Teologia crestina liberala

Schleiermacher redescopera rolul central al omului in religie, responsabilitatea individuala, atat in planul elaborarii doctrinare cat si in plan soteriologic. Ratiunea umana nu mai abdica in fata revelatiei divine si devine instanta ultima care descopera si valideaza orice afirmatie religioasa. In felul acesta, sunt pastrate doar acele doctrine care isi gasesc o contraparte sau validare la nivelul experientei umane iar certitudinea absoluta a teologiei revelate este inlocuita de verosimilitate, de probabilitate, la fel ca in cazul oricarei alte stiinte. In spirit iluminist, arhaicele forte personale, cum ar fi ingerii, demonii si Dumnezeu insusi sunt inlocuite cu principii naturale; Dumnezeu devine principiul suprem al armoniei si unitatii Universului. Vechile scenarii care explicau realitatile si dinamica religioasa in termenii deciziilor si actiunilor voluntare ale unui Dumnezeu personal isi pierd valabilitatea odata cu abandonarea perspectivei personaliste si sunt considerate drept rezultate ale gandirii mitologice, sensul lor religios fiind recuperat printr-o interpretare figurata. Religia devine acea stiinta care cauta sa descopere si sa explice omul nu doar ca fiinta individuala izolata, existand in virtutea unui sens individual, ci ca element ce participa la un intreg mai larg, la o finalitate holista. (Ovidiu Cristian Nedu)