Romanul The Bone Season dă viaţă unei fascinante eroine din universul urban fantasy. Şi ne-o aduce în atenţie pe Samantha Shannon, o scriitoare surprinzător de tânără, cu o imensă energie şi o imaginaţie debordantă, care creează prin acest remarcabil debut o realitate nouă şi îndrăzneaţă.
Samantha Shannon s-a născut la Londra, în 1991. A început să scrie la vârsta de 15 ani. Între 2010 şi 2013, a studiat limba şi literatura engleză la St Anne’s College, Oxford. În 2012, Women of the Future Awards a nominalizat-o la The Young Star Award. The Bone Season este primul ei roman, iar până la apariţia acestei ediţii drepturile de publicare fuseseră vândute în peste 20 de ţări.