Teatru IV. Teatru scurt

La începutul anilor ’50, în cea mai fecundă și mai ludică perioadă de creație, alături de piesele care i-au adus celebritatea – Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele –, Eugène Ionesco a scris mai multe scenete care reprezintă nu numai laboratorul pieselor „clasice“, dar și calea directă de exprimare pentru virtuozitatea comicului său deopotrivă insolit și frapant de concret, eliptic și luxuriant. Caracterul lor de farsă-improvizație dă jocului o libertate a experimentului nemaiîntâlnită parcă în piesele de mari dimensiuni ale lui Ionesco.
În 1953, la Théâtre de la Huchette, regizorul Jacques Polieri a pus în scenă un „Spectacol Ionesco“ pornind de la șase scenete ale lui Ionesco și de la dramatizarea după Căldură mare de Caragiale. Trei dintre aceste scurte piese se credea până de curând că sunt definitiv pierdute, dar au fost descoperite în arhiva regizorului. E vorba de Guturaiul oniric, Îi cunoașteți? și Nepoata-soție (varianta originală).
Pentru a întregi imaginea asupra teatrului scurt al lui Eugène Ionesco, în afară de scenetele scrise la începutul anilor ’50, volumul de față cuprinde și două piese scrise mai târziu (Scenă în patru și Lacuna).