În fiecare relație există două povești, iar adesea ele nu prea converg. Iată ideea de la care pornește cartea clasică a lui Phyllis Rose, Vieți paralele, ce încearcă să descopere cum apare fericirea sau nefericirea în căsnicie și ce arată acest lucru despre „proiectul narativ” sau „ficțiunea subiectivă” pe care o creează cuplurile. Într-o perioadă în care divorțul era scandalos, iar formula „pînă cînd moartea ne va despărți” era luată ad litteram, cinci scriitori și scriitoare – Charles Dickens, John Ruskin, Thomas Carlyle, John Stuart Mill și George Eliot – au fost nevoiți să găsească soluții inventive și surprinzătoare pentru a rămîne împreună cu partenerii lor. Povestind cu farmec, multă anecdotică și detalii savuroase, Phyllis Rose se bazează pe mărturiile lor și pe relatările epocii, arătînd ce imagine afișau aceste cupluri și care erau în realitate viața lor domestică și atmosfera familială în epoca victoriană. Și, mai ales, ce rol joacă dorința, fantezia și controlul în relațiile noastre cele mai intime.
„Singura carte pe care va trebui s-o citiți vreodată despre căsnicie.” (The Telegraph)
„Vieți paralele explică mecanismele prin care poveștile pe care le spunem – despre viețile noastre și despre cele ale unor oameni care au murit demult – sînt structurate de nevoia noastră de împlinire narativă – și viceversa.” (The Guardian)
„Cartea lui Rose a deschis noi perspective, nu doar în ceea ce privește modurile în care am putea concepe căsnicia, ci și modurile în care citim și scriem.” (New Statesman)