Umbre pe ecranul tranziţiei

Televiziunea nu mai e de mult doar o variantă de divertisment sau un instrument de educare. În ultimele decenii, rosturile ei s-au diversificat, şi nu neapărat în bine. Probabil că tocmai asta l-a făcut pe Noel Coward să ricaneze: „La televizor trebuie să apari, nu să te uiţi“. Plecând de la spusa lui Coward, Cezar Paul-Bădescu fructifică ipostaza de cronicar TV şi demontează versiunea românească a acestui mecanism complicat, care seduce şi manipulează, încântă şi deprimă, intrigă şi amuză. În textele lui se aud, dacă pui urechea, ecouri din Homo videns, celebra carte a lui Giovanni Sartori. Citindu-le, ai o imagine mai clară a efectelor pe care le provoacă televiziunea atât în mentalul unei naţii, cât şi în destinele componenţilor ei. În fond, Cezar Paul-Bădescu o scrie negru pe alb: cu larga noastră complicitate, televiziunea moşeşte talente, dar şi fanatici, vedete, dar şi imbecili, bucurii, dar şi dezamăgiri.