Restul ca problemă a filosofiei

„Nimic din mintea mea nu îmi arată că trebuie să gândesc restul, ci știu că mă pot înconjura cu tot confortul faptului de a închide ochii și de a nu mă întreba, poate chiar niciodată, răstălmăcind o veche și gravă întrebare a filosofiei: De ce mereu rămâne ceva mai degrabă decât nimic? Dar obișnuința minții mele de a fi înfrântă în elanul ei de a consuma tot ce îi iese în cale o face să resimtă anxios și continuu că mereu rămâne «ceva ce ne scapă». Și chiar aceasta ascunde inevitabil sensul verbului a concepe: a pune alături o formă și un conținut, înlăturând și negând orice rămâne, așa cum scriitorul își poate arunca ciornele sau și le poate preface în obiecte de admirație, dar gazela este obligată cu riscul vieții să mănânce placenta nou‑născutului ei. Hai să scriu atunci o carte despre rest.” (Alexander Baumgarten)