie. Relațiile puternice sunt cele care îl determină pe tânărul Milan să-și pună întrebări și dau naștere celor mai frumoase pasaje din roman, precum și, poate, celei mai mari convingeri ale sale: trebuie să fii gata să înțelegi pentru a putea iubi corect.“ - FRANCE INFO

„În Jacaranda – după numele unui copac tropical luminos, cu ciorchini de flori albastru-lavandă, care devine aici un simbol al memoriei și al rezistenței –, prin intermediul câtorva personaje emblematice și pline de vigoare, Gaël Faye ne povestește într-un mod simplu treizeci de ani din viața Rwandei. Capabil să emoționeze, dar fără patos, el reunește călăii și victimele, memoria și negarea, tăcerea și cuvântul. Ca un exorcism.“ - LE DEVOIR

„În calitate de fin observator al curajului femeilor, al unui petrecăreț pe nume Sartre, al supraviețuitorilor care depun mărturie, Gaël Faye excelează, în acest roman și document istoric foarte reușit, în a zugrăvi o «societate a neîncrederii pentru mult timp de-acum înainte».“ - OUEST- FRANCE

„Cuvintele pe care le citiți acum readuc poveștile înapoi“

Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-ale lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs.

Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și parcurge drumul invers, dinspre Orient spre Europa, într-o altfel de călătorie, reală și virtuală, prin hățișurile internetului, cu gândul secret de a rescrie totul, pentru a îndrepta lumea. Nici ea nu e singură în încercarea ei: o acompaniază o istorie, o credință și multe personaje îndărătnice.

Cum se vor intersecta aceste două călătorii? Ce le unește, ce le desparte? Și ce războaie se poartă, de fapt, pe traseul Orient – Europa și înapoi?

„Cred că măsura unui scriitor transpare și din capacitatea lui de a fi cameleonic. Din a nu-l găsi niciodată în același loc. Din a pluti între spații și timpuri, ideologii și istorii, spiritualități și povești extrem de diferite. Din a se pricepe să privească cu lupa în trecut, pentru a lumina prezentul și a întrezări viitorul. Din a fi un om al timpului său.

Iar Florin Chirculescu are, fără urmă de tăgadă, toate aceste însușiri. Pentru că, după desfășurări de forță memorabile (le amintesc doar pe două dintre cele mai recente: Greva păcătoșilor și Solomonarul), în direcții opuse, aproape, ne trage într-alta. Una în care se ia la trântă cu Europa și cu Orientul. Scormonește în subterane, caută rădăcini, sparge granițe, demitizează, descojește preconcepții. În stilul său consacrat deja, pe două planuri care se împletesc (într-altele), într-un ritm alert, într-o aventură din România în Occident și apoi până în Turcia, Siria, Liban, Israel, Iran și, în cele din urmă, Afghanistan. Într-un roman în care protagonistele strălucesc mai abitir decât protagoniștii, iar contextul politic actual este pus față în față cu cel din Orientul Mijlociu și cel Îndepărtat din anii ’90. Într-o ficțiune care deschide drumuri. Și minți. Și tocmai de aceea Orfanii este pur și simplu lectură obligatorie.“ Eli Bădică

Flannery O’Connor, al cărei Centenar este sărbătorit anul acesta, spunea că o povestire bună „relevă cât mai mult posibil din misterul existenţei”. Antologia de faţă oferă 28 de posibilităţi de a înţelege ce ascund destinele noastre.

„Cele 28 de povestiri ale antologiei relevă o amplă varietate a ceea ce am putea numi destinele unor personaje constrânse de conjuncturi și alegeri dificile; personaje dislocate, temporar sau definitiv, voluntar sau brutal, din propriile relaţii, familii și domicilii, din propriile ţări, culturi și identităţi, din societate și chiar din realitate sau din propriul corp; personaje ale căror vieţi sunt marcate de abandonuri, separări și accidente, vieţi deturnate de politică și sisteme juridice, influenţate de sex, religie, rasă și imigraţie, existenţe afectate de singurătate, boală, nebunie, moarte. Unele destine sunt comice, altele absurde sau dramatice, câteva de-a dreptul tragice, iar harta lor se întinde pe cuprinsul a cinci continente, purtând mărcile geografiei, istoriei, culturii și limbii aferente.” (Marius Chivu)

Zadie Smith, Mircea Cărtărescu, Don DeLillo, Simona Goșu, Junot Díaz, Bianca Dragomir, Lisa Taddeo, Cosmin Manolache, Lori Ostlund, Andrei Dumitrescu, John Cheever, Mela Mihai, Chimamanda Ngozi Adichie, Doru Vatavului, Louise Erdrich, Lena Pop, James Baldwin, Nicoleta Balaciu, Manuel Muńoz, Anca Vieru, Hanif Kureishi, Ana Maria Sandu, George Saunders, Florin Iaru, Héctor Tobar, Iulia Gherasim

Pentru fanii romanului Dezumanizat, o nuvelă fascinantă despre micile izbăviri ale unui scriitor nefericit și demn de milă. 

Un scriitor fictiv trecut de treizeci de ani, pe nume Osamu Dazai, tocmai i-a trimis editorului său un manuscris groaznic, care îl umple de spaimă și rușine. Hoinărind de-a lungul unui râu, într-un parc de la marginea Tokyoului, întâlnește un licean care s-a lăsat de școală, iar cei doi se lansează într-o ceartă intelectuală. În cele din urmă, Dazai acceptă, încă din acea noapte, să ia locul băiatului ca narator al unei proiecții de film.

Așa începe aventura nebunească din Studentul cerșetor, unde există extravaganță în sărăcie și sclipiri de adevăr în duelul intelectual. Doldora de decoruri desprinse din îndrăgitul anime Bungo Stray Dogs și având teme preluate din Dezumanizat, această nuvelă usturătoare îl surprinde pe celebrul scriitor japonez la apogeul sarcasmului său.

Coruptie, control, propaganda: Cum se sprijina reciproc dictatorii pentru a-si pastra puterea Unul dintre cei mai apreciati istorici si jurnalisti dezvaluie retelele care incearca sa distruga lumea democratica. Cu totii avem clara in minte imaginea unui stat autocratic. Dar in secolul XXI se pare ca aceasta imagine a inceput sa se confunde din ce in ce mai putin cu realitatea. In zilele noastre, autocratiile nu mai sunt conduse de un singur individ cu porniri dictatoriale, ci de retele sofisticate compuse din structuri financiare cleptocratice, servicii de securitate si propagandisti profesionisti.

În cartea sa curajoasă și bine argumentată, Cătălin Ranco Pițu radiografiază unul dintre cele mai violente și brutale evenimente postrevoluționare, ceea ce avea să rămână în istorie drept Mineriada din 13–15 iunie 1990, în care au murit patru oameni și peste 1 300 au fost răniți, conform datelor oficiale. În calitate de șef al Secției Parchetelor Militare, autorul cunoaște foarte bine probele administrate de cei care au întocmit Dosarului Mineriadei din iunie 1990. Iar ca procuror care a semnat rechizitoriul procesului Revoluției, a avut șansa să surprindă lucid mecanismele de preluare a puterii și să observe trecerea de la ultimele zvârcoliri ale dictaturii la primele tentative de restaurație a comunismului, denumit „socialism cu față umană”. Noul regim al FSN, apoi al lui Ion Iliescu, în loc să cimenteze statul de drept și libertățile civile, au avut mereu ca obiectiv înăbușirea acestora, încă din fașă. Iar rezistența din Piața Universității trebuia anihilată... și astfel a început „Monstruoasa Mineriadă“ care, până în 1999, avea să preia forme tot mai sălbatice, într-o spirală a violenței care a contribuit decisiv la regresul economic și democratic al României.

The School of Life este un demers care să te ajute să înveți, să te vindeci și să te dezvolți. Misiunea este aceea de aduce calm în viețile noastre, înțelegere de sine, relații mai armonioase, prietenii mai profunde, mai multă productivitate în muncă și mai multă satisfacție în viața de zi cu zi. Acest demers este coordonat de Alain de Botton, în calitate de editor.

,,Această carte descrie parcursul unei călătorii – de la cădere și colaps la convalescență și recuperare. Ea se dorește a fi atât un ghid practic, cât și o sursă de consolare și prietenie în ceea ce ar putea fi unele dintre cele mai singuratice și angoasante momente ale noastre.” Alain de Botton

,,O călătorie terapeutică este o lectură esențială atunci când vorbim de sănătatea noastră emoțională sau de navigarea printre problemele vieții. Funcționează atât ca un ghid practic, cât și ca un prieten apropiat, capabil să ne ofere soluții și răspunsuri la cele mai dificile întrebări.” Mental Health Affairs

,,O colecție de eseuri gândite pentru a ne ajuta să regăsim conexiuni profunde, căldură umană și bucurie. În aceste vremuri tulburi, poate fi balsamul care ne îndulcește sentimentul de disperare și ne readuce speranța într-un viitor mai bun.” Suleika Jaouad, The Isolation Journals

,,Alain de Botton posedă darul de a privi cu profunzime marile întrebări ale existenței umane – dragoste, prietenie, călătorii sau sentimentul de acasă – înr-un mod care este riguros din punct de vedere intelectul, terapeutic, amuzant și mereu plăcut la lectură.” Oldster Magazine

,,S-ar putea ca o lungă vreme să facem față destul de bine încercărilor. Reușim să ajungem la serviciu în fiecare dimineață, le povestim prietenilor aspecte plăcute din viața noastră, zâmbim la cină. Nu suntem complet echilibrați, dar nu există nicio modalitate de a ști cât de dificilă este situația pentru alte persoane și la ce suntem îndreptățiți să ne așteptăm în materie de mulțumire și liniște sufletească.
…

Pot trece zeci de ani.
…

Până când finalmente, într-o zi, ceva declanșează colapsul. Poate fi o criză la locul de muncă, o schimbare nedorită în planurile noastre de carieră sau o greșeală pe care am făcut-o în legătură cu vreo îndatorire. Ar putea fi un eșec pe plan romantic, cineva care ne părăsește sau realizarea faptului că suntem profund nefericiți cu un partener despre care am crezut că va reprezenta viitorul nostru pe termen lung. Ca urmare, ne simțim în mod misterios epuizați și triști, până în punctul în care nu mai putem face față la nimic, nici măcar la o masă în familie sau la o conversație cu un prieten.” Alain de Botton

Când ești condamnat să pierzi tot ce iubești, care este lucrul pentru care încă mai merită să lupți?

„Răsăritul în ziua extragerii”, cea de-a cincea carte a seriei JOCURILE FOAMEI, se întoarce în Panem cu 24 de ani înainte de evenimentele din primul volum.

În zorii celei de-a cincizecea ediții a Jocurilor Foamei, frica se strecoară în fiecare district din Panem. Anul acesta, în onoarea Jubileului Pacificării, de două ori mai mulți tineri vor fi smulși din casele lor pentru a deveni tributuri.

În Districtul 12, Haymich Abernathy încearcă să nu se gândească prea mult la șansele lui. Tot ce își dorește este să supraviețuiască zilei și să fie alături de fata pe care o iubește.

Dar când numele lui este strigat, simte că lumea i se prăbușește. Este smuls de lângă familie și de lângă iubita lui, aruncat în mașinăria nemiloasă a Capitoliului alături de celelalte trei tributuri din Districtul 12: o prietenă apropiată, aproape ca o soră pentru el, un parior compulsiv și cea mai snoabă fată din oraș.

Odată ce Jocurile încep, Haymich înțelege că îi este menit să piardă. Totuși, undeva adânc în el, o flacără se aprinde. Una care îl împinge să lupte. Și lupta lui ar putea răsuna dincolo de arena sângeroasă, dincolo de orice ar fi crezut posibil.

„Mama vine acasă cu revista Melody Maker. E numărul din ianuarie și pe copertă e David, care arată superb -  cu tunsoarea mea! Aproape că nu-mi vine să cred. E prima mea întâlnire cu faima, prima dată când cunosc pe cineva care nu doar că e în revistă, ci chiar pe copertă. Vreau să deschid revista și să citesc articolul, dar mai întâi trebuie să o înfrunt pe mama.
 ....
 Mă uit la copertă și iată, chiar acolo, pe prima pagină a revistei Melody Maker, lângă o altă fotografie cu descrierea „Oh You Pretty Things”, e declarația lui David: „Sunt gay și întotdeauna am fost, chiar și în vremea când eram David Jones”. Eu sar în sus și mă proptesc pe ambele picioare.
 ...
 Sunt disperată. Mama are multă putere asupra mea – locu­iesc cu ea și îmi poate face viața mizerabilă. 
— E căsătorit, au un fiu. Declarația e doar pentru atenție, pentru ziare. 
Nu‑i spusesem despre sărutul dintre Freddie și David pe care îl văzusem la Haddon Hall, nici despre oamenii diverși de acolo. Nu‑i spun prea multe, iar asta pare să o supere mai mult decât orice. Știu că e curioasă, dar mai știu și că nu va înțelege. Nu văd niciun rost în a‑i spune adevărul. Păstrez tăcerea. 
Ea îmi întoarce spatele și începe să curețe cartofii pentru cină. Scandalul o să continue, deocamdată își reîncarcă baterii­le. Frate‑miu Mick se îndreaptă spre ușă, dând ochii peste cap. Iese din bucătărie râzând. 
— Ei bine, măcar știm că n‑o să se dea la tine, Suzi, spune mama, cu mâinile ocupate în chiuvetă. 
Eu nu zic nimic – e mai bine să nu știe că David se dă la toată lumea!”
 Suzi Ronson
 
 „Un memoir scris de stilista care a creat look-ul iconic Ziggy Stardust al lui David Bowie. Un portret glam-rock de o forță impresionantă.” Kirkus Reviews
 
„Suzi Ronson a fost acolo când Bowie a făcut tranziția de la un folkist de suburbie la superstarul internațional atins de geniu. Puțini oameni din lume pot oferi aemenea insight-uri depre viața lui Bowie, dar și mai puțini ni le pot istorisi într-o manieră atât de fascinantă.” Hanif Kureishi
  
„Pornesc televizorul, la un volum scăzut. Starman e la știri, CNN vorbește doar despre asta. David Bowie a murit de cancer la New York, la vârsta de șaizeci și nouă de ani. Murise cu o oră în urmă, la doar un kilometru distanță de locul în care mă aflam. Oare doar două zile trecuseră de când Tony Visconti ne rugase pe toți să‑i cântăm „La mulți ani“ lui David prin tele­fon, la un concert Holy Holy?
 
Viața mea îmi trece prin fața ochilor: ziua în care am cunoscut-o pe mama lui, ziua în care am cunoscut-o pe Angie; ziua în care l-am cunoscut pe el; ziua în care i-am făcut tunsoarea iconică pentru Ziggy; prima oară când i-am văzut live. Viața mea a fost alb-negru până când l-am întâlnit pe David, după care a devenit un technicolor glorios, la fel de strălucitor ca părul din capul lui.
 ....
Mereu am sperat să îl mai văd măcar o dată.”
Suzi Ronson

O incursiune fără precedent în viața personală și creativă a vizionarului David Lynch, dezvăluită atât prin cuvintele sale, cât și prin perspectivele celor mai apropiați colaboratori, prieteni și membri ai familiei.

În acest hibrid captivant de biografie și memorii, David Lynch își dezvăluie pentru prima dată viața trăită sub semnul urmăririi viziunii sale unice, împărtășind durerile și luptele prin care a trecut pentru a da viață proiectelor sale neconvenționale. Reflecțiile sale personale, lirice și nefiltrate sunt îmbogățite de secțiunile biografice scrise de
Kristine McKenna, colaboratoarea sa apropiată, care se bazează pe peste o sută de interviuri noi cu persoane din viața lui Lynch — de la foste soții surprinzător de
sincere, până la membri ai familiei, actori, agenți, muzicieni și colegi de breaslă — fiecare oferind o perspectivă distinctă asupra evenimentelor.

„Spațiul viselor” este o lucrare de referință, oferind un acces rar și profund în viața și mintea unuia dintre cei mai enigmatici și originali artiști contemporani. Caligrafia titlului „Spațiul viselor” îi aparține chiar lui David Lynch, autorul a scris de mână traducerea în limba română a titlului.

David Lynch este cel care a adus pentru prima dată pe ecrane, în 1984, romanul „Dune” al unuia dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori din lume, Frank Herbert.

Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich, Sulina anilor ’90, socialiști camerunezi, un Păpușar rus care colecționează trofee de care se îndrăgostește, un roman neterminat ce iradiază viețile celor care-l citesc: toate acestea se împletesc în biografia multigenerațională a unui personaj pasionat de criminali în serie și de reconstruirea imaginară a vieții tatălui dispărut. 

Soarele negru este un roman picaresc al cărui protagonist e chiar literatura, sinuoasă și ramificată ca brațele unui fluviu ce se despart în deltă.  

„Încăperile, căptușite de turnurile din cărți și reviste sau ziare, erau străbătute de cărări labirintice. Nu exista nicio sursă de lumină naturală și inițial polițiștii nu au găsit nici întrerupătoarele, așa că primele scene video, de câteva minute, sunt filmate la lumina lanternei. Unul dintre polițiști povestea că ceea ce l-a izbit a fost mirosul, însă nu de cadavru, îl cunoștea prea bine, era polițist cu vechime, ci unul de chimicale și mucegai, totul acoperit de cel al hârtiei umede. Apoi, după un colț, o canapea micuță și acolo, în tăcere și întuneric, trei păpuși mari, cât niște oameni mai mici, pitici sau copii, adolescenți. Erau trei păpuși fată, rujate, cu obrazul pergamentos vopsit cu alb, cu gene lungi și baticuri înflorate pe cap. Purtau rochii cu voal și, straniu, picioarele le aveau învelite în ciorapi groși de lână și lungi până peste genunchi. Au găsit 26 de fete mumificate, deghizate în păpuși, în mirese, în prințese, cu vârste cuprinse între trei și douăzeci și nouă de ani.” Bogdan-Alexandru Stănescu

O poveste de dragoste, o căutare, o odă închinată cărților și bibliotecilor care le găzduiesc și o parabolă a timpurilor noastre stranii

„Uimitor, misterios și halucinant cum doar Murakami poate fi. Una dintre cele mai încântătoare povești ale sale.” (Kirkus Reviews)

„Mai mult decât orice alt autor de la Kafka încoace, Murakami apreciază stranietatea autentică a lumii noastre.” (San Francisco Chronicle)

„Niciun alt scriitor nu combină obișnuitul, fantasticul și ezotericul în nuanțe atât de ciudat de fascinante.” (Financial Times)

„Murakami e un maestru al povestirii și știe să ne țină captivați.” (The Sunday Times)

Dilema reface o frumoasa traditie, din păcate pierdută, a presei românești, oferind cititorilor la final de an ”vechi” și început de an ”nou”, un produs specific acestui interval de timp. Almanahul Dilema 2025 trece de la un subiect la altul în stilul revistei Dilema, îmbinînd scriitura inteligentă și competentă, cu plăcerea și frivolitatea, seriozitatea cu umorul.

Un conținut nou, special creat de echipa Dilemei și cîțiva dintre cei mai importanți colaboratori ai revistei, anume alcătuit ca să readucă cititorului plăcerea aparte a lecturii unui almanah.

Într-o lume în care tehnologia a devenit o parte indispensabilă a vieții cotidiene, ceva crucial s-a pierdut. În cartea O generație în pericol, Jonathan Haidt, dezvăluie cum „marea reconfigurare” a copilăriei, determinată de expunerea constantă la tehnologie și de schimbările sociale profunde, a condus la o criză de sănătate mentală fără precedent în rândul tinerilor. Ratele depresiei, anxietății, autovătămării și suicidului au crescut dramatic, dublându-se în multe cazuri. De ce?

Copilăria bazată pe joacă liberă a fost înlocuită treptat de utilizarea exagerată a tehnologiei, afectând profund dezvoltarea sănătoasă a copiilor.

Cartea oferă sfaturi bine documentate pentru părinți, profesori și comunitate, provocându-te să reconsideri în profunzime modul în care copiii interacționează cu tehnologia. Haidt propune strategii clare și accesibile pentru a restabili echilibrul dintre lumea virtuală și cea reală, oferind un ghid esențial și o resursă valoroasă pentru părinții care vor să protejeze sănătatea mentală a copiilor într-o lume tot mai digitalizată.

O carte captivantă despre viețile celor patru filosofi  care au marcat secolul XX

Este anul 1919. 
Walter Benjamin fuge de tatăl său autoritar și încearcă să-și câștige  existența ca recenzent. 
Ludwig Wittgenstein, descendent al uneia dintre cele mai bogate  familii din Europa, renunță la moștenirea sa, dedicându-se căutării clarității spirituale. 
Martin Heidegger abandonează credința creștină și își încearcă norocul cu școala fenomenologică a lui Husserl. 
Ernst Cassirer schițează o nouă teorie a culturii umane într-un tramvai berlinez aglomerat. Scena este pregătită pentru o mare dramă intelectuală.

În următorul deceniu, viețile și sistemele de gândire ale celor patru vor converge și se vor întrepătrunde, pe măsură ce fiecare va dobândi o importanță istorică mondială, determinând remodelarea filosofiei moderne.

Vremea magicienilor readuce la viață o miraculoasă explozie de creativitate intelectuală, fără egal în istoria filosofiei — și, odată cu ea, o întreagă epocă, de la exuberanța postbelică la criza economică și apariția național socialismului. Cu un talent deosebit, Wolfram Eilenberger reface parcursul celor patru titani dea lungul unei epoci tumultuoase. Le surprinde personalitățile și le scoate în evidență realizările, analizând cu o claritate deosebită filosofiile pe care fiecare le-a întruchipat și le-a îmbrățișat. Rezultatul este povestea unei aventuri intelectuale, o călătorie captivantă prin cea mai importantă revoluție a gândirii occidentale, relatată prin intermediul celor patru protagoniști ai săi, fiecare cu propria privire pătrunzătoare și propriul răspuns la întrebarea care a animat filosofia încă de la începuturile ei: Ce suntem noi?

Wolfram Eilenberger  (n. 1972), scriitor și filosof german cunoscut pe plan internațional. Este fondatorul și redactorul șef al revistei Philosophie Magazin și moderatorul emisiunii TV Sternstunde Philosophie transmisă de rețeaua elvețiană de radio și televiziune SRF. În 2018, a publicat Vremea magicienilor în Germania, unde a devenit în scurt timp bestseller, dar și în țări precum Italia și Spania, bucurându-se de o largă apreciere și în Statele Unite și Marea Britanie. În noiembrie 2018, Vremea magicienilor a câștigat prestigiosul Bayerischer Buchpreis, iar în Franța i s-a decernat Prix du Meilleur Livre Étranger 2019. Volumul a fost tradus în treizeci de limbi. Eilenberger a colaborat cu numeroase publicații, printre care Die Zeit, Der Spiegel și El País. A predat la University of Toronto, Indiana University Bloomington, ETH Zürich și Universität der Künste Berlin

„Cu multă migală, Eilenberger îi scoate pe cei patru magicieni intelectuali din umbra scrierilor lor. Rezultatul nu este o carte de filosofie academică, ci mai degrabă o istorie intelectuală ce reușește să aducă filosofia la viață.“ - The New York Times Book Review 

„Ca orice mare poveste, cea a lui Eilenberger nu este inventată, ci recuperată. Căci evenimentele au un mod de a se dezvălui singure atunci când întâlnesc un povestitor talentat.“ - Los Angeles review of Books

„O narațiune minuțios documentată, în care Wolfram Eilenberger aduce la viață destinele întrepătrunse a patru dintre cei mai influenți gânditori ai secolului XX, iluminându-le ideile și contribuind la explicarea epocii în care au trăit. Plină de povești personale, dar și de erudiție, este o carte care ne învață cum să trăim într-o perioadă de criză, dar și cum să reflectăm asupra ei — abilități de care iarăși avem nevoie, chiar și în ziua de azi.“   - Anne Applebaum

Unul dintre cei mai emblematici actori din istoria filmului își spune povestea vieții de artist‑creator într‑un mod captivant și extrem de revelator!

Peste tot în lume, Al Pacino a explodat pe ecranele de cinema ca o supernovă. După un prim rol principal în The Panic in Needle Park în 1971, până în 1975 a mai jucat în patru filme – Nașul și Nașul II, Serpico și După‑amiază de câine – care nu doar că au avut un succes imens, ci au devenit adevărate repere în istoria filmului. Interpretarea lui a transformat personajele în legende ale culturii pop, iar viața i s‑a schimbat pentru totdeauna. De la Marlon Brando și James Dean încoace, niciun actor nu a mai intrat în mentalul colectiv cu o asemenea forță. Însă Pacino trecuse deja de 30 de ani și trăise mai multe vieți până la obținerea acestei recunoașteri. O figură marcantă a teatrului avangardist din New York, a dus până atunci o existență boemă, făcând tot felul de slujbe pentru a se susține financiar în timp ce‑și urma pasiunea pentru actorie. A fost crescut de o mamă extrem de iubitoare, dar care se confrunta cu probleme psihice, și de părinții acesteia, tatăl lui părăsindu‑i când Pacino era copil. Și, cel mai important, a copilărit pe străzile din South Bronx, alături de gașca lui de prieteni – tineri, aventuroși și imprevizibili –, a căror amintire vie nu l‑a părăsit niciodată. O profesoară i‑a intuit talentul actoricesc și l‑a îndrumat spre legendarul High School of Performing Arts din New York, iar zarurile au fost aruncate. În vremurile bune și în momentele grele, în sărăcie și în bogăție, în clipele de durere și în cele de fericire, actoria a fost colacul lui de salvare, iar comunitatea artistică i‑a devenit familie.

Sonny Boy spune povestea unui om care nu mai are nimic de pierdut și nimic de ascuns. Toate rolurile remarcabile, colaborările spectaculoase și relațiile importante sunt apreciate la justa lor valoare, la fel și îmbinarea neobișnuită dintre creativitate și pragmatism. Însă firul roșu care leagă toate episoadele captivante ale poveștii lui de viață este reprezentat de spiritul iubirii și al unui țel profund. Dragostea poate păli, iar ambițiile se pot transforma pe neașteptate în obstacole, luminile care fascinează prin strălucirea lor se pot stinge brusc. Dar Al Pacino a avut norocul de a se îndrăgosti de actorie înainte de a bănui măcar care pot fi recompensele oferite de această meserie și nu a renunțat niciodată la visul lui. Iar asta a contat cel mai mult.

LIDER

LUPTĂTOR

SOŢ

DEŢINUT

PATRIOT

„Desigur, de ziua mea mi-aș dori să nu fiu nevoit să mă trezesc în acest iad, ci să pot lua micul-dejun cu familia mea, să primesc săruturi pe obraz de la copiii mei, să despachetez cadouri și să spun: «Uau! Asta este exact ce am visat!» Dar viața funcționează în așa fel încât progresul social și un viitor mai bun pot fi realizate doar dacă un anumit număr de oameni sunt dispuși să plătească prețul pentru dreptul de a avea propriile convingeri. Cu cât sunt mai mulți, cu atât mai puțin va avea de plătit fiecare. Și va veni ziua în care a spune adevărul și a milita pentru dreptate va fi ceva obișnuit și deloc periculos în Rusia.“

Volumul de față reprezintă memoriile tulburătoare și intense ale unui lider politic de opoziție neînfricat care a plătit prețul suprem pentru convingerile sale. Aleksei Navalnîi a început să scrie volumul Patriot la scurt timp după ce a fost la un pas de moarte în 2020, în urma unei otrăviri. Cartea cuprinde întreaga poveste a vieții sale, descriindu-și tinerețea, chemarea pentru activism, căsnicia și familia, angajamentul pe care și l-a luat de a înfrunta o putere mondială care voia să-l amuțească cu orice preț și convingerea sa nestrămutată că schimbările se vor produce indiferent de cei care li se împotrivesc.

Într-o scriitură vie, antrenantă, care cuprinde o corespondență din închisoare ce n-a mai văzut lumina tiparului până acum, Navalnîi rememorează, printre multe alte aspecte, cariera sa politică, numeroasele încercări de asasinare a sa, viețile apropiaților săi și campania neobosită pe care el și echipa sa au purtat-o împotriva unui regim din ce în ce mai dictatorial.

Scris cu înfocarea, istețimea, candoarea și curajul pentru care a fost lăudat pe bună dreptate, Patriot este ultima scrisoare pentru lume a lui Navalnîi: o istorisire emoționantă a ultimilor săi ani petrecuți în cea mai necruțătoare închisoare de pe Pământ; un memento care ilustrează motivul pentru care principiile libertății individuale au o însemnătate atât de mare; și un apel electrizant de a continua munca pentru care și-a dat viața.

ALEKSEI NAVALNÎI a fost un lider al opoziției ruse, politician, militant anticorupție și deținut politic, care a cucerit recunoașterea și respectul întregii lumi. Printre numeroasele distincții internaționale care i-au fost acordate se numără Premiul Saharov, Premiul anual al Parlamentului European pentru drepturile omului, Premiul pentru curaj al Summitului de la Geneva pentru drepturile omului și democrație și Premiul Dresda pentru pace. A murit în 2024.

„Cât de mult şi cât de tare s-au bătut românii cu ungurii?” Refuzând să ia de-a gata răspunsul clasic (devenit clişeu) la această întrebare, adică „Foarte mult! Şi foarte tare!”, Sorin Mitu sondează, într-un efort intelectual cu conotaţie cvasianiversară, un întreg mileniu de convieţuire româno-maghiară. De la Tuhutum şi „ducele Gelou” până la Corneliu Vadim Tudor şi Orbán Viktor, istoria încrucişată a celor doi presupuşi adversari istorici se dovedeşte a fi mai puţin cataclismică decât credem (sau ne-ar plăcea să credem). Fie că au locuit în acelaşi spaţiu, precum în Transilvania, fie că au fost despărţiţi de Carpaţi, românii şi ungurii împart o istorie comună în care au fost şi aliaţi, şi rivali, în care au luptat unii împotriva celorlalţi şi împreună contra aceluiaşi inamic, în care şi-au exprimat, prin creaţii artistice, folclor sau simple glume, viziunea asupra alterităţii, dar şi simpatia faţă de Celălalt.

Rădăcinile convieţuirii • Profil genetic, lingvistică, mituri şi bucătărie • Doi urmaşi ai Romei: ungurul cuceritor şi valahul păstor • Adversari, întemeietori şi parteneri în Transilvania • Memorandul şi pâinea neagră a robiei ungureşti • Schimbarea imperiului • Garda, Căpitanul şi arhanghelul maghiar; Eliade şi Cioran • Se poate sau nu se poate să fii minoritar în România? • Gróza Péter rakpart: aş vrea ca graniţele să dispară • Istorici şi securişti, în luptă cu Erdélyi története • Etnicitate cotidiană sau cum răspunzi la telefon: alo, halló, tessék, da • Din înţelepciunea poporului român: bancurile cu unguri • Grădina Zânelor şi Grădina Maicii Domnului: ungurii şi românii în epoca post-adevăr

Autoare laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2021)

Un memoir dramatic, turbulent și curajos, care ne obligă să ne punem întrebarea: Ce am sacrifica pentru adevăr?

Maria Ressa este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din lume. Însă lupta ei împotriva corupției a început acum câteva decenii, în Filipine, când portalul de știri online fondat de ea, Rappler, a ajuns ținta celui mai puternic om din stat: președintele Rodrigo Duterte.

Maria Ressa nu a dat înapoi și a denunțat rețelele de dezinformare ale guvernului, adevărate portavoci de ură și teroare îndreptate spre cetățeni. Urmărită, amenințată și în cele din urmă condamnată la mulți ani de închisoare, Ressa a rezistat. Investigațiile ei au scos la iveală legăturile dintre regimurile autoritare și giganții tehnologici, o rețea globală de interese care se întinde de la războaiele drogurilor ale lui Duterte la Capitol Hill, de la Brexit la războaiele cibernetice ale Rusiei și Chinei, din Silicon Valley la click-urile și voturile noastre. Ale tuturor.

Cum să înfrunți un dictator: Lupta pentru viitorul nostru este o carte despre minciunile care ne alimentează frica, furia și ura împotriva celuilalt, un strigăt de avertizare pentru cititorii occidentali. Democrațiile sunt mai fragile decât credem, iar amenințările la adresa lor trebuie recunoscute ca atare înainte de a fi prea târziu.

„Jurnalista Maria Ressa este una dintre primele persoane care și-au asumat public rolul de avertizor global cu privire la pericolul pe care îl reprezintă lipsa de reglementare a rețelelor de socializare, în special a Facebook, la adresa modelului occidental de democrație. Dincolo de dimensiunea sa autobiografică, cartea Cum să înfrunți un dictator reprezintă un manifest despre importanța jurnalismului de interes public în fața dezinformării, a știrilor false și a propagandei răspândite și amplificate, foarte profitabil, de rețelele de socializare. Cartea Mariei Ressa este, în același timp, o reverență în fața jurnaliștilor de pretutindeni, nevoiți să facă sacrificii pentru a apăra, neclintiți, valorile profesiei, dar și misiunea lor publică de a-i trage la răspundere pe cei aflați la putere.”

Emilia Șercan, jurnalistă

Multipremiatul romancier israelian David Grossman, un susţinător convins al coexistenţei paşnice a Israelului şi Palestinei, nu s-a ferit niciodată să examineze relaţia complexă dintre cele două popoare. În cele unsprezece eseuri reunite în volumul de faţă, autorul analizează istoria politică a Israelului, privind cu ochi critic acţiunile guvernului şi ale clasei conducătoare a ţării sale: o ţară care îi pare astăzi mai vulnerabilă ca oricând, din cauza curentelor extremiste şi a degradării acelor valori democratice care definesc statul evreu. Reflectând asupra dinamicii care alimentează cercul vicios al violenţei, Grossman analizează inclusiv evenimentele tragice din 7 octombrie 2023, ce au reactivat un conflict care nu s-a stins niciodată şi care pare sortit să nu aibă sfârşit. Dar îşi mărturiseşte în continuare speranţa într-un viitor paşnic, în care toţi să se simtă protejaţi şi reprezentaţi în mod egal şi „să alimenteze miturile fondatoare ale comunităţilor lor fără să le eradicheze pe ale altora”.