Cărți

O biografie fascinantă a fostului cancelar german Angela Merkel, acest volum prezintă parcursul politic al celei mai puternice – și mai enigmatice – femei din lume.

Fiică a unui pastor din Germania de Est controlată de sovietici, Angela Merkel a intrat în lumea politică după căderea Zidului Berlinului, dar, în cincisprezece ani, a devenit cancelar al Germaniei și, în scurt timp, liderul neoficial al Occidentului.

Autoarea Kati Marton pătrunde misterul care o înconjoară pe Angela Merkel. Având acces la cercul intim al cancelarului și la documente abia recent scoase la lumină, Marton prezintă cititorului geniul politic unic care a fost secretul succesului lui Merkel. Nici un alt lider modern nu s-a confruntat la fel de abil cu agresiunea regimului de la Moscova, nu a propus politici sociale mai îndrăznețe și nu a unit cu mai mult calm un întreg continent într-o epocă în care țările devin tot mai scindate. În nenumărate rânduri, Merkel a dobândit un avantaj în fața unor lideri precum Putin sau Trump și a legat alianțe complicate cu parteneri precum Obama și Macron.

Protejându-și foarte bine viața privată, Angela Merkel este un model de urmat pentru oricine dorește să câștige și să păstreze puterea, fără să-și sacrifice convingerile morale. O biografie politică fascinantă, un portret intim uman și o privire revelatoare, acest volum ne permite să o înțelegem mai bine pe această femeie extraordinară a epocii noastre.

De ce vorbim despre sfânta Rusie și Rusia eternă, de ce folosim atât de des expresia „sufletul rus“ când analizăm un roman de Tolstoi, o piesă de Cehov sau un balet de Ceaikovski? De ce spunem că acest suflet este mistic? Alain Besançon urmărește destinul complicat al acestor idei de-a lungul secolelor, încercând să vorbească în cunoștință de cauză despre un popor și o cultură adesea judecate în funcție de clișee sau de pasiuni falsificatoare. Rusia nu trebuie admirată sau detestată decât pentru ceea ce este ea cu adevărat.

„Alain Besançon a studiat toată viaţa Rusia, iar cea mai recentă carte a lui este o bijuterie de echilibru şi sinteză. Deconstruieşte toate miturile, de la cel al Rusiei care se ia pe sine drept icoană până la mitul sovietismului distrugător. O lecţie superbă.“ — Le Figaro

„Rusia este o prismă în care distingem o parte esențială din identitatea noastră de europeni. Eseul lui Alain Besançon, aflat la intersecția dintre istoria politică, istoria mentalităților și istoria religiei, sondează această prismă, reușind să depășească limitele tradiționale ale cercetării universitare și deschizând spațiul unei dezbateri inedite și provocatoare.“ — L’Osservatore Romano

„Occidentul a fost fascinat de Rusia. Din prima clipă când a luat contact cu ea, s-a întrebat cu cine are de-a face. A fost atras și s-a temut de ea. A încercat s-o includă în lumea lui, a încercat s-o expulzeze; n-a reușit nici una, nici alta. Rusia a încercat să dea «străinilor» o imagine falsă despre ea însăși. Așa-numiții străini s-au plâns dintotdeauna de «minciuna rusească». «Am fost păcăliți» este însă o explicație prea simplă, ba chiar simplistă, a erorilor pe care le-au făcut.“ — ALAIN BESANÇON

Într-un sat cu numai trei străzi, situat în teritoriul disputat de forțe ucrainene loialiste și separatiste, au mai rămas doar doi locuitori: Serghei Sergheici, un inspector de protecția muncii pensionar, devenit apicultor, și „dușmanul său din copilărie“, Pașka. Existența celor doi e marcată de privațiuni și de absurdul războiului. Pentru Serghei însă, cât timp ciclul natural nu se întrerupe, iar primăvara se apropie, universul și viața încă mai au un sens. Misiunea pe care și-o asumă este aceea de a-și duce albinele cât mai departe de zona de conflict, astfel încât să poată culege polenul în pace. În periplul său, Sergheici întâlnește combatanți și civili de pe ambele părți ale liniei frontului –
ruși, ucraineni, tătari din Crimeea –, dezarmându-i prin inocența sa și prin structura
sa morală.

Prin personajele sale, dialogurile vii și umorul fin, Andrei Kurkov ne propune un roman impresionant și actual despre viața oamenilor simpli care caută să se adapteze războiului, așa cum s-ar strădui să se obișnuiască cu un vecin scandalagiu și bețivan. Sau, mai simplu spus, un roman despre pace în vreme de război.

Fie că asculți Bach, The Beatles sau Eminem, muzica joacă un rol esențial în viața ta – chiar dacă nu ți-ai dat seama niciodată de asta. Cum se face că muzica îți evocă emoții atât de puternice? Răspunsul începe să devină mai clar mulțumită progreselor din cadrul neuroștiințelor și al psihologiei evoluționiste. Creierul nostru muzical oferă cititorului nespecialist o viziune de ansamblu asupra studiilor din domeniu, răspunzând totodată unor întrebări foarte diverse: sunt preferințele noastre muzicale dobândite în perioada intrauterină? Există o limită de vârstă dincolo de care nu-ți mai poți schimba gusturile în materie de muzică? Diferă plăcerea ascultării unei melodii de celelalte plăceri?

Pentru a oferi o viziune cât mai cuprinzătoare asupra muzicii, Levitin o abordează din perspective diferite, descriind culturi în care cântatul este considerat o capacitate umană fundamentală și în care toți membrii comunității cântă în mod regulat – spre deosebire de societățile moderne, unde interpretarea muzicii a devenit apanajul unor cunoscători. Studiile asupra pacienților cu boli neurologice care îi împiedică să guste muzica și asupra persoanelor înzestrate cu ureche muzicală absolută, care pot reproduce o compoziție după o singură audiție, oferă și ele numeroase detalii despre cum anume transformă creierul nostru vibrațiile instrumentelor în sunete și melodii.

Foarte bine documentată și scrisă într-un limbaj accesibil, cartea de față este un omagiu adus frumuseții muzicii în toate formele ei, de la ritmurile tribale până la rock și hip-hop, propunându-și să elucideze modul în care datele noastre biologice se îmbină cu educația pentru a da naștere experienței muzicale.

Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România o are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie.” Dan Dinu

Torino, 1704

Există lucruri despre care nu se poate vorbi decât sub ocrotirea Sfinților, pentru că Omul Crucii este mereu la vânătoare de suflete și ar putea oricând să asculte. Prezențe misterioase cutreieră străzile când se lasă noaptea, iar cadavre mutilate sunt găsite în dimineața următoare.

Dar există cu adevărat Omul Cruce? Și ce este el: om, diavol sau doar o legendă?

„Mereu a fost obsedat de soldaţi. Mereu i s‑a părut că şi poezia e o boală grea. Tot o condamnare la moarte. Soldatul îşi părăseşte viaţa şi pleacă pe front. Meseria lui e moartea. El îşi pune trupul în faţa glonţului ca să îi apere pe ceilalţi. Dar şi poetul îşi pune trupul în faţa morţii. Ca să ce? Tot ca să‑i apere pe ceilalţi. Ca să‑i apere de ei înşişi, poate. Nici poet nu poţi fi oricum. Poezia trebuie trăită până la capăt. Şi asumată, cu toată otrava ei. E pe viaţă şi pe moarte. Meseria soldatului este moartea de glonţ. Meseria poetului este moartea de sine însuşi. Poetul ca şi soldatul nu are viaţă personală. Nu e nici o metaforă. E cât se poate de concret. Nu ne pasă de viaţa lor personală. Unul trebuie să moară pentru ceilalţi, civilii. Celălalt trebuie să scrie pentru ceilalţi, nepoeţii. Şi scrisul e tot o formă de moarte. Laşi din tine tot mai mult, până nu mai rămâne mare lucru. Toţi visează la gloria poetului. Dar cine ar accepta să ducă viaţa poetului? Cine ar vrea să trăiască aşa cum a trăit el? Poezia înseamnă autodistrugere. Hybris. Intensitate. Altfel nu e poezie. Toţi ar vrea să aibă cărţile lui Dostoievski, dar cine ar accepta să fie condamnat la moarte? Toţi ar vrea să poată scrie ei poezia lui Eminescu, dar cine şi‑ar dori viaţa lui? Toţi ar vrea să aibă 11 elegii, dar cine şi‑ar da drumul în gol cum a făcut‑o el? Boala profesională a soldatului este moartea de glonţ. Vărsarea sângelui. Boala profesională a poetului este moartea de sine însuşi. El se lasă ucis de viaţa pe care trebuie să o ducă, pentru a‑şi putea scrie poezia. Sângele lui care împroaşcă peretele e ca sângele soldatului care se scurge în tranşee. Asta e moralitatea lui.”

„Margaret MacMillan a scris încă o carte de referință… Are dreptate când afirmă că trebuie, mai mult ca niciodată, să reflectăm la război. Și ne-a arătat cum să o facem, în această carte strălucită, elegant scrisă.“ — H.R. McMaster

Este pacea un nonsens?
Autoarea bestsellerurilor Făuritorii păcii, Războiul care a pus capăt păcii și Oamenii istoriei ne oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității.

„Un istoric eminent explorează una dintre forțele centrale ale istoriei omenirii. Această lucrare, ce oferă o lectură plăcută și convingătoare, este încă un tur de forță semnat Margaret MacMillan!“ – Joseph S. Nye, Jr.

„Clausewitz a scris Despre război pentru a-i instrui pe militarii de profesie; Margaret MacMillan a scris Războiul pentru a explica acest «mister tulburător și neliniștitor» celorlalți dintre noi. Ea investighează, cu franchețe și umanitate, teroarea și fascinația pe care o emană acest subiect, precum și anvergura și persistența lui. Numai un istoric cu știința amplă, cunoașterea aprofundată a surselor istorice, claritatea de gândire și măiestria stilistică a lui MacMillan ar putea reuși să cuprindă atât de strălucit o temă atât de vastă într-un singur volum.“ – Robert B. Zoellick

„O discuție erudită despre modul în care cultura și societatea au fost modelate de război de-a lungul istoriei… plină de culoare și dens țesută precum o carpetă persană… MacMillan scrie cu o extraordinară ușurință și practic fiecare pagină a cărții este interesantă, captivantă chiar… Marile delectări ale acestei lucrări sunt anecdotele istorice, episoadele și citatele pe care MacMillan le invocă aproape la fiecare pagină pentru a-și ilustra argumentația.“ – The New York Times Book Review

Din Alexandria secolului al VI-lea la Bagdadul secolului al IX-lea, din Córdoba musulmană într-un Toledo catolic, din Mesopotamia abbasidă la Spania andaluză, de la școala de medicină medievală din Salerno până la Palermo și, în cele din urmă, la Veneția renascentistă, unde marile tiparnițe ale orașului negustoresc aveau să permită geometriei lui Euclid, sistemului astronomic conceput de Ptolemeu și tezaurului de lucrări de medicină scrise de Galen să se răspândească într-o lume frământată și avidă de cunoaștere.

O vânătoare de comori epopeică prin neașteptatul labirint al cunoașterii, străbătând vremuri, credințe și continente cu îndrăzneală erudită și meticulozitate entuziastă, într-o subtilă rapsodie a învățaților.

Urmând traseul acestor fire fragile de inițiere de la secol la secol, de la est la vest și de la nord la sud, Violet Moller dezvăluie, în toată splendoarea ei, rețeaua de legături dintre lumea islamică și creștinism, fluxul și refluxul  cunoașterii, schimbul liber de idei între religii și culturi cât mai diferite, toate semne distinctive ale lumii moderne care aveau să transforme matematica, astronomia și medi­cina de la începutul Evului Mediu până în Renaștere.

Johnny și-a luat pușca nu este un roman obișnuit. Este șocant, violent, înfiorător, lipsit de remușcări și macabru…, așa cum este războiul. Este povestea lui Joe, tânăr soldat american din Primul Război Mondial, a cărui viață se schimbă dramatic după ce își pierde mâinile, picioarele, ochii, precum și capacitatea de a auzi, mirosi sau de a vorbi. Publicat prima dată în septembrie 1939, astăzi este romanul cel mai cunoscut al lui Dalton Trumbo, dar și cel mai apreciat de critica literară internațională. La sfârșitul anilor 1950 a devenit un adevărat manifest împotriva războiului al societății americane. A câștigat importante premii internaționale și, în 1971, volumul a fost ecranizat la Hollywood, Trumbo fiind scenarist și regizor. Trupa Metallica a cumpărat drepturile de autor ale filmului pentru a folosi imagini în videoclipul „One“. În 2015 s-a lansat filmul Trumbo, regizat de Jay Roach și scris de John McNamara despre viața și activitatea lui Dalton Trumbo. Filmul îi are în rolurile principale pe Bryan Cranston, Diane Lane, Helen Mirren, Louis C.K., Elle Fanning, John Goodman. Despre autor: DALTON TRUMBO (1905-1976) a fost un romancier și scenarist American. În 1947, pentru opiniile sale politice, Dalton Trumbo a fost investigat de Comitetul pentru activități antiamericane din Congresul SUA. A refuzat să depună mărturie, iar în 1950 a fost închis timp de 11 luni pentru sfidarea Congresului, fiind totodată trecut pe lista neagră a scenariștilor și scriitorilor americani interziși la Hollywood. A fost reabilitat în 1960 cu sprijinul regizorului Otto Preminger și al actorului Kirk Douglas. Este autorul a numeroase scenarii de film, două dintre ele fiind obținând premiul Oscar. Filmul Johnny Got His Gun a obținut Marele Premiul al Juriului de la Cannes (1971) și Premiul Fipresci (1971).

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.

Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuţi istorici britanici, este Milbank Family Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford University), Senior Fellow la Center for European Studies (Harvard University) şi Visiting Professor la Tsinghua University, Beijing. Este autorul a cincisprezece volume, printre care The House of Rothschild, Empire, The War of the World, The Ascent of Money, The Great Degeneration şi Kissinger, 1923-1968: The Idealist. A primit numeroase distincţii, inclusiv Benjamin Franklin Prize for Public Service (2010), Hayek Prize for Lifetime Achievement (2012), Ludwig Erhard Prize for Economic Journalism (2013) şi Council on Foreign Relations Arthur Ross Prize (2016). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Civilizaţia. Vestul şi Restul (2011, 2014, 2017), Istorie virtuală. Evoluţii alternative şi ipoteze contrafactuale (coord., 2013), Marele Declin. Cum decad instituţiile şi mor economiile (2014), Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii (2016), Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă (2018) şi Piaţa şi turnul. Reţele, ierarhii şi lupta pentru putere (2018).

Jurnalista norvegiană Erika Fatland este specialistă în antropologie socială. Cărțile ei sunt traduse în peste zece limbi. De aceeași autoare, vă recomandăm și Sovietstan. O călătorie prin Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan, Kîrgîzstan și Uzbekistan, o incursiune captivantă într-o lume a contrastelor, cu o cultură veche și bogată, marcată profund de deceniile de dominație sovietică.

Jhumpa Lahiri s-a nascut la Londra in 1967, numele sau real fiind Nilanjana Sudeshna. Si-a petrecut copilaria in South Kingstown, Rhode Island. Crescuta in America printre carti, de un tata bibliotecar si de o mama care a dorit sa-si educe copiii in spiritul identitatii lor indiene, si-a descoperit inca de mica mostenirea culturala bengaleza. In anul 1989 a absolvit Barnard College, specializandu-se in literatura engleza, dupa care si-a aprofundat studiile la mai multe universitati, obtinand titlul de doctor cu o teza despre Renastere. In anul 2001 s-a casatorit cu Alberto Vourvoulias-Bush, coordinator al editiei din America Latina a revistei TIME. Au doi copii, pe care i-au crescut in Brooklyn, inainte de a se muta la Roma.

Interpreter of Maladies, volumul de proza scurta cu care a debutat, atragand imediat atentia lumii literare, a castigat Premiul PEN/ Hemingway Award (Best Fiction Debut of the Year). Un an mai tarziu, tinerei scriitoare i-a revenit Premiul Pulizer pentru fictiune si premiul pentru debut al revistei The New Yorker pentru aceeasi carte. In 2003, a publical romanul The Namesake, ecranizat in 2006. A urmat in 2008 volumul de povestiri Unaccustomed Earth, recompensat cu Frank O’Connor International Short Story Award. Distanta dintre noi (The Lowland, 2012) este cea mai recenta carte a sa, editata in 2012 si nominalizata la Premiul Man Booker si la National Book Award for Fiction. In acelasi an, scriitoarea a devenit membra a American Academy of Arts and Letters. Presedintele SUA Barack Obama a desemnat-o membra a comisiei sale pentru arta si umanioare.

Explorand conflictele intre civilizatii si generatii, angoasele omului contemporan, rupt intre identitatile din care este alcatuit, precum si efectele globalizarii, proza semnata de Jhumpa Lahiri se axeaza pe viata in exil, pe trauma, inadaptare si alienare, cercetand cu finete vietile frante ale unor personaje aflate in cautarea fericirii, care este niciodata acasa. Scriitoarea a tinut cursuri de creative writing la Boston University si Princeton University, precum si la alte institutii.

CAMILLA LÄCKBERG este una dintre cele mai citite autoare din lume. Romanele din seria Fjällbacka, zece la număr, s-au vândut în peste 28 de milioane de exemplare, iar drepturile de publicare au fost achiziţionate în 60 de ţări. Camilla Läckberg este, de asemenea, o femeie de afaceri de succes și una dintre fondatoarele Invest in Her, o companie de investiţii care susţine antreprenoriatul feminin și luptă împotriva diferenţelor de salarizare dintre femei și bărbaţi.

Marian Godină merge la Poliție aproape în fiecare zi. Nu pentru că s-ar afla sub control judiciar, ci fiindcă este polițist, începând cu luna decembrie a anului 2006, după ce a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. În prezent activează în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. 

Când își lasă masca jos, Marian „descinde” în mintea cititorilor cu textele pe care le scrie cu mult umor, reușind de fiecare dată să schimbe în bine dispoziția oamenilor. Dacă la serviciu Marian urmărește să nu fie urmărit, pe pagina sa de Facebook este urmărit de peste 550 000 de oameni.

La Curtea Veche Publishing a mai publicat Flash-uri din sens opus, În misiune cu Marian și Pablo, the alpaca: scrisoarea.

Adevăruri dureroase așază în oglindă două realități ce par a fi discontinue: realitatea politică – vizibilă în celebrele discursuri care au fost rostite în preajma înfăptuirii Unirii de către Mihail Kogălniceanu, în perioada imediat următoare acesteia de însuși Alexandru Ioan Cuza și în urma detronării domnitorului (aici, de către Barbu Ștefănescu Delavrancea) – și realitatea sufletească, intimistă a singurei martore (și mărturisitoare) la faptele din noaptea de 10/11 februarie 1866, a cărei viziune asupra întâmplărilor nu poate fi pusă la îndoială. A celei care i-a rămas alături domnitorului și i-a purtat, dincolo de dragoste, o devoțiune aproape de idolatrie, a doamnei Elena Cuza.
Propunem, în acest sens, un document inedit, o „convorbire” (cum modest o denumește autorul ei, distinsul Vespasian Pella) cu Elena Cuza, reprezentând o reeditare a ediției princeps (și singura, după știința noastră) apărute în anul 1909 la Editura Soc. Anonime pe acțiuni „Adeverul” din București, (…) ce redă istoriei un document interior.
O inscripție sufletească în fond la fel de autentică și zdrobitoare prin trăinicia argumentației proprii și prin puterea retrăirii, în prezentul dialogului, a unui trecut cu mâhnire reînviat.
Din acest dialog se vor naște întrebări. Și tot din acest dialog se vor ivi răspunsuri. Rămâne la latitudinea publicului iubitor de carte, dar și de adevăr să continue să îndeplinească o asemenea misiune și în anii ce vor veni. Pentru a nu uita meșteșugitele, profeticele vocabule eminesciene din Fragmentarium: „Aci ne aflăm noi românii – limbă cumpenei universului”.
Livia IACOB

Iv cel Naiv este un inginer român contemporan. Devenit scriitor. S-a născut online, dintr-un avânt spre www și o 

Marilù Oliva este scriitoare, eseistă şi profesoară de literatură. S-a născut în 1975 la Bologna şi a lucrat câţiva ani în presă, fiind o vreme directoarea unei reviste de cultură latinoamericană. A debutat în 2009 cu romanul Repetita, care a obţinut Premiul Azzeccagarbugli pentru literatură poliţistă şi a fost nominalizat la Premiul Camaiore şi la Bloody Mary Award. S-a bucurat de un mare succes de public cu seria crime, având-o ca protagonistă pe Elisa Guerra: ¡Tú la pagarás! (2010), Fuego (2011) şi Mala Suerte (2012).
A obţinut Premiul Karibe Urbano pentru romanul Mala Suerte (2012), premiul tinerilor cititori la Gaia di Manici Proietti pentru romanul Le sultane (2014) şi premiul cititorilor la Noir in Festival pentru romanul Questo libro non esiste (2016).
Colaborează cu Huffington Post, Thriller Magazine şi Libroguerriero.

JESSIE BURTON s-a născut în 1982 la Londra, unde trăiește și în prezent. A fost încurajată din copilărie să citească, să meargă la bibliotecă și să scrie. Și-a făcut studiile la Oxford University, unde a urmat cursuri de literatură engleză și limbă spaniolă, și la The Royal Central School of Speech and Drama din Londra. În adolescență a jucat într-un serial BBC pentru adolescenți (The Wild House(), fapt ce i-a deschis calea spre actorie și scenele londoneze. A publicat proză scurtă în (Harper’s Bazaar( US și (Stylist(, și, de asemenea, a scris frecvent articole și eseuri pentru (The Wall Street Journal, The Independent, Vogue, Elle, Lonely Planet Traveller și The Spectator. În 2014 a publicat romanul Miniaturista (The Miniaturist), care s-a vândut în peste 1 000 000 de exemplare și a fost tradus în 38 de țari. A fost desemnat Waterstone’s Book of the Year 2014, a primit National Book Award – New Writer of the Year & Book of the Year și a fost ecranizat de BBC One. După succesul internațional al primei ei cărți, Jessie Burton a revenit în 2016 cu Muza (The Muse; Humanitas Fiction, 2017), elogiată entuziast de critici ca realizare literară, ale cărei drepturi de traducere s-au vândut deja în peste 30 de țari. Ambele romane au fost bestselleruri Sunday Times, New York Times și Radio 4’s Book at Bedtime. Eseul autoarei despre Brexit, Found in Translation, a fost inclus în antologia Goodbye Europe. Primul ei roman pentru copii, The Restless Girls, va apărea în septembrie 2018. | www.jessieburton.co.uk

Au crezut că se aflau la adăpost printre dealurile înverzite ale Angliei, dar se înșelau. Unul câte unul, membri ai oligarhiei ruse, disidenți și gangsteri care fugiseră în Marea Britanie atunci când Vladimir Putin a preluat puterea, au fost găsiți morți în condiții suspecte. La fel și avocații lor britanici. Mai mult, autoritățile britanice au închis fiecare anchetă, doar pentru a face pe plac Kremlinului. Volumul dezvăluie, în premieră, modul în care Rusia și‑a perfecționat arta și știința asasinatelor în afara țării – în vreme ce spionii occidentali urmăreau cu groază cum guvernele lor nu reușeau să se protejeze în fața amenințărilor. Pe baza unei vaste comori constituite din documente nepublicate, dovezi aruncate de către poliție și interviuri cu sute de surse din interior, această investigație mondială dezvăluie una dintre cele mai importante și îngrozitoare povești geopolitice ale vremii noastre.

Romain Gary s-a născut în 1924 la Vilnius, în Lituania, unde și-a petrecut prima parte a copilăriei. În cel de-al Doilea Război Mondial a luptat alături de trupele franceze în Europa și în Africa de Nord, devenind apoi un diplomat și un scriitor de succes. Este cunoscut publicului român pen¬tru romanele Clar de femeie, Prima dragoste, ultima dragoste, Alint, dar mai cu seamă pentru Ai toată viaţa înainte.
Gary a reușit să înșele vigilenţa criticilor și a cititorilor, fiind singurul scriitor care a câștigat Premiul Goncourt de două ori. După ce în 1956 a primit premiul pentru romanul Les racines du ciel (Rădăcinile cerului), Academia Goncourt i-a oferit din nou premiul, în 1975, pentru Ai toată viaţa înainte, publicat sub pseudonimul Émile Ajar. La decernarea premiilor, Gary a privit din sală cum nepotul său, care s-a prezentat drept Ajar, a primit premiul. Semnul identităţii dintre Gary și Ajar a fost pus abia după ce scrii-torul s-a sinucis, în decembrie 1980.
Momo a fost crescut de când se știe de Madam Roza, o evreică bătrână care „a fost cândva femeie și nu i-a trecut de tot“, în apartamentul ei, laolaltă cu alţi copii pe care mamele lor nu-i pot păstra, dar nici nu vor să-i lase în grija Asistenţei Publice. Lumea lui Momo este un cartier parizi¬an sărac în care trăiesc de-a valma prostituate, travestiţi, hoţi de buzunare, comercianţi mărunţi; o lume colorată, cu bune și rele, plină de abjecţie, dar nu lipsită de umanitate și căldură, descrisă cu afecţiune și umor de naratorul-copil. „Trebuie să iubești“ e concluzia acestei cărţi extraordinare, aflate la a patra ediţie în limba română, în aceeași traducere de excepţie semnată de Laszlo Alexandru.

 

Prefață de Gabriel Liiceanu

 

„Trecând în revistă mai bine de o sută de CV-uri de parlamentari – o simplă mostră care dă seamă de vastitatea corupției autohtone –, Valeriu Nicolae pare să spună pentru prima oară un adevăr pe care îl ignorăm știindu-l: România se află pe mâna unei uriașe armate de impostori. Cartea pune de fapt în scenă o perplexitate: este oare adevărat ce trăim? Dând astfel glas unei stupefacții care ne încearcă pe toți, autorul a devenit o voce care răsună în vinovata noastră tăcere. Cât privește liniștea instalată în toate partidele în fața acestor pagini ale rușinii, ea vorbește de la sine despre punctul dramatic în care se află viața politică de la noi. Cum oare de nici un partid nu a simțit nevoia să-și facă din cele câteva sute de pagini care strigă la cer muniție de campanie? Parafrazându-l pe autorul cărții: poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm: tăcerea mormântală care urlă.“ — GABRIEL LIICEANU

 

„Ce s-a întâmplat în acești treizeci de ani? Cum și de ce am ajuns în acest punct în care instituțiile sunt capturate de oameni nepregătiți pentru funcțiile pe care le au? De ce cei mai titrați dintre noi rămân cei care nu pot folosi corect limba română? De ce suntem țara cu cele mai multe doctorate în siguranță națională, cu cei mai mulți politicieni cu multiple licențe și măcar un doctorat obținute toate într-un timp record, adesea cu o presupusă activitate academică și chiar cu abilitare doctorală? De ce suntem o țară cu prezența foarte scăzută la vot, deși în discuțiile private politica și modul în care suntem guvernați sunt o temă recurentă, în care punem multă pasiune? S-a ajuns prea departe, cu personaje mult prea grotești, în posturi mult prea înalte.“ — RALUCA PRUNĂ, ministru al justiției 2015–2017

„Copiii nu trebuie să știe tot ce se întâmplă în familie” – această avertizare i-a tot fost repetată naratoarei în copilarie. Ca adult, ea a descoperit, ca din întâmplare, niște trimiteri misterioase în câteva documente vechi, care i-au stârnit curiozitatea. Oare ce a omis să-i dezvăluie mama ei despre povestea de iubire pe care i-a spus-o seară de seară? Oare acest tată pe care povestitoarea nu l-a cunoscut niciodată a fost doar melomanul chic și idealistul șarmant din amintirile celei care i-a dat viață?

Descifrând vechi hârtii de familie, fiica descoperă un trecut fascinant și înfricoșător, deopotrivă, o viață care a fost pe cât de spectaculoasă, pe atât de tragică și povestea de iubire a doi tineri evrei siliți să se confrunte cu furia antisemită dezlănțuită în România interbelică și în cel de-al Doilea Război Mondial, cu ura legionarilor dusă până la pogrom, dar și cu ororile la care au fost supuși oamenii nevinovați în timpul Bătăliei pentru Stalingrad.

„Tocmai am citit Capitolul lipsă. Minunat! Fascinant! Tulburător!” SHLOMIT COHEN-ASSIF, poetă laureată

„O viață dedicată luptei pentru binele tuturor se termină cu o teribilă tragedie... Această carte se citește ca un thriller și vă este absolut necesară.” HAHAIM HATOVIM MAGAZINE

„O carte captivantă și mișcătoare... Sfârșitul este tragic, dar călătoria pâna la el este nespus de palpitantă.” LAISHA MAGAZINE

„Am fost atrasă puțin câte puțin în această poveste. Autoarea reușește un lucru extraordinar: aduce la viață o epocă, un popor, creează o întreagă familie din câteva documente parțiale – dar, în principal, înmoaie inimile.” Prof. univ. NITSA BEN ARI, Universitatea din Tel Aviv

Capitolul lipsa este „un excelent roman-document despre dragoste, speranță și război. [...] Atrasă într-o misiune pentru aflarea adevărului despre tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată, naratoarea descoperă un trecut politic tumultuos, [...] idealuri, sacrificiu, pasiune și lupte... Fascinant!” CITY MOUSE/TIMEOUT

Între 1868 și 1912, seria Iancu Jianu crește în complexitate și dimensiune. Practic, dintr-o nuvelă de aproximativ 50 de pagini crește un roman de 500! Complexitatea structurală, tematică și simbolică are în spate un motor istoricist: dorind să demonstreze că personajul a existat cu adevărat, prozatorul integrează, la fiecare nouă ediție, izvoarele publicate de C.D. Aricescu, Gr. Tocilescu ș.a. Parcă în ciuda teoriei lui D. Caracostea, conținuturile etnografice sunt puse în oglindă cu cele istoriografice. Efectul căutat, acela de verosimilitate a narațiunii (și, de fapt, de întemeiere istorică a mitului), nu-i reușește prozatorului și, paradoxal, cu cât se furnizează mai multe mărturii, cu atât personajul se îndepărtează mai mult de propria sa biografie. (…) Precum Luceafărului, lui Iancu Jianu i se refuză moartea și este „condamnat” la o perpetuă regenerare. A șasea ediție întărește structura hagiografică, în prima parte inserându-se aproape 100 de pagini despre istoria familiei Jianu-Cesianu. Dincolo de orice modificare survenită de la o ediție la alta, putem zări dominanta: efortul de cizelare a formei potrivite mitului haiducului național. Într-adevăr, caracterul de work-in-progress imprimat de N.D. Popescu romanului Iancu Jianu va asigura legea de repetiție proprie oricărui mit. Roxana PATRAȘ

„Cartea lui Cristian Preda e un ghid oportun pentru cei care vor să desluşească lumea politică în care trăiesc. La vot şi nu numai. De ce ațipesc parlamentarii? e în acelaşi timp o carte utilă pentru risipirea confuziilor şi pentru priceperea câtorva lucruri despre care avem păreri inflamate, uneori cu accente isteroide: mecanismele de producere a compromisului politic, logica alternanţei la guvernare, importanţa votului, coabitarea politică, mizele cooperării, igiena politică, importanţa statului de drept văzut ca domnie a legii. Ar fi utopic să crezi că o asemenea carte va produce o mutaţie. În schimb, e de sperat şi de aşteptat ca ea să deschidă nişte ochi şi să destupe nişte minţi. Are toate argumentele s-o facă.“ — RADU PARASCHIVESCU

„Poate fi ceva mai instructiv și plăcut decât să citești, scrisă cu simplitate, inteligență și har, povestea propriei tale vieți? Se împlinesc anul acesta trei decenii de la primele alegeri ținute după căderea comunismului. Ce s-a întâmplat cu noi în acești 30 de ani? – iată întrebarea la care răspunde unul dintre cei mai versați politologi români și, deopotrivă, unul dintre cei care au cunoscut scena politică a acestor ani dinăuntrul ei. Eseul lui Cristian Preda vine în întâmpinarea oricui vrea să priceapă, dincolo de suprafața cotidianului, lumea în care a trăit. Suntem răspunzători de soarta noastră după cum suntem echipați sau nu să înțelegem locul în care ne-am născut.“ — GABRIEL LIICEANU