Viaţa mea clandestină

Epuizat din stoc
SKU
FI000479/1
10.69 LEI

Detalii

Peter Carey este unul din cei doi scriitori (alături de J. M. Coetzee) care au obţinut Man Booker Prize de două ori. De asemenea, a primit patru Miles Franklin Awards.


Che e un puşti de şapte ani care a crescut alături de bunica lui aristocrată într-un apartament din Upper East Side, iar Dial, o frumoasă hipiotă pasionată de literatură, cu idealuri progresiste. Când aceasta intră în viaţa celor doi, lucrurile iau o întorsătură nebănuită, care-l proiectează pe micul Che într-o lume total nouă.

Având iniţial un simplu rol de intermediere între Che şi adevărata lui mamă, Dial se va converti, treptat, în figura maternă înde-lung aşteptată de copil. Periplul lor include fuga de poliţie, camuflarea identităţii reale a lui Che, întâlnirea cu mai multe comunităţi hipiote, pe fundalul unei Americi tulburi, cea a anilor '60.

La sfârşitul unui montagne-russe de întâmplări care contaminează cititorul cu suspansul lor, rămâne întrebarea: va reuşi Che să-şi regăsească familia legitimă sau, dimpotrivă, va alege clandestinitatea, care i-a oferit şansa să trăiască pe viu ceea ce alţii află numai din cărţi?

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas Fiction
Colecție Raftul Denisei
Ediția cărții I
ISBN 978-973-689-366-7
Traducător Vali Florescu
Număr de pagini 272
Formatul cărţii 13 x20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2010
Premii Nobel 2010
Nou Nou

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Viaţa mea clandestină