Orice revoluţie îşi devorează propriii copii. Acest adevăr copleşitor se verifică mai cu seamă în timpul Revoluţiei franceze. Ghilotina, teribilul simbol al marelui eveniment, retează mai întâi gâtul regelui Ludovic al XVI-lea, devenit cetăţeanul Louis Capet. Urmează Danton, Robespierre, Saint-Just şi atâţia alţii.
În Place Louis XV, actuala Place de la Concorde, sângele curge în valuri până când un tânăr general, Napolen Bonaparte, aureolat de gloria campaniilor revoluţionare, va prelua moştenirea Revoluţiei şi va deveni un nou idol. Pe aripile entuziasmului stârnit de imnul compus de Rouget de Lisle, cetăţenii chemaţi în apărarea cuceririlor Revoluţiei vor deveni vajnicii luptători care vor striga din adâncul inimilor: „Trăisacă impăratul!”