„Dacă Bolintineanu ar fi avut acces la lumea de curăţii geometrice cărora li se închina Ion Barbu? Dacă pe Eminescu l-ar fi mişcat zbuciumul din sufletul unui Manoil? Dacă lui Arghezi i-ar fi venit gustul să rescrie el Ţiganiada? Dacă ar fi presimţit paşoptiştii noştri că se va ivi pe meleagurile române un tiran fără pereche şi porneau să-l ia în tărbacă, aşa cum ştiau ei, cu cântecele comice şi monoloage autodemascatoare? Dacă ar învia epopeea?Toate…
Ediție de Georgeta Filitti„Iancu Bălăceanu este paşoptistul-model: vlăstar al unei mari familii muntene, studiază la Paris - unde se pătrunde de ideile liberale, audiind cursurile corifeilor generației de la '48 -, militează în societăţi studenţeşti, cochetează cu mazzinismul şi îşi face o sumedenie de relaţii ce îi vor folosi mai apoi în cariera diplomatică. Abia ieşit din adolescenţă, revine în ţară, şi soarta îl aruncă în tabăra revoluţiei.…
O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească!Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie…
O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească!Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie…
Traducere de Elena Drăgușin-RichardCandelă de-o clipă-n întuneric este continuarea firească și mult așteptată a bestsellerului O curiozitate fără margini, ce cuprinde prima parte a vieții unuia dintre cei mai mari oameni de ştiinţă şi gânditori contemporani. De data aceasta, Richard Dawkins își reamintește cu umor și spirit critic viața dedicată științei și descoperirii. Explorând efectele pe care publicarea Genei egoiste le-a avut asupra biologiei ca…
Un profesor de muzică îşi confundă (la propriu) soţia cu o pălărie. Un bărbat nu-şi recunoaşte propriul picior. O femeie nu mai ştie ce înseamnă stânga. Persoane considerate retardate mintal dovedesc capacităţi ieşite din comun. Toate aceste bizarerii sunt cazuri neurologice reale, cu care s-a confruntat doctorul Oliver Sacks. 24 de asemenea povestiri alcătuiesc o imagine asupra minţii omeneşti – am fi tentaţi să spunem: asupra patologicului, dacă am putea trasa o…
Traducere de Elena CiocoiuSanctitatea Sa Dalai Lama şi Arhiepiscopul Desmond Tutu, ambii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi maeştri spirituali ai epocii noastre, au supravieţuit mai mult de cincizeci de ani exilului, violenţei şi opresiunii. În pofida dificultăţilor — şi datorită lor —, nu au încetat să cultive optimismul, dragostea şi bucuria. În aprilie 2015, Arhiepiscopul l-a vizitat pe Dalai Lama la reşedinţa sa din Dharamsala, India, pentru a participa…
Traducere de Andrei Bontaș și Ancuța BontașTimp de sute şi mii de ani, lumea părea să fi rămas în aceeaşi matcă. „Nimic nou sub soare“ a fost cuvântul de ordine al celor care identificau ziua de mâine cu cea de azi. Acum însă cunoaşterea, tehnologia şi societatea evoluează într-un ritm care ne somează să ne redefinim identitatea. Colecţia „Paşi peste graniţe“ aduce în atenţia cititorilor perspectivele care se deschid în faţa…
„Mill reprezinta in lumea anglo-americana ceea ce este Nietzsche pentru traditia continental-europeana: apogeul «modernitatii». Nu este de mirare ca eseul Despre libertate e atat de relevant, atat de rezistent in contemporaneitatea lui.“ (Gertrude Himmelfarb)
Studiul unor documente, analiza si propunerile de reflectie completeaza traditionala povestire urmareste insusirea unui demers asemanator celui practicat de istoricul de profesie secvente optionale de invatare individuala: Eveniment, Biografie, Idei Mentalitati, Cerceteaza si raspunde, Exercitii de sinteza dictionar de termeni harti-document, imagini, grafice sute de ilustratii - un atlas istoric in miniatura.
„Deși toată viața m-am îndeletnicit cu încercarea de a înțelege lucrurile, și am căutat în toate, în mult mai mare măsură decât plăcerea mea, luciditatea fără rest, a mea și a culturii, foarte târziu am înțeles că tema vieții mele a fost dintotdeauna paradisul. Încă de când mă lăsasem fascinat de ideea posibilității de a-ți începe viața din nou, de astă dată perfect – iar asta s-a întâmplat când am…
Traducere de Alexandru MacovescuDe-a lungul timpului, și mai ales în ultima parte a vieții, Hemingway i-a dezvăluit prietenului de încredere cu care mergea la vânătoare, la coride și la pescuit amănunte despre evenimentele care i-au marcat existența, dând la iveală o ipostază mai puțin cunoscută a marelui scriitor. Din cartea lui A.E. Hotchner aflăm despre viața romantică de la Paris, despre relația care i-a distrus prima căsnicie și despre tragedia de a fi iubit…
Traducere de Wilhelm TauwinklDacă ideea de agape este ca un pârâu care, în istoria creștinismului, curge pe un făgaș extrem de îngust, iar uneori pare că se pierde cu totul, eros-ul este fluviul larg ce se revarsă din albie, mătură totul în urma lui și, de aceea, nici nu poate fi stăvilit teoretic și încadrat sistematic, iar când pătrunde în creștinism caută să clatine agapeși să-i ia locul.Istoria motivului creștin al iubirii…
Traducere și note de Camelia DinicăDupă publicarea bestsellerului Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), autorii au primit sute de mesaje de la cititorii entuziasmați, care, printre altele, voiau răspunsuri concrete la întrebări de tipul: Cum îmi descopăr ikigai-ul (pasiunea vieții, „acel lucru pentru care merită să trăiești“)? Știu care este pasiunea vieții mele, dar cum să mă dedic ikigai-ului de vreme ce sunt…
Traducere de S.G. DrăganDupă o tinereţe frământată petrecută la Zagreb, unde, ca asistent de filozofie, a intrat în conflict deschis cu exponenţii marxismului oficial al vremii, Neven Sesardić a colindat câteva universităţi occidentale, ca bursier mai întâi, apoi ca profesor şi profesor asociat. Spirit perspicace şi combativ, el a constatat că şi aici, în cetăţile occidentale ale raţiunii, aceasta din urmă nu e în toate împrejurările regină, mai…
Traducere de Cornelia Dumitru.O cartografiere a intregului spectru teologic al crestinismului vechi ar necesita numeroase volume, dar, prin cartea lui Ehrman, putem stra!bate cateva dintre cele mai uluitoare cai pe care crestinismul nu a mers.\" - Time Magazine,,O foarte solida si savanta istorie a falsurilor, a cartilor arse, a feudelor doctrinare si a altor episoade care au marcat crearea Noului Testament si a Bisericii primare. Sau, mai bine zis, a Bisericilor primare.\" - Kirkus…
Traducere de Gheorghe StratanPrefaţă de Franco GiudiceNote şi postfaţă de William Shea şi Tiziana BascelliCronologie, îngrijirea ediţiei şi traducerea prefeţei de Smaranda Bratu ElianPrima traducere în limba română a lucrării care a schimbat din temelii felul nostru de a privi lumea„Cu descoperirile sale astronomice, Galilei a dezvăluit o nouă dimensiune a experienţei: vechiul cer, contemplat până atunci, nu mai exista, mai exact nu existase niciodată, şi era…
„Timpul nisiparniţei trăieşte în noi toţi, nu doar în zilele copilăriei, în zilele petrecute în grădină, în zilele de vacanţă, ci adânc în profunzimile fiinţei. El este altceva decât timpul ceasului mecanic, altceva şi decât timpul solar. Poate merită osteneala de a-l înfăţişa, la fel cum din de?eurile aflate în galerii aproape nebătute se obţine un minereu rar. Poate va scânteia în cristale neobişnuite, poate…
Traducere de Lidia DumitruCine a inventat becul? Dar sateliții? Sau internetul? Sunt computerele la fel de inteligente ca oamenii? Unde am fi astăzi dacă înaintașii noștri n-ar fi descoperit cum se poate măsura timpul ori dacă n-ar fi inventat motorul cu ardere internă?Datorită inteligenţei, creativităţii şi tenacităţii omeneşti sunt eradicate boli grave, se descoperă noi regiuni din galaxie... iar telefoanele devin pe zi ce trece mai performante. Explorează cele mai mari invenţii şi…
Cu o prefață a autorului la ediția româneascãTraducere de Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Emanoil Marcu, Vlad Russo, Mariana Piroteală, Marieva-Cătălina Ionescu, Georgeta-Anca Ionescu și Elena CiocoiuCarte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017)și Premiul Aujourd'hui (Franța, 2018)„Avem dictatura proletariatului, avem o putere care face uz de teroare.“ – Lenin„Nu s-a ucis la scară suficient de mare. Noi trebuie să ucidem, şi afirmăm că a ucide…
„Robert Adam ne oferă o carte impresionantă ca rigoare academică și de o urgentă actualitate. Navigând cu sagacitate și erudiție prin apele mereu tulburi ale populismelor de ieri și de azi, autorul demistifică narațiunile autoglorificatoare ale profeților naționaliști. Calmul analitic este dublat de o pasiune morală. O pasiune care pariază pe valorile societății deschise și care știe cine sunt inamicii acesteia.“ – Vladimir Tismăneanu„Cartea aceasta este prima…
„Citind foarte multe gazete din ultimii aproape 30 de ani (în special articolele scrise de intelectuali), mi s-a părut că detectez un soi de «mare dezordine culturală»: se scrie şi se vorbeşte mult despre «cultura română», dar adesea discuţiile nu se leagă, polemicile se pierd în reacţii emoţionale, iar diversitatea accepţiilor termenului «cultură» complică şi mai mult lucrurile. Presa culturală nu are impact dincolo de cititorii…
Introducere de Michael FootTraducere și note de Anca Bărbulescu„Una dintre autobiografiile cu adevărat mari ale limbii engleze.“ – Michael Foot„Mi-au stăpânit viaţa trei pasiuni, simple, dar de o intensitate copleşitoare: dorinţa de iubire, căutarea cunoaşterii şi mila greu de îndurat faţă de suferinţa omenirii.“Cuvintele cu care Bertrand Russell îşi începe Autobiografia dau tonul acestei cărţi excepţionale în multe privinţe.…
Traducere de Dana Georgescu„O lectură obligatorie pentru oricine vrea să înțeleagă cultura corupției și impunității în Rusia lui Putin.“ – John McCain„O poveste față de care combinațiile murdare din House of Cards sună ca Albă ca Zăpada.“ – Toronto Star„Bill Browder a devenit unul dintre oamenii cel mai sincer detestați de Kremlin de-a lungul anilor – iar asta e ceva de care poți fi din cale-afară de mândru...…
Familia Notaras – șefi militari, aristocraţi, mari negustori și înalţi demnitari – a influenţat relaţiile dintre Bizanţ, Italia şi otomani în ultimele secole de existență a Imperiului. După căderea Constantinopolului, Anna Notaras contribuie la consolidarea comunităţii exilaţilor greci din Italia, care vor participa cu succes la efervescenţa culturală a Renaşterii italiene. Gherasim, sfântul patron al insulei Cefalonia, patriarhii Dositei şi Hrisant Notaras s-au…
Povestirile lui Iulian Popa au un aer de stranietate și melancolie, indiferent că vorbesc despre criza din cuplu, singurătatea și debusolarea bătrâneții, despre lipsa de comunicare dintr-o lume alienată, uneori lipsită de speranță. Personajele lui traversează fantasmatic un spațiu bucureștean, în principal, a cărui imagine se recompune în jurul unor evenimente mărunte, trăite, din cauza unor sensibilități exacerbate dramatic și cu consecințe majore. În Guadalajara,…
Dovedește pe Kidibot.ro că ai citit aceasta carte și câștigi garantat 50 de puncte! De asemenea, poți câștiga multe alte premii! Ilustrații de Garry ParsonsTraducere de Maria RizoiuDupă o mulțime de aventuri incredibile, George, aflat la bordul navei spațiale Artemis, reușește în sfârșit să se întoarcă pe Pământ. Însă de îndată ce aterizează observă că, în lipsa lui, lucrurile se schimbaseră dramatic. Suntem în anul 2081, iar…
Cu o prefaţă a autorului la ediţia româneascăTraducere de Adina Avramescu„Adunând laolaltă firele trecutului și prezentului, această carte descrie modul în care vechile tehnici de inducere în eroare și subversiune ale KGB-ului sunt puse astăzi în slujba unor obiective noi. Liniile frontului erau mult mai clar trasate în zilele Războiului Rece, când amenințarea consta în triumful comunismului. Autocrația coruptă care conduce Rusia acum joacă…
„O excelentă carte de sociologie, dar si un thriller politic, așa as defini captivantul și atât de urgentul demers al lui Cătălin Augustin Stoica. Aflăm din volumul său cum s-au constituit centrele de putere economică din România postcomunistă, continuitățile, persistente, frustrante, chiar exasperante, cu vechea profitocrație. Din cercetările lui Cătălin Stoica se desprinde o viziune capabilă să explice, coerent și pătrunzător, atâtea dintre adeseori bizarele cotituri…
Traducere de Tatiana NiculescuCare să fie cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor? O poveste care rezistă tuturor încercărilor, trădărilor și părăsirilor. Cine este acest Dumnezeu care ia chipul Mirelui mistic? Despre ce nuntă e vorba? La ce petrecere își invită Isus prietenii? În sfârșit, cum se poate trăi o viață religioasă cu bucuria și dăruirea unui ospăț nupțial? Brant Pitre este un maestru al aventurilor spirituale în textele consacrate ale…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou