Edi, Pisică, Tobă, frații Mânzu și Tomi trăiesc la periferia Craiovei și se ocupă cu braconajul mai multor specii de păsări pe care le vând apoi, pe filieră interlopă, în Italia. Repovestite de vocea lui Pisică, cel mai fragil și sensibil dintre copii, întâmplările capătă dimensiuni dramatice, care dezvăluie și temele profunde ale cărții: sentimentul de vinovăție, dublat de obsesia evadării într-o Italie idealizată, tărâm al visurilor împlinite,…
„Fiecare are un Mateiu Caragiale al său. Al lui Cosmin Ciotloş e format din detalii puse sub lupă. Mărite astfel, fraze, nume, întâmplări mărunte, trecute îndeobşte cu vederea, îşi dezvăluie sensuri şi implicaţii neaşteptate. De altminteri, titlul, Elementar, dragul meu Rache, trimite la celebra formulă pe care Sherlock Holmes i-o spune doctorului Watson. Cartea este aşezată sub figura tutelară a detectivului matein din Sub pecetea tainei, Conu Rache, dar…
„Plină de umor și duioșie, această carte amuzantă le povestește copiilor despre unul dintre aspectele cele mai intime și mai profunde ale identității lor.Cu ajutorul istorioarei lui Pișpirel, care pornește în cursa de înot pentru a câștiga premiul magic – oul doamnei Browne –, părinții le vor putea explica celor mici cum începe viața!“ (OTILIA MANTELERS)
În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înțeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte…
Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Andrei Popescu. Prefaţă de Mihail Neamţu. Cuvânt înainte de Maria Ioana Miclescu„«Viitorul țării și nației noastre este strâns legat de drept și legalitate», îi scria Iancu Flondor lui Iuliu Maniu în 1923. Onestitatea sa și patriotismul sincer pot fi de neînțeles astăzi, când politica și corupția coexistă, însă spiritul său justițiar și repulsia față de nedreptate…
Volum coordonat de Oana BârnaTexte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman PatapieviciÎn loc de introducere: Cioran despre (ne)fericireÎn loc de încheiere: Punctul 7 din chestionarul lui Proust: „Fericirea pe care…
Cu mult înainte să devină un mare neurolog, Oliver Sacks era un băiețel fascinat de metale, reacții chimice, fotografie, radioactivitate, de poveștile lui H.G. Wells și, mai ales, de tabelul lui Mendeleev. În această fermecătoare carte de amintiri care îi completează memoriile (În mişcare. O viaţă, Humanitas, 2015), Sacks scrie povestea lui de dragoste cu știința și își evocă viața din copilărie în mijlocul unei numeroase familii, ale cărei personaje…
A fost odată, ca niciodată... când, nu mai ştiu nici eu, atâta îmi amintesc că era în preajma Crăciunului.Gabi, Mihai şi Bianca, doi băieţi şi o pisică, îşi scriu scrisorile cître Moş Crăciun. Pe Gabi şi Mihai îmi închipui că nu ţi-e greu să-i vezi scriind scrisori. Dar pe Bianca? Ai văzut tu vreo pisică să scrie scrisori?Ei bine, trebuie să ştii că scrisorile pe care le primeşte Moş Crăciun nu sunt chiar nişte scrisori. Sigur, Moşul primeşte şi…
Volum coordonat de Tatiana Niculescu Texte de George Bălan, Andrei Pleșu, Martin S. Martin, Gabriel Liiceanu, Petru Creţia, Michael Fieger, Victor Bărbulescu, Tarciziu Șerban Adam, Emanuel Conţac, Teodor Baconschi, Florin Buhuceanu, Constantin Necula, Wilhelm Tauwinkl, Domnica Petrovai, Andrei Șerban, Florentina Ionescu, Cristi Danileţ „Ideea acestei cărţi a pornit de la un dialog epistolar între doi scriitori: Andrei Pleșu și George Bălan. Apărându-și fiecare felul lui de a fi, ei…
„Iubiţi cititori, credeţi-mă şi încredinţaţi-vă: fiecare dintre voi are dreptate, numai ceilalţi greşesc. Totdeauna. Cu o condiţie: nici unul dintre voi să nu-şi închipuie că e celălalt. Nu vă încredeţi în afirmaţiile altora. Repuneţi totul în discuţie. Fiţi voi înşivă. Nu ascultaţi nici un sfat: cu excepţia acestuia. [...]Nici o societate nu e bună. Toate societăţile, revoluţionare sau nu, sunt ratate. S-ar zice că Istoria şi-a bătut joc de om. A făcut…
Cuvânt înainte de Oliver Burkeman. O carte motivațională complet diferităAceastă carte n-o să-ţi rezolve problemele şi n-o să te facă fericit. Vestea bună e că nici o altă carte de pe raft nu poate face aşa ceva, însă asta o ştii deja. Fiindcă ştii, în sinea ta, că nici o carte motivaţională nu are cum să te facă fericit. La fel cum ştii în adâncul sufletului că numai tu te poţi face fericit. Poate n-ai descoperit încă acest…
„Pentru Ioan Stanomir, istoria rusă a ultimului veac este inseparabilă de amprenta spiritului lui Lenin. Lenin a exacerbat trăsăturile voluntariste şi utopice ale marxismului prin unificarea acestei doctrine cu tradiţia sectară a milenarismului rus. Ioan Stanomir ne oferă în această carte un ghid indispensabil pentru a înţelege ceea ce a fost catastrofa sovieticã. Perspectiva propusă este expresia unui indefectibil angajament în favoarea libertăţii.“…
„Mi-am dat eu însumi seama de sfârșitul cuvântului în teatru, și încă de multă vreme folosesc obiecte: scaune, cești, ciuperci, mobile etc. Cred că piesa cea mai tăcută pe care am scris-o este Noul locatar, în care doar obiectele mai fac câte ceva, precum mesele pentru spiritism care s-ar mișca, ascultând de ultima proiecție a energiei nervoase extraconștiente.În Rinocerii, am încercat să arăt cum devine cu putință…
La începutul anilor ’50, în cea mai fecundă și mai ludică perioadă de creație, alături de piesele care i-au adus celebritatea – Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele –, Eugène Ionesco a scris mai multe scenete care reprezintă nu numai laboratorul pieselor „clasice“, dar și calea directă de exprimare pentru virtuozitatea comicului său deopotrivă insolit și frapant de concret, eliptic și luxuriant. Caracterul lor de…
„In carticica de fata incerc sa formulez ceea ce cred despre locul omului in univers si despre posibilitatile sale de a accede la o viata implinita. Cu exceptia astronomiei, omenirea nu a dobandit priceperea de a previziona viitorul; in sfera lucrurilor omenesti putem vedea ca exista forte ce contribuie la fericire si altele ce favorizeaza nefericirea. Nu stim care din cele doua va precumpani, dar, pentru a actiona chibzuit, trebuie sa fim constienti de amandoua. Nu am cum sa dovedesc ca…
În Bonobo și ateul, Frans de Waal folosește cunoștințele dobândite în zeci de ani de cercetare a primatelor, și a speciei bonobo în particular, pentru a aprofunda cu ochiul fin al eseistului cultural, versat în istoria artei și în filozofie, probleme fundamentale ale naturii umane. Care este izvorul moralității și ce transformări a suferit aceasta pe parcursul evoluției? Putem fi buni și altruiști și în lipsa constrângerilor religiei? Este…
Premiul Nobel pentru literatură 2015; Premiul Médicis 2013„În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic... Învie idei demodate: despre marele imperiu,…
Miriam Elia şi fratele ei, Ezra Elia, au fost cândva mândrii posesori ai unui hamster neobişnuit de ursuz, pe nume Edward. Hamsterul a murit de ceva timp, dar a lăsat o urmă apăsată în sufletul lor comun, fiindcă a fost singura fiinţă de care cei doi au încercat vreodată să aibă grijă.De la moartea lui Edward, Miriam şi Ezra au devenit peste măsură de egoişti şi de nefericiţi, iar acum duc o viaţă retrasă, a cărei linişte e perturbată doar de stilourile cu care scriu şi…
„Sărbătorirea Marii Uniri e cu totul legitimă. E legitimă şi o doză de mitologie: toate naţiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorări şi de simbolistica eroică, şi de o istorie făcută fără prejudecăţi, în spiritul unei abordări critice. Cel puţin din partea istoricilor profesionişti!Ne trebuie în tot cazul o istorie europeană. România nu e o insulă, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici în interpretarea istoriei, nici în modul cum ne…
Metoda uşoară a lui Allen Carr şi-a dovedit până acum eficacitatea deopotrivă în rândul femeilor şi al bărbaţilor. Femeile se confruntă însă cu mai multe probleme în încercarea de a se lăsa de fumat, şi aceasta pentru că sunt supuse unor asocieri mai puternice, vehiculate intens în societate, precum asocierea dintre ţigări şi modă. Ca răspuns la preocupările specific feminine în procesul de înlăturare a nicotinei din viaţa lor, Allen Carr…
Începând cu Antichitatea greacă, cunoaşterea lumii s-a legat intim de numere şi de forme geometrice. Mai mult, cu timpul, gradul de dezvoltare a unei discipline ştiinţifice a fost echivalat cu nivelul ei de matematizare, iar un criteriu esenţial pentru valabilitatea unei teorii a devenit frumuseţea ei matematică. Cu alte cuvinte, în chip inevitabil, matematica se află în spatele tuturor fenomenelelor pe care ne străduim să le înţelegem. Dar cum se explică acestă…
„Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, într-o lume a cărei principală dezordine riscă să fie faptul…
„Dintre toate personajele măreţe ale secolului XX, bune sau rele, Winston Churchill a fost personalitatea cea mai valoroasă pentru umanitate şi, totodată, cea mai seducătoare. Nici o altă viaţă nu e presărată cu mai multe învăţăminte, mai ales pentru tineri: cum să foloseşti în favoarea ta moştenirea unei copilării nefericite; cum să profiţi cu entuziasm de toate situaţiile prielnice: fizice, morale şi intelectuale; cum să ai un curaj nebun, să-ţi cultivi succesul şi să nu te…
„Literatura română de expresie latină cunoaște, în chip surprinzător, două lucrări dedicate în exclusivitate lumii turcești, din două perspective opuse, scrise în epoci așezate de o parte și de cealaltă a momentului de akme, de maximă înflorire a Imperiului othman. Georg Captivus este reversul Principelui Cantemir, aflat la Înalta Poartă într-o epocă ce-i permite să scrie nu doar despre «mărirea», ci și despre…
Improvizaţie la Alma este o piesă în care încerc să-l imit pe Molière, fiind, de asemenea, o critică a unor critici. Le reproșez criticilor dogmatismul, neînţelegerea artei, refuzul lor de a înţelege teatrul. Criticii pe care-i pun în scenă în această piesă sunt niște critici militanţi.Dacă răul pe care oamenii și-l fac unii altora își schimbă aparenţa, natura lui profundă rămâne aceeași. Am scris ca să mă întreb la rândul…
„Ei bine, da, cartea asta mult visată va fi o carte cu năduf... Povestindu-mi educaţia, felul în care mi s-au modelat ideile şi sentimentele, vreau ca neîncetat să se simtă că sunt străin lumii şi idolilor ei. Voi întoarce împotriva întregii Franţe realul meu talent pentru impertinenţă. Am nevoie de răzbunare aşa cum un om obosit are nevoie de o baie.“ (CHARLES BAUDELAIRE)„Stăpânit în egală măsură de dorinţa de a se înălţa…
Atlasul frumuseții este o emoționantă călătorie în imagini și povești de viață din toate colțurile lumii și a devenit de-a lungul celor patru ani un adevărat fenomen online. Proiectul e urmărit de aproape un milion și jumătate de oameni pe rețelele de socializare și e prezent des în media internațională.Mihaela Noroc a călătorit în peste 50 de țări, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în…
„Cred că a exista este o mare nenorocire. Cred că a nu fi ar fi o nenorocire încă şi mai mare. Însă, printre oamenii care există, sunt într-adevăr unul dintre cei mai norocoşi. Sunt mai favorizat decât regii, pentru că regii înşişi muncesc, pe când eu mă pot duce unde vreau, când vreau, cu un caiet şi cu un creion: nu trebuie să semnez condica de prezenţă (am semnat altădată şi ştiu ce înseamnă!). Am deci impresia că sunt un copil bosumflat,…
„Iraţionalitatea este cu mult mai puternică decât raţionalitatea: ne-o dovedesc anume comportamentul, erorile noastre. Nu ştim ce facem, credem că ştim sau că putem face acte care ne-ar duce către un ţel – întoarcem spatele ţelului, facem ceea ce n-am fi voit să facem, ajungem la contrariul scopurilor dorinţei noastre, ale sărmanei noastre voinţe. Nu suntem stăpânii evenimentelor, care se întorc împotriva noastră. [...]Am avut, poate, în operele…
„Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ (Mircea ELIADE)„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou