Nu aveți nici un articol în lista d-voastră de dorințe.

Înăuntrul Regatului – Viaţa mea în Arabia Saudită

de Carmen Bin Laden

Înăuntrul Regatului – Viaţa mea în Arabia Saudită

Cumnata lui Osama Bin Laden rupe tăcerea....
Citeste in continuare...
27,94  LEI
 LEI7523

În stoc

Economisesti: 4,19 LEI 15% discount

Urgent Cargus Curier: 24-48 ore

Cartea de memorii a lui Carmen Bin Laden, soţia – venită din inima Europei – a unuia dintre cei 54 de fraţi ai lui Osama Bin Laden. Iraniană după mamă, dar născută și crescută în ţara tatălui ei, Elveţia, Carmen Bin Laden cade pradă farmecului irezistibil al lui Yeslam Bin Laden, un tânăr saudit inteligent, bogat și cosmopolit, și îl urmează, iniţial în SUA, apoi în Arabia Saudită. În anii în care femeile occidentale atingeau apogeul emancipării și întreg Occidentul era puternic marcat de revoluţia sexuală, Carmen alege viaţa de soţie în Arabia Saudită, o ţară religioasă și conservatoare, hotărâtă să reziste prin orice mijloace – inclusiv prin fanatism religios – în faţa asaltului modernităţii. Cartea lui Carmen Bin Laden înregistrează șocul și dezorientarea profundă pe care un venetic – o femeie venită din Occident – le experimentează în contact cu o societate închisă, cum e aceea guvernată de dinastia Al-Saud. Ea propune, în același timp, o imagine detaliată a vieţii din interiorul clanului Bin Laden, o familie bogată în care tinerii atrași de fundamentalismul islamic – cel mai celebru caz e fostul lider Al-Qaida, Osama Bin Laden – se află în conflict cu fraţii „rătăcitori", fascinaţi de valorile liberale ale Vestului. 11 septembrie 2001: alături de una dintre cele trei fiice ale sale, Carmen Bin Laden se îndrepta spre casa ei din Elveţia. Auzind la radio știrea despre prăbușirea Turnurilor Gemene, a simţit instinctiv că în acest dezastru terorist cumnatul ei trebuie să fie cumva implicat. A suferit alături de această ţară, SUA, a doua ei patrie, locul în care își încuraja fiicele să trăiască. A știut, de asemenea, că vieţile lor nu vor mai fi aceleași, începând din acel moment. A scris această carte mai ales pentru ca fiicele ei – care încă poartă acest nume, sinonim cu terorismul și violenţa – să cunoască lumea în care s-au născut și au copilărit. Și pentru ca oamenii să înţeleagă mecanismele interne ale unui regat plin de contradicţii și tabuuri. Carmen Bin Laden a fost soţia lui Yeslam, unul dintre fraţii lui Osama Bin Laden. În 1974, îndrăgostită fiind, Carmen l-a urmat pe acest bărbat exotic și rafinat în SUA, unde li s-a născut și primul copil. Totul s-a prăbușit atunci când s-au mutat în Arabia Saudită. Aici, Carmen a devenit martorul privilegiat al ascensiunii clanului Bin Laden, „organizaţie" tentaculară strâns legată de familia regală. Asistă la transformarea acestui regat într-o patrie a fanatismului religios și a violenţei, exemplul cel mai frapant fiind cumnatul ei, șeful formaţiunii teroriste Al-Qaida. În acest moment, femeia decide să plece pentru a-și salva fiicele de la prizonierat. Credea că în felul acesta va trage perdeaua asupra trecutului, că-și va reface viaţa într-o lume liberă. Asta până în ziua de 11 septembrie 2001, când prăbușirea Turnurilor Gemene avea să-i bulverseze existenţa…
Scrieți o recenzie
Nota
Cod Produs: C186120
Noutate: 6 iun. 2011
Editura: Pandora-M
Data aparitiei: 2011
Colectie: Reality Shock
Traducător: Laurențiu Dulman
Număr de pagini: 264
Ediția cărții: I
Formatul cărţii: 13 x 20 cm
ISBN: 978-973-1989-06-8
Citeste in continuare...Citește mai puțin ...
LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei LibHumanitas • libraria online unde cartile bune iti dau idei