Camara diavolului

Toate festinurile, s-a spus, antreneaza discutii despre sex sau moarte. Jim Crace le implica aici pe amandoua. Naratiuni de o frumusete joyceana, pigmentate frecvent de cate un suras mefistofelic: o femeie isi asezoneaza mancarea cu cenusa sotului incinerat, numai ca sa auda, ceva mai tarziu, o voce care-i canta din stomac; un grup de aventurieri urca pe un drum plin de primejdii, aproape suprarealist, si ajung la un restaurant misterios unde nu li se va spune niciodata ce au mancat de fapt; alte personaje pornesc in cautarea "pietrelor de supa" care, puse in mancare, pastreaza savoarea marii; un doctor planteaza polipi si ii gateste dupa toate canoanele bucatariei frantuzesti. Jim Crace e interesat de hrana in toate ipostazele ei - biologice si metafizice. Personajele sale traiesc dupa o logica proprie, in interiorul careia par plauzibile, ca in textele lui Kafka sau Borges.