Ecourile războiului din Ucraina s-au făcut simțite în poezia prezentului încă din primele săptămâni ale năvalei rusești în țara vecină; nici nu putea fi altfel, unda de șoc a catastrofei pe care a provocat-o revizionismul putinist afectând întreaga lume contemporană, iar poeții, cu senzorul lor ultrasensibil la silnicie și suferință, au avut un răspuns prompt și spontan de ordin existențial.
Despre orașele mici sunt mai aproape de centrul pământului: „Când ne lipim la loc e mereu un punct lipsă/ prin care trece lumina”, scrie undeva Irina Francisca Ion, remixându-i simultan pe Rumi & pe Leonard Cohen. Ca și ei, e convinsă că lumina intră în noi prin spărturi — pe care le vindecă. E extraordinară forța gravitațională a poeziei ei, în care intră literalmente totul: de la comunitatea mare la comunitatea familiei (tatăl, mama, bunicii — „nu-i poți salva pe niciunul”, acuză ea…
Aceasta nu e doar o carte de poezie, ci o hagiografie apocrifă a familiei Popescu, o evanghelie eretică a cotidianului transfigurat. Aici, pâinea dospește în vată, fotografiile își schimbă expresia pe furiș, iar tramvaiul 26 alunecă prin oraș ca o corabie funerară, un Styx urban de joasă tensiune. Fiecare gest capătă amploarea unui ritual, fiecare detaliu domestic își revendică locul într-o mitologie personală.
Actul conștiinței, care este probabil cel mai dificil de înțeles fără a recurge la generozitate, este sacrificiul, care, privind întreaga ființă, deci fiind un act „total”, cere o sursă și o putere pe măsură. Astfel generozitatea este în stare, mai mult chiar decât iubirea (care nu este, în definitiv, decât una dintre implicațiile sale) să facă față exigențelor sacrificiului.
Splendidă relatare a experienței și perspectivei feminine, romanul de față împletește cu iscusință tristețea cu clipele de fericire, prospețimea cu care copilul privește lumea cu luciditatea femeii ajunse la maturitate, redând o existență plină de curaj, candoare și optimism. Roman al devenirii și al maturizării, Născută cu picioarele înainte prezintă viața unei fete cu spirit rebel, însetată de libertate, într-o Albanie comunistă, condusă cu mână de fier de ,,Marele…
In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fiindca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente…
Aceste insemnari cuprind date si evenimente al caror martor ocular a fost si sunt desprinse din cotidian si puse direct pe hartie. Atunci cand o informatie se dovedeste a fi gresita, pe parcurs autorul o corecteaza. Din stiri, mai mult sau mai putin comentate, din conversatii, audiente, vizite se incheaga imaginea vietii politice din perioada 1935-1944.
„Săpunul lui Leopold Bloom mi-a atras atenţia prin ceea ce avea să rămână caracteristica prozei autoarei: caracterul deschis, de o sinceritate frapantă, al textului, minuţia joyceană a descrierilor, stilul intuitiv, necăutat, departe de orice teatralitate a efectelor stilistice.” (Mircea Cărtărescu)
„Modelul foiletonal, absența unei cenzuri sau a oricărei limite, chiar și aceea a formatului editorial; lipsa unei «poziționări» oficiale, alta decât acțiunea voluntară, pro bono; selecția generoasă, rezultând din spiritul de receptacul de opere prin donație, și, nu în ultimul rând, detașarea pe care ne-o dă îndepărtarea temporală de premieră, adică de perioada «fierbinte» din punctul de vedere al receptării critice a unui film (dezavantaj transformat în punct forte) – toate acestea au redat…
Inteligenta artificiala a antrenat cea mai profunda si mai ampla schimbare tehnologica si culturala de la teoria relativitatii, mecanica cuantica si formarea geneticii incoace. Ea duce inainte industrii intregi, dar isi valorifica potentialul doar in conditiile in care inteligenta naturala este folosita din plin. Oameni cu echiparea anatomo-fiziologica cunoscuta au creat, dezvolta si folosesc inteligenta artificiala. Toate acestea, in operarea lor cu capacitatile inteligentei naturale si…
Ce se întâmplă cu noi, şi în noi, când citim un roman? Cum se naşte acel „efect de lectură a romanului”, atât de diferit de ce simţi atunci când priveşti un tablou sau citeşti o poezie? În acest volum de eseuri despre literatură şi despre el însuşi, Orhan Pamuk ne arată cum se alcătuiesc cele două lumi – a scrisului şi a cititului – şi cum ajung ele să se unească. „Oricine se crede romancier ar trebui să citească eseurile lui Pamuk – pentru că trebuie să învăţăm de la aceia care chiar se…
Aceasta inovatie recenta transforma jocul clasic intr-o activitate interactiva si dinamica, perfecta pentru momentele de relaxare activa. Echipata cu o bratara reglabila si o coarda elastica, Bounceback le permite utilizatorilor sa arunce si sa prinda mingea cu usurinta, oriunde s-ar afla – mentinand atat distractia, cat si beneficiile dezvoltarii motricitatii. Mingea nu este detasabila. Este potrivita atat pentru copii, cat si pentru adulti.
Se intrevede, in fiecare scrisoare, nu numai gustul subtil si argumentat - cand e vorba de aprecierea operelor altora - ci si o mare constiinta a valorii sale, lipsita insa de aroganta. O demnitate si o obiectivitate care explica uzante mai rar intalnite la vremea lui, cum e sprijinirea discipolilor talentati, printre care se afla si un Van Dyck. Deopotriva de activ cu pana pe cat era cu penelul, Rubens a intretinut o vasta corespondenta cu personalitati din cele mai variate domenii.…
Nici Platon, nici Aristotel nu „citeau” filosofi și filosofii în sine, nici pe acestea ca fapte istorice, ci le converteau în argumente, deci le resemnificau pentru a gândi cu ele. Aceasta reprezintă a treia carte consacrată primilor filosofi ai Greciei, nu însă ca reconstituiri monografice. Aproape mai toate „interpretările” se vor fi aplicat problemelor controversate, pentru că la atâta vreme de când au trăit, presocraticii încă provoacă, fiind „operă deschisă”. Nici Platon, nici Aristotel…
Teologia ante-decembristă s-a dovedit inferioară informațional și superioară direcțional, iar cea postdecembristă se arată superioară informațional și inferioară ca direcție. Teologia antedecembristă era inferioară cultural dar bine orientată, pe când cea postdecembristă e superioară formal dar dezorientată și dezbinată. Această carte este un studiu concis care își propune să evidențieze deosebirile esențiale dintre teologia ortodoxă română de dinainte de 1989 și cea ulterioară. Ideea…
Cartea e o premiera editoriala pe aceasta tema si vine cu povesti inspirationale si solutii concrete pentru a transforma aceasta vulnerabilitate intr-o super-putere. De ce? Marginalizarea profesionala pe motiv de varsta este inca o forma de discriminare tacita, un tabu socio-profesional pe care nu ni-l mai putem permite. Odata cu depasirea varstei de 45 de ani, profesionistii din Romania intra intr-un con de umbra. In conditiile actualei crize de forta de munca si de talente, dar si…
câte veșnicii să vină, ca să plângem în lumină un plâns ca o poezie? poate suntem poezie „Ce e măreț în om e că-i o punte, nu un capăt…” Friedrich Nietzsche (Așa grăit-a Zarathustra)
Evocînd și comentînd vechi culturi dispărute, Ivar Lissner scrie știință popularizată. Cărturar multilateral, el este de părere că în arheologie „e mai bine să sapi mai întîi în cărți și apoi în pămînt”. Procedîndu-se astfel, de multe ori s a ajuns la rezultate nebănuite. În toate cazurile, chiar dacă nu sapă decît în cărți și deloc în pămînt, ci doar văzînd, simțind lucrurile la fața locului, recunoscînd terenul, confruntînd documentul cu realitatea, el ajunge la concluzii neașteptate. A…
O întrebare esențială pentru istoria doctrinelor politice a dominat spațiul public după căderea Cortinei de Fier din Europa și destrămarea fostei Uniuni Sovietice: poate fi comparat nazismul cu comunismul? Cartea Literatura uitată a socialismului de George Watson este o contribuție valoroasă la formularea unui răspuns corect, bazat pe studierea documentelor. Profesorul Watson nu inventează nimic. Mărturisește că, în calitatea sa de istoric literar, își permite o singură „venerație”, cea față de…
Intr-o lume in care granitele dintre psihologie si spiritualitate devin tot mai estompate, Ganduri fara ganditor ofera o perspectiva revelatoare asupra felului in care practicile contemplative orientale pot extinde si imbogati perspectiva lumii occidentale despre natura mintii. Mark Epstein, psihiatru si fin cunoscator al invataturilor orientale, ne propune un dialog intre budism si psihoterapie, aratand cum metode precum practica mindfulness sau renuntarea la atasamente pot ajuta nu…
Ce se intampla cu sinele nostru atunci cand, in loc de iubire, noi simtim frica, suntem respinsi sau neglijati? Cum ne modeleaza – in tacere si adesea invizibil – traumele nevindecate, inclusiv cele mostenite felul in care traim, iubim si ne raportam la noi insine? In aceasta carte revelatoare, prof. dr. Franz Ruppert, psihoterapeut de renume international si creatorul metodei IoPT (teoria psihotraumei orientata spre identitate), ofera o perspectiva clara asupra modului in care suferinta…
„Cea mai amuzantă carte despre sex scrisă vreodată.” (The Guardian) „Un roman pe cît de emoţionant, pe atît de provocator.” (Alfred Kazin) „Delicios, absurd şi exuberant, violent şi scandalos, Complexul lui Portnoy este o lectură uluitor de vie.” (The New York Times Book Review) „Un monolog comic, delirant, care a adăugat deja un nou prototip literaturii americane. O lectură obligatorie pentru oricine îşi aminteşte de farsa umilitoare a maturizării şi de misterul ei plin de…
Cartea se doreste a fi o calatorie in lumea strategiei. Ea se bazeaza pe experienta integrata din domeniile academic, managerial, guvernamental si de consultanta in sectorul public si privat, la nivel national si intenational. Cartea are patru zone principale: • O analiza a strategiei si a conceptelor ei esentiale • Definirea si descrierea unui model specific de planificare strategica: profilul strategic • O analiza a relatiei cultura organizationala - strategie • Definirea…
Prefata (Elegie pentru esecul cuplului) de Catrinel PopaReferinte critice de Oana SoareFisa biobibliografica si nota asupra editiei de Lucian Pricop Chiar daca nu se numara printre cele mai importante reusite artistice ale prozei lui Ionel Teodoreanu, romanul Lorelei reprezinta totusi ceva mai mult decat o lectura agreabila, de vacanta, cu parfum sentimental-dulceag, de melodrama provinciala. Desi conventional si in buna masura previzibil, romanul aduce in atentie, fie si indirect, cateva…
Prefata (V. I. Popa si piesele sale) si referinte critice de Oana Soare Fisa biobliografica de Lucian Pricop Muscata din fereastra (premiera in 1929, la Teatrul National) este o comedie sentimentala care exploateaza o tema si un scenariu recurent in opera lui Victor Ion Popa: conflictul intre generatii, intre parinți si copii, proiectat in cadru matrimonial. In aceasta piesa, divergentele apar si in urma involutiei sufletesti a genitorilor, care la timpul lor isi contrariasera familia…
Un ghid revoluționar pentru vindecarea traumei prin reglarea sistemului nervos, semnat de o renumită practiciană în domeniu Brittany Piper și-a petrecut o mare parte a vieții de adult în fotoliul de terapie, rememorând episoadele traumatice din trecutul ei. Dar readucerea constantă la viață a acelor momente tulburătoare — intrarea ei în sistemul de plasament imediat după naștere, pierderea fratelui într-un accident de mașină, agresiunea brutală și procesul extrem de mediatizat care i-a urmat,…
Până când moartea ne va despărți. Moartea ta, nu a mea. Unele femei își schimbă soții. Sarah își schimbă avocații. După ce a spus DA pentru a doua oară, Sarah se trezește din nou în sala de judecată. De data aceasta, apărându-și propria viață. Au trecut unsprezece ani de când Sarah Morgan, o avocată de succes, și-a apărat soțul, pe Adam, acuzat de uciderea amantei sale. Între timp, Sarah și-a refăcut viața alături de Bob, și a renunțat la cariera ei juridică. Viața pare să fie, în sfârșit,…
Monroe a încercat mulți ani să scape de umbra surorii ei gemene, Ines, și de greșelile trecutului. Nu poate fugi însă de Asher Callaghan, bărbatul care îi bântuie visele. Puternic și periculos, Ash și-a construit un imperiu, dar este bântuit de femeia pe care a lăsat-o să plece. Când Monroe reapare în viața lui, sentimentele reprimate ale celor doi revin, iar Ash decide să o recâștige, indiferent de preț. Monroe crede însă că Ash este acum într-o relație cu sora ei. Atracția dintre ei este de…
Monroe credea că și-a găsit echilibrul: o librărie de succes și o șansă la iubire cu Asher Callaghan, bărbatul care i-a bântuit gândurile. În ciuda faptului că totul părea perfect, trecutul își face simțită prezența, iar cineva amenință să distrugă tot ce au construit. Ash este hotărât și teribil de atrăgător, dar ascunde secrete întunecate. Obsesia lui pentru Monroe s-a dezvoltat încă de la prima întâlnire, iar acum este dispus să o protejeze – chiar și de propriii ei demoni din trecut.…
Mingyur Rinpoche este unul dintre cei mai respectați maeștri ai meditației tibetane, iar învățăturile sale au inspirat și au motivat nenumărați oameni de-a lungul timpului. Observând că lumea se confruntă din ce în ce mai mult cu anxietatea, dar și cu alte emoții tulburătoare care ne complică viața și ne subminează potențialul de iluminare, a conceput Bucuriile înțelepciunii, ca metodă eficientă și accesibilă de soluționare a problemelor și dificultăților inerente vieții de zi cu…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou