Un viitor luminos. Crescut în Transilvania în umbra comunismului

„Am plecat de la sînul tău cu o zi înainte de a împlini 26 de ani. Om făcut, dar prea semănam cu tine. În timpul cît am fost plecat am învăţat multe lucruri care m-au schimbat puţin. Au fost momente în viaţa mea cînd te-am urît, momente cînd mi-ai fost indiferentă şi momente cînd te-am iubit şi mai mult ca înainte de a te părăsi. Încăpăţînată cum eşti, tu nu m-ai părăsit niciodată. Dimpotrivă, m-ai persecutat cu iubirea ta în numele unui trecut numai al nostru. Am învăţat că aşa face o mamă. Şi că eu, ca fiu, nu pot să mă sustrag iubirii tale. Ţara ţi-o porţi în suflet oriunde ai fi, te urmăreşte obsesiv, chiar şi atunci cînd crezi că nu o mai vrei. Ai încercat şi tu să te schimbi, dar încă nu ţi-a reuşit prea bine. De aceea, după atîta amar de vreme, îţi întorc respectuos amintirile noastre, aşa cum le-am purtat eu
prin lume. M-au ajutat să mă schimb. Sper să te ajute şi pe tine. Ştiu că ai nevoie.” (Teodor Flonta, aprilie 2018, Hobart, Tasmania)