„Poate cel mai de seama interpret al disciplinelor orientale pe intelesul Occidentului contemporan, Watts a avut darul rar de «a scrie frumos ceea ce nu se poate scrie».“ (Los Angeles Times)
Volumul acesta, gandit anume pentru publicul romanesc, poarta titlul sub care s-a desfasurat intalnirea Inapoi la argument dintre Horia-Roman Patapievici si Bronisław Wildstein: Un trecut care se incapațaneaza sa nu mai treaca.
„Se simte un freamat in zona promonarhica a societatii romanesti. Numarul sustinatorilor monarhiei e in crestere (chiar daca, in ansamblu, ramane minoritar). Sa fie aceasta solutia pentru Romania? Intrebarea, desi tinteste spre viitor, n-are cum sa faca abstractie de trecut. Am adunat in paginile acestei carti tot ce mi s-a parut esential in „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei si pana astazi.“ (Lucian Boia)
CARTE CÂŞTIGĂTOARE A PRESTIGIOASEI CALDECOTT HONORÎn topul celor mai remarcabile cărţi pentru copii –American Library AssociationCea mai bună carte pentru copii –Biblioteca Congresului S.U.A.Cea mai bună carte a anului –School Library JournalCea mai bună carte ilustrată a anului –The New York Times Frederick este o carte esenţială, aşa cum sunt toate cărţile de căpătâi, şi de aceea n-ar trebui să lipsească din…
Cazurile descrise de doctorul Oliver Sacks ne arata cat de fragil si complex este simtul vederii, dar si resursele nebanuite de care pot da dovada oamenii cand sunt confruntati cu disfunctii majore care, brusc, le dau viata peste cap.
Manualul se adresează elevilor din al VII-lea an de studiu al limbii franceze şi urmăreşte dezvoltarea simultană a competenţei lingvistice şi de comunicare şi înlesnirea de noi contacte cu universul francez, familiarizarea cu contextul socio-cultural în care este utilizată această limbă.
Cuprins: Capitolul 1. Introducere in psihologie. Capitolul 2. Structura si dezvoltarea personalitatii. Capitolul 3. Procesele psihice si rolul lor in evolutia personalitatii. Capitolul 4. Conduita psihosociala. Capitolul 5. Aplicatii. Teme de cercetare. Proiecte. Fiecare capitol contine Teste de evaluare, rubrica Info si Exercitii si activitati.
Scrisa in inchisoare, De profundis e o epistola catre lordul Alfred Douglas, prietenul si iubitul lui Oscar Wilde timp de trei ani. Legatura lor, condamnata de morala si legile vremii, il adusese pe autor dupa gratii in 1895, pentru doi ani de munca silnica. Aceste pagini intense sunt deopotriva retrospectiva amara a unei povesti de dragoste esuate si o cautare spirituala care incepe cu suferinta si penitenta.
„Vesti imbucuratoare pentru toate femeile inteligente si de succes!“ (Good Morning America)„Prin aceasta lucrare, Christine B. Whelan reda increderea tuturor femeilor cu o cariera reusita, dar care nu au inca un partener de viata. Sunt demontate astfel aici toate stereotipurile legate de casatorie si, in general, de relatiile de cuplu.“ (The Washington Post)
„Conversatie cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singuratatii. Adevarul despre un autor e de cautat mai degraba in corespondenta decit in opera sa. Cel mai adesea, opera este o masca. In cartile sale, Nietzsche joaca un rol, se erijeaza in judecator sau profet, isi ataca prietenii si dusmanii si se plaseaza – orgolios – in centrul viitorului. In schimb, in scrisori se plinge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amarit, e tocmai contrariul a ceea ce se vede in…
„Chira Chiralina e prima mea opera si-mi ramane scumpa intre toate... Si poate ca azi plangem amandoi pe ruinele unor nazuinti cari ne-au fost deopotriva de scumpe...“ (Panait Istrati)
„De un comic dezarmant! Doi strategi politici foarte pitoresti vorbesc degajat si pe intelesul tuturor despre tainele reusitei in viata. Iar sfaturile lor se aplica indiferent de orientarea politica a cititorului.“ (Houston Chronicle)
„Ne-am obişnuit să spunem că Eminescu este un geniu. Cu aceasta nu spunem nimic chibzuit şi spunem în schimb două lucruri proaste: că Eminescu este, în fond, dincolo de orice explicaţie; că noi, oamenii de rând, suntem în definitiv dincolo de orice răspundere. Înainte însă de a socoti un creator geniu, este bine să vezi ce anume a făcut el spre a fi unul sau ca să-şi slu¬jească geniul. Şi, înainte de a te scuza că tu nu eşti un geniu –…
„În descrierea unui voiaj în ţările române, germanul K[unisch] povesteşte legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte, însă, pe pământ nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.“ (Mihai EMINESCU)
Publicata in peste zece tiraje, aflata inca de la aparitie in topurile de vanzari, bucurandu-se de traduceri in mai multe limbi, Lev Tolstoi. Fuga din rai a fost desemnata Cartea anului 2010 in Rusia si a fost recompensata cu premiul Bolsaia Kniga (Big Book).
Intr-o buna zi, stand la taclale ca de obicei, maestrul zen Bernie Glassman ii spune actorului Jeff Bridges ca „the Dude", personajul acestuia din filmul-cult Marele Lebowski, este considerat de multi budisti un maestru zen.
Yukio Mishima a scris aceasta fascinanta carte in august 1967, cu trei ani inainte de dramatica sa sinucidere in Tokyo la sediul Fortelor de Autoaparare.
Sarbatoarea Tapului se inscrie in categoria asa-numitelor „romane ale dictatorului“, construite in jurul unor figuri de tirani reali sau imaginari – categorie literara la a carei aparitie a contribuit realitatea politica din tarile sud-americane in secolul XX.
„Chenzinele literare sunt rezultatul unei constatari tarzii, aceea ca, alegandu-mi din mers subiectele, am selectat fara sa vreau indeosebi carti care aduc cumva marturie. Unele sunt marturii directe, adica memorii, jurnale, corespondența, reconstituiri, capabile sa extraga, dintr-o zestre risipita dramatic, principii ale reasamblarii noastre morale. Altele sunt descarcari literare acute, uneori violente, oricum posttraumatice, ale aceleiași experiențe, dar in forma prozei care se scrie…
Botanica, explorarea lumii si dorinta: acestea sunt temele in jurul carora si-a construit Elizabeth Gilbert ultima carte (2013) – un mare roman despre un mare secol, al nouasprezecelea.
„Am vazut pe bas-besli-aga parasind cazarma beilicului si iesind cu trupele sale pe la bariera Serban-Voda, pe cand, pe la bariera Mosilor, generalul Roth intra in Bucuresti cu avangarda ruseasca. Am vazut tara guvernata de Pahlen, de Zaltu-chin si de Kisselef, cu Barzof si cu pazarnicu. Puneam noaptea urechea pe pamant la Ghergani si numaram tunurile cari bateau Silistra. Am pomenit domnia lui Grigorie voda Ghica si pe a frate-so Alexandru voda, domnia lui Bibescu cu capitan Costache…
Unind si despartind deopotriva trei continente, Europa, Asia si Africa, loc de intalnire mai mult sau mai putin pasnica a religiilor, economiilor si sistemelor politice, Marea Mediterana a devenit de-a lungul timpului o lume in sine: proteica, misterioasa si extrem de atragatoare.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou