In rochia ei cu elefanti, Rosamund pluteste in fiecare dimineata pe deasupra lumii, privind in jos la orasul in care „o asteapta o casa o strada un loc gol”. Rosamund, femeia copil care iubeste-traieste imbratisand neinfricat culori, obiecte si sentimente, exista pentru ca „o fiinta frumoasa se naste de fiecare data cand credem/in ceva”. Feminina, nostalgica si vizuala, poezia Danielei Birzu ne spune o poveste despre iubire, amintiri, timp si vise. Nu te intreba de prea multe ori cine e Rosamund – doar viseaza putin, „pana cand or sa mai ramana/dragostea, cartile anticariatelor/toate povestile frumoase & /dark prinse-ntre-ziduri. (Cristina Nemerovschi)
In volumul Trandafiri pe viscere, poeta Daniela Birzu intretaie in viziune proprie expresionismul si gothic-ul pentru a realiza imagini poetice unice, proiectate intr-un cinema suprarealist. Sunt doua filme amestecate, unul carnal, de o violenta neobisnuita pentru lirica feminina, apoi „contrabalansul /vine seara cind cablurile chitarilor electrice/sunt impinzite peste cladiri”, emotia percutanta, precisa asemenea inciziei chirurgicale, care transleaza inspre o dragoste anxioasa, dar salvatoare. Daniela Birzu este un Karel Čapek care vrea sa invete robotii sa iubeasca. (Leonard Ancuta)