Cărți

Protagonistul romanului Eurotrash merge de urgență la Zürich chemat de mama bolnavă, tocmai externată din clinica de psihiatrie. Luptând cu trecutul întunecat, căci bunicul său fusese membru de partid în anii 1930 și locotenent SS, încercând să protejeze echilibrul precar al legăturii emoționale cu mama alcoolică și senilă, pleacă împreună cu ea, fără prea mare tragere de inimă, într-o excursie prin Elveția. Călătorind cu un taxi, cei doi încearcă să scape de averea pe care familia o acumulase investind în acțiuni la o firmă elvețiană de armament dând bani trecătorilor. Într-un periplu halucinant printre demonii amintirilor, între o tentativă de jaf și teama de supradoza de fenobarbital, perechea mamă–fiu urmărește firul poveștii până la final.

Eurotrash este o comedie amară, o carte tulburătoare, dar și o poveste a culturii contemporane urmărită cu ochi neîncrezători.

„Romanul lui Christian Kracht e o călătorie în abis, al familiei și al istoriei.“ - Deutsche Welle

 „Christian Kracht e un maestru al frazelor bine construite, a căror eleganță ascunde oroarea.“ - Daniel Kehlmann

 „«They fuck you up, your mum and dad», a scris Philip Larkin, iar Christian Kracht nu gândește diferit. O lovitură emoțională în plex, nu există ironie, nici subterfugii: doi oameni profund traumatizați, expuși cu sinceritate de gheață, sfâșiați de neputința de a comunica, în timp ce unul dintre ei se îndreaptă către cel mai ireversibil epilog dintre toate.“ - The Berliner

 „La fel ca în romanul Faserland, fundalul poveștii e o călătorie, iar Christian Kracht are grijă ca cititorii lui să-și parcurgă propria cale plină de sinuozități.“ - World Literature Today

Autorul romanului-cult Pe frontul de vest nimic nou

„O asemenea carte n-ar fi fost posibilă pînă recent din mai multe motive. Lingviștii dintre 1950 și 1989, timp de 40 de ani, au fost formați la școala continuității. Patriotismul le-a servit drept metodologie. Bățul (cenzura comunistă) și morcovul (posturi de cercetători, profesori, academicieni, poziții în comitete și comisii) au făcut restul.

Pentru a ajunge la niște „instrucțiuni de utilizare a lumii”, trebuie să înțelegem mai întâi cum funcționează lumea. Iar în acest scop, trebuie să ne îndreptăm atenția asupra istoriei, să surprindem marile evoluții economice, tehnico-științifice, geopolitice, civilizaționale produse de-a lungul epocilor și să identificăm mecanismele care stau la baza lor. Doar înțelegând „mersul lumii” vom putea să facem previziuni pertinente și recomandări.
Ca prim termen al predicțiilor sale, Attali alege anul 2050. Acesta va aduce schimbări spectaculoase, așa cum o demonstrează dezvoltarea în ultimele trei decenii a telefoniei mobile și a internetului, schimbările climatice și amenințarea pandemiilor, noile migrații de populație și conflicte internaționale. Pericolele ce ne stau în față le întrec cu mult pe cele din trecut. Există totuși o cale îngustă care duce la un viitor armonios pentru toți și durabil pentru întreaga planetă: „Intenționez să dezvălui modul de utilizare a lumii și, în special, să le explic celor mai tineri că, atunci când vor ajunge la vârsta mea, ar fi posibil ca planeta să nu fi devenit un iad, că umanitatea ar putea evita tripla sinucidere care o amenință și că s-ar putea să dispunem de toate mijloacele necesare pentru ca întreaga omenire să trăiască bine, în armonie cu tot ce este viu. Cu condiția să nu mai stăm pe gânduri. Timpul ne este măsurat”.

„Marele Cod. Biblia și literatura este o interpretare luminoasă și originală a ceea ce, în tradiția creștină, reprezintă Cartea prin excelență, propusă de unul din cei mai apreciați erudiți ai secolului trecut. Northrop Frye, format în tradiția Noii Critici americane și apropiat ca viziune de structuralismul european, invită aici la o lectură inovatoare a Bibliei, dincolo și dincoace de orizontul religiei. În miezul acestui studiu exemplar al textelor fondatoare, dublat de o profesiune de credință, stă un subiect care ne traversează ființa și istoria: raportul Bibliei cu literatura occidentală. Pentru că dincolo de adeziunea la o credință sau alta, Biblia face parte din ADN-ul nostru cultural de multă vreme, în moduri pe care nu le înțelegem, poate, până la capăt. Limbajul, metaforele, poveștile, imaginarul care pornesc din Biblie pentru a străbate secole și culturi diferite sunt încă ale noastre și ele trebuie descifrate, recuperând puterea acestei surse transfiguratoare. O carte de o eleganță academică și un farmec inegalabile.” Oana Fotache

 Izvorât dintr-o suită de prelegeri asupra imaginarului biblic, Marele Cod inaugurează o pătrunzătoare reflecție pluridisciplinară asupra universului de mituri și credințe ce au modelat de-a lungul timpului existența omului, cristalizând 0 moștenire culturală fertil recuperată în creațiile artistice. Intuind forța revelatoare a limbajului, îndeosebi a cuvântului scris, Northrop Frye recurge la o sistematică analiză a simbolurilor și arhetipurilor ce alcătuiesc stratul mitologic al narațiunilor străvechi, dar și la un tip aparte de hermeneutică, menit să ilustreze, dincolo de influența deja consacrată a Bibliei asupra literaturii, însuși modul de structurare a imaginației și gândirii umane. Pe firul criticii arhetipale, mitul și metafora se dezvăluie ca principii ale analogiei universale, determinând, prin sugestie și evocare, o perspectivă plurală asupra textului biblic, a cărui „realitate” interioară se transfigurează fie în imagini concrete, aflate sub semnul adevărului istoric, fie în diferite formule artistice, inspirate de dimensiunea poetică a scrierii sacre.

„Mai mult decât un roman, mai mult decât o biografie... O operă literară de mare însemnătate." Russell Banks

Stephen Crane, scriitorul care a transformat literatura americană de la începutul secolului trecut, este protagonistul cărții lui Paul Auster. Băiatul sclipitor urmărește aventura tânărului care, ca să‑și scrie reportajele ce‑i țin spiritul în viață, povestirile, nuvelele, poemele și romanele, trăiește fiecare zi ca pe o călătorie nebunească în necunoscut: se amestecă printre muncitorii și vagabonzii de pe chei ca să le învețe purtările și vorba, ia, donquijotesc, apărarea unei prostituate într‑un celebru proces care a împărțit presa vremii în două tabere, schimbă cursul alegerilor prezidențiale printr‑un articol scris în focul vârstei de douăzeci de ani, se lasă torturat de dragostea fără șansă care‑și găsește împlinirea la bordel, supraviețuiește eroic unui naufragiu răsunător ca să emigreze până la urmă în Anglia, unde se împrietenește cu Joseph Conrad. Băiatul sclipitor oferă nu doar imaginea pasionantă a unei vieți trăite cu îndrăzneală, ci și biografia unui scriitor genial.

„Cea mai bună carte a anului 2021." The Boston Globe

„Un băiat sclipitor de o precocitate rară, care n‑a avut parte de plenitudinea vârstei adulte, a fost replica Americii la Keats și Shelley, la Schubert și Mozart — iar dacă, asemeni lor, continuă să trăiască și azi, asta se întâmplă pentru că opera lui n‑a îmbătrânit niciodată. La o sută douăzeci de ani după moarte, Stephen Crane strălucește în continuare." Paul Auster

„Spre finalul Băiatului sclipitor, Auster crede că viața lui Stephen Crane e abia la început și se întreabă ce‑ar fi devenit dacă ar fi trăit mai mult. Un alt Céline, poate. Ce ar fi fost dacă Crane ar fi scris despre războiul din Europa din 1914? Ar fi devenit, poate, marele reporter pe care războiul nu l‑a avut niciodată." The New York Times

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

Marele caiet • Dovada • A treia minciună

• Grand Prix Littéraire Européen 1986

• Prix du Livre Inter 1992

• Gottfried Keller Preis 2001

• European Literary Award 2008

Totul începe în Marele Oraș, în care viața e de-acum insuportabilă, din care o mamă e nevoită să fugă, lăsându-și apoi copiii alături de bunica lor, la țară, și căutând pentru ea o soartă mai bună. Neștiutoare de carte, răutăcioasă, aceasta din urmă le face viața amară celor doi copii, gemeni în aparență fără apărare. Numai că ei nu se dau bătuți și, sprijinindu-se unul pe altul, învață pe cont propriu legile vieții, ale cruzimii, ale unei existențe pe care o urmăresc cu creionul pe hârtie. Căci, abandonați într-o țară aflată în război, lipsiți de simț moral, ei încep să-și consemneze zilnic, în jurnal, faptele, întâmplările prin care trec, măruntele sau marile nesăbuințe care-i maturizează.

„Pogromul e o carte splendidă, una care fixează acel moment de la începutul secolului XX când în Europa exilul a devenit ucigaș într-un mod care anunța sfârșitul tuturor lucrurilor. Cartea ne arată oroarea stradă că stradă, măcelărie cu măcelărie – cu o claritate covârșitoare și o concizie admirabilă.”

Philip Roth

„Această carte, un model al artei istoriografice, demonstrează cum un singur eveniment petrecut într-un oraș de provincie poate aprinde imaginația unui secol întreg. Grația structurală și claritatea scriiturii în proză fac ca o viață dedicată meditației cu privire la istorie și un deceniu de cercetare în mai multe limbi să ajungă la orice cititor interesat de istoria evreilor, rușilor și chiar americanilor.”

Timothy Snyder

„Măcelărirea metodică a unui număr de patruzeci și nouă de evrei pe străzile Chișinăului, capitala Moldovei pe durata a trei zile din luna aprilie 1903 a fost un eveniment de răscruce în istoria antisemitismului modern și în problema ascensiunii Sionismului și, ca simbol al violenței rasiale, a fost un catalizator al ascensiunii NAACP. Cu o debordantă energie de cercetător, Zipperstein dezgroapă surse în limba rusă, idiș și engleză care demonstrează nu doar de ce acest eveniment sângeros a aprins imaginația evreilor și sentimentul luptei din exil, ci și de ce acest eveniment a avut o rezonanță internațională atât de îndelungată.”

The New Yorker

„Povestea pogromului din Chișinău e o folositoare aducere aminte a faptului că fenomenul fake news, teoriile conspirației și proliferarea zvonurilor nu au început odată cu Twitter, Facebook și Youtube. În anumite sensuri, așa cum subliniază eminentul istoric al istoriei evreilor Steven Zipperstein, totul a început cu era pogromului.”

Mark Mazower, Jewish Review of Books

„Extraordinar… Genial și consecvent, Zipperstein urmărește punctul de cotitură al ideologiei antisemite de la diferența religioasă la conflictul economic și cultural. Dar se poate ca această carte să aibă un impact cât se poate de profund asupra modului în care vedem mișcările antisemite și rudele lor apropiate – alte mișcări rasiste sau extremiste – azi.”

Jim Kaplan, National Review

Tăcerea vine prima vorbește despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Când tăcerea se instalează într-o familie, toate comportamentele sunt creatoare de traume. Singura soluție pare să fie depășirea fricii și deschiderea rănilor.

„După premiul obținut cu Tot ce i-am promis tatălui meu, în 2021, la Festivalul de la Chambery, Franța, Ioana Maria Stăncescu își consolidează poziția în prima linie a noului val de prozatoare cu cea de-­a doua carte: Tăcerea vine prima. Ce-­i împinge pe bărbații dintr­-o familie să­-și abandoneze soțiile – o filiație genetică, o maledicție sau lipsa empatiei între parteneri? Ce împinge o adolescentă să încerce să se sinucidă? Ce șanse are o relație născută pe Facebook să ajungă o poveste de dragoste reală? Dora, o femeie încă tânără, confruntată cu singurătatea muncii de acasă, cu îndepărtarea treptată a fiicei adolescente și cu neînțelegerile cronice cu mama, încearcă să-­și obțină dreptul la propria existență. Adevăruri, uneori neplăcute, spuse tăios sau melancolic într-­o narațiune alertă, cu irizări de lirism, care nu-­ți permite să lași cartea din mână." Gabriela Adameșteanu

„Carte a mamelor, matrioșkă a generațiilor, în care singurătatea, înstrăinarea și tăcerea sunt moșteniri de familie, povestea contemporană a Dorei reușește să fie, în ciuda temei, o carte de-­a dreptul luminoasă, îmbrăcată într­-o rochie colorată de vară, amintind de Siri Hustvedt și celebra sa O vară fără bărbați.
Unicul bărbat prezent în poveste este de fapt o absență – pe care Dora o transformă, cu naturalețe, stângăcie atașantă și șarm, în promisiune. Mai există însă o altă absență, mai subtilă și mult mai dureroasă decât a bărbatului, iar acolo mi se pare că stă cu adevărat miza acestei cărți de o frumusețe discretă, pictată în pasteluri." Veronica D. Niculescu

„Suntem martorii mișcărilor de ape unduitoare ale relațiilor din interiorul unei familii, care pare deopotrivă obișnuită, dar și dureros tarată de răni vechi, îngropate sub tăceri. Flash­urile din copilăria Dorei, când părinții ei erau tineri, iar bunicii încă mai aveau putere să se împotrivească unul altuia, completează portretele acestei galerii de personaje pentru care durerile nu se limpezesc prin discuții, ci se ascund, o familie în care cuvintele sunt folosite cu partea ascuțită înspre celălalt și în care tăcerea ține loc de multe." Simona Antonescu

Ioana Maria Stăncescu s-­a născut la București, în 1975, și a studiat limba și literatura franceză la Universitatea București. Lucrează ca realizator la Radio România Internațional. Debutează în 2020 cu Tot ce i-am promis tatălui meu (apărut la Editura Trei), roman nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde" pentru literatură scrisă de femei, la categoria Debut Proză, și laureat la Festival du Premier Roman Chambéry, 2021.

Cântăreața cheală

Lecția

Jacques

Viitorul e în ouă

Scaunele

Victimele datoriei

Amedeu

Tabloul

Vicontele

Schimb de politețuri

Nepoata-soție

Nepoata-soție (variantă)

Maestrul

Îi cunoașteți?

Salonul auto

Guturaiul oniric

Fata de măritat

Scenă în patru

Lacuna

Improvizație la Alma

Ucigaș fără simbrie

Noul locatar

Rinocerii

Pietonul aerului

Regele moare

Delir în doi

Setea și foamea

Exerciții de conversație și pronunție franceză pentru studenții americani

Jocul de-a măcelul

Macbett

Ce nemaipomenită aiureală!

Omul cu valize

Călătorii în lumea morților

Maximilian Kolbe

„Un thriller greu de uitat, scos din apele întunecate ale celui mai banal cotidian. De la prima imagine din roman, în care un om își dă foc în fața casei de pariuri, până la finalul , Mihai Radu pune în acțiune cel mai angoasant personaj din literatura recentă: umilirea sistemică.” (Ștefan Baghiu)

„Am citit Respiră! în concediul de paternitate, cu un copil în marsupiu și cu celălalt pus la joacă în fața unui puzzle din două sute de piese. Asta pentru că Mihai Radu are un cec în alb de la mine încă de la Repetiție pentru o lume mai bună, datorită naturaleței lui de a povesti orice. L-aș citi cu plăcere și dacă ar rescrie instrucțiunile de montaj și utilizare ale unei mașini de tuns iarba. Cu atât mai mult când face observații microscopice și taie cu briciul în hățișul de relații, isterii și (dez)iluzii ale oamenilor din zilele noastre.” (Florin Lăzărescu)

Doi adolescenţi ciprioţi, un grec şi o turcoaică, se întâlnesc într-o tavernă de pe insula care le este cămin amândurora. E singurul loc unde Kostas şi Defne se pot vedea în taină, ascunşi sub grinzile înnegrite de care atârnă funii de usturoi, ardei iuţi sau caprifoi căţărător şi sub smochinul care creşte printr-o gaură din acoperiş. Acesta este martor la întâlnirile lor fericite şi la despărţirile lor tăcute. Smochinul e acolo şi când izbucneşte războiul, când capitala e prefăcută în moloz şi scrum, când adolescenţii sunt despărţiţi brutal de evenimente. Douăzeci de ani mai târziu, Kostas se întoarce – un tânăr botanist care cercetează speciile locale, căutând-o, de fapt, pe Defne. Cei doi iubiţi revin la tavernă să taie un butaş din smochin şi îl strecoară în valiză, ducându-l cu ei la Londra. Mulţi ani mai târziu, smochinul din grădină e singurul care o leagă pe fiica lor, Ada, de căminul acela pe care nu l-a vizitat niciodată, în încercările ei de a face lumină în toţi anii de secrete şi tăcere şi de a-şi găsi propriul loc în lume. Romanul Insula copacilor dispăruţi a fost nominalizat la Costa Award, RSL Ondaatje Prize şi Women’s Prize for Fiction.

Descoperirea literară a anului, romanul Ne vedem în august al lui GABRIEL GARCÍA MÁRQUEZ, va avea lansarea internațională pe 6 martie 2024. Este un text inedit, care încă nu a văzut lumina tiparului, fiind păstrat de familia autorului până acum, când se împlinesc 10 de ani de la moartea sa.

GABRIEL GARCÍA MÁRQUEZ s-a născut în 1928, la Aracataca, în Columbia, şi a decedat în 2014, la Ciudad de Mexico. Ziarist și scriitor, a fost, încă din tinereţe, un adept al mişcărilor de stânga, urmărind cu atenție insurecția cubaneză a lui Fidel Castro. Operele sale reflectă o recreare mitică a lumii reale, în care se produce o perpetuă îmbinare între elementele realiste şi cele imaginare, rod al unor circumstanţe fantastice, totul ilustrând plenar cunoscutul curent literar denumit „realismul magic". Apreciat pe plan mondial, prestigiul său literar i-a fost confirmat prin acordarea, în anul 1982, a Premiului Nobel pentru Literatură.

Fiecare epocă s-a considerat mai cunoscătoare decât cele de dinaintea ei. Urmașii Renașterii au privit Evul Mediu ca pe o eră a întunericului, gânditorii Iluminismului au încercat să înlăture superstiția prin rațiune, statul modern al bunăstării e hotărât să ucidă gigantul ignoranței, acum, când lumea e hiperconectată la informație fără limită.

Ce ne facem însă cu toată cunoașterea pierdută de-a lungul secolelor? Suntem cu adevărat mai puțin ignoranți decât strămoșii? Povești remarcabile despre nenumăratele forme de ignoranță – în religie și știință, în război și pe timp de pace, în politică, în afaceri, în artă, în catastrofe și în bunăstare –, ignoranță autentică sau studiată, conștientă sau incon­știentă, povești despre modurile în care obstacolele, uitarea, secretomania, negarea, nesiguranța, prejudecata, neînțelegerea și credulitatea au influențat cursul istoriei. De fapt, despre importanța recunoașterii limitelor cunoașterii, deoarece întotdeauna cu cât se generează mai multă cunoaștere, cu atât orizontul ignoranței se lărgește.

„A fost odată ca niciodată un împărat, iar împăratul i-a dat poruncă vrăjitorului său favorit să-i făurească o oglindă fermecată. Oglinda asta nu-ți reflecta chipul. Îți reflecta sufletul — îți arăta cine erai cu adevărat. Vrăjitorul nu se putea privi în ea fără să ferească ochii. Împăratul nu se putea privi în ea. Curtenii nu îndrăzneau să se privească în ea."

Romanul lui Martin Amis este o adevărată oglindă, ce pare a face imposibilul: să pună în scenă o poveste autentică de dragoste dintr-un lagăr nazist de exterminare, un triunghi amoros care-și trăiește micile drame pe fundalul unei cutremurătoare „banalități a răului".

În 1940, din ordinul lui Stalin, peste 22 000 de polonezi (ofițeri, profesori, clerici) au fost executați cu un glonț în ceafă. Cartea reprezintă o excepțională anchetă criminalistică asupra unuia dintre cele mai sângeroase episoade din istoria secolului al XX-lea, constituind în egală măsură și cronica unei crime ai cărei autori au rămas nepedepsiți.

Aceasta este povestea unei crime. Sau poate că asta nu-i cu totul adevărat. În miezul ei e o poveste de dragoste, nu-i așa?

Lana Farrar este o vedetă de cinema retrasă din activitate și una dintre femeile faimoase din lume. În fiecare an își invită prietenii apropiați să fugă de vremea urâtă englezească și să petreacă Paștele pe insula ei idilică din Grecia.

Vă spun asta deoarece ați putea crede că știți despre ce e vorba. Probabil ați citit în ziarele de scandal – povestea a făcut senzație, dacă vă aduceți aminte. Avea toate ingredientele necesare: o celebritate, o insulă privată la care vântul nemilos împiedică accesul... și o crimă.

Ne-am trezit izolați acolo peste noapte. Vechile noastre relații de prietenie ascundeau ură și o dorință fierbinte de răzbunare. Ceea ce-a urmat a fost un joc de-a șoarecele și pisica – o bătălie a inteligențelor plină de răsturnări de situație, cu un punct culminant zguduitor. Noaptea s-a sfârșit în violență și moarte.

Cine sunt eu? Numele meu este Elliot Chase, și vă voi spune o poveste cum n-ați mai auzit niciodată.

„Volumul de faţă cuprinde 17 studii concentrate pe câteva dintre direcţiile esenţiale menite să ofere o înţelegere cât mai complexă a României interbelice, din perspectiva politico-instituţională şi a discursului naţional dedicat modernizării. Lucrările reflectă stadiul actual al cunoaşterii, dar şi noile direcţii de cercetare, în special în istoria administraţiei, istoria tineretului, istoria politicii sociale sau perspectivele asupra relaţiei dintre stat şi biserică. Fără să pretindă că oferă un bilanţ complet asupra unui domeniu de cercetare altfel bine structurat, volumul ar putea constitui mai curând punctul de plecare pentru o nouă generaţie de istorici care să-şi îndrepte atenţia către această epocă, atât de importantă pentru istoria contemporană a României: pentru că România de astăzi a fost în multe privinţe fondată în perioada interbelică, când pentru prima dată majoritatea românilor au locuit într-un singur stat.” (Sorin Radu, Oliver Jens Schmitt)

„O reuniune de douăzeci de ani de la terminarea liceului este punctul de pornire al unui șir de evenimente, reașezări interioare și descoperiri de sine în care, probabil, mulți dintre noi se vor regăsi. Tăceri vinovate care acoperă traume, căsnicii cu nefericirile ascunse de ochii lumii, iluzii de care se agață personajele din teama de a înfrunta adevărul, caruseluri de emoții care ajung să genereze frustrări și să le perpetueze.
În romanul său de debut, Nu-i ușor să fugi de fericire, Laura Frunză reușește să-și captiveze cititorul mai ales prin protagoniștii săi cu care este ușor de empatizat. Ileana este o fotografă de renume internațional, frământată de nesiguranțe pe care le maschează sub o aparență de femeie dezinhibată și liberă. Puterea ei stă în lipsa rădăcinilor și a oricăror legături afective profunde. Dar reapariția în viața ei a lui Bogdan, fostul coleg de liceu, dezvăluie faptul că aceasta nu este de fapt o putere, ci mai degrabă o slăbiciune. De cealaltă parte, Bogdan este un polițist ușor atipic, care se străduiește să-și crească singur cele două fetițe și care, bazându-se mai mult pe intuiție și pe perseverență, reușește să forțeze granițele strâmte ale fricii de viață a Ilenei.
O carte care propune și apoi rezolvă destine complicate, noduri dureroase în viețile familiilor sau diferite tipuri de abandon – fizic și emoțional. Prin acest debut frumos, ambițios prin temele abordate, cu o sinceritate și o căldură a stilului care te apropie de personaje și le face ușor de îndrăgit, Laura Frunză ne provoacă să ne întrebăm dacă înțelegem oare ceva din traumele prin care trecem și pe care, de multe ori, le perpetuăm la rândul nostru către generația următoare." Simona Antonescu

Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru, pe care o recomand pentru claritatea și forța convingerii care o animă, este, pe de o parte, rezultatul studiilor. Pe de altă parte, încorporează precipitatul experiențelor de viață și de psihoterapeut ale autorului. De aceea consider inspirată alegerea sa de a comunica la persoana întâi o ideație în care se îmbină fericit experiența de viață, experiența spirituală și cea de psihoterapeut jungian (analiza personală și activitatea de cabinet).
Vasile Dem. Zamfirescu

Această istorie a poporului sârb, publicată inițial în colecția The Peoples of Europe a prestigioasei edituri britanice Blackwell din Oxford, debutează cu venirea și stabilirea slavilor în Peninsula Balcanică în sec. al VII-lea și se încheie cu destrămarea Iugoslaviei la sfârşit de secol XX. În baza propriilor cercetări și a unei bogate bibliografii contemporane, academicianul Sima M. Cirkovic reușeşte să prezinte evoluția poporului sârb de-a lungul timpului în lupta sa pentru independență față de Bizanț, faţă de jugul de veacuri al stăpânirii otomane, transformându-se într-un stat modern dintr-o regiune zbuciumată din sud-estul Europei.

În anii 1820, cei care erau de partea grecilor răsculați împotriva stăpânirii otomane se numeau „filoeleni“. Filoelen se consideră și eroul principal al romanului Focul grecesc, subcăpitanul în retragere Grigori Mosțepanov, un rebel el însuși, hotărât să dea în vileag abuzurile de la fabrica metalurgică din Nijni Taghil, oraș din Ural. Mosțepanov încearcă în același timp să propună țarului Alexandru I un instrument secret care ar contribui la victoria grecilor asupra turcilor, dar demersurile lui rămân fără rezultat și el însuși e cât pe ce să fie surghiunit în Siberia. Scăpând printr-o întâmplare, Mosțepanov ajunge în Grecia și se alătură unui batalion de filoeleni, urmând să joace – din nou, mai degrabă accidental – un rol important în desfășurarea Războiului de Independență al grecilor.

Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Marina Vazaca

„Lungi dune sălbatice şi pure! Sărbătoare a apei, dimineaţa atât de neagră, la amiază atât de limpede, iar seara, călduţă şi aurie. Lungi dimineţi pe dună şi printre trupuri goale, amiază apăsătoare, şi ar trebui repetat tot restul, ar trebui spus încă o dată ce s‑a mai spus. Asta era tinereţea. Asta e tinereţea şi, la 30 de ani, nu doresc nimic altceva decât să continui această tinereţe. Dar...”

„Opera mea în timpul acestor două cicluri [absurdul şi revolta]: fiinţe fără minciuni, deci nereale. Nu există pe lume. De asta, desigur, nici până în prezent nu sunt un romancier în sensul obişnuit al cuvântului. Ci, mai degrabă, un artist care creează mituri pe măsura pasiunii şi angoasei sale. Şi tot de asta fiinţele care m-au entuziasmat în lumea noastră au fost întotdeauna cele care aveau forţa şi exclusivitatea acestor mituri.” (Albert Camus)

O carte remarcabilă scrisă de un artist militant, care înțelege că este în cea mai bună formă a lui când învață cum să se dezvăluie. Sincopat și ireverențios, introspectiv și edificator, volumul Surrender este povestea vieții lui Bono, structurată – nu foarte ordonat – în jurul a 40 de melodii aparținând trupei U2.

Publicată pentru a sărbători cea de-a 10-a aniversare a trupei BTS, cartea ne dezvăluie povești pe care nu le știam inclusiv fotografii nepublicate până acum, coduri QR ale videoclipurilor și toate informațiile despre albumul aniversar BTS.

După debutul din 13 iunie 2013, BTS sărbătorește în iunie 2023 cea de-a 10-a aniversare. În această perioadă semnificativă, trupa a ajuns la apogeu, devenind un artist iconic la nivel mondial, iar în prima sa carte oficială privește înapoi la drumul parcurs. Astfel, BTS continuă să construiască zile mai luminoase și alege să facă încă un pas pe o cale neabordată de nimeni până acum.