În 1937, scriitorul britanic Sacheverell Sitwell a fost invitat de familia de vechi boieri Callimachi să ne viziteze ţara. Rod al unui aranjament privat, călătoria unui cetăţean britanic atât de cultivat şi de pătrunzător s-a dovedit mai fructuoasă decât orice acţiune de propagandă culturală pusă la cale de vreun minister de resort. Peste nici un an, Sitwell a publicat la Londra volumul Roumanian Journey, splendid tipărit şi legat, îmbogăţit cu fotografii în alb-negru de o frumuseţe…
Ilustrații de Bajkó Attila Când temuta viespe mandarină, o lighioană cât o vrabie, dă iama în câmpia parfumată unde trăiesc albinele europene, Mitsu, cea mai mică dintre ele, pornește în aventura vieţii sale. Cu zapis și învoire de la regina stupului, albina cea neînfricată pleacă în zbor peste mări și ţări, spre Orientul Îndepărtat, ca să înveţe de la albinele nipone tactici de apărare împotriva temutei viespi. În Ţara Soarelui Răsare, în stupii din grădina Yoko-Hara, Mitsu descoperă cât de…
Oare de ce oamenii – indiferent de sex, vârstă, cultură sau etnie – nu se pot abține să nu zâmbească atunci când văd strălucirea curcubeului, o explozie de confetti ori un mănunchi de baloane colorate? Sau de ce un anumit decor ne face să ne simțim anxioși, iar altul ne dă un sentiment de bucurie și încântare? Ingrid Fetell Lee răspunde la aceste întrebări punând la îndoială concepția convențională potrivit căreia bucuria lăuntrică nu depinde de lumea din jur și ne arată cum putem duce o…
Preocupat de tema ratării, care, în opinia sa, „are relevanța unei cunoașteri de sine“, Angelo Mitchievici o studiază într-o serie de eseuri pornind de la exemple din literatură, filme, bandă desenată. Cum te instalezi în eșec? Cum îți asumi ratarea, cu voluptate, ori blazat sau resentimentar? De la Cioran la Voltaire, de la Mircea Eliade la Mircea Cărtărescu, de la Locul unde nu s-a întâmplat nimic la Marele Gatsby, Deșertul tătarilor, Macbeth, de la decadența gurmandă…
A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată, un împărat peste măsură de ciudat, care și-a acoperit întreaga împărăție cu petice de lână colorată, iar la sfârșit i-a pus lunii tichie. Până și paginile de carte purtau învelitori croșetate, la fel și oceanul, și dealurile, și merele, dar nu și vântul, care a înconjurat o dată pământul și a suflat din toate puterile. Și-atunci, ce să vezi, au zburat păturile de pe munți și livezi, iar oamenii mari, lipsiți de imaginație, s-au înspăimântat…
„Fizicianul care ne-a transformat perspectiva asupra universului.“ – Financial Times Carlo Rovelli, unul dintre protagoniștii cercetărilor din gravitația cuantică, urmărește evoluția ideilor despre alcătuirea lumii, din Antichitate până la descoperirile și modelele teoretice cele mai recente, care ne modifică radical perspectiva asupra materiei, spațiului și timpului. Consecința punerii de acord a teoriei cuantice cu relativitatea generală este că spațiul și timpul nu sunt entități…
Tehnici?! Sună cam inginerește, dar nu există cuvânt mai potrivit pentru ce trebuie să faci ca părinte în diverse situații (ce să spui, cum să te porți) ca să-ți educi bine copilul: Lasă copilul, controlează-te tu! (tehnica nr. 1), Când a făcut o prostie, începe cu punctele lui forte (tehnica nr. 8), Dacă suferă o pierdere, lasă-l să fie trist (tehnica nr. 22), Nu uita să-ți ceri scuze (tehnica nr. 24), Iartă-te (tehnica nr. 25). Partea cea mai…
Chip Conley, antreprenor de mare succes și avid căutător de sens în viața personală și profesională, pornește de la bogata lui experiență de viață – dublată de solide lecturi științifice și nu numai – pentru a crea un nou limbaj vizual al emoțiilor. Formulele pe care le discută ne pot ajuta să înțelegem componentele fiecărei emoții pentru a face, astfel, ordine în tumultul interior cu care ne confruntăm zi de zi. Rigoarea matematică îmblânzește în cartea de față nărăvașele afecte care de multe…
Stephen Hawking nu este un om de știință obișnuit. El a reușit, poate mai mult decât oricine altcineva, să ne ajute să descifrăm enigmele universului. Cercetările sale cu privire la găurile negre și nașterea universului au fost cu adevărat revoluționare, iar boala care l-a țintuit într-un scaun cu rotile nu i-a limitat în nici un fel strălucirea intelectuală și cariera științifică. Mai mult, Hawking a contribuit din plin la popularizarea științei, iar cărțile sale s-au vândut în milioane de…
Cu un Scurt cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu „Există, în paginile Emiliei Șercan, o pasiune a adevărului care vrea să trezească și care izvorăște din nevoia morală a jurnalistului de a deveni observator angajat al epocii sale. Cu toate riscurile, inclusiv cu acela al amenințării cu moartea. Pe care autoarea o amintește la un moment dat în treacăt, ca și cum nu pe ea ar privi-o, lăsând societatea să judece felul în care trebuie să-și apere mărturisitorii.“ — GABRIEL LIICEANU „În esență,…
Nu-i o sarcină simplă să oferi publicului larg, fără a te folosi de ecuații, o perspectivă de ansamblu asupra fizicii moderne. Cu talentul său de comunicator al științei, Jim Al-Khalili reușește să sintetizeze în mod intuitiv rezultatele la care am ajuns în trei domenii fundamentale din fizică – relativitatea, teoria cuantică și termodinamica –, pentru a ajunge la întrebările rămase deocamdată fără răspuns privind, de pildă, natura materiei și energiei întunecate, inflația cosmică sau…
Cum a fost omul Eminescu? Cine, dacă nu contemporanii lui, ar putea răspunde la această întrebare?Unii l-au cunoscut pur şi simplu, alţii i-au fost prieteni nedespărţiţi. Cu toţii ne spun câte o poveste, iar poveştile lor adunate laolaltă spun, întreagă, povestea vieţii lui. La capătul ei, dincolo de clişeele cu care ne-am obişnuit, apare un om care ştia ca nimeni altul, în anii tinereţii, să se bucure de viaţă, dar care, ca nimeni altul, a îndurat apoi calvarul ei.De aceea Eminescu face parte…
„Nimeni nu prezintă istoria militară a lumii antice cu atâta erudiție și măiestrie ca Barry Strauss.“ —Publishers Weekly „Povestea lui Spartacus este în primul rând o poveste de război: un clasic studiu de caz al unei insurecții conduse de un geniu al tacticilor de gherilă și al unei contrainsurecții inițiate de o putere convențională… Războiul lui Spartacus este, de asemenea, o poveste despre un conflict etnic… Scindările tribale i-au transformat pe rebeli în clici…
„Noi suntem români“ este titlul unui cântec patriotic. „Nimeni nu-i perfect“ este ultima replică din filmul Unora le place jazzul. Chiar dacă pare straniu, cele două enunţuri nu se bat cap în cap. Între ele există de fapt o legătură pe care viaţa în România de azi o strânge de la o zi la alta. Desfăşuraţi în paralel cu musicalul de mare succes „Mama Pandemia“, ultimii doi ani de viaţă românească te pun în situaţia de-a duce frecvent mâinile la cap: fie pentru atingerea frunţii fierbinţi,…
Carte cu autografele autorului Mihai Mănescu, regizorului Andrei Huțuleac și actorilor Maya Noelle Prediger, Matei Dima, Micutzu Cosmin Nedelcu din distribuția filmului omonim. Romanul Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie s-a născut din scenariul filmului omonim regizat de Andrei Huţuleac, avându-i în distribuţie pe Maya Noelle Prediger, Teodor Corban, Matei Dima, Grigore Silișteanu și Micutzu Cosmin Nedelcu. Adaptare după un scenariu de film de Mihai Mănescu, Matei…
Primul volum al uneia dintre cele mai îndrăgite serii pentru copii vă invită într-o aventură de pomină alături de Habarnam, un personaj al cărui nume a devenit sinonim cu râsul în hohote. În Oraşul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupaţiile şi firile lor: Ştietot, Pilulă, Şurubel şi Piuliţă, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonţişor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, Posibil şi Probabil. Este clar că Habarnam nu ştie nimic!…
Cele mai frumoase poveşti ale omenirii sunt anonime, iar cei mai iscusiţi povestitori sunt cei care inventează lumi şi reinventează lumea. Această minunată stirpe a „mincinoşilor", născută în zorii civilizaţiei din nevoia oamenilor de a desluşi tainele vieţii şi ale morţii, ne încântă şi astăzi cu istorii pline de farmec. Poetice, amuzante, profunde, pilduitoare, venind din spaţiul buddhist sau islamic, chinez, african ori evreiesc, indian sau amerindian, poveştile transcend graniţele istorice…
„Oricine a citit acea perlă din coroana memorialisticii românești care este Eterna întoarcere, adică Ofrandele Corneliei Pillat, a rămas captivat întâi de toate de personajul fabulos, aproape marquezian, Gheorghe Ene Filipescu, tatăl autoarei, orfanul plecat din Oltenița natală, ajuns ucenic cizmar la București, apoi proprietar al unui magazin de încălțăminte de lux în pasajul Jean Villacrosse din Calea Victoriei, premiat la Barcelona în 1929 și ales starostele breslei pe țară,…
Dispariția inexplicabilă a unui scriitor devine obiectul investigației fostului său traducător și a unui detectiv, acum polițist pensionat. Cei doi vor încerca să afle ce s-a întâmplat cu bătrânul autor, despre a cărui moarte nimeni nu deține nici o informație – nici poliția, nici Uniunea Scriitorilor –, dar care ar trebui să aibă o vârstă neverosimilă, de 113 ani, dacă printr-o minune s-ar mai afla în viață. O intrigă complicată, plină de suspans, condimentată cu elemente de fantastic îl…
Marile tragedii istorice care au marcat lumea noastră și care amenință și azi buna așezare a civilizației sunt, în mare parte, consecința optimismului netemperat, lipsit de scrupule. Fascinația intelectualilor și a oamenilor politici pentru idealism și utopie este expusă în acest tur de forță eseistic unei analize riguroase; antidotul capătă forma valorilor consensuale, ale tradiției, la care s-a ajuns de-a lungul timpului prin sacrificiu și compromis. Ironia și iertarea sunt semnele…
Cartea eminentului specialist în psihologie socială Robert Levine este o explorare captivantă și detaliată a felului în care fiecare cultură percepe și gestionează timpul. Prin intermediul unor experimente sociale inedite și al unei analize pătrunzătoare, Levine reușește să creeze practic un ghid pentru toți cei care vor să navigheze eficient în ritmul cotidian al oricărei culturi străine, să descopere cât de influențați sunt de evenimentele presante de acasă și să-și traseze propria geografie…
Scrisă de unul dintre cei mai importanți specialiști în neuroștiințe din lume, Strania ordine a lucrurilor este o investigație inovatoare asupra homeostaziei, proprietatea biologică ce reglează fiziologia umană în vederea asigurării supraviețuirii și înfloririi vieții. Antonio Damasio ne arată că descindem, din punct de vedere biologic, psihologic și chiar social, dintr-o lungă succesiune de strămoși ce începe cu simplele celule vii, că mintea și cultura sunt legate de vechile forme…
„Viața e simplă“ era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți…
Cu o postfață de Ernest H. Latham, Jr Un reportaj viu ca un roman despre dramaticul an 1940 în România, scris la cald de corespondenta săptămânalului american Newsweek la București, publicat succesiv în SUA și Marea Britanie, întâmpinat elogios la apariție și redescoperit cu entuziasm după mai multe decenii – iată, în câteva cuvinte, destinul acestei cărți. Povestea reconstruiește ca un puzzle un București din alte vremi, frământat de evenimente politice contradictorii și imprevizibile, dar…
„Fiecare poveste de dragoste poartă în ea pariul veşniciei. Fiecare îndrăgostit vrea ca iubirea lui să treacă dincolo de toţi şi de toate. Şi fiecare îşi preţuieşte aleasa după cum se pricepe, după cum poate şi după cum crede de cuviinţă. Unul îi ridică un palat, altul îi scrie o poezie. Unul o îngroapă în flori, altul îi dăruieşte inele. Unul îi face zece declaraţii pe zi, altul o adoră mut, cu ochii mari. Unul regândeşte lumea de dragul ei, altul ucide. Dar nici unul nu acceptă că ar putea să…
„Creativitatea este sacră şi nu este sacră. Ceea ce creăm contează enorm şi nu contează deloc. Trudim singuri şi suntem însoţiţi de spirite. Suntem îngroziţi şi suntem curajoşi. Arta e o zdrobitoare corvoadă şi un minunat privilegiu. . Divinitatea nu ne poate lua în serios decât atunci când suntem în cea mai jucăuşă dispoziţie. . Fă loc acestor paradoxuri, astfel ca toate să fie deopotrivă de adevărate în sufletul tău, şi îţi promit – vei putea face orice.“ (Elizabeth GILBERT)
Dalí are conştiinţa propriului geniu. Până la vertij. Pare să fie un sentiment intim foarte reconfortant. Părinţii l-au numit Salvador tocmai pentru ca era menit să salveze pictura ameninţată cu moartea de către arta abstractă, de suprarealismul academic, de dadaism şi, în genere, de toate „ismele“ anarhice. Jurnalul este deci monumentul pe care Dalí îl înalţă gloriei personale. Lipseşte din paginile lui orice urmă de modestie...
„În ultimii treizeci de ani, Carlo Rovelli a fost sursa unora dintre cele mai fascinante idei din fizica fundamentală.“ — New Scientist Marea dificultate cu care se confruntă azi fizica fundamentală ține de incompatibilitatea dintre cele două mari teorii din secolul XX: relativitatea generală (care descrie legătura dintre spațiu-timp și gravitație) și mecanica cuantică (născută din sondarea microcosmolui). În căutarea unei teorii cuantice a gravitației, au fost lansate câteva propuneri…
De la apariția lui Homo sapiens și revoluția cognitivă petrecută în urmă cu 50.000 de ani, capacitatea speciei noastre de a înțelege și modifica mediul în care trăiește pare nelimitată. Un singur mister rămâne nerezolvat: cel al naturii umane și al civilizației sale. Ce suntem cu adevărat, de ce specia noastră face ceea ce face sfidează orice explicație rațională. Plonjând în miezul revoluțiilor biologiei, Pier Vincenzo Piazza ne oferă o lectură complet nouă despre ființa umană,…
Poveștile sunt vitale pentru dezvoltarea copiilor, fie că e vorba de echilibrul lor emoțional, de bogăția limbii, de capacitatea de adaptare sau de sentimentul de apartenență. Secretul stă în bucuria de a vorbi cu copilul tău, în plăcerea de a citi o carte sau de a istorisi povești împreună. Elaine Reese, psiholog de formație, cercetătoare și mamă la rândul ei, prezintă în această carte rezultatele studiilor realizate de ea pe teren, cu sute de copii și părinți, de-a lungul a nu mai puțin de 15…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou