Când spui poezie rusă contemporană, inevitabil îți trece prin minte că e vorba despre catrene cu rime și mulți mesteceni. Desigur că e o impresie falsă, deși poezia rusă are suficienți mesteceni pentru toată literatura. Și cu rima e la fel: da, majoritatea poeților ruși scriu cu rimă, însă e nedrept să considerăm că rima – sau absența ei – poate aduce un plus poeziei. Un poet bun poate scrie oricum și despre orice.
Tot ce poți cuprinde cu vederea este o antologie făcută de doi poeți tineri de la Chișinău: Veronica Ștefăneț și Victor Țvetov. Nu e o antologie de-a gata, pe care au tradus-o, ci e una pentru care au făcut selecția poeților și a poemelor. Au citit foarte multe cărți de poezie din Rusia și au făcut o triere dură.
Alexandru Vakulovski