„O mentiune aparte merita discursul liric de mare rafinament imagistic al lui Mircea Barsila, nou «miliardar de imagini», ca pe vremuri Ilarie Voronca, numai ca deloc interesat de «ritmul epocii», ci intors, dimpotriva, cu o emotie profunda, catre miracolul mereu redescoperit al lumii simple, elementare. Datul livresc, prezent adesea in versuri, apare acolo parca pentru a spori pregnanta senzatiei fragede, ca un element oarecum auxiliar, astfel incit dimensiunea «intelectuala» a sintaxei poemului nu apare deloc constringatoare si sterilizanta pentru tandretea de sorginte franciscana a intimpinarii lumii.” (Ion Pop)
„Poetul si-a gasit identitatea lirica inca de la prima lui carte si a ramas in continuare el insusi, cu o consecventa numai aparent contrazisa de miscarea de flux si reflux a inspiratiei. Volumele sale au o impresionanta unitate stilistica si formeaza un tot, fara sa sufere de manierism. Cele mai multe dintre poeme sint descrieri ale unor peisaje rustice si aduc aminte prin concretete, prin sugestia de materialitate grea a lumii, prin crearea unei atmosfere lirice inca de la primele versuri de «privelistile» lui Fundoianu. Aceleasi poeme insa pot evoca unui critic literar jocul de limpezimi din poezia lui Blaga, intrucit peisajele descrise lasa sa se vada prin ele, ca si cum ar fi radiografiate de sensibilitatea mistica a poetului. Combinatia de realism si spirit vizionar (...) confera o indestructibila originalitate poeziei lui Mircea Barsila.” (Alex. Stefanescu)