“Cînd am ajuns acasă, am găsit în suportul de vase, printre furculiţe şi cuţite, un bilet pe care scria: M-am împăcat cu Ștefan. Ți-am lăsat cheia în cutia poștală.
Aşa, deci! S-a terminat. M-am aşezat pe un scaun şi mi-am aruncat privirea pe fereastră. Am aşteptat cîteva secunde cu auzul încordat. Nu s-a auzit nici un fel de zgomot. Mi-am imaginat privirea aruncată pe pereastră făcîndu-se țăndări atunci cînd s-ar fi izbit de pămînt. Nu s-a auzit nimic.”