Această antologie nu reprezintă un act politic. Cel mult o bornă istorică, o foiță de turnesol, un aide-mémoire, un gest estetic, un manifest.
Poezia este forma artistică cea mai sensibilă la tectonica socială, spațiul imediat de manifestare a reacțiilor nedecantate, necizelate, spațiul țipătului, al revoltei organice. Spațiul în care psihicul și sensibilitatea reacționează la cald, în care rațiunea este supusă instinctului.
Antologia aceasta vine să surprindă, să imortalizeze – folosind poezia ca vehicul, pe post de cameră video – tocmai bolboroseala aceasta a sinelui în fața istoriei, să fixeze cât mai mult din gama de sentimente și reacții desfășurate încă de la început pe portativul celor mai importante proteste din România postdecembristă.