Cărți

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 301-330 din 51077

pe pagină
Setați descendent
  1. Placebo
    39.95 LEI
    „Rareori se întâmplă ca un volum de povestiri să fie atât de omogen, de inteligent și de atent construit în jurul a trei mari teme, tratate uneori foarte subtil: exilul, familia, timpul. Scrise cu multă maturitate, de o prozatoare venită târziu în literatură, aceste povestiri spun câteva istorii memorabile ale primei generații de emigranți de după Revoluție, prinși între două lumi imposibile: România comunistă și America de azi. Umorul și tragicul, suspansul și domesticul, familiarul și…
  2. 1177 î.Cr.: Anul când civilizaţia s-a prăbuşit
    85.00 LEI
    O lume globalizată, o prăbușire sistemică Acum mai bine de trei milenii, Epoca Bronzului în Mediterana orientală și Orientul Apropiat însemna o rețea de civilizații sofisticate, într-o efervescență fără precedent: egiptenii și hitiții, micenienii și minoicii, babilonienii și asirienii. Pentru prima dată în istorie, aceste cetăți, state și popoare nu erau izolate, ci profund interconectate prin diplomație și alianțe, schimburi comerciale și transferuri culturale. E lumea a cărei amintire stă la…
  3. Cripta din Veneția
    57.00 LEI
    Legende transilvane, răzbunări îndelung plănuite, iubiri tandre și crime atroce se împletesc în noul roman din saga dedicată pictorului Giovanni Antonio Canal, cel mai fidel pictor al Republicii Venețiene. Veneția, primăvara anului 1732. În cripta mănăstirii San Zaccaria, o novice face o descoperire înfiorătoare: Polissena Mocenigo, nepoata dogelui, a fost ucisă într-un mod care .duce cu gândul la practici vechi, macabre. Canaletto e din nou chemat de Alvise Sebastiano Mocenigo, care însă se…
  4. Toate lucrurile periculoase
    64.99 LEI
    După succesul cu romanul Scânteie în beznă, Stacy Willingham revine cu un thriller captivant despre o mamă disperată cu un trecut tulbure. Cu un an în urmă, viața lui Isabelle Drake s-a schimbat pentru totdeauna: fiul ei de doar câțiva ani, Mason, a fost luat din pătuț în toiul nopții, în timp ce ea și soțul ei dormeau în camera alăturată. Cu puține dovezi și aproape nicio pistă pentru poliție, ancheta s-a împotmolit. Însă Isabelle nu își poate găsi liniștea.
  5. Oprește ploaia, aruncă cu sare!
    54.99 LEI
    Povestea devenirii unui model rom După divorțul părinților, un copil de etnie romă din cartierul bucureștean Rahova visează să fie bogat și să o facă pe mama lui fericită. În universul lui, pentru asta există trei variante: să se facă fotbalist, șmecher sau fotomodel. După ce le încearcă pe toate, copilul devenit adult are o nouă dilemă: cum face pace cu toate lumile din care a făcut parte? Și cum îi poate ajuta experiența lui pe ceilalți?
  6. Unicornul care si-a descoperit magia
    54.90 LEI
    Unicornul care și-a descoperit magia, ajutând copiii să se conecteze la magia de a fi ei înșiși. Alătură-te unicornului Alchemy într-o călătorie de autodescoperire în Unicornul care și-a descoperit magia, o poveste emoționantă de seară, concepută pentru a ajuta copiii cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani să își îmbrățișeze darurile unice și să găsească magia din ei înșiși. Această poveste fermecătoare invită copiii și părinții să exploreze acceptarea de sine și bucuria de a fi tu însuți.
  7. Respiratia este superputerea mea
    39.90 LEI
    O carte pentru copii despre calm, liniște și prezență conștientă. Vrei să-ți ajuți copilul să învețe modalități sănătoase de a gestiona sentimentele de furie?
  8. Cresterea copiilor cu ADHD
    59.00 LEI
    A crește un copil cu ADHD poate aduce multe întrebări și provocări în viața de familie. Această carte oferă părinților explicații clare și strategii concrete pentru a înțelege mai bine comportamentul copiilor și pentru a-i sprijini în dezvoltarea lor.
  9. Bunatatea este superputerea mea
    39.90 LEI
    Cea mai bună carte despre învățarea socio-emoțională pentru creșterea copiilor amabili. Această poveste fermecătoare, cu rime liniștitoare și ilustrații colorate, îi va explica copilului dumneavoastră că este în regulă să greșească și să spună „Îmi pare rău”. Lucas îl va învăța pe copilul dumneavoastră bunele maniere și un comportament pozitiv acasă, la școală, în magazin și în curtea școlii.
  10. Woolie și comoara dispărută
    62.37 LEI
    Minunata lume Woolie s-a născut în podul bunicilor, la Vaslui, în Moldova, în timpul somnului de amiază, când mama îi închipuia povești lui Petru cel mic.  Woolie sunt ființe magice ce s-au înfiripat din legende și basme moldovenești, în timpul plimbărilor prin sate, târguri și păduri și au prins formă și culoare în mâinile talentatei ilustratoare din Moldova de peste Prut, Ivanka Costru. Povestea amintește de dimineți călduțe petrecute în șură, miros de fân și brânză proaspătă, turme de…
  11. Priveghiul
    65.00 LEI
    Volum din seria Black Ice Yrsa Sigurdardóttir este o autoare islandeză de bestsellere ale cărei thrillere multipremiate au fost traduse în peste 30 de limbi și vândute în peste 5 milioane de exemplare la nivel mondial.  „Întunecată, înfiorătoare și captivantă.” - STUART MACBRIDE PRINTRE PARTICIPANȚII ÎNDOLIAȚI LA O ÎNMORMÂNTARE ESTE UN UCIGAȘ... Un grup de cinci tineri călătorește în Insulele Westman, în largul coastelor Islandei, pentru priveghiul unei vechi prietene…
  12. Stare de visare
    65.00 LEI
    Oprah’s Book Club 2025 „O epopee superbă și captivantă… Următorul mare roman american.“ – BBC O decizie imprevizibilă va schimba pentru totdeauna viața a trei prieteni. Cece e îndrăgostită. Pentru a-și pregăti nunta cu Charlie, merge mai devreme la casa de lângă lac, din Montana, a viitorilor ei socri, unde îl cunoaște pe Garrett — cel mai bun prieten al lui Charlie, pe care acesta l-a rugat să le oficieze căsătoria. Dar după câteva zile petrecute în compania lui Cece, aproape pe…
  13. Simboluri arhetipale în basme. Opoziție și reînnoire (Opere complete, vol. 4)
    75.00 LEI
    În acest volum de referință din seria Operelor sale complete, renumita analistă jungiană explorează o temă fundamentală a basmelor și a psihicului uman: interacțiunea dinamică a opuselor și posibilitatea salvării prin reconcilierea lor.După o analiză în profunzime realizată pe parcursul mai multor decenii, von Franz revelează aici puterea simbolică a narațiunilor cuprinse în basme, în calitatea lor de modele pentru transformarea interioară. Prin ample interpretări ale unor povești din diverse…
  14. Cine nu e gata ...
    79.00 LEI
    Acum un serial Netflix!  Un criminal feroce este în libertate. Îl pot prinde înainte să atace din nou? Continuarea temei din romanul multipremiat Omul de castane, bestseller internațional tradus în peste 30 de limbi. 1, 2, 3… O voce ciudată din interiorul pădurii, repetând numărătoarea din jocul de-a v-ați ascunselea pentru copii. ...9, 10… cine nu e gata.... Un cadavru descoperit în apă. Încerci să te întorci acasă. Vei scăpa cu viață? Treizeci de ani mai târziu, o femeie…
  15. Colhoz
    65.00 LEI
    „Roman rus, roman francez, roman ucrainean, roman despre doliul după pierderea mamei.“ – Transfuge Prix Médicis 2025 Prix Grand Continent 2025 Prix des Lecteurs des Écrivains du Sud 2026 Bazat pe fapte reale, despre o familie urmărită de-a lungul a patru generații, Colhoz acoperă peste un secol de istorie. Cu o desăvârșită artă narativă, Carrère transformă povestea lor în povestea noastră. Trecem prin Revoluția din Octombrie, exilul rușilor albi în Europa, două…
  16. Scriu Iliada
    59.00 LEI
    Premiul Internațional Franz Kafka 2019 Premiul Internațional Nonino 2017 Premiul Marguerite Yourcenar pentru întreaga operă 2015 „Această poveste este adesea erotică. Când rezistă chemării dorinței, ea ascultă vocile animalelor, ale copacilor, ale pietrelor, ale celor pe care i-am numit zei, dar și vocile războiului. Iubirea și războiul sunt mama și tatăl oricărei povestiri, încă de la prima, care este «Visul lui Homer». Am încercat să-l întrezăresc pe Homer în vremurile și locurile sale…
  17. Pilonii mării
    55.00 LEI
    Prix Jules Renard 2025 „Un scriitor a cărui privire se află la intersecția dintre geografifie și poezie.“ - L’Express Într-o epocă în care exploratorii par să nu mai aibă nimic de descoperit, iar omul pare să fi învins geografia, Sylvain Tesson își propune să găsească acele câteva locuri de pe glob în care geografia își ia revanșa: pilonii mării, impresionante coloane de piatră care se înalță singuratice în largul coastelor, ca niște anomalii miraculoase, lăsate în urmă de…
  18. Flor de Lis
    65.00 LEI
    Premiul Cervantes 2013 „Una dintre cele mai renumite scriitoare mexicane ale tuturor timpurilor.“ - The New York Times Mariana, personajul-narator al romanului, ne povestește despre viața ei de familie pe parcursul Celui de-Al Doilea Război Mondial și despre locul în care trăiește, Mexic. Când tatăl ei, ducele, dă curs chemării de a lupta pe front, Mariana pornește alături de mama și sora sa într-o călătorie către o destinație plină de culoare. Ele lasă în urmă…
  19. Scrisori către o tânără gimnastă
    49.00 LEI
    Cu un interviu de Andrei Nourescu Prefață de Radu Paraschivescu Postfață de Andreea Esca 50 de ani de la zecele perfect, Montréal 1976 „Cartea Nadiei, Scrisori către o tânără gimnastă, reapare la Humanitas când se împlinesc cincizeci de ani de la Jocurile Olimpice de la Montréal. Este o ediţie nouă, îmbogăţită, gata să onoreze cum se cuvine momentul aniversar. O ediţie în care îmi permit să reiau câteva cuvinte scrise pe coperta primei ediţii: «Nadia le spune celor care vor s-o audă că…
  20. De dragul Nadiei Comăneci
    54.00 LEI
    Visurile lui Koh Mani sunt mari, pe potriva admirației pentru campioana Nadia Comăneci, dar alegerile ei, limitate, iar eșecul se dovedește o posibilitate continuă. Și totuși, în acest roman lucid și empatic, fetița dezamăgită de viață devine o femeie care găsește puterea de a merge mai departe. Eroina romanului De dragul Nadiei Comăneci este la fel de reprezentativă pentru Coreea contemporană ca tânăra Kim Jiyeong, protagonista cu care s-au identificat cititoare din întreaga lume.…
  21. Zuza sau Povestea poemului care a fugit din carte
    Preț special 51.75 LEI Preț standard 69.00 LEI
    Ilustrații de Joèla Visniec După ce ne-a încântat cu minunata carte Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină, Matei Vișniec revine cu o poveste despre cum poți găsi poarta spre tărâmul imaginației dacă ești copil și îți place literatura. Zuza are 10 ani și locuiește cu bunica ei. Într-o bună zi, fără a avea habar, fata își alege dintr-o librărie o carte de poezii magică. Spre mirarea ei, din pagini sare afară un poem care îi devine călăuză și prieten. Zuza pornește…
  22. Totul despre alergii
    64.90 LEI
    Această carte este resursa completă care elimină confuzia din diagnosticul tău și îți oferă certitudinea de care ai nevoie pentru a trăi liniștit. Indiferent dacă te confrunți cu astm, alergii alimentare, eczemă sau rinită, Dr. Zachary Rubin explică totul pe înțelesul tău, oferind soluții bazate pe dovezi clinice.
  23. Secretele scoicilor
    79.00 LEI
    O enciclopedie bogată în informații despre cochilii și ființele vii din interiorul lor. Vacanțele la mare vor fi de acum cu totul altfel! Ai găsit vreodată scoici pe malul mării, în nisip sau sub o frunză? Unele sunt spiralate, altele arată ca un mic evantai încrețit. Unele sunt dungate, altele au mici pete colorate. Poate că ți s-au părut frumoase și plăcute la atingere, dar te-ai gândit vreodată câte secrete ascund? Dacă nu știi mare lucru despre secretele scoicilor, este momentul să…
  24. Activități Kawaii delicioase și drăgălașe
    27.00 LEI
    Personajele drăgălașe așteaptă să fie ajutate de copilași isteți, dornici:• să găsească diferențe sau drumuri prin labirint;• să deseneze pas cu pas;• să caute cu atenție umbrele sau perechile potrivite;• să coloreze  
  25. Activități Kawaii cu animale drăgălașe
    27.00 LEI
    Personajele drăgălașe așteaptă să fie ajutate de copilași isteți, dornici:• să găsească diferențe sau drumuri prin labirint;• să deseneze pas cu pas;• să caute cu atenție umbrele sau perechile potrivite;• să coloreze  
  26. Ghidul spiritual al sanatatii
    95.00 LEI
    Mediteaza la cele trei izvoare ale vietii care nu sunt niciodata tulburate: viata fara suferinta, gandirea fara indoiala si libertatea fara limite. Peter Deunov (1864–1944)este un maestru spiritual de origine bulgara. Dupa studii de teologie si medicina in SUA (1888–1895), a tinut conferinte de la inceputul secolului XX pana la sfarsitul vietii. Cuvintele lui infatiseaza intr-un limbaj simplu adevaratele origini ale vietii in toata frumusetea, bogatia si puterea sa, dar si in toata…
  27. Experienta Ayahuasca
    75.00 LEI
    „Experienta Ayahuasca este o resursa informationala extrem de valoroasa, care cuprinde dimensiunile istorica, psihologica, spirituala, precum si intelegerea stiintifica si experienta bruta a ceea ce numim «vita sacra a spiritelor» din Amazon, […] un ghid ferm si usor de utilizat, pentru a descoperi taramurile misterioase care sunt deschise de catre aceasta medicina traditionala sacra.”— Robert Tindall, autorul cartilor The Jaguar that Roams the Mind si The Shamanic OdysseyRecunoscuta pe…
  28. Muntele Fuji si obiecte magice
    35.00 LEI
    Fie ca este vorba despre personaje fantastice - precum Yuki-Onna, Doamna Zapezii, asemanatoare cu minunata Craiasa Zapezilor a lui Andersen sau Kwannon, cea cu unsprezece fete, zeita tineretii si a frumusetii, supranumita si Madona japoneza, de semnificatia vietatilor si a plantelor indigene, pentru localnicii ce vad in fiecare farama de viata o raza divina -, fie ca este vorba despre festivaluri vesele sau triste, legate de momentele de capetenie ale vietii sau de traditii si obiceiuri…
  29. Hard Road
    65.00 LEI
    Tata mandru. Patriot convins. Asasin fara scapare – toti il vor mort!Jon Reznick este o „naluca”: un specialist al operatiunilor secrete care isi primeste ordinele din partea unor superiori aflati in umbra si plata din partea guvernului Statelor Unite. Inca suferind de pe urma pierderii mult-iubitei sale sotii in atacul de la 9/11, el este trimis intr-o misiune de nivel inalt. Reznick stie doar ca trebuie sa para o sinucidere. Este o actiune de rutina.Dar tinta nu este barbatul pe care…
  30. Cartea mea de colorat Kawaii
    26.61 LEI
    Cartea mea de colorat KAWAII este potrivită pentru copiii care adoră ilustrațiile drăgălașe. În paginile sale îi așteaptă o mulțime de animăluțe adorabile pe care să le coloreze în cele mai vesele nuanțe. 
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 301-330 din 51077

pe pagină
Setați descendent